Universitatea de Medicină și Farmacie „Dunărea De Jos ” Galați

TEHNICĂ DENTARĂ, Anul II

Disciplina NOȚIUNI DE PROTETICĂ DENTARĂ MOBILIZABILĂ ȘI MOBILĂ

An universitar 2021-2022, semestrul I

ELEMENTE STRUCTURALE ALE PROTEZELOR

PARȚIALE SCHELETATE: ȘEILE PROTETICE,
ARCADA DENTARĂ ARTIFICIALĂ, CONECTORII
PRINCIPALI MAXILARI ȘI MANDIBULARI.
CONECTORII SECUNDARI

Lucrare practică nr. 6

DEFINIȚIE:

Proteza scheletată este un corp fizic, cu dimensiuni și forme variate, realizat să restaureze
morfo-funcțional aparatul dento-maxilar.

• INDICAȚII:  
A. Situații clinice specifice tratamentului cu proteze mobilizabile 
B. Situații clinice care exclud tratamentul prin punte: 
• Edentații frontale asociate cu pierdere de substanță osoasă de diferite cauze 
• Edentații frontale unde sunt necesare artificii de montare a dinților artificiali
• Edentații care se asociază cu comunicări buco-sinusale sau buco-nazale 
• Edentații care necesită o reevaluare a DVO
Proteza scheletată, este reprezentată de un corp fizic variat dimensionat și format,
realizat să restaureze morfologic aparatul dento-maxilar.

• ELEMENTELE STRUCTURALE ALE UNEI PROTEZE SCHELETATE: 

 Conectorii principali (majori)
 Mijloace de menținere, sprijin și stabilizare
 Conectorii secundari (minori)
 Șeile și dinții artificiali
• Şeile reprezintă principalele elemente ale protezelor
parţial amovibile, ce refac din punct de vedere
morfo-funcţional deficitul produs prin edentaţie.

• Arcadele artificiale susţinute de şaua protetică sunt

elemente componente ale protezei parţial acrilice,
contribuind esenţial la refacerea funcţiilor
perturbate ale sistemului stomatognat prin edentaţie.
 CONECTORII PRINCIPALI
• Sunt elemente transversale ale protezei parțiale scheletate care unesc componentele
protezei de pe o parte a arcadei cu cele aflate pe partea opusă. Astfel, conectorii
principali pot uni șeile protezei între ele sau o șa cu elemente de menținere, sprijin și
stabilizare.

Proteză scheletată maxilară cu

conector principal ce unește
două șei între ele
 Caracteristici comune ale conectorilor principali

RIGIDITATEA:

 conectorul trebuie să fie rigid

 prin rigiditatea conectorului principal celelalte componente ale protezei își pot
îndeplini funcțiile
 conectorii principali cu grad de elasticitate nu mai sunt utilizați deoarece
traumatizează țesuturile cu care vin în contact
 rigiditatea se obține prin lățime și grosime pentru maxilar, iar pentru mandibulă
se realizează cu ajutorul barei linguale
 Conectorii principali mandibulari

• BARA LINGUALĂ:

Condiții de utilizare – înălțime de cel puțin

9 mm a procesului alveolar, între fundul de
sac lingual și parodonțiul marginal.

Poziție: bara linguală este plasată în

dreptul versantului lingual al procesului
alveolar mandibular, între parodonțiul
marginal și fundul de sac lingual.
 Conectorii principali mandibulari
• BARA LINGUALĂ:

Distanța barei linguale: față de mucoasa procesului alveolar, bara linguală trebuie să
fie plasată întodeauna la o distanță cuprinsă între 0,30 și 2 mm, în funcție de
sprijinul protezei.
- fiind la distanță de mucoasă, bara linguală nu va transmite presiuni asupra mucoasei
procesului alveolar.
PLACA DENTO-MUCOZALĂ MANDIBULARĂ: este un conector principal care se
plasează între fundul de sac lingual și zona supracingulară a dinților frontali.
BARA VESTIBULARĂ: acest conector principal
se aplică atât în situațiile de inserție înaltă a
planșeului bucal, cât mai ales în cazurile clinice ce
prezintă o lingualizare mare a dinților frontali.
 Conectorii principali maxilari

