1. Indicația către tratamentul edentatiei partialecu punți dentare.

Depinde de:
● Gradul de întindere și Topografia edentatiei
● Valoarea funcțională a dintilor restanțieri
● Profesie
● Virsta
● Sex
● Constituția psihică a pacientului

Indicații:
● Înlocuirea a 1-3 dinti la nivelul unei singure breșe, se permite inlocuirea a 4 dinti numai dacă aceștia
sunt cei 4 incisivi
● Edentatia intercalata, multipla
● Edentatia terminala ca excepție
● Dacă dinții stâlpi au mobilitate nu mai mare de gradul 1/2 și nu sunt dureroși la presiunea verticala sau
vestibular orala
● Punțile cu corp de punte suspendat sunt indicate pentru zonele laterale cind dinții stâlpi sunt înalți sau
apofiza alveolara atrofiata

2. Indicații către tratamentul edentatiei frontale cu punți dentare:

● Sunt indicate punți dacă lipsesc pina la 4 dinti
● Mobilitatea dintilor stâlpi pina la gr 1 sau 2
● Sunt indicate punți fizionomice sau semi- fizionomice precum metalo-acrilice, metalo-ceramice,
acrilice-ceramice, oxid de zirconiu, pentru restabilirea nu numai a morfologiei dar și a esteticii
● Este indicat raportul in șa sau semișa a corpului de punte cu apofiza alveolara
● Culoarea materialului fizionomic trebuie sa aibă culoarea dintilor restanți

3. Indicații către tratamentul edentatiei laterale cu punți dentare:

● Sunt indicate punți dacă lipsesc pina la 3 dinti
● Dinții stâlpi sa prezinte mobilitate maxim de gr 1 sau 2
● Punți nefizionomice sau semi-fizionomice și fizionomice (care au rezistența mare -din zirconiu, metalo-
ceramice)
● Este indicat orice tip de raport a corpului de punte cu apofiza alveolara in dependentă de situația clinica

4.Indicații către tratamentul edentatiei fronto-laterale cu punți dentare:

Daca absenteaza 1-3 dinti și dinții stâlpi vor fi capabili sa suporte presiunea masticatorie, la necesitate se iau
dinti stâlpi adiționali. Daca breșa este mai mare de 3 dinti se optează pentru implant

5. Indicații către tratamentul edentatiei mixte cu punți dentare:

● Dacă breșele sunt in zone diferite ale arcadei, depărtate une de alta, se indica punți pentru fiecare in parte
● Dacă breșele sunt aproape una de alta și se despart printr-un dinte, se poate alege o punte care sa
cuprindă ambele breșe, dintele intermediar sa fie ales ca dinte stâlp intermediar
● Dacă sunt mai multe breșe, se poate face o punte fixa totala, care restabilește morfologia întregii arcade,
cu condiția ca se creează paralelism între dinții stâlpi.

6. Contraindicatie absoluta la tratamentul edentatiei parțiale cu punți dentare.

- Edentatia terminala
- Dinti stâlpi cu mobilitate de gradul 3
- Dinti cu proces inflamator la nivelul paradontiului
- Dinti stâlpi cu pulpite
- Breșe mai mari de 5 dinti
- Maladii generale infecțioase
- Procese inflamatorii locale
- Virsta pina la 18 ani

7. Contraindicatie relative la tratamentul edentatiei parțiale cu punți dentare.

Dacă lipsește numai un dinte in zona laterala și dinții restanti nu au tendința de deplasare(migrare) sau dacă
dinții stâlpi sunt sănătoși

8. Forțele de rezerva a paradontului, caracteristica și folosirea lor la planificarea punților dentare.

Paradontiul este structura care recepționează și amortizează presiunea masticatorie.
- La edentatia parțiala, dinții restanti primesc o presiune mai mare iar cei stâlpi (sub punte) primesc presiunea
care acționează asupra întregii punți.
- Fiecare dinte utilizează numai 50% din posibilitatea sa funcțională, adică un dinte sănătos poate suporta
presiunea care revine a 2 dinti
- Când se aleg dinții stâlpi, se analizează starea paradontiului lor și capacitatea funcțională de a recepționa
presiunea masticatorie (după odontoparadontograma).
-Dacă lipsește un dinte și este indicată o punte, se poate opta pentru o punte cu extensie (dacă dintele stâlp va
face fata presiunii masticatorii. Dacă nu, atunci se mai ia un dinte stâlp. Dacă lipsesc 2-4 dinti, dinții stâlpi
trebuie sa fie la ambele extremități ale bresei.

9. Factori ce contribuie la micșorare forțelor de rezerva a paradontului.

Dintele stâlp primește o presiune masticatorie mai mare decit in mod normal, de aceea dacă aceasta este mai
mare decit forța de rezerva a paradontiului, se atesta o suprasolicitare funcțională care treptat va provoca
atrofia paradontiului urmată de pierderea dintelui.
Intervine și starea generală, igiena, alimentatia, depuneri dentare (depunerile masive de pe dinții vecini care
pătrund sub corpul punții) plus închiderea marginala realizată incorect.

10. Odontoparadontograma și însemnătatea ei practica.

- este o tăbliță in care sunt incluși coeficienții tuturor dintilor, in dependentă de presiunea masticatorie poate
recepționa. Aceasta calculează coeficientul de presiune pe care-l vor exercita dinții antagoniști asupra punții și
presiunea care va putea fi recepționată in mod fiziologic de către dinții stâlpi, așa ca sa se prevină
suprasolicitarea lor. Astfel, tratamentul va fi cu succes iar puntea mai rezistenta in timp.
Pentru aceasta se face o examinare clinica minuțioasa a arcadelor dentare și a fiecărui dinte dinte in parte,
evidențiind:
- starea coroanei (carie, leziuni necarioase, fracturi, fisuri, obturatii, proteze unidentare)
- Starea paradontiului (retractia gingivala, dereglarea rădăcinii, mobilitate, raportul coroana-rădăcina).
Toate datele se notează in fisa de observatie

Principiile de alegere a dinților stîlpi în punțile dentare

Dinții stîlpi se aleg în dependență de întinderea breșei, starea țesuturilor dure și a paradonțiului dinților
stîlpi și starea dinților antagonști și starea dinților antagoniști.
● Dacă avem o breșă unidentară, în unele cazuri conform odontoparadontogramei se alege 1 dinte
stîlp capabil să împartă presiunea masticatorie
● Dacă paradonțiul dintelui este deficitar impune alegerea ambilor dinți limitrofi breșei,aceiași
situație fiind indicată și în cazul breșelor cu pierderea a 2 și mai mulți dinți
● Starea protetică a dinților se apreciază prin 3 criterii:
a. Raportul coroană clinică/radix:
● Se masoară lungimea coroanei clinice (porțiunea dintelui vizibilă în cavitatea ucală ).
● Se măsoară lungimea rădăcinii clinice ( porțiune rădăcinii care este impantată în alveolă
● Raportul optimal coroană rădăcinp ar fi de 2:3 , minim1:1
● Se permite un raport mai mare ( coroana mai lungă decît rădăcina) atunci cînd dinții
antagoniști au un paradonțiu deficitar sau este o proteză moilizabilă ( presiunea pe care
o exercită este mai mică).
b. Configurația radix:
● Dinții pluriradiculari – un dinte pluriradicular oferă unn sprijin mai mare decît unul
monradicular
● Radix curbe - o rădăcină cu cubură mai mare în sens mezio-distal este mai favorabilă
decît una dreaptă sau conică
● Radix aplatizate - rădăcină aplatizată în sens mezio-distal are un sprijin mai bun decît
una conică
c. Gradul de impantare în alveolă – gradul de implantare și suprafața rădăcinii care se agregă de
osul alveolar determină stabilitatea dintelui.
- Cu cît rădăcina este mai mult implantată în alveolă, cu atît ea este mai stabilă
- Cu cît mai multe rădăcini are dintele cu atît el este mai stabil
- Cu cît creasta alveolară este mai atrofiată cu atît implantarea este mai slabă
- Cu cît fanta periodontală este mai dilatatăccu atît mobilitatea este mai mare, dar cu cît
mobilitatea este mai mare, cu atît este mai slab suportul pentru proteză

Paradontul dinților antagoniști la fel se examinează pentru că în cazul în care este afectat, dinții exercită o
presiune mai mică asupra punții.
O suprafață mai mare de implantare înseamnă mai multe ligamente, ceea ce oferă o amortizare mai bună a
presiunilor masticatorii.
În unele cazuri cînd se denotă valori protetice mici a dinților limitrofi breșei se intenționează utilizarea unui
dinte adițional drept dinte stîlp pentry a compensa deficitul de suport apt pentru a face față presiunii
masticatorii.
 1. Argumentarea matematică a alegerii dinților stîlpi la tratamentul protetic cu punți dentare.
Se fac calcule conform odontoparodontogramei și se aleg dinți stîlpi cu suma coeficientului parodontal
egal sau mai mare decît a dinților ce vor fi restaurați prin corpul de punte .
2. Argumentarea biofuncțională a alegerii dinților stîlpi la tratamentul protetic cu punți dentare.
Aceasta are drept scop restabilirea funcțiilor sistemului stomatognat : funcția de masticațe, fonație,
fizionomice.
Funcția de masticație – dinții stîlpi trebuie să asigure rezistența optimă contra presiunii masticatorii
astfel încît să nu se piardă din eficiența masticatorie tot-o dată dinții stîlpi trebuie să asgure
transmiterea acestor forțe către suportul osos.
Fonația – dinții ftontali trebuie sa asigure f. Fonetică optimă prin volum, dimensiuni și poziție.
Fizionomia - microproteza care va fi fixată pe diții stîlpi în zonele vizibile trebuie să aibă aspect
estetic.
3. Odontoparadontograma după Kurleandski
- este o tăbliță in care sunt incluși coeficienții tuturor dintilor, in dependentă de presiunea masticatorie
poate recepționa. Aceasta calculează coeficientul de presiunepe care-l vor exercita dinții antagoniști asupra
punții și presiunea care va putea fi recepționată in mod fiziologic de către dinții stâlpi, așa ca sa se prevină
suprasolicitarea lor. Astfel, tratamentul va fi cu success iar puntea mai rezistenta in timp.
Pentru aceasta se face o examinare clinica minuțioasa a arcadelor dentare și a fiecărui dinte in parte,
evidențiind:
- Starea coroanei (carie, leziunine carioase, fracturi, fisuri, obturatii, proteze unidentare)
- Starea paradontiului (retractia gingivala, dereglarea rădăcinii, mobilitate, raportul coroana-rădăcina).
Toate datele se notează in fisa de observatie.

