Prof.

Anca Vitalariu
TEHNOLOGIA DE REALIZARE A PROTEZEI PARŢIALE
AMOVIBILE SCHELETATE
ELEMENTE COMPONENTE
I. Conectori principali (majori)
II. Şei + dinţi artificiali
III. Conectori secundari (minori)
IV. Elemente de menţinere, sprijin şi stabilizare
- Croşete turnate
- Sisteme speciale de menţinere şi stabilizare (ex. capse, culise, coroane telescop, etc)

Stabilirea elementelor componente şi a designului scheletului metalic este obligaţia MEDICULUI

DENTIST !!

I. CONECTORII PRINCIPALI
DEFINIŢIE
Elemente transversale ale protezei scheletate, care unesc componentele de pe o hemiarcadă cu cele de pe
cealaltă hemiarcadă.
Caracteristici
Rigiditate
- Este asigurată de lăţime (la maxilar) şi de grosime (la mandibulă)
- Permite distribuirea solicitărilor funcţionale pe întreaga suprafaţă de sprijin dento-parodontal şi muco-osos
Profilaxia ţesuturilor subiacente – conectorii principali nu trebuie să producă nicio suferinţă ţesuturilor
cu care vine în contact în timpul exercitării funcţiilor, static sau la inserţia/dezinserţia protezei.
- este asigurată prin despovărarea zonelor subiacente prin foliere
Confortul pacientului – asigurat de:
- simetria faţă de linia mediană
- aplicarea conectorului principal perpendicular pe planul medio-sagital
- aplicarea conectorului principal în zone cât mai puţin funcţionale
- suprafaţă cât mai redusă posibil
- redarea reliefurilor mucoasei pe care o acoperă
- luciu de oglindă
- unghiuri rotunjite la întâlnirea cu celelalte elemente

A. CONECTORII PRINCIPALI MAXILARI

1. PLACUŢĂ MUCOZALĂ
2. PLĂCUŢĂ DENTO-MUCOZALĂ
3. BARĂ (rar)

1
 1. PLĂCUŢA MUCOZALĂ
• Are lăţime mare (peste 10 mm) şi grosime mică (0,4-0,6 mm)
• Are contact numai cu mucoasa
• Se plasează la 5mm distanţă de parodonţiul dinţilor restanţi
• Anumite zone de mucoasă care sunt acoperite de plăcuţă trebuie despovărate de presiuni (papila
bunoidă, rugile palatine, torusul palatin mic, rafeul median fibros)
• Lăţimea minimă trebuie să fie egală cu mărimea spaţiului edentat
• Marginile anterioară şi posterioară trebuie îngroşate pentru a evita lezarea mucoasei în timpul
înfundării protezei
• Limita posterioară se află totdeauna înaintea liniei Ah

Variante:
a) Plăcuţa palatină completă
Indicată- numai când există puţini dinţi restanţi şi creasta este atrofiată
Grosime: 0,4 mm
Datorită suprafeţei mari, asigură menţinerea protezei şi prin adeziune.
Din cauza suprafeţei mari pot apare inflamații și hiperplazii ale mucoasei la pacienții cu igienă orală precară
Poate fi vizibilă la deschiderea largă a gurii.
b) Plăcuţa mucozală cu lăţime mare
Indicată în edentaţii terminale şi latero-terminale, când crestele sunt bine reprezentate, torusul palatin mic sau
absent
Acoperă 2/3 din bolta palatină
Limita anterioară este o linie imaginară ce uneşte cei mai anteriori pinteni ocluzali
Marginea anterioară se plasează între 2 rugi palatine, nu pe proeminenţa acestora.
Limita posterioară – anterior de linia Ah
c) Plăcuţa mucozală cu lăţime redusă
- se utilizează în edentaţii laterale în care proteza are sprijin dento-parodontal.
- Lăţimea este egală sau concordantă cu lăţimea spaţiului edentat, iar grosimea este de 0,6 mm
d) Plăcuţa mucozală fenestrată
Lasă liberă zona centrală şi are formă de patrulater cu unghiurile rotunjite.
Indicată când există un torus palatin proeminent situat pe mijlocul bolţii palatine.
Este formată din:
- Plăcuţă anterioară (6-9mm)
- Plăcuţă posterioară (4-5 mm)
- Cele două plăcuţe sunt unite prin două benzi laterale, paralele cu parodonţiul şi la distanţă de 5-6 mm de
acesta
e) Plăcuţa mucozală în U
- deschis posterior
- se indică în special atunci când există un torus voluminos plasat posterior
- grosime: 0,6mm (pt o rezistenţă optimă)
- deschis anterior
- se indică în special atunci când există un torus voluminos plasat anterior

