Tema: Metode de mentinere si stabilizare a protezelor partiale

mobilizabile acrilice
1. Enumerati elementele de mentinere si stabilizare a PPMA
Menţinerea şi stabilizarea protezelor parţiale mobilizabile acrilice cu placă pe câmpul protetic se
datoreşte prezenţei elementelor de ancorare, menţinere şi stabilizare.

După importanţa funcţiei pe care o exercită, ele pot fi clasificate în:

1) elemente mecanice fabricate (elementele principale);

2) elemente anatomice morfofuncţionale (auxiliare) ale câmpului protetic.

Ca elemente auxiliare de ancorare, menţinere şi stabilizare sunt considerate toate elementele în relief
ale câmpului protetic edentat parţial care se opun tendinţelor de mobilizare în plan vertical şi orizontal
ale protezelor mobilizabile.

Aceste elemente sunt reprezentate de apofizele alveolare, bolta palatină, tuberozităţile maxilare,
exostoze, dinţii restanţi, precum şi de tonicitatea şi capacitatea de contracţie musculară periprotetică.
Totodată între suprafeţele de contact ale protezei parţiale mobilizabile acrilice şi a fibromucoasei
câmpului protetic se interpune lichidul bucal (saliva) favorizând fenomenul fizic de adeziune a protezei
la câmpul protetic.

Elementele principale de ancorare, menţinere şi stabilizare sunt părţi componente ale protezelor
parţiale mobilizabile care asigură ancorarea, menţinerea şi stabilizarea mecanică a protezei la câmpul
protetic. Elementele principale condiţional pot fi divizate în: croşete din sârmă; croşete din acrilat;
sisteme speciale de ancorare, menţinere şi stabilizare.

2. Cerintele catre crosetele de sirma:

Croşetele modelate din sârmă trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

 segmentul dentar să aibă contact linear intim cu suprafaţa vestibulară a dintelui şi s-o cuprindă
cu cel puţin 2/3 din dimensiunea ei în sens meziodistal;
 vârful (extremitatea liberă a sârmei) segmentului dentar se aplică în zona cu retentivităti mai
accentuate şi prin şlefuire se rotunjeşte pentru a evita eroziunile ţesutului dentar;
 b) segmentul elastic nu prezintă contact cu parodontul marginal al dinţilor-stâlpi, fiind distanţat
de el cu 1,5— 2,0 mm sau este aşezat în zona supraecuatorială;
 c) segmentul de fixare se realizează retentiv, conferindu-i extremităţii libere o formă plată cu
ajutorul ciocănaşului şi al nicovalei, sau prin executarea unor bucle ce vor permite fixarea
croşetului în acrilat.

3. Cum are loc alegerea liniei crosetare: Insemnatatea practica.

 La confecţionarea croşetelor din sârmă se face iniţial o analiză a coroanei dinţilor-stâlpi pentru a
determina modul de aplicare a segmentelor croşetului. De menţionat că suprafeţele vestibulară şi
orală ale dinţilor naturali sunt convexe în plan orizontal şi vertical. Dacă vom trasa în aceste planuri
câte o linie ce va trece prin punctele cele mai convexe ale suprafeţelor respective, vom căpăta patru
pătrate, numerotarea cărora începe din partea breşei. Astfel, primul şi al doilea pătrate cuprind zona
dintre marginea ocluzală şi ecuator, numită zona supraecuatorială, neretentivă a dintelui unde vor fi
aplicate segmentele rigide ale croşetelor. Al treilea şi al patrulea pătrate cuprind zona dintre ecuator
şi colet, numită zona subecuatorială, retentivă unde vor fi aplicate segmentele elastice ale croşetelor

Liniile croşetare. Importanţa.

` După tipul de ancorare se deosebește: punctiformă (un dinte stâlp, edentaţie subtotală); liniară (se
unesc doi dinţi fie pe o hemiarcadă fie pe două) și în suprafață (mai multe linii care delimitează o
suprafaţă; cea mai favorabilă). Dinţii stâlpi și numărul lor se aleg astfel încât să se obţină o ancorare
cât mai favorabilă. Ancorarea depinde de linia croșetară.

Linia croșetară: linia care unește dinţii stâlpi (pe care se pun croșete). Ea poate trece transversal,
diagonal, sagital sau în suprafaţă. Importanţa reiese din aceea că linia croșetară trebuie să treacă cât mai
aproape de centrul de greutate a protezei. Cu cât e mai aproape, cu atât ancorarea e mai favorabilă; cu
cât mai mult deviază, cu atât e mai nefavorabilă.

