1. +Definitie. Edentatia partiala intinsa. +Clasificarea edentatiei partiale dupa Kennedy.

Edentație parțială întinsă este dereglarea integrității arcadei dentare prin lipsa de la 6 până la 13 – 15 dinți
cu formarea unei sau mai multor breșe (spațiu).
După dimensiune deosebim:
• Redusă (mici) – lipsesc 1-3 dinți;
• Întinsă (mijlocii) – lipsesc 4-6 dinți;
• Extinsă (mari) – lipsesc mai mult de 6 dinți.
• Inclusă???

Clasa I: edentaţiile biterminale, la care breşa e situată pe ambele hemiarcade fiind situate posterior
(mărginite mezial) în raport cu dinţii restanţi;
Clasa II: edentaţiile uniterminale, la care breşa este situată pe o singură hemiarcadă şi delimitată numai
anterior (mărginite mezial) de dinţii restanţi;
Clasa III: (edentație intercalată) edentaţiile din regiunile laterale ale arcadei mărginite atât anterior cât şi
posterior (mezial și distal) de dinţii restanţi; (uni sau biterminală)
Clasa IV: edentație parțială în zona frontală de o parte şi de alta a liniei mediane, mărginită distal de dinți

Primele 3 clase au 4 subdiviziuni, în dependență de numărul breșelor în zona dinților restanți.

subdiviziunea 1 – lipsa bilaterală a toturor molarilor mai este prezentă o breșă în zona frontală sau la nivelul
premolarilor
subdiviziunea 2 – 2 breșe
subdiviziunea 3 – 3 breșe
subdiviziunea 4 – 4 breșe

2. +Indicatii la tratamentul protetic cu proteze partiale mobilizabile.

• Edentaţii frontale extinse;
• Restabilirea funcțiilor sistemului stomatognat
• Restabilirea integrității și esteticii arcadelor dentare
• Restaurare protetică provizorie sau de durată a edentației parțiale
• Prevenirea sau stoparea migrării dinților restanți
• Refeacerea planului de ocluzie
• Stimularea dinților restanți și a crestei alveolare reziduale
• În protezarea terapeutică sau de tranziție

3. +Ce numim camp protetic si caracteristica lui in dependenta de forma edentatiei.

Câmp protetic este totalitatea de elemente ale sistemului stomatognat care vin în contact direct sau indirect
cu proteza și contribuie la sprijinul, menținerea și stabilitatea acesteia: dinţii restanţi, crestele și apofizele
alveolare edentate, bolta palatină, mucoasa cavităţii bucale.
Morfologia si fiziologia cimpului protetic variaza in functie de anumiti factori:
• Virsta
• Starea generala a organismului
• De momentul aparitiei edentatiei precum si de modul cum s-au efectuat extractiile dentare.
In functie de acesti factori distingem câmp protetic favorabil si nefavorabil realizarii unei restaurari
protetice.
Componentele câmpului protetic edentat parțial:
 • dinții restanți cu parodontul lor
• apofiza alveolară edentată
• mucoasa bucală din regiunea edentată
Zona protetica pozitiva contine: Dintii restanti, crestele alveolare, tuberozitatile maxilare.
Zonele protetice negative: Relieful maxilar, mandibular; paradontiul marginal , frenul lingual, papilele
interdentare .

4. +Caracteristica morfologiei coronare a dintilor restanti.

Dinţii restanţi asigură stabilitatea protezei pe câmpul protetic.
Dinţii stâlpi asigură ancorarea, menţinerea și stabilizarea protezei datorită morfologiei coronare: suprafeţele
vestibulară și orală sunt convexe în dublu sens: vertical și orizontal.
În sens orizontal la trasarea ecuatorului protetic coroana are
➢ zonă supraecuatorială
− cuprinsă între ecuatorul protetic și suprafaţa ocluzală
− unde se plasează elementele rigide ale croșetelor
− se opune mișcării de înfundare pe cîmpul protetic
➢ zonă subecuatorială
− de la ecuatorul protetic la colet
− unde sunt plasate segmentele elastice ale croșetelor
− se opune tendinţei de desprindere de pe câmpul protetic
Fosetele proximale în vederea amplasării pintenilor ocluzali și ambrazurile incizale pentru amplasarea
gheruţelor incizale

5. +Caracteristica suportului muco-osos.

Suportul muco-osos este compus din fibromucoasă și suportul osos. transmit presiunea masticatoare pe cale
nefiziologică
Fibromucoasa este aderentă la os, este formată din ţesut pavimentos pluristratificat.

Fibromucoasa poate fi grupată în 4 clase:

✓ sănătoasă cu grosime și rezilienţă moderată, amortizează șocurile care apar în decursul masticaţiei
și reduce tendinţa de deplasare a protezei;
✓ atrofiată, subţire, rezilienţă redusă, inaptă să suporte presiuni masticatorii – influenţează
nefavorabil actul de masticaţie;
✓ groasă friabilă, grad mare de rezilienţă care favorizează deplasarea protezei
✓ hipertrofiată, mobilă – o fixare foarte slabă a protezei
În dependenţă de gradul de rezilienţă a mucoasei la maxilă sunt 4 zone:
✓ zona fibroasă periferică - coama apofizelor alveolare – rezilienţă scăzută;
✓ zona fibroasă mediană – sutura intermaxilară – mucoasa subţire, aderentă, sensibilă la presiuni;
✓ zona rugilor palatine transverse – treimea anterioară a bolţii palatine – mucoasă cu ţesut adipos
subiacent – rezilienţă medie;
✓ zona glandulară – treimea posterioară a bolţii palatine – grad mare de rezilienţă
Cu cât este mai mare grosimea stratului mucos și submucos cu atât este mai mare presiunea pe care o
pot suporta.

Suportul osos oferă sprijin favorabil sau nefavorabil în dependenţă de dimensiunile și forma apofizei
alveolare și a boltei palatine: poate fi atrofiat sau hipertrofiat.
La aprecierea suportului osos se ia în consideraţie relieful și structura osoasă.

La maxilă apofizele alveolare sunt grupate în 4 clase:

• înalte, retentive, cu versante vestibulare și orale extinse, paralele între ele
• medii, cu versante vestibulare ușor oblice prin pierdere se substanţă osoasă;
• cu valoare protetică slabă – resorbţie accentuată;
• cu valoare protetică negativă – denivelate, dispărute parţial sau total, incongruente
 Tuberozităţile maxilare pot fi
• favorabile, retentive, cu versante paralele între ele;
• de valoare medie, acceptabile, cu relief perceptibil – favorabil pentru stabilizarea protezei;
• valoare negativă – absenţa oricărui relief – inapt pentru asigurarea stabilităţii protezei;
• care au retentivitate prea mare și necesită corectare chirurgicală;

Bolta palatină poate fi:

• extinsă cu suprafaţa orizontală largă, fără torus palatin, cu sutură intermaxilară insensibilă –
sprijin calitativ pentru proteză;
• valoare protetică medie suficient de largă dar cu sutura intermaxilară sensibilă;
• valoare protetică slabă – suprafaţă ogivală – absenţa suprafeţelor orizontale și prezenţa a doi
versanți oblici inapți să asigure stabilizarea

La mandibulă apofizele alveolare pot avea valoare protetică bună/medie/scăzută/negativă

Tuberculii piriformi pot fi
• favorabili,
• mai puţin favorabili,
• cu valoare protetică scăzută
• valoare negativă

6. +Elementele componente ale protezei partiale mobilizabile scheletate.

✓ Baza: Șaua și conectorul principal
✓ Elemente de ancorare, menținere și stabilizare
✓ Dinții artificiali

* Șaua se poziționează în spațiul edentat, face contact intim cu mucoasa și conține dinții artificiali
* Conectorul principal este un schelet metalic în formă de bară sau plăcuță care unește șeile (și
elementele de ancorare; depinde de construcție)
* Elemente de ancorare, menținere și stabilizare: croșete turnate, din sârmă sau sisteme speciale (bară
cu călăreț, capse, culise ș.a.)
* Dinții artificiali sunt din acrilat sau porțelan și pot fi prefabricați (cumpărați gata făcuți) sau
confecționați în laborator

7. +Seile protezei partiale mobilizabile scheletate, caracteristica.

• poate fi o șa sau mai multe (depinde de numărul breșelor)
• restaurează integritatea arcadelor dentare
• șaua se plasează pe mijlocul apofizei alveolare al spațiului edentat (breșă) și distanțat cu 2-3 mm de
parodontul marginal al dinților restanți limitrofi breșei
• transmite presiunea masticatoare de la dinții artificiali → mucoasei, țesutului osos și dinților stâlpi
• participă la menținerea și stabilizarea protezei în cavitatea bucală (se opune tendinței de desprindere)
• pot fi întreg metalice: suprafața mucozală este metalică; pe cealaltă suprafață se modelează elemente
retentive (bonturi, ciupercuțe, grile, anse) pentru a face legătură cu acrilatul și dinții artificiali
• pot fi parțial metalice: componenta metalică este înglobată complet în acrilat; pentru asta este situată
la o depărtare de 1-2 mm de mucoasa câmpului protetic și se perforează sau se modelează în formă de
plasă

8. +Elementele de legatura dintre sei, dimensiunile.

Elementele ce unesc şeile şi toate celelalte componente mucozale ale protezei scheletate sunt definite ca
conectori principali.
Au forme şi dimensiuni diferite în dependenţă de tipul de edentaţie şi particularităţile morfologice ale
maxilei sau mandibulei.
 Important este ca conectorii principali să posede duritate, rezistenţă la rupere şi rigiditate necesară pentru
repartizarea uniformă a presiunilor masticatoare pe întreaga suprafaţă de sprijin a câmpului protetic.
Conectorii principali pot fi confecţionaţi în forme de bare (arcuri) şi plăcuţe.

Poate fi în formă de bară (arc):

• mai frecvent la mandibulă,
• formă rotundă, semirotundă, ovală, semiovală sau atipică;
• se plasează la 0,5-1 mm de la mucoasă, pentru a preveni înfundarea barei în mucoasă;
• marginile trebuie să fie rotunjite ca să nu fie traumatizante;
• se plasează în zonele cu funcționalitate scăzută ca să nu jeneze mișcările limbii în timpul masticației
și fonației;
• pentru mandibulă lățimea nu mai mică de 3 mm și grosimea de 1,5-2mm;
• pentru maxilă lățimea de 6-8 mm și grosimea de 0,8-1 mm
Poate fi în formă de plăcuță:
• mai frecvent la maxilă
• contact intim cu mucoasa
• formă plată, grosime mică, elasticitate – disconfort minim și forță de adeziune
• lățime de peste 10 mm grosime de 0,4-0,5mm
9. +Conectorii secundari, caracteristica.

Conector secundar: element care leagă partea dentară a protezei (brațul retentiv și corpul croșetului) cu
bara sau scheletul metalic.
• are funcție în transmiterea presiunii masticatoare de la dinții artificiali asupra câmpului protetic; de
asemenea poate echilibra presiunea masticatoare între suportul dento- parodontal și cel muco-osos.
• are extremitate dentară (se unește la brațul retentiv) și mucozală (se unește la șa)
• în dependență de participarea la echilibrarea presiunii masticatoare pot fi grupați în rigizi, semilabili
și labili.
• conectorul rigid este un segment metalic scurt, neelastic, rigid care pornește direct de la corpul
croșetului, de aceea nu permite șeilor să realizeze nici-o mișcare, repectiv, presiunea de la dinții
artificiali este transmisă parodontului dinților stâlpi (suport dento-parodontal).
• conectorul semilabil este un segment flexibil, lung, arcat, ondulat, ceea ce le permite șeilor să realizeze
mișcări limitate la acțiunea presiunii masticatoare, respectiv, presiunea masticatoare este transmisă
suportului dento-parodontal și muco-osos (suport mixt).
• conectorul labil unește mobil elementele de menținere, sprijin și stabilizare cu șaua protezei permițând
mișcări verticale mai ample, de aceea presiunea masticatorie este transmisă predominant suportului
muco-osos.
• cu cît conectorul este mai lung cu atît este mai elastic, cu cât este mai scurt cu atât este mai rigid.
• la alegerea conectorului secundar se ține cont de tabloul clinic, starea parodonțiului, numărul dinților
restanți, gradul de reziliență a fibromucoasei

10. +Elementele de ancorare, mentinere, sprijin si stabilizare. Caracteristica.

• asigură ancorarea, stabilitatea statică (în repaus) și dinamică (în timpul funcției (mâncare, vorbire)) a
protezei
• sunt clasificate în elemente cu acțiune directă (croșete și sisteme speciale) și elemente cu acțiune indirectă
(mijloace antibasculante [care previn deplasarea protezei de pe câmpul protetic])
Croșetele sunt elemente componente ale scheletului metalic care realizeză o legătură mobilizabilă între
corpul protezei și dinții stâlpi.
• pot fi mono, bi sau tridentare;
• pot fi cu 2, 3, 4 sau 6 brațe;
 • pot fi mono, bi, tri sau tetraactive (după numărul brațelor active elastice);
• pot fi cu 1, 2 sau 3 conectori secundari;
Sistemele speciale – sisteme prezintă dispozitive mecanice complexe alcătuite din 2 componente: una fixată
pe dinţii-stâlpi, iar alta la proteza scheletată.
• sunt: culise, capse, telescoape, bară cu călăreț, disjunctori de forțe.
• pot fi intra sau extracoronare (după poziția pe dinți) .
• pot fi rigide (oferă suport dento-parodontal), semilabile (suport mixt) și labile (suport muco-osos) (după
cum transmit presiunea masticatoare).
• pot fi precise (confecţionate industrial din aliaje) sau semiprecise (confecţionate din elemente prefabricate
din ceară, acrilate, material termoplastic şi, fiind solidarizate la părţile respective ale piesei, se toarnă din
aliaje în condiţii de laborator) (după metoda de confecționare).

11. +Crosetul Ackers, caracteristica, indicatii.

Indicații: premolari și molari când ecuatorul protetic trece vestibular sau oral pe mijlocul coroanei dintelui
ancoră, având subecuatorial o retenție de 0,25-0,5 mm
• înconjoară aproape în întregime dintele-stâlp;
• alcătuit din corp, braț retentiv, braț opozant, pintene ocluzal;
• corpul este poziționat pe suprafața proximală a dintelui stâlp limitrofă breșei în zona
neretentivă, trece în conectorul secundar prin care se unește rigid cu șaua;
conectorul este distanțat de dinte cu 0,5-1 mm în dependență de retentivitatea acestei zone și gradul de
implantare;
• brațul retentiv pornește din corp spre suprafața vestibulară, traversează ecuatorul protetic și se termină
în zonasubecuatorială retentivă; are o grosime neuniformă și 2 porțiuni: supraecuatorială mai groasă
și mai rigidă și subecuatorială mai subțire și mai elastică.
• brațul opozant este plasat pe suprafața opusă celei pe care este așezat brațul retentiv; este poziționat
supraecuatorial, este rigid, are direcție orizontală, grosime uniformă pe tot traiectul precum și
dimensiune egală cu cea a porțiunii supraecuatoriale a brațului retentiv; neutralizează efectul ortodontic
al brațului retentiv, oferind rigiditate protezei
• pintenul ocluzal pornește din corpul croșetului paralel suprafeței ocluzale și este situat în foseta
proximală; trebuie să aibă o grosime de 1-1,5 mm și să se extindă pe o suprafață de cel puțin o pătrime
din suprafața ocluzală a dintelui;

Porțiunea supraecuatorială, pintenul ocluzal, brațul opozant – sprijin reciproc, se opun înfundării
Porțiunea elastică – asigură menținerea și opune rezistență tendinței de desprindere
12. +Croşetele dizvizate Roach, caracteristica, indicatii.
Roach I
• Indicat pe dinții posteriori cu grad de retentivitate mărită și implantare dificilă.
• contact redus cu zona subecuatorială care este mai puțin sau deloc vizibilă din punct de vedere fizionomic;
• au corp, pintene ocluzal, braț retentiv, braț opozant și 2 conectori secundari (unul al braţului retentiv
şi altul ce uneşte braţul opozant şi pintenele ocluzal de scheletul metalic);
• Corpul croşetelor prezintă porţiunea aşezată pe suprafaţa proximală a dinţilor-stâlpi limitrofă spaţiului
edentate. În zona supraecuatorială neretentivă este unit rigid prin conectorul secundar cu şaua scheletului
metalic
• Brațul retentiv are conectori secundari proprii care au 2 extremităţi: una dentară şi alta mucozală, de
aceea, prin lungimea și grosimea conectorului se poate regla elasticitatea brațului retentiv;
• brațul retentiv are forma literelor C,L,U,S,T,I,R;
• Brațul opozant și pintenele pornesc de la corp și sunt identice ca la croșetul Ackers;
sunt unite rigid de șa prin conector secundar;
Roach II
• brațele croșetului sunt plasate supraecuatorial, de aceea se indică pe dinții frontali și laterali cu retentivitate
 foarte mică sau cu formă conică.
• După construcţii, pot fi simple (cu un braţ ce are contact parţial sau total cu dintele) şi compuse (aplicate
uni- sau bidentar).
• pot avea numai un braț sau poate fi inelar (ce înconjoară în întregime dintele).
• pot fi poziționați pe unu sau mai mulți dinți.

13. +Etapele clinico-tehnice de confectionare a protezelor partiale mobilizabile scheletate.

• Clinic: Amprentarea preliminară a câmpului protetic; (linguri anatomice, alginat);

• Laborator: Realizarea modelului din gips simplu și confecţionarea lingurilor amprentare
individuale (din ceară sau acrilat);
• Clinic: Amprentarea funcţională a câmpului protetic; (linguri individuale, material siliconic,
stratul II);
• Laborator: Realizarea modelului definitiv din gips dur și confecţionarea șablonului cu borduri de
ocluzie;
• Clinic: Determinarea ocluziei centrice sau a relaţiilor intermaxilare;
• Clinic-Laborator: Analiza modelului la paralelograf și schiţarea elementelor protezei
scheletate, folierea, deretentivizarea;
• Laborator: Realizarea modelului dublicat și modelarea machetei din ceară a scheletului,
turnarea lui din aliaj, prelucrarea și lustruirea;
• Clinic: Proba scheletului metalic;
• Laborator: Poziţionarea modelelor în relaţie centrică și fixarea lor în simulator; montarea
dinţilor artificiali și modelarea machetei din ceară a bazei PPMS;
• Clinic: Proba machetei protezei;
• Laborator: Schimbul cerei în acrilat (ambalare, topirea și spălarea cerei, introducerea
acrilatului, polimerizare, dezambalare; [ca la coroanele acrilice]); prelucrare, ajustare pe
model, lustruire;
• Clinic: Aplicarea protezei pe câmpul protetic.

14. +Paralelograful, partile componente.

Este un aparat cu care se analizează modelul în vederea proiectării carcasului metalic al protezei
scheletate și plasării elementelor de menţinere, sprijin și stabilizare reprezentat de croșete sau sisteme
speciale.

Pe lângă toate mai servește la:

• determinarea axului de inserţie și dezinserţie a protezei;
• determinarea și trasarea ecuatorului protetic;
• determinarea zonelor retentive (unde va fi braţul retentiv al croșetului)
• montarea și solidarizarea elementelor prefabricate ale protezelor;
• modelarea prin răzuire de ceară sau frezare a pieselor componente (schelet);
Părți componente:
• Soclu – stabilitate;
• Stâlp vertical – articulează cu braţul orizontal și permite mișcările acestuia în sens vertical
(sus-jos);
• Braţ orizontal – menţine tija verticală; posedă o menghină pentru piesele anexe;
• Piese anexe:
1. tija detectoare (stabilește axul comun al dinţilor stâlpi și axul de inserţie- dezinserţie);
2. tija răzușă (răzuirea cerei de pe model);
 3. tija portcreion (trasarea ecuatorului protetic);
4. tije retentivometre (0,25; 0,5; 0,75mm) (determinarea retentivităţii);
15. +Definitie: axul de insertie si dezinsertie după E.Gavrilov si după scoala USMF “N.Testemiţanu”.

