EDENTAŢIA TOTALĂ

LP 1
 CÂMPUL PROTETIC EDENTAT TOTAL

Reprezintă totalitatea ţesuturilor care vin în contact cu

proteza mobilă sau mobilizabilă,cu alte cuvinte, teritoriul
biologic pe care se aplică proteza.
 CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

Se împarte în:

A. Zona de sprijin – substratul osos

B. Zona de succiune sau de închidere marginală

 CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

A. ZONA DE SPRIJIN are substratul osos reprezentat de:

1. Crestele alveolare edentate

2. Tuberozităţile maxilare
3. Bolta palatină – substratul osos
 CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

1. Crestele alveolare edentate rezultă din apofiza maxilară

după extragerea dinţilor
 CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

Caracteristici ale crestelor alveolare obţinute în decursul

evoluţiei lor :

Creste înalte retentive asociate cu o boltă adâncă

Creste neutre asociate cu boltă de înălţime medie
Creste neretentive asociate cu o boltă plată
 CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

2. Tuberozităţile maxilare sunt situate în regiunea

posterioară a apofizelor alveolare.
Rol important în menţinere şi stabilizarea protezei
 CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

Caracteristici ale tuberozităţilor maxilare:

Retentive
Neutre
Neretentive sau şterse

Retentivitatea tuberozităţilor poate exista în sens:

Vestibulo-oral
Sagital
Ambele sensuri
 CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

3. Bolta palatină rezultă din unirea apofizelor palatine ale osului

maxilar, situate în cele 2/3 anterioare ale bolţii palatine, cu
lamele orizontale ale oaselor palatine situate în 1/3 posterioară
a bolţii
 CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

Pe linia mediană a bolţii palatine se întâlneşte o proeminenţă

osoasă numită torus palatin – acoperit cu o mucoasă subţire,
sensibilă.

Acoperirea intimă a acestei formaţiuni favorizează apariţia

frecventă a leziunilor de decubit şi producerea fracturii
protezei – se recomandă folierea acestei zone.

Torusul maxilar are importanţă protetică atunci când vine în

contact sau intersectează linia de reflexie a vălului palatin
deoarece se obţine greu etanşeizarea protezei în această zonă.
 CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

După Landa există 5 variante de torus:

1. Situat în 1/3 posterioară ale palatului de formă rotunjită

2. Situat în 2/3 posterioare ale palatului de formă alungită
3. Situat în cele 2/3 anterioare ale palatului destul de bine
reprezentat
4. În 1/3 anterioară a palatului
5. Se întinde de la gaura palatină anterioară până la limita
distală a palatului dur.
 CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

Suprafaţa de sprijin poate suporta presiuni masticatorii destu

de mari – 1,265-1,687kg/cm2 (după Nagle şi Sears) – suficientă
pentru masticaţie la edentatul total.

Astfel trebuie evitată transmiterea unor presiuni prea mari prin

intermediul protezelor, presiuni care produc resorbţia osoasă
şi hiperplazia mucoasei acoperitoare.

O proteză instabilă sau una care presează excesiv şi inegal

câmpul protetic duce frecvent la resorbţia osului.
 CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

substratul mucos al câmpului protetic maxilar este

constituit din mucoasa care acoperă crestele edentate pe
bolta palatină – zona de sprijin – denumită mucoasa fixă.

La nivelul bolţii palatine se întâlnesc rugile palatine – în

număr de 3-7 perechi
 CÂMPUL PROTETIC MAXILAR

B. ZONA DE SUCCIUNE SAU DE ÎNCHIDERE MARGINALĂ este

reprezentată de mucoasa pasiv mobilă cu o lăţime de 1-3 mm
situată în apropierea fundurilor de sac vestibular mai
aproape de versantele crestelor.