2. PLĂCUŢA DENTO-MUCOZALĂ
- Se indică atunci când există puţini dinţi restanţi, creste bine reprezentate sau un torus voluminos
- Marginea anterioară ajunge supracingular, unde se subţiază treptat şi se sprijină pe trepte
supracingulare sau prin pinteni ocluzali sau incizali.
- Zone despovărate: parodonţiul marginal (0,2 mm), papila bunoidă (0,2-0,3 mm), rugile palatine şi
rafeul median

3. BARELE
Au lăţime mică (max 5mm) şi grosime mare (3 mm), fiind plasate la distanţă de mucoasă şi zone sensibile
(torus, papilă, parodonţiu).
- Pe secţiune pot fi rotunde, ovalare sau semiovalare
- Pot fi cu direcţie sagitală, transversală sau combinate
- Se utilizează rar pentru că transmit presiunile masticatorii pe o suprafaţă mică şi produc disconfort
pacienţilor.

2
 Prof. Anca Vitalariu

B. CONECTORII PRINCIPALI MANDIBULARI

Pot fi sub forma de:

1. BARĂ
- Linguală
- Vestibulară
- Dentară
2. PLĂCUŢĂ DENTO-MUCOZALĂ

BARA LINGUALĂ
Profilul: oval, semirotund, semipiriform (cel mai utilizat în momentul de faţă)
Dimensiuni:
• înălţime 4-5 mm
• grosime de 1 mm la extremitatea superioară şi 3 mm la extremitatea
inferioară
Condiţii de aplicare:
• procesul alveolar să aibă înălţimea de cel puţin 9 mm (între fundul de
sac L şi parodonţiul marginal al dinţilor restanţi).
Poziţie :
• în dreptul versantului L al procesului alveolar, la 4-5mm de parodonţiul marginal
Distanţarea :
• 0,3-2 mm faţă de mucoasa procesului alveolar, funcţie de:
- sprijinul protezei: - 0,3mm pt dento-parodontal
- >0,3mm pt sprijin mixt
- rezilienţa mucoasei: 1 mm pt rezilienţă minimă
2 mm pt rezilienţă mare
- retentivitatea procesului alveolar: vertical: 1mm
oblic: 1,5mm
concav sau dinţi lingualizaţi: 1,5-2mm

Când procesul alveolar are înălţimea mai mică de 9 mm, bara linguală va
avea o înălţime mai mică de 4 mm, de aceea este necesară utilizarea
concomitentă a unui croşet continuu pentru mărirea rezistenţei protezei
Dimensiunile croşetului continuu:
- lăţime: 2-3 mm
- Grosime max. 1mm
Formă pe secţiune: semioval
Rolurile croşetului continuu:
- Contribuie la sprijinul parodontal al protezei
- creşte rezistenţa protezei
- element antibasculant (asigură menţinerea indirectă)
- solidarizează dinţii restanţi
Indicaţii: în special în edentaţiile terminale bilaterale, cu condiţia ca dinţii frontali să aibă o înălţime suficientă
pentru a asigura un spaţiu între bara linguală şi croşetul continuu (pentru autocurăţire)
Croşetul continuu trebuie să se sprijine la extremităţi pe pinteni incizali/ocluzali (ca si placuța dento-
mucozala), pentru a evita efectul disortodontic de vestibularizare a dinţilor pe care se aplică.