4. Alegerea dinților stîlpi la tratamentul protetic cu punți dentare în caz de lipsa incisivilor maxilă
- Dintii stîlpi se aleg după un examen clinic al paradonului dinților limitrofi breșei și antagoniștilor
- în lipsa 1.2/2.2 se poate opta pentru cu un singur dinte stîlp – caninii
- în lipsa 1.1 /2.1se optează deseori către o puntte cu interesarea drept dinți stîlpi atît pe incisivul central
opus cît și pe cel lateral de partea respectivă pentru a asigura stabilitatea și funcția protezei
- în lipsa ambilor inccisivi centrali , fie lipsa ambelor grupe de incisive se optează pentru o punte fixată pe
canini

5. Indicatii si contraindicații la tratamentul protetic cu punți dentare în edentațiile parțiale

Indicații:
Depinde de:
● Gradul de întindere și Topografia edentatiei
● Valoarea funcțională a dintilor restanțieri
● Profesie
● Virsta
● Sex
● Constituția psihică a pacientului

Indicații:
● Înlocuirea a 1-3 dinti la nivelul unei singure breșe, se permite inlocuirea a 4 dinti numai dacă aceștia
sunt cei 4 incisivi
● Edentatia intercalata, multipla
● Edentatia terminala ca excepție
● Dacă dinții stâlpi au mobilitate nu mai mare de gradul 1/2 și nu sunt dureroși la presiunea vertical sau
vestibular orala
● Punțile cu corp de punte suspendat sunt indicate pentru zonele laterale cind dinții stâlpi sunt înalți sau
apofiza alveolara atrofiata

.Contraindicatie absoluta la tratamentul edentatiei parțiale cu punți dentare.

-Edentatia terminala
-Dinti stâlpi cu edentatie de gradul 3
-Dinti cu process inflamator la nivelul paradontiului
-Dinti stâlpi cu pulpite
- Breșe ma imari de 5 dinti
-Maladi igenerale infecțioase
-Procese inflamatorii locale
-Virsta pina la 18 ani
Contraindicatie relative la tratamentul edentatiei parțiale cu punți dentare.

Dacă lipsește numai un dinte in zona lateral și dinții restanti nu au tendința de deplasare(migrare) sau dacă
dinții stâlpi sunt sănătoși

6. Complicații posibile în timpul și după prepararea dinților stîlpi. Profilaxia

În timpul preparării:
- Durere – se prepară su anestezie
- Prepararea excesivă din țesuturile dure – bontul se subțiază – scade rezistența – profilaxie: control vizual
al preparării
- Deschiderea accidentală a camerei pulpare – profilaxie: controlul vizual și utilizarea frezelor
corespunzătoare și a pieselor corecte ( turină pentru smalț, micromotor pentru dentină )
- Trauma gingiei – profilxie – retraccția gingiei cu cpreparate vasoconstrictoare, sau fir de mătase și se
mînuiește atent instrumentul.
- Supraîncălzirea dintelui – inflamare/ necroză- proilaxie – răcirea cu apă
- -fracturarea dintelui cand presiunea este prea mare
-

7. Protecția plăgii dentinare

Mijloace chimice:
- Impregnarea cu : - nitrat de argint (apoasă 30%); clorură de zinc 30 – 40%
Mijloace mecanice :
- Lacuri cu fluor
- Lacuri cu celuluoid 5%
- Coroană provizorie din acrilat individuală ( tenicca Scutan)
- Coroane prefabricate din celuloid transparent, policarbonat, acrilat, ce se fixează pe bont cu ajutorul :
cimentului zincfosfat, dentin-pasta etc.
8. Complicațiile posibile la obținerea amprentelor și profilaxia lor

- deformarea amprentei la indepartarea de pe cimpul protetic;

- prezenta bulelor de aer sau lipsurilor de material amprentar;
-amprentarea insuficienta sau partiala a santului dento-gingival, dintilor antagonisti sau dintilor
vecini;
- repartizarea neuniforma a materialului amprentar pe suprafata cimpului protetic;
-respectarea timpului de preparare a materialului
- respectarea timpului de priza a materialului
-evitarea miscarilor lingurii amprentare in timpul prizei
-uscarea cimpului protetic pentru a evita formarea bulelor
-utilizatera unei cantitati suficiente de material amprentar

1. Definiţie de „Ocluzie
Termenul de ocluzie derivă de la cuvântul latin „occlusio”

Ocluzia = interdigitaţia dinţilor de pe cele două arcade, maxilară şi mandibulară

Defineşte relaţia dintre toate componentele sistemului stomatognat în cazul funcţiei normale a
acestuia, a disfuncţiilor şi a parafuncţiilor

Ocluzia - (lat. Occlusio) "fiecare contact a dinților maxilarelor superior și inferior." O înțelegere
modernă a ocluziei include relația dintre dinți, mușchii mastecători și articulațiile
temporomandibulare cu funcție și disfuncție.

Ocluzia- un anumit tip de închidere a arcadelor dentare, care indică poziția maxilarului inferior,
în care un anumit număr de dinți este în contact.
 Din punct de vedere practic, pot fi definite 5 tipuri principale de ocluzie statică:

- ocluzia centrică

- anterioară
- posterioară
- laterală dreapta

- laterală stînga

Ocluzia este rezultatul unui proces complex de dezvoltare care constă în trei evenimente
principale:
- creşterea maxilarelor,

- formarea dinţilor şi

- erupţia dentară

Dinamica ocluziei :

- procesul este sub influenţă genetică puternică, dar şi a factorilor funcţionali

- termenul de ocluzie implică atât aspectele statice cât şi cele dinamice

- ocluzia statică se referă la forma, alinierea şi rapoartele dentare intraarcadice şi interarcadice şi

la relaţia dinţilor cu ţesuturile lor de susţinere

- ocluzia dinamică se referă la relaţia de contact a dinţilor în cazul desfăşurării funcţiilor şi

parafuncţiilor

Ocluzia ideală
- interdigitaţia perfectă dintre dinţii superiori şi cei inferiori
- concept teoretic al relaţiilor ocluzale structurale şi funcţionale care include principiile ideale pe
care ocluzia trebuie să le aibă

Ocluzia normală
- relaţia de clasa I molară în ocluzie centrică

Ocluzia fiziologică
- se abate într-un mod sau mai multe de la ideal, dar totuşi este bine adaptată la mediul respectiv
particular, este estetică şi nu prezintă manifestări patologice

Ocluzia funcţională
- interdigitaţia dintre dinţii superiori şi cei inferiori care oferă eficienţa cea mai mare în timpul
 mişcărilor mandibulare, în momentul exercitării funcţiilor sistemului stomatogna

Ocluzia echilibrată

- este ocluzia în care sunt contacte echilibrate la nivelul întregii arcade în timpul tuturor
mişcărilor mandibulare.

2. Definiţie „ocluzia centrică”. Două elemente fundamentale ale o.c.

Ocluzia centrică sau poziția de intercuspidare maximă, sau ocluzia obișnuită - o astfel de
închidere a dinților, în care există un număr maxim (obișnuit) de contacte interdentare. Mușchii
care mișcă arcada inferioară (temporal, pterygoid intern și medial) sunt contractați simultan și

uniform. Din această poziție se efectuează mișcări excentrice (din centru) ale maxilarului
inferior.

Poziția de ocluzie centrică este o poziție de contact multiplu interdentar maxim dintre arcadele
dentare ce rareori coincide cu intercuspidarea maximă. Pentru realizarea acestui contact
mandibula se deplasează din poziția de relație centrică anterior, mișcînd în acestă direcție
condilii articulari cu 0,1 – 0,15 mm poziționîndu-i la baza pantei tubercurilor articulari. Astfel de
poziționare a mandibulei față de maxilă este manifestată prin contractarea bilaterală, uniformă și
simetrică a mușchilor ridicători, ce totodată creează condiții favorabile pentru efectuarea actului
de deglutiție.
Deci, ocluzia centrică fiind statică poate fi definită ca raport dintre arcadele dentare în plan
sagital, transversal și vertical, cînd mandibula ocupă o poziție centrică față de baza craniului și
maxilă. Această singură poziționare anterioară a condililor articulari în fose articulare, la baza
pantei tuberculilor articulari și un contact maxim interdentar, manifestat de contracția bilaterală,
uniformă și simetrică a mușchilor ridicători ce coincide cu mișcarea de deglutiție.

Semnele caracteristice: dentar, articular, muscular și faringoglandular.

Componente-arcadele dentare, ATM,planul ocluzal.

Planul de ocluzie-dacă trasăm o linie convenţională care ar uni cuspizii vestibulari ai

primilor premolari inferiori cu cei distali vestibulari ai ultimilor molari, obţinem un plan,
care în zona frontală trece pe marginea incisivă a incisivilor centrali superiori, primind
denumirea de plan de ocluzie. Datorită curbării arcadelor dentare în plan sagital şi
transversal fiecare dinte se află faţă de planul de ocluzie într-un anumit raport. Aşa, la
închiderea arcadelor dentare în ocluzia centrică, dinţii laterali superiori întretaie acest plan,
iar cei inferiori nu-1 ating. In zona frontală a arcadelor dentare incisivii centrali şi
caninii superiori ating planul de ocluzie, iar cei inferiori îl întretaie.Prin urmare, acest plan
de ocluzie este alcătuit din trei segmen - te: unul frontal şi două laterale. S-a constatat că
segmentul frontal este curbat şi paralel cu linia bipupilară, iar cele laterale — cu planul
orizontal Camper, care trece de la spina nazală anterioară şi pînă la centrul conductelor
auditive externe. Migrările dentare pot modifica raportul dinţilor deplasaţi faţă de acest
plan, dereglînd relieful ariilor ocluzale.

3. Ocluzia centrică. Caracteristica.

Poziția de ocluzie centrică este o poziție de contact multiplu interdentar maxim dintre arcadele
dentare ce rareori coincide cu intercuspidarea maximă. Pentru realizarea acestui contact
mandibula se deplasează din poziția de relație centrică anterior, mișcînd în acestă direcție condilii
articulari cu 0,1 – 0,15 mm poziționîndu-i la baza pantei tubercurilor articulari. Astfel de poziționare
a mandibulei față de maxilă este manifestată prin contractarea bilaterală, uniformă și simetrică a
mușchilor ridicători, ce totodată creează condiții favorabile pentru efectuarea actului de deglutiție.
Semnele caracteristice: dentar, articular, muscular și faringoglandular.
Deci, ocluzia centrică fiind statică poate fi definită ca raport dintre arcadele dentare în plan
sagital, transversal și vertical, cînd mandibula ocupă o poziție centrică față de baza craniului și
maxilă. Această singură poziționare anterioară a condililor articulari în fose articulare, la baza
pantei tuberculilor articulari și un contact maxim interdentar, manifestat de contracția bilaterală,
uniformă și simetrică a mușchilor ridicători ce coincide cu mișcarea de deglutiție.

Semnele de o.c.caracterisice pentru toţi dinţii în ocluzia ortognată.

