1.

Examinarea pacintilor in protetica fixa

Examinrea pacientului are rolul de a :

-stabili un diagnostic, planul de tratament etapizat si individualizat

-necesitatea unor tratamente proprotetice si preprotetice

-evaluarea elementelor favorabile si nefavorabile protezarii

-cunoasterea doleantelor si a asteptarilor pacientului in urma tratamentului

-prezentarea pacientului a situatiei clinice, a planului de tratament si a solutiei protetice, a costurilor

-alegerea momentului potrivit pentru inceperea tratamentului, a materialelor a tehnicilor de tratament

-primirea acordului pacientului in legatura cu planul de tratament, solutia aleasa si eventualele rezultate

2. Examene paraclinice uzuale in protetica fixa

Examenul modelelor este o etapa obligatorie in cursul realizarii unor restaurari protetice fixe. Cu
ajutorul modelelor se pot observa mai multe detalii legate de situatia clinica, decat in cursul examenului
endobucal. Pe modele se pot analiza forma arcadelor, numarul dintilor restanti, pozitia, eventuale
migrari ale acestora, raportul cu antagonistii, extinderea bresei edentate, gradul de atrofie, inaltime,
latime, raportul antagonistilor cu aceasta. De asemenea modelele reprezinta si documente juridico-
medicale.

Un alt examen paraclinic necesar este reprezentat de examenul radiologic. Cu ajutorul radiografiilor se
poate analiza gradul de implantare al dintilor stalpi, directia radacinilor, prezenta unui tratament de
canal, prezenta resturilor radiculare, dinti inclusi, chisturi, calitatea tesutului osos corespunzator bresei,
procese carioase.

Fotografiile reprezinta tot examene paraclinice utile, ce favorizeaza obtinerea unei situatii initiale clare,
ce va putea fi usor comparata cu rezultatul final, in urma finalizarii tratamentului.

3.Principii ocluzale in protetica fixa

Dinţii restauraţi nu trebuie să interfere cu activităţile funcţionale: masticaţie, fonaţie şi

deglutiţie. In plus nu trebuie să transmită forţe excesive la nivelul parodonţiului de susţinere sau al
articulaţiei temporo-mandibulare în poziţiile mandibulare de intercuspidare sau excentrice şi nici în
timpul mişcărilor. In protezarea fixă trebuie subliniat, în plus, că suprafeţele ocluzale ale restaurării
trebuie să permită contactul uniform al dinţilor restanţi în poziţia de intercuspidare maximă.

In confecţionarea protezelor totale se utilizeaza o schemă ocluzală care să asigure contacte

ocluzalein toate poziţiile mandibulei, centrice şi excentrice. Acest model ocluzal denumit articulare
balansată, presupune contacte între dinţii maxilari şi mandibulari în mişcarea protruzivă, în mişcările
de lateralitate, dreaptă şi stângă, bilateral precum şi în poziţia centrică. S-a aplicat iniţial acest tip de
ocluzie şi la reabilitări de amploare, cu proteze fixe, precum şi la dentiţia natural, dar s-a renuntat
pentru ca s-a constatat ca duce la uzura exagerata a dintilor protetici, suprasolicitarea parodontiului
de sustinere si afectare ATM. In present ocluzia balanata se considera corespunzatoare doar pentru
protezele totale si cele partiale de amploare.
In ocluzia cu ghidaj de grup, in miscarea de lateralitate mandibula este ghidata din pozitia de IM
in pozitia de cap la cap de catre un grup de dinti, inclusive caninul, pe partea lucratoare cu obtinerea
dezocluziei pe partea nelucratoare.

In ocluzia cu ghidaj canin, in miscarea de lateralitate, doar caninul de partea lucratoare ghideaza
mandibula, restul dintilor fiind in inocluzie.

Cerintele ocluziei fiziologice:

-la inchiderea gurii, condilii se gasesc in pozitia lor cea mai superioara si anterioara

-contactele ocluzale asigura transiterea fortelor in axul lung al dintilor

-in miscarea de lateralitate exista ghidaj dentar de partea lucratoare si dezocluzia dinilor pe partea
nelucratoare

-in miscarea de protruzie se produce ghidaj anterior cu dezocluzia in zona posteriara

4.Planul de tratament in protetica fixa

In realizarea planului de ratament trebuie sa se tina cont de o serie de factori cum ar fi

biomecanic, parodontal, estetic, dar si financiar. Restaurarile protetice fixe transmit fortele masticatorii
osului prin intermediul dintilor stalpi si parodontiului, avand astfel sprijin dento-parodontal, sau prin
intermediul implantelor osteointegrate.