Este direcţia de aplicare și înlăturare a protezei, care prevede mișcarea protezei de la primul contact al
elementelor de ancorare cu dinţilor stâlpi până la fibromucoasa câmpului protetic când pintenii ocluzali
sunt așezaţi în locașurile lor, iar șeile sunt amplasate cu precizie pe suprafaţa câmpului protetic.
Înlăturarea protezei este apreciată ca mișcare în direcţie opusă, adică de la momentul desprinderii șeilor de
pe fibromucoasa câmpului protetic până la pierderea contactului elementelor de ancorare cu dinţii stâlpi.
Axul de inserţie și dezinserţie este o traiectorie bine determinată, care permite aplicarea și înlăturarea protezei
de pe câmpul protetic fără obstacol.

16. +Metoda libera de alegere si de apreciere a inclinarii medii a axelor dintilor stalpi.
Metodă liberă.
1) Modelul se fixează pe măsuţa reglabilă şi se poziţionează aşa ca planul suprafeţelor ocluzale ale
tuturor dinţilor-stâlpi să fie perpendicular cu tija detectoare a paralelografului.
2) După blocarea măsuţei reglabile, se vor executa operaţiunile de studiere a modelului.
Metoda de alegere
1) Folosim tijele detectoare care se aduc la fixarea dintilor stilpi,
2) Înclinam masuta pâna latura ei va a vea contact punctiform cu portiunea convexa a dintilor stâlpi,
iar la colet va aparea un spatiu triunghiular.
3) Determinam pozitia modelului in care toti dintii stilpi prezinta retentivitati favorabile
4) Apoi determinam axul de insertie si dezinsertie a protezei,
5) Blacam masuta pentru ca toate operatiunile sa se realizeze in pozitie determinata.
Metoda de apreciere a înclinării medii a axelor dinţilor stîlpi
1) Modelul se fixeaza pe masuta reglabila, o inclinam in diferite directii până axul vertical de implantare
al unuia din dintii-stilpi va coincide cu tija detectoare in toate planurile.
2) Blocam masuta, depunem tija detectoare pe suprafata soclului unde este implantat dintele cu creionul,
se traseaza o linie verticala dupa directia tijei detectoare.
3) Dupa aceasta metoda se gaseste axul vertical al urmatorului dinte de pe aceeasi hemiarcada trasind-o
pe soclul modelului.
4) Liniile trasate vertical sunt unite prin 2 linii orizontale paralele la o departare cit mai mare
5) Se unesc cu o linie verticală care le imparte in 2 jumatati egale.
6) Ultima linie va fi axul mediu al acestor 2 dinti stilpi.
7) Daca la hemiarcada avem mai mult de 2 dinti stilpi, dupa linia verticala medie acelor 2 dinti
precedenti, determinam axul mediu pentru 3 dint stilpi, apoi dupa axul mediu a lor determinam linia
medie pentru 4 dinti si asa mai departe.
8) Apoi axurile medii de pe fiecare hemiarcada sunt trasate pe latura posterioara a soclului modelului si
se apreciaza axul mediu comun al tuturor dintilor stilpi.
9) Se blocheaza definitiv masuta reglabila in aceasta pozitie
17. +Descrieti metoda de fixare a pozitiei alese a axului de insertie si dezinsertie pentru reproducerea
ei in paralelograf.

1) cu ajutorul tijei detectoare și a unui creion pe soclu în zonele laterale și posterioară se trasează
câte o linie de ghidare
2) după care cu un bisturiu se fac șanţuri triunghiulare; aceste șanţuri vor fi și pe modelul dublicat,
astfel, modelul va fi poziţionat pe măsuţă așa încât tija detectoare să se adapteze intim la toate
șanţurile de pe soclu.

1) în model în direcţie verticală se frezează o gaură în care se poziţionează o bucșă,

2) în ea se poziţionează o tijă metalică;
3) în timpul dublicării tija împreună cu bucșa trebuie să rămână în modelul dublicat;
4) modelul se așează pe măsuţă
5) în bucșă se introduce tija detectoare (în acest moment modelul ocupă poziţia iniţial
 determinată) și măsuţa se blochează (ca să nu se mai miște)

18. +Definitie: ecuatorul anatomic si protetic.+Numiti varietatile de topografie a ecuatorului protetic.

Ecuator anatomic este linia care unește punctele de maximă convexitate ale dintelui;
Ecuator protetic este linia care unește cele mai convexe puncte ale dintelui poziţionat în raport cu axul de
inserţie și dezinserţie.

• mijlociu;
• diagonal (2 variante);
• inalt;
• jos

In realitate traseul ecuatorului protetic poate fi reprezentat printr-o topografie variata dependenta de
pozitia de inclinare a modelului, de migrarile si forma anatomica a dintilor stalpi.

19. +In ce zone imparte dintele ecuatorul protetic.+In ce scop si prin ce metode se determina zonele
retentive.

În zona supraecuatorială neretentivă (intre ecuator si extremitatea libera a coroanei) și cea

subecuatorială retentivă (intre colet si ecuatorul protetic)

Scop: determinarea zonelor retentive și măsurarea lor pentru a alege croșetul corespunzător.

Metodă: tija retentivometrică (fixată în menghina tijei verticale) se apropie de coroana dintelui în așa mod
ca tija să contacteze cu ecuatorul protetic iar discul acesteia să contacteze cu zona subecuatorială.

20. +In ce ordine se traseaza pe model scheletul protezei.+Indicati scopul pregatirii modelului pentru
duplicare. +Utilajul necesar pentru pregatirea modelului duplicat.

1) conturarea șeilor;
2) conturarea elementelor de legătură;
3) conturarea elementelor de menţinere, sprijin și stabilizare.

Scop:
Pentru a obţine o copie fidelă din material termorezistent a modelului de lucru cu scopul modelării
machetei din ceară și turnării carcasului metalic direct pe acest model. Astfel se reduc șansele de
apariţie a porilor, fisurilor, deformării (din cauza contracţiei aliajului);
Configuraţia componentei sistemului special (capsa, culisa, capa, gutiera) se toarnă cu o precizie mai mare
și se exclude riscul de apariţie a surplusului de aliaj.

Utilaj:
• Paralelograful
• Conformatoarele pentru duplicat modele
• Vacuum-malaxor
• Măsuța vibratorie
• Vas cu ceară
• Cuptoare de încălzit

21. +Instrumentele necesare pentru pregatirea modelului duplicat.+Materialele utilizate pentru

pregatirea modelului duplicat.
 • Cuțit de ghips
• Spatula de mestecat
• Bisturiu ascuțit
• Spatulă electrică
• Colbă
Material :
• Ca material amprentar duplicator – materialele elastice (hidrocoloizilor reversibili)
• Ceară calibrată pentru foliere
• Ceară de modelat
• Ceară lipicioasă
• Material termorezistent
22. +Tehnica pregatirii modelului functional pentru duplicare

1. Se analizează modelul de lucru la paralelograf

2. Se stabilesc axurile de inserție și dezinserție
3. Pregătirea pentru dublare prevede:
a. deretentivizarea zonelor retentive
b. folierea suprafeţelor mucozale
23. +Tehnica deretentivizarii zonelor retentive.

Deretentivizarea – procedeu prin care sunt astupate toate retentivităţile de pe modelul de lucru.
Scopul: desprinderea modelului din masă de dublare cu ușurinţă fără a o fractura (sau fără a fractura
modelul) și a exclude aplicarea elementelor rigide ale scheletului metalic în zonele retentive.
Se efectuează prin picurare de ceară pe dinţi în zonele retentive între ecuatorul
protetic și festonul gingival și între mucoasă și polul inferior al sistemului special, și răzuire a surplusurilor
de ceară cu tija răzușă a paralelorgrafului, astfel încât să se primească suprafeţe netede și neretentive.
Atenție: porţiunea subecuatorială a dintelui stâlp unde va fi plasat braţul elastic al croșetului nu se
deretentivizează.
Se atrage atenţie să nu se fractureze dinţii restanţi și sistemele speciale.

24. +Tehnica de foliere a zonelor retentive.

Folierea – procedeu de creare a unui spaţiu între proteză și fibromucoasă în zonele sensibile (proteza să
nu exercite presiune excesivă) și pe creasta alveolară (vârful apofizei alveolare) unde for fi amplasate șeile
(în cazul utilizării șeilor parţial metalice, înglobate în acrilat)
+oferă posibilitatea rebazării pe viitor
Atenție: dacă proteza va avea șei metalice, folierea apofizei alveolare edentate nu se face.
Se efectuează cu ceară calibrată de 0,5-1mm care se plastifică la sursa de căldură și se adaptează pe
model în zona respectivă. Surplusurile sunt eliminate cu un bisturiu încălzit sau cu spatula electrică,
totodată încleind marginile de model.

25. +Zonele care necesita folierea la maxila +Zonele care necesită folierea la mandibula

Maxila :
• Parodonţiul marginal al dinţilor restanţi;
• Torusul palatin acoperit de mucoasă subţire;
• Papila interincisivă;
• Rugurile palatine;
• Proeminenţe osoase acoperite de mucoasă subţire
• Crestele ascuțite ale procesului alveolar edentat
• Mandibula :

• Crestele alveolare edentate ascuțite

• Torusul mandibular
• Plicile linguale
• Frenurile
• Parodonţiul marginal al dinţilor restanţi
• Proeminenţe osoase acoperite de mucoasă subţire
• Zona unde va fi amplasat conectorul principal

26. +Metoda realizarii modelului duplicat.

Model duplicat este copia pozitivă a modelului de lucru confecţionat din material termorezistent.
Se utilizează un conformator pentru dublare compus din capac, inel și dispozitiv de armare și
economisire.
• Modelul se lipește cu ceară lipicioasă de capacul conformatorului (la centru) apoi se izolează în apă
timp de 10-15 minute;
• Se aplică inelul care de asemenea se lipește la joncţiunea cu capacul (ca să nu curgă masa de dublare).
• Se prepară masa de dublare prin amestecarea celor 2 componente și se toarnă în jet subţire prin
orificiile chiuvetei până la umplere.
• După priza masei se desface inelul și se înlătură amprenta
• După care se înlătură atent modelul.
• Se prepară masa termorezistentă cu care se umple amprenta
• După priză modelul este înlăturat din amprentă
27. +Tehnica de modelare a machetei scheletului protezei partiale mobilizabile scheletate.

Este o matrice din silicon (o copie negativă a elementelor scheletului, ca o amprentă); în ea se

toarnă ceară topită iar după întărire se înlătură – astfel se obţin machetele din ceară ale scheletului; ele
se adaptează pe model apoi marginile se încleie cu ceară.
De asemenea pot fi utilizate elemente prefabricate din material termoplastic care se plastifică în
apă de 50-60° și se adaptează pe model apoi marginile se încleie cu ceară.
Se face desenul modelului viitoarei proteze pentru determinarea poziției și limitele fiecarui
element.
Elementele/machetele sunt de diferite forme: bare, benzi, plăcuţe, braţe de croșete, retenţii pentru
șei în formă de orificii sau plase.
Machetele se aplică pe model, în raport cu desenul scheletului, într-o anumită ordine: conectorul
principal, șeile, elementele de sprijin și conectorii secundari.
Conectorul în formă de plăcuţă este modelat prin adaptarea foliei de ceară calibrată de 0,4-0,5mm
și înlăturarea surplusului după desen.
Localizarea: 1/3 anterioara a zonei posterioare palatinale la nivelul Molarului 1 Premolarul 2
Conectorul în formă de bară în zona planșeului bucal se îngroașă până la 2mm prin picurare de
ceară sau adaptarea unei benzi de grosime respectivă.
Localizarea: zonele cu funcționalitate ↓ ca să nu jeneze mișcările limbii în timpul masticației și
fonației
Șeile întreg metalice se modelează prin adaptarea foliei de ceară calibrată peste care se modelează
retenţii (butoni, ciupercuţe, anse).
Șeile înglobate sunt modelate prin aplicarea elementelor din ceară în formă perforată pe suprafaţa
foliată a breșei (ca să fie spaţiu între fibromucoasă și șa).
*La trecerea conectorului în șa se modelează un prag de 1-2mm (pentru ca acrilatul și aliajul să fie
la același nivel).
Corpul croșetului și pintenele ocluzal sunt modelaţi prin adiţie de ceară pe suprafaţa dintelui stâlp
limitrof breșei.
 Machetele braţelor croșetelor sunt adaptate în zonele retentive conform desenului și se unesc la
corp.
Elementele sistemului special sunt adaptate cu ajutorul paralelografului apoi lipite cu ceară. Mai
întâi sunt modelate elementele fixe (care sunt solidarizate pe dintele stâlp), apoi cele din schelet.
Conectorii secundari sunt aplicaţi conform desenului și lipiţi de părţile dentară și mucozală a
protezei (braţ retentiv și șa).

28. Tehnica modelarii machetei scheletului protezei partiale mobilizabile scheletate cu utilizarea
machetelor standarde din ceara speciala.

Machetele standarde din ceară specială sunt plastificate în apă caldă apoi adaptate pe model după
desenul scheletului, apoi sunt secţionate surplusurile, după care marginile sunt încleiate de model cu
ceară.

29. +Tehnica modelarii machetei protezei partiale mobilizabile scheletate prin metoda utilizarii cerii
calibrate.

Ceara calibrată este plastificată în apă caldă sau la flacăra spirtierei apoi se adaptează intim pe model
cu suprafaţa netedă după care, cu un bisturiu se înlătură surplusurile și marginile se încleie de model cu
ceară.

30. +Varietati, componenta si insusirile cerurilor stomatologice utilizate la modelarea machetei

protezei partiale mobilizabile scheletate. Varietaţi.

• Plăci de ceară verde sau cafenie cu dimensiuni de 60x60x10mm pentru elementele de

ancorare, sprijin și stabilizare;
• Discuri de ceară roșie cu diametrul de 82mm și grosimea calibrată de 0,4-0,5mm
pentru conectorii principali și foliere;
• Plăci de ceară verde sau roșie de 100x50x0,5mm pentru plăcuţe; o suprafaţă este
netedă iar cealaltă are ornamente.
Componenţa: 29% parafină,
65% ceară de albine,
5% ceară Carnauba
unii modificatori.
Însușiri: plasticitate, maleabilitate, se topește la temperaturi înalte – fluiditate

31. +Caracteristica elementelor dentare a protezei partiale mobilizabile scheletate si tehnica

modelarii.

Elementele dentare sunt plasate pe dinţii-stâlpi și sunt reprezentate de croșete și sisteme speciale.
Croșetele sunt alcătuite din corp, pintene ocluzal, braţ opozant și braţ retentiv. Sunt modelate fie prin
tehnica adiţiei și răzuirii sau prin adaptarea elementelor prefabricate pe model conform desenului, apoi lipite
cu ceară.
Elementele speciale sunt compuse din 2 părţi:
✓ una pe dintele stâlp
✓ una în scheletul metalic.
Mai întâi se modelează partea de pe dintele stâlp după care cea din schelet.
1) Se face din elemente prefabricate (cu precizie mare) care se prind într-un dispozitiv de fixare a
paralelografului
2) Se aplică pe dintele stâlp
3) După turnare și proba în cavitatea bucală
4) Se dublează și se modelează partea din schelet.

*în tratamentul cu protezele scheletate cu sisteme speciale mai întâi se confecţionează proteza fixă cu
elementul fix al sistemului special (capsă, culisă, telescop, bara) după care se face proba, se cimentează, se
amprentează, se confecţionează model de lucru, se dublează și apoi se modelează macheta scheletului.

32. +Caracteristica aliajelor utilizate la confectionarea PPM scheletate.

Se folosesc aliaje nobile si nenobile.

Nobile Au-Ag-Cu-Pd sau Ag-Pd-Au-Cu; Ag-Pd
Nenobile Cr-Co sau Cr-Ni
Cele cu crom formează un strat de oxid care e o barieră contra coroziunii

Cromul – rezistentă la coroziune,proprietăti mecanice bune la concentratia 28%

Cobaltul – mărește modulul de elasticitate, rezistența și duritatea
Nichelul – scade modulul de elasticitate, temperatura de topire, crește ductilitatea si faciliteaza prelucrarea
aliajului
Fe, Cu, Be – poseda un grad de duritate
Carbonul este elementul critic prezent invariabil in aliaje

• Rigiditate mare la grosimi mici

• Rezistenta la coroziune
• Rezistenta mecanica mare, duritate
• Stabilitate si inertie chimica
• Bine tolerat
• Ușor de prelucrat in laboratorul de tehnică
• Luciu perfect si de durată
• Modul de elasticitate mare
• Sa poata realiza turnari precise
• dupa topire sa curga usor.

33. +Enumerati etapele tehnologice de obtinere a scheletului metalic prin turnare

• Modelarea machetei scheletului metalic

• Modelarea machetei canalelor de turnare
• Detensionarea machetei
• Degrasarea machetei
• Ambalarea machetei
• Preîncălzirea tiparului
• Încălzirea tiparului
• Topirea aliajului
• Introducerea aliajului în tipar
• Răcirea tiparului
• Dezambalarea componentei turnate

34. +Metoda de indepartare a pieselor turnate de canalele de turnare.

Se face cu discul de carborund, apoi surplusul se netezește cu freza sau piatră de granulaţie mare
VERDE- cu granulatie mare, NEGRU-cu granulatie supramare

35. +Ce reprezinta procedura de netezire si de planare a piesei turnate.

Netezirea și planarea reprezintă îndepărtarea neregularităţilor și a surplusurilor de pe

suprafaţa piesei turnate cu ajutorul discului, pietrei și frezelor de diferită granulaţie. Suprafaţa
obţine un aspect relativ neted, cu multiple linii de pe urma acţiunii frezei.
 Netezirea – cu gume abrazive-polipanturi sau cu sabaltorul
Lustruire – perii sau puful de bumbac.
Lustruirea electrochimica – folosirea bailor electrogalvanice.

36. +Metoda probei scheletului metalic a PPM scheletate pe model.

Se verifică inserţia și dezinserţia scheletului pe model: trebuie să se facă cu ușurinţă, unica

dificultate să fie ajustarea braţelor retentive în locașul lor;
Se verifică biomecanica: să nu basculeze pe model; dacă basculează înseamnă că undeva
este un surplus sau carcasul este îndoiat.
Se verifică adaptarea intimă a scheletului la toate structurile câmpului protetic:
• șaua să se adapteze intim la spaţiul edentat,
• braţul retentiv să fie amplasat în zona retentivă a dintelui fix după desen,
• braţul opozant în zona supraecuatorială neretentivă opusă braţului retentiv,
• corpul să nu pătrundă în spaţiul subecuatorial al suprafeţei proximale a dintelul stâlp,
• pintenele ocluzal să se adapteze intim în locașul său, să nu proemineze,
• plăcuţa să aibă contact intim,
• bara să fie distanţată de model,
• sistemele speciale să se adapteze intim pe părţile de pe dinţii stâlpi.

37. +Elementele campului protetic edentat partial. Caracteristica.

Câmpul protetic –totalitatea elementelor anatomice a cavitatii bucale, care are contact direct sau indirect cu
proteza dentară.
Elementele campului protetic sunt reprezentate de suportul dento-parodontal (dinti restanti si parodontul
lor) si suportul muco-osos (fibromucoasa si substratul osos).
Elementele morfologice sunt: dinti restanti, crestele edentate, bolta palatina, tuberozitati maxilare ,
tuberculii periformi, mucoasa.
Dinții stâlpi (funcţia de ancorare, menţinere și stabilizare a protezei: un număr mai mare de dinţi restanţi
asigură o mai bună stabilitate a protezei, dar este importantă și repartizarea acestora: dinţii grupaţi oferă
o mai mică stabilitate decât dinţii repartizaţi în diferite locuri);
Fibromucoasa poate fi grupată în 4 clase:
✓ sănătoasă cu grosime și rezilienţă moderată, amortizează șocurile care apar în decursul masticaţiei
și reduce tendinţa de deplasare a protezei;
✓ atrofiată, subţire, rezilienţă redusă, inaptă să suporte presiuni masticatorii – influenţează
nefavorabil actul de masticaţie;
✓ groasă friabilă, grad mare de rezilienţă care favorizează deplasarea protezei
✓ hipertrofiată, mobilă – o fixare foarte slabă a protezei
Apofizele alveolare (vârful, versantul vestibular și oral); sunt grupate în 4 clase:
✓ înalte, retentive, cu versante vestibulare și orale extinse, paralele între ele
✓ medii, cu versante vestibulare ușor oblice prin pierdere se substanţă osoasă;
✓ cu valoare protetică slabă – resorbţie accentuată;
✓ cu valoare protetică negativă – denivelate, dispărute parţial sau total, incongruente
Fundul de sac vestibular și lingual (mucoasa neutră/pasiv mobilă)
Frenul buzei, frenul obrazului;
Bolta palatină poate fi:
✓ extinsă cu suprafaţa orizontală largă, fără torus palatin, cu sutură intermaxilară insensibilă –
sprijin calitativ pentru proteză;
✓ valoare protetică medie suficient de largă dar cu sutura intermaxilară sensibilă;
✓ valoare protetică slabă – suprafaţă ogivală – absenţa suprafeţelor orizontale și prezenţa a doi
versanți oblici inapți să asigure stabilizarea
 Tuberozităţile maxilare pot fi
✓ favorabile, retentive, cu versante paralele între ele;
✓ de valoare medie, acceptabile, cu relief perceptibil – favorabil pentru stabilizarea protezei;
✓ valoare negativă – absenţa oricărui relief – inapt pentru asigurarea stabilităţii protezei;
✓ care au retentivitate prea mare și necesită corectare chirurgicală;
Tuberculii piriformi pot fi
• favorabili,
• mai puţin favorabili,
• cu valoare protetică scăzută
• valoare negativă

38. +Indicatii catre terapia edentatiei partiale cu proteze partiale mobilizabile.

