Sunteți pe pagina 1din 29

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „NICOLAE

TESTIMITEANU”
CATEDRA-ORTODONTIE

Tema:
Aparate ortodontice fixe

A Efectuat: Mutavci Artiom.


APARATE ORTODONTICE FIXE
 Reprezintă construcţii biomecanice, aplicate
permanent în cavitatea bucală.
 Se fixează în cavitatea bucală cu lianţi speciali.
 Se activează doar de către medic.

APARATUL DENTAR FIX ESTE CEL MAI POPULAR


DISPOZITIV CE SERVESTE LA ALINIEREA DINTILOR,
FAVORIZAND CORECTAREA ARCADELOR DENTARE
SI IMBUNATATIREA FUNCTIEI MASTICATORII ȘI
ESTETICII ARCADELOR DENTARA.
AVANTAJE:
 Pot fi aplicate în dentiţia permanentă până la o
vârstă mai târzie.
 Pot declanşa deplasări în cele 3 planuri ale spaţiului.
 Pot produce deplasări dentare specifice.
 Tratamentul cu aparat dentar fix corecteaza chiar si
malocluziile dentare grave;
 Timpul maxim de actionare a dispozitivului fix este de
circa 2 ani, mai scurt decat in cazul aparatelor
dentare mobile;
 Indiferent de colaborarea copilului, adolescentului
sau a adultului, aparatul dentar fix este activ 24 de
ore din 24, ceea ce-i mareste eficienta;
 Tratamentele cu aparat dentar fix sunt mult mai
economice decat cele cu aparat dentar mobil,
lingual sau invizibil.
DEZAVANTAJE :
 Necesită o igienă riguroasă a cavităţii bucale.
 Favorizează apariţia leziunilor carioase.
 Pot cauza recesiuni paradontale.
 Pot apărea deplasări dentare nedorite,consecutive unor
forţe secundare.
 Se folosesc mai puţin în dentiţia mixtă.
 Sunt costisitoare.
 Dureri dentare in primele zile de la montare,care,din
fericire pot fi ameliorate cu ajutorul analgezicelor si care
dispar imediat ce va obisnuiti;
 De asemeni, pacientii manifesta o predispozitie spre
inflamatii dentale si boli parodontale.
 Elemente de agregare.
 Ataşe sau ataşamente (accesorii).
 Elemente active.
 Ineleortodontice – centuri metalice, care se
aplică pe dinţii neşlefuiţi, respectă parodonţiul
marginal, fiind la distanţă de acesta şi nu
înalţă ocluzia. Se fixează de suprafeţele
dentare cu cimenturi speciale.
 Maifrevcent se aplică pe molarii 1 şi 2, dar se
pot aplica şi pe alţi dinţi. Tabla din care se
confecţionează este de 0,1 - 0,15 mm.

ELEMENTELE DE AGREGARE
SUNT ELEMENTELE CU CARE
APARATUL FIX SE APLICĂ PE
DINŢI. ACESTEA SUNT:
INELUL ORTODONTIC
După modul de confecţionare, pot fi:
 inele prefabricate;
 inele construite.
Inelele prefabricate sunt livrate într-o gamă variată de
dimensiuni şi forme, dar se pare că cel mai precis
inel este cel construit.
După modul de realizare, inelele pot fi:
 Confecţionate prin lipire cu lot;
 Confecţionate prin plicaturare;
 Confecţionate prin sudură electrică prin puncte.

CLASIFICARE
 Bracket-uri;
 Tubuşoare;
 Butoni;
 Cârlige;
 Bare.