Face trecerea la mucoasa mobilă care nu poate fi acoperită

niciodată de proteză, dar se poate aplica pe faţa externă a
protezei, perfectând închiderea marginală
 CÂMPUL PROTETIC MANDIBULAR

Se împarte in:

A. Zona de sprijin

B. Zona de succiune
 CÂMPUL PROTETIC MANDIBULAR

A. ZONA DE SPRIJIN are un substrat osos reprezentat de

creasta edentată mandibulară, mult mai redusă ca la
maxilar

Această zonă este delimitată :

vestibular de linia oblică externă – sediul inserţiei
inferioare muşchiului buccinator
lingual de linia oblică internă –sediul inserţiei
muşchiului milohioidian
 CÂMPUL PROTETIC MANDIBULAR

Caracteristic ale crestei edentate mandibulare:

Creastă proeminentă, bombată, înaltă – rar întâlnită

Creastă plată, caracterizată prin atrofie până la nivelul
liniei oblice externe sau interne
Creastă negativă – în locul proeminenţei se află o
suprafaţă concavă nefavorabilă tratamentului protetic.
 CÂMPUL PROTETIC MANDIBULAR

Elemente anatomice cu importanţă protetică situate pe

faţa externă a corpului mandibulei:

Gaura mentonieră – orificiul de ieşire al nervului

mentonier, situată la nivelul rărădcinilor PM1 şi PM2.
aceasta în urma resorbţiei osoase poate ajunge într-o
poziţie superioară – în contact cu baza protezei
Linia oblică externă – limită până la care se produce
atrofia osoasă – marginea protezei neputând fi trecută
de această linie.
 CÂMPUL PROTETIC MANDIBULAR

Faţa internă a corpului mandibulei prezintă

elemente anatomice cu importanţă
protetică:

Tuberculii genieni – situate imediat în

apropierea liniei mediane pe care se inseră
m. genioglos şi m. geniohoidieni.
Linia oblică internă – pe care se inseră m.
milohioidian cu direcţie în sus şi înapoi
configurând astfel marginea linguală
internă
 CÂMPUL PROTETIC MANDIBULAR

Faţa internă a corpului mandibulei prezintă elemente

anatomice cu importanţă protetică:

Torusul mandibular – situată în dreptul premolarilor .

Tuberculul piriform - ia naştere în urma extracţiei M3
în locul trigonului retromolar
 CÂMPUL PROTETIC MANDIBULAR

ZONA DE SPRIJIN mandibulară este delimitată:

Posterior de tuberculul piriform.
Lingual, plecând dinspre posterior spre anterior zona de
sprijin este delimitată de:
Nişa linguală retromolară – în dreptul tuberculului
piriform folosit uneori pentru extensia protezei;
 CÂMPUL PROTETIC MANDIBULAR

Spaţiul lingual lateral, unde proteza se întinde uneori

mai jos de linia milohiodiană
Zona linguală centrală.
Substratul mucos al zonei de sprijin mandibulare este
mai puţin aderent putând forma cute, bride
longitudinale paralele cu creasta.

Evidenţierea spaţiului din

zona glandei sublinguale
când limba este relaxată.
 CÂMPUL PROTETIC MANDIBULAR
B. ZONA DE SUCCIUNE – este reprezentată de mucoasa pasiv
mobilă cu o lăţime de 1-3 mm situată pe versantele vestibulare
ale crestelor edentate în apropierea fundului de sac vestibular

Zona de succiune
 ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MAXILAR

A. ZONA DE ÎNCHIDERE DISTALĂ - linia AH este

reprezentată de cele două şanţuri pterigomandibulare şi
de linia vibratorie a vălului paltin.
Un reper important pentru localizarea marginii
posterioare a protezei sunt foveele palatine care se găsesc
localizate anterior de linia Ah.
ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MAXILAR

Adâncimea şi lăţimea şanţurilor pterigomandibulare se

palpează cu latul sondei, sau cu ajutorul unui fuluoar.

Ele pot fi:

Adânci,
Medii
Şterse
ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MAXILAR
Lăţimea zonei de închidere marginală
distală este variabilă 0,5-5 mm, fiind
asociată cu diferite poziţii ale vălului
palatin

Se cunosc trei poziţii ale vălului palatin în

repaus:

Orizontală - vălul prelungeşte un palat dur

plat. O asemenea zonă este favorabilă
retenţiei, deoarece permite o închidere
marginală internă posterioară pe o distanţă
de 2-5 mm. Mucoasa cu rezilienţă
favorabilă etanşeizează intern proteza.
ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MAXILAR

Verticală – vălul palatin cade ca o perdea la limita

posterioară a unui palat dur adânc. Zona distală se reduce
la o simplă linie, fiind nefavorabilă unei bune închideri
marginale.