• Edentaţie parţială medie și întinsă;
• Periodontită severă;
• Pierdere excesivă de os alveolar;
• Tratament temporar al edentaţiei;
• Pacienţi care nu-și permit financiar protezarea fixă;
39. +Amprentele. Criterii de clasificare a amprentelor.
Amprentă – copia negativă fidelă a câmpului protetic, confecţionată cu scopul realizării modelului.

După scopul urmărit, amprentele pot fi:

• documentare: se obţine modelul documentar (pentru pregătirea proprotetică)
• auxiliare: se obţine modelul auxiliar (dinţii antagoniști) sau de diagnostic (studiu pe model)
• de bază: se obţine modelul pe care se realizează lucrarea protetică
După tehnica realizării amprentei:
• amprente realizate într-un timp: materialul se aplică în lingură și se presează pe câmpul protetic o singură
dată;
• amprente realizate în doi timpi: materialul se aplică în lingură și se presează pe câmpul protetic apoi se
scoate din cavitatea bucală, se aplică stratul de corecţie și se mai presează o dată;
➢ amprentele din materiale de consistenţă diferită sunt numite duble
• amprente de corectare: o modificare a metodei în doi timpi, în cadrul căreia se aplică material de aceeași
provenienţă chimică;
• amprente în ocluzie: se amprentează ambele arcade dentare în poziţie de ocluzie centrică (se folosește
lingură specială)
• amprente parțiale: se amprentează un anumit sector al arcadei
• amprente totale: se amprentează toată arcada dentară
40. +Lingurile amaprentare. Varietati. Etapele amprentarii anatomice.

Lingura amprentară este un suport pentru materialul amprentar în timpul amprentării;

- deasemenea este un dispozitiv de armare pentru amprentă în timpul realizării modelului.
Sunt metalice sau plastice;
- pentru o hemiarcadă,
- pentru două hemiarcade în ocluzie,
- pentru o arcadă sau pentru ambele arcade în ocluzie.

Lingura este compusă din corp și mâner.

Corpul la maxilă acoperă palatul dur, la mandibulă este răscroit (loc pentru limbă);
- servește pentru menţinerea materialului amprentar;
- poate avea orificii pentru retenţia masei amprentare;
- este de diferite dimensiuni și forme.
Mânerul este poziţionat strict pe linia mediană a amprentei;
- servește pentru fixarea în mână, poziţionarea corectă și menţinerea în timpul amprentării.
Sunt linguri standard și linguri individuale.
Lingurile standard → se ia amprenta anatomică → pe baza ei se face modelul auxiliar → pe baza lui se
confecționează lingura individuală
Lingurile individuale →se ia amprenta funcţională → pe baza ei se face modelul de bază → pe baza lui se
confecţionează șablonul de ocluzie și macheta protezei, apoi se polimerizează acrilatul

Amprentă anatomică: reflectă starea mucoasei în repaus funcţional.

Etapele:
1. Alegerea lingurii amprentare și materialului amprentar
2. Prepararea lui
3. Depunerea pe lingură
4. Introducerea lingurii în cavitatea bucală
5. Centrarea, fixarea lingurii și modelarea marginilor
6. Înlăturarea lingurii cu amprenta din cavitatea bucală
7. Examinarea amprente

41. +Materialele amprentare. Clasificari. Nominalizari.

Dupa Gerner si Napadov
➢ elastice
➢ termoplastice
➢ dure
După I. Postolachi, Gh. Bârsa: după starea materialului la finalul prizei
• Elastice:
➢ Hidrocoloizi reversibili (agar-agar) – pentru amprentarea campului protetic si pentru
duplicarea modelelor
➢ Hidrocoloizi ireversibili (alginat) – Dezavantaj: mentinerea amprentelor sub actiunea
aerului provoaca pierderea apei si ↓ volumului amprentei, iar mentinerea in apa provoaca
imbibarea amprentei cu apa si ↑in volum.
➢ Elastomeri de sinteză – redau cu o precizie maxima relieful campului protetic. Au
stabilitate volumetria, sunt rezistente fata de agentii fizici si chimici
➢ Materiale siliconice (ireversibil) – se obtin pe baza polimerilor siliconici. Se gasesc in 4
variante: pasta vascoasa fluida, pasta vascoasa normala, pasta chitoasa densa, pasta chitoasa
in forma de aluat
➢ Materiale polisulfide (ireversibil) – pe obtin pe baza cauciucului polisulfid lichid, sub
forma de doua paste ambalate in tuburi
➢ Materiale polieterice (ireversibil)
• Dure:
➢ Reversibile: substanţe termoplastice – după întărirea amprentei devin dure, majoritatea nu
permit inregistarea fidelă, iar la îndepărtarea amprentei se poate deforma
➢ Ireversibile: gips, paste de oxid de zinc și eugenol – Ghipsul reda cu o precizie
satisfacatoare relieful.Pastele de oxid de zinc si eugenol sunt folosite in special la edentatii
totale

42. +Tehnica confectionarii modelului. Materiale.

Modelul preliminar este confecţionat din gips simplu.
1. Se confecţionează pasta de gips, se introduce în amprentă în cantităţi mici până la umplere;
2. În acest timp amprenta este amplasată pe măsuţa vibratorie;
3. Se verifică curgerea gipsului astfel încât să pătrundă în toate imprimările amprentei.
4. Un conformator de soclu se umple cu gips peste care se întoarce și se înfundă amprenta.
5. Gipsul trebuie să acopere marginile amprentei! (pentru a reda configurarea fundului de sac unde
este edentaţie).
 6. După priza gipsului, conformatorul și amprenta sunt înlăturaţi iar soclul modelului este fasonat.
Modelul definitiv este confecţionat din gips simplu. Amprenta necesită o pregătire, și anume
îndiguirea și cofrarea.
Îndiguirea constă în lipirea unei benzi de ceară de 3-4 mm pe suprafaţa exterioară a amprentei la o
distanţă de 2-3 mm de la marginea ei.
Cofrarea prevede fixarea unei benzi de ceară de 20-25 mm împrejurul benzii de îndiguire. Pentru
amprenta de pe mandibulă se mai adaugă o plăcuţă de ceară care înlocuiește planșeul.
➢ Astfel se obţine un conformator utilizat la realizarea soclului. Se prepară pasta de gips și se
umple amprenta și conformatorul. După priză se fasonează.
Materiale:
• colbă, spatulă, conformator de soclu, măsuţă vibratorie, vacuum malaxor
• apă, gips
Materiale utilizate:
După natura chimică:
modele din materiale nemetalice:
gipsuri:
alabastru(tip II)
gipsuri dure(tip III)
extradure si sintetice(tip IV, V).
cementuri:
fosfat oxid de zinc(FOZ)
silicofosfati.
materiale compozite:
materiale poliuretanice,
rasini epoxidice,
rasini epiminice cu umpluturi.
modele din materiale metalice:
• amalgame,
• aliaje usor fuzibile,
• aliaje obisnuite.
Dupa tehnologia de realizare (dupa modul de depunere al modelului in amprenta) :
 prin turnare in amprenta :
-gipsuri,
-materiale compozite,
-mase ceramice.
 prin indesare(stupuire)

43. +Cerinte catre modelul realizat pentru confectionarea protezelor partiale mobilizabile acrilice.
• să fie integru, să nu aibă surplusuri, pori, fisuri, lipsuri, fracturi, mai ales în zona unde va fi modelată
macheta protezei;
• să redea cu exactitate starea mucoasei în timpul funcţiei;
• să redea cu exactitate relieful câmpului protetic;
• să redea cu exactitate fundul de sac;
• să nu prezinte schimbări de volum;
• să aibă suprafaţă netedă
• soclul modelului 2-2,5 cm
• baza modelului sa fie paralela cu campul protetic
• la preparaea pastei de ghips este necesar de respectat in mod riguros cantitatea de apa-pulbere indicata de
producator;
➢ multa apa → se va mari coeficientul de contractie → modelul va fi mai putin precis si cu o
rezistenta mai scazută;
➢ puțină apa → ghipsul nu va umple bine imprimarile provocand si alte coplicatii
• eliberarea modelului de materialul amprentar se face numai dupa priza deplina a ghipsului
44. +Caracteristica componentelor PPMA acrilice cu placa.
Elemente principale: dinţii acrilici;
Elemente auxiliare: baza protezei și elementele de ancorare, menţinere și stabilizare.
Dinții artificiali: sunt elementele funcţionale principale, (restabilesc integritatea și funcţia); sunt din
acrilat sau porţelan și se plasează în spaţiile edentate, formând segmente artificiale ale arcadei dentare
Elemente de ancorare, menținere și stabilizare: sunt elementele care menţin și stabilizează proteza pe
câmpul protetic; sunt elemente principale (croșete) și auxiliare (elementele câmpului protetic care se
opun tendinţei protezei de mobilizare în plan vertical și orizontal);
Baza: constituit din șei și conectorul în formă de placă care le unește; șeile se amplasează în spaţiul
edentat iar conectorul pe palatul dur sau versantul intern al apofizei alveolare inferioare; baza unește
toate elementele și formează un corp unic.

45. +Dintii artificiali, varietati. Ambalaje comercializate.

Dinţii artificiali sunt elementele principale din componenţa PPMA: ei restabilesc funcţia lezată a
sistemului stomatognat. Ei pot fi confecţionaţi din acrilat sau porţelan; seamănă cu dinţii naturali la
formă, mărime și culoare;
Sunt comercializaţi sub formă de garnituri, așezaţi în ceară plastică, pe plăcuţe pentru grupul frontal și cel
lateral sau în cutii speciale. Pe ambalaj este notată marca fabricii, culoarea, dimensiunea și forma. În
anumite situaţii clinice, mai frecvent în zonele laterale pot fi utilizaţi şi dinţii metalici confecţionaţi
standard sau prin metoda de turnare.
Dinţi acrilici Dinți dint porţelan
confecţionaţi prin polimerizare confecţionaţi prin ardere
fac legătură chimică cu materialul bazei necesită realizarea unor retenţii suplimentare
(cavităţi, crampoane), pentru că nu fac
legătură chimică cu materialul bazei
rezistenţă mecanică satisfăcătoare au rezistenţă mecanică mai mare → mai duri
în timp se abraziază nu se abraziază la fel de repede
posedă nuanţe coloristice variate dar în timp au nuanţe coloristice variate, suprafeţe
se colorează lucioase (nu se colorează repede în timp)
sunt permeabili pentru lichidul și flora sunt impenetrabili la lichidul și flora
microbiană bucală microbiană bucală
mai ieftini densitate mai mare
ușor de prelcurat, de adaptat în ocluzie calităţi fizico-chimice superioare
material moale biocompatibili
se șlefuisc mai dificil ca acrilatul
oferă un estetic mai bun

46. +Caracteristica elementelor de ancorare, mentinere si stabilizare a PPMA.

Elemente principale (mecanice fabricate): croșete din sârmă, croșete din acrilat, sisteme speciale
Elemente auxiliare (anatomice morfofuncţionale): elementele de relief ale câmpului protetic care se
opun mobilizării verticale și orizontale ale protezei.
Acestea sunt: apofizele alveolare, bolta palatină, tuberozităţile maxilare, exostoze, dinţi restanţi,
tonicitatea și capacitatea de contracţie musculară periprotetică. Se include și lichidul bucal care favorizează
adeziunea protezei.
Croșetele au 3 segmente:
• dentar (braţ) – poziţionat pe faţa vestibulară în zona subecuatorială retentivă; menţine proteza
pe câmpul protetic;
• elastic (corp) – o buclă care asigură elasticitatea;
• de fixare (apofiza) – o prelungire cu scop de fixare în bază.
Cerinţe faţă de croșetele din sârmă:
• se confecţionează din sârmă de wipla cu grosime de 0,6-0,8mm;
• segmentul dentar să aibă contact linear intim cu suprafaţa vestibulară a dintelui și să o cuprindă
cu cel puţin 2/3 din dimensiunea ei în sens mezio-distal;
 • vârful să fie rotunjit și poziţionat în zona cu cea mai mare retentivitate;
• segmentul elastic este distanţat cu 1,5-2mm de parodonţiul marginal sau este poziţionat
supraecuatorial;
• segmentul de fixare trebuie să fie retentiv: se modelează dilatări sau bucle.
{Caracteristica sistemelor speciale: p.6}

47. +Varietati de crosete din sarma de Wipla utilizate la confectionarea PPMA. Caracteristica.

Croșet cervico-ocluzal deschis dental – are un singur braţ elastic care contactează cu toată zona retentivă
(subecuatorială) a suprafeţei vestibulare; braţul trece pe suprafaţa vestibulo-proximală limitrofă breșei,
distanţat cu 0,5mm, face o buclă spre mijlocul apofizei alveolare și se poziţionează paralel cu aceasta
distanţat cu 1-1,5 mm.
Indicat pe dinţii stâlpi care nu au ecuator accentuat atât la maxilă cât și la mandibulă.
Croșet cervico-alveolar deschis dental – are un singur braţ elastic care contactează cu zona retentivă a
suprafeţei vestibulare, face o buclă și se orientează spre colet, pe care-l traversează distanţat cu 1-1,5mm și
continuă pe versantul vestibular al apofizei alveolare unde face o curbă și se orientează spre centrul apofizei
alveolare, unde se va poziţiona distanţat cu 1-1,5mm. Braţul elastic este mai lung, redându-i croșetului o
elasticitate mai mare.
Indicat pe dinţii stâlpi cu retentivitate mare și cu grad redus de implantare.
Croșet cervico-ocluzal întors – face contact și cu zona subecuatorială și cu cea supraecuatorială;
extremitatea liberă începe în zona subecuatorială dinspre spaţiul edentat (distanţat cu 1,5-2mm),
traversează zona retentivă până ajunge la extremitatea opusă a feţei vestibulare, realizează o buclă la 180° și
se orientează spre spaţiul edentat traversând zona supraecuatorială, apoi trece pe faţa proximală unde
realizează o buclă spre mijlocul apofizei alveolare (1-1,5 mm distanţat).
Indicat pe molari cu retentivitate maximă la nivelul mezio- vestibular.
Croșet inelar Jackson și Adams – se confecţionează dintr-un segment de sârmă cu o lungime de circa 6—
8 cm. La mijlocul segmentului se notează vizual lăţimea suprafeţei vestibulare retentive a dintelui-stâlp.
După care de la limitele lăţimii notate sârma se îndoaie din ambele părţi sub un unghi de 90°. Braţul retentiv
se poziţionează în zona retentivă, ambele extremităţi fac câte o buclă spre ocluzal și traversează arcada
dentară prin ambrazurile ocluzale extinzându-se pe versantul oral unde se fixează în bază.
Indicat în protezele unilaterale pe primii molari ai hemiarcadei întregi.

Cerinţe faţă de croşete:

• segmenul dentar trebuie să fie în contact cu suprafaţa vestibulară a dintelui şi trebuie s-o cuprindă cu
cel puţin 2/3 din dimensiunea ei în sens meziodistal;
• vîrful segmentului dentar se aplică în zona cu retentivităţi mai mari şi prin şlefuire se rotunjeşte
pentru a evita eroziunile ţesutului dentar;
• segmentul elastic trebuie să fie distanţat de parodontul marginal cu 1,5 – 2 mm sau este aşezat în
zona supraecuatorială;
• extrimităţii libere a segmentului de fixare i se oferă o formă plată cu ajutorul ciocănaşului şi
nicovalei, sau prin formarea unor bucle ce vor permite fixarea croşetului în acrilat.

48. +Tehnica confectionarii crosetului cervico-ocluzal deschis dental din sarmă de Wipla. Utilaj,
instrumente.
1. Se taie o bucată de sârmă de lungime corespunzătoare,
2. Cu ajutorul cramponului, prin îndoire, se modelează braţul retentiv,
3. Apoi, la nivelul punctului de contact interdentar, croșetul este îndoiat spre apofiza alveolară
distanţat cu 0,5 mm de suprafaţa proximală a dintelui, iar pe măsura apropierii de apofiza alveolară
este orientat oblic spre mijlocul apofizei acesteia distanţat cu 1-1,5mm.
Croşetele sunt confecţionate din sârmă de wiplă elastică cu diametrul de 0,6—0,8 mm. Nu se admite
încălzirea sârmei la flacără nici înainte şi nici după modelare, deoarece încălzirea sârmei modifică
structura cristalică a metalului, proces însoţit de scăderea însuşirilor elastice şi ca urmare croşetul nu va
asigura menţinerea mecanică a protezei mobilizabille
Utilaj:
 • Crampon
• cleşte în cioc
• cleşte cu fălci rotunde
• cleşte pentru tăiat sârmă.
• Sârmă
• ocluzoare şi articulatoare;
• modele de diagnostic;
• nicovale.
49. +Caracteristica sistemelor speciale de ancorare, mentinere si stabilizare utilizate la confectionarea
PPMA.
Prezintă dispozitive mecanice complexe alcătuite din 2 componente: una fixată la dinţii stâlpi și alta fixată în
baza protezei.
Caracteristica:
• asigură sprijinul protezei (opune rezistenţă mișcării protezei spre ţesuturile câmpului protetic);
• menţin proteza pe câmpul protetic (opune rezistenţă mișcării de la câmpul protetic);
• stabilizarea protezei (previne mișcările orizontale);
• fixarea protezei (previne mișcările dintelui stâlp de la proteză și mișcările protezei de la dintele
stâlp);
• trebuie să fie pasive în statică (repaus) și active numai în dinamică (funcţie) pentru a se opune
mobilizării;
• au dimensiuni reduse;
• sunt fizionomice;
• sunt bine tolerate de pacienţi;
• dintele stâlp trebuie să aibă o înălţime de minim 6 mm.
Telescoape: un sistem constituit din cape cilindrice sau cilindro-conice cementate pe dinţii stâlpi și
coroane de înveliș care restabilesc forma anatomică a dintelui stâlp fiind solidarizat baza protezei; are o
suprafaţă mare de fricţiune → conferă o menţinere și stabilizare mai bună. Pot fi utilizate atât pentru
sprijinul dento- parodontal cât și mixt.
Bare cu călăreți: două componente: o bară metalică care se fixează la coroanele sau dispozitivele
radiculare ale dinţilor stâlpi; are dimensiune de 1,5-4 mm, formă rotundă/ovală/dreptunghiulară, repetă
forma curburii apofizei alveolare și este distanţată de aceasta cu 1-2 mm; gutiera (călăreţ) este o copie de
formă și dimensiuni externe ale barei, poate avea contact intim cu bara la polul ei superior (sistem rigid)
(suport dento-parodontal) sau poate fi situat la distanţă (dependentă de rezilienţa mucoasei), realizând
suport mixt.
Indicate în edentaţii frontale, laterale și subtotale atunci când înălţimea câmpului protetic permite plasarea
barei, gutierei și dinţilor artificiali.
Sistemul Dolder a fost conceput pe 2 rădăcini mandibulare a caninilor pe care s-a confecţionat cape metalici
cu dispozitive radiculare unite cu bara.
Indicate în edentaţiile frontale, laterale şi subtotale, la aplicarea PPMA cu placă, cît şi a celor scheletate.

