BIOCHIMIA DINŢILOR

Dentiţia umană este

 heterodontică (prezintă 2 sau mai multe tipuri de dinţi)

hemidifiodontă (de-a lungul vieţii se disting 2 serii de dinţi,

temporari şi definitivi sau permanenţi).

Dintele are două părţi principale:

•Partea dură formată din smalţ, dentină şi cement

•Partea de ţesut moale, reprezentată de pulpa dentară

Dintele permanent este o structură individuală şi conţine:
•coroana dentară- structură vizibilă din cavitatea bucală care
participă la procesul de masticaţie;

•rădăcina sau rădăcinile dentare- structură prin care dintele se

fixează în alveolă;
•pulpa dentară- ţesut moale, localizată central;

•dentina- ţesut dur, mineralizat;

•smalţul- ţesut dur, mineralizat care acoperă dentina;

•cementul- ţesut dur, mineralizat, localizat la nivelul rădăcinii

dintelui, în exterior
Colagenul şi glicozaminoglicanii legaţi de proteine constituie
substanţa intercelulară din dinţi depunerea apatitei şi a
hidroxiapatitei la ţesuturie dure ale dintelui conferă duritate
acestor componente dentare.
 Compoziţia chimică a dinţilor

1.Smalţul dentar
Smalţul dentar este ţesutul cel mai dur şi cu cel mai mare grad de
mineralizare din organism.

reprezintă 20-25% din dinte iar duritatea sa ridicată este datorată

structurii sale chimice.

Substanţele chimice din compoziţia smalţului dentar sunt

reprezentate în principal de compuşii organici (95%).

 Din punct de vedere structural, smalţul are o structură cristalină

formată din cristale de apatită.
 a. Apa
Apa din smalţul dentar reprezintă 4% din compoziţia smalţului şi
este împărţită în 3 fracţii:
•17%- apa care se eliberează prin încălzire la temperaturi cuprinse
între 100°C şi 900°C

•25%- apa care se eliberează prin încălzire la temperaturi cuprinse

între 900°C şi 1400°C
•58%- apa legată

Apa din smalţ este asociată cu reţeaua de hidroxiapatită şi de

aceea îngheţă la temperatura de -40°C. In smalţul cariat, conţinutul
în apă creşte din cauza pierderilor de substanţe minerale.
 b. Compuşi anorganici
Calciul şi fosforul reprezintă cea mai mare parte a substanţelor
minerale din smalţ.

În dinţii permanenţi, raportul Ca/P este de 2/1 (37% Ca şi 17%

P).

Ionii de calciu şi fosfor formează apatita şi hidroxiapatita,

Ca10(PO4)6(OH)2. Prin înlocuirea ionilor OH- cu Cl- sau F- rezultă
clorapatita sau fluorapatita.

90% din substanţele minerale din smalţ sunt formate din fosfat
de calciu, Ca3(PO4)2, în special sub formă de hidroxiapatită, iar
flourapatita reprezintă în procent foarte mic. În restul de 10% se
regăsesc CaCO3, Mg3(PO4)2 şi CaCl2.
 S-au emis mai multe ipoteze legate de structura smalţului:
•La baza cristalelor de fosfat de calciu există un amestec de
hidroxiapatită şi fosfat octocalcic care au structuri cristaline foarte
asemănătoare.

Conform acestei ipoteze, cristalul de

Ca3(PO4)2 este alcătuit din straturi alternative de hidroxiapatită şi
fosfat octocalcic. Fosfatul octocalcic este prima substanţă minerală
care precipită în perioada de mineralizare a matricei smalţului,
transformându-se ulterior ăn hidroxiapatită.

•Principala componentă minerală a smalţului este un fosfat

octocalcic, în care ionii fosfat sunt înlocuiţi parţial cu carbonaţi,
rezultând un complex fosfat octocalcic-carbonat.
 În structura smalţului dentar se întâlnesc şi alte elemente
chimice anorganice: fier, cupru, mangan, crom, aur, argint, plumb,
mercur, seleniu, paladiu, etc.

Vitamina D este esenţială pentru mineralizarea normală a

smalţului dentar.

Când pH-ul de pe suprafaţa dintelui devine acid, fosfatul din

salivă se combină cu H+ şi formează diferiţi ioni fosfaţi: HPO42-,
H2PO4-, H3PO4. În aceste condiţii, fosfatul este eliberat din
structura smalţului dentar în vederea restabilirii nivelului fosfatului
la nivel salivar şi are loc dizolvarea hidroxiapatitei.