Oblică - intermediară
ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MAXILAR
ZONA DE ÎNCHIDERE MARGINALĂ DISTALĂ
poate fi determinată clinic prin următoarele metode:

Inspecţia poziţiei vălului palatin în repaus şi observarea

formei bolţii palatine
Pacientul pronunţă scurt şi viguros “Ah” , sau execută
manevra Valsalva
 ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MAXILAR
B. SPAŢIUL RETROZIGOMATIC – PUNGA EISENRING
este cuprins între şanţul pterigomaxilar şi creasta
zigomatoalveolară.
La examenul clinic apreciem adâncimea şi lăţimea
spaţiului retrozigomatic.
 ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MAXILAR
Adâncimea reală a acestui spaţiu poate fi observată cel mai
bine cu gura deschisă uşor şi cu mandibula deviată de
partea examinată.

Fundul vestibular este format din:

inserţia superioară a muşchiului buccinator
ţesut submucos conjunctiv lax
mucoasa fundului de sac
 ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MAXILAR

C. SPAŢIUL VESTIBULAR LATERAL este delimitat

posterior de apofiza zigomato-alveolară şi anterior de
frenul bucal.

Adâncimea spaţiului vestibular lateral este dictată de

gradul de resorbţie a crestei reziduale.
Mobilitatea mucoasei fundului de sac se face prin:
mişcări de rotaţie executate pe modiolus
mimarea unui zâmbet
ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MAXILAR
Lăţimea spaţiului este condiţionată de fibrele musculare
orizontale ale buccinatorului şi de morfologia versantului
vestibular al crestei reziduale.
Frenul lateral poate fi pus în evidenţă numai prin
îndepărtarea obrazului în direcţie orizontală. Apare ca un
pliu unic sau dublu de mucoasă
 ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MAXILAR

 Răscroirea marginii protezei trebuie să fie suficient de largă

pentru a permite mişcarea predominant orizontală a frenului
lateral, dată de contracţia muşchiului canin, orbicular şi
buccinator.

 Pentru mobilizarea frebului se recomandă pacientului să

fluiere, să zâmbească sau medicul să execute tracţiuni
anterioare şi posterioare pe modiolus.
 ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MAXILAR
D. SPAŢIUL VESTIBULAR LABIAL – ANTERIOR este
cuprins între cele două frenuri bucale.

El este împărţit de frenul labial superior în 2 zone,

rareori simetrice, şi se află sub influenţa buzei superioare.
Frenul labial trebuie ocolit de marginea protezei, aceasta
fiind conformată astfel încât să menajeze funcţionalitatea
muşchilor respectivi.
ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MANDIBULAR
Periferia câmpului protetic mandibular este mai mare,
prezentând formaţiuni anatomice :
Frenul limbii
Planşeul bucal
Limba
Muşchii genioglos şi milohioidian se inseră perpendicular
pe periferia câmpului protetic
 ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MANDIBULAR
A.ZONA TUBERCULUI PIRIFORM are o valoare protetică
bună deoarece substratul osos se resoarbe mai greu.

Baza protezei se extinde 2/3 anterioare ale tuberculului

piriform până la zona de inserţie a ligamentului
pterigomandibular.
 ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MANDIBULAR
Examinarea tuberculului piriform vizează:
Direcţia sa – oblic, orizontal, vertical
Nivelul inserţiei ligamentului pterigomandibular
Rezilienţa mucoasei supraiacente
 ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MANDIBULAR
B.ZONELE VESTIBULARE LATERALE – PUNGA LUI
FISH – este delimitată posterior de o linie imaginară
trasată în dreptul feţei distale a M de 12 ani şi anterior de
frenul lateral.

Acest spaţiu este format de muşchiul buccinator şi la

acest nivel fundul de sac este mai lat marginile protezei
fiind mai groase.
 ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MANDIBULAR
C . ZONA VESTIBULARĂ CENTRALĂ
INFERIOARĂ – LABIALĂ este
situată între cele două frenuri laterale,
pe linia mediană găsindu-se frenul
buzei inferioare.

