Tehnica Dentara, Grupa 4, Anul II

TITANUL

Studenti: Procs Roland Manuel Rednic Alin

Utilizarea metalelor si aliajelor in stomatologie a cunoscut in ultimele decenii pregrese remarcabile ata pe planul diversificarii lor, cat si mai ales al progreselor realizate pe directia promovarii de tehnologii noi, neconventionale. Mai mult, in virtutea cerintelor actuale impuse materialelor dentarem in randul carora biocompatibilitatea si aspectul fizionomic joaca un rol din ce in ce mai important, cel putin pentru tarile dezvoltate. Titanul si aliajele sale reprezinta o alternativa interesanta in acest sens, aceste materiale fiind prezentate in arsenalul terapeutic al stomatologiei inca de acum cateva decenii, fiind utilizate intial in realizarea implantelor, iar apoi tot mai frecvent si in alte domenii ale specialitatii, cum ar fi protetica dentara si ortodontia. Folosirea tot mai frecventa a titanului si aliajelor sale in stomatologie este justificate de cateva proprietati de exceptie ale acestor materiale: rezistenta deosebita de coroziune, biocompatibilitate excelenta, rezistenta mecanica, densitate redusa, coeficient de dilatare termica, caracter inodor si insipid, cost redus. In stomatologie, titanul a fost introdus in 1968 de catre Leonard Linkow, care l-a folosit in elaborarea implantelor. L-a urmat in 1969 Branemark, iar in 1985 Hormann, care foloseste un aliaj al titanului. Pe atunci produsele de tita erau obtinute in principal prin prelucari la rece. Proprietatile tehnologice ale titanului au facut ca multa vreme turnarea acestuia si a aliajelor sale cu destinatie stomatologica sa intarzie. Firma japoneza Ohara a lansat I 1981 un domeniu nou in tehnologie, rezolvand turnarea titanului prentru uz stomatologic. Acest procedeu a ridicat multe probleme legate de specificul tehnologiilor domeniului nostru de activitate. Astazi, ele au fost in buna parte rezolvate, mai mult se poate spune ca topirea/turnarea titanului in laboratorul de tehnica dentara a depasit faza de

pionierat , fiind disponibile pe langa instalatiile de prelucrare consacrate si o serie de sisteme cu performante multumitoare, in conditiile unor preturi accesibile. Avantajele titanului si aliajelor sale, ca si progresele facute in tehnologiile de prelucrare, au facut ca la ora actuala sa se confectioneze din titn nu numai implante, conuri, instrumente si pise de mana ci si diferite proteze partiale fice unidentare sau pluridentare realizateprin turnare. Mai mult, in ultimii ani au fost realizate mase ceramice speciale destinate titanului. Astfel, titanul si aliajele sale si0au facut intrarea triumfala in protetica fixa, cu mentiunea persistentei unor rezerve legate de pretul de cost al tehnologiilor de prelucrare Domeniile de utilizare a titanului si aliajelor sale in stomatologie si chirurgia buco-maxilo-faciala sunt intr-o extindere continua. La ora actuala titanul si aliajelor sale se folosesc in realizarea de: proteze fixe si mobilizabile, sisteme speciale de mentinere, sprijin si stabilizare, implante, suruburi si crampoane intradentare, pivoturi intraradiculare, impluturi in structura compozitelor, bracket-uri, instrumentar, truse de osteosinteza etc. Adeseori utilizarea titanului a devenit avantajoasa, chiar in domeniul in care exista deja materiale consacrate. De exemplu, crampoanele si pinurile din titan au o rezistenta la coroziune mai mare decat cele acoperite cu aur, iar conurile de titan sunt foarte apreciate in endodontie pentru elasticitate si biocompatibilitate. Folosirea tot mai larga a titanului in stomatologie este justificata de proprietatile avantajoase ale acestuyi material. Greutatea specifica redusa (4,5 g/cm3) asigura un confort apreciabil pentru pacient, mai ales in cazul unor preteze la maxilaruk superior. Densitatea titanului

