UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE “NICOLAE TESTEMIȚANU”

Catedra de propedeutică stomatologică ”Pavel Godoroja”

Referat
“Proteza parţială mobilizabilă acrilică cu placă.
Caracteristica. Elementele componente.”

Elaborat:Vechiu Alina, S1808

Controlat:Cheptanaru Olga
Asistent universitar.

CHIȘINĂU, 2020

1
Cuprins

1. Caracteristica componentelor PPMA acrilice cu placă.

2. Dinţii artificiali, varietăţi. Ambalaje comercializate.

3. Caracteristica elementelor de ancorare, menţinere şi stabilizare a PPMA.

4. Varietăţi de croşete din sîrmă de Wiplă utilizate la confecţionarea PPMA. Caracteristica.

5. Tehnica confecţionării croşetului cervico-ocluzal deschis dental din sîrmă de Wiplă. Utilaj,
instrumente.

6. Caracteristica sistemelor speciale de ancorare, menţinere şi stabilizare utilizate la confecţionarea

PPMA.

7. Caracteristica bazei PPMA. Limitele bazei PPMA la mandibulă.

8. Caracteristica bazei PPMA. Limitele bazei PPMA la maxilă.

9. Criteriile de alegere a dinţilor stîlpi pentru aplicarea elementelor de ancorare, menţinere şi

stabilizare. Liniile croşetare. Importanţa.

2
1.Caracteristica componentelor PPMA acrilice cu placă.

Protezele parțiale mobilizabile acrilice cu placă ca sunt reprezentate de mai multe elemente
solidarizate intim între ele, un corp unic solid, rigid nedeformabil şi rezistent la presiunile
masticatoare.

Elementele componente în depensență de funcția pe care o îndeplinește în cadrul protezei parțial

mobilizabile acrilice cu placă pot fi individualizate în:

1) dinti artificiali(figura 1); sunt elementele funcţionale principale, (restabilesc funcţia); sunt din
acrilat sau porţelan și se plasează în spaţiile edentate, formând segmente artificiale ale arcadei
dentare cu scopul restabilirii integrităţii și funcţiilor dereglate ale sistemului stomatognat;

2) elemente de ancorare, mentinere şi stabilizare(figura 2): sunt elementele care menţin și

stabilizează proteza pe câmpul protetic; sunt elemente principale (croșete) și auxiliare (elementele
câmpului protetic care se opun tendinţei protezei de mobilizare în plan vertical și orizontal);

3) (seile) protezei și conectorul reprezentat de placa ce unește şeile protezei situate în spațiile
edentate ambelor hemiarcade. Şaua împreună cu conectorul în formă de placă se mai numeşte baza
protezei.

Figura 1: Dinţii artificiali. Figura 2: Croșete.

2.Dinţii artificiali, varietăţi.

În proteza parţială mobilizabilă dinţii artificiali sunt aplicaţi în spaţiile edentate, formând segmente
artificiale de arcade dentare cu scopul restabilirii integrităţii şi funcţiilor dereglate ale sistemului
stomatognat. Din aceste motive dinţii artificiali sunt consideraţi ca elemente funcţionale principale
ale protezei, iar baza şi elementele de ancorare, menţinere şi stabilizare ca elemente auxiliare.

Dinţii artificiali sunt fabricaţi industrial din răşini acrilice sau porţelan şi trebuie să corespundă
principalei cerinţe — asemănarea cu dinţii naturali atât după forma exterioară, cât şi după
eficacitatea masticatoare.

Dinţii artificiali comercializaţi au diferite forme, mărimi şi culori. În anumite situaţii clinice, mai
frecvent în zonele laterale pot fi utilizaţi şi dinţii metalici confecţionaţi standard sau prin metoda de
turnare.