50. +Caracteristica bazei PPMA. Limitele bazei PPMA la MANDIBULĂ.

Baza PPMA este alcătuită din șeile aplicate în spaţiile edentate și conectorul principal în formă de placă
palatină sau linguală (pe versantul oral al apofizei alveolare)
Baza este elementul care
- fixează dinţii și elementele de ancorare, menţinere și stabilizare,
- transmite presiunea masticatorie către suportul muco-osos
- participă la adeziunea protezei pe câmpul protetic.
Ea are în mediu o grosime de 2mm și se extinde în dependenţă de numărul dinţilor restanţi și gradul lor de
mobilitate, structura suportului osos, grosimea și elasticitatea fibromucoasei, topografia edentaţiei, vârsta;
astfel poate avea limite extinse sau reduse.

Limitele la mandibulă:
Pe vestibular în zonele edentate, limita se extinde până la fundul de sac vestibular, în zona mucoasei neutre,
spre distal, dacă este edentaţie terminală, acoperă 1/3 anterioară a tuberculului piriform, coboară până la linia
oblică internă întinzându-se orizontal pe fundul de sac lingual. Șeile se unesc printr-o placă linguală care se
extinde pe suprafeţele orale ale dinţilor laterali până în zona supraecuatorială, în zona frontală acoperă dinţii cu
2/3 din înălţime.

51. +Caracteristica bazei PPMA. Limitele bazei PPMA la MAXILĂ.

Baza PPMA este alcătuită din șeile aplicate în spaţiile edentate și conectorul principal în formă de placă
palatină sau linguală (pe versantul oral al apofizei alveolare)
Baza este elementul care
- fixează dinţii și elementele de ancorare, menţinere și stabilizare,
- transmite presiunea masticatorie către suportul muco-osos
- participă la adeziunea protezei pe câmpul protetic.
Ea are în mediu o grosime de 2mm și se extinde în dependenţă de numărul dinţilor restanţi și gradul lor de
mobilitate, structura suportului osos, grosimea și elasticitatea fibromucoasei, topografia edentaţiei, vârsta;
astfel poate avea limite extinse sau reduse.

Limitele la maxilă
Pe vestibular în zonele edentate, șeile se extind până la fundul de sac vestibular, în zona mucoasei neutre,
spre distal, dacă este edentaţie terminală, acoperă tuberozitatea palatină; posterior coincide cu linia A. Acoperă
dinţii restanţi laterali până în zona supraecuatorială iar frontali până la colet. În zona frontală, dacă apofiza
alveolară este dezvoltată, versantul vestibular al șeii poate lipsi sau acoperi numai jumate din apofiză.

52. +Trasarea liniilor necesare pentru montarea dintilor artificiali in PPMA

• limitele bazei protezei

• mijlocul apofizei alveolare edentate
• locul unde va fi poziţionat braţul retentiv al croșetului
La maxilă:
1. linie mediană, trasată pe sutura palatului dur care împarte modelul în 2 jumătăţi;
2. liniile ce împart în 2 jumătăţi tuberozităţile maxilare şi apofizele alveolare laterale;
3. linia transversală, trasată pe centrul papilei incisive şi perpendiculare liniei mediane;
4. liniile medii ale apofizei alveolare anterioare, trasate de la linia anterioară a papilei incisivale ce uneşte
punctele de proiecţie a caninilor, situate pe linia apofizei alveolare în zonele laterale, la o distanţă de 5
mm faţă de extermitatea mezială a primei ruci palatine mari.

La mandibulă:
1. linia mediană, trasată de la centrul apofizei alveolare din zona frontală prin centrul liniei ce uneşte
tuberculii periformi;
2. liniile ce împart în 2 jumătăţi tuberculii periformi şi apofizele alveolare din zonele laterale;
3. linia transversală, trasată pe centrul apofizei alveolară din zona frontală şi perpendiculară liniei
mediane, punctul de intersecţie aliniei frontale cu liniile laterale determină locul de aşezare acaninilor;
4. marcarea limitelor linguale, vestibulare, anterioare şi posterioare ale tuberculilor periformi.

53. +Criteriile de alegere a dintilor stalpi pentru aplicarea elementelor de ancorare, mentinere si
stabilizare. Liniile crosetare. Importanta.

După tipul de ancorare se deosebește:

- punctiformă (un dinte stâlp, edentaţie subtotală);
- liniară (se unesc doi dinţi fie pe o hemiarcadă fie pe două)
- în suprafață (mai multe linii care delimitează o suprafaţă; cea mai favorabilă).
Dinţii stâlpi și numărul lor se aleg astfel încât să se obţină o ancorare cât mai favorabilă. Ancorarea
depinde de linia croșetară.
 Linia croșetară: linia care unește dinţii stâlpi (pe care se pun croșete). Ea poate trece transversal,
diagonal, sagital sau în suprafaţă.
Importanţa reiese din aceea că linia croșetară trebuie să treacă cât mai aproape de centrul de greutate a
protezei. Cu cât e mai aproape, cu atât ancorarea e mai favorabilă; cu cât mai mult deviază, cu atât e mai
nefavorabilă.
Flexibil din cauza: material, grosime
AVANTAJE DEZAVANTAJE
Insertie si dezinsertie usoara Fracturare la presiuni masticatorii
Bine suportate Atrofie neuniforma
Nu are retentii metalice → sunt estetice Durabilitate redusa
Sensibilitate termica minima Nu se realizeaza repararea
Adaptare usoara Provizorii
Imbiba umiditatea

54. +Caracteristica componentelor protezelor partiale mobilizabile flexibile.

Protezele flexibile au ca componente:
• șeile cu dinţi artificiali
• conector principal
• elementele de ancorare sunt croșetele acrilice, situate în zonele retentive ale apofizei alveolare;
• croșetele sunt elastice și au aceeași culoare ca gingia.
Nylon este foarte rezistent, aproape incasabil, are o culoare asemanatoare cu cea a gingiei, poate fi dispus
in strat foarte subtire si poate fi utilizat atat pentru baza protezei, cat si pentru sistemele de prindere.
(ValPlast, Luciton FRS, Sunflex, TCS, Duraflex și Flexstar)
Vinilul este rezistent si elastic, este colorat la fel ca gingia sau poate fi chiar transparent si este utilizat
pentru confectionarea bazei protezei si a sistemelor de prindere. Spre deosebire de materialul cu nylon, cel
cu compusi de vinil este mai usor de prelucrat de catre tehnicieni. (Flexite si Ultraflex)
Dacă vorbim despre Bio Dentaplast, acest material are culoare albă și este destinat confecţionării croșetelor
elastice și a carcasului protezelor scheletate.

55. +Caracteristica elementelor de ancorare, mentinere si stabilizare a protezelor partiale mobilizabile

flexibile.
Pentru stabilizarea protezelor flexibile se folosesc croșetele acrilice.
Croșetul mucoalveolar este o prelungire a bazei care se amplasează pe versantul vestibular într-o
zonă retentivă, nu face contact cu dintele, este elastic și are culoarea mucoasei.
Croșetul dentogingival este o prelungire a bazei care se amplasează parţial pe dinte, parţial pe gingie,
este elastic și se confecţionează din material incolor sau de culoarea dintelui.
Croșetul dentar este o prelungire a bazei care se amplasează în zona subecuatorială retentivă a
dintelui, este elastic și se confecţionează din material incolor sau de culoarea dintelui. Este asemănător
cu croșetul turnat pentru proteze scheletate: are braţ retentiv și opozant. Forma braţelor și grosimea pot
varia în dependenţă de situaţia clinică.

56. +Indicatii catre terapia edentatiei partiale cu proteze partiale mobilizabile flexibile.
• pacienţi alergici la monomer;
• situaţii clinice la care parametrii ce caracterizează suportul odontal nu oferă condiţii necesare
amplasării corecte a croşetelor turnate;
• considerente estetice de mascare a recesiunii gingivale;
• pacienţi care au leziuni sau nu se pot adapta la protezele dure
• evitarea stresului pe unităţile odonto-parodontale restante;
• pacienţii care prezintă protuberanţe osoase sau tuberozităţi plonjante care în condiţiile unei stări
generale bune ar trebui reduse chirurgical pentru a permite inserţia unei proteze parţiale
mobilizabile;
• dinţi parodontotici, sensibilitate dentară, cancer oral sau alte situaţii în care dinţii sunt
compromişi sau confortul este problematic;
• în tratamentul pacienţilor cu torus foarte mare sau despicături palatine
57. +Tehnica confectionarii modelului. Materialele necesare. Cerinte catre modelul realizat pentru
confectionarea protezelor partiale mobilizabile flexibile.
Modelul se confecţionează din gips de clasa III, duritatea fiind necesară pentru a nu se fractura în
timpul injectării.
7. Se confecţionează pasta de gips, se introduce în amprentă în cantităţi mici până la umplere;
8. În acest timp amprenta este amplasată pe măsuţa vibratorie;
9. Se verifică curgerea gipsului astfel încât să pătrundă în toate imprimările amprentei.
10. Un conformator de soclu se umple cu gips peste care se întoarce și se înfundă amprenta.
11. Gipsul trebuie să acopere marginile amprentei! (pentru a reda configurarea fundului de sac unde
este edentaţie).
12. După priza gipsului, conformatorul și amprenta sunt înlăturaţi iar soclul modelului este fasonat.
Cerințe:
• să fie integru, să nu aibă surplusuri, pori, fisuri, lipsuri, fracturi, mai ales în zona unde va fi
modelată macheta protezei;
• să redea cu exactitate relieful câmpului protetic;
• să nu prezinte schimbări de volum;
• să aibă suprafaţă netedă;
Materiale:
• colbă, spatulă, conformator de soclu, măsuţă vibratorie, vacuum malaxor
• apă, gips
58. +Etapele clinico-tehnice de confectionare a protezelor partiale mobilizabile flexibile.
Clinic: examinarea pacientului și obţinerea amprentei anatomice a câmpului protetic;
Laborator: confecţionarea modelului și a lingurii individuale;
Clinic: amprentarea funcţională;
Laborator: confecţionarea modelului definitiv și a șablonului de ocluzie;
Clinic: determinarea ocluziei centrice sau a relaţiilor intermaxilare;
Laborator: fixarea modelelor în simulator, realizarea machetei bazei protezei, montarea dinţilor
artificiali, modelarea machetei protezei mobilizabile;
Clinic: proba machetei în cavitatea bucală;
Laborator: modelarea definitivă a machetei protezei, ambalarea în chiuvetă, realizarea tiparului,
introducerea acrilatului în tipar prin injectare, dezambalarea și prelucrarea protezei.
Clinic: aplicarea și adaptarea protezei pe câmpul protetic.

59. +Reguli de montare a dintilor artificiali din acrilat in protezele partiale mobilizabile flexibile la
maxila si mandibula.

• în zonele laterale dinţii se montează pe mijlocul apofizei alveolare și perpendicular ei, realizând contact
cu dinţii antagoniști
• în zona frontală dinţii se montează cu restaurarea configuraţiei curburii dentare în raport de ocluzie;
în dependenţă de situaţia clinică dinţii pot fi montaţi cu gingie artificială sau fără ea;
• la prezenţa a mai multor dinţi restanţi, dinţii artificiali se vor monta ţinând cont de gradul lor de
implantare, mărime, formă, linia coletului;
• este principal să se suplinească spaţiul edentat: se permite montarea unui număr mai mare sau mai
mic de dinţi, sau din alt grup pentru a lichida breșa;
• dinţii din porţelan nu se șfeluiesc decât pe suprafaţa cervicală (mucozală).
• dinţii acrilici sunt perforaţi pentru a realiza retenţie mecanică (dinţii și materialul bazei nu fac legătură
chimică).

60. +Tehnologii de injectare a acrilatelor moderne.

Într-un aparat special, cartușul cu bilele de acrilat este încălzit până se plastifică, apoi, prin
 presiune, se injectează în chiuvetă.
CLASIC:
Se amestesca lichidul (monomerul) cu praful (polimerul) in raport 2:1. Dupa amestec, se deosebesc 3 faze
(nisipos, fibra, aluat). Amestecul se introduce in tipar cu spatula prin orificiul destinat, se preseaza in ring.
Urmeaza polimerizarea la cald, in cratita cu apa 35-40 grade.
MODERN:
Masa acrilica sub forma de granule se pun intr-o capsula. Se pune in cuptor > 300 gr, 10-18 min. Granulele
se topesc, devin o pasta omogena. Capsula se preseaza in tipar. Asteptam racirea la tempratura camerei.
APARATE DE INJECTARE: manuale, automate, semiautomate

61. +Principiul de injectare chemoplastica cu polimerizare la cald in mediu uscat.

1.Injectarea pastei de MICROBASETM - răsină poliuretanică in tiparul de gips cu ajutorul instalației de la
firma DeTrey/Dentsply, la o presiune de 5,5 bari timp de 20 min.
2.Polimerizarea pastei prin introducerea chiuvetei în intregime in microundă MICROMAT- durata
polimerizări este de 7 min. După polimerizare ansamblul chiuvetă/tipar/räşină se lasă să se răcească în aer 1h,
după care răcirea este continuatä prin imersie in apă rece timp de 30 min - când chiuveta a ajuns la temperatura
mediului ambiant, se dezambalează şi finisează proteza.

62. +Procedeul de injectare chemoplastica cu polimerizare la rece.

Injectarea materialului in tipar se face sub o presiune de 4 bari, cu o viteză de 8-10 mm/s chiuveta se
menține in continuare, timp de 5 minute sub această presiune după care se polimerizează timp de 30 minute,
intr-o baie de apă, la 55°C și sub o presiune de 2 bari.

63. +Dezambalarea protezei partiale mobilizabile flexibile.

Dezambalarea se face cu ajutorul ciocanului pneumatic sau simplu fracturând tiparul, apoi proteza este
curăţită atent de surplusurile de material de ambalare. Chiar dacă proteza este elastică, nu se ignoră
posibilitatea fracturării bazei sau a dinţilor.
- Dezambalarea se realizează după răcirea completă a chiuvetei, pentru a nu modifica forma
protezei injectate.
- Printr-o lovitură de ciocan se rupe bucata de cartuş presată, rămasă în afara cuvetei.
- Se desfiletează cele 4 şuruburi şi se aşează cuveta pe dispozitivul special pentru dezambalare şi
se îndepărteză prima parte a cuvetei de pe masa de ambalat.
- Se îndepărtează şi a 2 parte a cuvetei. Prin poziţionarea cuvetei pe dispozitivul special, cu masa
de ambalat în jos şi strângerea pistonaşului asupra gipsului.
- Pentru eliberarea protezei din masa de ambalat, se intervene asupra gipsului prin lovituri mici,
repetate şi rapide, din partea laterală a tiparului.
- După crăparea gipsului de ambalat, prin lovituri continuu, se intervene pe partea superioară a
tiparului, şi din aproape în aproape îndepărtăm gipsul.

64. +Particularitati de prelucrare si lustruire a protezei partiale mobilizabile flexibile.

Materialul din care sunt confecţionate aceste proteze se prelucrează dificil – nu face rumeguș dar fibre
similar plasticului la încălzire. De aceea se prelucrează cu freze și perii speciale, fără supraîncălzire.

65. +Notiunea „ocluzie”. Varietati.

Ocluzie – raport de contact static sau dinamic dintre arcadele dentare indiferent de relațiile dintre ele.
Varientăți:
• centrică (statică)
• anterioară – raport dentodentar al dinţilor frontali în timpul deplasării mandibulei anterior (mişcări
de propulsie)
• posterioară – deplasare a mandibulei în direcţie distală, realizându-se astfel un contact dentodentar
numai în zonele laterale
• laterală din dreapta sau din dreapta – raport dentodentar al dinţilor laterali şi poate fi din partea stângă,
sau din partea dreaptă, în dependenţă de direcţia deplasării mandibulei
66. +Definitie „ocluzie centrica”.
Raport între arcadele dentare în plan sagital, transversal și vertical când mandibula ocupă o poziție
centrică față de baza craniului și maxilă. Aceasta asigură poziționarea anterioară a condililor articulari
în fosele articulare, la baza pantei tuberculilor articulari și un contact maxim interdentar, manifestat de
contracția bilaterală, uniformă și simetrică a mușchilor ridicători ce coincide cu mișcarea de deglutiție.

67. +Definitie „ relatii intermaxilare centrice”.

Raport mandibulo-cranian în cadrul căruia mandibula se instalează față de maxilă în așa mod că
condilii articulari ai mandibulei ocupă în fosele articulare o poziție de retruzie neforțată față de baza
pantei tuberculului articular, indiferent de prezența sau absența totală a dinților. Este o poziție din care
încep și se finalizează mișcările mandibulare la realizarea funcțiilor principale ale sistemului stomatognat

68. +Definitie „pozitie de postura a mandibulei”. Metode de determinare.

Poziție de postură – poziția mandibulară, determinată de echilibrul dintre tonusul mușchilor ridicători
și coborâtori ai mandibulei, când pacientul se află în clinostatism sau șezând și privind înainte.
Metode de determinare:
Pacientul stă cu capul nesprijinit și va privi înainte, respirând liniștit.
În cabinet trebuie să fie liniște, o atmosferă calmă și plăcută, lumina și culorile nestridente, conversația
calmă.
Mandibula trebuie lăsată sub influența reflexului miostatic care se obține prin lovirea mentonului sau a
peretelui inferior al cavității bucale.
În cursul poziționării mandibulei în poziția de postură mușchii mobilizatori ai mandibulei, mușchii
prevertebrali, ai cefei și limbii se află într-un echilibru antigravitațional.
În practică se folosesc o serie de teste fonetice preconizate de diferiți autori: Wild (mama, ema),
Silvermann (fonema „S” – Mississippi, pas), Robinson (fe-fe), dar PP poate fi adaptată și după o mișcare
de deglutiție.
Repere:
• dentar (între arcade este un spațiu de inocluzie de 2-4mm),
• labial (buzele sunt în contact fără să se contracte, lejer);
• lingual (între limbă și palatul dur apare un spațiu minim fonetic)
69. +Definitie DVO. Metodele de determinare.
Dimensiunea verticala de ocluzie – distanta dintre punctele subnasion si gnation cand dintii se afla in
intercuspidare maxima.
DVO are o dimensiune constanta pentru ca este dimensiunea care se masoara cand dintii sunt in contact.
A. Metode antropometrice
- distanta nasion-subnasale egala sau mai mare cu 1 cm decat distanta subnasale-gnation in DVRP (metoda
Leonardo Da Vinci).
- metoda punctelor tatuate pe fibromucoasa rebordului alveolar.
- distanta interpupilara egala cu distanta masurata intre punctul plasat la intersectia liniei mediene cu linia
cutaneo-mucoasa a roșului buzelor si gnation pentru DVO (metoda Buianov).
- distanta dintre fanta labiala si unghiul extern al ochiului este egala cu distanta subnasale- gnation pentru
DVPR (metoda Willis).
B. Metode functionale.
Se folosesc metodele functionale fonetice si testul deglutitiei, cunoscute pentru determinarea relatiei de
postura. Ea corespunde dimensiunii verticale de repaus si masoara distanta intre punctele cunoscute,
subnasale-gnation. Se scad 3-4 mm si se obtine dimensiunea verticala de relatie centrica sau de ocluzie.
C. Metode estetice.
Aspectul fizionomie al fetei cautat de clinician reprezinta un mijloc intuitiv si subiectiv care este capabil sa
infirme sau sa confirme evaluarile antropometrice si functionale facute anterior. Astfel, cu machetele de
ocluzie in cavitatea orala toate trasaturile fetei trebuie sa fie in armonie: pliurile si santurile periorale si
perinazale reduse, buzele intr-un contact imperceptibil si sa realizeze un echilibru al musculaturii oro-faciale,
intr-un acord cu tipul morfologic si tipul constitutional al individului.