Propunand pacientului sa inchida cavitatea bucala,in ocluzia centrala prin aplicarea diferitor
probe determinand caracterul contactului dintre fiecare dinte.
Pentru ocluzia ortognata,ca si pentru celelalte tipuri de ocluzii fiziologice,este caracteristic
raportul cand fiecare dinte este in contact cu doi dinti antagonisti- cel principal si cel secundar.
Fiecare dinte din arcada dentara superioara vine in contact cu omogenul din arcada
dentara inferioara si suplimentar cu cel situat distal ,iar fecare dinte din arcada dentara inferioara
vine in contact cu cel omogen de pe arcada superioarasi suplimentar cu cel situat median .
La examenul dintilor in zona frontala se va observa ca linia mediana a fetei coincide cu linia
dintre incisivii centrali ai maxilei si mandibulei. Asa situatie creaza un ansamblu fizionomic
simetric.
Al doilea criteriu important este ca dintii frontali superiori acopera fata vestibulara a
dintilor inferiori pana la treimea din dimensiunile lor verticale,ceea ce se egaleaza cu 2-3 mm.

Semnele de o.c caracteristice pentru dinţii frontali în ocluzia ortognată.

La examenul dintilor din zona frontala se va observa ca linia mediana a fetei coincide cu linia
dintre incisivii centrali ai maxilei si mandibulei. Asa situatie creeaza un ansamblu fizionomic
simetric. Al doilea criteriu important este ca dintii frontali superiori acopera fata vestibulara a
dintilor inferiori pina la o treime din dimensiunile lor verticale, ceea ce se egaleaza cu 2-3 mm.
Datorita acestui fapt relatia interdentara data sau tipul de ocluzie a mai primit denumirea de
supraocluzie normala. In asa pozitie partile incisivale ale incisivilor inferiori vin in contact cu
tuberculii palatinali ai dintilor frontali superiori.

Semnele de o.c.caracteristice pentru dinţii laterali în plan sagital în ocluzia

ortognată.
La examenul dintilor din zonele laterale in sens sagital observam o manifestare de angrenare
dintre cuspizii vestibulari ai dintilor superiori si cuspizii vestibulari ai dintilor

superiori si cuspizii vestibulari ai dintilor inferiori in asa mod incat fiecare cuspid al dintilor
supetiori se incadreaza intre cei doi cuspizi inferiori astfel o interuspidare maxima in acest plan.
Ca reper Angle a propus raportul in acest sens dintre primii molari, afirmind ca in conditiile
normale cuspidul meziovestibular al primului molar superior este situate intre cuspizii mezio- si
centrovestibular al primului molar inferior. Acest raport a mai fost numit raport neutru sau cheia
ocluziei si a fost propus de autor drept criteriu in clasificarea anomaliilor de ocluzie. In sfirsit,
distalizarea dintilor superiori manifestata de volumul mai mare ai incisivilor superiori decit al
celor inferiori duce la aceea, ca suprafetele distale ale ultimilor dinti de pe maxilla si mandibular
se gasesc in acelasi plan.
Semnele de o.c. caracteristice pentru dinţii laterali în plan transversal în ocluzia
ortognată.
Examinand raportul interdentar in aceste zone ale arcadelor dentare in plan transversal
observam ca pentru acest tip de ocluzie este caracteristic raportul,cand cuspizii vestibulari ai
dintilor superiori ii acopera pe cuspizii amogenilor de pe mandibula,obligand ca cuspizii
vestibulari ai dintilor laterali inferiori sa contacteze cu santul intercuspidian meziodistal al
arcadei dentare superioare . In asa pozitie cuspizii lingual ai dintilor laterali inferiori ii acopera
pe cuspizii dintilor antagonisti superiori, care sint situati in santul intercuspidian meziodistal al
arcadei dentare inferioare. Asa cuspidare a arcadelor dentare se mai lamureste si prin faptul ca
arcada dentara superioara este mai mare decit cea inferioara datorita inclinarii coroanelor dintilor
superiori spre vestibular, iar a celor inferioari spre oral. Astfel de angrenare intercuspidiana
permite crearea unui contact maximal intre suprafetele ocluzale ale dintilor.
 4. Ocluza anterioară şi caracteristica ei.

Ocluzie anterioara-propulsia mandibulei si contactul interdentar al dintilor frontali. In

asa pozitie a mandibulei uneori poate lipsi contactul dintre dinti in zonele laterale ale
arcadelor dentare. Prin urmare, intercuspidarea maxima a arcadelor dentare va lipsi,
condilii articulari ai mandibulei vor fi deplasati anterior si se vor situa undeva pe panta
tuberculului articular, iar muschii mobilizatori nu se vor gasi intr-o stare de contractie
maxima si echilibrata.

5. Ocluzia distală şi caracteristica ei.

Ocluzia posterioara-apare in caz de deplasare a mandibulei in directia posterioara, fapt

posibil datorita aplicarii unei forte, de exemplu, in momentul determinarii ocluziei
centrice cind medicul apasa pe mentonier in directie distala. Mandibula fiind deplasata
distal,arcada dentara inferioara va contacta ciu cea superioara numai in zonele laterale, iar
condilii articulari vor ocupa in fosele articulare o pozitie distalizata.

6. Ocluzia laterală şi caracteristica ei.

Ocluzia laterala-poate fi din stinga sau din dreapta, in dependenta de directia deplasarii
mandibulei. La o latero-propulsie mandibulara la stinga, in aceasta zona a arcadelor
dentare, contactul dintre dinti depinde de gradul deplasarii,pe cind din partea dreapta el
va lipsi sau se va crea in citeva puncte,si invers. Totodata se va observa o asimetrie a
liniei dintre incisivii centrali superiori si cei inferiori, iar condilii articulari vor avea
diferita pozitia in fosele articulare in dependenta de directia deplasarii mandibulei.

7. Enumeraţi semnele ocluziei centrice în ocluzia ortognată.

Semnele de o.c.caracterisice pentru toţi dinţii în ocluzia ortognată.

Propunand pacientului sa inchida cavitatea bucala,in ocluzia centrala prin aplicarea diferitor
probe determinand caracterul contactului dintre fiecare dinte.
Pentru ocluzia ortognata,ca si pentru celelalte tipuri de ocluzii fiziologice,este caracteristic
raportul cand fiecare dinte este in contact cu doi dinti antagonisti- cel principal si cel secundar.
Fiecare dinte din arcada dentara superioara vine in contact cu omogenul din arcada
dentara inferioara si suplimentar cu cel situat distal ,iar fecare dinte din arcada dentara inferioara
vine in contact cu cel omogen de pe arcada superioarasi suplimentar cu cel situat median .
La examenul dintilor in zona frontala se va observa ca linia mediana a fetei coincide cu linia
dintre incisivii centrali ai maxilei si mandibulei. Asa situatie creaza un ansamblu fizionomic
simetric.
Al doilea criteriu important este ca dintii frontali superiori acopera fata vestibulara a
dintilor inferiori pana la treimea din dimensiunile lor verticale,ceea ce se egaleaza cu 2-3 mm.

Semnele de o.c caracteristice pentru dinţii frontali în ocluzia ortognată.

La examenul dintilor din zona frontala se va observa ca linia mediana a fetei coincide cu linia
dintre incisivii centrali ai maxilei si mandibulei. Asa situatie creeaza un ansamblu fizionomic
simetric. Al doilea criteriu important este ca dintii frontali superiori acopera fata vestibulara a
dintilor inferiori pina la o treime din dimensiunile lor verticale, ceea ce se egaleaza cu 2-3 mm.
Datorita acestui fapt relatia interdentara data sau tipul de ocluzie a mai primit denumirea de
supraocluzie normala. In asa pozitie partile incisivale ale incisivilor inferiori vin in contact cu
tuberculii palatinali ai dintilor frontali superiori.

Semnele de o.c.caracteristice pentru dinţii laterali în plan sagital în ocluzia

ortognată.
La examenul dintilor din zonele laterale in sens sagital observam o manifestare de angrenare
dintre cuspizii vestibulari ai dintilor superiori si cuspizii vestibulari ai dintilor

superiori si cuspizii vestibulari ai dintilor inferiori in asa mod incat fiecare cuspid al dintilor
supetiori se incadreaza intre cei doi cuspizi inferiori astfel o interuspidare maxima in acest plan.
Ca reper Angle a propus raportul in acest sens dintre primii molari, afirmind ca in conditiile
normale cuspidul meziovestibular al primului molar superior este situate intre cuspizii mezio- si
centrovestibular al primului molar inferior. Acest raport a mai fost numit raport neutru sau cheia
ocluziei si a fost propus de autor drept criteriu in clasificarea anomaliilor de ocluzie. In sfirsit,
distalizarea dintilor superiori manifestata de volumul mai mare ai incisivilor superiori decit al
celor inferiori duce la aceea, ca suprafetele distale ale ultimilor dinti de pe maxilla si mandibular
se gasesc in acelasi plan.
Semnele de o.c. caracteristice pentru dinţii laterali în plan transversal în ocluzia
ortognată.
Examinand raportul interdentar in aceste zone ale arcadelor dentare in plan transversal
observam ca pentru acest tip de ocluzie este caracteristic raportul,cand cuspizii vestibulari ai
dintilor superiori ii acopera pe cuspizii amogenilor de pe mandibula,obligand ca cuspizii
vestibulari ai dintilor laterali inferiori sa contacteze cu santul intercuspidian meziodistal al
arcadei dentare superioare . In asa pozitie cuspizii lingual ai dintilor laterali inferiori ii acopera
pe cuspizii dintilor antagonisti superiori, care sint situati in santul intercuspidian meziodistal al
arcadei dentare inferioare. Asa cuspidare a arcadelor dentare se mai lamureste si prin faptul ca
arcada dentara superioara este mai mare decit cea inferioara datorita inclinarii coroanelor dintilor
superiori spre vestibular, iar a celor inferioari spre oral. Astfel de angrenare intercuspidiana
permite crearea unui contact maximal intre suprafetele ocluzale ale dintilor.