Dinţi acrilici Dinți dint porţelan

3
 confecţionaţi prin polimerizare confecţionaţi prin ardere

fac legătură chimică cu materialul bazei + necesită realizarea unor retenţii suplimentare
(cavităţi, crampoane), pentru că nu fac legătură
chimică cu materialul bazei-

rezistenţă mecanică satisfăcătoare+ au rezistenţă mecanică mai mare+

în timp se abraziază- nu se abraziază+

posedă nuanţe coloristice variate+ dar în timp se au nuanţe coloristice variate, suprafeţe lucioase.
colorează- +

sunt permeabili pentru lichidul și flora sunt impenetrabili la lichidul și flora microbiană
microbiană bucală- bucală+

mai ieftini+ densitate mai mare+

calităţi fizico-chimice superioare+

3. Caracteristica elementelor de ancorare, menţinere şi stabilizare a PPMA.

Menţinerea şi stabilizarea protezelor parţiale mobilizabile acrilice cu placă pe câmpul protetic se

datoreşte prezenţei elementelor de ancorare, menţinere şi stabilizare.

 După importanţa funcţiei pe care o exercită, ele pot fi clasificate în:

 1)elemente mecanice fabricate (elementele principale);
 2) elemente anatomice morfo- funcţionale (auxiliare) ale câmpului protetic.

Ca elemente auxiliare de ancorare, menţinere şi stabilizare sunt considerate toate elementele în

relief ale câmpului protetic edentat parţial care se opun tendinţelor de mobilizare în plan vertical şi
orizontal ale protezelor mobilizabile.

Aceste elemente sunt reprezentate de apofizele alveolare, bolta palatină, tuberozităţile maxilare,
exostoze, dinţii restanţi, precum şi de tonicitatea şi capacitatea de contracţie musculară
periprotetică. Totodată între suprafeţele de contact ale protezei parţiale mobilizabile acrilice şi a

fibromucoasei câmpului protetic se interpune lichidul bucal (saliva) favorizând fenomenul fizic de
adeziune a protezei la câmpul protetic.

4
 Elementele principale de ancorare, menţinere şi stabilizare sunt părţi componente ale protezelor
parţiale mobilizabile care asigură ancorarea, menţinerea şi stabilizarea mecanică a protezei la
câmpul protetic.

 Elementele principale condiţional pot fi divizate în:

 croşete din sârmă;
 croşete din acrilat;
 sisteme speciale de ancorare, menţinere şi stabilizare

4.Varietăţi de croşete din sîrmă de Wiplă utilizate la confecţionarea PPMA. Caracteristica.

Croşetul cervico-ocluzal deschis dental, numit şi croşet simplu, are un singur braț aplicat pe
suprafaţa vestibulară a dintelui-stâlp în zona subecuatorială, orientat oblic spre marginea
vestibuloproximală a dintelui ce limitează zona edentată. Aproximativ la nivelul punctului de contact
interdentar croşetul este îndoiat spre apofiza alveolară edentată, distanţat cu 0,5 mm de suprafaţa
proximală a dintelui, iar pe măsura apropierii de apofiza alveolară este orientat oblic spre mijlocul
apofizei şi distanţat de ea cu 1,0— 1,5 mm pentru a fi plasat în zona protezei sub dinţii artificiali
(figura 3).

Figura 3: Croşetul cervico-ocluzal deschis dental

Acest croşet posedă elasticitate redusă şi poate fi apli cât pe dinţii-stâlpi cu un ecuator normal, atât
la maxilă, cât şi la mandibulă.

Croşetul cervicoalveolar deschis dental, numit şi croşet simplu elastic sau croşetul Bonyhard
simplu, prezintă un dispozitiv cu un singur braţ aplicait pe suprafaţa vestibulară a dintelui-stâlp în
zona subecuatorială retentivă, apoi realizând o buclă, se orientează spre coletul dintelui ce-l
transversează distanţat cu 1—1,5 mm şi continuă pe versantul vestibular al apofizei alveolare unde,
prin realizarea unei curbe, se orientează cu extremitatea liberă spre mijlocul apofizei alveolare
edentate pentru a fi fixat în baza protezei (figra 4).

