CURS

 7  CHIMIA  MATERIALELOR  DENTARE  

 
  Hidrocoloizii  ca  materiale  de  amprentă  
Materialele   de   amprentă   pe   bază   de   hidrocoloizi   utilizate   în   stomatologie   sunt   suspensii  
coloidale   de   polizaharide   în   apă   şi   pot   să   existe   în   stare   de   solutie   sau   stare   de   gel.   În  
stare   de   solutie   ele   sunt   fluide   cu   vâscozitate   redusă   caracterizate   prin   aranjarea  
randomizată   a   lanţurilor   de   polizaharide.   În   stare   de   gel   materialele   sunt   vâscoase,  
capătă   proprietăţi   elastice   datorită   aranjării   lanţurilor   polizaharidice   sub   forma  
fibrilelor.  Cu  cât  concentraţia  fibrilelor  în  gel  este  mai  mare  cu  atât  gelul  obţinut  este  mai  
tare.   Transformarea   solutie-­‐   gel   stă   la   baza   utilizării   hidrocoloizilor   ca   materiale   de  
amprentă  elastice.  
Materialele  de  amprentă  sunt  introduse  în  cavitatea  orală  într-­‐o  portamprentă  în  stare  
lichidă  sub  formă  de  solutie.  În  urma  unor  procese  fizice  sau  chimice  acestea  se  solidifică  
fiind  apoi  îndepărtate  din  cavitatea  orală  sub  formă  de  gel.  
Transformarea  solutie-­‐  gel  prin  alinierea  lanţurilor  de  polizaharide  poate  avea  loc  prin  
două   mecanisme   în   funcţie   de   care   materialele   de   amprentă   se   clasifică   în:   coloizi  
reversibili  şi  coloizi  ireversibili.  
 
Coloizi  reversibili-­‐  agar-­‐  agarul  
   În   cazul   coloizilor   reversibili   transformarea   solutie-­‐   gel   se   realizează   prin   răcire.  
Lanţurile   polizaharidice   se   aliniază   şi   se   leagă   prin   forţe   van   der   Waals.   Materialul  
capătă   proprietăţi   elastice   prin   formarea   legăturilor   de   hidrogen   între   lanţurile  
adiacente.   Prin   încălzirea   gelului   se   rup   legăturile   de   hidrogen   şi   materialul   revine   la  
starea   de   solutie.   Prin   răcire   materialul   se   solidifică   transformându-­‐se   în   gel.   Un  
exemplu  de  coloid  reversibil  este  agar-­‐  agarul.  
 
Compoziţia  chimică  a  agar-­‐  agarului  
Agar-­‐  agarul  este  un  polizaharid  complex  extras  din  algele  marine.  Din  punct  de  vedere  
chimic  este  un  ester  sulfuric  al  galactozei.  
Proprietăţile   agar-­‐   agarului:   temperatura   de   lichefiere:   71-­‐   100°C;   temperatura   de  
gelificare:  30-­‐55°C;  elasticitate:  este  un  material  vâscoelastic.  
Coloizi  ireversibili-­‐  materialele  alginate  
 
   
 

  1  
                        Hidrocoloizii   ireversibili   se   formează   prin   unirea   lanţurilor   polizaharidice   prin  
legături  chimice  veritabile,  puternice.  Aceste  materiale  nu  necesită  temperaturi  scăzute  
pentru  a  se  transforma  în  geluri  şi  o  dată  format  gelul,  nu  mai  revine  la  starea  de  sol  prin  
încălzire.  
 