Când pH-ul revine la normal, calciul şi fosfatul din salivă pot

recristaliza cu formarea hidroxiapatitei, realizându-se astfel
remineralizarea smalţului dentar.
 H+ HPO42-
Ca10(PO4)6(OH)2 Ca2+ + PO43- H2PO4-
Hidroxiapatita in smalţ ioni liberi salivari H3PO4

Importanţa altor elemente chimice din structura smalţului:

Na şi K nu au rol în formarea substanţei dure din dinţi.

Ionul de Mg+2 este după Ca+2 cationul cel mai frecvent în smalţul
dentar. El intră în structura cristalină a reţelei de apatită ca Mg 3(PO4)2
sau este absorbit la suprafaţa cristalelor de apatită sub formă de Mg +2.

Ionii de Mg+2 activează fosfatazele alcaline, ceea ce indică

implicarea lui în patogenia cariei dentare. În zonele cariate ale
smalţului dentar, concentraţia ionilor de Mg+2 scade.
 Zn se găseşte în cea mai mare concentraţie din organism în
ţesuturile dentare dure. Concentaţia Zn în smalţ este crescută în
tuberculoză şi în caria dentară.

Cu se găseşte în concentraţi foarte mici şi prezintă proprietăţi

carioprotectoare, inhibând apariţia cariei dentare.

Fe favorizează mineralizarea dintelui in vitro.

Fluorul este un element foarte important al substanţei minerale

din din dinte şi se incorporează în smalţ în 3 etape:

•În timpul mineralizării smalţului

•După mineralizare, prin fixarea la suprafaţa smalţului
•După erupţia dintelui, în contact cu apa, saliva şi alimentele
ingerate.
Concentraţia F depinde de vârstă şi de aportul exogen. Prin
reacţia fluorului cu hidroxiapatita rezultă fluorapatita:

Ca10(PO4)6(OH)2 + 2F- Ca10(PO4)6F2 + 2HO-

hidroxiapatita fluorapatita

Fluorapatita este mai rezistentă la atacurile cariogene fiind greu

solubilă în acid. Prin aportul exogen de fluor (gel, pastă de dinţi)
smalţul dentar se îmbogăţeşte cu F- prin schimburile ionice.

F are un rol fiziologic imporant prin stimularea sau inhibarea

precipitării apatitei în procesul de mineralizare, în funcţie de
concentraţia ionilor de Ca+2 şi a fosfatului PO43-.
 Fluoroza dentară reprezintă o afecţiune a smalţului şi este
determinată de concentraţia crescută a fluorului în apa potabilă
sau a unor ioni metalici precum şi de natura alimentaţiei.

Această afecţiune dentară se manifestă prin apariţia unor

pete la nivelul smalţului, prin piederea luciului natural al
smalţului şi pigmentare de culoare galben-brun.

Dioxidul de carbon este după Ca+2 şi PO43- componentul cel

mai frecvent întâlnit în smalţ. El este prezent sub formă de
carbonat CO32- sau bicarbonat HCO3-.
 c. Compuşi organici
Substanţele organice care intră în constituţi smalţului dentar sunt
reprezentate de proteinele insolubile 35-40% (colagen şi keratină)
precum şi de alte molecule solubile 60-65% cum ar fi unele peptide,
acid citric, glicoproteine.

De asemenea, apa se găseşte fir legată de moleculele proteice, fie

liberă. În smalţ, aproximativ 2/3 din colagen se găseşte sub formă
insolubilă iar 1/3 sub formă solubilă.

Keratinele din smalţ sunt α-keratine şi β-keratine. Ele conţin

aminoacizii hidroxiprolină şi hidroxilizină, aminoacizi atipici
caracteristici colagenului.
 Glucidele din smalţ se găsesc la suprafaţa acestuia: galactoză,
glucoză, manoză, fucoză, ramnoză.

Glicozaminoglicanii întâlniţi în smalţ sunt glucozamina,

galactozamina şi acizii uronici. Concentraţia glucidelor în smalţul
cariat este crescută de 10-12 ori comparativ cu smalţul sănătos.

La suprafaţa smalţului sănătos sau cariat, proteinele şi

polizaharidele formează o membrană fină de natură organică.

Prin structura chimică şi proprietăţile sale, smalţul reprezintă

stratul protector al dentinei şi pulpei dentare împotriva agenţilor
fizico-chimici din cavitatea bucală. La nivelul smalţului dentar are
loc atacul agenţilor cariogeni şi se creează condiţiile de evoluţie
rapidă a cariei la nivelul dentinei, cu afectarea ulterioară a pulpei
dentare.
 2. Dentina
Dentina este un ţesut dur, mineralizat în a cărei compoziţie intră
substanţe anorganice (70%), substanţe organice (20%) şi apă (10%).