In functie de numarul si topografia breselor edentate se allege planul de tratament, putand exista brese
intercalate, terminale uni sau bilaterale sau combinatii din acestea.

Relieful ocluzal al viitoarelor restaurari protetice fixe il va respecta pe cel al dintilor restate, acesta
analizandu-se pe modele.

In functie de valoarea parodontala se allege numarul dintilor stalpi. Valoarea parodontala tine seama de
serie de factori, cum ar fi numarul radacinilor, implantarea dintilor stalpi, mobilitatea dintlor stalpi si
necesitatea devitalizarii.

In cazul dintilor restanti mobili se poate lua in calcul solidarizarea acestora cu rol de imobiliare pentru a
fi protejati de incarcatura fortelor ocluzale.

Viitoarea restaurare protetica fix ava trebui sa reface stopurile ocluzale, acestea trebuind sa fie multiple,
simetrice si stabile.

5. Tratamentul preparator in protetica fixa

Pregătirea unui dinte pentru aplicarea unei coroane de înveliş constă în transformarea lui in bont
coronar. Printr-o excizie chirurgicală de ţesuturi dure, adesea integre se deretentivizează coroana dintelui
astfel ca bontul să aibâ diametrul maxim la colet. In acelaşi timp se reduce şi dimensiunea verticală a
coroanei. Obiectivul urmărit este asigurarea spaţiului necesar pentru confecţionarea unei coroane care după
aplicarea pe bont:
- să realizeze raporturi de protecţie mutuală cu parodonţiul marginal,
- să prezinte un volum fînal integrat în arcadă,
- să stabilească raporturi ocluzale funcţionale cu dinţii arcadei antagoniste.
Obiectivele biofuncţionale şi biomecanice sunt aceleaşi la toate tipurile de coroane de înveliş.
Materialele şi tehnicile de execuţie fiind diferite se adaptează forma bontului la aceste cerinţe. Deosebirile
esenţiale vizează:
- configuraţia marginală a zonei terminale,
- volumul ţesuturilor excizate de pe feţele axiale şi suprafaţa ocluzală in condiţii de economicitate a
preparării.

Etapele de preparare ale unui dinte pentru o coroană turnată sunt următoarele:
1. Şlefuirea reducţională a suprafeţei ocluzale.
2. Şlefuirea feţelor vestibulară şi orală.
3. Şlefuirea reducţională a feţelor proximale.
4. Rotunjirea muchiilor.
5. Şlefuirea la nivelul zonei terminale.
6. Finisarea
Etape de lucru
Şanţuri de orientare ocluzale.
Elemente suplimentare de retenţie
Şlefuirea reducţională a suprafeţei ocluzale.
Şanţuri de orientare axiale.
Şlefuirea ^ reducţională a feţelor proximale.feţelor vestibulară şi orală.
Finisare
Şlefuirea reducţională a feţelor axiale.
Prepararea chanfrein-ului.
Prepararea fârâ prag a zonei terminale.
Finisare.
Verificarea spaţiului ocluzal şi a designului bontului în general.

6. Principii generale ale prepararii pentru proteze fixe

Exista cateva principii care sunt commune tuturor tipurilor de preparatii si care influeteaza prognosticul
in timp al protezarii

Principiul biomecanic se refera la conservarea tesuturilor dure restante, la asigurarea unei forme de
retentie si stabilitate si la rezistenta structurala si integritatea marginala.

Principiul biologic se refera la integritatea sistemului stomatognat in contextual organismului, protectia

pulpara, protectia parodontiului marginal, integritate ocluzala si protectia psihicului pacientului.

