MONTAREA IN SIMULATOR

SIMULATOARELE SISTEMULUI STOMATOGNAT

Simulatoarele sunt dispozitive care imită, parţial sau total, mişcările mandibulei, fiind construite
după modelul sistemului stomatognat, şi care menţin modelele funcţionale în poziţia de RC,
după înregistrarea acesteia în cavitatea orală.

Clasificarea simulatoarelor după criteriul funcţional:

1. OCLUZOARE
2. ARTICULATOARE
OCLUZORUL
- este cel mai simplu simulator
- imită numai mişcările verticale ale mandibulei, de închidere-deschidere
- poate reproduce poziţia de intercuspidare maximă (IM) şi dimensiunea
verticală de ocluzie (DVO)
Elemente componente:
-două braţe – unul mobil (superior) şi unul fix, angulat la 100-120° (inferior)
-un ax balama – în jurul căruia se deplasează braţul mobil
-un şurub – care menţine distanţa dintre braţe
- o contrapiuliţă – care blochează braţele
ARTICULATORUL
- 2 braţe- unul superior (mobil) şi unul inferior (fix)
- sistemul de articulare dintre cele două braţe
- tija verticală care menţine DVO
- platoul incizal pe care glisează extremitatea inferioară a tijei verticale
- platoul metalic ce materializează planul de ocluzie
- accesoriile pentru montarea modelelor
Articulatoarele pot fi:
• Neprogramabile (medii)
• Parţial programabile (semi-adaptabile)
• Total programabile (adaptabile)
• Elecromecanice (programate de calculator)
Funcţie de construcţie, articulatoarele pot fi:
• tip ARCON- bilele condiliene sunt ataşate la braţul inferior (echivalentul mecanic al
mandibulei).
• tip NON- ARCON-bilele condiliene sunt ataşate la braţul superior

Pentru montarea modelelor în simulator este necesară transferarea datelor înregistrate în cavitatea
orală.
Aparatura de transfer este în funcţie de tipul şi complexitatea simulatorului utilizat:
- Pt ocluzoare şi articulatoare medii (neprogramabile) - machetele de ocluzie
- Pt articulatoare parţial şi total programabile - arcurile faciale
Arcurile faciale permit înregistrarea şi transferarea în articulator a:
- poziţiei modelului superior în raport cu axa-balama (care trebuie să fie cea pe care
maxilarul o are în raport cu ATM)
- axul bicondilian
- panta tuberculului articular
- punctul infraorbitar

1
ARCUL FACIAL
- un cadru metalic în formă de „U” deschis posterior
- extremităţile vizează ATM
- pe porţiunea orizontală, median, este o tijă culisabilă ce susţine un sistem de
retenţie în formă de furcă sau porcoavă, pe care se fixează bordura machetei de
ocluzie superioare (sau doar un strat de ceară în cazul pacienţilor dentaţi)
- tot în porţiunea orizontală mai există o tijă culisabilă ce vizează punctul
suborbitar (pentru stabilirea planului Frankfurt (infraorbitale - tragus)
- la nivelul extremităţilor se află 2 tije culisabile sau 2 creioane de inscriere, ce vizează proiecţia
tegumentară a axului balama.

MONTAREA ÎN OCLUZOR
Reguli:
1.planul de orientare ocluzală trebuie să fie paralel cu un plan orizontal (planul mesei)
2.planul medio-sagital al complexului machete de ocluzie-modele funcţionale trebuie să se
suprapună peste planul medio-sagital al ocluzorului (perpendicular pe axa balama)
3. distanţa dintre axa balama şi punctul interincisiv (intersecţia liniei mediene cu planul de
ocluzie) trebuie să fie 9-10 cm.