Fundul de sac poate fi foarte îngust,

iar marginea protezei va avea o
grosime adecvată.

Se evidenţiază prin tracţiunea uşoară şi

răsfrângerea orizontală a buzei
inferioare
ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MANDIBULAR
Lingual de tuberculul piriform şi posterior de muşchiul
milohioidian se află nişa linguală retromolară sau spaţiul
retromilohioidian.
Baza protezei se poate extinde uneori în nişa linguală
retromolară sub forma unor aripioare, pentru a îmbunătăţi
stabilitatea protezei, în cazurile de resorbţie accentuată a
crestei.
Pătrunderea exagerată în nişă determină însă :
ulceraţii dureroase de-a lungul marginii supraextinse,
jenă pronunţată în deglutiţie,
senzaţie de tensiune în baza limbii,
dislocarea protezei.
ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MANDIBULAR
Examenul clinic va urmări depistarea prin inspecţie şi
palpare a adâncimii reale a nişei retromolare în repaus, în
timpul protracţiei limbii şi al deglutiţiei.

Pentru a determina posibilitatea reală de a extinde baza

protezei la nivelul respectiv, se examinează starea de
tensiune a ţesuturilor nişei cu o oglindă dentară, în timp
ce pacientul este instruit să execute mişcări moderate ale
limbii.
 ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MANDIBULAR
D. ZONA LINGUALĂ LATERALĂ este delimitată de la
linia imaginară ce corespunde feţei posterioare a
molarului de 12 ani până la linia imaginară trasată între C
şi PM1.

La acest nivel se evidenţiază linia milohioidiană prin

palpare cu degetul, linie până la care se va extinde
marginea protezei.
 ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MANDIBULAR
E. ZONA LINGUALĂ CENTRALĂ este situată între bridele
canine pe partea linguală. Are o lungime de 3 cm şi este
simetrică de o parte şi de alta a liniei mediane.

Lungimea protezei în zona linguală centrală trebuie să

menajeze funcţionalitatea genioglosului, dar trebuie să
existe o bună închidere marginală atât în repaus, cât şi la
protracţia limbii.
ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MANDIBULAR

Închiderea marginală se realizează printr-un contact

permanent între marginea protezei şi mucoasa planşeului
bucal.

Uşurinţa cu care se realizează acest contact depinde de

poziţia limbii în repaus.
ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MANDIBULAR
Limba relaxată cu o poziţie anterioară în repaus – 65%
dintre pacienţi – acoperă complet planşeul bucal,
marginile sale laterale se aplică deasupra crestei, iar
vârful limbii vine în contact cu versantul lingual al crestei
frontale.

În repaus mucoasa planşeului se aplică pe versantul

lingual al protezei favorizând închiderea marginală
externă.
ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MANDIBULAR
La examenul clinic se poate depista însă şi o poziţie
posterioară (retrudată) a limbii în repaus.

Ea este retrasă, fundul de sac lingual central este foarte

larg, între vârful limbii şi creastă existând un spaţiu de
1.5-2.5 cm, marginile laterale ale limbii sunt cuprinse în
interiorul şi spre posteriorul crestei
ZONELE FUNCŢIONALE ALE CÂMPULUI PROTETIC
EDENTAT TOTAL MANDIBULAR
În repaus, închiderea marginală este doar internă, prin
contactul marginilor linguale ale protezei cu mucoasa
planşeului.

Pentru funcţionalizarea marginilor linguale la

amprentare, pacientul va realiza doar umezirea roşului
buzelor.
 MUSCULATURA CÂMPULUI PROTETIC

MUSCULATURA EXTERNĂ vine în contact cu marginile

protezei şi cu suprafaţa sa vestibulară. Este constituită
din 2 muşchi cu direcţia fibrelor orizontale, care prin
contracţie contribuie la stabilitatea protezei:

Muşchiul buccinator

Muşchiul orbicular al buzelor

 MUSCULATURA CÂMPULUI PROTETIC

MUSCULATURA INTERNĂ vine în contact cu marginile şi

suprafaţa orală a protezei

Este reprezentată de:

Limbă – care se aplică în timpul funcţiilor de deglutiţie,

fonaţie, masticaţie pe faţa orală a protezelor.
ELEMENTELE COMPONENTE ALE PROTEZEI
TOTALE

PROTEZE TOTALĂ este formată din BAZĂ ŞI DINŢI

ARTIFICIALI.
BAZA
PROTEZEI

DINŢII
ARTIFICIALI
ELEMENTELE COMPONENTE ALE PROTEZEI
TOTALE

BAZA PROTEZEI – este acea parte a protezei care se

aplică pe maxilarul edentat, fixează dinţii artificiali şi
transmite presiunile masticatorii prin intermediul
mucoasei osului maxilar
Se confecţionează din răşini acrilice de culoare apropiată
mucoasei.
Prezintă 2 suprafeţe:
Internă
externă
 ELEMENTELE COMPONENTE ALE PROTEZEI
TOTALE
BAZA PROTEZEI TOTALE SUPERIOARE – aproximativ 2 mm

Porţiunea din bază care acoperă

bolta palatină Porţiune din bază
care acoperă
crestele alveolare cu
aspect de şei

Marginea posterioară a
protezei
subţire
Grosimea ei este dată de Marginile vestibulare
porţiune mucozală a plăcii ale protezei - convexe
care se înfundă în mucoasa
zonei “A”
 ELEMENTELE COMPONENTE ALE PROTEZEI
TOTALE
Versantul vestibular al şeii acoperă versantul
corespunzător al crestei, şi se întinde până la fundul de
sac vestibular, unde se termină prin marginea bazei.
Particularităţi caracteristice versantului vestibular:

În zona laterală este

confecţionat
uşor convex

Răscroirea în
dreptul bridelor
Aspect fizionomic
Convexitatea
Papile interdentare
radiculara
 ELEMENTELE COMPONENTE ALE PROTEZEI
TOTALE
BAZA PROTEZEI TOTALE INFERIOARE – acoperă crestele
alveolare având formă de şa. Limita posterioară – 2/3
anterioare ale tuberculului piriformeste. Limita
vestibulară laterală – linia oblică externă. Limita linguală
laterală – linia oblică internă.
Versantul lingual uşor concav
cu margini mai subţiri

Marginea
Versant vestibular convex
vestibulară
urmăreşte
fundul de sac
ELEMENTELE COMPONENTE ALE PROTEZEI
TOTALE

DINŢII ARTIFICIALI

Se află fixaţi în zona cea mai proeminentă a şeii, care

corespunde muchiei crestelor alveolare.
numărul dinţilor artificiali la proteza totală este de 14 – al
3-le molar nu se montează.

Materialele din care se confecţionează sunt porţelanul şi

răşinile acrilice, ei fiind prefabricaţi, de forme, mărimi şi
culori variate.
ELEMENTELE COMPONENTE ALE PROTEZEI
TOTALE

DINŢII ARTIFICIALI

În regiunea laterală dinţii se aleg în raport cu lăţimea

crestei alveolare astfel:

Creastă lată – dinţi cu suprafaţa ocluzală lată

Creste înguste – impun montarea unor dinţi cu suprafaţă

ocluzală îngustă
MENŢINEREA SPRIJINULUI ŞI STABILITATEA
PROTEZEI TOTALE

MENŢINEREA – contracararea sau frânarea forţelor care

tind să desprindă proteza de pe câmpul protetic

SPRIJINUL – modalitatea de transmitere a presiunilor

ocluzale prin intermediul protezei asupra elementelor
câmpului protetic

STABILITITATEA – împiedicarea sau frânarea tendinţelor de

deplasare orizontală a protezei
MENŢINEREA SPRIJINULUI ŞI STABILITATEA
PROTEZEI TOTALE

Realizarea menţinerii, sprijinului şi stabilizării înseamnă

crearea unor condiţii de echilibru necesare protezei atât
în timpul desfăşurării funcţiilor A.D.M. cât şi în repaus.