5
 Figura 4: croşetul simplu elastic

Datorită lungimii şi formei segmentului elastic croşetul posedă o elasticitate mărită, fiind indicat
pentru dinţii-stâlpi cu un grad de implantare redus şi retentivităţi mari. Identic cu acest croşet este
confecţionat şi croşetul Bonyhard dublu, deoarece ambele extremităţi ale braţului urmează acelaşi
traseu pentru realizarea segmentului elastic şi a segmentului de fixare a croşetului. Braţul croşetului
împreună cu segmentele elastice seamănă cu litera T (figura 5).

Figura 5: Croşetul Bonyhard dublu

Croşetul cervico-ocluzal întors sau numit croşetul în buclă are segmentul dentar dublu care
realizează contact cu suprafaţa vestibulară a dintelui atât în zona subecuatorială, cât şi în zona supra
ecuatorială. La confecţionarea acestui croşet extremitatea liberă a braţului se extinde din zona
retentivă a dintelui-stâlp limitrofă spaţiului edentat la o distanţă de 1,5—2,0 mm şi paralel cu co letul
dintelui până la marginea suprafeţei proximale opuse a dintelui-stâlp. În acest loc se realizează o
buclă spre ocluzal care continuă pe zona supraecuatorială spre spaţiul edentat, unde ur mează să fie
aplicat în baza protezei sub dinţii artificiali (figura 6). Acest croşet este indicat pentru molari cu
retentivităţi accentuate la nivelul vestibulo-mezial.

6
 Figura 6: Croşetul cervico-ocluzal întors

Croşetul inelar numit şi croşetul încălecat, deoarece braţul croşetului este plasat în zona
retentivă vestibulară a dintelui-stâlp, iar extremităţile braţului transversează arcada dentară prin
ambrazurile dentare extinzându-se pe versantul oral al apofizei alveolare pentru a se fixa în baza
protezei. Este indicat în protezele unilaterale pe primii molari ai hemiarcadei întregi. Din aceste tipuri
fac parte croşetul inelar Jackson şi Adams (figura 7).

Figura 7: Croşete inelare: a — croşetul Jackson; b — croşetul Adams; с — segmen tele de fixare a
croşetelor aplicate pe suprafaţa orală a dintelui-ancor

Croşetul Jackson se confecţionează dintr-un segment de sârmă cu o lungime de circa 6—8 cm. La
mijlocul segmentului se notează vizual lăţimea suprafeţei vestibulare retentive a dintelui-stâlp.
Ulterior, de la limitele lăţimii notate sârma se îndoaie din ambele părţi sub un unghi de 90°. Braţul
format se adaptează intim la zona retentivă vestibulară şi la marginile proximale mezială şi distală ale
dintelui, iar extremităţile libere ale braţului se îndoaie la ni velul ambrazurilor vestibulare şi
transversând suprafaţa ocluzală prin spaţiile (ambrazurile) interdentare ocluzale şi orale se ter mină
pe versantul oral al apofizei alveolare pentru fixarea croşetului în baza protezei.

În vederea sporirii gradului de elasticitate a acestui croşet, Adams a realizat la extremităţile

proximale, ce limitează zona retentivă a suprafeţei vestibulare, două bucle cu orientare spre colet
care permit şi activarea croşetului. Acest croşet este utilizat şi la aplicarea aparatelor ortodontice
mobilizabile

7
 5.Tehnica confecţionării croşetului cervico-ocluzal deschis dental din sîrmă de Wiplă. Utilaj,
instrumente.

La aplicarea protezelor parţiale mobilizabile acrilice cu placă elementele mai frecvent utilizate sunt
croşetele din sârmă, confecţionate în condiţii de laborator pe dinţii-stâlpi, având menirea de a
ancora, menţine şi stabiliza protezele respective.

La confecţionarea croşetelor din sârmă se face iniţial o analiză a coroanei dinţilor-stâlpi pentru a
determina modul de aplicare a segmentelor croşetului. De menţionat că suprafeţele vestibulară şi
orală ale dinţilor naturali sunt convexe în plan orizontal şi vertical. Dacă vom trasa în aceste planuri
câte o linie ce va trece prin punctele cele mai convexe ale suprafeţelor respective, vom căpăta patru
pătrate, numerotarea cărora începe din partea breşei. Astfel, primul şi al doilea pătrate cuprind zona
dintre marginea ocluzală şi ecuator, numită zona supraecuatorială, neretentivă a dintelui unde vor fi
aplicate segmentele rigide ale croşetelor. Al treilea şi al patrulea pătrate cuprind zona dintre ecuator
şi colet, numită zona subecuatorială, retentivă unde vor fi aplicate segmentele elastice ale croşetelor
(figura 8).

