CAMPUL PROTETIC

Campul protetic = ansamblul structurilor biologice orale care vin in contact cu piesa protetica si care
asigura echilibrul protezelor.

C.p. este alcatuit din doua zone:

- zona de sprijin, pe care se sprijina proteza si care primeste presiunile masticatorii prin intermediul
protezei, reprezentata de suportul osos si cel mucos.
- zona periferica a c.p., care participa la fenomenul de succiune, un important factor de mentinere al
protezei totale, reprezentata de mucoasa pasiv mobila si de musculatura oro-faciala cu insertie in
periferia zonei de sprijin.

CAMPUL PROTETIC MAXILAR

Zona de sprijin are in medie o suprafata de 25 cm2.
Substratul osos este reprezentat de creasta edentata, care rezulta prin pierderea dintilor din procesul
alveolar, bolta palatina si tuberozitati.
Aspecte clinice ale crestei maxilare: forma, dimensiune, zone retentive, zone sensibile.
Forma – depinde de forma arcadei initiala, la care se adauga tiparul de resorbtie.
Forma de U – cea mai frecventa, ofera conditii favorabile de protezare.
Forma de V – cea mai nefavorabila, pune probleme in plasarea dintilor din zona de curbura a arcadei
(C, Pm)
Forma de pentagon, patrata, trapezoidala.

Dimensiune – creasta edentata cu o morfologie individuala, in functie de etiologia si cronologia

pierderii dintilor. Imediat dupa extractii – creste inalte si late, de 10-15mm, inaltime, creste medii de
6-12mm si reduse sub 6mm.
Creasta edentata are o muchie sau mijlocul crestei – zone de sarcina primara si versantii, vestibular si
oral – zonele de sarcina secundara.
Latimea crestei – la maxilar de regula creasta este lata, oferind conditii favorabile pentru echilibru,
sprijin, stabilitate si mentinere.

Aspectul versantului vestibular – retentiv sau neretentiv, neutru.

Crestele retentive au un efect direct asupra mentinerii protezei. Atunci cand retentivitatile sunt
exagerate sau bilaterale ele pot crea dificultati in aplicarea si dezinsertia protezei. De aceea uneori se
impune corectarea chirurgicala sau realizarea de proteze cu bazele elastice.

Zone sensibile ale crestei – depistate prin palpare, pot fi pe zonele retentive ale versantului
vestibular, sau pe muchia crestei, se numesc exostoze (sub forma de lama sau ciocuri osoase).
Se intervine chirurgical sau se despovareaza pe model prin foliere sau amprente de despovarare.

Zona laterala a crestei – zona de suport primar, care primeste prin intermediul arcadei artificiale
presiunile masticatorii.

Zona frontala a crestei – zona de suport secundar.

In prelungirea crestelor edentate – tuberozitatile maxilare, trei poli: vestibular, distal si

caudal(inferior).
Tuberozitatile trebuie acoperite integral de baza protezei totale, iar cand sunt resorbite nu au valoare
protetica. Sunt considerate zone biostatice. Tuberozitati fibroase.
Distal de tuberozitati se afla carligul apofizei pterigoide. Intre acesta si polul posterior al tuberculului
se afla santul pterigo-maxilar, care trebuie inregistrat de medic si perceput de tehnician, zona unde
se face gravarea distala a modelului, retrotuberozitar.

Bolta palatina – palatul dur este format din oasele:

- Oasele incisive (doua)
- Doua procese palatine ale oaselor maxilare
- Doua lame orizontale ale oaselor palatine
Distal de creasta reziduala frontala se afla gaura incisiva. Aceasta zona trebuie menajata de presiuni.
Pe marginea posterioara a palatului dur se afla spina nazala posterioara. Palatul dur este traversat
median in plan sagital de sutura palatina mediana, uneori sediul unei proeminenta oasoase numit
torus palatin. Produc leziuni de decubit la nivelul fibromucoasei si basculari ale protezei, cu risc de
fractura.
Bolta palatina receptioneaza o serie de presiuni ocluzale. In bolta se produce fenomenul de adeziune
un alt factor de mentinere al protezei totale.
Bolta poate fi in forma de U sau V si de adancimi diferite: adanca(ogivala), care implica dificultati de
amprentare, la care bascularile protezei intrerup inchiderea marginala vestibulara si distala.
Adancimea medie este cea mai favorabila protezarii asigurand adeziunea si opunand rezistenta
optima fortelor verticale si orizontale, dislocante ale protezei.
Bolta plata – se asociaza cu edentatie mai veche si resorbtie accentuata a crestei, la purtatorii vechi
de proteze totale. Asigura o buna adeziune.