70. +Caracteristica celor 3 situatii clinice de determinare a o.c. sau a relatiilor intermaxilare centrice.
 1. Cand exista dinti in cele 3 zone (laterale si anterioara) si modelele pot fi pozitionate in ocluzie
centrica fara blocurile din silicon sau a sabloanelor cu borduri de ocluzie.
2. Cand sunt prezenti dinti restanti in 2 zone din 3 si este nevoie de determinare a relatiilor
intermaxilare centrice cu ajutorul blocurilor din silicon.
3. Cand sunt prezenti dinti restanti doar intr-o zona sau edentat total cu pierderea DVO si este nevoie
de realizarea sabloanelor cu borduri de ocluzie

Metoda antropometrica- se bazeaza pe masurarea celor trei etaje ale fetei cu ajutorul compasului
APPENRODT-GHERINGHER.
*Pacientul este rugat sa deschida gura maximal iar medical se aplica doua puncte corespunzator, unul pe virful
nasului si altul pe menton.
*Fara a schimba pozitia compasului, pacientul inchide gura pina la momentul in care bratul intermediar va
ocupa pozitia pe virful nasului in punctual unde s-a aflat extrema compasului mare. Aceasta inaltime va
corespunde dimensiunii vertical de repaus fiziologic relativ al mandibulei. DVO va fi mai mica cu 2- 3mm.
Metoda anatomofiziologica – are la baza date anatomice si fiziologice ale sistemului stomatognat.
*La edentatul total are loc: prabusirea buzelor, obrajilor, plicile nazolabiale devin mai pronuntate, barbia se
deplaseaza anterior. Deci pentru a determina un calcul correct al DVO trebuie sa tinem cont de faptul ca
buzele trebuie sa se aseze fara tensiune, comisurile labiale trebuie sa fie putin ridicate, iar plicile nazolabiale
nu trebuie sa fie exprimate

71. +Varietati de ocluzii fiziologice si patologice. Caracteristica.

Fiziologice:
• ortognată se descrie prin:
1. semne de ocluzie centrică caracteristice pentru toți dinții: fiecare dinte contactează cu doi dinți
antagoniști (unul principal și unul secundar), excepție făcând incisivul central inferior și ultimul
molar superior;
2. semne caracteristice pentru dinții frontali: linia mediană a feței coincide cu linia dintre incisivii
centrali ai maxilei și mandibulei (simetrie); frontalii superiori acoperă frontalii inferiori până la
o treime din înălțimea lor (2-3mm); marginea incizală a frontalilor inferiori contactează cu
tuberculii palatinali ai frontalilor superiori.
3. semne caracteristice pentru dinții laterali în plan sagital: cheia de ocluzie Angle
4. semne caracteristice pentru dinții laterali în plan transversal: cuspizii vestibulari ai dinților
superiori acoperă cuspizii vestibulari ai dinților inferiori, aceștia contactând cu șanțul mezio-
distal al dinților superiori; cuspizii linguali ai dinților inferiori acoperă cuspizii palatinali ai
dinților superiori, aceștia contactând cu șanțul mezio- distal ai dinților superiori; se explică prin
faptul că arcada superioară este mai mare,
dinții superiori au înclinație spre vestibular iar dinții inferiori au înclinație spre lingual.
• dreaptă (cap-la-cap) – același raport ca la ocluzia ortognată cu diferența că dinții din zona frontală sunt în
raport ocluzal (margine incisivală la margine incisivală); mandibula poate să se deplaseze fără obstacol
în direcție sagitală și transversală → stereotip de masticație frecător → abraziune rapidă.
• biprognată (protruzie fiziologică bimaxilară/prognația fiziologică) – același raport ca la ocluzia
ortognată cu diferența că dinții din zona frontală la ambele maxilare, împreună cu apofizele alveolare,
au o înclinație în direcție vestibulară
• opistognată (retruzie fiziologică bimaxilară) – același raport ca la ocluzia ortognată cu diferența că
dinții din zona frontală la ambele maxilare, împreună cu apofizele alveolare, au o înclinație ușoară în
direcție orală
Patologice:
• prognația (ocluzia distală) – primul molar inferior are o poziție distală, astfel încât cuspidul
meziovestibular (MV) al molarului superior nu este situat între cuspizii mezio- și centrovestibular
(CV) ai primului molar inferior, dar este deplasat anterior, deci primul molar inferior este deplasat
distal cu cel puțin un cuspid; frontalii superiori pot fi retruzați, păstrând contactul cu dinții inferiori
sau pot fi protruzați, având un spațiu de inocluzie în plan sagital.
• progenia (ocluzia mezială/inversă) - primul molar inferior are o poziție mezială, astfel încât cuspidul
 meziovestibular (MV) al molarului superior nu este situat între cuspizii mezio- și centrovestibular
(CV) ai primului molar inferior, dar este deplasat posterior, deci primul molar inferior este deplasat
mezial cu cel puțin un cuspid; frontalii inferiori îi acoperă pe cei superiori cu sau fără prezența
spațiului de inocluzie în plan sagital.
• adâncă – dacă dinții frontali superiori îi acoperă pe cei inferiori mai mult de o treime din dimensiunile
lor verticale, iar marginile lor incisivale vin în contact cu tuberculii incisivilor superiori, este o ocluzie
adâncă nepatologică; dacă dinții frontali superiori îi acoperă pe cei inferiori până la colet iar marginile
incisivale ale contactează cu mucoasa – este patologică; în zona laterală poate fi un raport normal
sau dereglare.
• deschisă – prezența unui spațiu de inocluzie în direcție verticală între dinții antagoniști; se poate
întinde nu numai la dinții frontali dar și la cei laterali; contactul poate fi păstrat numai pe ultimii dinți
de pe arcadă; spațiul de inocluzie poate atinge 9-10mm și mai mult; dinții laterali pot avea raporturi
normale sau dereglări.
• încrucișată – în zonele laterale observăm angrenări inverse uni- sau bilaterale (dinții inferiori îi
acoperă pe cei superiori); linia mediană dintre incisivii inferiori este deviată de la linia mediană dintre
incisivii superiori.

72. +Simulatoarele: Varietati si principii puse la baza structurii. Componentele.

Simulatoarele sunt aparate care reproduc în afara sistemului stomatognat una, mai multe sau toate
mișcările mandibulei față de maxilă. Cu ajutorul lor modelele sunt poziționate în relație centrică.
Varietăți:
• Ocluzoare – imită mișcarea de deschidere și închidere; compuse din două rame (inferioară și
superioară) articulate printr-un ax-balama și care pot fi menținute la o anumită distanță prin
intermediul unui șurub sau al unei tije metalice. La baza structurii stă anatomia oaselor maxilare:
rama superioară imită poziția maxilei, rama inferioară imită poziția mandibulei, iar tijele verticale
imită ramurile verticale ale mandibulei.
• Articulatoare – imită mișcările mandibulei în toate planurile: deschidere-închidere, propulsie,
lateralitate;
1. articulatoare anatomice medii – au la bază date medii antropometrice obținute în urma măsurărilor
între diferite repere osoase, articulare și dentare: extremitățile posterioare ale ramei superioare
imită condilii articulari; extremitățile superioare ale tijelor verticale ale ramei inferioare imită
tuberculul articular care are înclinare în sens mexio-distal de 33° și oralvestibular de 17ᵒ (unghiul
Benett); tija verticală care menține distanța dintre cele două rame conține o tijă orizontală, vârful
căreia marchează punctul interincisiv care, unindu-se cu condilii articulari, formează triunghiul
Bonwill;
2. articulatoare adaptabile individual – permit să se reproducă mișcările mandibulei individual pentru
fiecare pacient după unele înregistrări prealabile efectuate de către medic; sunt articulatoare cu
înregistrare intrabucală, extrabucală și intra- extrabucală.

73. +Principiile si metodele de fixare a modelelor in simulatoare.

• modelele sunt fixate în ocluzor în poziție de relație centrică;
• între rama superioară și soclul modelului trebuie să fie un spațiu de 1cm;
• părțile distale ale modelelor se orientează către axa balama a ocluzorului;
• planul de ocluzie (suprafața ocluzală a dinților restanți, linia de contact a bordurilor ocluzale) să fie
paralel cu planul orizontal al ramei inferioare a ocluzorului și cu planul mesei de gips;
• distanța dintre punctul incisiv și axul articular al ocluzorului să fie de 10-10,5cm;
• planul mediosagital al modelelor să se suprapună cu același plan al ocluzorului și să fie perpendicular
pe axul articular al ocluzorului;
• pentru fixarea în articulator pe soclul

Metode de fixare:
• într-un timp – se gipsează în același timp ambele modele;
 • în doi timpi – se gipsează mai întâi modelul inferior, apoi cel superior (la articulatoare se fixează mai
întâi acel superior, apoi cel inferior).

74. +Argumentati necesitatea confectionarii sablonului cu borduri de ocluzie.

Pentru a fixa modelele în așa poziție în care se găsesc arcadele naturale în cavitatea bucală în relație centrică.
Este necesar atunci când sunt breșe medii și întinse.
• Pentru determinarea DVO.
• Pentru determinarea si inregistrarea relatiilor intermaxilare centrice.
• Pentru determinarea a planului de ocluzie.
• Pentru fixarea acestor parametri determinati(metoda fierbinte,metoda rece).
• Pentru inregistrarea liniei surisului, liniei mediane,liniei caninilor.
• Pentru transferul acestor date din cabinetul stomatologic in simulator si realizarea ulterioara a
machetelor protezelor mobilizabile.

75. +Limitele protezei la maxila.

Limitele la maxilă:
Pe vestibular în zonele edentate, șeile se extind până la fundul de sac vestibular, în zona mucoasei
neutre, spre distal, dacă este edentație terminală, acoperă tuberozitatea palatină; posterior coincide cu
linia Ah. Acoperă dinții restanți laterali până în zona supraecuatorială iar frontali până la colet. În zona
frontală, dacă apofiza alveolară este dezvoltată, versantul vestibular al șeii poate lipsi sau acoperi numai
jumate din apofiză.

76. +Limitele protezei la mandibula.

Limitele la mandibulă:
Pe vestibular în zonele edentate, limita se extinde până la fundul de sac vestibular, în zona mucoasei
neutre, spre distal, dacă este edentație terminală, acoperă treimea anterioară a tuberculului piriform,
coboară până la linia oblică internă întinzându-se orizontal pe fundul de sac lingual. Șeile se unesc printr-
o placă linguală care se extinde pe dinții restanți laterali până în zona supraecuatorială, frontali acoperă
2/3 din înălțime.

77. +Dimensiunile bordurilor de ocluzie la maxila. Cerinte catre bordura de ocluzie.

78. +Dimensiunile bordurilor de ocluzie la mandibula. Cerinte catre bordura de ocluzie.
 mai înalte cu 2mm și mai late cu 1mm în sens vestibulooral decât dinții restanți

Cerințe:
• baza șablonului să fie adaptată intim la suprafața câmpului protetic acoperind-o în totalitate;
• baza șablonului să aibă o grosime de 1,5-2mm, să fie rezistentă la presiune și să nu basculeze;
• să se îndepărteze și să se repună cu ușurință;
• marginile bazei să fie rotunjite și finisate corespunzător limitelor determinate;
• bordurile de ocluzie să fie monolite și bine solidarizate la baza șablonului corespunzător mijlocului
apofizei alveolare, să aibă formă și dimensiuni corespunzătoare;
• șablonul aplicat pe model, cât și pe câmpul protetic să aibă un grad suficient de menținere.

79. +Dintii artificiali, varietati, caracteristica

• Dinţii artificiali sunt elementele principale din componenţa PPMA: ei restabilesc funcţia lezată
a sistemului stomatognat.
• Ei pot fi confecţionaţi din acrilat sau porţelan; seamănă cu dinţii naturali la formă, mărime și
culoare;
• Sunt comercializaţi sub formă de garnituri, așezaţi în ceară plastică, pe plăcuţe pentru grupul
frontal și cel lateral sau în cutii speciale.
• Pe ambalaj este notată marca fabricii, culoarea, dimensiunea și forma.
• În anumite situaţii clinice, mai frecvent în zonele laterale pot fi utilizaţi şi dinţii metalici con-
fecţionaţi standard sau prin metoda de turnare.

80. +Avantajele si dezavantajele dintilor din acrilate.

81. +Avantajele si dezavantajele dintilor din portelan.

Dinţi ACRILICI Dinți din PORŢELAN

confecţionaţi prin polimerizare
fac legătură chimică cu materialul bazei
rezistenţă mecanică satisfăcătoare
în timp se abraziază
confecţionaţi prin ardere
necesită realizarea unor retenţii suplimentare
(cavităţi, crampoane), pentru că nu fac
legătură chimică cu materialul bazei
au rezistenţă mecanică mai mare → mai duri
nu se abraziază la fel de repede
 posedă nuanţe coloristice variate dar în timp au nuanţe coloristice variate, suprafeţe
se colorează lucioase (nu se colorează repede în timp)
sunt permeabili pentru lichidul și flora sunt impenetrabili la lichidul și flora
microbiană bucală microbiană bucală
mai ieftini densitate mai mare
ușor de prelcurat, de adaptat în ocluzie calităţi fizico-chimice superioare
material moale biocompatibili
se șlefuisc mai dificil ca acrilatul
oferă un estetic mai bun

82. +Principii de alegere a dintilor artificiali, pentru montarea in PPMA.

• Să coincidă cu culoarea dintilor naturali.
• Aspect estetic si sa isi pastreze proprietatile coloristice un timp cat mai indelungat.
• Culoarea sa nu fie usor influentata de diversi factori ale mediului bucal
• Zona în care vor fi amplasați (lateral pot fi utilizați dinți metalici, frontal alegem cei care au aspect
estetic mai bun)
• Forma si volumul dintilor aleși să corespundă fizionomiei individuale a pacientului și să fie cât mai
apropiată de cea a dinților naturali.
• Proprietatile fizice si chimice sa fie asemanatoare cu cele ale dintilor naturali.
• Sa fie apti de a-si indeplini functiile de masticatie, fonatie,
• Sa nu interactioneze cu lichidele mediului bucal,
• Sa nu provoace alergii, sa fie bine tolerati etc.
83. +Principiile generale de montare a dintilor artificiali in PPMA la mandibulă (maxila).
• se montează ţinând cont de gradul de implantare, mărime, formă, linia coletului;
• în zonele laterale dinţii se montează pe mijlocul apofizei alveolare și perpendicular ei, realizând
contacte cu dinţii antagoniști;
• în zona frontală dinţii se montează cu restaurarea configuraţiei curburii dentare în raport de
ocluzie (cu sau fără gingie artificială);
• dinţii din porţelan nu se șlefuiesc, pentru a nu le diminua rezistenţa și a nu le înlătura luciul;
• se montează numărul de dinţi care va asigura lichidarea spaţiului edentat;

84. +Reguli de montare a dintilor artificiali din acrilat in PPMA la mandibula (maxila).
• se șlefuiește suprafaţa cervicală și se adaptează în locul corespunzător al spaţiului edentat;
• se verifică dacă este adaptat corespunzător gradului de implantare, mărimii, formei, liniei coletului
dinţilor restanţi;
• dacă necesită retușări, acestea se fac prin șlefuire, apoi se montează la locul său;
• de dorit să nu se șlefuiască suprafaţa ocluzală, decât în cazuri excepţionale.
La maxilă:
• incisivul central superior se montează cu marginea incizală în contact cu planul de ocluzie (placă de
sticlă din articulator situată conform reperelor). Axul longitudinal este înlinat meziodistal cu 2 grade
și vestibulo-oral cu 6-8 grade.
• Ambii incisivi se situiază de o parte și de alta a liniei mediane.
• Incivii laterali superiori sunt montați cu marginea incizală distanțați cu 0,5-1mm de la planul de
ocluzie. Axul longitudinal este înlinat meziodistal cu 3 grade și vestibulo-oral cu 8-10 grade.
• Caninul se sprijină cu vârful de planul de ocluzie și coincide cu linia caninului. Axul longitudinal
este înlinat meziodistal cu 1-2 grade și vestibulo-oral cu 3-5 grade.
• Primul molar superior este orientat cu axul longutudinal perpendicular planului de ocluzie cu un
spațiu de 0,75mm între canin și primul molar. Vârful cuspidului vestibular face contact cu planul de
ocluzie, iar cel palatinal se află la un spațiu de 0,5-1mm
• Al doilea premolar se montează ca și primul doar ca ambii cuspizi fac contact cu planul de olcuzie.
Suprafața mezială contactează cu cea distală a primului premolar.
• Primul molar se montează cu vârful cuspidului meziopalatinal în contact cu planul de ocluzie, iar
ceilalți cuspizi nu fac contact.
 La mandibula:
• începe cu primul molar inferior
1. suprafața ocluzală se lipește cu ceară de suprafața ocluzală a dinților de contact superiori
2. se rămolește cu spatula fierbinte ceara bazei corespunzătoare apoi se aduce în ocluzia centrică și se
lipește zona cervicală a dintelui de valul din ceară a bazei
3. se dezlipește de la suprafața ocluzală și se verifică contactul ocluzal
• urmează montarea caninilor situându-I pe apofiza alevolară cu axul longitudinal puțin înclinat spre
meziolingual (vârful să se proiecteze între incisivii laterali și caninii superiori, având contact cu
versantele meziale și distale ale marginii caninilor)
• incisivii centrali inferiori se montează aproape în poziție verticală pe centru apofizei alveolare și
paralel liniei mediane. Marginea incizală este în contact cu suprafața palatinală a primului incisiv
superior care se acoperă cu 1-2mm.
• incisivii laterali sunt montați în aceeasi direcție ca și cei centrali
• primul și al doilea premolar sunt montați pe centrul apofizei alveolare, între canin și primul molar.
• La final se montează ultimul molar
85. +Utilajul, instrumentele necesare la montarea dintilor
spirtieră, spatulă de modelat, micromotor, freze conice extradure
86. +Indicatii si tehnica montarii dintilor fara gingie artificiala.
Indicaţii:
• dacă apofiza alveolară este lată,
• dacă versantul vestibular este retentiv, scurt,
• dacă breșa este mică;
Tehnica:
marginea cervicală a dinţilor artificiali va face contact cu versantul apofizei alveolare.

87. +Tehnicile de ambalare in chiuveta.

• Directă (cu val) – după ambalarea și înlăturarea cerei, modelul, dinții și croșetele rămân în același
inel al chiuvetei: toate aceste elemente sunt acoperite cu un val de gips;
Consta in introducerea modelului si a machetei in materialul de ambalat.
Caracteristica metodei - modelul cu dintii restanti, crosetele si dintii artificiali sunt situati in aceeasi parte a
cuvetei.
Indicatii:
- in edentatiile frontale cand montarea dintilor artificiali se realizeaza cu coletul pe creasta
alveolara si saua nu prezinta versant vestibular
- in edentatiile intercalate, reduse ca marime dar cu brese multiple
Avantaj:
- nu se mareste DVO (înălțări de ocluzie)
- pozitia dintilor in raport de dintii vecini si model nu se modifica.
Dezavantaj;
- izolarea dificila → pot patrunde bucati mici de ghips → desprinde valul
- la fel indepartarea cerii si introducerea acrilatului se executa cu dificultate
- realizarea practica a metodei este mai dificila (comparativ cu metoda indirecta)
- pozitia dintilor in valul de ghips se poate modifica
- valul de ghips poate fi fracturat cand sunt asamblate cele doua parti ale cuvetei
• Indirectă – după ambalarea și înlăturarea cerei, modelul rămâne în jumătatea inferioară iar
dinții cu croșetele în cea superioară;
Indicatii:
- in toate formele de edentatie partiala.
Avantaj:
- permite izolarea, topirea cerii, daca dintii se desprind se pot incleia
- tehnica este relativ usor de realizat
- dintii artificiali isi pastreaza pozitia initial in tipar, iar daca se desprind pot fi repusi cu
usurinta la locul lor
- indepartarea cerii si izolarea tiparului se realizeaza fara dificultati
 - introducerea acrilatului in tipar este usoara si se poate examina repartizarea pastei acrilice
in tipar
Dezavantaj; se mareste DVO prin 2 factori:
- asamblarea incorecta a partilor componente ale cuvetei
- strangerea insuficienta a cuvetei in presa.
• Mixtă – se combină cele două metode.
Caracteristica metodei -modelul, o parte din dintii artificiali si crosetele sunt situati dupa deschiderea
tiparului intr-o parte a cuvetei. Ceilalti dinti artificiali sunt fixati in partea a doua a tiparului.
Indicatii:
Se indica in edentatiile fronto-laterale cu inclinarea crestei alveolare frontale (proalveolie)
Avantajele:
- dintii isi mentin pozitia initiala (in zona frontala) datorita Valului de ghips
- acrilatul roz nu patrunde pe versantul vestibular al crestei alveolare
Dezavantajul:
executia tehnica este laborioasa si exista riscul fracturarii protezei cand este dezambalata

88. +Probleme ce pot aparea in timpul ambalarii in chiuveta.