După determinarea relaţiilor intermaxilare şi trasarea pe bordurile de ocluzie a reperelor necesare

alegerii şi montării dinţilor artificiali, machetele se solidarizează între ele la nivelul bordurilor de
ocluzie (prin lipire cu ceară fierbinte sau cu anse metalice in formă de „U” aplicate câte două
bilateral şi una paramedian), se repoziţionează pe modele şi se trimit în laborator pentru a fi
montate în ocluzor

Tehnica de montare:
1. Se reduce din înălţimea soclurilor, astfel încât să rămână un spaţiu de cel puţin 5 mm între
soclul modelului maxilar şi braţul superior al ocluzorului, când acesta este închis.
2. Pe suprafaţa bazală a soclurilor se fac şanţuri de retenţie, cu adâncimea de 1,5-2 mm
3. Se solidarizează ansamblul modele/machete de ocluzie cu beţe de chibrit lipite cu ceară la
nivelul soclurilor, unul frontal şi 2 lateral
4. Suprafaţa soclurilor modelelor se umezeşte, pentru a evita ca pasta de gips să facă priză
instantaneu (ca urmare a absorbţiei apei de către modelele uscate)
5. Fixarea modelului mandibular
– se prepară pastă de ghips şi se depune pe masa de lucru, apoi se introduce în ea braţul inferior al
ocluzorului astfel încât să fie în contact cu masa.
- peste braţul inferior se pune o nouă cantitate de gips, apoi se aşează complexul
machete/modele cu partea distală orientată spre axul balamalei, conform regulilor de montare
- se apasă până când soclul modelului inferior atinge braţul inferior al ocluzorului, pentru ca
stratul de ghips interpus să aibă grosime minimă
- surplusul de ghips care a refluat distal se îndepărtează pentru a nu bloca şurubul şi
contrapiuliţa.
6. Fixarea modelului maxilar
- se verifică dacă între braţul superior al ocluzorului şi soclul
modelului maxilar s-a menţinut un spaţiu de minim 5 mm
- se aplică pastă de gips pe soclul modelului, se închide
ocluzorul şi se depune o nouă cantitate de ghips peste braţul
acestuia, care va fi modelată sub formă de calotă emisferică
7. Se blochează şurubul distanţator cu ajutorul contrapiuliţei
8. Se transferă reperele de pe bordurile de ocluzie pe modele:
-linia mediană – se prelungeşte de pe bordurile de ocluzie pe soclurile
celor 2 modele

2
- liniile caninilor – se trasează numai pe modelul superior
-linia labială a surâsului (High Lip Line)- se transferă trasând două linii paralele pe soclul
modelului superior; distanţa dintre ele este egală cu cea dintre linia labială a surâsului şi planul de
orientare ocluzală
-planul de orientare ocluzală, marcat de întâlnirea dintre bordurile de ocluzie, se trasează pe
soclul modelului superior printr-o linie paralelă cu acesta; distanţa dintre acestă linie şi planul de
ocluzie se măsoară şi se înscrie pe soclul modelului superior, pe linia mediană
- curbura V a bordurii machetei superioare – arcul de cerc pe care se vor monta feţele vestibulare
ale dinţilor frontali superiori; se înregistrează cu o cheie de ghips sau se trasează pe plăcuţă
metalică
- linia mijlocului crestei alveolare – se trasează de la nivelul caninilor până la tuberozităţi
(respectiv tuberculi) şi se prelungeşte distal pe soclu; această linie are rol în montarea dinţilor
laterali, deoarece şanţul mezio-distal al dinţilor artificiali trebuie să se suprapună peste această
linie.
Pe modelul mandibular se trasează linia mijlocului crestei alveolare şi în zona frontală.
Linia curburii crestei alveolare mandibulare în zona laterală
- se trasează pe soclul modelului mandibular;
- este o linie curbă, paralelă cu profilul crestei alveolare şi ajută la
montarea dinţilor laterali astfel încât să se înscrie în curba sagitală de
ocluzie.
Dezavantajul montării în ocluzor:
- deoarece ocluzorul poate imita numai mişcările în plan vertical
ale mandibulei, de ridicare şi coborâre, montarea dinţilor artificiali se
face fără verificarea rapoartelor de ocluzie în mişcările în plan
orizontal (propulsie, retropulsie, lateralitate dreapta/stânga).

