MATERIALE DENTARE

CURS NR.9

CERAMICA DENTARĂ: INDICAŢII,

CLASIFICARE, COMPOZIŢIE, PROPRIETĂŢI,
LEGĂTURA METALO-CERAMICĂ

1
Utilizările maselor ceramice în medicina dentară:

pentru confecţionarea protezelor unidentare:

incrustaţii, coroane de înveliş jacket (din ceramică aluminoasă, In
Ceram, ceramică turnată (Dicor), Optec, Empress, Hi Ceram
etc;
pentru placarea unor suprafeţe metalice (tehnica metalo-
ceramică) la o serie de proteze unidentare (coroane mixte) şi
corpuri de punte;
realizarea implantelor ceramice: Bioceram, Cerapore (ceramică
aluminoasă poroasă), Frialit, Biolax, Tübingen, Cerasiv;
dispozitive corono-radiculare ceramice;
punţi total ceramice: In Ceram, Miraj, Optec, HSP;
dinţi artificiali din ceramică: dinţi frontali cu crampoane, dinţi
pentru zona laterală, diatorici prevăzuţi cu cavităţi retentive, dinţi
tubulari;
faţete ceramice prefabricate: cu crampoane lungi sau scurte;
alte utilizări: pulberi ceramice de adaos pentru diferite cimenturi,
mase de ambalat, abrazivi, materiale de obturaţie, umpluturi
anorganice pentru răşinile compozite. 2
CLASIFICARE
În funcţie de structură:
• ceramică cristalină;
• ceramică necristalină.
După structura atomică (Schüller şi Hennike):
• mase ceramice silicatice;
• mase ceramice oxidice;
• mase ceramice neoxidice.
În funcţie de tehnologia arderii:
• ceramică arsă în atmosferă de aer (la presiune atmosferică);
• ceramică arsă în vacuum.
În funcţie de temperatura sinterizării:
• mase ceramice care sinterizează la temperaturi înalte (1200-
1400°C);
• mase ceramice care sinterizează la temperaturi medii (1050-
1200°C);
• mase ceramice care sinterizează la temperaturi joase (800-
1050°C - vacuum).
În funcţie de topografia straturilor:
• ceramica de bază (miezul de ceramică);
• ceramica pentru dentină (mai translucidă, într-o gamă cromatică largă);
3
• ceramica pentru smalţ (cu un grad mare de transluciditate).
CLASIFICARE

După modalitatea de prezentare:

• pulberi (frite);
• lingouri prefabricate pentru prelucrări ulterioare la cald;
• lingouri prefabricate pentru prelucrări mecanice ulterioare la rece.

În funcţie de domeniile de aplicare în medicina dentară:

• pentru confecţionarea unor proteze unidentare;
• pentru tehnica metalo-ceramică;
• punţi total ceramice;
• pentru confecţionarea dispozitivelor corono-radiculare;
• pentru confecţionarea dinţilor artificiali;
• pentru realizarea implantelor;
• ca materiale de adaos la mase de ambalat, agenţi abrazivi sau de
lustruit, materiale de obturaţie etc;
• faţete ceramice prefabricate.
4
CLASIFICARE

În funcţie de tehnologia confecţionării unor piese

protetice:
• Ardere pe folie de platină;
• Metalo-ceramică;
• Dinţi artificiali (confecţionaţi industrial);
• Sisteme speciale (total ceramice): Hi Ceram (VITA- arderi
succesive pe model refractar), Cerestore (Johnson &
Johnson- presare a unui schelet ceramic, apoi arderi
convenţionale), In Ceram (VITA- ardere de sinterizare pe
bont de gips, ardere de infiltrare, apoi straturi de dentină şi
smalţ), Dicor (DENTSPLY- turnarea sticlei Dicor,
ceramizarea sticlei şi arderea unei glazuri cromatice),
Cerapearl (ceramică apatitică turnată), Optec (JENERIC-
arderi succesive pe bont refractar), Empress (IVOCLAR-
presarea unui lingou de ceramică într-o presă termică),
ceramica turnată în barbotină.