• soclul modelului este prea voluminos – se soclează;
• macheta are înălțime prea mare – soclul se șlefuiește;
• macheta este prea lată și nu încape în chiuvetă – se amplasează pe diagonală sau se ia
o chiuvetă mai mare;
• gipsul se întărește prea repede – se repetă ambalarea;
• suprafața gipsului se primește rugoasă sau retentivă – se depune ceară.
89. +Procesul de polimerizare. Tehnici. Materiale.
Polimerizarea este procesul prin care acrilatul se schimbă din stare plastică în stare solidă.
Regimuri de polimerizare:
• autopolimerizare – se polimerizează la temperatura camerei sau în cratița cu presiune într-un
bol cu apă fierbinte;
• termopolimerizare – se polimerizează la temperaturi mari, în dependență de indicațiile
producătorului;
• fotopolimerizare – se polimerizează la raze de lumină; se folosește pentru modelarea
morfologiei apofizei alveolare și bolții palatine.
90. +Tehnica de izolare a tiparului si materialele necesare.
Materialele: au consistență vâscoasă. Ele se aplică pe suprafața tiparului și au un reagent care, în
contact cu ionii de Ca din gips, formează o peliculă ce va crea o barieră între gips și acrilat,
nepermițându-i pătrunderea în porii tiparului; astfel, suprafața protezei va fi netedă și lucioasă;
Tehnica: după spălarea cerei, tiparul este lăsat să se usuce, apoi cu ajutorul pensulei se aplică
izolant pe toată suprafața tiparului într-un strat subțire uniform.
91. +Acrilatele termopolimerizabile si autopolimerizabile. Componenta. Destinatie.
Acrilatele sunt compuse din monomer (lichid) și polimer (praf);
Acestea se amestecă și se obține o pastă care se polimerizează (întărește) în diferite condiții:
- acrilatul autopolimerizabil are reagent care inițiază polimerizarea chimică
- acrilatul termopolimerizabil are reagent care inițază polimerizarea la o temperatură
anumită;
Destinat pentru confecționarea
- bazei protezelor mobilizabile,
- coroane/punți acrilice,
- coroane/punți mixte metalo-acrilice,
- rebazări, reparații ale bazei protezelor mobilizabile cu placă,
- confecționarea lingurilor amprentare individuale;

92. +Tehnici de introducere a acrilatului in tipar. Regimul de polimerizare.

Tehnica clasică: presare (acrilatul se introduce în chiuvetă și se presează);
 Tehnici moderne: injectare (acrilatul fierbinte este introdus sub presiune printr-un canal în tipar),
turnare (acrilatul în stare lichidă se introduce în supraamprentă printr-un orificiu);
Regim: ftorax-termo (mai sovietice) redont-auto – 45 min din moment fierberii, cele mai moderne (termo-
miliodent aiplast)- 30-35 min

93. +Erorile posibile la realizarea polimerizarii.

• acrilatul nu a fost suficient polimerizat – este prea elastic;
• acrilatul a fost prea mult menținut la temperatură – este fărâmicios, nu are elasticitate, se
poate fractura cu ușurință;
• acrilatul a fost introdus în faza de fibre – suprafață rugoasă;
• acrilatul a fost introdus când deja se întărește – nu pătrunde în toate imprimările;
• în acrilat au nimerit impurități – ele se văd în bază;

94. +Tehnicile de dezambalare. Caracteristica.

Dezambalarea – procesul prin care se elibereaza proteza din materialul din ambalaj (îndepărtarea din tipar)
- dezambalarea se face cu atenție ca să nu se fractureze proteza;
- se aplică lovituri ușoare cu ciocanul asupra chiuvetei până când gipsul se fracturează,
- apoi, cu bisturiul se elimină resturile de gips de pe suprafețele protezei.
Dezambalarea protezei din tiparul cu val
Proteza se indeparteaza relativ usor cu crosetele si modelul pe care s-a polimerizat, deoarece se afla
impreuna cu aceeasi patre a tiparului. Indepartarea protezei din tipar se realizeaza prin sectionarea ghipsului
cu spatule speciale, ocolindu-se dintii, crosetele si marginile protezei.
Dezambalarea protezei din tiparul fara val
Deschiderea cuvetei se va realiza lent (deoarece la deschiderea cuvetei, proteza poate fi fixata intr-o parte a
tiparului sau in a doua parte). Indepartarea protezei din masa de ghips este obtinuta ca si la tiparul cu val,
prin sectionarea ghipsului cu spatula.
Dezambalarea protezei din tiparul mixt
Este cea mai dificila pentru ca la deschiderea cuvetei, proteza se poate fractura deoarece dintii sunt fixati in
ambele parti ale tiparului.
Pentru evitarea fracturarii protezei nu se deschide ciuveta.
Se va detasa capacul cuvetei si ghipsul tiparului este sectionat intr-o extremitate.
Eliminarea protezei din ghips se realizeaza mai usor, prin sectionarea ghipsului cu ferastraul special.

Tehnica de ambalare directă

1. Reducerea modelului - se sectioneaza aproximativ 1 cm din soclul modelului pentru a patrunde cu
macheta in prima jumatate a cuvetei
2. Se alege o cuveta metalica
3. Modelul si macheta se introduce in apa 3-5 min.
4. Se prepara ghips de consistenta fluida
5. Se depune ghips in prima jumatate a cuvetei (cea fara prelungire de ghidaj)
6. Se introduce modelul cu macheta in ghips.
Ghipsul va acoperi:
- versantul vestibular al machetei,
- fetele vestibulare cu marginile incizale ale dintilor frontali
- fetele vestibulare cu suprafetele ocluzale ale dintilor laterali,
- segmentele dentare ale crosetelor.
7. Se asteapta priza ghipsului (15-30 min.) si se izoleaza ghipsul turnat in prima parte a cuvetei
8. Asamblarea jumatatii a doua a cuvetei.
9. Turnarea ghipsului sub vibrare mecanica sau manuala.
10. Capacul cuvetei se aplica si cuveta se introduce intr-o presa mecanica sau hidraulica

Tehnica de ambalare indirectă

1. Modelul cu macheta se introduc in apa (3-5 min.)
2. Prepararea ghipsului si turnarea lui in prima jumatate a cuvetei
 3. Introducerea modelului cu macheta in pasta de ghips, pana la marginea vestibulara a machetei.
Macheta, dintii artificiali si baratele elastice ale crosetelor nu se acopera cu ghips
4. Modelajul final al ghipsului - suprafata lui va fi netezita, finisata, astfel incat sa nu prezinta zone
retentive
5. Se asteapta priza ghipsului (15-30 min.) si se izoleaza ghipsul turnat in prima parte a cuvetei
6. Asamblarea jumatatii a doua a cuvetei.
7. Turnarea ghipsului sub vibrare mecanica sau manuala.
8. Capacul cuvetei se aplica si cuveta se introduce intr-o presa mecanica sau hidraulica

Tehnica de ambalare mixtă

1. Dintii restanti sunt sectionati
2. Modelul cu macheta se introduc in apa (5 min.)
3. Se prepara ghipsul si se toarna in prima jumatate a cuvetei
4. Se introduc modelul si macheta in pasta de ghips
5. Se modeleaza valul de ghips pe fata vestibulara, marginea incizala si pe o treime din fata orala a
dintilor frontali
6. Se izoleaza ghipsul turnat in prima parte (10 min.)
7. Se pregateste ghipsul si se toarna sub vibrare mecanica sau manuala in partea a doua a cuvetei.
Capacul cuvetei se aplica si se introduce in presa

95. +Instrumente si materiale folosite la PRELUCRAREA MECANICA a PPM.

Instrumente: micromotor, motor, piatra, freze si pietre cilindrice, roata, sferice, para, con invers, perie, puf,
hartie de lustruit
Materiale: pasta de lustruit

96. +Instrumentele si materialele folosite la SLEFUIREA PPM.

In dependenţă de utilizarea lor în practică aceste instrumente pot fi grupate în:
1) abrazive pentru prepararea (şlefuirea) ţesuturilor dure dentare;
2) abrazive pentru şlefuirea aliajelor utilizate în protetica dentară;
3) abrazive pentru şlefuirea acrilatelor;
4) abrazive pentru prelucrarea ceramicii.
Instrumente: motor, micromotor, piatră, freză, hârtie abrazivă

97. +Utilajul, instrumente si materiale necesare la LUSTRUIREA PPM.

Utilaj: sleifmotor, micromotor
Intrumente: perie par de animale si artificiale (nailon), puf, filțuri conice, cilindrice, disc (intrumente din pâslă)
Materiale: pastă de lustruit, pulbere de lustruit

98. +Tehnica lustruirii bazei PPM. +Tehnica lustruirii elementelor de agregare a

PPM.+Curatarea ultrasonica.

Peria este montată la mandrina motorului, motorul este pus în funcțiune,

Se depune pulbere pe perie;
Se apropie proteza de peria în mișcare și se menține puțin câte puțin;
Nu se menține timp îndelungat pentru a evita supraîncălzirea și deteriorarea suprafeței protezei;
Se fac traiectorii în toate direcțiile, pentru a evita formarea liniilor de șlefuire;
La fel se procedează și cu puful pe care se aplică pasta.

Pulbere fină de piatră ponce, cuarț, feldspat, cretă

Lustruirea elementelor de agregare :

Se face cu atenție cu un polipant mic în formă de disc sau creion montat la mandrina
micromotorului; ulterior, se lustruiește cu peria și pastă de lustruit, apoi se finisează cu puful.
Pentru lustruirea electrochimică a pieselor din oţeluri inoxidabile şi aliaje de crom-cobalt, sunt
utilizate lichide electrochimice şi aparate de lustruire electrogalvanice.
Pulberi extrafine ale oxizilor metalici înglobați în grăzimi liante (stearină, parafină, seu de oi, silicon).
pastă roşie (oxid de fier) – lustruirea oţelurilor şi acrilatelor;
pastă albă (oxid de aluminiu) – lustruirea pieselor din aliaje nobile şi acrilate.
pastă de culoare verde, (oxid de crom) – lustruirea pieselor din aliajele metalelor

+Curatarea ultrasonica.
Se face într-un aparat care transformă curentul electric de înaltă frecvență în unde ultrasonore. Aparatul
are o cuvă în care se toarnă apă sau soluție dezinfectantă care poate fi rece sau caldă. Ultrasunetele oferă
cea mai bună curățire, eliminând toate surplusurile de material ambalant, pastă de lustruit.

99. Necesitatea şi tehnica determinării o.c.

Raport între arcadele dentare în plan sagital, transversal și vertical când mandibula ocupă o poziție centrică
față de baza craniului și maxilă. Aceasta asigură poziționarea anterioară a condililor articulari în fosele
articulare, la baza pantei tuberculilor articulari și un contact maxim interdentar, manifestat de contracția
bilaterală,uniformă și simetrică a mușchilor ridicători ce coincide cu mișcarea de deglutiție.
ocluzie centrică caracteristice pentru toți dinții: fiecare dinte contactează cu doi dinți antagoniști (unul
principal și unul secundar), excepție făcând incisivul central inferior și ultimul molar superior;

100. Tehnica de modelare a machetei scheletului protezei parţiale mobilizabile scheletizate.

Este o matrice din silicon (o copie negativă a elementelor scheletului, ca o amprentă); în ea se toarnă ceară
topită iar după întărire se înlătură – astfel se obţin machetele din ceară ale scheletului; ele se adaptează pe
model apoi marginile se încleie cu ceară.
De asemenea pot fi utilizate elemente prefabricate din material termoplastic care se plastifică în apă de 50-
60° și se adaptează pe model apoi marginile se încleie cu ceară.
Elementele/machetele sunt de diferite forme: bare, benzi, plăcuţe, braţe de croșete, retenţii pentru șei în formă
de orificii sau plase.
Machetele se aplică pe model, în raport cu desenul scheletului, în următoarea ordine: conectorul principal,
șeile, elementele de menţinere, sprijin și stabilizare și conectorii secundari.
Conectorul în formă de plăcuţă este modelat prin adaptarea foliei de ceară calibrată de 0,4-0,5mm și
înlăturarea surplusului după desen.
Conectorul în formă de bară în zona planșeului bucal se îngroașă până la 2mm prin picurare de ceară sau
adaptarea unei benzi de grosime respectivă.
Șeile întreg metalice se modelează prin adaptarea foliei de ceară calibrată peste care se modelează retenţii
(butoni, ciupercuţe, anse).
Șeile înglobate sunt modelate prin aplicarea elementelor din ceară în formă perforată pe suprafaţa foliată a
breșei (ca să fie spaţiu între fibromucoasă și șa).
*La trecerea conectorului în șa se modelează un prag de 1-2mm (pentru ca acrilatul și aliajul să fie la același
nivel).
Corpul croșetului și pintenele ocluzal sunt modelaţi prin adiţie de ceară pe suprafaţa dintelui stâlp limitrof
breșei.
Machetele braţelor croșetelor sunt adaptate în zonele retentive conform desenului și se unesc la corp.
Elementele sistemului special sunt adaptate cu ajutorul paralelometrului apoi lipite cu ceară. Mai întâi sunt
modelate elementele fixe (care sunt solidarizate pe dintele stâlp), apoi cele din schelet.
Conectorii secundari sunt aplicaţi conform desenului și lipiţi de părţile dentară și mucozală a protezei (braţ
retentiv și șa).
101. Tehnica modelării machetei scheletului protezei parţiale mobilizabile scheletizate cu utilizarea
machetelor standarde din ceară specială.
Machetele standarde din ceară specială sunt plastificate în apă caldă apoi adaptate pe model după desenul
scheletului, apoi sunt secţionate surplusurile, după care marginile sunt încleiate de model cu ceară.
102. Tehnica modelării machetei protezei parţiale mobilizabile scheletizate prin metoda utilizării cerii
calibrate.
Ceara calibrată este plastificată în apă caldă sau la flacăra spirtierei apoi se adaptează intim pe model cu
suprafaţa netedă după care, cu un bisturiu se înlătură surplusurile și marginile se încleie de model cu ceară.
103. Varietăţi, componenţa şi însuşirile cerurilor stomatologice utilizate la modelarea machetei
protezei parţiale mobilizabile scheletate. Varietăţi.
Plăci de ceară verde sau cafenie cu dimensiuni de 60x60x10mm pentru elementele de ancorare, sprijin și
stabilizare;
Discuri de ceară roșie cu diametrul de 82mm și grosimea calibrată de 0,4-0,5mm pentru conectorii
principali și foliere;
Plăci de ceară verde sau roșie de 100x50x0,5mm pentru plăcuţe; o suprafaţă este netedă iar cealaltă are
ornamente.
Componenţa: 29% parafină, 65% ceară de albine, 5% ceară Carnauba și unii modificatori.
Însușiri: plasticitate, maleabilitate, se topește la temperaturi înalte – fluiditate

104. Caracteristica elementelor dentare a protezei parţiale mobilizabile scheletizate şi tehnica

modelării.
Elementele dentare sunt plasate pe dinţii-stâlpi și sunt reprezentate de croșete și
sisteme speciale.
Croșetele sunt alcătuite din corp, pintene ocluzal, braţ opozant și braţ retentiv. Sunt
modelate fie prin tehnica adiţiei și răzuirii, fie prin adaptarea elementelor prefabricate
pe model conform desenului, apoi lipite cu ceară.
Elementele speciale sunt compuse din două părţi: una pe dintele stâlp și una în
scheletul metalic. Mai întâi se modelează partea de pe dintele stâlp după care cea din
schelet. Se face din elemente prefabricate (cu precizie mare) care se prind într-un
dispozitiv de fixare a paralelometrului și se aplică pe dintele stâlp iar după turnare și
proba în cavitatea bucală se dublează și se modelează partea din schelet.

*în tratamentul cu protezele scheletate cu sisteme speciale mai întâi se

confecţionează proteza fixă cu elementul fix al sistemului special (capsă, culisă,
telescop, bara) după care se face proba, se cimentează, se amprentează, se
confecţionează model de lucru, se dublează și apoi se modelează macheta scheletului.

105. Enumeraţi etapele tehnologice de obţinere a scheletului metalic prin turnare

Modelarea machetei scheletului metalic
Modelarea machetei canalelor de turnare
Detensionarea machetei
Degrasarea machetei
Ambalarea machetei
Preîncălzirea tiparului
Încălzirea tiparului
Topirea aliajului
Introducerea aliajului în tipar
Răcirea tiparului
Dezambalarea componentei turnate

106. Metoda probei scheletului metalic a PPM scheletate pe model.

Se verifică inserţia și dezinserţia scheletului pe model: trebuie să se facă cu ușurinţă,
unica dificultate să fie ajustarea braţelor retentive în locașul lor;
Se verifică biomecanica: să nu basculeze pe model; dacă basculează înseamnă că
undeva este un surplus sau carcasul este îndoiat.
Se verifică adaptarea intimă a scheletului la toate structurile câmpului protetic: șaua
să se adapteze intim la spaţiul edentat, braţul retentiv să fie amplasat în zona
retentivă a dintelui fix după desen, braţul opozant în zona supraecuatorială
neretentivă opusă braţului retentiv, corpul să nu pătrundă în spaţiul subecuatorial al
suprafeţei proximale a dintelul stâlp, pintenele ocluzal să se adapteze intim în locașul
său, să nu proemine, plăcuţa să aibă contact intim, bara să fie distanţată de model,
sistemele speciale să se adapteze intim pe părţile de pe dinţii stâlpi.

107. Alegerea dinților artificiali pentru montare.

Să coincidă cu culoarea, forma, volumul dinţilor naturali.

108. Reguli de montare a dinților artificiali.

Reguli de montare a dinţilor artificiali în PPMA la maxilă.
⚫ se șlefuiește suprafaţa cervicală și se adaptează în locul corespunzător al spaţiului edentat;
⚫ se verifică dacă este adaptat corespunzător gradului de implantare, mărimii, formei, liniei coletului
dinţilor restanţi;
⚫ dacă necesită retușări, acestea se fac prin șlefuire, apoi se montează la locul său;
⚫ de dorit să nu se șlefuiască suprafaţa ocluzală, decât în cazuri excepţionale.

Reguli de montare a dinţilor artificiali din acrilat în protezele parţiale mobilizabile

flexibile la maxilă şi mandibulă.
⚫ în zonele laterale dinţii se montează pe mijlocul apofizei alveolare și perpendicular ei, realizând contact
cu dinţii antagoniști;
⚫ în zona frontală dinţii se montează cu restaurarea configuraţiei curburii dentare în raport de ocluzie; în
dependenţă de situaţia clinică dinţii pot fi montaţi cu gingie
⚫ artificială sau fără ea;
⚫ la prezenţa a mai multor dinţi restanţi, dinţii artificiali se vor monta ţinând cont de gradul lor de
implantare, mărime, formă, linia coletului;
⚫ principal să se suplinească spaţiul edentat: se permite montarea unui număr mai mare sau mai mic de
dinţi, sau din alt grup pentru a lichida breșa;
⚫ dinţii din porţelan nu se șfeluiesc decât pe suprafaţa cervicală (mucozală).
⚫ dinţii acrilici sunt perforaţi pentru a realiza retenţie mecanică (dinţii și materialul bazei nu fac legătură
chimică).