ELEMENTELE ACCESORII SUNT


REPREZENTATE DE:
 Sunt dispozitive care se fixează pe dinţii
anteriori de molarul de 6 ani. Părţile
componente ale bracket-ului:
 baza – partea ce se ataşează pe suprafaţa
dintelui. În dependenţă de dintele pe care se
aplică, are diferită curbură.
 corpul – partea la care aderă celelalte
componente.
 aripioarele – pot fi 2 sau 4. Pe ele se aplică
sârma de ligatură sau inelele elastice, cu scop
de a fixa arcul.
 slotul – şanţul central, ce poate fi rotund sau
paralelipipedic în secţiune. În el se aplică
arcul.
BRACKET-URILE
După materialul confecţionat:
 metalice (oţel inoxidabil, aliajele Ti, poleite cu Au).
 din masă plastică (compozite);
 din ceramică;
 combinate.
După tipul informaţiilor:
 standard Edgewise.
 Tweed Edgewise.
 Ricketts.
 Andrews.
 Damon.
 Begg Light Wire.
Clasificarea bracket-urilor
După lăţime:
 simple;
 duble.
După modul de fixare în slot a arcului:
 tradiţionali;
 sisteme Speed (activi şi pasivi).
După poziţionarea pe dinţi:
 vestibulari.
 orali (linguali):
 individuale (Incognito, Harmony);
 standarde.
BRACKEŢI LINGUALI
 Sunt elemente în care se introduc
capetele arcului, asigurând stabilitatea
acestuia. Au lungime de 3-4 mm, formă
rotundă, ovală sau rectangulară pe
secţiune. După poziţia lor faţă de axul
arcadei pot fi orale sau vestibulare.
Faţă de relaţia cu planul ocluzal, pot fi
verticale (perpendiculare pe planul de
ocluzie) sau orizontale (paralele cu
planul de ocluzie). Se aplică, de obicei,
la nivelul molarilor, servind ca loc de
sprijin pentru elementele active. Pot fi
utilizate şi la nivelul zonei frontale, unde
servesc ca loc de acţiune a
elementului activ.
TUBUŞOARELE
BUTONII

 Elemente sub formă de ciupercă de


0,5 – 2 mm. Ele servesc ca punct de
aplicare a forţei ortodontice. Butonii
metalici se fixează pe inele prin sudură
electrică în puncte. Butonii acrilici se
ataşează direct pe dinţi, prin
intermediul tehnicii colajului.
CÂRLIGELE
 Sunt realizate din sârmă rotundă de 0,5-0,6 mm. Se
fixează prin sudură electrică pe inele sau cu retenţii
în materialul acrilic, fiind deschise în sensul invers
tracţiunii.

Barele
 Elemente auxiliare rigide, ce fac legătură dintre
elementele de agregare a aparaturii fixe. Bara
poate fi cu secţiune rotundă sau ovală, slujind în
acelaşi timp ca mijloc de dispersare a forţelor, cât şi
ca loc de aplicare a lor. Barele au, de regulă, poziţii
vestibulare în treimea medie a coroanei, în lungul ei
fiind fixate alte elemente accesorii, care exercită
forţe asupra unor sectoare limitate.
 Se deosebesc mai multe tehnici de tratament cu
aparate ortodontice fixe, printre care:

1. Tehnica “Edgewise”.
2. Twin-wire-arch.
3. Tehnica Tweed-Merrifeld.
4. Tehnica Begg.
5. Tehnica Rickets.
TEHNICA EDGEWISE

A fost descrisă de Angle. Noul aparat necesită


inele pe toţi dinţii, prevăzute cu bracket-uri
perfecţionate. Arcul dreptunghiular este curbat
pe cant, adică pe latura mică. Arcul e menţinut
în bracket-uri prin ligaturi. Cu acest aparat se
puteau realiza rapid toate tipurile de deplasări:
1. de ordinul I (deplasări vestibulo-linguale, rotaţii,
ingresiuni, egresiuni);
2. de ordinul II (deplasări meziale şi distale);
3. de ordinul III (deplasări coronare şi radiculare
prin torque).
TWIN-WIRE-ARCH