4. Partile component ale crosetei si plasarea lor

Crosetele sunt confectionate din sarma de wipla elastica cu diametrul de 0,6-0,8 mm. Crosetul
este reprezentat din 3 segmente:
 Segmentul dentar cunoscut si ca bratul crosetului, aplicat pe suprafata vestibulara a dintelui
in zona subecuatoriala, retentiva si destinat pentru mentinerea protezei mobilizabile pe campul
protetic
 Segmentul elastic numit si corpul crosetului, avand forme si dimensiuni variate si care asigura
elasticitatea segmentului dentar si poate fi aplicat in diferite zone topografice atat ale dintelui-
stalp, cat si ale mucoasei (la crosetele turnate corpul crosetului este rigid si nu ofera bratelor
respective elasticitate)
 Segmentul de fixare numit si apofiza crosetului care asigura prin solidarizare cu baza protezei
mobilizabile stabilitatea crosetului.

5. Enumerati tipurile de crosete utilizate mai frecvent

Crosetul cervico-ocluzal deschis dental: numit si croset simplu, are un singur brat aplicat pe
suprafata vestibulara a dintelui- stalp in zona subecuatoriala, orientat oblic spre marginea
vestibuloproximala a dintelui ce limiteaza zona edentata. Aproximatov la nivelul punctului de
contact interdentar crosetul este indoiat spre apofiza alveolara edentata distantat cu 0,5 mm de
suprafata proximala a dintelui, iar pe masura apropierii de apofiza alveolara este orientat oblic
spre mijlocul apofizei si distantat de ea cu 1,0- 1,5 mm pentru a fi plasat in zona protezei sub
dintii artificiali. Acest croset poseda elasticitate redusa si poate fi aplicat pe dintii- stalpi cu un
ecuator normal, atat la maxila cat si la mandibula.
Crosetul cervicoalveolar deschis dental: numit si croset simplu elastic sau crosetul Bonyhard
simplu, prezinta un dispozitiv cu un singur brat aplicat pe suprafata vestibulara a dintelui- stalp
in zona subecuatoriala retentiva, apoi realizand o bucla, se orienteaza spre coletul dintelui ce-l
transverseaza distantat cu 1- 1,5 mm si continua pe versantul vestibular al apofizei alveolare
unde prin realizarea unei curbe, se orienteaza cu extremitatea libera spre mijlocul apofizei
alveolare edentate pentru a fi fixat in baza protezei. Datorita lungimii si formei segmentului
elastic crosetul poseda o elasticitate marita, fiind indicat pentru dintii- stalpi cu un grad de
implantare redus si retentivitati mari. Identic cu acest croset este confectionat si crosetul
Bonyhard dublu, deoarece ambele extremitati ale bratului urmeaza acelasi traseu pentru
realizarea segmentului elastic si a segmentului de fixare a crosetului. Bratul crosetului impreuna
cu segmentele elastice seamana cu litera T.
Crosetul cervico-ocluzal intors sau numit crosetul in bucla are segmentul dentar dublu care
realizeaza contact cu suprafata vestibulara a dintelui atat in zona subecuatoriala, cat si in zona
supraecuatoriala. La confectionarea acestui croset extremitatea libera a bratului se extinde din
zona retentiva a dintelui- stalp limitrofa spatiului edentat la o distanta de 1,5-2,0 mm si paralel
cu coletul-stalp. In acest loc se realizeaza o bucla spre ocluzal care continua pe zona
supraecuatoriala spre spatiul edentat, unde umeaza sa fie aplicat in baza protezei sub dintii
artificiali. Acest croset este indicat pentru molari cu retentivitati accentuate la nivelul vestibulo-
mezial.
Crosetul inelar: numit si crosetul incalecat, deoarece bratul crosetului este plasat in zona
retentiva vestibulara a dintelui- stalp, iar extremitatile bratului transverseaza arcada dentara
prin ambrazurile dentare extinzandu-se pe versantul oral al apofizei alveolare pentru a se fixa in
baza protezei. Este indicat in protezele unilaterale pe primii molari ai hemiarcadei intregi. Este
