Ceangă Marius Daniel

Master - Reabilitare Protetică cu Sprijin Implantar

PRINCIPII DE UTILIZARE A CONECTORILOR PRINCIPALI

MAXILARI ÎN PROTEZAREA SCHELETATĂ A EDENTAȚIEI
PARȚIALE
 Conectorii principali reprezintă elemente transversale ale protezei scheletate care unesc
componentele protezei în ambele părți ale arcadei; aceste elemente pot fi de menținere, de sprijin
și de stabilizare.

Caracteristicile conectorilor principali maxilari

Rigiditatea

Toți conectorii trebuie sa fie rigizi (de obicei, metalici).

Datorită rigidității conectorilor, toate forțele funcționale la care este supusă proteza vor fi
distribuite pe toată suprafața de sprijin muco-osos.
Conectorii principali cu un grad de elasticitate sunt mai rar întâlnți în zilele noastre, din
cauza traumatismelor produse cu țesuturile cu care vin în contact și rezistența scazută a
protezei, din punct de vedere mecanic.
Rigiditatea este determinată de lățimea conectorului principal, de profil sau de grosimea
conectorului.

Conectorii principali maxilari la proteza scheletată în edentația parțială sunt:

- plăcuța mucozală cu lățime redusă;

- plăcuța mucozală cu lățime marită;
- plăcuța fenestrată;
- plăcuța mucozală în formă de U;
- conectorul principal în formă de bară;
- placa palatinală completă.

Caracteristicile conectorilor principali maxilari

- prezintă lățime mărită și grosime redusă;

- sunt confortabili;
- se prezintă în formă de plăcuțe mai înguste sau mai late;
- lățimea minimă trebuie sa fie egală cu mărimea spațiului edentat și grosimea să fie
cuprinsă între 0.4 și 0.6 mm;
- conectorii principali care au contact numai cu mucoasa se numesc plăcuțe mucozale, iar
cei care au contacte cu/și cu dinții restanți se numesc plăcuțe dento-mucozale;
- conectorii principali sub formă de bare sunt mai rar utilizați sau mai greu de suportat;
- în edentațiile de clasa 1 și 2 Kennedy, conectorii principali au și rolul de a transmite
parțial o parte din forțele masticatorii bolții palatine;
- conectorii principali trebuie să se oprească la o distanță de 5 mm față de parodonțiul
marginal al dinților restanți;
- limita posterioară la conectorii principali se află întotdeauna înaintea liniei Ah;
- marginea anterioară și marginea posterioară trebuie sa fie ușor îngroșate, pentru a evita
leziunile mucoase în timpul inserării protezei și retențiile alimentare de sub conectori.
 Plăcuța mucozală cu lățime redusă

- Indicație: Edentația laterală clasa a 3-a, în cazul în care proteza scheletată are sprijin
dento-parodontal;
- Dimensiune: Plăcuța are lățimea egală cu mărimea spațiului edentat și grosimea de
0.6mm;
- Dacă există torus palatin sau rafeu median proeminent, este necesară o foliere mai mare a
acestor zone cu 0.5-1mm la torus și 0.3-0.4 la rafeu median.

Plăcuța mucozală cu lățime mare

- Indicații: Edentația terminală clasa 1 și a 2-a, atunci când crestele sunt bine reprezentate
și exista mai mult de 6 dinți restanți, iar torusul are dimensiune mică sau este absent;
- Limita anterioară ajunge până la rugile palatine și este determinată de o linie imaginară ce
uneșste cei mai anteriori pinteni;
- Limita posterioara este anterioară liniei Ah;
- Lățimea trebuie sa fie cel puțin egală cu lungimea șeilor;
- Torusul palatin și rafeul se foliază cu 0.20-0.30 mm;
- În dreptul dinților laterali este necesară decoletarea;
- Joncțiunea cu conectorii secundari se face în unghiuri rotunjite;
- Zona cu șeile metalice este mai groasă și reprezintă un prag extern.

Plăcuța fenestrată anterioară si posterioară

- Indicații: Este indicată atunci când torusul palatin este situat in mijlocul bolții palatine,
când pacienții tolereaza mai greu o placă palatinală completă sau în toate tipurile de
edentație de clasa a 2-a;
- Are formă de paralelogram cu unghiuri rotunjite;
- Zona centrală a bolții palatine este liberă;
- Este cel mai rigid conector și cel mai puțin utilizat;
- Plăcuța anterioara este mai lată și are 6-9 mm, se plasează cu marginea anterioară la
minimum 5 mm față de parodonțiul dinților restanți, paralel cu acesta, între două rugi
palatine;
- Plăcuța posterioară este mai îngustă și are 4-5 mm lățime și ajunge pană în apropierea
liniei Ah și pe secțiune trebuie sa fie semiovală, iar aspectul este asemănător cu al unei
bare;
- Plăcuța în formă de U:
o Este indicată numai în cazurile în care există torus palatin mare, plasat posterior
pană în apropiere de limita distală a palatului dur;
o Marginea anterioară se amplasează la cel puțin 5 mm față de parodonțiul marginal
al dinților frontali și laterali;
o Pentru rigiditate, aceasta trebuie să aibă o grosime de 0.6 mm.

Plăcuța dento-mucozală
- Indicații:
o Când există mai puțini dinți restanți;
o Când există creste bine reprezentate;
o Când exista torus palatin situat posterior;
o În edentația 2 care se asocieaza cu breșe frontale.

Placă palatinală completă

- Indicații:
o Cazurile clinice cu puțini dinți restanți;
o Când marginea anterioară ajunge pe dinții frontali, supracingular;
o Când, interdentar, placa ajunge până la nivelul punctelor de contact;
o Limita posterioară este reprezentată de linia Ah;
o Când grosimea plăcii este de 0.40 mm.

Conectorul principal sub formă de bară este un conector cu o lățime mai mica de 8
mm.

- Indicații: în edentația de clasa a 3-a cu unul sau doi dinți absenți pe fiecare hemiarcadă.
- Dezavantaje:
o Este flexibilă;
o Este prea voluminoasă;
o Nu oferă rezistența și suport;
o Este inconfortabilă pentru pacient.
 BIBLIOGRAFIE
Andrei Ionescu, Tratamentul edentației parțiale cu proteze mobile, ED Național, 2006.
https://dokumen.tips/documents/proteza-scheletata-maxilara.html, consultat la data de
13,06.2021