Sunteți pe pagina 1din 9

PROTEZE MOBILE ŞI MOBILIZABILE

PROTEZA TOTALĂ (PT)

INTRODUCERE
Proteza totală este mijlocul de tratament cu ajutorul căreia se refac arcadele edentate
edentate total şi odată cu acestea funcţiile aparatului dento-maxilar. Proteza totală este un corp
fizic obţinut în mai multe faze clinice şi de laborator.
Indicate pentru restaurarea arcadelor dentare la câmpurile protetice edentate total. PT se
obţine într-o succesiune de etape clinico-tehnice. La TPD se va insista asupra etapelor tehnice,
fazele clinice fiind amintite penteru înţelegerea şi aprofundarea etapelor de laborator.
Cunoaşterea în amănunt a fluxului tehnologic permit medicului dentist să intervină în orice
moment cu indicaţiile cuvenite şi cu un control al calităţii.

Generalităţi
Edentaţia totală= situaţia clinică în care ADM pierde dinţii în totalitate. Defineşte absenţa
tuturor dinţilor de pe un singur maxilar sau de pe ambele maxilare. Poate fi unimaxilară
(maxilară sau mandibulară) sau bimaxilară. Edentaţia totală se instalează progresiv, într-o primă
etapă apare edentaţia parţială redusă şi după un număr de ani, în funcţie de mai mulţi factori, se
ajunge la edentaţii parţiale întinse şi apoi la edentaţie totală.

1
În edentaţia totală avem cele mai puţine date de referinţă şi cele mai precare condiţii de
protezare, de aceea trebuie să cunoaştem aspectele clinico-terapeutice.

Edentaţietotală mandibulară

Edentaţie totală maxilară

2
PT restaurează morfo-funcţional ADM:
-masticaţia
-fonaţia
-fizionomia
Materialul din care sunt confecţionate protezele totale e reprezentat cel mai frecvent de răşini
acrilice. Pot intra în alcătuire şi fibre de sticlă, plasă metalică, mase ceramice. Menţinerea şi
stabilitatea sunt asigurate în principal prin fenomenele:
-Succiune (etanşeizarea marginilor protezei favorizată de salivă prin crearea presiunii negative
între proteză şi câmpul protetic).
-Adeziune (fenomenul de atracţie intermoleculară la nivelul celor 2 suprafeţe care vin în contact
cu ajutorul salivei).
Confecţionarea e posibilă şi în condiţii de laborator modeste. Normele şi principiile de obţinere a
protezei totale impun cunoştinţe şi efort în fazele clinice şi de laborator.

Fazele clinice de amprentare, de determinare şi înregistrare a rapoartelor intermaxilare,


constituie adevărate „probe de examen” pentru medici;

Fazele de laborator – reprezentate de montarea dinţilor, modelajul machetei şi prelucrarea


protezei reprezintă probe ale capacităţii şi măiestriei profesionale pentru tehnician.
Relaţia interarcadică stabilită are valoare curativă şi funcţională imediată şi tardivă, profilactică
sau iatrogenă!
Adaptarea şi integrarea pacientului cu proteza totală reprezintă o fază care se desfăşoară în timp
(!) şi depind de corectitudinea piesei protetice dar şi de reactivitatea şi adaptabilitatea
pacientului.
Uzate sau deteriorate, protezele totale se pot recondiţiona şi repara.

PĂRŢILE COMPONENTE ALE PROTEZEI TOTALE


Proteza totală se compune din următoarele părţi:
-baza (placa) protezei specifică pentru:
Maxilar

3
Mandibulă

-arcada dentară artificială


-şeile care acoperă crestele edentate
În mod excepţional poate prezenta elemente excepţionale de menţinere.

CÂMPUL PROTETIC EDENTAT TOTAL


În edentaţia totală câmpul protetic e reprezentat de totalitatea ţesuturilor pe care proteza le
acoperă şi cu care vin în contact.
La nivelul câmpului protetic sunt diferenţiate morfo-clinic două zone, fiecare cu importanţă
deosebită pentru funcţionalitatea protezei totale:

1. ZONA DE SPRIJIN
Suprafaţa pe care se sprijină proteza şi care preia maximum de presiuni. E alcătuită din:
Crestele alveolaere
Bolta palatină
Tuberozităţile maxilare
Histologic e alcătuită din
Ţesutul osos (substrat osos) acoperit de mucoasa fixă aderentă (substrat mucos)

2. ZONA DE SUCCIUNE
Situată la periferia zonei de sprijin, are o suprafaţă foarte redusă, e mai mult o linie decât o
suprafaţă, cu care vin în contact marginile protezei
Această zonă e formată de:
-Mucoasa care tapetează fundurile de sac
-De o porţiune din mucoasa mobilă ce are raport cu proteza pe faţa externă (partea din mucoasa
obrajilor, buzelor şi limbii)
-Linia ,,Ah”
-Mucoasa fixă, mobilă, neutră

4
CÂMPUL PROTETIC MAXILAR
Zona de sprijin e reprezentată de:
-Creasta alveolară (creastă edentată) rezultă din procesul alveolar după extracţia dinţilor în urma
rezorbţiei şi atrofiei.
-Bolta palatină
- maxilare
Zona de succiune e reprezentată de mucoasa câmpului protetic maxilar - zona de mucoasă
mobilă.