5
CLASIFICARE
Clasificarea lui Besler, după sisteme tehnologice:
• Ceramică de miez: CERESTORE/ALCERAM, HI-CERAM, IN-CERAM;
• Ceramică sticloasă (sticlă ceramică): DICOR, CERAPEARL, CD-200,
EMPRESS;
• Ceramici pe bază de folie: TWIN-FOIL, CEPLATEC, RENAISS;
• Tehnici galvanice: AURO GALVA CROWN;
• Metalo-ceramică: CREATION, OMEGA, DUCERATIN etc;
• Ceramică mixtă: WILLI’S GLASS (sticlă Willis);
• Ceramică armată: VITADUR-ALPHA, MIRAGE, OPTEC;
• Ceramică prelucrabilă mecanic: DICOR MGC, VITA MK II;
În funcţie de modalitatea de utilizare:
• Mase ceramice pentru proteze unidentare total ceramice:
pe bază de feldspat;
ceramică turnată;
ceramică cu miez armat:
ceramică aluminoasă
ceramică magnezică
• Mase ceramice arse pe aliaje:
laminate
turnate
sinterizate. 6
Masele ceramice utilizate în medicina dentară
AVANTAJE:
1. cromatica ideală;
2. stabilitate coloristică în timp;
3. transluciditate;
4. biocompatibilitate;
5. conductibilitate termică
redusă;
6. rezistenţă chimică;
7. rezistenţă mecanică la
rupere şi încovoiere;
8. densitate de suprafaţă şi
luciu.
DEZAVANTAJE:
1. rezistenţă scăzută la
tracţiune;
2. prelucrări ulterioare
dificile, suprafetele
prelucrate devenind
rugoase;
3. posibilitatea apariţiei unor
fisuri interne şi externe
care conduc la fractură;
4. preţul de cost ridicat.
7
FORMA DE PREZENTARE
1. Pulberi (frite) sinterizabile – masele ceramice de
placaj;
2. Lingouri prefabricate în tehnologia de
prelucrare la cald – alumino-ceramica şi ceramica
sticloasă;
3. Lingouri prefabricate în tehnologiile
substractive cu prelucrare mecanică la rece
(CELAY, CEREC)

8
COMPOZIŢIA CERAMICII DENTARE
Ceramica, din punct de vedere chimic, este un
silicat cu structură complexă.
Componentele principale sunt reprezentate
de: feldspat, cuarţ şi caolin.
Spre deosebire de ceramica industrială şi de cea
artizanală care au o structură chimică predominant
caolinică, ceramica dentară are ca principal component
feldspatul. Alături de aceşti constituenţi de bază,
ceramica dentară mai conţine o gamă variată de
ingrediente, care contribuie la obţinerea unor proprietăţi
fizico-chimice (culoare, transluciditate, rezistenţă,
insolubilitate) corespunzătoare.