Principiul estetic se refera la vizibilitatea minima a metalului cand acesta exista, suprafete ocluzale din
ceramica, grosime maxima a materialului de placare si margini subgingivale.
Este insa necesara o privier de ansamblu asupra acestor principii, deoarece in anumite situatii pentru a
respecta un anumit principiu se va renunta in detrimental altuia. De exemplu in cazul coroanei metalo-
ceramice, pentru obtierea unei grosimi maxime a materialului de placare este necesara indepartarea
unei cantitati mari din tesuturile dure dentare, cu riscul compromiterii organului pulpar si ulterior si al
rezistentei mecanice a bontului

Pentru a obtine o conservare a structurilor dure dentare se recomanda sa se aleaga acel tip de
restaurare care necesita o preparare cu sacrificiu cat mai mic de substanta dura dentara, axa de insertie
a restaurarii sa coincida cu axul lung al dintelui, suprafata cluzala sa se prepare anatomic si ori de cate
ori e posibil se prefera marginile supragingivale.

Forma de retentie se opune indepartarii restaurari de-a lungul axului de insertie. Astfel retentia unei PPF
se bazeaza maim ult pe geometria bontului decat pe adeziune.

Forma de stabilitate se opune indepartarii restaurarii de-a lungul unui ax diferit de axa de insertie.

7. Tipuri particulare de coroane dentare

Coroane partiale – proteze unidetare utilizate ca atare sau ca elemente de agregare in restaurarea
edentatiilor reduse, ce acopera doua sau mai multe fete ale dintelui, lasan libera cel putin o fata, de
obicei pe cea vestibulara

- Cunoscuta si sub numele de coroana ¾ la dintii frontalis au 4/5 la dintii laterali

- Coroana ½ - acopera supraf orala s jum din fetele proximale
- Coroana ¾ - acopera supraf orala, proximale, ocluzala pana la nivelul cuspizilor
vestibulari
- Coroana 4/5 – acopera in plus pe langa coroana ¾ si marginea ocluzala a supraf
vestibulare
- Coroana 7/8 – acopera aproape integral molarii, lasan libera jumatatea meziala a
supraf vestibulare, care reprezinta portiunea fizionomica, vizibila
-

Coroane de invelis - acopera in totalitate suprafetele unui dinte

- Coroana metalica
- Coroana jacket ceramica
- Coroana jacket acrilica
- Coroana jacket din rasina compozita

Coroana mixta- acopra in totalitate supraf unui dinte fiind formata dintr-o componenta metalica ce
reprezinta scheletul metallic, ce confera rezistenta, si o componenta fizionomica, ce acopera
componenta metalica fie partial, fie in totalitate.

- Acestea pot fi metalo-ceramice, metlo-acrilice si metalo-compozite

Coroane de substitutie-metoda de obtinere consta in inlocuirea coroanei naturale a dintelui cu o
restaurare agregata la radacina printr-un DCR; acesta este format dintr-un segment radicular= DR si unul
coronar = DC

Coroane aggregate pe implanturi- formate dintr-o infrastructura= implantul si o suprastructura= coroana

8. Restaurarea dintilor cu tratamente endodontice

Majoritatea dinţilor cu tratament endodontic prezintă distrucţii coronare întinse, consecinţe ale
evoluţiei procesului carios, ale obturaţiilor repetate, dar si a a prepararii accesului pentru tratramentul
endodontic. Coroana clinica a unor astfel de dinţi nu oferă suficientă retenţie pentru o coroană de
înveliş. Adeseori pentru retenţia unei coroane protetice nu poate fi folosită decât rădăcina. Un rezultat
superior poate fi obţinut cu o tehnică m doi timpi: m prima etapă se realizeazâ cu DCR (prin metoda
indirectă), iar in cea de a doua se amprenteazâ bontul artificial coronar şi se confecţionează coroana de
înveliş.

Dispozitivul radicular este cimentat sau înfiletat in canalul radicular preparat in acest scop.
Are rolul de a retenţiona porţiunea coronară a restaurării şi de a proteja structurile coronare restante.

Dispozitivul coronar înlocuieşte structurile pierdute ale coroanei dintelui. El poate deveni coroana
însăşi sau este conceput să ofere retenţie şi stabilitate restaurării coronare finale, in aceasta ultima
situatie avand forma unui bont.

Restaurarea finală este o coroanâ de înveliş metalică tumatâ, ceramică sau mixtă, care, de obicei,
se fixează peste dispozitivul coronar.