109. Cerinţele către şablonul cu bordură de ocluzie la maxilă şi mandibulă.

Maxila : mai înalte cu 2mm și mai late cu 1mm în sens vestibulooral decât dinții restanți
Mandibula : mai înalte cu 2mm și mai late cu 1mm în sens vestibulooral decât dinții restanți
Cerințe:
⚫ baza șablonului să fie adaptată intim la suprafața câmpului protetic acoperind-o în totalitate;
⚫ baza șablonului să aibă o grosime de 1,5-2mm, să fie rezistentă la presiune și să nu basculeze;
⚫ să se îndepărteze și să se repună cu ușurință;
⚫ marginile bazei să fie rotunjite și finisate corespunzător limitelor determinate;
⚫ bordurile de ocluzie să fie monolite și bine solidarizate la baza șablonului corespunzător mijlocului
apofizei alveolare, să aibă formă și dimensiuni corespunzătoare;
⚫ șablonul aplicat pe model, cât și pe câmpul protetic să aibă un grad suficient de menținere.

110. Argumentarea necesităţii efectuării probei machetei PPMA şi consecutivitatea

Necesitate: se descoperă greșeli care au putut fi comise la etapele precedente;
Examinarea are loc în două etape: pe model și în cavitatea bucală;
Pe model: verificarea contactelor intercuspidiene în simulator cu ajutorul hârtiei de
articulaţie, controlul montării: poziţia corectă a dinţilor, forma, volumul și culoarea lor,
poziţia croșetului, marginile protezei;
În cavitatea bucală: se controlează contactele dento-dentare în poziţia de intercuspidare
maximă, care trebuie să fie multiple pe toţi dinţii artificiali și naturali restanţi, și în dinamică,
conform principiilor ocluziei dinamice;
pentru constatarea contactului bazei cu suprafaţa câmpului protetic, se face proba spatulei,
care constă în încercarea de a deplasa macheta cu vârful spatulei introduse între suprafeţele
ocluzale ale dinţilor laterali, de pe ambele hemiarcade, în timp ce pacientul menţine arcadele
dentare în poziţia de intercuspidare maximă; se verifică culoarea, forma, mărimea dinţilor
artificiali în comparaţie cu cei restanţi, montarea și poziţionarea lor în breșele edentate,
prevăzând restaurarea configuraţiei curburii dentare, gradul de vizibilitate a marginilor
incizale, liniei surâsului și liniei mediane;

examenul fonemelor T,D,F,V,Ș,S,L,K care permite depistarea amplasării prea palatinale sau
prea vestibulare a dinţilor frontali și grosimea prea mare a bazei;
examenul dimensiunii verticale de ocluzie prin teste fiziologice și fizionomice.

111. Importanţa modelării definitive a machetei PPMA.

se modelează morfologia versantelor apofizei alveolare și a palatului dur (efect estetic);
se netezesc retușările făcute de medic în timpul probei;

112. Tehnica modelării definitive a machetei PPMA şi cerinţele respective.

cu o spatulă încălzită se netezește suprafaţa machetei bazei protezei, apoi, prin răzuire și adiţie se modelează
elementele morfologice: frenuri, bride, convexităţi etc. suprafaţa să fie netedă, neretentivă

113. Erorile posibile la modelarea definitivă a machetei PPMA.

se poate modifica poziţia dinţilor artificiali, se poate subţia sau îngroșa prea tare grosimea bazei, se poate
modifica poziţia croșetului

114. Utilajul, instrumente şi materiale necesare pentru modelarea definitivă a machetei PPMA.
spirtieră, spatulă de modelare, perie.

115. Metodele de ambalare a machetei PPMA în chiuvetă. Caracteristica.

Directă (cu val) – după ambalarea și înlăturarea cerei, modelul, dinţii și croșetele rămân în același inel al
chiuvetei: toate aceste elemente sunt acoperite cu un val de gips;
Indirectă – după ambalarea și înlăturarea cerei, modelul rămâne în jumătatea inferioară iar dinţii cu
croșetele în cea superioară;
Mixtă – se combină cele două metode.

116. Materiale pentru realizarea tiparului şi tehnica respectivă. Cerinţe către tiparul obţinut.
Materiale: Gips, apă, material de izolare
Tehnica: se ambalează modelul cu proteza, are loc priza gipsului, chiuveta se menţine în baia de apă 5-7
minute pentru a plastifica ceara, chiuveta se deschide, ceara se spală, suprafaţa gipsului se usucă, se aplică
materialul izolant.
Cerinţe: să fie integru (fără fisuri, lipsuri); să aibă suprafeţe netede, dinţii să fie toţi la locul lor; trebuie să
fie dur, rezistent, să se deschidă și să se închidă fără a se putea fractura.

117. Erorile posibile la modelarea definitivă a machetei PPMA.

se poate modifica poziţia dinţilor artificiali, se poate subţia sau îngroșa prea tare grosimea bazei, se poate
modifica poziţia croșetului
118. Metodele de ambalare în chiuvetă. Caracteristica.
Directă (cu val) – după ambalarea și înlăturarea cerei, modelul, dinţii și croșetele rămân în același inel al
chiuvetei: toate aceste elemente sunt acoperite cu un val de gips;
Indirectă – după ambalarea și înlăturarea cerei, modelul rămâne în jumătatea inferioară iar dinţii cu
croșetele în cea superioară;
Mixtă – se combină cele două metode

119. Materiale pentru izolarea tiparului şi tehnica respectivă, cerinţe către tiparul obţinut.
Sunt niște materiale de consistenţă vâscoasă care se aplică pe suprafaţa tiparului și au un reagent care, în
contact cu ionii de Calciu din gips, formează o peliculă; această peliculă va crea o barieră între gips și
acrilat, nepermiţându-i pătrunderea în porii tiparului; astfel, suprafaţa protezei va fi netedă și lucioasă;
Tehnica: după spălarea cerei, tiparul este lăsat să se usuce, apoi cu ajutorul pensulei se aplică izolant pe
toată suprafaţa tiparului într-un strat subţire uniform.
Cerinţe: să fie integru (fără fisuri, lipsuri); să aibă suprafeţe netede, dinţii să fie toţi la locul lor; trebuie să
fie dur, rezistent, să se deschidă și să se închidă fără a se putea fractura, să aibă grosime suficientă încât să
asigure duritatea.

120. Tehnica de realizare a tiparului şi materialele necesare.

Tehnica:
⚫ la nevoie, soclul modelului este șlefuit, ca să încapă în chiuvetă;
⚫ se izolează în apă;
⚫ se prepară pasta de gips și se umple inelul inferior;
⚫ în gips se cufundă și modelul, așa ca gipsul să ajungă până la marginile machetei protezei;
⚫ surplusurile se elimină;
⚫ are loc priza, după care se izolează în apă cu săpun;
⚫ se asamblează al doilea inel, se prepară gispul și se umple chiuveta, se pune capacul;
⚫ are loc priza;
⚫ după priză, chiuveta este menţinută în baia de apă 5-7 minute pentru a plastifica ceara, apoi se deschide
și se spală ceara cu apă fierbinte curată;
⚫ se lasă să se usuce și se izolează.
Materiale: gips, apă, material de izolare.

121. Acrilatele termopolimerizabile şi autopolimerizabile. Componenţa şi destinaţie.

Acrilatele sunt compuse din monomer (lichid) și polimer (praf); acestea se amestecă și se obţine o pastă care
se polimerizează (întărește) în diferite condiţii: acrilatul autopolimerizabil are reagent care iniţiază
polimerizarea chimică iar cel termopolimerizabil are reagent care iniţază polimerizarea la o temperatură
anumită;
Destinat pentru confecţionarea bazei protezelor mobilizabile, coroane/punţi acrilice, coroane/punţi mixte
metalo-acrilice, rebazări, reparaţii ale bazei protezelor mobilizabile cu placă, confecţionarea lingurilor
amprentare individuale;
122. Tehnici de întroducere a acrilatului în tipar.
Tehnica clasică:presare (acrilatul se introduce în chiuvetă și se presează);
Tehnici moderne: injectare (acrilatul fierbinte este introdus sub presiune printr-un canal în tipar), turnare
(acrilatul în stare lichidă se introduce în supraamprentă printr-un orificiu);

123. Polimerizarea. Regimul de polimerizare.

Polimerizarea este procesul prin care acrilatul se schimbă din stare plastică în stare solidă.
Regimuri de polimerizare:
autopolimerizare – se polimerizează la temperatura camerei sau în cratiţa cu presiune într-un bol cu apă
fierbinte;
termopolimerizare – se polimerizează la temperaturi mari, în dependenţă de indicaţiile producătorului;
fotopolimerizare – se polimerizează la raze de lumină; se folosește pentru modelarea morfologiei apofizei
alveolare și bolţii palatine.

124. Erorile posibile la realizarea tiparului.

⚫ fisuri, fracturi, pori;
⚫ la deschidere jumătăţile tiparului se ating;
⚫ pereţii tiparului au grosime mică;
⚫ dinţii sunt prea aproape de capac;
⚫ ceara a intrat în porii tiparului;
⚫ nu s-a izolat bine;
⚫ au căzut dinţi, croșete.

125. Tehnica de dezambalare a PPMA din chiuvetă.

Dezambalarea se face cu atenţie ca să nu se fractureze proteza; se aplică lovituri ușoare cu ciocanul asupra
chiuvetei până când gipsul se fracturează, apoi, cu bisturiul se elimină resturile de gips de pe suprafeţele
protezei.

126. Materialele amprentare. Clasificări. Amprentele. Criterii de clasificare a amprentelor.

Amprentă – copia negativă fidelă a câmpului protetic, confecţionată cu scopul
După Gerner și Napadov:
elastice
termoplastice
dure
După I. Postolachi, Gh. Bârsa: după starea materialului la finalul prizei
⚫ Elastice:
✓ Hidrocoloizi (reversibili/ireversibili)
✓ Elastomeri de sinteză
✓ Materiale siliconice
✓ Materiale polisulfide
✓ Materiale polieterice
⚫ Dure:
✓ Reversibile: substanţe termoplastice
✓ Ireversibile: Gips, paste de oxid de zinc și eugenol realizării modelului.

127. Lingurile amprentare. Varietăţi. Particularitățile amprentării anatomice pentru confecționarea

protezelor parţiale mobilizabile flexibile.
Sunt linguri standard și linguri individuale. Cu lingurile standard se ia amprenta anatomică, cu cea
individuală – amprenta funcţională. Pe baza amprentei anatomice se face modelul auxiliar, pe baza
amprentei funcţionale – modelul de bază. Pe modelul auxiliar se confecţionează lingura individuală, pe
modelul de bază se confecţionează șablonul de ocluzie și macheta protezei, apoi se polimerizează acrilatul.

128. Dinţii artificiali, varietăţi. Ambalaje comercializate.

Dinţii artificiali sunt elementele principale din componenţa PPMA:
⚫ ei restabilesc funcţia lezată a sistemului stomatognat.
⚫ Ei pot fi confecţionaţi din acrilat sau porţelan;
⚫ seamănă cu dinţii naturali la formă, mărime și culoare;
Dinţii acrilici sunt confecţionaţi prin polimerizare, ei fac legătură chimică cu materialul bazei. Au rezistenţă
mecanică satisfăcătoare, dar în timp se abraziază, posedă nuanţe coloristice variate dar în timp se colorează
și sunt permeabili pentru lichidul și flora microbiană bucală. Sunt mai ieftini ca cei din porţelan.
Cei din porţelan sunt confecţionaţi prin ardere și necesită realizarea unor retenţii suplimentare (cavităţi,
crampoane), pentru că nu fac legătură chimică cu materialul bazei. Dinţii din porţelan au calităţi fizico-
chimice superioare, densitate mai mare, sunt impenetrabili la lichidul și flora microbiană bucală, au
rezistenţă mecanică mai mare, dunt duri, nu se abraziază, biocompatibili, au nuanţe coloristice variate,
suprafeţe lucioase.
Sunt comercializaţi sub formă de garnituri, așezaţi în ceară plastică, pe plăcuţe pentru grupul frontal și cel
lateral sau în cutii speciale. Pe ambalaj este notată marca fabricii, culoarea, dimensiunea și forma.

129. Reguli de montare a dinţilor artificiali din acrilat în protezele parţiale mobilizabile flexibile la
maxilă şi mandibulă.
⚫ în zonele laterale dinţii se montează pe mijlocul apofizei alveolare și perpendicular ei, realizând contact
cu dinţii antagoniști;
⚫ în zona frontală dinţii se montează cu restaurarea configuraţiei curburii dentare înraport de ocluzie;
⚫ în dependenţă de situaţia clinică dinţii pot fi montaţi cu gingie artificială sau fără ea;
⚫ la prezenţa a mai multor dinţi restanţi, dinţii artificiali se vor monta ţinând cont de gradul lor de
implantare, mărime, formă, linia coletului;
⚫ principal să se suplinească spaţiul edentat: se permite montarea unui număr mai mare sau mai mic de
dinţi, sau din alt grup pentru a lichida breșa;
⚫ dinţii din porţelan nu se șfeluiesc decât pe suprafaţa cervicală (mucozală).
⚫ dinţii acrilici sunt perforaţi pentru a realiza retenţie mecanică (dinţii și materialul bazei nu fac legătură
chimică)

130. .Dezavantajele protezelor parţiale mobilizabile acrilice.

Este necesar de menţionat că protezele dentare confecţionate din aşa tip de acrilate prezintă unele
dezavantaje: nu redau fidel nuanţele coloristice ale dinţilor naturali; nu posedă culori stabile in timp; posedă
proprietăţi mecanice slabe care favorizează uzura, perforarea şi fracturarea pieselor dentare; nu au
consistenţă omogenă satisfăcătoare şi datorită acestui fapt in micropori pot pătrunde diferiţi componenţi ai
microflorei cavităţii bucale iritand totodată şi parodontul marginal. De aceea se recomandă utilizarea
protezelor dentare confecţionate prin această tehnică ca proteze temporare sau de protecţie.
131. Avantajele protezelor parţiale mobilizabile scheletate.
Pe langa avantajele generale ale protezelor partiale:
• restabilirea morfofunctionala a aparatului dento-maxilar,
• imbunatatirea fizionomiei,
• prevenirea imbolnavirii tesuturilor restante,
• pastrarea relatiilor dinte cele doua maxile,
• prevenirea migrarii dintilor restanti in spatiile edentate,
proteza scheletata aduce in plus urmatoarele avantaje:
• Suprafata acoperita in cavitatea bucala este mai mica, in comparatie cu protezele acrilice.
• Nu altereaza perceptia gustului.
• Rezistenta mai mare.
• Ofera o stabilitate mult mai buna si un confort crescut.
• Scheletul metalic elimina in mare parte pericolul fracturarii protezei.
• Daca intre timp este indicata extractia unui dinte natural, pe proteza scheletata se pot adauga dinti falsi.

132. Materiale şi tehnica confecţionării modelelor (preliminar şi definitiv).

Confecţionarea modelului preliminar după limitele amprentei obişnuite nu prezintă o operaţiune
deosebită
şi se efectuează după tehnicile cunoscute (vezi tema 4.1.4). In unele situaţii clinice şi in special la prezenţa
unei atrofii considerabile a maxilarelor, limitele lingurii individuale şi a viitoarei proteze pot fi lărgite prin
prelungirea marginilor lingurii individuale.
Aceste prelungiri pot fi realizate in următoarele zone: după tuberculii piriformi la mandibulă, in zonele
retromolare şi retroalveolare (realizand prelungiri in formă de aripioare); in spaţiile latero-linguale se
modelează prelungiri plasate in spaţiul sublingual; in zona vestibulară (fig. 233).
Modelul definitiv (funcţional) reprezintă campul protetic amprentat funcţional şi redă starea fibromucoasei
in timpul funcţiei.
Confecţionarea modelului definitiv pentru realizarea protezei totale se deosebeşte de tehnica confecţionării
modelului preliminar numai prin necesitatea cofrajului amprentei, in scopul redării fidele pe model a
extinderii şi lăţimii zonei neutre.
Modelul definitiv nu trebuie să prezinte plusuri sau lipsuri, el trebuie să -fie integru, iar şanţurile ce redau
marginile amprentei să aibă adancimea corespunzătoare şi o lăţime de circa 3 mm.
Dacă această lăţime este mai mică, se consideră că marginile amprentei au fost subţiri, şi este necesară o
reamprentare. Ulterior, cu creionul! se trasează limittefle viitoarei proteze in zona mucoasei neutre, apoi se
notează reperele necesare la montarea dinţilor artificiali. Reperele pentru utilizarea metodei clasice de
montare a dinţilor sunt reprezentate de linia mediană, linia mijlocie a apofizei alveolare şi linia ce
marchează tuberculii piriformi sau tuberozităţile maxilare (fig. 234). Totodată sunt marcate zonele care
necesită protejare, pentru a fi foliate (vezi tema 7.2.1).
133. Tehnica confecţionării bordurilor de ocluzie.
nB
Bordurile (valurile) de ocluzie: sunt fixate în spaţiile edentate, numărul lor fiind egal cu cel al breşelor. Cel
mai frecvent sunt confecţionate din ceară roz de formă paralelipipedică, dar se pot confecţiona şi din ceară
galbenă, materiale termoplastice sau răşini acrilice.
1. O plăcuţă de ceară roz este plastifiată, rulată şi presată, obţinându-se o bară cu secţiune trapezoidală, de
dimensiunile dorite şi apoi se încălzeşte uşor şi se îndoaie în formă de potcoavă. Se aşează pe baza şablonului
şi se lipeşte de acesta cu ceara fierbinte, (de preferinţă cu ceară specială de lipit), iar după ce s-a răcit, se
secţionează oblic lateral. Suprafaţa ocluzală a bordurii de ocluzie trebuie să fie plană, lucru ce se obţine prin
presarea ei pe o placă de sticlă uleiată sau pudrată cu talc. Feţele vestibulară şi orală ale bazei şablonului
trebuie sa fie netede şi fără asperităţi, ceea ce se obţine prin trecerea prin flacără şi apoi se netezesc cu un
rulou de vată înmuiat în apă, când este confecţionată din placă de bază.
2. Ceara topită este turnată într-un conformator. Acesta este alcătuit din două părţi din bronz sau aluminiu
care se ansamblează printr-un sistem de culisare, rezultând bordura cu formă caracteristică ce se lipeşte de
bază cu ceară topită.
3. Din batoane de ceară de formă paralelipipedică, cu secţiunea de pătrat, produse industrial, care sunt mai
înainte plastifiate şi apoi modelate după forma crestei edentate.

134. Reguli şi tehnica montării dinţilor în PPM scheletate.

⚫ în zonele l aterale dinţii se montează pe mijlocul apofizei alveolare și perpendicular ei, realizând contact
cu dinţii antagoniști.
⚫ în zona frontală dinţii se montează cu restaurarea configuraţiei curburii dentare în raport de ocluzie; în
dependenţă de situaţia clinică dinţii pot fi montaţi cu gingie artificială sau fără ea;
⚫ la prezenţa a mai multor dinţi restanţi, dinţii artificiali se vor monta ţinând cont de gradul lor de
implantare, mărime, formă, linia coletului;
⚫ principal să se suplinească spaţiul edentat: se permite montarea unui număr mai mare sau mai mic de dinţi,
sau din alt grup pentru a lichida breșa;
⚫ dinţii din porţelan nu se șfeluiesc decât pe suprafaţa cervicală (mucozală).

⚫ dinţii acrilici sunt perforaţi pentru a realiza retenţie mecanică (dinţii și materialul bazei nu fac legătură
chimică).

135. Șabloanele de ocluzie. Componentele. Importanța practică.

Şabloanele de ocluzie sunt piese auxiliare utilizate de către medic pentru determinarea şi inregistrarea
rapoartelor intermaxilare şi cu ajutorul cărora tehnicianul poziţionează şi fixează modelele in simulatoare.
Şablonul de ocluzie este compus din două părţi: baza şablonului şi bordura de ocluzie.
Baza şablonului se confecţionează din plăci de ceară de bază sau acrilate după tehnologia care a fost
descrisă la realizarea lingurii individuale. Baza şablonului este realizată in contact intim cu modelul.
Limitele bazei sunt identice cu limitele lingurii individuale in caz de edentaţie totală, iar in caz de edentaţie
parţială baza nu acoperă dinţii restanţi şi porţiunea versantului vestibular needentat. Marginile bazei prezintă
contact cu suprafaţa orală a dinţilor restanţi astfel: pentru maxilă in zona frontală se intinde pană la
tuberculii dinţilor, iar in zona laterală se termină pe suprafeţele orale ale dinţilor restanţi pană in zona
supraecuatorială, .pentru mandibulă atat in zona frontală cat şi in cea laterală baza se termină in zona
supraecuatorială linguală a dinţilor restanţi.