MONTAREA ÎN ARTICULATORUL MEDIU (NEPROGRAMABIL)

1. Pregătirea modelelor
– trasarea liniei medio-sagitale pe suprafaţa bazală a soclului modelului superior
- modelele trebuie hidratate în apă 3-4 minute
2. Pregătirea machetelor de ocluzie – realizarea unor chei de reper, în zone diferite (frontal,
lateral dr. şi stg.) necesare pentru repunerea lor în aceeaşi poziţie după ce vor fi desolidarizate
pentru montare

3. ghipsarea modelului superior

– se aşează macheta superioară împreună cu modelul pe planul de
orientare protetică, astfel încât linia mediană a modelului să
coincidă cu cea a braţului superior iar punctul interincisiv să fie
contactat de vârful tijei orizontale ce culisează pe tija verticală (a
dimensiunii verticale)
- se solidarizează bordura de ocluzie la planul de orientare
protetică prin lipire cu ceară
- pasta de gips se aplică pe suprafaţa bazală a modelului
superior,
- se coboară braţul superior până la contactul tijei verticale cu platoul incizal;
- pasta de gips se modelează sub formă de calotă hemisferică

3
4. gipsarea modelului inferior
– se îndepărtează planul de orientare protetică (platoul)
- se răstoarnă articulatorul
- se repoziţionează modelul mandibular cu macheta de ocluzie
mandibulară în RC, cu ajutorul cheilor realizate anterior la
nivelul bordurilor şi se solidarizează provizoriu cu ceară topită;
- pasta de gips se depune pe soclul modelului inferior, după care se
închide articulatorul şi se modelează pasta

REALIZAREA MACHETEI
Etape
ALEGEREA DINTILOR ARTIFICIALI
REALIZAREA BAZEI MACHETEI
MONTAREA DINTILOR
ALEGEREA DINŢILOR ARTIFICIALI
Repere:
1. din fişa de laborator
2. de pe machetele de ocluzie
3. de pe modele
1. REPERELE DIN FIŞA DE LABORATOR
 Forma
 Culoarea
 Dimensiunile
 Gradul de cuspidare (înclinarea pantelor cuspidiene)
 Rapoartele interarcadice
 Materialul
 Artificii de montare (fotografii din perioada dentată, relatări ale pacientului)
FORMA dinţilor artificiali trebuie corelată cu:
-forma feţei - 3 forme de bază: pătrat, triunghi şi oval
-sexul pacientului
- masculin - unghiurile bine exprimate, formele
cuboidale, sugerează forţă, vigoare şi putere
- feminin – unghiurile rotunjite, liniile curbe, sugerează
delicateţe, feminitate
- tipul constituţional- persoane înalte/ dinţi alungiţi, persoane
scunde/ dinţi pătraţi

CULOAREA – trebuie corelată cu:

- Vârsta - Dinţii naturali devin mai întunecaţi odată cu înaintarea în vârstă (flora microbiană
+pigmenţi din alimentaţie, ceai, cafea, tutun + diminuarea stratului de smalț)
Alegerea unor dinţi deschişi la culoare pentru un pacient în vârstă este o greşeală ce va accentua
aspectul de fals
- Nuanţa tenului şi a părului - la persoane blonde dinţi mai deschişi, la brunete mai închişi
Dinţii laterali sunt în general cu o nuanţă mai închişi decât frontalii.
Este recomandat ca alegerea culorii să se facă la lumina naturală.

MĂRIMEA
Înălţimea şi lăţimea dinţilor frontali superiori poate fi determinată şi trecută în fişa de laborator
dacă există în dotarea cabinetului dispozitivele necesare: alametrul şi papilametrul.