Forţele care acţionează asupra protezelor:

Verticale
Orizontale
MENŢINEREA SPRIJINULUI ŞI STABILITATEA
PROTEZEI TOTALE

FORŢELE VERTICALE

1. Gravitaţia – acţionează ca factor de desprindere doar

asupra protezei maxilare.
2. Presiunile ocluzale – dezvoltate mai ales în timpul
masticaţiei pot avea un efect stabilizator (contact
cuspid-fosă) sau de desprindere (contact cuspid-pantă
cuspidiană)
MENŢINEREA SPRIJINULUI ŞI STABILITATEA
PROTEZEI TOTALE

FORŢELE VERTICALE

3. Tracţiunea formaţiunilor mobile de la periferia câmpului

protetic astfel proteza trebuie să ocolească ligamentul
pterigomandibular şi pterigomaxilar, frenurile bucale,
frenul buzei superioare şi să nu depăşească zonele de
inserţie ale musculaturii cu fibre perpendiculare la
periferia câmpului protetic.
4. Acţiunea alimentelor lipicioase.
 MENŢINEREA SPRIJINULUI ŞI STABILITATEA
PROTEZEI TOTALE
FORŢELE ORIZONTALE

1. Componentele orizontale rezultate prin descompunerea

forţelor verticale – rezultate din contactul cuspizilor cu
pantele versantelor cuspidiene.
2. Forţe dezvoltate de musculatura periprotetică – limba şi
musculatura buzelor şi obrajilor.
Într-o zonă neutră, de echilibru, între cele două grupe musculare
statica protezei este asigurată.
În cazul unor creste foarte atrofiate proteza se poate deplasa în
funcţie de predominarea acţiunii uneia sau alteia dintre cele 2
grupe musculare
 MENŢINEREA SPRIJINULUI ŞI STABILITATEA
PROTEZEI TOTALE
MENŢINEREA PROTEZEI TOTALE

Se poate realiza prin:

1. Adeziune – atracţia realizată între moleculele mucoasei fixe şi

cele ale protezei cu ajutorul salivei, ambele suprafeţe având
capacitatea de umezire.
Adeziunea la proteza totală apare mai ales la pacienţii cu boltă
palatină plată, suprafeţele verticale maxilare nu favorizează
apariţia fenomenelor de adeziune. La mandibulă există o
mică suprafaţă de adeziune în majoritatea cazurilor.
 MENŢINEREA SPRIJINULUI ŞI STABILITATEA
PROTEZEI TOTALE
MENŢINEREA PROTEZEI TOTALE

Se poate realiza prin:

2. Succiunea obţinută prin întinderea marginilor protezei până la

limita maximă a câmpului protetic acestea realizând aşa
numita “închidere marginală de ventil”.
3. Presiunea atmosferică – are ca efect aplicarea constantă a
pieselor protetice pe mucoasa fixă, favorizând apariţia
adeziunii şi succiunii.
 MENŢINEREA SPRIJINULUI ŞI STABILITATEA
PROTEZEI TOTALE
MENŢINEREA PROTEZEI TOTALE

Se poate realiza prin:

4. Tonicitatea musculară – acţionează ca factor fiziologic de

menţinere a parotezelor totale în situaţia în care proteza cu
marginile şi baza ei, dar şi cu dinţii artificiali, va fi plasată
într-o zonă de echilibru între musculatura oro-facială şi
musculatura limbii.
5. Deglutiţia – moment în care proteza este aplicată pe câmpul
protetic cu o presiune asemănătoare cu cea dezvoltată în
timpul masticaţiei.
 MENŢINEREA SPRIJINULUI ŞI STABILITATEA
PROTEZEI TOTALE
STABILIZAREA PROTEZEI TOTALE

Se poate realiza prin:

1. Folosirea retentivităţilor anatomice.

2. Dispunerea bazei protezei cu dinţii artificiali în zona de
echilibru dintre grupele musculare.
3. Realizarea unei coincidenţe între R.C. şi I.M.
MENŢINEREA SPRIJINULUI ŞI STABILITATEA
PROTEZEI TOTALE

SPRIJINUL PROTEZEI TOTALE

Se poate realiza prin:

Transmiterea presiunilor ocluzale pe suprafaţa periosteo-

mucoasei şi prin intermediul ei asupra osului adiacent.