CAPITOLUL 2

ELEMENTELE COMPONENTE ALE PROTEZEI PARŢIALE ACRILICE

O proteză parţială acrilică este compusă din următoarele elemente:

1. Arcada dentară artificială
2. Şeile protezei
3. Elementele de legătură dintre şei
4. Elementele de menţinere, stabilizare şi sprijin

2. 1. ARCADA DENTARĂ ARTIFICIALĂ

Pentru realizarea arcadei artificiale pot fi utilizaţi dinţi din acrilat sau din porţelan.

2. 1. 1. Dinţii din acrilat

Avantaje:
1. pot fi adaptaţi cu uşurinţă dimensiunilor spaţiului edentat – prin şlefuire;
2. pot fi modificaţi ca formă şi adaptaţi ocluzal;
3. se pot relustrui;
4. legătura cu şeile este chimică (se poate suplimenta cu retenţie mecanică);
5. la protezele imediate pot fi confecţionaţi odată cu baza protezei;
6. au cost scăzut.
Dezavantaje:
1. se abrazează (poate deveni un avantaj în condiţiile în care relaţiile
intermaxilare au fost greşit determinate);
2. au instabilitate cosmetică.

2. 1. 2. Dinţii din porţelan

Avantaje:
1. rezistenţi;
2. stabilitate coloristică superioară.
Dezavantaje:
1. nu se pot prelucra;
2. casanţi;
3. preţ de cost ridicat.

2. 2. ŞEILE PROTEZEI Numărul şeilor depinde de numărul breşelor edentate.

Rol:
1. Acoperă crestele edentate.
2. Refac volumul şi forma crestelor edentate afectate de resorbţie
(postextracţional) şi atrofie.
3. Sunt suportul de fixare a dinţilor artificiali.

Şeile protetice au trei feţe:

1. faţa vestibulară
  acoperă versantul vestibular al crestei de la vârful crestei până în fundul de
sac vestibular. Marginile şeilor, care se termină în fundul de sac vestibular, vor
avea forma şi dimensiunea acestuia, deci aspecte diferite în raport cu zona în
care se termină. Ele au un aspect rotunjit, ocolind - acolo unde există - bridele
şi frenul.
 reface morfologia crestei;
 reface fizionomia în special în regiunea frontală.

2. faţa orală (palatinală, linguală)

 la maxilar se continuă cu placa palatinală;
 la mandibulă coboară până în fundul de sac lingual, fiind parte componentă a
plăcii linguale;
 trebuie modelată plan-concav pentru menaja spaţiul limbii.

3. faţa internă (mucozală)

 acoperă mucoasa de pe creste, până la nivelul mucoasei pasiv-mobile;
 clasic, nu se prelucrează şi nu se lustruieşte, reproduce microrelieful
mucoasei.

2. 3. ELEMENTELE DE LEGĂTURĂ DINTRE ŞEI

2. 3. 1. Placa palatinală
Rol:
1. Uneşte şeile între ele.
2. Transmite presiunile masticatorii de la dinţii artificiali pe câmpul protetic (o
suprafaţă cât mai mare).
3. Îmbunătăţeşte stabilitatea protezei prin adeziune.

2. 3. 1. 1. Placa palatinală întinsă

Acoperă bolta palatină în totalitate (Fig. 2. 1.).
Are următoarele limite:
 Limita anterioară – zona supracingulară a dinţilor frontali;
 Limita posterioară – zona de reflexie a vălului palatin;
 Limitele laterale – zona supraecuatorială a dinţilor restanţi din zona laterală.

Placa are o grosime de maximum 2 mm.

