Universitatea de Medicină și Farmacie „Dunărea De Jos ” Galați

TEHNICĂ DENTARĂ, Anul II

Disciplina NOȚIUNI DE PROTETICĂ DENTARĂ MOBILIZABILĂ ȘI MOBILĂ

An universitar 2021-2022, semestrul I

STUDIU DE MODEL

Lucrare practică nr. 1

Modele documentare (ghips dur sau acrilat special autopolimerizabil)

– stabilirea diagnosticului de ocluzie şi a planului de

tratament pre- şi proprotetic;
– are caracter didactic - pedagogic;
– document medico-legal;
– valoare știinţifică;
– mijloc de educare sanitară a pacienţilor.
ANALIZA MODELULUI DE STUDIU

 etapă obligatorie în majoritatea terapiilor de restaurare

protetică fixă
 din ea se desprind multe elemente ale viitorului plan de
tratament

 reprezintă totodată şi importante documente medico-

judiciare
MODELELE DE STUDIU

 se confecţionează în laborator
 din gipsuri dure
 soclurile modelelor (superior şi inferior),
trebuie să fie paralele cu planul de ocluzie
 SOCLUL

• Rol - permite o manipulare şi depozitare uşoară

- evidenţierea corectă a poziţiei dinţilor
• Înălţimea soclului de 2 cm

• Soclare

• Conformatoare
Analiza arcadelor dento-alveolare

 În general, pe un model de studiu, la nivelul arcadelor

dento-alveolare se analizează:

- forma arcadelor dentare

- dinţii restanţi (apelul dinților)
 FORMA ARCADELOR DENTARE

Normal:
parabolă

semielipsă
FORMA ARCADELOR DENTARE

semicerc la ambele
arcade temporare;
 Forma arcadelor dentare
 patologic:
• V (A) = îngustare în zona frontală:
- mai ales C;
-MVrotație a IC;

• omega (B) = îngustare în zona Pm;

• U (C) = îngustare în zona M => zonele M

paralele cu LM și nu divergente;

• M (D) = IC și uneori și IL în Ppoz., iar IL și C

în Vpoz., poate fi accentuată de rotații dentare;
- arcadă scurtată;
 Forma arcadelor dentare
 patologic:
• W (E) = MVrotație IC, poate fi accentuată de
Ppoz. IL și Vpoz. C; - arcadă scurtată;

• trapez (F) = aplatizarea arcadei în zona frontală

(I în linie dr.), asociată cu zone laterale paralele cu
Lm sau divergente; - arcadă scurtată;

• pentagon (G) = o angulație în zona I și 2

angulații în zona C (C în ectopie V sau Vpoz.);

• forme asociate = o hemiarcadă cu o formă și o

hemiarcadă cu altă formă.
 APELUL DINŢILOR

Se examinează fiecare dinte, de la 1.8 la 2.8, apoi de la 3.8. la 4.8.

–prezenţa sau absenţa dintelui;

–integritatea coronară:
–integru/ indemn;
–carie (localizarea);
–obturaţie (localizare, corectă, incorectă);
–fracturi coronare (localizare);
–uzura dentară fiziologică şi patologică: localizare şi intensitate;
etc.

–poziţia dintelui (ectopic, versat, rotat în ax, infrapoziţie, suprapoziţie);

 APELUL DINŢILOR

– existenţa contactului cu dinţii vecini (punct, linie, suprafaţă);

– absenţa contactului cu dinţii vecini (tremă, diastemă,
edentaţie);
– migrările dentare: orizontale (basculare, translaţie), verticale
(extruzia, egresiunea)
– estimarea lucrărilor protetice existente (adaptare marginală,
raport cu cresta edentată, morfologia suprafeţei ocluzale).
ANALIZA MODELULUI DE STUDIU

 Tot pe modele, vom analiza topografic breşele

edentate
EDENTAȚIA PARȚIALĂ

 Redusă
 Întinsă
 Extinsă
CLASIFICAREA LUI KENNEDY

 Breșele cele mai posterioare sunt cele care

determină clasa de edentație; alte suprafețe edentate
adiționale se numesc modificări sau subclase ale
clasei de bază;

 Cu excepția clasei a IV-a, fiecare clasă poate avea

mai multe modificări.
 Reperul principal luat în considerare de către
clasificare pentru localizarea topografică a breșelor
edentate este reprezentat de linia mediană a arcadei.