4
ALAMETRUL
Experienţa practică a arătat că există o corelaţie între lăţimea nasului şi
lăţimea dinţilor frontali superiori. Instrumentul măsoară distanţa
interalară (ALA – ALA), iar valoarea indicată reprezintă distanţa canin-
canin (între liniile lor mediene), deci lăţimea aproximativă a dinţilor
frontali superiori.
PAPILAMETRUL
Instrument pentru determinarea înălţimii dinţilor frontali sup.
Măsoară înălţimea buzei superioare = distanţa dintre papila bunoidă şi
marginea inferioară a buzei superioare- în repaus şi în timpul surâsului.
Pacientul în poziţie dreaptă, relaxat
Papilametrul se ţine perpendicular pe planul orizontal şi se poziţionează
astfel încât papila bunoidă să intre în V-ul instrumentului;
- se măsoară nivelul până la care coboară marginea buzei superioare pe scala
gradată a instrumentului
- apoi se măsoară nivelul până la care se ridică marginea buzei
superioare în timpul surâsului
Diferenţa dintre cele două măsurători reprezintă înălţimea dinţilor frontali superiori

GRADUL DE CUSPIDARE
Trebuie corelat, cu stereotipul de masticaţie al pacientului şi cu aspectul crestelor alveolare
(gradul de atrofie şi resorbţie). În funcţie de înclinarea pantelor cuspidiene, dinţii artificiali pot fi:
1. Cuspidaţi
a. 33° şi 30° = anatomici
b. 20° = semi- anatomici
2. Necuspidaţi: 0° (ne-anatomici)
3. Forme speciale

Dinţii cuspidaţi anatomici (30° şi 33°)

Indicaţi la pacienţii cu creste alveolare bine reprezentate, deoarece aceşti
dinţi au tendinţa de a deplasa proteza în sens orizontal
- mai indicaţi pentru protezele parţiale decât pentru cele totale.
Avantaje:
estetică foarte bună (aspect foarte apropiat de al dinţilor naturali)
eficienţă masticatorie foarte bună
permit realizarea mişcărilor verticale ale mandibulei
Dezavantaje:
mai dificil de echilibrat
pot produce interferenţe ocluzale în mişcările de lateralitate
risc mai mare de apariţie a forţelor orizontale
pot provoca o resorbţie mai accentuată a crestei alveolare
Dinţii cuspidaţi semi-anatomici (20°)
Avantaje:
-sunt preferaţi, deoarece produc mai puţine deplasări laterale ale protezei
decât cei anatomici (30°)
-uşor de montat şi echilibrat
-reduc riscul de apariţie a forţelor orizontale
Dezavantaje:
-mai puţin estetici decât cei anatomici (cuspizii V sunt mai scurţi)
-eficienţă masticatorie mai mică decât a celor anatomici

5
Dinţii artificiali necuspidaţi 0° (Ne-anatomici)
-au faţa ocluzală plană, fără elemente de relief
-sunt indicaţi în cazul pacienţilor cu:
- creste alveolare atrofiate şi coordonare musculară slabă
- ocluzie cl.II şi III
- ocluzie inversă
- sunt utilizaţi foarte rar dacă antagoniştii sunt naturali
Avantaje:
a. Uşor de montat
b. datorită absenţei pantelor înclinate, crestele sunt supuse doar la presiuni
verticale (presiune orizontală minimă)
c. mai puţine interferenţe antero-posterioare
Dezavantaje:
a. dificil de obţinut ocluzia cu balans general
b. eficienţă masticatorie redusă, mai ales în cazul alimentelor fibroase şi dure
c. estetică deficitară

RAPOARTELE INTERARCADICE din zona frontală

Pe fişa de laborator medicul trebuie să menţioneze tipul de raport interarcadic ce trebuie realizat
prin montarea dinţilor artificiali :
- - Psalidodont
- - Labiodont (cap-la-cap)
- - Ocluzie inversă
Restabilirea rapoartelor interarcadice optime urmăreşte 3 obiective:
- eficienţă masticatorie şi stabilitate maximă
- evitarea tulburărilor fonetice
- restaurarea fizionomiei

MATERIALUL DINTILOR ARTIFICIALI – medicul trebuie să specifice în fişa de laborator

materialul din care trebuie să fie dinţii artificilali.
o Materiale organice:
o Materiale anorganice: ceramica, aliaje dentare