Suprafaţa externă a plăcii este lustruită şi va reproduce forma rugilor palatine.
Reducerea grosimii plăcii în zona dinţilor se face de obicei prin folierea cu ciment
a modelului în zona corespunzătoare festonului gingival înainte de modelarea
machetei.
Porţiunea de placă din dreptul dintelui stâlp de croşet asigură efectul de
reciprocitate (Fig. 2. 2.).
Suprafaţa internă a plăcii palatinale se poate distanţa prin foliere, în regiunea
torusului.
 Fig. 2. 1. Placa palatinală întinsă Fig. 2. 2. Efectul de reciprocitate

2. 3. 1. 2. Placa palatinală redusă

În literatură sunt descrise mai multe variante:
a. Placa palatinală răscroită distal (Fig. 2. 3.) – prin decuparea plăcii se lasă liberă
zona reflexogenă a vălului palatin – singura care se foloseşte;
b. Placa palatinală fenestrată – cu zona centrală a plăcii decupată, lasă liberă zona
de mucoasă cu receptori gustativi;
c. Placa palatinală decoletată – decupată 2-3 mm corespunzător parodonţiului
marginal al dinţilor restanţi, pentru a-l proteja de acţiunea traumatică a plăcii.

Fig. 2. 3.
Placa palatinală răscroită distal

Avantaje:
- micşorează senzaţia de discomfort;
- micşorează senzaţia de vomă;
- menajează simţul gustative;
- permite sensibilitatea termică (acrilatul este rău conducător termic).
Dezavantaje:
- reduc rezistenţa mecanică a protezei.
Indiferent de conformaţia plăcii – întinsă sau redusă - ea trebuie să fie cât mai
simetrică (Fig. 2. 4. a, b).

a b
Fig. 2. 4. Placa palatinală: a – corectă – simetrică; b – incorectă - asimetrică
  În situaţia unei edentaţii asimetrice (de exemplu, laterală dreaptă şi terminală
stângă), marginea posterioară a bazei se va confecţiona în mod obligatoriu simetric.
La baza acestui principiu de modelare stă simetria contracţiilor musculaturii în timpul
diverselor funcţii ale ADM. O modelare asimetrică stinghereşte adesea funcţiile ce se
exercită prin mişcări simetrice (fonaţia, deglutiţia).
Baza protezelor parţiale superioare va cuprinde întotdeauna tuberozităţile
dacă este posibil (în edentaţia terminală sau biterminală).

2. 3. 2. Placa linguală
Rol: uneşte părţile linguale ale şeilor.
Limite:
 limita superioară – zona supracingulară a dinţilor anteriori şi zona
supraecuatorială a dinţilor laterali;
 limita inferioară – fundul de sac lingual.

2. 4. ELEMENTELE DE MENŢINERE, STABILIZARE ŞI SPRIJIN

La PPA elementele de menţinere sprijin şi stabilizare sunt reprezentate de
croşetele de sârmă şi pintenii ocluzali din sârmă.

2. 4. 1. Croşetele de sârmă
Croşetele de sârmă au următoarele caracteristici:
- au desen trasat de medic (în mod curent) sau prin studiu la paralelograf;
- segmentul dentar plasat în funcţie de ecuatorul protetic;
- au contact linear cu dinţii;
- segmentul dentar şi intermediar plasate la distanţă de parodonţiul marginal;
- croşetele cu segment intermediar în formă de Z, S sau V au grad mai mare de
elasticitate, influenţat de lungimea segmentului respectiv;
- sunt mai elastice şi pot fi activate mai uşor decât croşetele turnate. Pot fi
activate în plan orizontal şi vertical;
- asigură ancorarea verticală şi stabilizarea orizontală;
- pot avea efect suprasolicitant asupra dinţilor stâlpi dacă:
o sârma este mai groasă de 1 – 1, 2 mm;
o segmentul intermediar este scurt;
o sunt activate prea intens.
- în caz de deteriorare sau fractură se înlocuiesc uşor.

Clasificare:
1. Croşete care asigură: menţinerea, stabilizarea şi sprijinul
Ex: croşetul ocluzo-interdentar
2. Croşete care asigură: menţinerea şi stabilizarea
Ex: croşetul cervico-alveolar deschis dental

Croşete sunt realizate în laborator din sârmă de wipla cu diametru de 0,6 mm, 0,7
mm sau 0,8 mm, îndoită cu cleştele.
La PPA pot fi utilizate şi croşete prefabricate.
Croşetele cel mai des utilizate sunt următoarele:

Croşetul cervico-alveolar deschis dental (croşet cu buclă) (Fig. 2. 5.)