Figura 8: Împărţirea suprafeţei coronare a dintelui în: zona supraecuatorială ne retentivă (1, 2) şi
zona subecuatorială retentivă (3, 4)

Croşetele sunt confecţionate din sârmă de wiplă elastică cu diametrul de 0,6—0,8 mm. Croşetul
este reprezentat din trei seg mente (figura 9):

 segmentul dentar cunoscut şi ca braţul croşetului, aplicat pe suprafaţa vestibulară a dintelui în zona
subecuatorială, retentivă şi destinat pentru menţinerea protezei mobilizabile pe câmpul protetic;
 segmentul elastic numit şi corpul croşetului, având forme şi dimensiuni variate şi care asigură
elasticitatea segmentului dentar şi poate fi aplicat în diferite zone topografice atât ale dintelui-stâlp,
cât şi ale mucoasei (la croşetele turnate corpul croşetului este rigid şi nu oferă braţelor respective
elasticitate);
 segmentul de fixare numit şi apofiza croşetului care asigură prin solidarizare cu baza protezei
mobilizabile stabilitatea croşetului.

8
 Figura 9: Croşetul din sârmă: 1 — segmentul dentar; 2 — segmentul elastic; 3 — segmentul de fixare

Pentru confecţionarea croşetelor din sârmă sunt utilizate cleşte(figura 10):

 crampon
 cleşte în cioc
 cleşte cu fălci rotunde
 cleşte pentru tăiat sârmă.

Figura 10: Clește crampon Cleşte în cioc Cleşte pentru tăiat sârmă

Segmentul de sârmă tăiat se îndoaie, apoi cu cleştele se modelează braţul, corpul şi apofiza
croşetului.

!!!De menţionat că nu se admite încălzirea sârmei la flacără nici înainte şi nici după modelare,
deoarece încălzirea sârmei modifică structura cristalică a metalului, proces însoţit de scăderea
însuşirilor elastice şi ca urmare croşetul nu va asigura menţinerea mecanică a protezei mobilizabille.

Croşetele modelate din sârmă trebuie să corespundă următoare lor cerinţe:

 segmentul dentar să aibă contact linear intim cu supra faţa vestibulară a dintelui şi s-o cuprindă cu
cel puţin 2/3 din dimensiunea ei în sens meziodistal;
 vârful (extremitatea liberă a sârmei) segmentului dentar se aplică în zona cu retentivităti mai
accentuate şi prin şlefuire se rotunjeşte pentru a evita eroziunile ţesutului dentar;
 segmentul elastic nu prezintă contact cu parodontul marginal al dinţilor-stâlpi, fiind distanţat de el
cu 1,5— 2,0 mm sau este aşezat în zona supraecuatorială;
 segmentul de fixare se realizează retentiv, conferindu-i extremităţii libere o formă plată cu ajutorul
ciocănaşului şi al nicovalei, sau prin executarea unor bucle ce vor permite fixarea croşetului în acrilat.

9
 6.Caracteristica sistemelor speciale de ancorare, menţinere şi stabilizare utilizate la confecţionarea
PPMA.

Sistemul special de ancorare, menţinere şi stabilizare a protezelor mobilizabile acrilice cu placă

prezintă dispozitive mecanice fiind ca regulă alcătuite din două componente, una dintre care
reprezintă o construcţie fixă. In protezele partiale mobilizabile acrilice cu placă sunt utilizate mai
multe sisteme.

Sistemul telescopic (figura 11), compus din două elemente:

 o capă cilindrică metalică care este cementată pe dintele-ancoră

 o coroană de înveliş realizată după amprenta obţinută de pe capa cementată pe dintele-stâlp, care
cu pereţii interni culisează în capă.