Dinţii artificiali din materiale organice, din punct de vedere al compoziţiei şi structurii pot fi
- din răşini acrilice pe bază de polimetacrilat de metil (PMMA)
- din răşini acrilice reticulate (double cross-linked arylics, twin cross resins)
- din compozite cu nanoumplutură (NFC- nanofilled composite)
Proprietăţi fizice:
- rezilienţă destul de mare
- duritate satisfăcătoare
- rezistenţă relativ redusă la abrazie (PMMA)
- aproape insolubili în fluidele orale
- suferă modificări dimensionale (PMMA)
Avantaje:
- pot fi prelucraţi cu instrumentar rotativ pentru a fi adaptaţi în spaţii reduse
- se leagă chimic de baza protezei, de aceea nu au nevoie de retenţii mecanice
- transmit mai puţin forţele masticatorii la creasta subiacentă decât cei din ceramică
- nu abrazează smalţul dinţilor antagonişti
- nu produc zgomot la contactul cu antagoniştii
6
 - nu se sparg
- pot fi individualizaţi prin aplicare de pigmenţi fotopolimerizabili
Dezavantaje (pentru dinţii din PMMA)
- modificarea culorii în timp (“îmbătrânirea acrilatului”)
- pot fi solubili în unii solvenţi
- rezistenţă mai mică la abrazie
- pot determina scăderea dimensiunii verticale de ocluzie (DVO) în timp, din cauza abraziei
Indicaţii:
- când antagoniştii sunt dinţi naturali sau tot acrilici
- când spaţiul cervico-ocluzal este mic
- în cazul unei resorbţii accentuate a osului alveolar (nu transmit forţele cu aceeaşi intensitate
ca cei din ceramică deoarece sunt mai puţin duri şi absorb o parte din forţele masticatorii)
- când pacientul preferă dinţi din acrilat (din considerente financiare)

Dinţii din răşini reticulate

-gradul de reticulare influenţează proprietăţile fizico-chimice ale dinţilor din răşini
-zona cervicală este mai puţin reticulată, pentru o buna legătura chimica cu baza protezei
-în zona incizală materialul este mult mai reticulat, pentru a-i mări rezistenţa la abrazie,
transparenţa şi transluciditatea.
-caracteristicile mecanice deosebite le asigură o funcţionalitate îndelungată
-perfecţiunea estetică este determinată de structura pluristratificată care le conferă efectul de perlă

Dinţii din compozite cu nanoumplutură

Materialele compozite cu nanoumplutură utilizate pentru realizarea dinţilor artificiali sunt formate
dintr-o matrice de uretan dimetacrilat şi umplutură organică, care le conferă următoarele
caracteristici:
- rezistenţă foarte mare la abrazie
- stabilitate cromatică
- posibilitate de lustruire perfectă
- nu favorizează aderenţa plăcii bacteriene
Avantajul major este reprezentat de transparenţa şi transluciditatea extrem de naturală, care
conferă dintelui o vitalitatea aparte. Această estetică deosebită este datorată, ca şi în cazul răşinilor
reticulate, tot distribuţiei pe 4 straturi interne a materialului

Dinţii artificiali din ceramică sunt consideraţi încă standardul în privinţa refacerii esteticii.
Sunt disponibili în numeroase forme, dimensiuni şi culori pentru a acoperi o largă varietate de
situaţii clinice
Se leagă doar mecanic de baza protezei, de aceea sunt prevăzuţi cu retenţii sub formă de:
- pinuri – la dinţii frontali
- găuri diatorice – la dinţii laterali
Indicaţiile dinţilor din ceramică:
-pacienţi cu creste alveolare bine reprezentate
-la pacienţi care au purtat cu succes proteze cu dinţi din ceramică
-dacă antagoniştii sunt tot din ceramică
Avantaje
-Aspect foarte apropiat de cel al dinţilor naturali
-Mult mai rezistenţi la abrazie
-Menţin dimensiunea verticală de ocluzie (DVO) neschimbată mult timp
-Stabilitate cromatică (nu-şi modifică culoarea în timp)
-Insolubili în solvenţi
-Pot fi individualizaţi prin aplicare de pigmenţi