8. Definiţie DVO.

Distanta calculata dintre punctul de sub nas si pe menton; calcularea spatiului de inocluzie in
relatiile mandibulare de postura individuala.
DVO-reprezinta inaltimea etajului inferior al fetei, ce este masurat prin distant ce separa
punctual subnazal de proeminenta mentoniera
In pozitia de contact maximal al arcadelor dentare, etajul inferior al fetei reprezinta o inaltime
individuala la fiecare pacient. Contactul maximal dintre arcadele dentare apare la actul de
masticatie si deglutitie la o participare musculara optima.
In edentatia totala, DVO, necesita o redare corecta pentru ca eficienta protezelor sa fie
satisfacatoare.
In cazul edentatului total DVO lipseste insa ramine relative constanta dimensiunea vertical de
repaos fiziologic , care pe parcurs va devein importanta in determinarea DVO.
Dimensiunea vertical de repaos fiziologic este egala cu DVO+spatial fiziologic de incluzie (2-
3mm).
Pentru determinarea DVO se folosesc doua metode:

1)Metoda antropometrica
2)Metoda anatomofiziologica

Metoda antropometrica- se bazeaza pe masurarea celor trei etaje ale fetei cu ajutorul
compasului APPENRODT-GHERINGHER.
*Pacientul este rogat sa deschida gura maximal iar medical aplica doua puncte corespunzator,
unul pe virful nasului si altul pe menton.
*Fara a schimba pozitia compasului, pacientul inchide gura pina la momentul in care bratul
intermediar va ocupa pozitia pe virful nasului in punctual unde s-a aflat extrema compasului
mare. Aceasta inaltime va corespunde dimensiunii vertical de repaos fiziologic relative al
mandibulei. DVO va fi mai mica cu 2-3mm.
Metoda anatomofiziologica – are la baza date anatomice si fiziologice ale sistemului
stomatognat.
*La edentatul total are loc: prabusirea buzelor, obrajilor, plicile nazolabiale devin mai
pronuntate, barbia se deplaseaza anterior. Deci pentru a determina un calcul correct al DVO
trebuie sa trinem cont de faptul ca buzele trebuie sa se aseze fara tensiune, comisurile labiale
trebuie sa fie putin ridicate, iar plicile nazolabiale nu trebuie sa die tare exprimate
*tehnica data are urmatoarele etape:
-la baza nasului sip e menton se aplica cite un punct
-se determina distanta dintre aceste doua puncte cu ajutorul riglei, astfel determinindu-se
dimensiunea vertical de repaos fiziologic. DVO se va determina prin miscararea cu 2-3mm din
dimensiunea vertical de repaos fiziologic.
-apoi introducem in cavitatea bucala a pacientului sabloanele cu bordure de ocluzie si rugam
pacientul sa inchida gura. Apoi determinam distanta dintre reperele indicate pe fata. Daca
aceasta distant este mai mare sau mai mica se face corectia prin adaugare sau radere a cerii
din contul bordurilor de ocluzie

9. Definiţie „poziţie neutră a mandibulei faţă de maxilă”

10. Caracteristica poziţiei de postură a mandibulei după Burlui.

Poziţie de Postură a Mandibulei-se caracterizeaza ca o stare de relaxare relativa a muschilor

mobilizatori(mm.ridicatori si coboritori ai mandibulei) cu formarea unui spatiu interdentar de
inocluzie, de 1-6mm la nivelul arcadelor denatre,iar in mediu 2-3mm.
V. Burlui (1989) determină această poziționare a mandibulei ca «... suma rapoartelor
mandibulocraniene atunci, când mandibula se află în poziție posturală față de craniu sub efectul
echilibrului tonic al musculaturii manducatoare antigravific».

11. Metodele de apreciere a poziţiei neutră a mandibulei.

Se recomanda pacientului sa se relaxeze lasind ca mandibula, sub influenta gravitatii, sa ocupe

pozitia necesara de maxila.In asa mod se utilizeaza unele teste functionale:
- Wild a propus testul fonetic prin pronuntarea cuvintelor ce contin fonema
„a”; Silvermann-„s”; Robinson-„f”(mama,casa,soare,sus,fon) sau
numaratoarea de la 60 la 70.
- Se mai utilizeaza testul functional al actului de deglutitie-pacientul i se
propune sa efectueze actul de deglutitie dupa ce mandibula reflector ocupa
pozitia de postura, cind spatiu de inocluzie in mediu egal cu 2-3mm.
- O alta metoda se efectueaza prin masurari,astfel se determina dimensiunea
verticala de postura si a dimensiunii verticale de ocluzie centrica. Pentru
aceasta,se ia un creion chimic,pe treimea inferioara a fetei in zona
proiectarii liniei mediane se noteaza 2 puncte: unul subnazal,altul pe
proeminenta mentonului. Se propune pacientului sa se relaxeze si
pozitionam mandibula in relatie de postura; masurind cu o rigla sau
compas distanta dintre punctele notate,astfel apreciem dimensiunea
verticala de postura.

12. Metodele de apreciere a DVO.

 Cu creion chimic pe treimea inferioara a fetei in zona proiectarii liniei mediane in 2 puncte:
subnazal si la proeminenta mentonului,se masoara distanta cu o rigla in cazul relatiei de
postura apoi in OC.
DVO:
• Anatomo-fiziologica:
- Litera S-pozitia de postura,neutra a mandibulei:
o Litera „S”;
o Pronuntarea fenomenelor;
o Numararea;
o Dupa deglutitie.
- DVO=DVR-dimensiunea fiziologica;
- DVpostura + spatiu liber de inocluzie=DVO
o Point centric-coincide cu intercuspidare 15%;
o Long centric-cu 0,1-0,2 mm ca sa coincida,depinde de miscarea
mandibulara.
• Anatomica:
- Subnasion;
- Gnation.
• Topografic:
- Arcul facial Frankfurt;
- Arcul Facial Camper.

13. Determinarea relaţiilor intermaxilare centrice la absenţa ocluziei.

A)
• Multiple contacte dentodentare;
• Ocluzie stabila;
• DVO nemodificata se inregistreaza cu amprenta in ocluzie(blocuri de ocluzie);

B)
• Contacte dento-dentare in numar redus (1,2);
• Ocluzie instabila;
• DVO cel mai des nemodificat;
• Aparatul ce inregistreaza este sablonul de ocluzie-95% si 5%-blocuri de ocluzie in
dependenta de situatia clinica.
C)
• Lipsa contactelor dento-dentare;
• Lipsa ocluzie;
• DVO micsorat -100% sablonul cu bordura de ocluzie.

14. Metodele de înregistrare a ocluziei centrice sau a relaţiilor intermaxilare centrice.

Se foloseste: ceara,materiale amprentare termoplastice,elastice,pasta de oxid de Zn.

Materialul ales se introduce in cavitatea bucala, si se aranjeaza pe ocluzal a dintilor lipsiti de
contact apoi arcadele dentare se aduc in contact de intercuspidare maxima.
Dupa consolidarea materialului, dispozitivul este indepartat de pe arcadele dentare si se transfera
pe modele. Astfel sunt pozitionate in OC apoi sunt montate in articulator sau ocluzor. Pentru
ocluzie instabila pozitionarea modelelor se poate efectua a blocuri de ghips, materiale
termoplastice sau silicon viscos sau sabloane de ocluzie.
 Puntea cu extensie – o punte la care elementele de agregare sunt
situate pe o singură parte a corpului de punte(mezială sau distală), deci
aceasta nu are la ambele extremitati elemente de agregare.În
dependență de poziția corpului față de elementele de agregare
există:*Punte cu extensie meziala(cand corpul de punte este situat
mezial fata de elementele de agregare)*Punte cu extensie distala(cand
corpul de punte este situat distal fata de elementele de agregare)

1. Indicaţii şi contraindicaţii către tratamentul cu punţi dentare cu extensie.

Puntea cu extensie meziala este indicate in urmatoarele cazuri:

1.Absenta incisivului lateral- ca elemente de agregare se vor utiliza caninul si premolarul 1.
2.Absenta Premolarului 1- ca dinti stalpi folosindu-se Premolarul 2 si MolaRUL 1 (suprafata ocluzala trebuie
sa respecte relieful natural al dintelui,cu cei doi cuspizi,santuri,fosete si pante)
!!!!Nu se recomanda extensia care are margine incizala (CANIN) deeorece acesta va actiona ca un plan
inclinat nociv..!!!!!!!
Puntea cu extensie distala este indicate in urmatoarele cazuri:
1.se indica pentru rezolvarea edentatiilor terminale :
-cand este necesar de solidarizat un singur dinte la doua elemente de agregare ;
-cand dintii stalpi pe care sunt fixate elementele de agregare sunt voluminoase si cu foarte buna implantare
paradonto-radiculara ;
-cand arcada dentara dentara antagonista este scurtata sau reprezinta o proteza mobile sau mobilizabila si nu
dezvolta presiuni ocluzale mari in masticatie si intercuspidare;
-la pacientii tineri cu edentatii molare unilaterale ce au hemiarcada opusa integra.

Contraindicatii:
La absenta a doi dinti din cauza riscului de suprasolicitarea dinților stâlpiParodontopatiiResorbții
radiculare mai mult de 2/3
2. Avantajele şi dezavantajele punţilor dentare cu extenzie.
Avantaje:
• transmit presiunea ocluzală pe cale fiziologică prin axul lung al dintelui
• restabilesc funcția masticatorie, fonetică, fizionomică
• procesul de masticatâție nu se deosebește de cel efectuat cu dinții naturali

Dezavantaje:
• În dependență de raportul corpului de punte cu apofiza alveolară nu permit igienizarea lor
corespunzătoare
• Poate avea loc dezlipirea corpului de punte de elementele de agregare și oxidarea locului de joncțiune
• Parodonțiul dinților-stâlpi va fi supus unei solicitari duble din contul efectului de pârghie a extensiei;
efect parțial compensat de utilizarea a doi dinți stâlpi

3. Clasificarea punţilor dentare cu extenzie.

După materialul din care sunt realizate: punți metalice punți nemetalice (fizionomice) acrilice sau ceramice
punți fixe: metalo-acrilice, metalo-ceramice. După aspectul fizionomic: punți nefizionomice punți
fizionomice punți parțial- fizionomice După raportul corpului de punte cu creasta alveolară: corp de punte
cu raport în șa corp de punte cu raport în semișa corp de punte cu raport tangent linear la maxila corp de punte
cu raport tangent linear la mandibula corp de punte cu raport punctiform corp de punte suspendat
4. Etapele de confecţionare a punţilor dentare cu extensie.
Puntea dentară cu extensie poate fi realizată atît prin metoda clasică,cît și prin metoda modernă.
Prima metodă,fiind considerată clasică,se caracterizează prin confecționarea separată a pieselor
lucrării:elementele de agregare și corpul punții,care vor fi solidarizate prin lipire sau supraturnare.Metoda a
doua,modernă presupune confectionarea integrală a piesei prin turnarea elementelor de agregare si a corpului
de punte concomitent sau prin presarea actilatului,deci puntea va fi dintr-o bucată.
La confectionarea puntilor cu elemente separate avem urmaoarele etape:
I. Clinic: preparam dintii stalpi , amprentam si determinam ocluzia centrica+ protectia dintilor preparati.
II. Laborator: realizam modelele; confectionam sabloanele cu borduri de ocluzie ; montam modelele in ocluzor;
modelam dintii stalpi si confectionam elementele de agregare. ?
III. Clinic: probam elementele de agregare ; amprentam campul protetic impreuna ;cu elementele de agregare pentru
a realiza in continuare corpul de punte ;determinam relatiile intermaxilare.
IV. Laborator: realizam modelele ,le pozitionam in relatie centrica in articulator; modelam macheta corpului de
punte din ceara ,ambalam ,schimbam ceara in aliaj.
Dupa ce s-a efectuat corpul de punte ,tehnicianul va realiza adaptarea corpului de punte la elementele de
agregare prin lipire.
 V. Clinic:proba puntii si individualizarea reliefului ocluzal .Daca vom confectiona punte mixta atunci la aceasta
etapa vom determina si culoarea acrilatului
VI. Laborator: finisam si lustruim puntea metalica; modelam fatetele din ceara pentru componenta fizionomica
;inlocuim ceara cu acrilat
VII. Clinic: proba definitiva si cimentarea puntii pe dintii stalpi

La confectionarea puntilor integre(adica prin turnare se va realiza in aceiasi etapa si corpul de punte si
elementele de agregare):
I. Clinic: preparam dintii stalpi ,amprentam,determinam relatia centrica ,protectia dintilor slefuiti;
II. Laborator: realizam modelele (daca punte va fi turnata pe model atunci acesta trebuie sa-l
confectionam din material termorezistent ‘’siolit,silomin’’) ,iar dacca va fi turnata in afara
modelului se va confectiona din gips dur cu bonturi detasabile sau fixe. Dupa aceea adaptam
modelele in artixculator ,modelam machete puntii din ceara, si o inlocuim cu metal.Duopa turnare
prelucram puntea.
III. Clinic: proba puntii in cav bucala si o individualizam ;
IV. Laborator :finisam si lustruim
V. Clinic:proba definitive si cementarea acesteaia.