indicat in proteazele unilaterale pe primii molari ai hemiarcadei intregi. Din aceste tipuri fac
parte crosetul inelar Jackson si Adams. Crosetul Jackson se confectioneaza dintrun segment de
sarma cu o lungime de circa 6-8 cm. La mijlocul segmentului se noteaza vizual latimea suprafetei
vestibulare retentive a dintelui- stalp. Ulterior, de la limitele latimii notate sarma se indoaie din
ambele parti sub un unghi de 90 grade. Bratul format se adapteaza intim la zona retentiva
vestibulara si la marginile proximale meziala si distala ale dintelui, iar extremitatile libere ale
bratului se indoaie la nivelul ambrazurilor vestibulare si transversand suprafata ocluzala prin
spatiile (ambrazurile) interdentare ocluzale si orale se termina pe versantul oral al apofizei
alveolare pentru fixarea crosetului in baza protezei. In vederea sporirii gradului de elasticitate a
acestui croset, Adams a realizat la extremitatile proximale, ce limiteaza zona retentiva a
suprafetei vestibulare, 2 bucle cu orientare spre colet care permit si activarea crosetului. Acest
croset este utilizat si la aplicarea aparatelor ortodontice mobilizabile.
Sistemul special de ancorare, mentinere si stabilizare a protezelor mobilizabile acrilice cu
placa prezinta dispozitive mecanice fiind ca regula alcatuite din 2 componente, una dintre care
reprezinta o constructie fixa.
In protezele partiale mobilizabile acrilice cu placa sunt utilizate mai multe sisteme.
 Sistemul telescopic: compus din 2 elemente: ocapa cilindrica metalica care este cementata pe
dintele- ancora si o coroana de invelis realizata dupa amprenta obtinuta de pe capa cementata
pe dintele- stalp, care cu peretii interni culiseaza in capa. Coroana poate sa redea in intregime
forma anatomica si morfologia dintelui-stalp si sa fie fixata ca si dintii artificiali in baza protezei
sau sa fie inglobata in intregime in baza, iar deasupra ei sa fie montat dintele solicitat. Ultima
 varianta este indicata in edentatiile subtotale, cand pe arcada dentara sunt radacini plasate
deasupra nivelului mucoasei cu 2-3 mm
 Sistemul de bare cu calareti: care este compus din 2 componente: o bara metalica solidarizata
la coroanele artificiale ce acopera dintii- stalpi limitrofi bresei dentare sau la dispozitive
radiculare realizate pe radacinile dintilor- stalpi si o gutiera fixata in sauta protezei mobilizabile
care incaleca bara. Sistemele de bare cu calareti au fost preconizate de Schroder si Rumpel,
perfectionate si descrise de mai multi autori, printre care Dolder, Ackerman, Gilimore, Lipsit si
altii. De subliniat ca toate sistemele sunt asemanatoare si se deosebesc prin elementele fixe,
forma si localizarea barelor realizate in scopul ameliorarii aspectului fizionomic si fortei de
frictiune intre cele 2 componente.
Aceste sisteme sunt indicate in edentatiile frontale, laterale si subtotale cu inaltimea spatiului
protetic corespunzator pentru utilizarea barei, seii cu calareti si-a dintilor artificiali. Sunt
utilizate atat la aplicarea protezelor partiale mobilizabile acrilice cu placa, cat si a celor
scheletate
Bara metalica are dimensiuni si forme variate dependente de numarul dintilor absenti de
topografia edentatiei, de spatiul interdentar. Ea poate fi modelata in forme rotunda, ovoidala,
patrata, dreptunghiulara... cu o grosime de la 1,5-4,0 mm. Forma solicitata a barei se plaseaza
intre microprotezele aplicate pe dintii- stalpi, pe centrul apofizei alveolare edentate, realizand
un spatiu de 1,0-2,0 mm intre bara si apofiza alveolara.
Bara se solidarizeaza la microprotezele utilizate pe dintii- stalpi prin turnarea concomitenta sau
poate fi lipita cu aliaje de lipire, insa in aceste cazuri va prezenta rezistenta scazuta.
6. Care este deosebirea dintre crosetul Jakson si Adams
Croşetul inelar JACKSON