Compuşi anorganici
Caciul şi fosforul (raport Ca/P de 2/1) sunt principalele
componente anorganice ale dentinei sub forma cristalelor de
hidroxiapatită.

Fluorul dentinar se găseşte în concentraţie mai mare decât în

smalţ, aceasta fiind în funcţie de aportul exogen (apa potabilă şi
alimentaţie).

De asemenea, dioxidul de carbon se află în dentină în concentraţie

mai mare decât în smalţ, sub formă de carbonat sau bicarbonat.

Alte substanţe anorganice care intră în constituţia dentinei:

magneziu, sodiu, potasiu, clor, siliciu, zinc, plumb, mangan, fier, etc.
 Compuşi organici

Majoritatea substanţelor organice din dentină sunt reprezentate

de proteine, care au rol structural. 90% din compuşii organici
dentinari sunt reprezentaţi de 2 tipuri de colagen, α1 şi α2 în
proporţie de 2:1.

Alte substanţe organice: keratine, fosfoproteine, peptide,

proteine plasmatice, glucide, acid lactic, acid citric,,enzime
(fosfataza alcalină, transaminaze, peptidaze), lipide (colesterol liber
şi esterificat, mono-, di- şi trigliceride, fosfolipide, acizi graşi).
 3. Cementul
Cementul este un ţesut dur mineralizat care protejează dentina
în regiunea radiculară

conţine: substanţe organice (apatita)-61%, substanţe organice-

27% şi apă-12%.

Compuşi anorganici
Calciul şi fosforul reprezintă principalele elemente chimice
anorganice din compoziţia cementului, formând apatita. În cement
se găsesc şi alte elemente minerale dar în cantităţi foarte scăzute.
Fluorul se găseşte în cea mai mare concentraţie în cement faţă de
restul ţesuturilor mineralizate din organism.
Compuşi organici
Ca şi în celelalte ţesuturi dure ale dintelui, în cement predomină
colagenul (dintre proteine). Cementul conţine mai multe hexozamine
decât smalţul şi snt prezente de asemenea glicoproteine,
mucopolizaharide.
4. Pulpa dentară
Pulpa dentară este un ţesut moale strâns legat de ţesuturile dure.

conţine odontoblastele care generează dentina şi reprezinta

mediul intern al tesuturilor dentare în care se desfăşoară
schimburile de substante nutritive.

 La nivelul pulpei dentare au loc toate procesele vitale ale

tesutului dentar.

Ea îndeplineşte funcţia de apărare, nutriţie, inervare prin

intermediul vaseluor sanguine şi a nervilor.

Pulpa dentară este alcătuită din celule şi substanţă extracelulară

format din fibre şi o substanţă fundamentală.
 Compuşi anorganici
Dintre elementele chimice anorganice, cele mai importante sunt
calciul., fosforul, fluorul, sodiu şi potasiul. Conţinutul în calciu,
fosfor şi fluor creşte odată cu vârsta.

Compuşi organici
Din punct de vedere chimic, substanţa fundamentală este
alcătuită din:
Proteoglicani- au capacitatea de a atrage diferiţi ioni prin
intermediul gruparii amino din structura proteinelor din compoziţia
proteoglicanilor; ei reglează schimburile hidrice şi minerale dintre
substanţa fundamentală şi componenta vasculară.

În ţesutul pulpar, în perioada de formare, predomină condroidin

sulfatul (mai implicat în procesele de mineralizare şi de formare a
pulpei dentare). Pe măsură ce ţesuturile dentare se maturează, va fi
mai bine reprezentat acidul hialuronic.
 Glicoproteinele

Participă la formarea matricei tesutului conjunctiv pulpar prin

urmatoarele mecanisme :
•Ajută la sinteza fibrelor de ţesut conjunctiv pulpare (fibrile) şi a
membranelor bazale.