5. Metodele de alegere a dinţilor stîlpi la planificarea punţii dentare cu extensie.

• Să fie sănătoși sau corect tratați

• Să nu prezinte distrucții avansate
• Să nu prezinte mobilitate avansată
• Să nu prezinte retracție gingivală avansată
• Să prezinte o implantare buna
• In baza odontoparadontogramei
• Conform aprecierii eficienței masticatorii

6. Biomecanica punţilor dentare cu extensie.

biomecanica punţilor dentare se analizează în conformitate cu biomecanica mandibulei. Din punct de vedere mecanic
asupra punţii dentare acţionează forţe de: compresie, tracţiune, orizontale. Acţiunea acestor forţe depinde de: mişcările
mandibulei, consistenţa alimentelor, construcţia geometrică a punţii dentare şi locul unde se fixează. La planificarea
punţilor dentare e necesar de a obţine echilibrul biomecanic în complexul proteză-cîmp protetic. Fixarea şi stabilizarea
punţilor dentare este rezistenţa la acţiunile asupra punţilor a diferitor forţe şi se determină de liniile care unesc dinţii
stîlpi şi depind de topografia breşei.

Biomecanica restaurării protetice fixe cu extensie, cere ca dintele stâlp adiacent să prezinte un suport
parodontal corespunzîtor, întrucât la acest nivel se va exercita cea mai mare cantitate de stress funcțional.
Dintele stâlp cel mai îndepărtat de extensie va trebui să prezinte o retentivitate crescută pentru a
preîntâmpina dislocarea verticală a protezei de la acest nivel din cursul solicităriloe de tip pârghie ce
caracterizează acest tip de restaurare protetică.

Atunci când extensia este situată în zona posterioară, se vor lua fortele masticatorii puternice exercitate la
acest nivel, iar la necesitate se vor adăuga dinți stâlpi adiționali.
Dinții stâlpi situați mai aproape de extensie sunt supuși unor solicitări de compresiune, în timp ce dinții stâlpi
situația mai departe de extensie sunt supusi unor forțe de tracțiune.

Aplicarea unei forțe la nivelul extensiei solicită dinții stâlpi prin momente de basculare și torsiune. Pentru
optimizarea prognosticului acestui tip de restaurări, se impun miscări specifice de minimizare a acestor
momente, care pot avea consecințe negative asupra dinților stâlpi.
Aceste măsuri se referă la realizarea de extensii mai scurte și mai înguste (dar care să păstreze stopurile
ocluzale), fixae pe un numar mai mare de dinți stâlpi, în condițiile unor rapoarte ocluzale riguros echilibrate.

7. Tehnica probei a punţilor dentare cu extensie în cavitatea bucală şi cerinţele către

ele.
Proba puntilor dentare este o etapa foarte importanta ,care ne permite sa apreciem corectitudinea efectuarii
etapelor anterioare.Aceasta se realizeaza prin inspectie vizuala la introducerea puntii in cav bucala.
In primul rand vom analiza:
1. Insertia puntii pe dintii stalpi (se face in axul lor vertical)- insertia trebuie sa se faca cu usurinta
,fara presiune .In cazul in care punte este aplicata cu greutate pe camp sau in genral nu poate fi aplicata
,atunci inseamna ca nu s-a respectat paralelismul dintilor stalpi ,sau s-au comis erori la etapele clinice
de confectionare a puntii (la lipirea elem de agregare cu corpul de punte etc);
2. Se vor examina contactul elementelor de agregare cu dintii stalpi la nivelul coletului si
contactele cu dintii vecini - acesta trebuie sa prezinte o adaptare intima la nivelul coletului ;
3. Raportul corpului de punte cu apofiza alveolara- se va face cu ajutorul sondei in unghi ,vom
analiza nisele pt autocuratire.
4. Rapoartele cu dintii antagonisti la nivelul suprafetelor ocluzale-cu ajutorul hartiei de articulatie.

8. Tehnica probei definitive şi fixarea punţilor dentare cu extensie

• Degreasarea suprafeței interne a coroanei.
• Se montează aspiratorul de salivă în cavitatea bucală a pacientului cu ulterioara izolare și uscare a tuturor
dinților șlefuiți.
• Pregătirea cimentului cu respectarea raporului praf/lichid cât și timpul de malaxare.
• Cînd cimentul ajunge la consistența optimă, se introduce în interiorul coroanelor, cu grijă, astfel încît să se
acopere toți pereții interiori.
• Lucrarea se introduce în cavitatea bucală și se inseră pe dinții stâlpi, aplicînd presiuni ușoare.
• După ce lucrarea a intrat în poziția finală, pacientul este rugat să închidă cavitatea bucală, după care se
verifică ocluzia
• Îndepărtarea surplusului de ciment.

9. Erorile posibile la tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare cu extensie

Erorile in timpul prepararii :
*alegerea incorecta a dintilor stalpi (acestia vor avea coroana mica sau fracturata,va fi cu pulpita ,perioadontita
etc);
*prepararii incorecte a bontului dentar;
*priza incorecta a frezei in timpul prepararii va provoca deraparea acesteia cu traumarea tes vecine;
*slefuirea dintilor vecini ;
Erorile in timpul aplicarii puntii pe dintii stalpi:
*puntea se aplica cu greutate;
*imposibilitatea aplicarii puntii in axul vertical al dintilor;
*nerespectarea raportului de pulbere/praf la confectionarea cementului de fixare;
*aplicarea unei cantitati insuficiente de cement;
*adaptarea incorecta a elemntelor de agregare la nivelul coletului dintilor stapli;

1. Caracteristica punţilor dentare întreg turnate.

Puntea întreg turnată este o proteză fixă nefizionomică la care elementele de agregare și corpul de
punte sunt turnate concomitent, din aliaje nobile, seminobile și inobile, astfel încât se obține un corp
integru.
Datorită culorii sale metalice este nefizionomică, prezintă calități mecanice bune, are duritate
necesară care-i permite restabilirea funcției masticatorii, nu se abraziază, dar poate șlefui dinții
antagoniști, este indicată în zona laterală, datorită caracterului monolit, elementele de agregare nu se
desprind de la corpul de punte.
La punțile întrg turnate se recomandă realizarea unui contact tangent liniar cu creasta alveolară,
iar la nivelul trecerii dintre intermediari și elementele de agregare se modelează ambrazuri
cervicale largi.
Avantaje:
- Sunt mai rezistente;
- Duritate, care permite restabilirea funcției masticatorii;
- Posibilitatea redării întocmai a suprafeţei ocluzale cum la elementele de agregare aşa şi a părţii
intermediare, ce le fac mai eficiente în plan funcţional.
- Coroanele artificiale în punţile dentare întreg turnate au un contact precis în regiunea coletului,
restabilesc întocmai forma anatomică a coroanei dintelui.
- Durata etapelor clinice și de laborator este mai redusă;
- Pacientului nu i se efectuează adaptarea separată a fiecărui element de agregare;
- Nu are loc fracturarea corpului de punte de la elementele de agregare și oxidarea locului de
joncțiune;
- Sunt realizate dintr-un singur aliaj și, ca urmare, nu vor crea condiții de apariție a microcurenților.
Dezavantaje:
- Sunt nefizionomice;
- Necesită o șlefuire profundă a țesuturilor dure ale dinților;
- Impune prezența unor dinți stâlpi cu coroane înalte și crearea paralelismului strict între ei.
Etapele clinico-tehnice:
- Clinic: prepararea dinților-stâlpi, amprentarea și determinarea ocluziei centrice, protecția dinților cu
pulpa vie;
- Laborator: confecționarea modelelor din gips dur cu bonturi mobilizabileale dinților preparați,
montarea modelelor în simulator și modelarea machetei din ceară a elementelor de agregare, apoi a
corpului de punte și solidarizarea lor (modelarea machetei din ceară a punții), ambalarea machetei și
turnarea, dezambalarea și prelucrarea, adaptarea pe model;
- Clinic: proba punții în cavitatea bucală;
- Laborator: punțile nefizionomice se finisează și se lustruiesc
- Clinic: proba definitivă și cimentarea punții dentare.