9
CERAMICA CLASICĂ
Componentele de bază ale ceramicii clasice sunt reprezentate de:
Feldspat – reprezintă un produs natural de origine minerală fiind, din punct de vedere chimic, un aluminosilicat anhidru,
obţinut în urma unui procedeu tehnologic de fuziune înaltă (1400°C) a unor sisteme oxidice (SiO2, Al2O3, CaO, Na2O) şi
fluoruri.
Cuarţ – este cea de-a doua componentă principală a maselor ceramice. Cuarţul (SiO2) se găseşte în natură sub toate
formele: cristale bine constituite, în rocile eruptive sau sedimentare precum şi sub formă de nisip de cuarţ. Este importantă
provenienţa cuarţului (din rocă sau din pământ) datorită comportamentului diferit la ardere. Cristalele de silice pură sunt
cele care intră în constituţia maselor ceramice, fiind un compus foarte rezistent şi stabil. Silicea rămâne nemodificată la
temperatura normală de ardere a ceramicii, ceea ce contribuie la stabilitatea masei ceramice în cursul sinterizării .
Caolin (argilă de China) – este un material argilos care conţine un aluminosilicat hidratat. În masele ceramice de uz
stomatologic conţinutul de caolin este redus, uneori chiar absent (masele ceramice moderne). Caolinul provine cel mai
frecvent din granit, particulele sale fiind de mărimea a 0,5 -10 mm. Împreună cu apa formează o masă plastică care se
poate modela (la modelare, uscare şi ardere particulele rămân grupate). Mărimea acestor particule are importanţă în
modelaj. Funcţiile caolinului în cadrul maselor ceramice dentare clasice s-ar putea sintetiza astfel:
Prin amestecare cu apa formează o pastă care poate fi modelată;
Suspensia de argilă cu apa menţine forma reconstituirii în cuptor în timpul arderii;
La temperaturi înalte fuzionează putând reacţiona cu alte componente ceramice.
Prin scăderea conţinutului în caolin al maselor ceramice dentare şi creşterea conţinutului în feldspat, s-a individualizat
ceramica dentară de porţelanul industrial şi de sticlă.
Alumina (Al2O3) este un oxid foarte dur şi rezistent. Se prepară din alumină trihidrată, prin calcinare. Alumina este un
material necesar preparării sticlei alumino-silicate fiind constituent al unor ceramici dentare.
Fondanţi (2-4%), reprezentaţi de fosfaţi şi carbonaţi de potasiu (K3PO4, K2CO3), carbonat de sodiu (Na2CO3), carbonat
de calciu (CaCO3).
Pigmenţi (coloranţi anorganici) - oxizi metalici de fier, crom, cobalt, iridiu, argint, nichel, aur, staniu, titan, magneziu.
Lianţi organici- amidon, glucoză sau zaharoză, dextrină.
Oxizi:
oxidul de bor (B2O3) este utilizat pentru a scădea temperatura de înmuiere a sticlei;
oxidul de calciu (CaO), oxidul de potasiu (K2O) şi oxidul de sodiu (Na2O) intervin, de asemenea, în scăderea
temperaturii de topire;
Carburi – carbura de siliciu (SiC) este utilizată ca element abraziv.

10
CERAMICA MODERNĂ
Ceramica modernă, tipică pentru arderea în vacuum, are o compoziţie
diferită faţă de ceramica arsă în atmosferă, prin prezenţa oxizilor:
• Al2O3 (19%); SiO2 (65%)
• B2O3, K2O, Na2O, MgO, Li2O, P2O5 (în amestec 16%);
• Rb2O (urme); UO3 (în masele de dentină, pentru asigurarea fluorescenţei);
• TiO2, SnO2, ZrO2 (aditivi pentru opacifiere).
Pentru asigurarea fluorescenţei s-au utilizat în primă etapă săruri de
uraniu. Actualmente se utilizează săruri ale unor metale de pământuri rare
(tuliu-disprosiu).
Deşi conţin Al2O3, totuşi nu există alumină liberă, aceasta făcând parte
din masa netă de sticlă.
Ceramica aluminoasă are o compoziţie similară cu cea precedentă, dar
este mai rezistentă prin incorporarea (40-50% procent de masă) cristalelor de
alumină. Acest lucru i-a conferit creşterea rezistenţei la rupere (la încovoiere şi
compresiune).