este de patru ori mai redusa decat ea a aurului, de trei ori mai scazuta in comparatie cu paladiul si reprezinta jumatate din greutatea specifica a nichelui.Densitatea redusa trebuie insa privita si dintr-o perspectiva critica, in vederea preintampinarii unor deformari excesive sub actiunea fortelor masticatorii. De asemenea, infrastructurile metalice lungi ale constructiilor metalo-ceramice necesita o supradimensionare, pentru a preveni flexiunea scheletelor, cu fractura materialului ceramic. O alta proprietate a titanului amagnetismul indica folosirea acestui material la realizarea reconstruirilor protetice la pacientii cu susceptibilitate de a fi supusi unor examene radiologice cu expuneri importante si repetate la tomografii computerizare, ori examene de rezonanta magnetica nucleara. In cazul pieselor, protetice din titan, conductivitatea termica redusa asigura prtectia organului pulpo-dentinar de insulte termice din cavitatea bucala. De asemenea aceasta proprietate face posibila de subansamble protetice direct in cavitatea bucala. Coeficientul de dilatare termica este asemanator cu cel al tesuturilor dure dentare, conditii in care solicitarile la interfata dinte-piesa protetica sunt minime. Roentgentranslucenta permite controlul calitatii pieselor turnate, cu decelerarea eventualelor porozitati ca si vizualizarea proceselor carioase de la nivelul bonturilor dentare, cu piesele protetice in situ. Rezistenta deosebita la coroziune a titanului este verificata de studii efectuate pe termen lung asupra comportamentului electrochimic al unor aliaje pe baza de Co-Cr, Ni-Cr, Pd si Ti in saliva artificiala.

Titanul se foloseste in stomatologie atat nealiat cat si sub forma de aliaje. Este necesara, deci, elaborarea de aliaje cu indicatii medicale, care sa prezinte proprietatilor sale elementare, care pot fi prezentate din punct de vedere fizic, chimic si biologic. Proprietati fizice Dintre proprietatile fizice ale titanului le mentionam pe cele mai relevante pentru utilizarea acestui material in stomatologie in general si in protetica fixa in special: Culoare in stare compacta: alb-argintie; Densitate la 250C Temperatura de topire: 16680C Coeficient de dilatare termica Caldura specifica la 250C Tensiune superficiala la 16000C Rezistenta la tractiune Limita de intindere Duritate Proprietatile mecanice ale titanului sunt determinate de gradul de puritate al acestuia, care depinde fundamental de conditiile tehnologice de obtinere si prelucrare. Prelucrarea titanului prin topire/turnare expune topitura actiunii unei anumite cantitati de impuritati, in ciuda masurilor de protectie corespunzatoare. De aceea , din productia mondiala de titan, doar o parte foarte mica se prelucreaza prin topire/turnare.

Proprietari chimice Proprietatile chimice ale titanului in legatura directa cu comportamentul materialului in medii corozive si medii biologice. Dintre aceste proprietati o relevanta deosebita prezinta medificarea aloropa si rezistenta la coroziune, consecinta directa a reactivitatii chimice deosebite a materialului. Modificarea alotropa survine la temperatura de 882,50C. Sub acest nivel, titanul prezinta o retea cristalina compacta, peste aceasta valoare transformandu-se in retea cubica centrata intern, formand gaza . Modificarea alotropa este reversibila numai in anumite conditii sau mediu de argon de puritate. Daca tratamentul termic se face in prezenta aerului, modificarile sunt ireversibile datorita reactilor care au lor cu azotul si oxigenul. Aspectul este foarte important in stomatologie, deoarece aceste modificari pot apare in cursul operatiilor de lipire, sudare sau placare cu ceramica. Rezistenta la coroziune Rezistenta la coroziune este o caracteristica esentiala a titanului, ea datorandu-se peliculei subtiri, etanse si extrem de stabile de dioxid de titan, care se formeaza in cateva secunde la contactul cu mediul inconjurator. Fenomenul de pasivare este deosebit de eficient iimpiedicand practic schimburile ionice cu mediul inconjurator si contribuind major la sigurarea biocompatibilitatii materialului. Proprietati biologice Biocompatibilitatea titanului este o consecinta a prezentei stratului superficial de oxid ale carui calitati au fost prezentate. Proprietatile chimice si deci precesele chhimice de interfata sunt determinate de acest strat de oxizi si nu de

metal in sine. Aceasta sintagma este aplicabila tuturor materialelor metalice utilizate la constructia implantelor si pieselor protetice. In acest sens, astfel de materiale metalice pot fi privite ca materiale compozite care imbina proprietatile mecanice avantajoase ale metalului cu proprietatile chimice de suprafata ale oxizilor acoperitori. Astfel, din punct de vedere biochimic, suprafetele din titan pot fi privite ca oxizi ceramici.

Bibliografie Bratu D. , Nussbaum R. Bazele clinico-tehnice ale protezarii fixe