Universitatea “Dunărea de Jos” Galați, Facultatea de Medicină și Farmacie

Verificarea șabloanelor de ocluzie, determinarea curburii

vestibulare a șablonului superior, determinarea nivelului si
orientarea planului de ocluzie

Disciplina: Protetică Mobilizabilă

Autori:
Ciurea Simona Steliana
Dimofte Alina
 Universitatea “Dunărea de Jos” Galați, Facultatea de Medicină și Farmacie

Șablonul de ocluzie este o piesă protetică auxiliară ce este compusă dintr-o bază
confecționată dintr-un material termoplastic (placă de bază) sau acrilat, care copiază cu exactitate
suprafața mucozală a modelului.

Pe suprafața externă a acestei baze este lipit un val de ceară ce prefigurează arcada
artificială. Acesta se realizează după amprentarea funcțională a câmpului protetic și obținerea
modelului funcțional.

Scopul realizării acestor șabloane este acela de a determina relațiile intermaxilare sau a
relațiilor mandibulo-craniene.

Înregistrarea relațiilor mandibulo-craniene urmărește să repoziționeze mandibula în

relație centrică corectă, cu respectarea reperelor articular, muscular, osos, dentar, labial și
lingual, astfel încat să se permită musculaturii să realizeze o relație de postură corespunzătoare.

În cadrul înregistrării relațiilor intermaxilare se va avea în vedere și prefigurarea unor

parametrii ai ocluziei centrice, ca nivelul si orientarea planului de ocluzie, rapoartele
interarcadice, conservarea clearance-ului ocluzal (free way space).

Etapele determinării relațiilor mandibulo-craniene sunt:

1. Verificarea șabloanelor de ocluzie;

2. Determinarea curburii vestibulare a șablonului superior;
3. Stabilirea nivelului și direcției planului de ocluzie în regiunea frontală și laterală;
4. Determinarea dimensiunii verticale a etajului inferior al feței;
5. Determinarea și înregistrarea relației centrice;
6. Stabilirea indicațiilor necesare alegerii și montării dinților artificiali sau a confcționării
machetelor.

1. Verificarea șabloanelor de ocluzie

Reprezintă controlarea confecționării lor corecte. Astfel că, baza șablonului trebuie să fie
rigidă și nedeformabilă la temperatura cavității bucale și să fie adaptată perfect pe model. În
acest fel se obține adeziunea și de multe ori și succiunea necesare protezelor parțial mobilizabile
și mobile. Dacă modelul prezintă retentivitați, adaptarea bazei trebuie făcută astfel încat să
permită scoaterea și repunerea șablonului cu ușurință pe model, fără a îl deteriora. Marginile
bazei șablonului trebuie să ajungă în fundurile de sac, permițând în zona frontală modelarea
fizionomică a buzei.
Bordurile sau valurile de ocluzie se vor confecționa din ceară de ocluzie sau stents. Valul
de ocluzie superior va avea ca și dimensiuni: în zona incisivilor o lățime de 5-6 mm și o înălțime
de 10 mm, iar în zona molarilor o înalțime de 6 mm și o lățime de 8 mm. Montarea valului de
ocluzie se va face pe creastă în regiunea laterală și anterior de papila incisivă, în regiunea
frontală. În acest fel valul de ocluzie va corespunde cu pozitia și volumul dinților frontali.
 Universitatea “Dunărea de Jos” Galați, Facultatea de Medicină și Farmacie

Șablonul inferior va avea baza în limitele câmpului protetic ce va fi acoperit de proteză,

iar valul de ocluzie va fi montat pe mijlocul crestei, având nivelul feței ocluzale pe un plan
orizontal ce pleacă de la limita inferioară a treimii superioare a tuberculului piriform, până la
marginea superioară a buzei inferioare.
Controlul intrabucal al șabloanelor va urmari stabilitatea și menținerea lui pe câmpul
protetic și se va verifica apariția fenomenului de basculare, ce se face apăsând alternativ pe
suprafața ocluzală a valurilor de ocluzie, în dreptul premolarilor.