Coroana poate să redea în întregime forma anatomică şi morfologia dintelui-stâlp şi să fie fixată ca
şi dinţii artificiali în baza protezei sau să fie înglobată în întregime în bază, iar deasupra ei să fie
montat dintele solicitat. Ultima variantă este indicată în edentaţiile subtotale, când pe arcada
dentară sunt rădăcini plasate deasupra nivelului mucoasei cu 2—3 mm.

Figura 11: Sistemul telescopic

Sistemul de bare cu călăreţi care este compus din două com ponente:

 bară metalică solidarizată la coroanele artificiale ce acoperă dintii-stâlpi limitrofi breşei dentare sau
la dispozitive radiculare realizate pe rădăcinile dinţilor-stâlpi
 o gutieră fixată în şaua protezei mobilizabile care încalecă bara.

Sistemele de bare cu călăreţi au fost preconizate de Schröder şi Rumpel, perfecţionate şi descrise

de mai mulţi autori, printre care Dolder, Ackerman, Gilimore, Lipşiţ şi alţii. De subliniat că toate
sistemele sunt asemănătoare şi se deosebesc prin elementele fixe, forma şi localizarea barelor
realizate în scopul ameliorării aspectului fizionomie şi forţei de fricţiune între cele două componente.

Aceste sisteme sunt indicate în edentaţiile frontale, laterale şi subtotale cu înălţimea spaţiului
protetic corespunzător pentru utilizarea barei, şeii cu călăreţi şi a dinţilor artificiali. Sunt utilizate atât
la aplicarea protezelor partiale mobilizabile acrilice cu placă, cât şi a celor sche letate.

Bara metalică are dimensiuni şi forme variate dependente de numărul dinţilor absenţi, de
topografia edentaţiei, de spaţiul interdentar. Ea poate fi modelată în forme rotundă, ovoidală,
pătrată, dreptunghiulară etc., cu o grosime de la 1,5—4,0 mm. Forma solicitată a barei se plasează

10
 între microprotezele aplicate pe dinții-stâlpi, pe centrul apofizei alveolare edentate, realizând un
spaţiu de 1,0—2,0 mm între bară şi apofiza alveolară.

Pentru realizarea fricţiunii între bară şi gutieră este necesar ca polul inferior barei, orientat înspre
apofiza alveolară, să fie puţin mai mic (cu 0,2—0,5 mm) decât polul superior sau să fie lamelat (figura
12).

Bara se solidarizează la microprotezele utilizate pe dinţii-stâlpi prin turnarea concomitentă sau

poate fi lipită cu aliaje de lipire, însă în aceste cazuri va prezenta rezistenţă scăzută.

Gutieră, numită şi călăreţ, este realizată după dimensiunile şi forma barei respective .

Figura 12: Bare cu călăreţ: а — formă ovoidală a barei şi raportul ei cu gutiera; b — formă
dreptunghiulară parţial lamelat

Gutieră poate fi confecţionată atât prin ştanţare, cât şi prin turnare după tehnicile cunoscute.
Confecţionarea călăreţului (gutierei) necesită respectarea urmă toarelor cerinţe: polul superior al
gutierei se realizează retentiv pentru aderenţa acrilatului bazei protezei mobilizabile; pentru a
poseda elasticitate corespunzătoare, extremităţile gutierei aplicate pe suprafeţele vestibulare şi
orale ale barei trebuie să prezinte grosimi nu mai mari de 0,2—0,3 mm şi să nu prezinte retentivităţi
pentru aderenta acrilatului; la utilizarea barelor lamelate gutieră, corespunzător acestor porţiuni, se
va secţiona realizând folii (petale), care permit adaptarea şi activarea lor în timp; extremităţile
gutierei sunt realizate puţin oblic spre vestibular sau oral ce va permite o fixare mai uşoară a
protezei mobilizabile pe câmpul protetic.