 În 1930 apare Arcul bifilar Johnson – un aparat


construit din 2 arcuri rotunde, foarte subţiri, care
produceau forţe uşoare pentru derotarea şi
alinierea incisivilor superiori. Cele 2 arcuri din oţel,
situate vestibular, cu diametrul de 0,25 mm sunt
introduse în tubi terminali de dimensiuni mai mari,
care pătrund în tubuşoarele molare de 0,9 mm.
Arcul e rigid în segmentele laterale şi flexibil în
zona frontală. Dacă malpoziţiile sunt
accentuate, arcul poate fi angajat parţial la
început sau numai unul din fire, pentru a reduce
forţa aplicată.
TEHNICA BEGG SE
CARACTERIZEAZĂ PRIN:
 Utilizarea unui bracket specific.
 Folosirea exclusivă a arcurilor rotunde.
 Folosirea exclusivă a unui ancoraj intraoral.
 Deplasările dentare se fac prin versiune, urmată de
redresare.

 Begg utilizează forţe uşoare, iar pentru crearea spaţiului


recurge la extracţia primilor premolari, în ambele arcade.
Arcurile utilizate sunt din oţel australian Wilcock, sunt subţiri
(0,14; 0,16; 0,18), dar îşi păstrează elasticitatea şi rezistenţa
perioade îndelungate. Ataşele sunt caracteristice pentru
tehnica Begg şi se aplică pe inele la nivelul tuturor dinţilor.
 Tratamentul începe la 3-4 săptămâni după extracţiile
dentare şi are 3 stadii:
I. Se aplică inele cu ataşe pe toţi dinţii şi arcuri cu bucle
verticale, având scop corectarea anomaliilor verticale,
sagitale, transversale, a rotaţiilor, a înghesuirilor dentare.
II. Are drept obiective menţinerea corecturilor precedente şi
închiderea spaţiilor restante după extracţia premolarilor.
III.Reprezintă etapa deplasărilor apicale, în care se
urmăreşte redresarea axială la nivel incisiv, canin,
premolar. Sun folosite resorturi auxiliare speciale,
prefabricate, care se introduc cu un capăt în tubuşorul
vertical al bracket-ului, iar cu celălalt capăt se ataşează la
nivelul arcului principal, pentru a obţine mişcarea de
upright.
TEHNICA BIOPROGRESIVĂ A LUI
RICKETTS

 Robert Ricketts a utilizat o interpretare teleradiografică


computerizată proprie, putând face predicţii de creştere
şi construcţii schematizate, pentru a oferi un plan de
tratament vizualizat (VTO). Un factor fundamental al
şcolii lui Ricketts este folosirea osului cortical ca sursă
de ancoraj şi eliminarea rezistenţei corticale, când e
iniţiată deplasarea dentară. În acest concept, terapia
ortodontică e aplicată în acord cu specificul tipului
facial, modelul muscular şi necesităţile funcţionale
individuale.
TEHNICA TWEED - MERRIFIELD
 Merrifield a continuat opera lui Tweed, făcând numeroase studii
privind:
• limitele danturii;
• dimensiunea etajuli facial inferior;
• analiza spaţiului total;
• analiza ţesuturilor moi;
• diagnosticul diferencial.
 A introdus:
• conceptul forţelor direcţionate secvenţiale;
• o tehnologie mai precisă a curburilor;
• un nou concept de preparare a ancorajului şi repoziţionare a dinţilor;
• un control constant al fiecărei etape de tratament, printr-un sistem de
lecturare a informaţiilor în raport cu poziţia dinţilor.
INDIVIDUALIZAREA TRATAMENTULUI
ORTODONTIC

 Anomaliile ortodontice sunt diverse şi individuale.


Respectiv, tratamentul se va individualiza în
conformitate cu tabloul clinic, cu vârsta la care
pacientul s-a adresat medicului. Dacă sunt obiceiuri
vicioase, astea trebuie să se înlăture în primul rînd.
Ulterior se alege metoda de tratament, care poate fi:
• precoce;
• normal;
• tardiv.
MULŢUMIM PENTRU
ATENŢIE!