11
PROPRIETĂŢI FIZICE - principalele proprietăţi fizice ale maselor
ceramice sunt: densitatea, greutatea specifică, duritatea, porozitatea,
proprietăţile termice şi optice.
Densitatea. Masele ceramice prezintă o densitate diferită, în raport cu
modul de prezentare.
Atunci când se prezintă sub formă de pulbere densitatea este
de 2,42 g/cm3. După ardere, valorile densităţii variază în funcţie de
tipul de masă ceramică utilizată:
•mase ceramice convenţionale – 2,5 g/cm3;
•mase utilizate în tehnica metalo-ceramică- 2,52 g/cm3;
•ceramică aluminoasă- 2,95 g/cm3.
Greutatea specifică. Este uşor influenţată de manipulare (mai mult
decât de alte proprietăţi). Indicele specific de greutate aparentă este
de ordinul 2,2 până la 2,3, valoarea reală putându-se situa aproximativ
în jurul valorii de 2,4. Variaţia mică a indicelui specific de greutate
apare doar între diferitele tipuri de ceramică (inclusiv între ceramica
înalt fuzionată şi jos fuzionată).
Duritatea. Duritatea maselor ceramice a fost studiată comparativ cu
diferite materiale utilizate în medicina dentară, dar şi în raport cu
ţesuturile dure dentare coronare. 12
Porozitatea. Inevitabil, după arderea maselor
ceramice apar incluziile de aer. Acestea apar în cursul
fuziunii ceramicii şi determină modificarea rezistenţei
prin scăderea ei, precum şi o reducere a
translucidităţii. Diametrul porilor şi numărul acestora
sunt variabile şi depind de:
•tipul de ardere efectuat (arderea în vacuum
determină eliminarea porilor);
•arderea în prezenţa unui gaz care este capabil să
difuzeze în afara masei ceramice;
•răcirea sub presiune (determină o reducere a
dimensiunilor porilor).

13
PROPRIETĂŢI TERMICE
Intervalele de topire. Masele ceramice, datorită conductibilităţii termice
scăzute, la început se înmoaie transformându-se într-o masă vâscoasă
care, pe măsura creşterii temperaturii, devine fluidă. Această relaţie între
creşterea temperaturii şi înmuierea progresivă corespunde termenului de
„interval de fuziune” (topire sau înmuiere).
Calitatea piesei ceramice depinde de condiţiile de ardere, timpul de
ardere şi de temperatura de ardere. Odată cu ridicarea intervalului de
ardere scade intervalul de fuziune a masei ceramice. În funcţie de acest
interval, masele ceramice se clasifică în:
•mase ceramice cu fuziune înaltă- interval cuprins între 1200°C-1400°C;
•mase ceramice cu fuziune medie- interval cuprins între 1050°C-1200°C;
•mase ceramice cu fuziune joasă- interval cuprins între 800°C-1050°C.
Fiecare componentă a maselor ceramice prezintă un punct de
topire propriu. Ceramica rezultată prin amestecarea acestor componente în
proporţii diferite va prezenta intervale de fuziune diferite. În felul acesta se
poate face o separaţie evidentă între masele ceramice dentare, cât şi între
acestea şi porţelanul industrial.

14
Dilatarea termică. Acest fenomen este în funcţie şi de compoziţia
chimică complexă, fiecare component prezentând un coeficient de
dilatare diferit, cum sunt de exemplu oxizii.Chiar şi la sortimentele
de masă ceramică dentară utilizate pentru confecţionarea unei
coroane (masă de dentină, smalţ, colet) s-au înregistrat coeficienţi
de dilatare diferiţi.Probelema esenţială este necesitatea sincronizării
acestui coeficient de dilatare, pentru evitarea apariţiei de tensiuni
interne ce ar conduce la apariţia de fisuri sau chiar fracturi în masa
ceramicii.
Conductivitatea termică. Datorită absenţei electronilor liberi,
conductivitatea termică a maselor ceramice este slabă. În cazul
ceramicii turnate, conductivitatea termică este foarte scăzută având
valori apropiate cu cele ale smalţului dentar.

15
Contracţia. Se caracterizează prin micşorarea volumului piesei de
masă ceramică în timpul arderii. În general, această contracţie este
mare, gradul maxim atingându-l în cursul celei de-a treia arderi, când
valorile se situează între 15-20% din valoarea totală. Aceasta atrage
după sine necesitatea depunerii pastei de masă ceramică în exces
înaintea acestei arderi.
Cauzele contracţiei maselor ceramice din timpul arderii sunt
determinate de temperatură:
• stadiul I (prima ardere) corespunde unui ramolisment al fondanţilor,
rezultând o masă ceramică solidă, rigidă, foarte poroasă, cu o
contracţie mică;
• stadiul II (a doua ardere) corespunde unei arderi complete a
fondanţilor, rezultând o masă solidă mai puţin poroasă şi puternic
contractată;
• stadiul III (a treia ardere) corespunde unui corp solid foarte neted cu
aspect de coajă de ou. Prezintă o contracţie maximă.