2. Indicaţii şi contraindicaţii către tratamentul cu punţi dentare întreg turnate.

Indicații:
- Indicate doar în zona de sprijin;
- Edentații parțiale în zona laterală, datorită caracterului monolit;
- Când există condiții clinico-tehnice pentru asigurarea paralelismului dintre dinții stâlpi, fixarea și
stabilizarea construcției.
- Abraziuni dentare patologice;
- Anomalii de volum, formă și poziție;
- Traume, carii dentare;
- Pacienți tineri, dinți cu camera pulpară voluminoasă ( pentru păstrarea vitalității pulpei dentare);
Contraindicații:
- În procesele patologice apicale (osteite, granuloame, chisturi), care n-au fost tratate în prealabil
chirurgical sau conservativ;
- În tratamentul endodontic incorect sau incomplet (căi false sau obturaţii incomplete); restaurarea
protetică se aplică numai după rezolvarea endodontică a cazului;
- Pe dinţi cu inflamaţii ale parodonţiului marginal, până la amendarea fenomenelor inflamatorii prin
tratamentele parodontale instituite;
- Pe dinţi cu pungi gingivale şi osoase; în aceste cazuri trebuie să se facă, în prealabil, un tratament
parodontal chirurgical;
- Pe dinţi cu mobilitate dentară avansată, irecuperabili, care necesită extracţia;
- La tineri sub 16 ani, cărora le sunt proprii canale dentinare largi, camere pulpare voluminoase,
dezvoltarea incompletă a rădăcinii şi închiderea incompletă a apexului; în asemenea cazuri se poate
face doar o acoperire temporară, prin intermediul unei cape de protecţie
3. Contraindicaţiile către confecţionarea punţilor dentare întreg turnate.
- Lipsa a mai mult de 1 molar, 2 premolari și 4 incisivi într-un rând;
- Ocluzie patologică;
- Afecțiuni ale parodonțiului;
- Igiena orală deficitară.
4. Aliajele utilizate la confecţionarea punţilor dentare întreg turnate.
1. Aliaje nobile:
- Au-Pt-Pd;
- Au-Pt-Ag (a. Conținut mare de Ag; b. Conținut scăzut de Ag);
- Au-Pd;
- Pd- Ag
- Conținut mare de Pd (Cobalt, Cupru, Ag-Au).
2. Aliaje de bază (innobile):
- Ni-Cr (a. Cu Beriliu; b. Fără Beriliu);
- Co-Cr;
- Alte sisteme.
5. Particularităţile preparării dinţilor stâlpi la confecţionarea punţilor dentare întreg turnate.
Prepararea dinţilor se realizează în dependenţă de particularităţile microprotezei, care este elementul
de sprijin a protezei şi realizarea paralelismului între dinţii stâlpi. Prepararea dinţilor sub coroanele
întreg turnate este mai profundă (grosimea 0,3 – 0,5 mm) forma bontului – trunchi de con.
În acest context prepararea suprafeţelor verticale a dintelui se efectuiază sub un unghi către
suprafaţa ocluzală de la 2° până la 10°.
În regiunea coletului dintele se prepară cu prag cu o lăţime de 0,5 mm, fără prag sau mixt.
Dinti stâlpi trebuie sa fie paraleli, astfel incat peretii distali bresei edentate sa fie convergenti, iar
peretii limitrofi bresei edentate sa fie divergenti astfel incat sa putem asigura o axa de insertie
corespunzatoare puntii protetice.
6. Tipuri de anestezie utilizate la prepararea dinţilor.
1. La maxilă vom utiliza anestezia infiltrativa pentru a prepara dintii, iar pentru inserarea firului de
retractie, vom utilizat si anestezia infiltrativa in zona palatinala in dreptul fiecarui dinte.
SAU – putem utiliza cea tronculară periferică, pentru grupul incisive canin si grupul molar
Vestibular, la fel si pentru partea palatinala
2. Mandibula – Anestezie infiltrative de la 3.4-4.4, pentru firul de retractie in zona linguala vom face
anestezie infiltrativa.
SAU – Anestezie troculara periferica la nervul Alveolar inferior + Lingual, + Completare la nervul
bucal, in functie de partea in care lucram.
Se mai poate utiliza si anestezia ligamentara daca ne intereseaza un dinte anume sau un grup de
dinti.
7. Particularităţile preparării dinţilor stâlpi în regiunea coletului. Tipuri de prag.
În regiunea coletului dintele se prepară cu prag cu o lăţime de 0,5 mm, fără prag sau mixt
(chanfrein).
Amprente se obţin duble, însă la prezenţa pragului înainte de a obţine amprenta se realizează
retracţia gingiei. După obţinerea ampretei se realizează protecţia dinţilor preparaţi cu pulpa vie.
Tipuri de prag:
Există 4 forme de preparare a zonei terminale:
- Cu prag;
- Prag cu bizou;
- Chanfrein;
- Fără prag.
· Chanfrein- ul – este o terminație gingivală care formează un unghi obtuz rotunjit, de aproximativ
135 grade cu axul lung al dintelui.
Zona terminală apare concavă, prezentând o lățime mai mică decât pragul gingival și o muchie
terminală cu vârf ascuțit. Oferă astfel avantejele unghiului ascuțit și asigură o grosime suficientă
mărginilor restaurării.
Avantaje:
- Limita preparării este definită;
- Oferă tehnicianului spaţiu suficient pentru modelarea marginilor restaurării;
- Nu necesită sacrificiu mare de ţesuturi dure dentare şi menajează biologia pulpei;
- În cursul agregării restaurării pe bont, cimentul are posibilităţi de refluare;
- Micile deficienţe ale închiderii marginale sunt compensate de forma în unghi ascuţit a liniei
terminale;
- Prepararea este relativ simplă;
- Unghiul intern rotunjit împiedică acumularea de stress.
Dezavantaje:
- La coroanele dentare care au dimensiuni reduse pot apărea probleme legate de retenţie;
- Dacă adaptarea restaurării pe bont este deficitară pot apărea zone de retenţionare a plăcii bacteriene.
Indicații:
- Coroanele metalice turnate;
- Zona linguală a Coroanei metelo-ceramice.
- Coroane parțiale;
- Dinţi cu coroana clinică lungă şi în zona furcaţiilor pentru a preveni pulpectomizarea lor.
· Prepararea fără prag ( prag tangențial) - rezultă în urma preparării bontului cu instrumente
diamantate foarte efilate („în flacără"). Limita gingivală terminală a bontului va forma cu axul lung al
dintelui un unghi foarte ascuțit.
Avantaje:
- Sacrificiu relativ redus de ţesuturi dure dentare cu menajarea pulpei dentare;
- În caz de deficienţe ale adaptării restaurării pe bont, spaţiul marginal nu se măreşte, el fiind aproape
paralel cu axul de inserţie;
- Prepararea clinică foarte simplă.
Dezavantaje:
- Limita de preparare este imprecisă, atât pe bont cât şi pe model;
- Marginile restaurării vor fi foarte subţiri, adeseori nu sunt netede şi prezintă porozităţi. Ele se pot
deforma sub acţiunea forţelor ocluzale şi cimentul se va dizolva;
- Pentru a asigura o grosime suficientă marginilor restaurării, tehnicianul realizează adesea
supraconturări cu consecinţe nefavorabile asupra parodonţiului marginal;
- În bilanţul avantaje/dezavantaje, predomină dezavantajele, care restrâng indicaţiile acestui tip de
preparare.
Indicații:
- Coroană metalică turnată;
- Linia terminală a coroanelor parțiale.
• Preparare cu prag (prag drept in 90°) – este o suprafață terminală orizontală care formează un
unghi de 90° cu axul lung al dintelui. Se prepară cu un instrument diamantat cilindric sau cilindro-
conic cu vârful plat. Se indică la restaurări unitare sau proteze fixe în edentaţii unidentare în zona
frontală când linia surâsului este înaltâ şi se vede gingia
Avantaje:
- Limita de preparare este precisă, cu viziilitate bună;
- Ofere tehnicianului destul spațiu pentru o prelucrarea corectă și estetică a materialului din care se
confecționează lucrarea.
Dezavantaje:
- Prepararea pragului circular impune un sacrificiu mare de țesuturi dure și este traumatizantă pentru
pulpa dentară;
- Unghiul intern bine exprimat de 90°, concentrează stressul în țesuturile dentare.
Indicații:
* Restaurări integral ceramice;
* Coroane și punți mixte metalo-ceramice;
* Evoluția unei carii în zona cervicală.
· Pragul cu bizou este terminaţia cervicală care asigură cea mai bună închidere marginală. Infundarea
subgingivală a pragului se face după lărgirea temporară a şanţului gingival, iar bizoul se crează cu
vârful unei freze de chanfrein. Pentru definitivarea pragului şi a bizoului se folosesc instrumente
diamantate cu granulaţie fină.
Bizoul va asigura un unghi al mărginii restaurării de 30-45°.
Avantaje:
- Limita preparării bine definită;
- La nivelul pragului, tehnicianul are suficient spațiu pentru modelarea machetei
- Bizotarea elinină smalțul nesusținut de la muchia marginală a bontului.
Dezavantaje:
- Este greu de realizat;
- Terminația bizoului în „muchie de cuțit”, crează dificultăți în modelarea mărginilor restaurării.
Indicații:
* Zona vestibulară și parțial proximală a coroanelor mixte, inlay, onlay, coroane ¾, carie de colet
8. Erorile posibile, apărute în timpul şi după prepararea dinţilor stâlpi.
• Temperatura înaltă – ca rezultat al frecării frezei de ţesutul dur dentar; cu cât este mai mare viteza
de rotaţie, diametrul frezei și presiunea asupra dintelui, cu atât mai repede se mărește temperatura
dintelui; a se prepara cu pauze și răci cu apă;
• Factorul traumatic datorită vibraţiilor; cu cât e mai mică viteza și mai mare granulaţia frezei, cu
atât e mai mare vibraţia;
• Deschiderea camerei pulpare – din cauză că se șlefuiește prea mult ţesut dentar; a se controla
grosimea de ţesut preparat;
• Necroza pulpară – datorită măririi temperaturii, vibraţiei excesive sau traumatizarea în timpul
deschiderii camerei pulpare;
• Lezarea gingiei libere – datorită acțiunii traumatice a frezei diamantate;
• Lezarea epiteliului joncțional – datorită manipulării agresive a aței în timpul îndepărtării gingiei
libere;
• Supraprepararea (reduceea prea mare a suprafetelor preparate);
• Fracturarea bontului;
• Hemoragii.

9. Metodele de protecţie a plăgii dentinare a dintelui.

Sunt utilizate mijloace chimice (impregnare) şi mecanice (lacuri sau coroane provizorii);
Chimice: nitratul de argint folosit în formă de soluţie apoasă de 30% sau clorură de zinc de 30- 40%
Mecanice: cel mai frecvent este folosit lacul de fluor sau lacul celuloid de 5%; coroanele provizorii
de protecţie pot fi confecţionate din acrilat individual cât şi sub formă prefabricată din celuloid
transparent policarbonat sau acrilat, apoi se cimentează pe dintele preparat.
10. Particularităţile obţinerii amprentelor la confecţionarea punţilor dentare întreg turnate.
Cerinţele către ele. Amprente se obţin duble, însă la prezenţa pragului înainte de a obţine
amprenta se realizează retracţia gingiei.
Retracția gingiei se poate realiza în două modalități:
- Ața fără soluție de impregnare – 10 minute;
- Ața cu soluție de impregnare – 3 minute.
Soluții de impregnare:
* Clorura de aluminiu – pentru gingiile rănite și inflamate;
* Sulfat fieros – vasoconstrictor și hemostatic;
* Sulfat de aluminiu – efect astringent și hidrofug;
* Cloruira de zinc – efect astringent.
Amprenta realizata intr-un timp - este obtinuta prin depunerea materialului amprentar in lingura
de amprentare si presarea lui direct pe campul protetic. Aceasta tehnica poate fi utilizata si la
aplicarea a doua materiale amprentare de diferita consistenta: unul vascos si altul fluid. In acest caz
ambele materiale sunt preparate concomitent: materialul vascos se depune in lingura amprentara, iar
materialul fluid cu ajutorul unei seringi se injecteaza imprejurul dintilor preparati, in asa mod ca sa fie
inglobat in materialul vascos.
Amprenta realizata in doi timpi este obtinuta prin realizarea unei amprente intr-un timp, iar dupa
ce este indepartata de pe campul protetic este acoperita de un material amprentar fluid fiind
reintrodusa in cavitatea bucala in faza a doua.
Etapele:
• Alegerea lingurii amprentare;
• Prepararea meterialului de amprentare;
• Depunerea materialului in lingura;
• Introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea materialului pe campul
• protetic, prelucrarea marginilor;
• Indepartarea amprentei de pe cimpul protetic;

Clasificarea materialelor amprentare dupa Postolachi, Birsa. Exemple.