Lungimea DR trebuie sa fie 2/3 din lungimea canalului, cel putin egala cu inaltimea viitoarei coroane
grosimea nu va fi mai mare de 1/3 din diametrul canalului, iar canalu trebuie sa ramana obturat pe
o distanta de 3-5 mm pana la apex. Se recomandă ca să fîe lărgit canalul radicular numai atât cât este
necesar pentru a da posibilitate dispozitivului radicular să se adapteze astfel încât să asigure
rezistenţă şi retenţie.

Fazele clinice ale restaurării cu dispozitiv corono-radicular tumat şi coroane de înveliş:

1. pregătirea dintelui. : -preprarea peretilor axiali ai bontului coronar

- suprafete contului coronar

-prepararea canalului radicular

- prepararea lacasuui antirotational

- prepararea contrabizoului cu rol in icercuirea de protejare a peretilor

coronari ai canalului

2. amprentarea pentru dispozitiv (sau confecţionarea directă a machetei).

3. adaptarea şi cimentarea dispozitivului corono-radicular.

4. amprentarea pentru coroana de înveliş.

5. adaptarea şi cimentarea coroanei de înveliş.

9.Amprentarea in protetica fixa

Tehnica de inserare a şnurului impregnat în şanţul gingival

Timpii operatori sunt următorii:
1. anestezia locală este necesarâ doar în anumite situaţii;
2. izoîarea câmpului protetic;
3. se secţionează o lungime suficientă de şnur pentru a putea încercui dintele;
4. se îmbibă snurul in soluţie astringentă;
5. se aplică şnurul de-alungul dintelui şi se împinge uşor la nivelul şanţului cu un instmment adecvat.

6. dupa cateva minute se indeparteaza firele, se usuca satul gingival si se injecteaza matrialul de
amprenta
O altă metodă utilizată este cea în care se utilizează douâ şnururi de retractie unul mai
subţire şi unul mai gros. Tehnica este următoarea: se inseră un fir nr. 1 subţire şi neimpregnat la
nivelul şanţului, care provoacâ prin simplâ acţiune mecanică o deplasare apicală a gingiei
marginale. Firul nr.2, de obicei impregnat, va fi inserat deasupra primului, inserţia sa fiind
facilitată de prezenţa acestuia. Al doilea fir va permite o deplasare orizontală a gingiei libere
şi va fi retras înainte de amprentare, în timp ce primulfir va râmâne în şanţ.
Amprenta reprezinta negativul campului protetic. In amprentarea clasica un material in stare
plastica se aplica pe campul protetic, acoperindu-l in totalitate si asteptandu-se priza acestuia.
Dupa priza este indepartata cu grija fara sa se deformeze si este utilizata pentru obtinerea
modelului, a replicii positive, pe care tehnicianul va realiza machete viitoarei poteze.

10. Protezarea provizorie

Protezarea provizorie este o etapa obligatorie in protezarea fixa, avand rol atat in protectia pulpei
dentare si a tesuturilor gingivale, cat si in perfectionarea planului de tratament, mentinerea
igienei, vindecarea tesuturilor restante, stabilirea schemei ocluzale si a DVO, restabilirea si
evaluarea fonatiei, masticatiei si fizionomiei, prevenirea migrarilor dentare.
In lipsa unei protezari provizorii, contactul plăgii dentinare cu mediul bucal poate declanşa un
sindrom dureros, similar celui din pulpita acuta. Astfel, restaurarile provizorii trebuie sâ fie bine adaptate
pe bonturi, să acopere zona terminală a preparaţiei, să împiedice infiltrarea marginală a salivei şi să fie
confecţionate din materiale bune izolatoare termic.

Restaurarea protetică provizorie trebuie să prevină fracturarea dintelui preparat. Un defect minor in
smalt poate crea probleme in adaptarea PPF si solicita timp in plus pentru reconstituire.

In fata iritatiilor mecanice, parodontiul marginal fie se hipetrofiaza, proliferand, fie se retrage. De aceea
este foarte importat ca restaurarea provizrie in zona cervicala sa nu reprezinte un factor de iritatie
mecanica. O supraconturare poate determina inflamatie gingivala, iar o subconturare poate determina
retractie gingivala.

Prepararea bontului duce la pierderea ariei de contact cu dinţii vecini şi antagonişti. Prin
restabilirea ocluziei şi a morfologiei zonei de contact interproximal, restaurârile protetice provizorii
asigură o poziţie stabilă dintelui preparat, cu menţinerea spaţiului necesar restaurării permanente.
Astfel, sunt împiedicate migrările verticale şi orizontale (mezializări, distalizări) ale bontului şi migrarea
verticală a dintelui antagonist.