16
PROPRIETĂŢI OPTICE
Izotropia. Ceramica pentru coroana Jacket tradiţională, de
structură amorfă, este izotropă, în timp ce smalţul dentar,
prin structura sa cristalină, este anizotrop. Acest lucru
explică imposibilitatea imitării perfecte a dinţilor naturali,
diferenţele apărând doar în incidenţe tangenţiale şi nu sunt
evidente în incidenţele normale.
Transluciditatea. Masele ceramice arse într-un vid relativ
sunt aproape de 20 de ori mai translucide decât masele
ceramice arse la presiune atmosferică.
Cromatica. Masele ceramice au o gamă de culori care
prezintă o stabilitate absolută, datorită introducerii
coloranţilor oxidici în frite. Nuanţa şi saturaţia culorii pot
varia în funcţie de temperatura de ardere a maselor
ceramice.
17
PROPRIETĂŢI MECANICE
Proprietăţile mecanice ale maselor ceramice sunt
legate de faptul că acestea sunt biomateriale a căror
caracteristică principală o constituie fragilitatea, fiind
materiale cu rezistenţa la compresiune superioară celei la
tracţiune.
Rezistenţa. Masele ceramice prezintă o
rezistenţă mare la rupere şi încovoiere în timp ce
rezistenţa la tracţiune este foarte mică. În general,
rezistenţa maselor ceramice are valori pozitive şi
datorită structurii stratificate a construcţiei protetice
ceramice, existând astfel posibilitatea preluării forţelor şi
dispersării lor.

18
PROPRIETĂŢI CHIMICE
Masele ceramice sunt materiale inerte, nefiind
atacate de acizi obişnuiţi şi nici de alţi agenţi chimici, cu
excepţia acidului fluorhidric. În timpul arderii pe aliaje,
ele pot altera suprafaţa prin oxidarea elementelor mai
puţin nobile şi absorbţia unei părţi din oxizii formaţi. În
zona de interferenţă se pot observa zone de coroziune
intercristalină, punându-se în evidenţă difuziunea dintre
diferitele elemente, mai ales al staniului dinspre masa
ceramică spre aliaj.
Ceramica sticloasă prezintă o stabilitate chimică
deosebită.

19
PROPRIETĂŢI BIOLOGICE
Masele ceramice nu sunt atacate de salivă, sunt foarte
bine tolerate de parodonţiul de înveliş precum şi de ţesuturile
dentare.
Esenţial este faptul că masele ceramice glazurate nu reţin
placa bacteriană, graţie excelentei configuraţii de suprafaţă.
Ceramica este un material izolant termic pentru dentină şi
pulpă, împiedicând transmiterea variaţiilor termice din cavitatea
orală.
Duritatea mare a maselor ceramice asociată cu
fragilitatea cer o mare perfecţiune în stabilirea şi restabilirea
rapoartelor ocluzale, altfel duc la instalarea dezechilibrului ocluzal,
bruxismului etc şi la posibile fracturări ale materialului. Din punct
de vedere al fenomenului de uzură a antagoniştilor, acesta este
mai crescut în cazul maselor ceramice comparativ cu alte
materiale stomatologice utilizate în acest scop (aliaje, mase
plastice etc).
Biocompatibilitatea ceramicii turnate şi a implantelor
ceramice este bună.
20
LEGĂTURA METALO-CERAMICĂ
Calitatea placării ceramice a unui schelet metalic
se apreciază analizând:
• legătura metalo-ceramică;
• culoarea masei ceramice.
La ora actuală s-a ajuns la concluzia că legătura
metalo-ceramică este determinată de interacţiunea mai
multor mecanisme fizice şi chimice.