Compoziţia  chimică  a  alginatelor  
Alginatele   sunt   săruri   ale   acidului   alginic.   Acidul   alginic   este   extras   din   algele   marine.  
Proprietăţile   alginatelor   depind   de   gradul   de   polimerizare   Materialele   de   amprentă  
alginate  se  prezintă  ca  sistem  bicomponent  pulbere-­‐apă.  
Reacţii  chimice  la  formarea  alginatelor  
Amestecând   pulberea   cu   apa   se   formează   alginatul   de   calciu   insolubil.   În   prima   fază  
acesta  este  sub  formă  de  sol.  Prin  reacţie  chimică  solul  se  transformă  în  gel.  
Etape:  
1.   Pulberea   conţine   sulfat   de   calciu   dihidrat,   alginat   de   sodiu   şi   fosfat   de   sodiu.   Prin  
reacţia  cu  apa  compuşii  disociază.  Fosfatul  de  sodiu  se  dizolvă  rapid  în  apă,  în  timp  ce  
gipsul  are  solubilitate  mai  scăzută,  doar  0.2%.  
CaSO4  X  2H2O  (Solid)  →  Ca  2+  (aq)  +  SO4  2-­‐  (aq)  
Alginat  de  sodiu  (solid)  →  Na  +  (aq)  +  alginat  –  (aq)  
Na3PO4  (solid)  →  3Na  +  (aq)  +  PO4  3-­‐  (aq)  
2.   Ionii   de   calciu   reacţionează   preferenţial   cu   ionii   fosfat   şi   formează   fosfatul   de   calciu  
solid,  insolubil.  
3Ca  2+  (aq)  +  2PO4  3-­‐  (aq)  →  Ca3  (PO4)2  (solid)  
3.   Când   întreaga   cantitate   de   ioni   fosfat   s-­‐a   consumat   ionii   de   calciu   devin   disponibili  
pentru  reacţia  cu  ionii  alginat  şi  formează  alginatul  de  calciu  insolubil.  
                                               Ca  2+  (aq)  +  alginat–  (aq)  →  Alginat-­‐  Ca  
4.   Alginatul   de   calciu   reacţionează   cu   apa   formează   o   structură   de   gel   ,   hidrocoloid  
ireversibil.  În  acelaşi  timp  are  loc  şi  reticularea  lanţurilor.  
Pe  măsură  ce  creşte  gradul  de  reticulare  creşte  vâscozitatea  materialului.  
 
 
 
 
 

  2  
CHIMIA  MATERIALELOR  DE  AMPRENTĂ  ELASTICE:  ELASTOMERI  SINTETICI  
 
Elastomerii   sintetici   au   fost   prima   dată   utilizaţi   în   aplicaţiile   industriale,   fiind   apoi  
utilizaţi   în   medicină   şi   stomatologie   ca   materiale   de   amprentă.   De   asemenea   elastomerii  
sintetici   au   oferit   o   alternativă   la   utilizarea   hidrocoloizilor   datorită   stabilităţii   lor  
dimensionale.  
Se  cunosc  patru  tipuri  de  elastomeri  sintetici:  
–  polisulfuri  
–  siliconii  obţinuţi  prin  reacţie  de  condensare  
–  siliconii  obţinuţi  prin  reacţie  de  adiţie  (polivinil  siloxanul)  
–  polieteri  
 
Polisulfuri  
Polisulfurile   fac   parte   din   categoria   elastomerilor   sintetici.   Au   elasticitate   bună,   miros   şi  
gust  neplăcut,  sunt  hidrofile  utilizate  ca  materiale  de  amprentă  la  obţinerea  coroanelor  
şi  podurilor.  
 
Compoziţia  chimică  a  polisulfurilor  
Polisulfurile  se  prezintă  ca  sistem  bicomponent:  o  pastă  de  bază  şi  o  pastă  catalizatoare.  
Pasta  de  bază  este  reprezentată  de  un  prepolimer  polisulfitic  cu  o  greutate  moleculară  
de  2000-­‐  4000  care  are  grupe  –  SH  terminale  şi  intracatenare.  Aceste  grupări  pot  să  fie  
oxidate  de  către  catalizator  favorizând  creşterea  lanţului  şi  reticularea.  
Pentru   controlul   vâscozităţii   materialului   se   utilizează   un   agent   plastifiant   (dibutil-­‐
ftalatul).  
Pentru   modificarea   proprietăţilor   fizice   şi   controlul   vâscozităţii   se   adaugă   dioxidul   de  
titan.  Pasta  de  bază  este  de  regulă  albă  şi  are  un  miros  neplăcut  de  sulf  datorat  prezenţei  
grupărilor  –  SH.  
Pasta   catalizatoare   are   culoarea   dată   de   agentul   de   oxidare   folosit.   Dacă   se   foloseşte  
dioxid  de  Pb  culoarea  este  maro  închis.  Se  poate  de  asemenea  utiliza  Cu(OH)2,  culoarea  
amestecului   fiind   în   acest   caz   verde.   Contrastul   dintre   cele   două   paste   ajută   la  
omogenizarea   materialelor.   Pentru   a   favoriza   adeziunea   materialului   de   amprentă   de  
port  amprentă  se  foloseşte  un  adeziv.  
Reacţii  chimice  la  formarea  polisulfurilor  
 