Segmentul dentar încercuieşte coroana dintelui pe toate feţele. Nu prezintă extremitate liberă. Braţul
activ este situat subecuatorial pe faţa vestibulară a coroanei, apoi se continuă cu două braţe care urcă
spre faţa ocluzală la nivelul crestelor marginale (meziale şi distale), traversează arcada prin nişele
masticatorii şi pătrunde în baza protezei.

Pentru mărirea elasticităţii acestui croşet, Adams a adăugat două mici bucle la întâlnirea braţului
vestibular orizontal cu cele două braţe verticale ale croşetului. Croşetul ADAMS este indicat în
edentaţiile uniterminale şi unilaterale pentru ancorarea protezei şi se aplică pe dinţii hemiarcadei
integre

7. Indicatii la confectionarea crosetului Telescopat

Asa sistem se indica cind pe arcada dentara sint radacini tratate, care se gasesc
deasupra nivelului mucoasei cu 2- 3 mm.

Telescoape: un sistem constituit din cape cilindrice sau cilindro-conice cementate pe dinţii stâlpi
și coroane de înveliș care restabilesc forma anatomică a dintelui stâlp fiind solidarizat baza
protezei; are o suprafaţă mare de fricţiune, ceea ce-i conferă o menţinere și stabilizare mai
bună. Pot fi utilizate atât pentru sprijinul dentoparodontal cât și mixt.
 Bare cu călăreți: două componente: o bară care se fixează la coroanele sau la dispozitivele
radiculare ale dinţilor stâlpi; are dimensiune de 1,5-4 mm, formă
rotundă/ovoidală/dreptunghiulară, repetă forma curburii apofizei alveolare și este distanţată de
aceasta cu 1-2 mm; gutiera (călăreţ) este o copie de formă și dimensiuni externe ale barei, poate
avea contact intim cu bara la polul ei superior (sistem rigid) (suport dento-parodontal) sau poate
fi situat la distanţă (dependentă de rezilienţa mucoasei), realizând suport mixt. Indicate în
edentaţii frontale, laterale și subtotale atunci când înălţimea câmpului protetic permite plasarea
barei, gutierei și dinţilor artificiali.

8. Ce prezinta sistemul Dolder

9. Formatiuni anatomice ce se iau in consideratie la conceperea
planului de tratament.
Dinții stâlpi (funcţia de ancorare, menţinere și stabilizare a protezei: un număr mai mare de
dinţi restanţi asigură o mai bună stabilitate a protezei, dar este importantă și repartizarea
acestora: dinţii grupaţi oferă o mai mică stabilitate decât dinţii repartizaţi în diferite locuri);
 Fibromucoasa: poate fi grupată în 4 clase: 1. sănătoasă cu grosime și rezilienţă moderată,
amortizează șocurile care apar în decursul masticaţiei și reduce tendinţa de deplasare a protezei;
2. atrofiată, subţire, rezilienţă redusă, inaptă să suporte presiuni masticatorii – influenţează
nefavorabil actul de masticaţie; 3. groasă friabilă, grad mare de rezilienţă care favorizează
deplasarea protezei 4. hipertrofiată, mobilă – o fixare foarte slabă a protezei;
 Apofizele alveolare (vârful, versantul vestibular și oral); sunt grupate în 4 clase: 1. înalte,
retentive, cu versante vestibulare și orale extinse, paralele între ele, fără exostoze; 2. medii, cu
versante vestibulare ușor oblice prin pierdere se substanţă osoasă; 3. cu valoare protetică slabă
– resorbţie accentuată; 4. cu valoare protetică negativă – denivelate, dispărute parţial sau total,
incongruente, suprafaţă mucozală redusă
 Fundul de sac vestibular și lingual (mucoasa neutră/pasiv mobilă)
 Frenul buzei, frenul obrazului;
 Bolta palatină poate fi: 1. extinsă cu suprafaţa orizontală largă, fără torus palatin, cu sutură
intermaxilară insensibilă – sprijin calitativ pentru proteză; 2. valoare protetică medie suficient de
largă dar cu sutura intermaxilară sensibilă; 3. valoare protetică slabă – suprafaţă ogivală –
absenţa suprafeţelor orizontale și prezenţa a două versante oblice inapte să asigure stabilizarea;
 Tuberozitățile maxilare pot fi 1. favorabile, retentive, cu versante paralele între ele; 2. de
valoare medie, acceptabile, cu relief perceptibil – favorabil pentru stabilizarea protezei; 3.
valoare negativă – absenţa oricărui relief – inapt pentru asigurarea stabilităţii protezei; 4. care
au retentivitate prea mare și necesită corectare chirurgicală;
 Tuberculii piriformi pot fi favorabili, mai puţin favorabili, cu valoare protetică scăzută și
valoare negativă.
 La aprecierea suportului osos se ia în consideraţie relieful și structura osoasă.
10. Biomecanica protezei partiale mobilizabile acrilice.
 Etapele clinico-tehnice de confecţionare a protezelor parţiale mobilizabile
acrilice cu placă
realizarea etapelor clinico-tehnice de confecţionare a protezelor mobilizabile în următoarea ordine:

— Clinic: examinarea pacientului şi amprentarea câmpului protetic.

— Laborator: confecţionarea modelului şi a lingurii individuale (dacă se obţine amprentă anatomică); în

caz că s-a obţinut amprentă funcţională pe modelul realizat se vor confecţiona şablonul cu bordurile de
ocluzie.

— Clinic: determinarea ocluziei centrice sau a relaţiilor intermaxilare.

— Laborator: montarea modelelor în simulator; confecţionarea elementelor de ancorare, menţinere şi

stabilizare; realizarea machetei protezei (montarea dinţilor artificiali); modelarea machetei protezei
mobilizabile.

— Clinic: proba machetei protezei în cavitatea bucală.

— Laborator: modelarea definitivă a machetei protezei, ambalarea în chiuvetă, realizarea tiparului,

introducerea acrilatului în tipar, polimerizarea, dezambalarea şi prelucrarea protezei.

— Clinic: aplicarea şi adaptarea protezei la câmpul protetic.