Bara vestibulară
• Se aplică în caz de inserţie înaltă a planşeului bucal, de lingualizare mare a
dinţilor restanţi sau de existenţa unui torus mandibular exagerat
• Forma şi dimensiunile sunt asemănătoare cu ale barei linguale

3
 • Poate produce disconfort pacietului prin modificări ale reliefului buzei inferioare sau iritaţii ale mucoasei

Bara dentară (conectorul principal dentar)

Când ambii versanţi ai crestei alveolare sunt de înălţime redusă, se indică
conectorul principal dentar care se aplică pe feţele L (supracingular sau
supraecuatorial)
Se aseamană cu croşetul continuu, dar diferă ca rol şi dimensiuni (lăţime 3-4 mm,
grosime 2mm)
Pentru a putea fi aplicata este necesar ca dinţii frontali să fie înalţi şi verticali.

Plăcuţa dento- mucozală mandibulară

• Extremitatea inferioară este mai îngroşată şi ajunge în fundul de sac lingual
– nu trebuie să jeneze mobilitattea planşeului bucal sau a frenului lingual
• Extremitatea superioară este mai subţire (0,4-0,5 mm) şi se termină pierdut
pe dinţii frontali, acoperind zona supracingulară. Se sprijină pe dinţii
restanţi prin pinteni ocluzali sau gheruţe incizale pentru a elimina efectul
disortodontic de vestibularizare a dinţilor. În zona laterală ajunge până în
apropierea feţelor ocluzale.
• Se aplică la distanţă de parodonţiu, torus şi papilă interdentară (prin foliere
de 0,2mm)
• Faţă de mucoasa procesului alveolar se distanţează la fel ca şi bara linguală
Indicaţii:
- în ed. terminale, cu creste atrofiate, când nu este loc suficient pentru bară linguală
- În ed terminale cu breşe suplimenare, pe plăcuţă fixându-se dinţi artificiali
Indiferent de tipul conectorului principal, la unirea cu şeile metalice este o portiune mai groasă, ce formează
o treaptă externă şi una mucozală, pentru a asigura grosimea necesară componentei acrilice a şeilor

II. Şeile mixte

• Acoperă spaţiile edentate
• Suport pentru dinţii artificiali
• Transmit presiunile ocluzale dinţilor stâlpi sau dinţilor stâlpi + crestei
alveolare
• Au rol şi în stabilizarea protezei
În cazul edentaţiilor terminale
- marginile trebuie să ajungă până în mucoasa neutră
- trebuie să acopere obligatoriu zonele biostatice (tuberozităţi maxilare, tuberculi piriformi).
Șeile mixte sunt formate din:
- componenta metalică
- componenta nemetalică
- dinți artificiali

• Componenta metalică
- Este turnată o dată cu celelalte componente metalice
- Asigură retenţia şi rezistenţa componentei acrilice
- Joncţiunea cu conectorul principal se face în treaptă, pe versantul oral al
şeii
- Lungimea este 2/3 din lungimea şeii, iar lăţimea este 2/3 din lăţimea şeii
- Poate avea forme diferite, în funcţie de tipul de edentaţie:
În edentaţiile terminale, are formă de reţea, pentru a fi înglobată în componenta
acrilică
În edentaţiile intercalate poate fi şi fără ochiuri, faţa mucozală rămâne metalică
şi prezintă retenţii pentru componenta acrilică doar pe faţa externă

• Componenta acrilică
4
 Prof. Anca Vitalariu
- Acoperă şaua metalică
- Se realizează din acrilat roz termopolimerizabil sau autopolimerizabil (polimerizabil la rece)

