Sunteți pe pagina 1din 22

DETERMINAREA SI

INREGISTRAREA RELATIILOR
INTERMAXILARE IN EDENTATIA
TOTALA CU AJUTORUL
SABLOANELOR DE OCLUZIE

Statescu Sonia Teodora


Etapele determinarii si inregistrarii relatiilor
intermaxilare cu ajutorul sabloanelor de ocluzie

 1. Controlul clinic al sabloanelor de ocluzie (machetelor de


ocluzie)
 2. Modelarea curburii vestibulare a bordurii sablonului maxilar
 3. Determinarea nivelului si directiei planului de ocluzie
 4. Determinarea dimensiunii verticale de ocluzie (D.V.O)
 5. Determinarea si inregistrarea relatiei centrice (R.C.)
 6. Indicatii in vederea alegerii si montarii dintilor artificiali
CONTROLUL CLINIC AL SABLOANELOR DE OCLUZIE

La controlul extrabucal se va urmari daca tehnicianul dentar a


respectat toate regulile de realizare a sabloanelor si anume:
- modelele functionale – ghips dur – moldano si prezenta
zonei cofrata (modelele preliminare nu prezinta)
- baza sablonului trebuie sa fie:
 - perfect adaptata pe model;
 - sa nu prezinte asperitati pe fata mucozala pentru a nu jena,
evitand astfel pozitiile antalgice ale mandibulei;
 - rigida si nedeformabila la temperatura cavitatii bucale.
 - marginal sa fie bine adaptata in zona fondului de sac
vestibular pentru a asigura succiunea sablonului in timpul
determinarilor;
 - sa fie usor de scos si de repus pe model.
 - se verifica prin inspectie zona Ah
- bordurile de ocluzie trebuie sa corespunda aproximativ ca
forma, marime si pozitie cu acelea ale arcadelor naturale, ceea
ce presupune :
 sa fie montate strict pe mijlocul crestei, de-a lungul axului
interalveolar;
 bordurile (valurile de ocluzie) sa aiba inaltimea de 10 mm in
zona frontala si 6 mm in zona laterala iar latimea de 6 mm in
zona frontala si 8 mm in zona laterala. Acestea sunt dimensiuni
apropiate cu cele ale dintilor din zonele respective;inaltimea
bordurii mandibulare din zona laterala nu va depasi treimea
mijlocie a tuberculului piriform
 limita posterioara sa nu se extinda pe tuberozitati si nici pe
tuberculii piriformi; se va opri in dreptul fetei distale a molarului
doi.
 bordura de ocluzie sa fie bine solidarizata la baza sablonului.
 Controlul intraoral (facut dupa o prealabila spalare
cu apa) va verifica:
 - stabilitatea sabloanelor. Se face prin aplicarea
unor presiuni digitale alternative pe fata ocluzala a
bordurilor in dreptul premolarilor. La aceasta proba
nu este permisa bascularea. Ea se poate datora fie
unor borduri montate in afara crestei, fie unei zone
osoase proeminente pe care baza sablonului
basculeaza (torus palatin).
 - mentinerea sabloanelor. La usoara deschidere a
gurii acestea trebuie sa ramana retentionate pe
zona de sprijin, fara deplasare de desprindere.
Important este ca intre baza sablonului si zona de
sprijin a modelului sa existe un contact intim.
DETERMINAREA NIVELULUI SI DIRECTIEI
PLANULUI DE OCLUZIE

Determinarea pentru zona frontala.


 - se va lucra numai pe zona frontala;
 - vom avea nevoie de: flacara , spatula de ceara, placuta de
sticla, 2 rigle.
Nivelul planului de ocluzie in zona frontala va fi determinat in primul
rand dupa criterii fizionomice.
 - sablonul de ocluzie se va situa in general la l-2 mm sub marginea
inferioara a buzei superioare, atunci cand pacientul se afla in stare
de relaxare, cu gura usor intredeschisa (om distrat cu gura usor
deschisa).
 - nivel = cat trebuie sa coboare bordura de ocluzie pentru buza
superioara. Daca nivelul nu este vizibil – se mai adauga ceara
pana este la 1-2 mm sub buza inferioara. Acest reper nu este
regula generala. Exista situatii cand buza superioara este lunga –
coboara mult in jos – nivelul planului se poate plasa la nivelul
buzei sau chiar deasupra buzei. Odata determinat nivelul,
determinam directia. Trebuie sa existe simetrie
MODELAREA CURBURII VESTIBULARE A
BORDURII SABLONULUI MAXILAR
 importanta estetica si fonetica deosebita.
 se controleaza daca in regiunea frontala maxilara buza este sustinuta
adecvat atat prin grosimea bazei sablonului, cat si prin curbura vestibulara
a bordurii de ocluzie si daca, prin acestea, este redat conturul normal al
buzei.
 modelarea in exces a bazei sablonului si a bordurii vestibulare maxilare nu
este de dorit, deoarece pe de o parte, prezinta pericolul ca orbicularul
buzei superioare sa fie jenat in timpul contractiilor, provocand dislocarea
piesei, iar pe de alta parte, prin proeminarea buzei superioare, ofera o
infatisare nefireasca, nepotrivita varstei.
 modelajul consta in reducerea grosimii bazei cu ajutorul unei freze de
acrilat sau din radierea fetei vestibulare a bordurii cu o spatula de ceara,
pana in momentul in care se obtine un aspect fizionomic placut, in care
plenitudinea buzei superioare este normala, fireasca, atat din fata cat si
din profil.
 in cazul in care buza ramane infundata, santurile si ridurile peribucale sunt
evidente iar profilul este concav, insemna ca buza superioara nu este
suficient sustinuta de bordura de ocluzie. Vom adauga ceara pe toata
intinderea zonei, pana la refacerea aspectului fizionomie.
 Directia (orientarea) planului de ocluzie in zona
frontala va urmari realizarea unui paralelism intre
acesta si un plan de referinta situat la nivelul fetei.
Vom lua ca de referinta linia bipupilara, atunci cand
ochii sunt situati intr-o pozitie simetrica.
 Cu ajutorul a doua rigle se va realiza paralelismul
ului de ocluzie cu linia bipupilara. O rigla va fi plasata
la nivelul ului de referinta (linia bipupilara) iar
cealalta pe suprafata ocluzala a valului de ocluzie
(marginea inferioara a sablonului maxilar).
 Vom examina din fata, cele 2 rigle trebuie sa fie
paralele. Daca nu sunt, vom realiza paralelismul fie
prin adaos de ceara, fie prin radiere. Radierea si
adaugarea nu trebuie sa depaseasca cei 2 mm.
Determinari pentru zonele laterale