- indicaţii: dinţi cu retentivităţi mai mari, bucla conferindu-i o mai mare
elasticitate;
- descriere: porţiunea subecuatorială, orientată spre dinţii restanţi, are
contact pe tot traiectul cu suprafaţa vestibulară a dintelui asigurând
retenţia. Această porţiune este plasată la o distanţă de 2 mm de gingie;
- porţiunea alveolară are formă de buclă şi se suprapune - fără a veni în
contact cu mucoasa – versantului vestibular al procesului alveolar din
dreptul rădăcinii dintelui. Această buclă asigură elasticitatea croşetului şi
se face mai mare sau mai mică în funcţie de elasticitatea sârmei, de
convexitatea coroanei şi de înclinaţia dintelui. Bucla poate avea aspectul
unui Z sau S. Coada croşetului se termină în versantul vestibular al şeii;
- avantaje:
- gradul de elasticitate poate fi reglat în funcţie de implantarea dintelui-
stâlp şi de retentivitatea coroanei;
- bine ascuns de buze.

Croşetul ocluzo-interdentar (Stahl) (Fig. 2. 6.)

- indicaţii: proteze uniterminale sau unilaterale, aplicat pe hemiarcada
integră;
- descriere: are un braţ care încalecă arcada prin nişa interdentară prevăzut
la extremitatea sa liberă cu o mică ansă care pătrunde sub punctul de
contact;
- acţiune/avantaje: porţiunea ocluzală împiedică înfundarea, iar ansa
împiedică desprinderea.

Fig. 2. 5. Croşetul cervico-alveolar Fig. 2. 6. Croşetul ocluzo-interdentar

deschis dental (croşet cu buclă)

Croşetul muco-alveolar (Fig. 2. 7.)

- indicaţii: la pacienţii la care se văd în totalitate dinţii frontali şi o parte din
gingie, când procesul alveolar este retentiv;
- descriere: ansă dublă de sârmă de 0,7 mm plasată pe versantul vestibular
al procesului alveolar la o distanţă de 0,5 mm de mucoasă;
 - inserţia şi dezinserţia protezei sunt posibile numai dacă pacientul
îndepărtează cu degetele croşetele mucozale pentru a depăşi convexitatea
procesului alveolar;
- acţiune: în momentul în care asupra protezei acţionează forţe slabe de
desprindere, croşetul de sârmă se propteşte în mucoasa procesului
alveolar şi limitează mecanic desprinderea involuntară a protezei de pe
câmpul protetic; la forţe de desprindere mai puternice croşetul din sârmă
striveşte mucoasa vestibulară şi provoacă dureri faţă de care pacientul se
apără împingând cu dinţii antagonişti proteza desprinsă, până vine din nou
în contact cu câmpul protetic;
- prezenţa neobişnuită a acestor croşete în vestibul poate declanşa o
contracţie permanentă a muşchilor orbicular şi buccinator care stabilizează
mulţumitor proteza. Această contracţie poate fi iniţial voluntară, dar cu
timpul devine reflexă;
- dezavantaje: acţiunea destul de brutală a acestor croşete şi eficienţa
redusă restrâng foarte mult indicaţiile. Ele sunt utilizate la insistenţa
pacienţilor care nu vor să accepte croşete vizibile.

Fig. 2. 7. Croşetul muco-alveolar

2. 4. 2. Pintenii ocluzali din sârmă

Pintenii ocluzali se aplică pe dinţii stâlpi care limitează breşele edentate, dar şi
pe dinţi situaţi la distanţa de edentaţie.
Prin sprijinul dentar contribuie la transformarea sprijinului mucozal al PPA în
sprijin mixt.
Sunt confecţionaţi din sârmă de wipla cu profil semirotund groasă de 1- 2 mm
dar şi din sârmă cu profil rotund groasă de 1-1,5 mm. În lipsa acestora se pot
confecţiona şi din sârmă de 0,8 mm realizând o ansă dublă.
Segmentul dentar se aplică într-un locaş preparat strict în smalţul dentar la
nivelul unei fosete proximale a unui dinte lateral. Segmentul dentar trebuie astfel
plasat încât să transmită presiunile în axul lung al dintelui.
Segmentul intermediar se plasează pe faţa proximală a dintelui.
Segmentul retentiv se fixează în şaua protezei.