7
Dezavantajele dinţilor artificiali din porţelan:
-nu se auto-ajustează prin abrazie → nu pot urma ritmul de resorbţie al osului alveolar →
protezele necesită frecvent căptuşiri
-Sunt foarte duri şi transmit forţele masticatorii la osul alveolar cu o intensitate mai mare decât
cei din acrilat
-La contactul cu antagoniştii fac un zgomot caracteristic, care trădează prezenţa protezei
-Se pot desprinde din baza protezei
-Sunt casanţi, se pot fractura
-Abrazează dinţii antagonişti

2. REPERELE DE PE MACHETELE DE OCLUZIE

- dimensiunea M-D a dinţilor frontali superiori este determinată de
distanţa dintre liniile caninilor. Astfel, suma lăţimii lor trebuie să fie
egală cu distanţa dintre liniile caninilor + 8 mm (pentru că linia
caninului marchează vârful cuspidului, nu faţa distală a caninului!)
- înălţimea dinţilor frontali superiori – este dată de distanţa dintre linia
surâsului şi planul de ocluzie

3. REPERELE DE PE MODELELE FUNCŢIONALE

 dimensiunea V-L a dinţilor laterali – este condiţionată de lăţimea crestei alveolare, pentru că
dinţii artificiali trebuie să fie plasaţi în poligonul de sprijin oferit de creasta alveolară
 dimensiunea M-D a dinţilor laterali – trebuie să permită încadrarea acestora între faţa distală a
caninului şi un punct situat la 5-6mm anterior de tuberozităţile maxilare, respectiv de
tuberculii piriformi (dacă nu este loc suficient, se renunţă la montarea molarului secund)
 înălţimea dinţilor laterali – se stabileşte în funcţie de distanţa dintre creasta alveolară şi planul
de ocluzie sau distanţa dintre cele două creste alveolare (în cazul unei edentaţii totale
bimaxilare)

REALIZAREA BAZEI MACHETEI

Înainte de a realiza macheta bazei protezei, modelele funcţionale trebuie pregătite prin foliere şi
gravare.
FOLIEREA
Se realizează la nivelul zonelor care trebuie despovărate de presiunile masticatorii:
 Câmpul protetic maxilar:
– Papila bunoidă (retroincisivă)
– Zonele de emergenţă ale pachetelor vasculo-nervoase palatine anterioare
– Rafeul median
– Torusul palatin
– Muchia crestei alveolare dacă este ascuţită
– Eventuale exostoze
 Câmpul protetic mandibular:
– Liniile oblice interne
– Muchia crestei alveolare dacă este ascuţită
– Torus mandibular
– exostoze
Scop: - protecţia optimă a unor zone mai sensibile ale câmpului protetic prin crearea unui spaţiu
între baza protezei şi mucoasă (spaţiu egal cu rezilienţa mucoasei)
Material
– Folie de staniu sau aluminiu de 0,20 mm grosime + Ciment fosfat de Zn

8
Tehnică
– Folia se decupează după conturul zonei care trebuie foliată si se adaptează pe model în
limitele desenului
– Grosimea folierii este indicată de medic prin numărul de sensuri de haşurare de pe model şi va
fi cu atât mai mare cu cât fibromucoasa acoperitoare este mai subţire iar ţesuturile din jur mai
depresibile
– Folia se fixează cu ciment fosfat de Zn
– Dacă este necesar un spaţiu mai mare, se aplică 3 sau chiar 4 folii cu grosimea de 0,20mm,
care se lipesc între ele tot cu ciment

GRAVAREA
Poate fi efectuată:
– în cabinet – de către medicul stomatolog
– în laborator – de către tehnicianul dentar, la solicitarea medicului
Scop- perfectarea închiderii marginale în zona distală a câmpului protetic
Tehnică
Cu o spatulă se realizează pe model un şanţ, cu un versant distal drept şi unul mezial oblic
– model maxilar
 de-a lungul liniei “Ah”
 lăţime 2 – 5 mm
 adâncime 1 – 1,5 – 2 mm (funcţie de rezilienţa mucoasei)
– model mandibular
 în 2/3 anterioare ale tuberculului piriform
 lăţime 1 mm
 adâncime 1 mm
Gravarea modelului funcţional maxilar la linia “Ah” trebuie efectuată chiar de către medic,
individualizat, la fiecare caz clinic în parte, în funcţie de particularităţile câmpului protetic
(forma şi dimensiunile bolţii palatine, gradul de rezilienţă al diferitelor zone de mucoasă, etc).