Substratul mucos
Mucoasa fixa – acopera zona de sprijin.
De regula este puternic aderenta de periost si are rezilienta minima (0.2 – 0.3mm)
Mucoasa rezilienta – in zona frontala – creasta balanta, creasta fibroasa, creasta flotanta.
Papila incisiva – uneori trebuie foliata pe model. Poate produce senzatie de tensiune, arsura sau
parestezie.
Rafeul median – banda de fibromucoasa care acopera sutura medio-sagitala. Se foliaza selectiv.
Foveele palatine la limita dintre palatul dur si moale, pe linia mediana.
In 1/3 anterioara a boltii se afla rugile palatine cu rol important in fonatie. Uneori se impune
reproducerea lor pe proteza. Au rol important si in montarea dintilor artificiali. Zona rugilor prezinta
rezilienta redusa (0.1-0.2mm).

Fibromucoasa c.p. maxilar este de regula groasa si aderenta la periost. In 1/3 distal a palatului exista
zonele SCHRODER, cu rezilienta crescuta si multe glande salivare ce secreta saliva vascoasa. Mucina
favorizeaza adeziunea protezei la camp.

Zona periferica a c.p. (de succiune sau inchidere marginala)

Succiunea este realizata de o buna inchidere marginala a protezei, fiind unul din factorii principali de
mentinere. Se realizeaza cu ajutorul cu ajutorul mucoasei pasiv mobile, aflata in fundul de sac
vestibular.
Modelarea atenta a lingurii individuale la nivelul marginilor si practicarea de amprente
mucodinamice duce la obtinerea de proteze cu o buna inchidere marginala.
Marginile protezelor totale nu se vor extinde in teritoriul mucoasei mobile, care tapeteaza obrajii si
buzele si vor ocoli insertiile formatiunilor mobile din periferie (bride si frenuri).

Zonele functionale ale c.p. maxilar:

Periferia vestibulara se imparte in:
- Spatiul retrozigomatic (punga lui Eisenring)
- Spatiul vestibular lateral
 - Spatiul vestibular frontal

Zona distala a c.p. sau zona Ah este dominata de existenta formatiunii mobile a valului palatin.
In raport cu pozitia valului in reapus, aceasta limita este sub forma de zona de 2-5 mm latime sau sub
forma de banda ingusta.

Landa – valul moale poate avea in repaus trei pozitii: orizontala, prelungind palatul dur, oblica, ca o
perdea sau intermediara.
Cand valul palatin este orizontal, exista o zona de inchidere marginala lata care incepe cu 1-2 mm
inapoia foveelor palatine si mergand anterior pe 2-5 mm.
Cand valul este oblic, zona se reduce la o simpla linie. Foveele palatine raman distal de zona de
inchidere distala si nu sunt cuprinse sub baza protezei. Ac. situatie necesita o stricta delimitare.

Zona distala maxilara

- inchidere marginala deficitara
- necesita o delimitare precisa
- repere anatomice
- funct – Valsalva
- amprenta precisa
- reproducere pe model cu gravarea acestuia

Zona de sprijin
Zona periferica – dubla, vestibulara si linguala
Zona de sprijin – substratul osos, creasta edentata mandibulara, se intinde de la un trigon retromolar
la altul, face parte din corpul mandibular.
......................... – sediul insertiei muschiului buccinator in dreptul molarilor.
Linia oblica interna (creasta milohioidiana) – porneste din apropierea apofizelor genii si are traiect
ascendent spre distal; pe ea se insera muschiul milohioidian si constrictor superior al faringelui.
Constituie limita inferioara pana la care se poate intinde marginea linguala a protezei mandibulare.
............................. – situat deasupra liniei oblice interne (LOI) in zona premolarilor, bilateral, cu
diverse dimensiuni. Poate crea greutati in protezare atunci cand este voluminos, producand
dificultati la insertia protezei si dureri la purtare.
......................... – se caracterizeaza prin inaltime, latime, forma pe sectiune si aspect al versantilor si
mijlocului crestei. Aspectul crestei mandibulare poate fi in forma de „U”, trapez, parabola, in forma
de „V” sau asimetrica.