Linia mediană a arcadei maxilare

Clasa I. cuprinde
arcadele edentate
termino-terminal, deci
breşele edentate sunt
mărginite, bilateral,
doar mezial de dinţi;

Clasa II. cuprinde

arcadele cu edentaţie
terminală unilaterală, deci
edentaţia este limitată doar
mezial de dinţi, dar pe o
singură hemiarcadă;
Clasa III. cuprinde
arcadele cu edentaţii laterale
intercalate uni- sau bilateral,
limitate atât mezial, cât şi
distal de dinţi;

Clasa IV. cuprinde

arcadele cu edentaţie în
zona frontală, mărginite
doar distal de dinţi.
• Kennedy şi-a completat propria clasificare, adâugându-i
nişte subclase determinate de numărul breşelor secundare
pe care le-a denumit modificări, clasa de bază fiind
determinată de edentația situată cel mai distal.

• Edentaţiile din clasa I, II şi III Kennedy pot prezenta până

la patru modificări (patru breşe suplimentare), clasa a IV-a
neavând nici o modificare.
CLASIFICAREA LUI COSTA

 Eugen Costa* a întocmit o clasificare a edentaţiilor parţiale:

- în funcţie de topografia breşelor (edentaţie frontală, laterală,
terminală, mixtă, extinsă şi subtotală).
- enunţarea diagnosticului de edentaţie începe la maxilar ca şi
la mandibulă din dreapta şi se termină la capătul stâng al
arcadei prin utilizarea celor trei termeni: frontal, lateral,
terminal.
Edentaţie frontală prin lipsa unora dintre dinţii incisivi sau
canini;
Edentaţie laterală, prin lipsa unora dintre dinţii din regiunea
premolară şi molară, spaţiul edentat fiind delimitat mezial şi distal
de dinţi;
Edentaţia terminală, spaţiul edentat fiind delimitat numai
mezial de dinţi, lipsind dinţii din regiunea premolară şi molară;
Edentaţie mixtă când pe arcadă există cele trei forme de breşă:
laterale, frontale şi terminale.
Edentație frontală Edentație laterală

Edentație terminală Edentație mixtă

1. CLASIFICAREA LUI CUMMER

ARE CA ELEMENT ESENȚIAL POZIȚIA LINIEI CROȘETELOR FAȚĂ

DE LINIA MEDIO-SAGITALĂ.

Clasa I: edentație parțială

cu linia croșetelor oblică,
diagonală față de linia
medio-sagitală a arcadei;
Clasa II: edentație parțială cu linia croșetelor
transversală față de linia medio-sagitală;
Clasa III: edentație parțială cu linia croșetelor unilaterală,
fără a interesa linia medio-sagitală a arcadei;
Clasa IV: edentație parțială cu linia croșetelor bilaterală
și transversală, cu aspect poligonal;
CLASIFICAREA SIEBERT

 Clasificarea SIEBERT JS, 1983 Este o clasificare utilă de fapt

mai mult în tratamentul edentației parțiale prin proteze fixe, dar
este aplicabilă și protezării mobilizabile, care ia în considerare
cele trei tipuri de deformități ale crestei edentate, la care se
adaugă situația normală (N).
Clasa I

Creastă edentată cu pierdere de substanță în sens vestibulo-

oral, cu înălțime normală în sens apico-coronar.
Clasa a II-a

Pierdere de substanță în înălțime la nivelul crestei, cu

lățime normală.
Clasa a III-a

Pierdere de substanță la nivelul crestei edentate atât

vertical, cât și în lățime.
Clasa a IV-a

Reprezintă configurația normală a crestei.