În dependenţă de situarea gutierei pe polul superior al barei, Dolder descrie două variante:

 sistem rigid, în cadrul căruia gutiera are contact intim cu polul superior al barei, ceea ce-i oferă
protezei finale un sprijin dento-parodontal şi nu permite înfundarea protezei în fibromucoasa
câmpului protetic;
 sistem rezilient realizat cu un spaţiu între polul superior al barei şi gutieră egal cu gradul de rezilienţă
a fibromucoasei, ce permite înfundarea bazei protezei pe fibromucoasă realizând astfel un suport
mixt dento- mucozal.

11
 De menţionat că sistemul Dolder a fost conceput pe două rădăcini mandibulare ale caninilor pe
care s-au confecţionat cape metalice cu dispozitive radiculare unite cu bara (figura 13).

Figura 13: Sitemul Dolder

Actualmente, identic sistemului Dolder, în edentaţiile totale sunt aplicate implanturi (ace, şurub
etc.) pe care se confecţionează în laborator, cape şi bare. După fixarea sistemului capă-bară în
cavitatea bucală pe implanturile respective se vor confecţiona gutiera şi proteza mobilizabilă.

7.Caracteristica bazei PPMA. Limitele bazei PPMA la mandibulă.

În literatura de specialitate baza protezei este divizată în şei aplicate în spatiile edentate şi
elemente de legătură (conectori) în formă de placă aplicată pe palatul dur (placă palatinală) sau pe
versantul lingual al apofizei alveolare mandibulare (placă linguală). Prin urmare, baza protezei
reprezintă unul dintre elementele lucrării protetice mobilizabile şi este destinată pentru fixarea
dinţilor artificiali şi a elementelor de ancorare, menţinere şi stabilizare.

Baza protezei îndeplineşte şi funcţia de transmitere a presiunilor masticatoare suportului

mucoosos. Contactul intim al bazei protezei cu suprafaţa mucozală, între care se interpune lichidul
bucal, favorizează fenomenul de adeziune ce contribuie la menţinerea şi stabilizarea protezei pe
câmpul protetic.

Un rol important la realizarea protezelor parţiale mobilizabile îl are extinderea marginilor bazei
cunoscute în literatură ca limitele protezei.

 Extinderea bazei protezei depinde de mai mulţi factori:

 numărul dinţilor restanţi pe arcada dentară şi gradul lor de mobilitate;
 structura suportului osos;
 grosimea şi elasticitatea fibromucoasei câmpului protetic;
 topografia edentaţiei;
 vârsta pacientului etc.

În raport de aceşti factori extinderea bazei protezei pe câmpul protetic poate fi maximală, iar în
unele cazuri redusă considerabil.

Limitele bazei protezei la mandibulă.

Baza protezei la mandibulă acoperă suprafaţa mucozală a câmpului protetic, iar marginile
vestibulare în zonele breşelor edentate ajung până la fundul sacului vestibular la nivelul mucoasei
neutre. Posterior în edentaţiile terminale, în funcţie de valoarea protetică a tuberculilor piriformi,

12
 marginea bazei îi acoperă în întregime sau numai treimea anterioară, coborându-se spre zona
paralinguală până la linia oblică internă, extinzându-se orizontal pe fundul de sac lingual.

În zona linguală laterală marginea bazei protezei se extinde pe suprafeţele orale ale dinţilor laterali
restanţi până la nivelul supraecuatorial, iar în zona frontală acoperă dinţii cu 2/3 din înălţimea lor.

8.Caracteristica bazei PPMA. Limitele bazei PPMA la maxilă.

Baza protezelor parţiale mobilizabile după materialul din care este confecţionată poate fi:

a) acrilică;
b) metalică;
c) mixtă cu reţea (armatură) metalică, din fire poliamid, sticlă;
d) suprafaţa mucozală căptuşită cu răşini elastice.

Limitele bazei protezei la maxilă.