Torus mandibular – mai frecvent decat cel maxilar – in multe cazuri coexista ambele localizari
Etiologie: mai frecvent la b. decat f., posibil datorita factorului genetic, dismorfism sexual, dat.
efectului cromozomului Y asupra cresterii osoase.
Rolul factorului nutritiv (Norvegia), consumul de peste sarat, aduce un aport crescut de grasimi
nesaturate si vit. D care sunt implicati in cresterea osoasa.
Studii recente – consumul de alimente solide poate fi implicat in aparitia torusului, pentru ca
provoaca presiuni mari asupra regiunii palatine mediane, ducand si la ingrosarea peretilor boltii
palatine. Corelatie intre torus palatin si cel mandibular.

Forme de torus mandibular:

1. Torus plat – protuberanta usor convexa. Poate aparea si la max. extins simetric pe ambele
hem... plate
2. Torus lobular – bilateral, ca o masa pedunculata sau lobulara
3. Torus nodular – multiple protuberante, fiecare cu o baza individuala
4. Torus prelung – pe o suprafata intinsa, simetric, bilateral
Avantaj: Zona de prelevare de os autogen, pentru grefe osoase in afectiuni parodontale.
Prezenta torus mandibular: poate fi un indicator de risc pentru afectiuni ATM sau la femei,
asoc. cu osteoporoza, care depistata precoce poate fi tratata eficient.

CONCLUZII:

Nu necesita tratament decat atunci cand este foarte voluminos si interfera functional cu plasarea
protezei sau sufera ulceratii.
Poate fi indepartat chirurgical

Inaltimea osului mandibular

Cls I: 21 mm sau peste
Cls II: 16-20 mm
Cls III: 11-15 mm
Cls IV: sub 10 mm

Tuberculii piriformi: zone biostatice capabile sa suporte presiuni transmise prin proteza mandibulara,
la nivelul lor realizandu-se inchiderea marginala distala. Morfologic cuprinde: ligamentul
pterigomandibular, fibre tendinoase ale muschiului temporal, fibre ale buccinatorului,
milohioidianului si constrictor superior al faringelui, formatiuni glandulare, tesut conjunctiv fibros,
periost.

Ligamentul pterigomandibular – se insera variabil in raport cu tuberculul. De multe ori insa, insertia
se afla in treimea posterioara a tuberculului. Deci zona de sprijin distala se limiteaza la cele doua
treimi anterioara ale tuberculului piriform.
Lejoyeux distinge 4 tipuri de tuberculi piriformi, din punct de vedere al valorii protetice:
- Clasa I – tuberculi fermi, convexi, acoperiti de mucoasa groasa aderenta, favorabili
- Clasa II – tuberculi usor convexi, mai mobili si mai comprimabili, mai putin favorabili
- Clasa III – cu valoare scazuta, datorita calitatii deficitare a tesutului submucos si a unei insertii
anterioare a ligamentului pterigomandibular
- Clasa IV – fara valoare protetica
In zona tuberculului piriform nu se monteaza dinti.

Nisa linguala retromolara – situata pe fata interna a corpului mandibular in zona tuberculului
piriform. Peretele exterior al nisei este constituit din tuberculul piriform, o parte a ligamentului
pteerigomandibular si muschiul constrictor superior al faringelui. Posterior, este limitat de muschiul
palatoglos iar fundul nisei este format de muschiul stiloglos. Uneori, extensia protezei in nisa
provoaca dificultati in deglutitie, putand aparea si dureri care iradiaza in regiunea faringiana si
auriculara.
Anterior, nisa linguala se continua cu spatiul lingual limitat lateral de corpul mandibular, medial de
peretele lateral al limbii; fundul spatiului este reprezentat de muschiul milohioidian. Intre muschi si
mucoasa se afla glanda sublinguala.
Posterior, spatiul lingual se continua cu nisa linguala, iar anterior cu spatiul triunghiular sublingual
(zona linguala centrala).