• Materiale elastice reversibile ( hidrocoloizi reversibili – Gelin, Coltoloid)
• Materiale elastice ireversibile ( hidrocoloizi ireversibili – Stomalgin; elastomeri de sinteza–Zeta
Plus);
• Materiale dure reversibile ( materiale termoplastice –Stomaplast, Ortocor);
• Materiale dure ireversibile ( gips, paste din oxid de zinc si eugenol)

1. Etapele de confecţionare a punţii dentare întregturnate.

Puntile dentare intreg turnate reprezinta o constructie protetica care serveste la restabilirea
integritatii arcadei dentare si suspendarea dereglarilor de functie provocate de edentatia
partiala, constituita din elemente de agregare si corpul de punte.
Puntea intreg turnata face parte din metoda moderna de confectionare integrala a piesei prin
turnarea integrala a piesei, prin turnarea elementelor de agregare si a corpului puntii
concomitant sau prin presarea acrilatului. Aceasta este numita punte dintr-o bucata.
Metoda clasica presupune confectionarea separata a pieselor lucrarii:
• elementele de agregare si corpul puntii, ce vor fi solidarizate prin lipire sau supraturnare.
Machetele elementelor de agregare si ale corpului de punte solidarizate formeaza un bloc de
ceara unic care este inlocuit cu aliajul solicitat prin turnare, se obtine componenta metalica
dintr-o bucata.

Avantaje:
• etape clinico-tehnice mai reduse
• scutirea pacientului de adapptarea separate a fiecarui element de agregare
• nu se produce solidarizarea corpului de punte de elementele de agregare
• pentru ca sunt realizate dintr-un singur aliaj, nu risca sa apara biocurentii.

Ele pot fi:

• Nefizionomice
• Fizionomice
• Semifizionomice

Modul de confectionare:
1.Clinic – Prepararea dintilor stalpi, amprentarea si determinarea
ocluziei centrale, protectia dintilor vitali slefuiti
2.Laborator – Confectionarea modelelor din ghips dur cu bonturi mobilizabile ale dintilor
preparati, montarea modelelor in simulator si modelarea machetei puntii din ceara si turnare
aliajului solicitat, prelucrarea si adaptarea puntii pe model.
3.Clinic – Proba puntii in cavitatea bucala
4.Laborator – Finisarea si lustruirea puntii, pentru cele mixte aplicarea pe componenta
metalica a materialului fizionomic solicitat.
5.Clinic – Proba definitive si cimentarea puntii dentare.

2. Necesitatea efectuării etapei probei punţii dentare.

Scheletul de sustinere este partea care asigura rezistenta si stabilitatea lucrarii dentare si ofera
suport materialelor fizionomice, care poate fi confectionat din aliaje metalice sau din zirconiu.
In cazul puntilor dentare intinse, este indicat sa nu se omite aceasta proba.
Pentru ca adapatarea scheletului sa fie perfecta, trebuie indeplinite mai multe conditii.
Insertia scheletului pe dintii stalpi trebuie sa se realizeze usor si fara efort pina in pozitia
finala. Daca exista anumite obstacole care impiedica patrunderea pana la capat a scheletului,
acestea trebuie indepartata.
Se poate retuşa, dupa caz, atat din schelet cat si din dintii slefuinti (stalpi), de obicei, adaptarile
sunt minime.
Scheletul nu trebuie sa fie prea „larg”, acest lucru scazand si gradul de stabilitate al lucrarii.
Scheletul trebuie sa patrunda usor subgingival la nivelul dintilor slefuiti.
Daca se realizeaza lucrari ceramice, intre schelet si dinti antagonisti trebuie sa ramana
suficient spatiu pentru aplica straturile ceramice. Verificarea se face dupa ce pacientul intre
arcadele dentare in ocluzia corecta.
In toate partile scheletului unde urmeaza a fi plasata semifizionomice (cermica, compozit sau
acrilat), trebuie sa existe spatiu suficient pentru aplicarea corespunzatoare a acestora. In caz
contrar, coroanele dentare vor aparea „bombate”, sau vor exista probleme la insertia lucrarii.
Daca se confectioneaza lucrari metalo-acrilice sau metalo-compozite in aceasta etapa se
realizeaza si adapatarea ocluzala definitiva a restaurarii. In asemenea situatii, materialele
fizionomice nu se plaseaza pe fetele ocluzale ale coranelor dentare.
3. Cerinţele către puntea dentară întregturnate.
• Sa pastreze ocluzia centrica si relatiile intermaxilare

• Sa restabileasca functia masticatorie, fonetica,

• Sa fie posibil realizarea unei igiene eficiente
• Sa asigure conditii ocluzale functionale
• Sa prezinte un raport adecvat corpul de punte cu creasta alveolara.

4. Consecutivitatea efectuării probei punţii dentare întregturnate.

• Inserția punții pe dinții stilpi
• Punctele de contact ale elementelor de agregare cu dinții stîlpi la nivelul coletului, și cu dinții
vecini
• Raportul corpului de punte cu apofizele alveolare
• Rapoartele cu dinții antagoniști la nivelul suprafeței de ocluzie
• Axulde inserție/dezinserție a punții dentare reprazintă o linie imaginară de-a lungul căreia se
adaptează sau se îndepărtează restaurarea de pe bont.
• Sestabilește înainte de a începe prepărarea dintelui. Dificultatea stabilirii axului de inserție
crește data cu creșterea numărului dinților stîlpi. Axa de inserție se cnsideră în 2 planuri:
vestibulo-oral și mezio-sistal.

5. Erorile la axul de inserţie a punţii dentare: a) greşeli clinice, b)greşeli tehnice.

Greşeli clinice:
1. Nerespectarea paralelismului la prepărarea dinților stîlpi
2. Deformarea amprentei
3. Modificarea pozitiei bonturilor dentare preparate, datorita migrarilor
Greşeli tehnice:
1. puntea a fost realizata pe un model care nu este identic cu morfologia campului protetic
2. Erori la realizarea machete
3. Erori la turnare (dimensiuni incorecte, apărute în urma inegalității coeficientului de
dilatare și contracție ai masei de ambalat și aliajului utlizat)
4. Erori la lipirea corpului de punte de elementele de agregare

6. Metode de rezolvare a erorilor cauzate la axul de inserţie şi dezinserţie a punţii dentare

pe dinţii stîlpi.
• Slefuirea,

• remodelarea,

• recimentarea

• construirea elementelor auxiliare.

7. Metodologia verificării relaţiilor:
Elementelor de agregare cu dinţii stîlpi, cu dinţii vecini:
Examinarea contactelor elementelor de agregare in zona coletului dintilor-stalpi si cu dintii
vecini depinde de felul microprotezelor si se executa atat la proba elementelor de agregare cat
si proba puntii.

Corpului de punte cu creasta alveolară:

Examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolara cuprinde controlol spatiul
necesar pentru protectia papilei interdentare si se verifica cu ajutorul sondei in unghi,
verificarea niselor pt autocuratire, cat si incadrarea, puntii in morfologia arcadei respective.
Corigirea acestor contacte se efectueaza prin slefuirea corpului de punte
Puntei dentare întregturnate cu dinţii antagonişti.
Examinarea rapoartelor corpului de punte cu dintii antagonisti la nivelul suprafetelor ocluzale
prevede crearea echilibrului ocluzal prin slefuirea conform conceptiei ocluziei functionale,
care cuprinde verificarea contactelor ocluzale in intercupidarea maximei. La miscarile de
propulsie, de lateralitate, a curbelor ocluzale de comprensare si a dimensiuni verticale de
ocluzie.

Avantajele la dirijate si nederijate :

Are un contact pe toată suprafața bontului - nedirijate ,

avantajul: transmit forțele pe tot bontul dentar

Etiologia edentaţiei parţiale.

Edentație partiala: este o stare patologica care se caracterizeaza prin absenta a unuia sau mai multor dinti ,de
pe una sau de pe ambele arcade (1 pana la 13 dinti), care se dezvolta dupa eruptia dintilor.
*Factorii ereditari :
• dereglări în etapa de formare a țesuturilor dentare,

• dereglări în procesului de erupție a dinților permanenți

*Factori dobândiți :
• caria complicata netratată sau incorect tratată
 • boli ale țesutului parodontal - etiologia mixta - carie si parodontopatie;

• - parodontopatiile marginale cronice progresive;

• - distructiile coronare masive, insotite de leziuni radiculare

• - intervenții chirurgicale care au implicat îndepărtarea tumorilor

• - tratamentele stomatologice si protetice incorecte care nu respecta principiile biomecanice, biofunctionale si

creeaza conditii pentru aparitia dizarmoniilor ocluzale si instalarea sindromului de disfunctie a aparatului dento-
maxilar (iatrogeniile);
• - leziuni - traume

• - boli generale ale organismului (diabet, hipertensiune arterială, tulburări endocrine etc.) -procese inflamatorii
(osteomielită)
• - factori socio-economici etc.

CLASIFICAREA EDENTATIEI PARTIALE DUPA

KENNEDY
• Clasa 1 – edentatie terminal bilaterala

– Subclasa 1 – cu 1 edentatie intercalate

– Subclasa 2 – cu 2 edentatii intercalate
– Subclasa 3 – cu 3 edentatii intercalate

– Subclasa 4 – cu 4 edentatii intercalate

• Clasa 2 – edentatie terminal unilaterala

• Clasa 3 – edentatie/bresa laterala intercalate

• Clasa 4 – bresa frontal ce trece linia mediana

1. Tabloul clinic al edentaţiei parţiale.

Tabloul clinic in caz de edentatie totatala vi fi individual,acesta va depinde de:
• nr de dinti lipsa;
• localizarea bresei ,
• functia pe care o indeplineau dintii absenti pe arcada dentara ,
• starea tesuturilor dure si a paradontiului dintilor restanti,
• tipul de ocluzie ,
• varsta pacientului ,
• starea generala a organismului
• si intr-un final cauza care a dus la pierderea dintilor .

2. Care sunt factorii de care depinde gradul de pronunţare a simptoamelor în

edentaţia parţială.
Daca sa vorbim despre simptoamele edentatiei partiale ,atunci gradul de pronuntare va depinde de :
-Numarul de dinti absenti si de localizarea breselor,tipul de ocluzie ,etiologia edentatiei ,varsta si starea corpului

3. Tabloul clinic al pacienţilor cu edentaţii frontale.

Tabloul clinic al edentatiei partiale va depinde de localizarea bresei si de numarul de dinti absenti.