2. Determinarea curburii vestibulare a șablonului superior

Se realizează prin modelarea zonei vestibulare a valului de ocluzie superior și are ca scop
delimitarea ariei de întindere a suprafeței vestibulare a dinților frontali superiori.
Această acțiune de modelare începe la nivelul marginii bazei șablonului ce intră în fundul de
sac vestibular și are o mare importanță fonetică și fizionomică. Funcția fizionimică poate fi
alterată prin ridicarea buzei superioare, în caz că marginea șablonului este prea groasă.
Realizarea curburii vestibulare are și un determinant fonetic. La pacientul dentat, în timpul
propulsiei mandibulare efectuate în fonație, incisivii inferiori nu depășesc anterior pe cei
superiori. Acest lucru se va verifica și la pacientul edentat, acesta fiind invitat să vorbescă, având
șabloanele în cavitatea bucală.
În examenul de profil se va observa excursia șablonului inferior față de cel superior,
putându-se face corecturile ncesare până ce criteriul fonetic se va armoniza cu cel fizionomic.

3. Stabilirea nivelului și direcției planului de ocluzie

Planul de ocluzie este un plan ondulat pe care se intâlnesc în intercuspidare maximă dinții
celor două arcade, variind în cursul vieții prin abraziune, extracții dentare, migrări dentare sau
lucrări protetice.
Acest plan are trei curbe caracteristice:
 Curba incizală – în plan transversal la nivelul dinților frontali superiori
 Curba Spee – în plan sagital
 Curba lui Wilson – în plan transversal la nivelul dinților frontali laterali

“Nivelul” planului de ocluzie este definit ca porțiunea vizibilă din valul de ocluzie la
deschiderea ușoară a cavitații bucale sau la o fonație minimă. Această vizibilitate a bordurii de
ceară prefigurează vizibilitatea arcadei frontale artificiale.
La șablonul inferior nivelul planului de ocluzie nu trebuie să depașească marginea libera a
buzei inferioare. Atât la șablonul inferior cît și la cel superior, nivelul poate fi modificat dacă nu
se permite o D.V.O. corectă.
 Universitatea “Dunărea de Jos” Galați, Facultatea de Medicină și Farmacie

Orientarea planului de ocluzie în regiunea frontală trebuie să realizeze un paralelism cu

linia bipupilară, atunci când simetria facială permite plasarea ochilor pe aceeași linie orizontală
sau cu oricare altă linie orizontală accesibilă.
Orientarea planului de ocluzie în zona laterală se va fixa la mijlocul distanței dintre cele
două creste edentate, raportându-se la planul lui Camper, plan realizat prin unirea punctelor
cranio-metrice subnazale – porion.
Practic, stabilirea direcției planului de ocluzie se face cu ajutorul a două rigle drepte. Una se
va plasa la nivelul planului de referință ( linia bipupilară, planul lui Camper), iar cealaltă pe
suprafața ocluzală a valului de ocluzie. Paralelismul se obține acționând asupra bordurii de ceară.
În final, întreaga suprafață a valului de ceară trebuie să se poată plasa uniform pe o suprafață
perfect plană.
Orientarea planului de ocluzie în raport cu planul lui Camper va trebui să țină cont și de
profilul pacientului, astfel că:
 Profilul drept reprezintă profilul normal → paralelism perfect între planul de ocluzie și
planul lui Camper
 Profilul convex cu menton retras (ocluzie clasa a II-a Angle) → planul ocluzal
convergent cu planul lui Camper
 Profilul concav ( ocluzie clasa a III-a Angle) → planul de ocluzie divergent față de planul
lui Camper.

Bibliografie
1. Forna N., Protetică dentară, vol.II, Bucureșt. 2011
2. Huțu E., Edentația totală, București 2000