III. Conectorii secundari

Sunt benzi metalice care unesc diferitele elemente componente ale protezei scheletate (croșetele de
conectorul principal, croșetele de șeile metalice)
Caracteristici:
- Rigiditate mare - oferită de lăţimea mică şi grosimea mare
- Traiect vertical, la distanţă de prodonţiu, papile interdentare şi mucoasă
- Joncţiunea cu conectorul principal se face perpendicular, în unghiuri rotunjite
- Joncţiunea cu pintenii ocluzali se face în unghi de 90° sau mai mic
Tipuri de conectori secundari
1. Conectori secundari proximali
- Se aplică pe feţele proximale ale dinţilor stâlpi dinspre edentaţie
- Leagă pintenul ocluzal de şeaua metalică
- Este distanţat de parodonţiul marginal prin folierea modelului funcţional
- Lăţimea lui este 1/3 din lăţimea feţei proximale
2. Conectori secundari interdentari
- Se aplică oral, interdentar, de aceea au formă triunghiulară pe secţiune
- Distanţare de papila interdentară şi mucoasa alveolară (0,2mm)
- Leagă croşetul continuu şi pintenii ocluzali/incizali de conectorul principal

3. Conectori secundari ai braţelor elastice ale croşetelor divizate

- Pleacă din şaua metalică, vestibular, au traseu orizontal sau uşor oblic şi apoi în
dreptul mijlocului FV a dintelui stâlp se îndreaptă vertical, luînd contact cu
dintele sub/supra ecuatorial, în funcţie de tipul de croşet
- De lungimea lui depinde flexibilitatea croşetului
- Se plasează la distanţă de mucoasă
4. Conectori secundari de întărire al croşetului inelar (circular cu 4 braţe)
- Pleacă din pintenul distal şi se termină în conectorul principal (la maxilar) sau şea (la mandibulă).
- Este plasat de aceeaşi parte cu braţul opozant

IV. ELEMENTELE DE MENŢINERE, SPRIJIN ŞI STABILIZARE

a) Mijloace directe (se aplică pe dinţii stâlpi principali sau direcţi)
1. CROŞETE TURNATE
2. SISTEME SPECIALE (culise, capse, bare, coroane telescop, amortizori şi ruptori de forţă)
b) Mijloace indirecte- Opritori de basculare (pinten ocluzal, croşet continuu, gheruţe incizale, plăcuţă dento-
mucozală)

1. CROŞETELE TURNATE
Caracteristici:
- Permit mișcarea liberă a protezei într-o singură direcție numită axa de inserție
- Permit inserția și dezinserția voluntară a protezei
- Asigură o bună retenție

5
 Aliajele Cr-Co-Mo alloys sunt cele mai utilizate pentru realizarea croșetelor turnate, deoarece
- sunt biocompatibile
- sunt f rezistente la coroziune
- duritatea și elasticitatea lor permit obținerea unei proteze subțiri
Aliajele nobile pot fi utilizate dar proprietățile lor fizice necesită realizarea unui schelet mai voluminos
decât in cazul aliajeleor Co-Cr, deci mult mai scump.

Tipuri de croşete turnate

Croşete circulare
Croşete Roach
Croşete Ney
Croşete speciale

CROŞETE CIRCULARE- caracteristici:

• Braţele vin în contact cu coroana dentară, înconjurând dintele aproape în întregime
• Au un corp unic din care pornesc componentele croşetului
• Au acces la zona retentivă, realizând retenţia prin plasarea braţului subecuatorial
• Sunt vizibile, deoarece au contact întins cu dintele
• Au un singur conector secundar
• Sunt bine tolerate de pacienţi

Croşetul cu trei braţe (Akers):