Realizarea bazei machetei

Tehnică
- Înainte de a îndepărta macheta de ocluzie maxilară, se poate trasa curbura vestibulară frontală a
bordurii pe platoul articulatorului
- izolarea modelelor pentru ca ceara să nu adere, făcând posibilă
desprinderea ulterioară a machetei
- plastifierea unei folii de ceară roz şi adaptarea pe model, cu
presiune uşoară şi uniformă, în limitele trasate pe model; excesul
se îndepărtează cu spatula
- macheta bazei se lipeşte apoi de model în 3-4 puncte, cu ceară
fluidă, pentru a fi stabilă în timpul montării dinţilor
- se realizează un rulou de ceară cu diametrul de 5-6 mm care se
lipeşte pe mijlocul crestei alveolare; în el se vor monta dinţii
artificiali

Montarea dinţilor artificiali după Alfred Gysi

Caracteristici:
- utilizează dinţi artificiali anatoformi care reproduc forma şi dimensiunea dinţilor naturali, cu
pante cuspidiene între 20° şi 33°(semi-anatomici şi anatomici);
- modelele funcţionale pe care se realizează macheta sunt montate într-un articulator adaptabil sau
semiadaptabil

9
- montarea se bazează pe teoria „ocluziei echilibrat balansată” conform căreia în mişcările de
propulsie şi lateralitate trebuie să existe contacte dentare atât pe partea activă cât şi pe partea
inactivă (de balans)
- relieful ocluzal, înălţimea şi pantele cuspidiene trebuie corelate cu traiectoriile condiliene;
aceste date trebuie înregistrate cu arcul facial şi transferate pe un articulator

REGULI GENERALE DE MONTARE

1. Fiecare dinte artificial se articulează cu câte doi dinţi antagonişti,
formând unităţi masticatorii Excepţie: incisivul central inferior şi
ultimul molar superior (care au câte un singur antagonist)
2. Dinţii artificiali se montează pe mijlocul crestei alveolare astfel încât
şanţul intercuspidian mezio-distal să se suprapună peste muchia crestei.
Excepţie: dinţii frontali superiori care se montează uşor vestibularizaţi,
din considerente fizionomice.
3. Dinţii celor două arcade se întâlnesc între ei după un plan, numit plan de ocluzie, care formează trei
curbe: sagitală (Spee), transversală şi frontală
Curba incizală = arcul de cerc în plan transversal pe care sunt dispuşi dinţii frontali superiori.
Curba sagitală (Spee) rezultă din înclinarea în sens M-D a axelor dinţilor; rolul ei: permite
realizarea de contacte atât la nivelul dinţilor frontali cât şi laterali în timpul inciziei alimentelor,
asigurând stabilitatea dinamică în sens antero-posterior.
Curba transversală (Wilson) rezultă din înclinarea spre oral a feţelor ocluzale ale dinţilor laterali
şi favorizează apariţia punctelor de contact atât pe partea activă cât şi pe cea de balans în
mişcările de lateralitate ale mandibulei, asigurând astfel stabilitatea protezei în sens transversal.
4. În relaţie centrică (RC) se realizează intercuspidare maximă (IM) între cele două arcade. În
protruzie trebuie să existe cel puţin 3 puncte de contact: unul frontal şi două laterale, iar în
laterotruzie contacte atât pe partea lucrătoare (activă) cât şi pe cea nelucrătoare (de balans)
Reguli individuale de montare a dinţilor artificiali:
- montarea începe cu dinţii maxilari şi se face alternativ, stânga-dreapta, începând de la linia
mediană
- dinţii mandibulari sunt montaţi după cei maxilari, în următoarea ordine: molarul prim, caninul,
incisivul central, incisivul lateral, premolarul prim, premolarul secund şi molarul secund
MONTAREA DINŢILOR MAXILARI:
IC– faţa mezială în contact cu linia mediană
- atinge planul de ocluzie cu jumătatea mezială a marginii incizale;
- axul longitudinal este înclinat în sens V-P cu 5-8 ° şi în sens M-D cu 2°.
IL – faţa mezială în contact cu faţa distală a IC
- nu atinge planul de ocluzie, marginea incizală fiind la 0,5-1 mm de acesta
- este înclinat în sens V-P cu 6-10°, iar în sens M-D cu 3°
C – în contact cu faţa distală a IL
- atinge planul de ocluzie cu vârful cuspidului;
- înclinarea faţă de verticală: 2-5° în sens V-P Axial Inclination of Maxillary Anteriors
in the “Basic” Arrangement.
1,5° în sens M-D
PM 1- perpendicular pe mijlocul crestei alveolare, cu faţa mezială în contact sau la 0,5-1mm
distanţă de faţa distală a C;
- atinge planul de ocluzie cu vârful cuspidului V, cuspidul P fiind la 0,5 mm distanţă de acesta
PM 2 – se montează tot pe mijlocul crestei, cu faţa mezială în contact cu faţa distală a PM 1
- coletul uşor înclinat spre M
- atinge planul de ocluzie cu ambii cuspizi

