CURS 10

Macheta corpului de punte

Macheta corpului de punte. Dupa controlul modelului, se controleaza daca

elementele de agregare se desprind si se repun corect pe model

Macheta corpului de punte se realizeaza diferit pentru fiecare tip de corp de

punte (metalic, mixt casete cu fatete din acrilat sau casete cu fatete din portelan).
Vor fi descrise primele doua machete.

Macheta corpului de punte nefizionomic

Tehnica clasica. In spatiul edentat dintre elementele de agregare se aseaza un bloc

de ceara roz sau albastra de forma paralelipipedica in stare plastica. Modelul cu dintii
antagonisti se preseaza peste ceara pana ce vine in contact cu elementele de
agregare intre care se executa corpul de punte.

Fetele ocluzale ale dintilor antagonisti se imprima in ceara si stabilesc astfel,

nivelul planului ocluzal al corpului de punte, iar impresiunile lasate ofera indicatii
pentru relieful fetei ocluzale a machetei.

In modelarea machetei sunt urmarite obiectivele: incadrarea in poligonul de

sprijin, dimensiunea vestibulo-orala, directia, relieful ocluzal, rezistenta mecanica,
asigurarea posibilitatilor maxime de autocuratire si menajarea parodontiului marginal
din spatiul dintre elementele de agregare si corpul de punte.

Fata ocluzala se modeleaza cu caracterele specifice ale dintilor naturali pe care-

i inlocuiesc si a dintilor vecini si antagonisti Crestele de smalt, pozitia cuspizilor,
pantele lor, locul fosetelor si al santurilor intercuspidiene, se modeleaza prin asezarea
celor doua modele in relatie de intercuspidare maxima.

Fata vestibulara se modeleaza convexa in toate sensurile, muchiile ei sunt

rotunjite. Criteriul de orientare eficient in modelare il reprezinta simetria cu dintele
natural de pe hemiarcada opusa si dintii vecini.

Fata orala are o inclinatie si forma variabila, fiind dependenta de raportul

stabilit intre corpul de punte si creasta alveolara. Se urmareste o individualizare
relativa a dintilor, marcata de santuri larg deschise, pentru a favoriza curatirea si
autocuratirea.

1
 Peste fata orala a coroanelor, in treimea medie, in cazul puntilor executate din
aliaje inoxidabile, se modeleaza prelungiri sub forma de aripioare pentru a se mari
suprafata de lipire intre corpul de punte si coroane.

Fata mucozala se modeleaza diferit, in raport de arcada si dupa inaltimea

dintilor:

 La mandibula, daca inaltimea dintelui este mica, dintii vor avea forma de para
cu varful in contact cu creasta alveolara. Cand dintii sunt inalti si au fost
primite indicatii pe fisa, se pot modela suspendat, la distanta de 3-4 mm de
creasta alveolara. Suprafata mucozala este rotunjita ca o emisfera, spre
coroane rezulta unghiuri rotunjite.
 La maxilar, supratafa mucozala este redusa, impreuna cu fata orala formeaza
o panta oblica, tangenta la creasta alveolara. Daca dintii sunt foarte scurti,
rezulta o suprafata mucozala in semisa in raport cu versantul vestibular al
crestei, aceasta forma rezulta si cand latimea crestei alveolare este mare
(lata).

Tehnica aditiei de ceara. Este o metoda de realizare a reliefului ocluzal artificial

care are la baza principii anatomice, de aceea metoda a fost numita a <<ocluziei
anatomice>>.

Aplicarea acestei tehnici presupune o dotare corespunzatoare, cu arc facial de

transfer, articulator adaptabil in unele cazuri si un pantograf.

Rapoartele de ocluzie sunt transferate pe articulator in functie de axul

bicondilian.

Prin aceasta metoda gnatologica, relieful ocluzal al corpului de punte este

realizat prin: corespondenta relatiei centrice — intercuspidare maxima, contact dinte-
dinte, cuspid-foseta.

Este o metoda contrara principiilor de modelare prin sculptarea cerii.

Avantajele metodei.

Autorul ei, Peter Thomas si Payne, argumenteaza tehnica aditiei succesive a

cerii prin modelarea unor rapoarte cuspid-foseta, deoarece:

 cuspizii care articuleaza la nivelul nisei masticatorii (intre crestele

marginale), taseaza alimentele spre punctul de contact, determinand

2
 migrarea dintilor si pierderea puntului de contact cu leziuni parodontale
consecutive;
 articularea cuspid-foseta asigura mandibulei pozitia cea mai inalta;
 contactul cuspid-foseta bazat pe principiul tripodal, asigura suprafete de
contact optime si ocluzie stabila;
 raportul cuspid –foseta realizeaza o protectie corespunzatoare a
inaltimii cuspidiene, cu raporturi mandibula-maxilare optime;
 contactul cuspid-foseta asigura transmiterea fortelor in axul lung al
dintilor;
 cuspizii nu reprezinta zone de ghidaj ci stopuri de stabilitate a ocluziei;
 cuspizii si fosetele trebuie sa retina si sa sectioneze alimentele;
 relieful ocluzal nou creat trebuie sa asigure un confort optim pentru
indeplinirea functiilor ADM.