MUCOASA CÂMPULUI PROTETIC MAXILAR


Din punct de vedere histo-morfologic şi funcţional protetic poate fi împărţită în 3 zone:
1. Zona de mucoasă fixă:
Acoperă bolta P
Creasta alveolară
Tuberozităţile maxilare
Mucoasa fixă = mucoasa pe care se sprijină suprafaţa protezei şi transmite presiunile osului.
Mucoasa palatină are 3 sectoare:
Anterior corespunzător 1/3 anterioare unde se află rugile palatine
1/3 medie cu mucoasa netedă, subţire şi aderentă de os (grosimea variază de la pacient la
pacient)
Sectorul posterior (1/3 posterioară) – cu ţesut submucos gros (rezilienţă mare)
Mucoasă neutră, mucoasă mobilă
2.Zona de mucoasă neutră ( sau pasiv-mobilă) situată la periferia câmpului protetic, dincolo
de limitele suprafeţei acoperite de mucoasa fixă.
Seamănă cu o bandeletă lată de 2-3 mm care înconjoară toată suprafaţa de mucoasă fixă;
Ex. - e prezentă la limita dintre palatul dur şi moale (zona „Ah”)
Dacă e mai lată şi situată mai aproape de fundul de sac = element morfologic deosebit de valoros
pentru menţinerea protezei (intervine favorabil în formarea fenomenului de succiune)
3. Zona de mucoasă mobilă – acoperă obrajii, buzele, formaţiunile mobile din vestibulul bucal
şi vălul palatin.
E mobilă în toate sensurile

5
Nu poate fi acoperită de suprafaţa sau marginile protezei (prin acoperire destabilizează proteza)

CÂMPUL PROTETIC MANDIBULAR


Zona de sprijin - e reprezentată de creasta alveolară a mandibulei şi de tuberculul piriform
Creasta alveolară:
-e mult redusă comparativ cu cea de la maxilar
-când atrofia e foarte întinsă (uneori creasta poate fi situată sub nivelul liniei oblice interne şi
externe)
-în zona D e limitată de tuberculul piriform şi de inserţia ligamentului pterigo-mandibular.
Tuberculul piriform – se formează după extracţia molarului de minte, în urma rezorbţiei mai
reduse a peretelui D al alveolei. Poate suporta presiuni, de aceea e acoperit în 1/3 anterioară de
suprafaţa protezei.
MUCOASA CÂMPULUI PROTETIC MANDIBULAR
Mucoasa fixă, acoperă creasta alveolară
Are unele particularităţi nefavorabile protezării (relativa mobilitate de glisare pe planul
periostic). Uneori e o neconcordanţă între atrofia asului şi mucoasei → bride (pliuri)
longitudinale de-a lungul crestei.

Mucoasa pasiv – mobilă


La mandibulă limita de trecere de la mucoasa fixă la cea pasiv mobilă e mai greu de localizat.
Câmpul protetic mandibular e reprezentat de o suprafaţă foarte redusă, nu are o limitare precisă;
La nivelul fundului de sac lingual identificarea acestei zone de mucoasă neutră e mai puţin
precisă. De aceea materialele de amprentare funcţională sunt speciale.
Proteza totală
E prezentată “fragmentat” în părţile componente dpdv didactic, cu argumentare didactică dar
şi funcţională.

Alcătuire:
La maxilar:
-Baza protezei (placa palatinală)
-Şei
6
La mandibulă:
-Baza protezei (se confundă cu versantul lingual al şeii)
-Şei
Între baza şi şei există continuitate, definirea limitei nu e posibilă, doar topografic apar cele două
elemente. Baza e în continuarea şeilor şi transmite împreună cu aceasta presiunile masticatorii
mucoasei şi osului maxilar.
Baza şi şeile sunt confecţionate din RA, doar excepţional din aliaje metalice (pacienţi alergici la
RA, sau baze acrilice fracturate sub acţiunea forţelor masticatorii):

PT cu bază metalică

Uneori bazele acrilice pot fi consolidate pentru a se mări rezistenţa la rupere.


Ex. – Utilizarea unei reţele metalice (plasă metalică) sau utilizarea fibrelor de sticlă

Baza protezei
Cel mai frecvent e confecţionată din RA din culoare roz asemănătoare mucoasei sau transparente
(culoare 0) , uneori se pot realiza baze din aluminiu care sunt foarte uşoare.
Baza are două suprafeţe:
1. Mucozală (în contact cu mucoasa)
2. Externă (bucală sau vestibulară sau lustruită)

7
Faţa externă (lustruită) a protezelor

Faţa mucozală a protezelor

Suprafaţa mucozală are raport de contact cu mucoasa fixă a câmpului protetic şi are un relief
identic, redat negativ cu cel al mucoasei (se obţine prin fidelitatea amprentei funcţionale)
Suprafaţa externă e orientată spre cavitatea bucală şi are raport de contact cu limba.

8
-Are un aspect lucios (prin prelucrare) pentru a favoriza alunecarea părţilor moi care vin în
contact cu ea şi pentru a nu produce leziuni ţesuturilor;
-Prin lustruire nu se retenţionează resturile alimentare;
-În treimea anterioară sunt imitate rugile palatine;
-În zona posterioară placa se termină printr-o margine sau se continuă cu limita distală a şeilor.
Aceasta are contact cu limita dintre palatul dur şi palatul moale.
Grosimea bazei ≈ 1,5 – 2,5 mm în funcţie de: relieful câmpului, starea dinţilor antagonişti şi de
dezvoltarea muşchilor mobilizatori ai mandibulei

PT