Bordura de ocluzie, numită şi val de ocluzie, confecţionată din ceară (insă poate fi confecţionată şi din
materiale amprentare termoplastice de tip stens) are formă şi dimensiuni asemănătoare arcadelor dentare şi
se fixează de bază. Bordura de ocluzie poate fi confecţionată dintr-o placă de ceară plastificată la sursa de
căldură şi rulată intr-un val cu o formă de paralelipiped,

136. Metode de determinare și înregistrare a relației intermaxilare.

Determinarea relatiilor intermaxilare

Sabloanele de ocluzie = sunt piese protetice auxiliare confectionate in laborator pe modelulfunctional si
inlocuiesc in faza de determinare a RIM arcadele dentare absente.
In determinarea RIM se disting mai multe etape:
1. Verificarea sabloanelor de ocluzie---In aceasta etapa se urmareste controlarea confectionarilor corecte in
laborator. Sablonul este alcatuitdin baza sablonului si bordura (valul) de ocluzie.

2. Determinarea curburii vestibulare pe sablonul maxilar---Este o etapa importanta deoarece de modelarea

individuala a curburii vestibulare a sablonului superior depind refacerea functiilor fizionomice si fonetice
ale pacientului.

3. .Stabilirea nivelului si directiei planului de orientare protetica--- SCOPUL este stabilirea nivelului planului
de orientare protetică în raport cu care va fi restabilit planul de ocluzie, pierdut o dată cu dinţii. Planul de
orientare protetică este un plan imaginar care uneşte marginea liberă a incisivilor superiori cu vârfurile
cuspizilor disto-linguali ai molarilor de 12 ani.

4. Determinarea DV a etajului inferior al fetei--La edentat se urmareste ca refacerea pozitiei de IM sa

coincide cu pozitia de RC. De aceea DV al etajului inferior al fetei masurata in RC va fi aceeasi cu DVO.

5. Determinarea si inregistrarea RC

6. Stabilirea indicatilor necesare alegerii si montarii dintilor artificiali in vederea confectionariimachetelor

137. Materiale necesare pentru determinarea relației intermaxilare.

Simulatoarele sunt aparate care reproduc în afara sistemului stomatognat una, mai multe sau toate mișcările
mandibulei față de maxilă. Cu ajutorul lor modelele sunt poziționate în relație centrică.
Varietăți:
• Ocluzoare – imită mișcarea de deschidere și închidere; compuse din două rame (inferioară și
superioară) articulate printr-un ax-balama și care pot fi menținute la o
 anumită distanță prin intermediul unui șurub sau al unei tije metalice. La baza structurii
stă anatomia oaselor maxilare: rama superioară imită poziția maxilei, rama inferioară imită
poziția mandibulei, iar tijele verticale imită ramurile verticale ale mandibulei.
• Articulatoare – imită mișcările mandibulei în toate planurile: deschidere-închidere, propulsie,
lateralitate;
1. articulatoare anatomice medii – au la bază date medii antropometrice obținute în urma
măsurărilor între diferite repere osoase, articulare și dentare: extremitățile posterioare ale
ramei superioare imită condilii articulari; extremitățile superioare ale tijelor verticale ale
ramei inferioare imită tuberculul articular care are înclinare în sens mexio-distal de 33°
și oralvestibular de 17ᵒ (unghiul Benett); tija verticală care menține distanța dintre cele
două rame conține o tijă orizontală, vârful căreia marchează punctul interincisiv care,
unindu-se cu condilii articulari, formează triunghiul Bonwill;
2. articulatoare adaptabile individual – permit să se reproducă mișcările mandibulei individual
pentru fiecare pacient după unele înregistrări prealabile efectuate de către medic; sunt
articulatoare cu înregistrare intrabucală, extrabucală și intra- extrabucală.

138. Tehnica ghipsării modelelor în ocluzor sau articulator.

Tehnica fixării modelelor in articulatoare se deosebeşte de cea a fixării in ocluzoare şi
depinde de articulatorul utilizat, precum şi de metodele de inregistrare a deplasării mandibulei
faţă de inaxilă. A^a, de exemplu, tehnica de fixare a modelelor in articulatorul anatomic mediu
Gysi Simplex cuprinde următoarele operaţiuni:
1) pregătirea modelelor;
2) Ghipsarea modelelor.

Modelele sunt fixate in ocluzor prin ghipsare in poziţie de relaţie centrică. in acest scop este
necesar de efectuat următoarele operaţiuni:
pregătirea modelelor,
poziţionarea modelelor in relaţie centrică,
alegerea şi verificarea ocluzorului,
ghipsarea modelelor,
fasonarea ghipsului şi fixarea dimensiunii verticale.
Pregătirea modelelor constă in reducerea dimensiunilor soclurilor, in caz că inălţimea lor nu
permite fixarea şi menţinerea inălţimii necesare intre ramele ocluzorului prin şurubul cu
contrapiuliţă.
Rindaşu, Costa, Ene recomandă şi crearea unor şanţuri de retenţie pe suprafaţa bazală a
soclurilor. Poziţionarea modelelor in relaţie centrică depinde de tehnica fixării relaţiei centrice.
Astfel, dacă există un număr necesar ds dinţi restanţi, ce formează cel puţin trei grupe de dinţi
antagonişti, modelele se poziţionează in relaţie centrică după ei. In caz de fixare a relaţiei
centrice cu blocuri din ghips, material termoplastic eftc., fiecare bloc se probează pe hemiarcada
respectivă atat la modelul superior, cat şi la cel inferior, fără exeroitarea presiunilor (pentru a nu
fractura dinţii restanţi). După imprimările dinţilor restanţi şi spaţiilor edentate blocurile adaptate
se interpun intre ambele modele poziţionandu-le astfel in relaţia centrică. Dacă fixarea a fost
realizată cu şabloane de ocluzie, poziţionarea modelelor in ocluzie centrică se efectuează după
imprimările lăsate pe suprafaţa ocluzală a bordurilor ocluzale.
Modelele poziţionate in relaţie centrică prin una din aceste metode urmează a fi solidarizate
pentru asigurarea stabilităţii ansamblului model-model sau modele-bloc sau modele-şabloane.
Solidarizarea se realizează prin lipirea cu ceară lipicioasă topită a unor beţişoare de chibrit sau
segmente de sarmă de mărime potrivită la nivelul soclurilor modelelor in trei zone diferite (2
laterale şi una centrală). Ulterior se verifică articularea braţelor ocluzorului ales la nivelul axei de
balama, fiind reglată in aşa mod ca articulaţia ocluzorului să permită deplasarea cu uşurinţă a
ramei siuperioare numai in plan vertical. In caz de utilizare a ocluzoarelor ce permit ramelor şi
mişcări laterale este reglată şi articulaţia acestor mişcări.
Intre ramele ocluzorului cu ajutorul şurubului de reglare se fixează o asemenea distanţă ca la
poziţionarea ansamblului modelelor intre ramele ocluzorului, rama suoerioară să se găsească cu
1 cm deasupra suprafeţei bazale a soclului modelului. Ulterior se prepară pasta din ghips şi se
depune o porţiune pe masa de ghips, in care se inglobează extremitatea anterioară a ramei
inferioare a ocluzorului. Peste porţiunea in care este inglobată rama se mai depune o mică
cantitate de pastă din ghips şi se aşază ansamblul modelelor solidarizat cu suprafaţa bazală a
soclului modelului mandibulei.
Dacă pe suprafeţele bazale ale soclurilor modelelor s-au creat retenţii, atunci inainte de fixarea
lor in ocluzor modelele se izolează in apă timp de 2—3 min, pentru ca ele să nu se unească
trainic cu pasta din ghips.
Pentru orientarea corectă a modelelor in ocluzor este necesară respectarea următoarelor indicaţii:
1) părţile distale ale modelelorse orientează către axa-balama a ocluzorului;
2) planul de ocluzie, reprezentat de suprafaţa ocluzală a dinţilor restanţi sau de linia de contact a
ambelor borduri ocluzale, să fie paralel cu planul orizontal al ramei inferioare a ocluzorului şi cu
planul mesei de ghips;
3) distanţa intre punctul incisiv si axul articular all ocluzorului să fie de 10—10,5 cm (triunghiul
Bonwill);
4) planul mediosagital al modelelor să se suprapună cu acelaşi plan al ocluzorului şi să fie
perpendicular pe centrul axului articular al ocluzorului.
După ce modelele au fost aşezate in poziţie corectă, se fixează rama superioara a ocluzorului de
modelul superior. Pentru aceasta pe baza soclului superior se aplică o cantitate de pastă de ghips
peste care se aşază rama superioară a ocluzorului, peste care apoi se mai depune o porţiune de
pastă de ghips. Cu spatula se inlătură surplusurile de ghips de la marginile soclului modelelor, iar
porţiunii superioare i se dă o formă de semisferă. După priza definitivă a ghipsului se execută
fasonarea lui, conferindu-i o formă simetrică conform soclurilor modelelor.Ulterior se verifică
inălţimea fixată intre ramele ocluzorului menţinută de şurubul cu contrapiuliţă, varful căruia
trebuie să prezinte contact cu suportul lui, situat pe rama inferioară a ocluzorului. Astfel,
ocluzorul cu modelele ghipsate (fig. 85), după inlăturarea elementelor de solidarizare şi a
dispozitivelor cu care s-au poziţionat modelele in ocluzia centrică, este gata pentru folosire.

139. Ceară stomatologică şi varietăţile ei. Ceara stomatologică pentru confecţionarea

şablonului cu borduri de ocluzie. Componenţa.
Ceara cu compozițe diversa este utilizata pe larg in practica dentara la
confecționarea protezeleor dentare ,atat in cadrul fazelor tehnice .cat si a celor
clinice .In general in acest scop nu este intrebuintata ceara pura ,ci diverse
amestecuri cunoscute sub denumirea de ceara dentara.pentru obținerea ei sunt
folosite mai multe feluri de ceara : naturala si sintetica.
Ceara de origine naturala:
Poate :
a) de origine animaliera
-ceara de albine
-ceara de Iana
-ceara de China
b) de origine vegetala
-ceara de Carnauba
 -ceara Japoneza
-ceara de Candelil
c) de origine mineral
-para na
-ozocherita
-ceara de Montana
-Cerezit

140. Utilaj, instrumente şi materiale necesare la confecţionarea şablonului cu borduri de

ocluzie la maxilă şi mandibulă.
Sabloanele de ocluzie sunt piese auxiliare utilizate de catre medic pentru determinarea si
inregistrarea rapoartelor intermaxilare si cu ajutorul carora tehnicianul pozitioneaza si fixeaza
modelele in simulatoare.

Bordura de ocluzie poate fi confectionata si din materiale amprentare termoplastice de tip stens,
are forma si dimensiune asemanatoare arcadelor dentare si se fixeaza de baza. Ea poate fi
confectionata si dintr-o placa de ceara plastificata la sursa de caldura si rulata intr-un val cu o
forma de paralelipiped, avind laturile aproximativ de 1,2 , 1,5 cm s-au prin turnarea cerii topite
intr-un conformator cu dimensiunile corespunzatoare.La realizarea bazei din ceara pentru
marirea rezistentei si evitarii fracturarii in timpul operatiunilor clinice sabloanele se
consolideaza. In acest scop este utilizata sarma cu diametrul de 1,5 mm care se indoaie dupa
forma suprafetei orale a apofizei alveolare si fiind usor incalzita se aseaza pe versantul oral al
bazei.
Pentru confectionarea sablonului cu borduri de ocluzie se intrebuinteaza simulatoare,
ocluzoare, articulatoare.Simulatoarele sunt aparate care reproduce in afara sistemului
stomatognat una, mai multe sau toate miscarile mandibulei fata de maxilla.
Ocluzoarele sunt cele mai simple aparate utilizate in practica proteticii dentare care imita
miscarile mandibulei in plan vertical, deschidere si inchidere.
Articulatoarele- aceste aparate imita miscarile mandibulei in toate planurile: deschidere-
inchidere, de propulsie, de lateralitate ( stanga si dreapta) si servesc la pozitionarea modelelor in
relatie centrica pentru refacerea morfologiei ocluzale, corespunzatoare activitatii functionale a
sistemului stomatognat.

141. Necesitatea şi tehnica întăririi şablonului cu borduri de ocluzie la maxilă şi mandibulă.

La realizarea bordurii din ceara pentru marirea rezistentei si evitarea fracturii in timpul
operatiilor clinice,sabloanele se consolideaza.In acest scop e utilizaa sirma cu diametru de 1,5
mm ce se indoaie dupa forma suprafetei orale a apofizei alveolare si fiind usor incalzita se
ataseaza pe versantul oral al bazei sub influienta caldurii sirma partial patrunde in ceara bazei
fiind ulterior acoperita pe deplin cu ceara topita.Tehnica intaririi sablonului cu bordure de
ocluzie trebuie sa corespunda bazei sablonului si sa fie adaptata intim la suprafata campului
pretetic.
Tehnica intaririi sablonului are ca scop, ca indepartarea si repunerea pe model sa se
realizeze cu usurinta fara dificultati. Ea mai are ca scop ca sablonul aplicat pe model cat si pe
campul protetic sa aiba un grad sufficient de mentinere.

142. Instrumente, aparate şi tehnica dezambalării PPMA din chiuvetă.

Instrumente:clește,bisturu
Aparate: ciocan pneumatic ,
sablator
Tehnica :Dezambalarea protezelor consta in eliberarea lor din tipar si curatarea suprafetelor de
resturile materialului de ambalat. Dezambalarea este realizata dupa polimerizarea acrilatului si
racirea definitiva a tiparului, prin deschiderea chiuvetei. Aceasta operatiune este efectuata dupa
eliberarea chiuvetei de ring, prin introducerea cutitului de ghips intre inelele chiuvetei, realizindu-
se miscari usoare de luxatie urmate de o tractiune egala si uniforma a ambelor jumatati ale
chiuvetei in directii opuse. Dupa aceasta se inlatura capacelele chiuvetei, iar fiecare jumatate este
fixata cu fata tiparului in jos intr-o presa speciala,care actioneaza asupra ghipsului din partea
capacului chiuvetei inlaturind din interiorul inelului ghipsul impreuna cu proteza. Tiparul scos din
chiuveta este fracturat atent in mici portiuni pina la eliberarea definitiva a protezei de ghipsul
tiparului, iar resturile de ghips de pe suprafetele protezei sunt inlaturate cu ajutorul cutitului de
ghips.

143. Caracteristica aliajelor utilizate la confecţionarea PPM scheletizate

Aliajele folosite în practica dentara trebuie sa corespunda urmatoarelor proprietati

• sa fie stabile la coroziune în conditiile cavita tii bucale;

• sa posede calitati înalte mecanice (durabilitate, plasticitate, elasticitate s<. a.);
• sa posede calitati tehnologice bune (usor sa se supuna lipirii, turnarii,sudarii , stantarii,
lustruirii, întinderii);

Segregatia este lipsa de omogenitate chimica a aliajelor, ca urmare a separariii

constituentilor care au puncte de topire diferite. Segregatia de la suprafata aliajului
se exprima prin alternarea zonelor deschise cu zone mai închise la culoare ca
rezultat al crista lizarii stratificate a metalelor componente, caracteristica aliajelor
neomogene.

Principalele calitati chimice ale metalelor si aliajelor folosite în protetica dentara

sunt: rezistenta la coroziune, oxidare, dizolvare, temperatura înalta . O deosebita
importanta pentru metalele utilizate în tehnica dentara are rezistenta la coroziune în
conditiile mediului bucal.

144. Tehnica montării dinților artificiali frontali și laterali

Dintii laterali sunt montati pe mijlocul crestei alveolare.Santul mezio-distal al dintilor
inferiori,coincide cu varful crestei alveolare pe care se aseaza.Cuspizii palatinali(activi ) ai
dintiilor superiori patrund in santul mezio–distal al dintiilor inferiori.

Dintii frontali superiori,din necesitate ,pentru restaurarea fizionomiei sunt montati in afara
crestei.Numai astfel este posibil sa se restabileasca relieful buzei superioare.

145. Aparate și intrumente utilizate la finisarea protezei.

Prelucrarea și finisarea protezelor derotare depinde de materialul utilizat la confecţionarea lor şi
constă din două operaţiuni:
1) operaţia de planare şi netezire a protezelor; 2) operaţie de lustruire
a protezelor.

Operaţia de planare şi netezire a protezei este efectuată cu ajutorul instrumentelor abrazive

rotative. Pentru prelucrarea protezelor acrilice sunt utilizate diverse forme de freze atat metalice,
cat şi din carborund, cu ajutorul cărora sunt inlăturate surplusurile de acrilat de pe suprafeţele
protezelor, conferindu-i protezei şi un aspect morfologic corespunzător. Ulterior suprafeţele
libere ale protezei ce nu prezintă contact cu ţesuturile campului protetic sunt netezite cu ajutorul
hartiei de glaspapir cu granulaţie fină.
La prelucrarea suprafeţelor protezelor metalice sunt folosite instrumente reprezentate de discuri
de carborund sau diamantate, diverse freze din aliaje dure sau diamantate, pietre dentare cu
ajutorul cărora se şlefuiesc suprafeţele protezelor pentru adaptarea lor pe model, cat şi pentru
redarea aspectului morfologic corespunzător.
Neteziriea suprafeţelor protezelor metalice se efectuează cu gume abrazive (polipanturi).
Lustruirea suprafeţelor protezelor acrilice şi metalice confecţionate prin tehnici clasice se
realizează la aparatul de şlefuit. Pentru lustruirea mecanică sunt utilizate diverse materiale de
lustruit (vezi tema 3.8), care se depun pe filţuri sau perii.
Lustruirea finală se realizează cu ajutorul pufului de bumbac obţinand astfel un luciu maxim.
Protezele metalice confecţionate prin tehnici moderne pot fi lustruite şi electrochimie. Lustruirea
electrochimică este realizată in aparate speciale numite in literatura de specialitate şi băi
electrogalvanice.
146. Tehnica realizării șablonului de ocluzie la maxilă și mandibulă.
Şablonul de ocluzie este compus din două părţi: baza şablonului şi bordura de ocluzie.
Baza şablonului se confecţionează din plăci de ceară de bază sau acrilate după tehnologia care a
fost descrisă la realizarea lingurii individuale. Baza şablonului este realizată in contact intim cu
modelul. Limitele bazei sunt identice cu limitele lingurii individuale in caz de edentaţie totală, iar
in caz de edentaţie parţială baza nu acoperă dinţii restanţi şi porţiunea versantului vestibular
needentat.

Baza şablonului este realizată in contact intim cu modelul. Limitele bazei sunt identice cu
limitele lingurii individuale in caz de edentaţie totală, iar in caz de edentaţie parţială baza nu
acoperă dinţii restanţi şi porţiunea versantului vestibular needentat.
Marginile bazei prezintă contact cu suprafaţa orală a dinţilor restanţi astfel: pentru maxilă in
zona frontală se intinde pană la tuberculii dinţilor, iar in zona laterală se termină pe suprafeţele
orale ale dinţilor restanţi pană in zona supraecuatorială, .pentru mandibulă atat in zona frontală
cat şi in cea laterală baza se termină in zona supraecuatorială linguală a dinţilor restanţi.
Bordura de ocluzie, numită şi val de ocluzie, confecţionată din ceară (insă poate fi confecţionată
şi din materiale amprentare termoplastice de tip stens) are formă şi dimensiuni asemănătoare
arcadelor dentare şi se fixează de bază.
Bordura de ocluzie poate fi confecţionată dintr-o placă de ceară plastificată la sursa de căldură şi
rulată intr-un val cu o formă de paralelipiped, avand laturile aproximativ de 1,2—1,5 cm, sau
prin turnarea cerii topite intr-un conformator cu dimensiunile corespunzătoare.
147. Tehnica determinarii relației intermaxilare cînd DVO nu este păstrată.
DVO- dimensiunea verticala de ocluzie
Cand DVO nu e pastrata folosim doar Sabloul

148. Tehnica determinarii relației intermaxilare cînd DVO este păstrată.

DVO- dimensiunea verticala de ocluzie
Cand DVO e pastrata folosim blocurile de ocluzie pentru ca sa inregistram ocluzia