Substratul mucos
Mucoasa fixa devine uneori glisabila pe planul periostic, alteori formeaza bride longitudinale de-a
lungul crestei, care prin tehnica si materialul de amprentare trebuiesc inregistrate cat mai amplu.
In zona linguala, corespunzator molarilor, mucoasa fixa se poate desprinde de pe creasta din cauza
miscarilor limbii, formand cute longitudinale paralele cu creasta. Aceste cute trebuie totdeauna bine
intinse prin amprentare.
Limitele de trecere dintre mucoasa fixa, pasiv mobila si mobila, la mandibula sunt foarte estompate,
in special lingual.
Aceasta creeaza principala dificultate in delimitarea functionala a c.p. si in realizarea unei bune
inchideri marginale.

Zona periferica a c.p. mandibular

Conditii dificile de retentie a protezei totale:
- suprafata redusa de sprijin
- anatomia nefavorabila prin prezenta muschilor cu insertie perpendiculara pe zona periferica
- prezenta limbii
- ritmul de resorbtie si atrofie mai mare decat la maxilar
- evidentierea mai dificila a trecerii de la mucoasa fixa la cea mobila
Mucoasa pasiv mobila sau zona de succiune la mandibula este mai greu de evidentiat.
Doar pe versantul vestibular al crestei edentate se poate pune in evidenta mucoasa pasiv mobila, pe
versantul lingual delimitarea se face mai greu.

Zonele functionale:

Zona tuberculului piriform (stg.,dr.)

Zona vestibulara laterala (stg.,dr.) – punga lui Fish

Are un fund de sac mai larg si vecinatatea cu muschiul buccinator.
Relativa lipsa de mobilitate a fundului de sac, permite obtinerea unei delimitari exacte, oricare ar fi
metoda de amprentare folosita.
Extinderea protezei se face pana la LOE.
Trebuie sa ocoleasca frenul bucal sau brida canina.
Inchiderea marginala periferica este mai greu de realizat in schimb, este favorizata inchiderea
externa prin aplicarea buccinatorului pe fata externa a protezei.

Zona vestibulara frontala (labiala)

Particularitati: ingust, muschi cu insertie perpendiculara, tonicitate mare a orbicularului buzei
inferioare.
Frenul buzei inferioare prezent doar la 50% din pacienti.

Zona linguala laterala

Delimitare
Dinspre distal spre mezial creasta milohioidiana coboara la fel ca insertia m. milohioidian, permitand
ca versantul lingual al protezei sa fie mai lung (aripioare paralinguale). Uneori se pot realiza aripioare
sublinguale in spatiul dintre limba si planseu.
Spatiul vertical intre limba si versantul intern al crestei fiinf foarte stramt, trebuie investigat cu
atentie, uneori maximum de adancime gasindu-se la nivelul Pm1 sau 2, sub forma unei adancituri
rotunjite (fosa linguala).
De multe ori creasta este acoperita de glanda sublinguala.
Vecinatatea cu limba.

Zona linguala centrala

Prezenta insertiei mandibulare a muschiului genioglos pe apofizele genii.
Doua elemente: forta mare pe care o exercita acest muschi pe o zona foarte mica, care cere ca
marginea protezei sa fie mai groasa; fibrele genioglosului se insera perpendicular pe periferia c.p.,
antrenand modificari esentiale la nivelul fundului de sac lingual, in timpul miscarilor functionale ale
limbii.
Examenul limbii in repaus: cu bolnavul in ortostatism, iar daca este vechi purtator de proteza, cu
proteza veche in gura.

In protezarea totala este implicata musculatura striata, impartita in doua categorii:

- musculatura care disloca proteza totala de pe c.p.
- musculatura stabilizatoare
La maxilar, actiune stabilizatoare acercita buccinatorul si obriculatul buzelor si destabilizatoare –
muschii valului palatin.
La mandibula, pe periferia vestibulara actioneaza buccinatorul si orbicularul buzelor.
Actiune de dislocare exercita:
- in zona vestibulara:
1. muschii mentonului sau ai barbiei
2. coboratorul buzei inferioare
3. coboratorul comisurii bucale
4. uneori, pielosul gatului
- In zona linguala:
1. m. milohioidian
2. m. genioglos
3. m. palatoglos
4. m. constrictor superior al faringelui

Muschii orofaciali – m. mimicii, pentru ca participa la fizionomie.