- Corpul: rigid, plasat supraecuatorial pe una din feţele proximale
- Braţul retentiv- are două porţiuni:una rigidă supraecuatorială, care porneşte din corpul
croşetului şi una subecuatorială, care o continuă pe prima, este plasată subecuatorial şi
este flexibilă. Diametrul acestui braţ descreşte spre vârf.
- Braţul reciproc (opozant): este rigid, plasat pe faţa opusă celui retentiv, în zonă
supraecuatorială. Are grosime uniformă. Funcții: stabilizare, sprijin, încercuire,
reciprocitate
- Pintenul ocluzal este rigid şi se plasează intr-un lăcaş special realizat pe faţa
ocluzală, mezial sau distal. Forma este triunghiulară, cu vârf rotunjit, plasat spre centrul
feţei ocluzale; baza este mai lată şi face legătura la corpul; Planseul lăcasului este usor
concav (spoon-like). Mărimea pintenului depinde de dintele pe care se aplică; lungimea
trebuie să fie ¼ din dimensiunea MD, iar lăţimea 1/3 din dimensiunea VO a dintelui
stâlp; grosimea este 1,5 mm la unirea cu corpul şi 1 mm spre vârf (nu trebuie să
interfere ocluzia). Trebuie să facă cu corpul croşetului un unghi de max.90°.
Rolul său principal: asigurarea sprijinului dento-parodontal.
- Conectorul secundar: este plasat pe una din feţele proximale şi uneşte croşetul cu şeaua sau baza protezei
Indicaţiile croșetului Akers: pe PM sau M în condiţiile unei retentivităţi favorabile pe faţa orală sau
vestibulară

Croşetul inelar (cu 4 braţe)

• Este utilizat pe un molar care delimitează distal edentaţia
• Are în plus faţă de cel cu 3 braţe încă un pinten ocluzal auxiliar
• De la pintenul auxiliar pleacă un conector secundar de întărire paralel cu braţul opozant, în zona
procesului alveolar, la distanţă de 0,2 mm de mucoasă; acest conector face legătura cu şeaua sau
conectorul principal
• Prezintă foarte bun sprijin, încercuire, retenţie şi reciprocitate excelente

Croşet circular cu acţiune dublă (Half-and-half)

• Se aplică în special pe PM, în edentaţiile laterale
• Are 2 pinteni ocluzali şi 2 braţe active
• Porţiunile subecuatoriale, flexibile, sunt plasate la acelaşi nivel de retenţie, pentru a
asigura reciprocitatea

CROŞETUL BONWILL (dublu Akers sau cu 6 braţe)

• Este un croşet bidentar

6
 Prof. Anca Vitalariu
• Este alcătuit din două croşete Akers unite
• Se utilizează în situaţiile când hemiarcada opusă este integră
• Se aplică între 2 dinţi laterali (PM, M)
• Este format din două braţe elastice, două opozante, doi pinteni ocluzali şi un conector secundar
interdentar care face legătura cu conectorul principal
• Cele 4 braţe pot fi toate retentive

CROȘETUL R.P.I. (Rest-Plate-I)

Este folosit în edentaţiile terminale, pe dintele stâlp care delimitează mezial edentaţia,
pentru a evita torsiunea lui spre distal.
Alcătuire:
1. Pinten ocluzal plasat în foseta mezială
2. Conector secundar plasat interdendar;
3. Plăcuţa proximo-linguală, cu rol de ghidaj a protezei şi realizează reciprocitatea cu
braţul retentiv
4. un croşet divizat în I care pleacă din şea, având contact redus cu dintele

CROSETUL CANINULUI

SISTEMUL ROACH –este format din 2 grupe:

I-a grupă – croșetele divizate (bar clasps) - Sunt 7 croşete, care, în funcţie de forma braţului elastic se
clasifică în croşete în C, în L, în U, în S, în T, în I, în R (CLUSTIR - sistem mnemotehnic)
• Braţul retentiv porneşte direct din conectorul principal sau din şaua protezei
• Braţul opozant, pintenul ocluzal şi conectorul său secundar sunt la fel ca la croşetele circulare cu 3
brate (Ackers)
• Sunt mai estetice
• Au un grad de elasticitate mai mare

C L U S

I R
Croșetul in T este cel mai utilizat dintre ele. Brațul retentiv pleacă din șea și are un traseu orizontal sau ușor
oblic, la distanță de mucoasa procesului alveolar. In dreptul mijlocului feței dintelui se ridică vertical, luînd
contact cu ecuatorul la mijlocul feței vestibulare. De la acest nivel pleacă cele două porțiuni orizontale ce
formează T-ul. Când este utilizat în ed. terminale, se plasează jumătatea distală a T-ului sub ecuator, iar cea
mezială pe ecuator sau supraecuatorial. In edentațiile laterale intercalate, unde proteza nu basculează prin
infundare, sub ecuator se plasează ambele porțiuni sau numai una.