SPAȚIUL PROTETIC POTENȚIAL
este spațiul ce apare la nivelul arcadei dentare
consecutiv extracției, având următoarele limite:

 Mezial și distal: fețele proximale ale dinților

restanți
 Ocluzal: planul de ocluzie sau suprafața ocluzală
a arcadei antagoniste, sau suprafața ocluzală a
dinților limitrofi edentației în cazul absenței
dinților antagoniști
 Inferior: muchia crestei alveolare edentate
Parametrii spațiului protetic potențial:

 Înălțimea (plan vertical)

 Amplitudinea (plan sagital)
 Lățimea (plan frontal)
 Înălțimea spațiului protetic potențial se apreciază pe
baza distanţei dintre limita inferioară (muchia crestei
alveolare edentate) şi cea superioară (planul de ocluzie
al arcadei antagoniste). În cazul absenţei dinţilor
antagonişti se apreciază în funcţie de înălţimea dinţilor
vecini spaţiului protetic potenţial şi muchia crestei.
Ca modificări înălţimea poate fi:

MĂRITĂ: în următoarele situaţii clinice:

◦ Atrofii accentuate ale crestei alveolare;

◦ Extruzii sau egresiuni ale dinţilor limitrofi în
condiţiile absenţei dinţilor antagonişti breşei edentate;
◦ Ocluzie deschisă.
 MICŞORATĂ: în următoarele situaţii clinice:

◦ Abraziunea sau distrucţia coronară a dinţilor

limitrofi breşei edentate;
◦ Subocluzia dinţilor limitrofi breşei edentate;
◦ Egresiunea sau extruzia dinților antagoniști.
 Amplitudinea spațiului protetic potențial se
apreciază ca fiind distanța dintre limitele
mezială și distală ale acestuia.

Amplitudinea poate fi:

◦ mărită
◦ micșorată
MĂRITĂ: în următoarele situaţii clinice:

◦ Migrări sau versii ale dinţilor limitrofi

edentaţiei către dinţii vecini sau alte spaţii
edentate;
◦ Modificări de volum ale structurilor odontale
prin preparare sau distrucţie coronară.
MICŞORATĂ: în următoarele situaţii clinice:

◦ Versii sau migrări ale dinţilor spre breşa

edentată;
◦ Modificări de volum ale dinţilor limitrofi
prin obturaţii debordante sau tratamente
protetice necorespunzător realizate.
 Lăţimea se apreciază în urma trasării limitelor
vestibulară şi orală ale spaţiului protetic potenţial.
Acestea se obţin prin trasarea a două planuri
imaginare, tangente la feţele vestibulare şi orale ale
dinţilor limitrofi sau prin tangente la versanţii
vestibulari şi orali ai crestei edentate.
Lăţime MĂRITĂ:

◦ Înclinări vestibulo-orale ale dinţilor limitrofi;

◦ Tratamente odontale sau protetice
necorespunzătoare pe dinţii limitrofi;
◦ Creste exostotice.
Lăţime MICȘORATĂ:

◦ Rotaţii în ax ale dinţilor limitrofi;

◦ Preparări ale dinţilor limitrofi;
◦ Atrofia crestei alveolare.
 EXAMINAREA SPAŢIILOR EDENTATE

• gradul de atrofie a crestelor edentate;

• direcţia crestei (orizontală, concavă, ascendentă sau
descendentă spre distal);
• înălţime;
• lăţime;
• profil pe secţiune (triunghiular, trapezoidal,
parabolic);
• dimensiunea în sens mezio-distal;
• distanţa faţă de dinţii antagonişti sau de creasta
antagonistă.
În edentaţiile parţiale terminale se examinează
zonele biostatice:

• tuberozităţile maxilare
(retentive, neretentive, neutre, procidente)
• tuberculii piriformi
(forma, direcţia, inserţia ligamentului pterigo-
mandibular).