21
Factori fizici.
Pentru ca diferitele mecanisme de aderenţă să poată acţiona, este
necesar ca masele ceramice să acopere cât mai intim suprafaţa
metalică. Această acoperire se realizează în timpul arderii, când
masele ceramice sinterizate se află în stare topită. Acoperirea este
favorizată de arderea în vid şi de o prelucrare optimă, fiind în acest
caz în proporţie de 95-98%.
Premizele unei bune legături între aliaj şi ceramică sunt dictate de
raportul direct proporţional dintre suprafaţa de contact şi dimensiunea
acoperirii. Retenţiile mecanice (perle, anse, nişe) s-a demonstrat că
sunt mai mult inoportune, determinând fisuri sau chiar spargeri ale
masei ceramice.

22
Cel mai important factor fizic care influenţează legătura metalo-
ceramică este concordanţa dintre dilatarea termică a celor 2 materiale
şi tensiunile rezultate. Comportamentul volumetric termic al celor 2
materiale de „legătură” trebuie corelat pentru evitarea fisurilor şi a
spargerilor din timpul răcirii după ardere. Astfel se explică de ce nu se
poate face îmbinarea materialelor diferiţilor producători. Tensiunile
care pot apare în timpul legăturii, după raportul variaţiei coeficienţilor
de dilataţie volumetrică a materialelor, se împart în:
• stare fără tensiuni- când aliajul şi ceramica au acelaşi coeficient
de dilatare termică, deci acelaşi comportament volumetric;
• tensiuni sub formă de presiune în masa ceramică. Apar
întotdeauna când aliajul se contractă mai puţin. Ceramica ce se
contractă mai puternic va îndoi un schelet metalic subţire, iar în
cazul scheletelor rezistente, tensiunea va determina spargerea
„masei” ceramice sub formă de „solzi”;
• tensiuni sub formă de tracţiune apar când aliajul se contractă
mai puţin.

23
 Ceramica se va contracta mai puternic şi în cazul scheletelor
subţiri, le va îndoi, iar în cazul celor puternice vor apare fisuri în
masa ceramică în „fir de păr”. Ideală este situaţia când aliajul se
contractă puţin mai mult decât ceramica (situaţia generată este
favorabilă, ceramica aflându-se sub o uşoară presiune, aceasta
fiind bine suportată).
Legături fizice prin adeziune apar în ipoteza acceptării forţelor van
der Waals. În acest sens, forţele intermoleculare sau de asociaţie
apar între moleculele diferitelor faze. Forţele intermoleculare apar
între moleculele care formează un dipol datorită construcţiei lor
diferite sau între molecule care polarizează în câmp electric, formând
o configuraţie de dipol. Suprafeţele metalice care formează oxizi la
suprafaţă prezintă valori crescute ale forţelor de adeziune. Aceasta
se explică printr-o polarizare mai bună a oxizilor ionici şi prin
umectarea suprafeţelor metalice de către ceramica vâscoasă în
timpul arderii.

24
Factori chimici.
Ipoteza legăturilor pe baza unor mecanisme chimice, aşa-
numitele legături primare, se bazează pe formarea, printr-un proces de
oxidare (prin ardere) bine dirijat, a aşa-numiţilor „oxizi de aderenţă”.
Legăturile chimice care se formează sunt legături covalente,
ionice şi metalice.
Masa ceramică realizează o reţea cristalină constituită din ioni
pozitivi şi negativi, stabilă datorită forţelor de atracţie a ionilor cu sarcini
diferite. În reţeaua cristalină de la nivelul aliajului, atomii sunt legaţi prin
legături metalice.
Legătura chimică dintre ceramică şi metal se realizează prin
apariţia unui strat de oxizi., format de elementele componente ale aliajelor
nenobile (Cr, Ni etc) sau de elemente de adaos (In, Sn, Fe etc) din cadrul
aliajelor nobile. Pentru unele aliaje este necesară o ardere de oxidare,
pentru altele este suficient stratul de oxizi care se produce în timpul arderii
ceramice. Acestor aliaje li se adaugă generatori speciali de oxizi care, în
timpul arderii de oxidare, difuzează la suprafaţa aliajului.

25