•Glicoproteinele dispuse pe suprafata celulelor din pulpă ajuta la

fixarea diferitelor elemente din substanţa fundamentală din pulpă.
Apa - cantitatea de apa este foarte mare - 90%

Dintre proteine predomină colagenul, elastina, albumina şi

globulinele.
Placa dentară
Placa dentară reprezintă o substanţă cu aspect gelatinos depusă pe
suprafaţa dinţilor. Prezenţa acesteia este favorizată de lipsa igienei
orale şi în compoziţia ei se remarcă prezenţa microorganismelor.
Placa se depune pe pelicula dentară şi are grosimi variabile în raport
cu natura dinţilor.

 placa dentară acoperă în general zone în care se observă şi

deteriorarea dinţilor, ea a fost considerată ca fiind implicată direct şi
exclusiv în cariogeneză.

 este responsabilă şi de numeroase patologii ale paradonţiului. În

condiţii favorabile calcificării, placa însăsi se calcifică şi se
transformă în tartru.

la nivelul plăcii dentare au loc diferite procese chimice care

influenţează sănătatea orală.
Din punct de vedere chimic, compoziţia plăcii dentare diferă:
Placa de 2-3 zile conţina cca 80% apă şi 20% componente solide.

Compuşi anorganici: ionii de calciu, fluor şi fosfat se găsesc în

proporţii mai mari decât în salivă dar nu formează compuşi cu
structură cristalină.

În faza imiţială aceşti ioni formează un complex de tipul fosfat de

calciu-glucide-proteine.

 Ulterior proporţia compuşilor minerali comparativ cu proteinele se

modifică deoarece proteinele sunt metabolizate de către speciile
bacteriene din constituţia plăcii şi se modifică şi mecanismul de
depunere a fosfatului de calciu.
 Compuşi organici
Glucide: polizaharide sau glicani, fructani şi heteroglicani care
conţin glucoză, galactoză şi hexozamine. Proteinele din
compoziţia plăcii dentare provin din glicoproteinele salivare prin
îndepărtarea părţii glucidice.
Tartrul dentar
La scurt timp după constituirea plăcii dentare începe procesul de
mineralizare (calcifiere) al plăcii dentare, rezultând tartrul dentar.
Compoziţia tartrului dentar variază cu poziţia, vechimea depozitului şi
cu individul.
Tartrul este format din substanţe anorganice (80%) şi organice (20%).
Componentele anorganice cuprind în principal, fosfat de calciu
cristalizat sub formă de hidroxiapatita, brushita, etc. Cristalele de
apatită apar în special în matricea extracelulară a plăcii, dar se gasesc şi
între celulele bacteriene, împreună cu substanţele organice.
 Componentele organice sunt reprezentate de proteine,
polizaharide complexe, aminoacizi, acizi graşi, fosfolipide,
colesterol.

Cristalizarea fosfatului de calciu din tartrul dentar se face pe o

matrice ce are o compoziţie asemănătoare cu cea a plăcii dentare.
Astfel, în matricea tartrului se găsesc proteine mari care conţin
12- 20% zaharuri incluzând hexoze, fucoza, hexozamine şi
glicozaminoglicani.

 Atât matricea plăcii dentare cât şi a tartrului dentar, sunt

constituite din doua faze: una solubilă şi alta insolubilă. Prin
transformarea plăcii în tartru dentar scad componentele organice
de natură glucidică din matrice şi creşte concentraţia proteinelor.
 Tartrul se deosebeşte de placa dentară prin faptul că are în
structura sa fosfat de calciu cristalizat.

Depunerea cristalelor de hidroxiapatită se face în jurul şi între

bacteriile filamentoase. Depunerea tartrului începe în primele zile de
la constituirea plăcii şi este bine reprezentat în placa de 12 zile.

Tartrul dentar se realizeaza prin doua mecanisme:

•mecanismul enzimatic, la care participă enzimele salivare, în

special fosfatazele care perturbă echilibrul soluţiei coloidale a
salivei, cu precipitarea sărurilor minerale;

•mecanismul fizico-chimic, explică formarea tartrului ca un proces

datorat stagnării şi alcalinizării salivei.
Depunerea tartrului dentar debutează în copilărie, în jurul vârstei de
10 ani, crescând proporţional cu vârsta. Depozitele de tartru dentar
sunt foarte frecvente la adulţi.

Factorii favorizanţi ai transformării plăcii dentare în tartru sunt:

•ionii de calciu şi fosfat în concentraţie mare din placă;
• pH-ul alcalin;
•scăderea componentelor organice de natură glucidică din matrice şi
creşterea concentraţiei proteinelor;
• creşterea amoniacului şi ureei în salivă şi în placa dentară;
• reducerea în salivă a fosfatazei alcaline, enzima care inhibă
formarea fosfatului de calciu cristalizat.
• formarea brushitei, prima substanţă minerală, cristalină a tartrului
care constituie nucleul de cristalizare ulterioară a fosfatului de
calciu.

Placa dentară asociata cu tartrul dentar constituie cauze inflamatorii

majore pentru parodonţiu şi gingie.