Baza protezei cu o suprafaţă (internă) are contact cu faţa mucozală a câmpului protetic şi cu dinţii
restanţi, iar cealaltă (externă) este orientată în spaţiul cavităţii bucale, acoperind bolta palatinală şi
apofizele alveolare edentate în întregime. Marginile vestibulare ale bazei din spaţiile edentate ajung
până la fundul sacului vestibular, ocolind bridele şi frenurile mucozale în zona mucoasei neutre. În
zona posterioară baza protezei acoperă tuberozităţile maxilare (la edentaţiile terminale trecând în
zona liniei Ah); în regiunile dinţilor restanţi prezintă contact cu suprafeţele palatinale ale dinţilor
astfel: în zona frontală marginea bazei ajunge până la tuberculii dinţilor frontali, iar în zonele laterale
marginea bazei se extinde până la nivelul supraecuatorial al dinţilor masticatori. În dependenţă de
gradul de atrofie al apofizei alveolare baza protezei restabileşte volumul necesar al acestei
formaţiuni. Dacă în zona frontală edentată apofiza alveolară edentată este bine dezvoltată,
neatrofiată, versantul vestibular al bazei în această zonă poate să nu fie realizat complet sau poate
să se extindă până la jumătatea înălţimii apofizei alveolare (în situaţii când grosimea bazei ar putea
modifica poziţia buzei superioare).

9. Criteriile de alegere a dinţilor stîlpi pentru aplicarea elementelor de ancorare, menţinere şi

stabilizare. Liniile croşetare. Importanţa.

După cum s-a menţionat, rolul principal în ancorarea, menţinerea şi stabilizarea protezelor parţiale
mobilizabile îl îndeplinesc elementele mecanice de fixare. În caz de utilizare a sistemelor spe ciale de
fixare, elementele lor componente, fie coroane, fie gutiere—se vor aplica pe imprimările respective
ale modelului şi se vor solidariza la baza din ceară a machetei protezei parţiale mobilizabile.

Utilizarea croşetelor din sârmă depinde de numărul dinţilor restanţi şi aşezarea lor topografică.
După numărul dinţilor- stâlpi pe care s-au aplicat croşete ancorarea protezelor parţiale mobilizabile
se poate realiza punctiform, liniar şi în suprafaţă.

Ancorarea punctiformă se practică în edentaţiile subtotale, la prezenţa unui singur dinte restant şi
este cea mai puţin eficientă din punct de vedere mecanic.

13
 Prin ancorarea liniară se subînţelege linia imaginară care uneşte dinţii-stâlpi pe care s-au aplicat
croşete, cunoscută în literatura de specialitate ca linie croşetară. Direcţia liniei croşetare poate fi
transversală, în diagonală, sagitală sau în suprafaţă (figura 14).

Alegerea direcţiei liniei croşetare are o deosebită importanţă la menţinerea şi stabilizarea protezelor.
Se consideră că cea mai avantajoasă direcţie a liniei croşetare este acea care trece prin centrul de
greutate al protezei. Cu cât linia croşetară se abate mai mult de la centrul protezei, cu atât
stabilitatea protezei este mai precară. Cele mai favorabile condiţii de fixare şi stabilizare a protezelor
parţiale mobilizabile cu placă pot fi create prin ancorare în suprafaţă.

Figura 15: Direcţia liniilor croşetare: a, a — transversală; b, b — sagitală; с, с — diagonală;

d, e, f, g — în suprafaţ

Pe dinţii-stâlpi aleşi se confecţionează croşetele solicitate din sârmă, apoi se confecţionează

şablonul din ceară roză. În acest scop placa de ceară ramolită este aplicată şi adaptată la suprafaţa
câmpului protetic al modelului preventiv izolat cu apă. Surplusurile de ceară sunt înlăturate prin
secţionarea lor cu lama bisturiului, după limitele viitoarei proteze desenate pe model. Baza din ceară
trebuie să acopere în întregime câmpul protetic al modelului, apoi de bază se solidarizează cu
segmentul de fixare croşetele din sârmă. În acest scop segmentul de fixare al croşetului se încălzeşte
la sursa de căldură şi se aplică pe dintele-stâlp corespunzător locului de proiecţie a fiecărui segment
croşetar. Segmentul de fixare încălzit pătrunde în profunzimea cerii din spaţiul edentat,
solidarizându-se astfel cu baza din ceară a viitoarei proteze.

14
Bibliografia

Gheorghe Bârsa, Tehnici de confecționare a protezelor dentare, Chișinău, Știința, 1994

Tema pe acasă

15