  3  
    
 
Amestecând  cele  două  paste  grupările  -­‐SH  terminale  şi  cele  intracatenare  reacţionează  
cu  dioxidul  de  Pb.  Aceste  reacţii  determină  pe  de  o  parte  creşterea  lanţului  iar  pe  de  altă  
parte  formarea  legăturilor  intercatenare  disulfurice  şi  apariţia  reticulării.  
Reacţia   care   stă   la   baza   formării   polisulfurilor   este   o   polimerizare   prin   condensare  
deoarece   în   fiecare   etapă   se   elimină   apa   ca   produs   secundar.   Reacţia   este   exotermă,  
determinând   creşterea   temperaturii   cu   3-­‐4°C.   Deşi   polisulfurile   se   formează   în   10-­‐20  
minute,  reacţia  de  polimerizare  continuă  câteva  ore.  Odată  cu  creşterea  lanţului  creşte  şi  
vâscozitatea   materialului.   Pentru   a   reduce   deformarea   se   utilizează   agenţi   de   reticulare.  
Când  gradul  de  reticulare  atinge  un  anumit  nivel  materialul  are  proprietăţi  elastice.  
 
Proprietăţile  polisulfurilor  
 
Proprietăţile   polisulfurilor   diferă   de   ale   alginatelor.   Pe   măsura   amestecării   celor   două  
paste   creşte   vâscozitatea   şi   încet   apare   elasticitatea.   Polisulfurile   utilizate   pot   avea  
vâscozitate   redusă   sau   ridicată.   Multe   din   proprietăţi   sunt   influenţate   de   cantitatea   de  
fibre  încorporate  în  cele  două  paste.  Polisulfurile  pot  să  sufere  modificări  dimensionale  
deoarece   apa   eliminată   ca   produs   secundar   se   pierde   prin   evaporare;   în   acelaşi   timp  
apar   modificări   ale   greutăţii   materialului.   Sunt   materiale   hidrofobe,   radioopace,   cu  
rezistenţă  mecanică  bună,  miros  neplăcut.  
 
Siliconii  obţinuţi  prin  reacţie  de  condensare  
Siliconii  se  prezintă  ca  sistem  bicomponent:  o  pastă  de  bază  şi  o  pastă  catalizatoare  sau  o  
pastă   de   bază   şi   un   lichid   cu   rol   de   catalizator.   Pasta   de   bază   este   un   polimer   liniar,  
polidimetil  siloxanul  care  are  grupări  OH  terminale  reactive.  Pasta  de  bază  mai  conţine  
carbonat  de  calciu  sau  silice  cu  dimensiunea  particulelor  între  2-­‐  8μm  cu  o  concentraţie  
între   35-­‐   75%.   Componenta   lichidă   este   un   alchil   silicat   (tetraetil   silicatul)   cu   rol   de  
agent  de  reticulare.  Indiferent  de  metoda  utilizată  pentru  preparare  mecanismul  reacţiei  
este  identic  şi  depinde  de  gradul  de  reticulare  al  lanţului  de  polidimetilsiloxan.  
Mecanism  chimic  de  obţinere  
 
   
 

  4  
Prin   amestecarea   componentelor   grupările   OH   terminale   ale   prepolimerului  
reacţionează   cu   agentul   de   reticulare   în   prezenţa   catalizatorului.   Fiecare   moleculă   de  
tetraetil  silicat  poate  reacţiona  cu  4  lanţuri  de  prepolimer  ceea  ce  determină  reticularea.  
Din   fiecare   reacţie   se   elimină   alcool   etilic   ca   produs   secundar.   Reacţia   este   exotermă  
determinând  creşterea  temperaturii  cu  1°C.  Reticularea  determină  creşterea  vâscozităţii  
şi  apariţia  elasticităţii.  
 
  Proprietăţile  siliconilor  
 
Siliconii   au   proprietăţi   superioare   polisulfurilor.   Cele   două   tipuri   de   siliconi   au  
proprietăţi   asemănătoare,   rezistenţă   şi   elasticitate   bună.   Timpul   de   obţinere   este   mai  
scurt  şi  elasticitatea  apare  mult  mai  rapid.  Materialele  de  amprentă  pe  bază  de  siliconi  
sunt   hidrofile   şi   reacţionează   puternic   cu   saliva   sau   apa.   Prin   urmare   este   necesară  
uscarea   cavităţii   orale   înainte   de   utilizarea   acestui   material.   Siliconii   au   stabilitate  
dimensională   foarte   bună.   După   policondensare   pot   să   apară   modificări   dimensionale  
datorită  eliminării  alcoolului  etilic  prin  evaporare.  
Cele  două  tipuri  de  siliconi  diferă  prin  stabilitatea  dimensională.  Datorită  faptului  că  în  
procesul  de  obţinerea  al  siliconilor  de  adiţie  nu  se  elimină  produs  secundar,  stabilitatea  
dimensională  a  acestora  este  mai  mare.  

  5