Modelarea ocluzala corespunzatoare a restaurarii provizorii permite exercitarea functiei

ocluzal in conditii normale.
Restaurarile provizorii pot fi obtinute din coronae si cape prefabricate, care sunt ulterior
adaptate in cabinet.
Se mai pot obtine prin metoda directa. In aceasta metoda este nevoie de un conformator,
ce reprezinta negativul dintelui inainte sa fie slefuit. Acest conformator se poate obtine prin
amprentare cu un material chitos. Pentru obtinerea protezei provizorii se aplica in conformator
rasina in stare plastica si se reaplica in cavitate, in pozitie corespunzatoare conformatorul, pana
cand rasina isi finalizeaza priza. Dupa aceasta perioada se indeparteaza conformatorul si se
obtine o coroana provizorie ce se adapeaza cu freze cu granulatie redusa si discuri. In final
corona provizorie se cimenteaza provizoriu.
In metoda indirecta se largeste temporar santul gingival cu fire de retractie, pentru a pune
in evidenta terminatia preparatiei, si se ia amprenta dintilor preparati. Se allege culoarea si se
trimite laboratorului de tehnica dentara unde se confectioneaza restaurarea provizorie. Ulterior
aceasta se adapteaza daca este nevoie si se cimenteaza provizoriu.

11. Proba, adaptarea si fixarea protezelor fixe

Adaptarea proximala – un contact proximal normal trebuie sa permita depasirea lui cu usoara
dificultate de catre ata dentara
- un contact proximal prea strans impiedica inserarea restaurarii sau poate
genera senzatie de tensiune
- un contact proximal prea slab favorizeaza impactul alimentelor cu papila
interdentara si determina retentionarea alimentelor
Se verifica prin trecerea ate dentare interdentar, dup ace depaseste zona de contact se aude un
click characteristic. O alternativa ar fi pozitionarea hartiei de articulatie interdentar si
pozitionarea ulterioara a restaurarii. Se tractioneaa apoi hartia de articulatie spre vestibular si se
observa prin marcaj zona care trebuie corectata.
Adaptarea marginala – se realizeaza vizula si tactil
 - Vârful sondei dentare bine ascuţite se plimbă dinspre restaurare spre dinte şi
dinspre dinte spre restaurare. Astfel se pot detecta discontinuităţile, mai ales
dacă sunt supragingivale.
- Daca coroana este prea scurta si nu acopera zona terminala a preparatiei,
aceasta trebuie refacuta
- Daca coroana este prea lunga marginile acesteia vor determina ischemia gingiei
libere; se corecteaza marginile si se reverifica cu sonda

Adaptarea ocluzala – se realizeaza in IM, in propulsive si in lateralitate

- Se verifica cu hartie de articulatie, iar contactele premature si interferentele se
corecteaza prin slefuiri selective; suprafetele corectate vor fi relustruite
Fixarea se realizeaza prin cimentare initial provizorie pentru a permite verificarea modului in
care restaurarea se adapteaza dpdv al tolerantei pulpare si parodontale, a eficientei masticatorii,
estetic, fonetic, ocluzal, si ulterior definitive.
Cimenturile provizorii sunt pe baza de oxid de zinc cu sau fara eugenol.
Cimenturile de durată au drept obiectiv principal realizarea unei legături cât mai etanşe între
suprafaţa preparaţiei şi restaurare, cu scopul de a favoriza m primul rând menţinerea vitalităţii
pulpare şi profilaxia parodontală, şi abia în al doilea rând, de a asigura retenţia protezei. materialul de
fixare trebuie să fie lipsit de toxicitate pentru pulpă, anticariogen şi insolubil în orice situaţie. în cazul
când ar exista o uşoară solubilitate, substanţele eliberate trebuie sâ nu fie toxice local sau general şi
să nu sensibilizeze organismul.
Etapele cimentarii definitve:
-îndepărtarea completă a cimentului provizoriu de pe suprafeţele dentare, de pe
restaurare şi din şanţul gingival (dacă este cazul);
- testarea vitalitâţii dinţilor stâlpi;
- verifîcarea protezei fîxe pe modelul de lucru, corectarea marginilor şi completarea
lustruirii întregii piese protetice (dacă este cazul)
- toaleta bonturilor
-prepararea cimentului
-incarcarea restaurarii cu ciment astfel incat acesta doar sa tapeteze peretii
- amplicarea restaurarii pe bont in axul de insertie, aplicandu-se presiuni ferme, priza
facandu-se sub presiune
- indepartarea excesului de ciment din santul gingival si interdentar deoarece irita