 Nivelul planului de ocluzie din regiunea laterala se


va continua firesc dupa cel stabilit in zona frontala.
Ramane de stabilit directia
 Pentru determinarea directiei (orientarii) planului de
ocluzie in regiunile laterale noi utilizam ca plan de
referinta planul Camper, fata de care modelam
marginile bordurii maxilare (stanga-dreapta) in
paralel.
 Se admit anumite abateri de la paralelism, in functie
de profilul fetei: cele doua linii vor fi usor
convergente spre distal intr-un profil convex
(compresie de maxilar) sau usor divergente spre
distal in profil concav (progenie).
Concluzie:
 Planul lui Camper – planul ce uneste punctul subnasion
cu centrul tragusului (centrul conductului auditiv).
 Planul Camper realizeaza un paralelism cu planul de
ocluzie. Se lucreaza cu cele 2 rigle. Una se plaseaza
astfel incat sa atinga nasion cu tragusul iar cealalta in
dreptul bordurii sablonului. Daca este paralel este bine.
Daca nu sunt paralele (au o divergenta spre posterior)
vom radia din portiunea posterioara.
 In final suprafetele bordurilor trebuie sa fie perfect netede.
Se verifica cu placuta de sticla. Aceasta manopera se
face atat pe stanga cat si pe dreapta.
Stabilirea nivelului si directiei P.O. la nivelul
sablonului mandibular

 Odata terminat modelajul sablonului maxilar, se va trece


la verificarea intrabucala a bordurii sablonului mandibular.
 Vom face o verificare rapida si tot odata corectura
necesara, astfel incat nivelul si directia planului de ocluzie
a bordurii sablonului mandibular sa se inscrie cu 2 mm
sub marginea libera a buzei inferioare (in zona frontala) si
treimea mijlocie a tuberculului piriform (in zona laterala).
 Planul de orientare protetica va fi planul real la arcada
artificiala.
Determinare DVO

Metode clinice de determinare a D.V.O.


 DV a etajului inferior nu ne intereseaza.
 DVO nu exista si de aceea trebuie determinata.
 DVR exista si in lipsa dintilor. Aceasta nu s-a pierdut
pentru ca orice individ isi pastreaza pozitia de repaus.
 DVR>DVO la un dentat in IM.
 Diferenta dintre DVR si DVO este reprezentata de
spatiul de inocluzie fiziologica (spatiu liber interocluzal,
'clearance' interocluzal sau 'free way space'). Marimea
acestui spatiu in conditii normale este de 2- 3 mm,
masurat in zona premolarilor.
 Pentru a determina DVO, pornim de la DVR care poate
fi masurata:
 DVR – 2-3 mm = DVO
Pregatirea pacientului in vederea determinarii
DVO:

 pacientul va fi asezat in fotoliul stomatologic in pozitie


sezanda, cu spatele drept, musculatura cat mai relaxata
posibil, capul drept, pozitionat natural in raport cu centrul
sau de greutate, fara a se sprijini pe tetiera.
 dupa aranjarea pacientului asa cum s-a precizat mai sus,
il invitam apoi sa priveasca pasiv direct inainte, intr-o
stare de relaxare completa. Va pastra un contact lejer al
buzelor, stabilizator asupra pozitiei de repaus.
 se va trece la determinarea propriu-zisa a D.V.R.
Sablonul maxilar va fi introdus in gura pentru a oferi
partilor moi un sprijin similar cu cel al viitoarei proteze.
 se va urmari pozitia fireasca a buzelor si armonia dintre toate
trasaturile fetei, insotita de o infatisare relaxata.
 in aceasta pozitie de repaus vom masura distanta subnasion -
gnation cu ajutorul ocluzometrului. Din distanta gasita vom
scadea 2-3 mm pentru a ajunge in felul acesta la D.V.O. medie,
pe care urmeaza sa o determinam in continuare.
 odata prestabilita distanta ce va materializa dimensiunea
verticala de ocluzie, vom introduce in gura ambele sabloane,
bine centrate pe zona de sprijin.
 la inchiderea gurii vom urmari daca cele doua borduri vin in
contact pe toata intinderea lor sau contactul se realizeaza
numai in anumite zone.
 cu ajutorul spatulei de ceara vom indeparta sau vom adauga
ceara pe bordura mandibulara, pana cand dimensiunea
verticala de ocluzie prestabilita de noi este asigurata iar
bordurile vin in contact pe toata intinderea.
DETERMINAREA SI INREGISTRAREA RELATIEI
CENTRICE (RC)

 RC – pozitia condililor fata de cavitatea glenoida in care acestia


ocupa cea mai inalta si nefortata pozitie.
 Pentru a obtine cea mai inalta si nefortata pozitie a condililor in
cavitatea glenoida, corelata cu o dimensiune verticala optima
(stabilita deja), nu ne-a mai ramas decat sa pozitionam corect
mandibula in plan sagital (cat mai posterior dar nefortat) si in
plan transversal (medial, de asemenea nefortat).
 Determinarea relatiei centrice ridica mult mai multe dificultati
decat determinarea dimensiunii verticale de repaus si implicit a
D.V.O.
 DVR este o pozitie reflexa de postura, convenabila
mandibulei, in schimb relatia centrica nu este o
pozitie spre care mandibula sa se deplaseze foarte
confortabil, de la sine: pacientul singur nu va reusi sa
inchida gura in cea mai retrudata pozitie; el va trebui
sa execute o serie de miscari (teste functionale) iar
medicul sa-i ghideze mandibula intr-o miscare de
retruzie, pana cand condilii ajung in pozitia cea mai
inalta, posterioara si nefortata.
 IM trebuie sa coincida cu pozitia condililor in RC;
 Moment hotarator in succesul protezelor mai ales ce
priveste stabilitatea protezelor.
Metode de determinare a RC si premisele teoretice
care stau la baza acestor determinari.
Tehnica de conducere unimanuala :
 Pacientul este in stare de relaxare fara tensiune si avand in vedere
mobilizarea sabloanelor -> deschideri ale cavitatii bucale cat mai
mici care sa nu depaseasca 2 cm (miscari de balansare).
 Cu mana dreapta facem balansarile in sus si in jos – vom simti
balansarea musculara -> vom ridica mandibula, dar fara bruscare
pana cand simtim contactul pe borduri. Pacientul va ramane in
aceasta pozitie fara a deschide gura.
 Vom marca pe borduri 3 linii (stanga, dreapta, frontal) verticale ce
trec de la bordura superioara la cea inferioara.
- scopul : - pentru a verifica din nou corectitudinea miscarilor
pentru a vedea coincidenta liniilor trasate de noi.
 Metode de verificare:
 - deglutitia
 - reflexul molar
INDICATII IN VEDEREA ALEGERII SI
MONTARII DINTILOR

 - inainte de solidarizarea sabloanelor in R.C., se mai determina


urmatoarele repere: linia mediana, linia surasului si linia
caninilor.
 Linia mediana se traseaza in acelasi plan vertical cu
frenul buzei superioare, mijlocul filtrului buzei si in
general cu linia mediana a fetei. Este bine sa avem
un ajutor plasat in fata pacientului care sa confirme
corespondenta liniei cu planul median al fetei. Linia
mediana se traseaza pe ambele borduri, cu ajutorul
unei spatule de ceara, prin crearea unui sant vertical
de circa 1 mm adancime.
 Linia surasului se traseaza pe sablonul maxilar, in
regiunea frontala si marcheaza nivelul la care ajunge
marginea buzei superioare cand pacientul schiteaza
un suras natural.
Linia caninilor
 marcheaza locul in care va fi plasata fata distala a
caninilor.
 in general ea corespunde cu comisura bucala, atunci
cand pacientul sta cu gura intredeschisa.
 aceasta pozitie va fi verificata cu un alt reper, concretizat
prin locul de intersectie al planului de ocluzie cu o linie
dusa de la glabela la marginea externa a aripii nasului.
Din acest punct de intersectie se ridica o verticala care va
constitui linia caninului.
 In afara acestor multiple si valoroase date transmise
tehnicianului prin intermediul sabloanelor de ocluzie,
mai trebuie transmise o serie de date prin
intermediul fisei de laborator: forma, culoarea si
gradul de cuspidare al dintilor; realizarea ocluziei in
regiunea frontala; montari atipice (inghesuire,
spatiere, diastema etc).
 In final, medicul are obligatia de a verifica pozitia
corecta a sabloanelor pe campul protetic dupa care
solidarizeaza cele doua sabloane in R.C.