A II-a grupă Roach– este formată din

- gheruțe M-D (pense) – cu dublă extremitate liberă
- cu o extremitate liberă
- compuse
- croșetul unibar
- croșetul inelar

7
Pensele M-D
Se aplică pe dinţii frontali
Utilizează fricțiunea cu fețele proximale
Nu ajung pe fețele vestibulare

pensă cu dublă extremitate liberă pensă simplă pensă compusă

CROŞETE NEY
Sistemul cuprinde 6 croşete, fiecare cu o indicaţie precisă, funcţie de aspectul ecuatorului protetic. Cele mai
utilizate sunt:
• Croşetul Ney I- este un croşet Ackers cu ambele braţe retentive; se aplică în cazul unui ecuator
protetic Ney nr 1 (care merge de la jumătatea feței proximale dispre edentație, oblic spre ocluzal catre
fața proximală opusă). Se aplică pe premolari, molari. Adâncimea de retenţie: 0,25-0,50 mm
• Croşetul Ney II – este un croşet Roach în T cu două braţe active; se aplică în cazul unui ecuator
protetic Ney nr. 2 (pleacă dispre ocluzal pe fața proximală vecina edentației către coletul feței
proximale opuse). Adâncimea de retenţie: 0,50 mm
• Croşetul Ney combinat I-II; se indică în situaţia unui ecuator protetic combinat 1-2, pe dinți
malpoziționați (molari) în versie, în rotaţie şi pe molari conici

FUNCŢIILE CROŞETELOR TURNATE

1. Menţinerea (retenţia sau ancorarea): este funcţia prin care croşetul împiedică desprinderea involuntară
a protezei de pe câmpul protetic în timpul exercitării funcţiilor
- Menţinerea este asigurată de braţele retentive, care se plasează subecuatorial
- Retentivitatea optimă pentru asigurarea menţinerii este cuprinsă între 0,25-0,75 mm
- Gradul de retenţie trebuie astfel dozat încât proteza să nu se desprindă de pe câmpul protetic în timpul
exercitării funcţiilor, dar să permită indepărtarea când pacientul sau medicul o doreşte
- Pentru alegerea celui mai potrivit tip de croşet trebuie determinată zona de retentivitate maximă
- Depinde de flexibilitatea și lungimea brațului, precum și de adâncimea zonei retentive
2. Stabilizarea: este funcţia prin care croşetul se opune deplasărilor orizontale ale protezei
- Funcţia este asigurată de porţiunile rigide, supraecuatoriale ale protezei
- Braţele rigide, plasate bilateral, asigură stabilizarea în sens transversal, iar plasarea pe feţele
proximale asigură stabilizarea în sens M-D
3. Sprijin: este funcţia prin care croşetul se opune deplasărilor verticale ale protezei în direcţie mucozală
- Este asigurat de pinteni ocluzali, gheruţe incizale şi elementele rigide, supraecuatoriale ale
protezei
4. Incercuirea: croşetul trebuie să cuprindă mai mult de 180º din circumferinţa dintelui
- Această funcţie are rol în stabilizare şi sprijin
5. Reciprocitatea: Este funcţia prin care acţiunea braţului activ este neutralizată în momentul
inserţiei sau dezinserţiei protezei
- Este asigurată de braţul opozant care se aplică pe faţa opusă braţului activ
- În acest scop braţul opozant trebuie plasat la nivelul braţului activ

8
 Prof. Anca Vitalariu
6. Pasivitate: este funcţia prin care un croşet aplicat pe dintele stâlp nu exercită nici o presiune, în repaos,
asupra dintelui