12. Tehnici clinice uzuale in protezarea agregata pe implanturi

In protetica implantologică, implantele endoosoase pe care se fixează stâlpii artifîciali (bonturile dentare
din protetica tradiţională) sunt cunoscute sub numele de infrastructurâ, iar restaurârile protetice
propriuzise, care se fixeazâ la stâlpi, se numesc suprastructuri.

Etape clinico- tehnice:

- Examen clinic si paraclinic; examinarea ofertei osoase
- Etapa chirurgicala- inserarea implanturilor=infrastructura
- Amprentare pentru restaurarea provizorie
- Descoperirea implanturilor si fixarea bonturilor de vindecare
- Insurubarea bonturilor de transfer si amprentarea

Tehnici de amprentare utilizate

In implantologia orală se pot folosi mai multe tehnici de amprentare:
• tehnica indirectă - amprenta se ia peste un sistem demontabil
- Se insurubeaza bonturile de transfer
- Se ia amprenta campului protetic
- Se indeparteaza amprenta
- Pentru obtinerea modelului, bonturile de transfer se insurubeaza in implanturile
analog, repozitionandu-se in amprenta
• tehnica directă - peste un sistem rigid, înşumbat;
- Se insurubeaza bonturile de transfer
- Se ia amprenta campului protetic

- Se desurubeaza bonturile de transfer si se indeparteaza amprenta cu bonturile de

transfer ramase in aceasta
- Pentru obtinerea modelului, implantul analog se insurubeaza in bontul de transfer
din amprenta

• amprentarea convenţională a stâlpului defînitiv (preluatâ din protetica tradiţionalâ)

-Obtinerea lingurii individuale perforate pe pozitiile bonturilor de transfer ( amprenta deschisa)
- Se verifica lingura individuala si apoi se pensuleaza un adeziv pentru retentionarea materialului de
amprenta
- Se utilizeaza un material care este cat mai stabil dupa priza sa, cum ar fi Impregum, si se aplica
lingura in cavitatea orala astfel incat bonturile de transfer sa strapunga materialul prin orificiile
corespunzatoare
- Se indeparteaa excesul de Impregum refluat peste bonturile de transfer si se aplica pattern resin
pentru fixarea pozitiei bonturilor de transfer
- Se desurubeaza bonturile de transfer si se indeparteaza impreuna cu amprenta
- Se insurubeaza analogii
- Verificarea adaptarii scheletului metallic a suprastructurii in cavitate bucala (daca exista)
- Verificarea adaptarii restaurarii definitive si cimenarea provizorie
- Cimentare definitive
- Control periodic

13. Aspecte ale motivarii pacientilor si influenta acestora asupra tratamentului protetic

O etapa importanta in cadrul planului de tratament o reprezinta pregatirea psihologica a pacientului

pentru a putea constientiza si intelege complexitatea afectiunilor sale, importanta aplicarii unui
tratament stomatologic individualizat si consecintele amanarii sau refuzului tratamentului. Este
necesar ca pacientul sa cunoasca faptul ca progresiunea starii prezente va determina amplificarea
modificarilor morfologice si functionale cu repercursiuni biologice la nivelul structurilor restante si
cu efecte asupra sanatatii generale a acestuia. In functie de specificul cazului, cariile profunde se pot
complica cu procese infectioase si cornice, cu repercursiuni la distanta, parodontopatia marginala
cronica va duce la migrari dentare, edentate intinse cu importante disfunctii si obtinerea unui camp
protetic nefavorabil, edentatiile multiple produc suprasolicitarea dintilor restanti, cu reducerea valorii
lor parodontale.
De asemenea este important sa se realizeze pacientului un instructaj pentru auto-igienizare si pentru
folosirea metodelor primare si secundare si exemplificarea corectitudinii periajului prin utilizarea
revelatorilor de placa, cu impact puternic asupra pacientilor.

14. Tehnici clinice de realizare a protezelor totale