Au legatura cu marginile protezelor si cu suprafata lustruita, externa, contribuind la realizarea
inchiderii externe.
Participa la refacerea fizionomiei edentatului total la nivelul etajului inferior si mijlociu al figurii.
Nodulul comisural (modiolus) primeste insertiile mobile ale majoritatii m. orofaciali. Din ac. cauza
mobilizarea activa sau pasiva a acestuia pune in evidenta limita vestibulara a protezelor si constituie
miscarea functionala comuna tuturor tehnicilor de amprentare functionala.
M. orbicular al buzelor – sfincter, dirijeaza deschiderea fantei bucale in timpul functiilor ApDM. In
cazurile cu atrofie mai mare a crestei frontale, orbicularul contribuie decisiv la etanseizarea externa a
protezei.

M. buccinator – lat, in grosimea obrajilor pe care ii traverseaza de la molarul trei la comisura.

Posterior se insera pe ligamentul pterigo-mandibular, real. Jonctiunea cu c.s. al faringelui. Cand gura
este deschisa, m. buccinator se intinde ca o perdea, iar cand gura este inchisa, mucoasa care
tapeteaza m. se pliaza, formand punga Eisenring si punga Fish, care favorizeaza extinderea protezei
totale.
Impreuna cu orbicularul buzelor formeaza chinga buccinato-orbiculara – un pat muscular care
stabilizeaza protezele dentare.
In zona vestibulara a tuberculului piriform proteza interfera cu m. maseter, care are o forta
dislocanta mare.

Mm. mobilizatori ai mandibulei

M. ridicatori – maseter, temporal, pterigoidian intern
M. coboratori – m. planseului bucal: digastricul, stilohioidianul si milohioidianul
Carl Boucher spune: „Extensia linguala a amprentei mandibulare a fost cea mai neinteleasa si mai
abuzata zona in protezarea totala la mandibulara”
Limba – organ musculotendinos, ovalar, implicata in supt, masticatie, deglutitie si fonatie.
La dentat limba ocupa un spatiu delimitat de arcadele dentare, planseu si palat. Limba exercita forte
spre exterior, iar m. orofaciala, forte din exterior spre interior. Arcadele dentare sunt plasate in zona
de echilibru dintre cele doua chingi musculare, ocupand asa numitul culoar dentar.
La ed. total neprotezat limba se hipertrofiaza, devine hipermobila, generand dificultati in amprentare
si adaptarea cu proteza totala.

La edentatul total trebuie cautat si exploatat spatiul neutral sau zona neutrala = spatiul liber dintre
obraji si limba, ca fiind spatiul potential protetic, unde presiunile linguale centrifuge sunt neutralizate
de actiunea centipeta a musculaturii buzelor si obrajilor.
Pentru identificarea spatiului protetic si elaborarii unor proteze individualizate s-au utilizat metode
piezografice, care presupun modelarea prin fonatie si deglutitie, cu ajutorul limbii si a chingii labio-
jugale a unor materiale plasate in stare plastica in cav. bucale, care se intaresc sau polimerizeaza in
scurt timp.

Ecuatorul limbii = limita dintre fata dorsala si ventrala a limbii, care se va situa in protezarea totala
mandibulara, la nivelul suprafetelor cuspidate ale dintilor artificiali laterali.

Investigarea pozitiei limbii in repaus.

M. genioglos – se insera pe apofizele genii si se rasfrange ca un evantai in grosimea limbii. Spre

deosebire de milohioidian, ce dezvolta forte care se repartizeaza de-a lungul intregii linii oblice
interne, genioglosul dezvolta forte importante pe o zona restransa.
Are o puternica actiune de protractie a limbii, fiind implicat de multe ori in destabilizarea protezelor
mandibulare.
De aceea se recomanda ca pe zona linguala centrala (3 cm) proteza sa aiba o margine linguala mai
groasa ( 3mm) pentru a se opune fortei de dislocare a m. genioglos si pentru a obtine o buna
inchidere marginala linguala.