CARACTERISTICI
 Conectorii principali maxilari sunt mai lați și au grosime mică. Această formă este cea mai
confortabilă pentru pacienți. Se prezintă sub formă de plăcuțe mai înguste sau mai late, în funcție de
mărimea edentației.
 Lățimea minimă ar trebui să fie egală cu mărimea spațiului edentat.
 Grosimea plăcuțelor este cuprinsă între 0,40 și 0.60mm. Cu cât plăcuțele sunt mai înguste, cu atât
grosimea trebuie să fie mai mare.
 Conectorii principali maxilari vin în contact cu mucoasa bolții
palatine.

 Conectorii principali SUB FORMĂ DE BARE (înguste, dar groase)

sunt foarte rar utilizați, fiind greu de suportat mai ales în edentațiile
terminale.
- Torusul palatin mare poate modifica traseul transversal obișnuit al
conectorului principal.
- Limita posterioară a conectorului principal maxilar se află întodeauna
înaintea liniei Ah.
 PLĂCUȚA MUCOZALĂ ANTERIOARĂ ȘI POSTERIOARĂ (FENESTRATĂ)

• Este indicat atunci când există un torus palatin mare situat în mijlocul bolții sau în cazurile în
care pacienții tolerează cu dificultate o placă palatinală completă. Se poate utiliza în toate tipurile
de edentații.
• Conectorul acesta are formă de paralelogram cu unghiuri rotunjite, lasă liberă zona centrală a
bolții palatine și este socotit cel mai rigid conector principal.
 PLĂCUȚĂ MUCOZALĂ ÎN FORMĂ DE „U”
• Acest conector este indicat numai în cazurile în care există un torus palatin mare, plasat posterior,
până aproape de limita distală a palatului dur.
 PLĂCUȚĂ DENTO-MUCOZALĂ

• Acest conector principal este indicat atunci când există mai puțini dinți restanți (numai grupul
frontal), creste bine reprezentate sau torus palatin situat posterior.
• Poate fi utilizat și în edentațiile care se asociază cu breșele frontale, dinții artificiali fiind fixați în
conectorul principal.
 PLACA PALATINALĂ COMPLETĂ
• Acest conector principal este indicat în cazurile clinice cu puțini dinți restanți (frontali sau
laterali) și creste atrofiate.
 CONECTORII SECUNDARI

• Conectorii secundari sunt elemente rigide ale protezelor parțiale scheletate ce

se realizare prin turnare odată cu celelalte elemente metalice ale protezei. Au
rolul de a uni fie șeile protetice la elementele de menținere și stabilizare, fie pe
acestea din urmă la conectorul principal.
 MIJLOACE DE MENȚINERE, SPRIJIN ȘI STABILIZARE

SUNT GRUPATE ÎN:

a) Mijloace principale:
• Directe - croșetele și sistemele speciale
• Indirecte - opritori de basculare sau elemente contrabasculante

b) Mijloace auxiliare, ce contribuie mai ales la menținerea protezelor parțiale

 Mijloacele directe de menținere, sprijin și stabilizare

• Acestea sunt elemente mecanice constituiente ale protezei parțiale, ce alcătuiesc

așa-numita „triadă a echilibrului protetic”, denumire ce-i aparține lui P. Housset.
Între cele 3 noțiuni există o strânsă interdependență; de obicei elementul care
realizează menținerea protezei asigură, în același timp, sprijinul și stabilizarea.
• Mijloacele principale directe sunt reprezentate de croșete și sistemele speciale de
menținere, sprijin și stabilizare. Acestea se aplică pe dinții-stâlpi principali direcți,
spre deosebire de mijloacele indirecte, care se aplică pe alți dinți, motiv pentru care
sunt numiți dinți-stâlpi principali indirecți.
SFÂRȘIT