10
 Regula de grup pentru premolarii superiori: linia care uneşte cuspizii primului premolar
intersectează linia mediană înapoia acestui dinte, iar linia care uneşte cuspizii premolarului secund
intersectează linia mediană chiar în dreptul lui .

Tangenta premolarilor superiori

- Feţele V ale PM maxilari trebuie să continuie ½ D a FV a C superior
- Dacă FV ale PM sunt amplasate mai V (depășesc linia care unește convexitatea maximă a
Caninului cu cea a lobului MV al M1), atunci dispare coridorul bucal (aspect de gură plină de
dinţi)
M 1 – faţa mezială în contact cu faţa distală a PM 2;
- se montează pe mijlocul crestei alveolare, cu axul uşor înclinat, astfel încât faţa ocluzală este
orientată în jos, spre V şi spre D
- atinge planul de ocluzie prin intermediul cuspidului mezio-palatinal
M 2 – se montează numai dacă există spaţiu suficient, pe mijlocul crestei,
- axul mai inclinat spre M şi P decât la M1
- nu atinge planul de ocluzie.

MONTAREA DINŢILOR MAXILARI

Dinţii mandibulari sunt montaţi după cei maxilari, în următoarea ordine: molarul prim, caninul,
incisivul central, incisivul lateral, premolarul prim, premolarul secund şi molarul secund
M1- perpendicular pe mijlocul crestei alveolare, în raport cu molarul 1 superior, conform cheii de
ocluzie a lui Angle.
C- se montează aproape vertical, coletul fiind uşor distalizat iar marginea incizală uşor
lingualizată
- versantul M al marginii incizale are raport cu IL superior, iar cel D cu caninul superior
IC – faţa mezială în raport cu linia mediană, perpendicular pe creastă
- marginea incizală se plasează în spatele feţei palatinale a IC superior, care îl acoperă în sens
vertical 1-2 mm şi cu care are raport în 2-3 meziale ale acestuia.
IL – perpendicular pe mijlocul crestei
- marginea incizală este plasată cu 0,5-1mm mai sus faţă de a IC şi are raporturi cu 1/3 distală a IC
superior şi cu 1/3 mezială a IL superior
PM 1 – perpendicular pe mijlocul crestei - în angrenaj cu versantul distal al C superior şi cu
versantul mezial al PM 1 superior
PM 2
- perpendicular pe mijlocul crestei
- cuspidul vestibular între crestele marginale ale PM 1 şi 2 superiori
- faţa ocluzală este uşor lingualizată
M 2 - perpendicular pe mijlocul crestei
- angrenat între cuspidul disto-vestibular al M1 superior şi cuspidul mezio-vestibular al M2
superior
REGULA LUI POUND
Faţa linguală a dinţilor laterali inferiori nu trebuie să depăşească linia care uneşte faţa mezială a
caninului cu faţa linguală a tuberculului piriform
Faţa linguală a dinţilor laterali inferiori nu trebuie să depăşească tangenta la linia oblică internă

11