Tehnica proriu-zisa (etapele):

 dispunerea varfurilor cuspidiene pe suprafata ocluzala a bonturilor

preparate (la maxilar si mandibula);
 legarea varfurilor cuspidiene prin creste marginale si ocluzale in
ceara, conturand suprafata ocluzala a dintelui;
 insertia crestelor esentiale vestibulare si orale;
 stabilirea santurilor de descarcare;
 stabilirea santurilor secundare;
 sculptura crestelor secundare.

Se procedeaza apoi la localizarea vestibulo-orala si mezio-distala a cuspizilor

maxilari si mandibulari:

 in sens vestibulo-oral, suprafata ocluzala a bontului se imparte in 4 parti

egale – cuspizii vestibulari si orali se plaseaza la limita dintre culoarele
de mijloc cu cele externe;
 in punctele precizate se vor modela conuri corespunzatoare cu inaltime
si volum variabil, in functie de factorii functionali si morfologici;
 localizarea mezio-distala a cuspizilor dupa aceleasi criterii morfologice si
functionale se verifica prin rapoarte de ocluzie statica si dinamica pe
articulator, astfel in relatia centrica conurile de ceara sa cada in
santurile intercuspidiene puse;
 in ocluzie de lateralitate varfurile conurilor se vor gasii in contact pe
partea activa si nu vor avea contect pe partea de balans
 in functie de localizarea cuspizilor antagonisti si morfologia ocluzala se
plaseaza fosetele pe suprafata ocluzala pentru realizarea unui contact
cuspid-panta;

3
  pentru cazurile clinice care prezinta conducere canina, se va urmarii
modelarea in dezocluzie a zonelor laterale in fazele dinamice de
lateralitate;
 conturarea suprafetei ocluzale prin crearea de creste marginale,
meziale, distale reunind cuspizi.

Dezavantajele metodei bazate pe observatie clinica:

 metoda este descrisa pentru arcade si ocluzii normale

 este greu, imposibil de folosit, in ocluziile cu rapoarte perturbate sau in
ocluziile aberante din anomaliile dento maxilare.
 In edentatia partiala, la principiile de terapie protetica privind
restaurarea ei nu se poate asocia realizarea ocluziei organice prin aditie
de ceara;

Metoda este aplicabila in functie de particularitatile anatomice, functionale si clinice.

 Cercetari electromiografice au relevat contractii musculare

neconcordante (la cazurile insuficient investigate), dupa restaurari
protetice prin metoda aditiei de ceara ceea ce a impus individualizarea
suprafetelor ocluzale pentru amendarea fenomenelor musculare.

b. Macheta pentru casete cu fatete acrilice

Se obtine o punte semifizionomica, rezistenta la indoire, rupere si abraziune,

insotita de economie de aliaj (cand aliajul utilizat este nobil sau seminobil). Cand se
utilizeaza aliaje inoxidabile cu un coeficient mare de contractie, cantitatea redus de
aliaj are o contractie mai redusa comparativ cu cea a unei punti total metalice.Exista
doua tehnici pentru obtinerea machetei casetelor: a. din machete prefabricate si
adaptate in spatiul respectiv si b. din ceara, executate manufactural.

Machete prefabricate. Industrial se executa din stante dintr-o ceara usor

elastica cu temperatura de topire ridicata, machete de casete in marimi si forme
diferite. Asemenea machete sunt si din mase plastice.

Pentru corpul de punte format din 2-3 dinti, se unesc cu ceara topita mai
multe casete-machete si se obtine un element unic.

4
 Aceste machete prezinta urmatoarele avantaje: au grosime uniforma in limta
de rezistenta a aliajelor dentare; au retentii satisfacatoare; se pot adapta usor prin
radiere sau completare, prin picurare cu ceara; economisesc mult timp.

Machete realizate manufactural in laborator se obtin astfel: se modeleaza o

macheta preliminara (sau primara) care produce forma corpului de punte in
intregime. Se realizeaza, apoi, o cheie-tipar din ghips prin amprentarea elementelor
de agregare si a machetei preliminare, dar numai a fetelor ocluzale si orale, precum
si a versantului oral a crestei alveolare. Se indeparteaza de pe model macheta
preliminara si se repune pe model cheia de ghips obtinandu-se un tipar.

Macheta casetelor este obtinuta prin turnarea unei cantitati de ceara incalzita in
cheia tipar. In contact cu peretii reci ceara se solidifica intr-un strat uniform.

Marginea gingivala a casetei trebuie sa fie pe fata vestibulara la colet sau la ½

fetei orale, niciodata in contact cu mucoasa varfului crestei. La nivelul jonctiunii
dintre metal si acrilat exista fisuri care retin resturile alimentare. Este preferata forma
la care marginea metalica ajunge vestibular, fiindca se poate lustruii foarte bine.