*Tabloul clinic exobucal al edentatiei partiale:

-in lipsa 1-2 dinti din zona frontal simptoamele exobucale vor fi absente ;
-in caz de lipsa a unui nr mare de dinti cu brese intinse vom observa:
• Prabusirea buzei superioare spre oral ;
• Pierderea dimensiunii vertical de ocluzie cu micsorarea etajului inferior ;
• Plicile nazo-labiale si mentoniera vor fi mai pronuntate ;
• Comisurile gurii vor fi coborate

*Tabloul endobucal:
-dereglari de integritate a uneia sau a ambelor arcade dentare (lipsa dintilor frontali);
-arcada dentara se va dezintegra ,iar dintii laterali vor prelua functia dintilor frontali ,care consta in incizia
alimentelor ,respectiv ca urmare aceasta ar putea duce la suprasolicitarea dintilor laterali si dezvoltarea altor
simptome ,cum ar fi:
• Abraziune patologica a dintilor laterali;
• Mobilitate patologica din cauza suprasolicitarii dintilor laterali;
• Migrarea dintilor restanti ;
• Dereglari de fonatie (in cazul absentei dintilor frontali );
• Dereglari fizionomice;
• Dereglari de masticatie;
• Dureri pot aparea din cauza suprasolicitarii dintilor laterali.

4. Tabloul clinic al pacienţilor cu edentaţii laterale.

*Tabloul endobucal:
-dereglari de integritate a uneia sau a ambelor arcade dentare (lipsa dintilor frontali);
-arcada dentara se va dezintegra ,iar dintii frontali vor prelua functia dintilor larerali ,care consta in farmitarea
alimentelor ,respectiv ca urmare aceasta ar putea duce la suprasolicitarea dintilor frontali si dezvoltarea altor
simptome ,cum ar fi:
• Abraziune patologica a dintilor restanti;
• Mobilitate patologica din cauza suprasolicitarii dintilor restanti;
• Migrarea dintilor restanti ;
• Dereglari de fonatie ;
• Dereglari fizionomice;
• Dereglari de masticatie;
• Dureri pot aparea din cauza suprasolicitarii dintilor laterali.

*Tabloul exobucal:
-prabusirea obrajilor ,creand aspectul de “obraji supti”’
-in caz de lipsa a dintilor laterali numai pe o hemiarcada/arcada aceasta duce la asimetrie facial;
-in caz de absenta a dintilor laterali de pe o hemiarcada functia dintilor absenti va fi preluata de catre dintii de
pe cealalta arcada,respectiv vom observa o suprasolicitare musculara a muschilor din zona hemiarcadei
solicitata .
-dereglari in ATM.

5. Caracteristica grupelor de dinţi funcţionale şi nefuncţionale.

❖ Din grupa funcțională fac parte dinții care si-au păstrat antagoniştii şi participa la actul de masticație.
Această grupă de dinți combina cele două funcții principale: incisie și masticație.
De exemplu, lipsa dintilor laterali de pe una sau ambele arcade dentare şi păstrarea dinfrontali pe ambele
arcade va duce la o combinare a funcției de bază a dinților restanți - incizie, cu funcția de masticație, la care ei
nu sînt adaptați.
Fiind puşi în condiții nefavorabile la aplicarea fortelor de masticație, treptat apar alte simptome ca urmare
a suprasolicitării funcționale:
• suprasolicitarea funcțională a dinților restanți care şi-au păstratantagoniştii;
• abraziunea patologică a țesuturilor dure ale acestor dinți;
• apariția mobilității patologice din cauza schimbărilor care au loc în tesuturile parodontului.
• migrarea dințilorestanți;
• dereglări de funcție (incizie, masticație, deglutiție, fonație);
• dereglări de funcție a ATM
• dereglări funcționale musculare, fizionomice, psihice, dureri.
❖ Grup nefunctional - d care nu au antagonisti si nu participa la actul de masticatie.
7. Tabloul clinic a suprasolicitării funcţionale a dinţilor restanţi în edentaţie parţială.
-abraziune patologica a dintilor restanti;
-aparitia mobilitatii patologice ;
-migrarea dintilor restanti;
-dereglari de functie(incizie ,masticatie ,fonatie ,deglutitie)

8. Metodologia examenului clinic.

✓ Anamneza - (Nume, renume, datele de pasaport, IDMP, varsta, profesia, adresa, telefon)
✓ Acuzele -(plangerile, dureri, discomfort)

✓ Aţi avut vreodată:

reacţie neobişnuită la vreo injecţie sau medicament? (penicilină, iod),
Astm, rinită alergică, sau alergii
Boli de inimă, HTA,
Rheumatism, afectiuni articulare
Incter, DZ,
Afectiuni respiratorii
Boli infecţioase(TBC, Hepatita, SIDA, boli dermato – venerice
✓ Instoricul bolii - localizarea, caracterul durerii, intensitatea, iradierea, conditii de aparitie, cauza, debutul)

✓ Inspectia generala
✓ Examenul exobucal (inspectia, palparea, ATM (dinamica- inchiderea, deschiderea), auscultarea directa(cu
urechea), indirecta(stetofonendoscopul), grad de deschidere gurii, aprecierea excursiei mandibulei, mentonului
✓ Examenul intraoral (grad de deschidere, vestibulul, mucoasa, arcadele, starea d restanti, starea apofizei
alveolare, in spatii edentate, )

9. Frecvenţa edentaţiei parţiale în RM.

• În zonele rurale - 653 la 1000 de pacienți;
• În zonele urbane - 599 din 1000 de pacienți; mai des în rândul bărbaților).
• Zona de sud este de 711 la 1000 de pacienți,

• Zona centrală este de 626 la 1000 de pacienți,

• Zona de nord 538 la 1000 de pacienți.

Conform clasificării Edentațiai după Kennedy:
Clasa I - 87,8 la 1000 de pacienți;
Clasa II - 67,9 la 1000 de pacienți;
Clasa a III-a - 430 la 1000 de pacienți;
Clasa a IV-a - 25 la 1000 de pacienți.

10. Principiile de tratament protetic a edentaţiei parţiale

Tramentul edentației parțiale prin utilizarea:
- punților dentare,
- protezele mobilizabile,
- protezarea pe implante.

Principiul biofuncțional include restabilirea funcțiilor majore ale sistemului stomatognat: masticație, fonație,
fizionomie.
Principiul biomecanic urmăreşte realizarea dinamicii mandibulare cu şi fără contact dentar asigurînd în
acest scop lucrării protetice următoarele caracteristici: rezistență fizică, chimică, inserție și stabilitatea static și
dinamică a raportului dintre proteză și suport.
Principiul profilactic urmăreşte asigurarea unei profilaxii generale şi locale prin restabilirea unui echilibru
ocluzal, evitarea modificărilor patologice a procesului trofic în formațiunile anatomice cu care au relații de
contact (dinții- stīlpi, dinții antagonişti, parodont, apofiza alveolara si mucoasa).
1. Consecutivitatea examenului clinic a pacienţilor cu edentaţii parţiale.
Date personale: identitate, domiciliu, vârsta, sex, profesia, locul de muncă.
Examenul subiectiv
b. istoricul bolii:
c. istoricul vieții:
Anamneza vieţii
locul nașterii și de trai (patologie regională);
condiții de viață și alimentare (rațională sau abuzivă, masticație lentă, media sau rapidă, uni- sau bilaterală mișcările masticatorii
verticale sau orizontale);
maladii generale;
alergie la medicamente;

deprinderi vicioase;
condițiile de muncă;
tipul de activitate nervoasă superioară (reținut, echilibrat, revendicativ).
Examenul exobucal care se efectuiază prin observație, palpație și inspecție.
INSPECȚIA
-asimetrie sau simetrie
-culoarea pielii
-erupții cutanate
PALPAȚIA
*se face bimanual, simetric, de la frunte în jos
!!!! Palpația în caz că nu avem patologii
-se palpează regiunile terminale ale nervilor
-mușchii masticatori
-ATM (intra- sau preauricular)
-ganglionii limfatici
!!!! Palpația în caz de boală
-se palpează în comparație cu regiunea sănătoasă, adică palpăm și pe cea pe cea sănătoasă în scupul comparării.
-pe zona afectată se palpează pentru:
a) stabilirea durității
b) stabilirea regiunii de răspîndire
c)stabilirea caldurii locale

PERCUȚIA
*Percutăm zona afectată pentru a -determina semnul de fluctuență

AUSCULTAȚIA
-Sunete în cazul patologiilor ATM
-În caz de fracturi osoase ale scheletului facial

Examenul endobucal care are drept ca scop determinarea prezenței sau absenței disfuncțiilor țesuturilor moi și dure din interiorul
cavității bucale.

*Se realizează prin aceleași 4 metode:

-INSPECȚIA
-PALPAȚIA
-PERCUȚIA
-AUSCULTAȚIA

INSPECȚIA
1)Se începe cu deschiderea gurii, dacă totul e în regulă sau nu, de ex:
-amplitudine deplină
-fără sau cu deviația mandibulei
2)Roșul buzelor
3)Mucoasa vestibulului oral
4)Inspecția mucoasei cavității bucale propriu zise

*După ce am inspectat tot, trecem la inspecția arcadelor dentare, ex:

-prezența breșelor sau absența lor
-cavități carioase necomplicate (superficiale) sau complicate (profunde)

PALPAȚIA
-palpăm ATM (Intraauricular/preauricular)
-palpăm buzele
-palpăm palatul dur
-palpăm fiecare dinte în parte, pentru a-i vedea stabilitatea/mobilitatea

PERCUȚIA
*Percutăm doar dinții atît în ax cît și orizontal
Examenul paraclinic care va contribui la stabilirea unui diagnostic corect și la o eficacitate maximă a tratamentului.

2 TIPURI:
a) Examenul de laborator -orice investigație a unei monstre de la pacient
b) Examenele funcționale -cercetarea pacientului cu diferite aparate
 2. Examenul subiectiv, importanţa.
-durerea (diferit caracter, localizare, origine);
-tulburări fizionomice (traumatisme, anomalii de structură, formă, volum, poziție, culoare, abraziune patologică);
-tulburări de masticație (ex: din cauza durerii, contacte premature);
-tulburări de deglutiție;
-tulburări de fonație (ex: fractura coroanelor grupului anterior

DUREREA-se manifesta sub diferite forme (arsura, intepatura, greutate) ,de intensitate si durata variabile , ce are ca
prim obiectiv protejarea organismului,reprezentind o senzatie de alarma fata de o agresiune interioara sau exterioara.
Este mereu subiectiva, nu poate fi inclusa in domeniul senzatiilor fiziologice;
Elementele principale ce caracterizeaza durerea:
-momentul declansarii
-localizarea
-iradierea
-daca este spontana sau provocata
-factorii ce o declanseaza, intensifica sau o calmeaza
-intensitatea si felul in care este perceputa (pulsatila etc)
-CARACTERUL ei
-permanentă
-intermitentă
-in ce conditii se declanseaza si ce durata au
-daca se asociaza cu alte fenomene
Un alt simptom este apariția tulburărilor fizionomice, care apar în urma pierderii de substanță dură a coroanelor
dentare din zona frontală în caz de carie, abraziunea țesuturilor dure, traumă, precum și în caz de modificări de structură,
culoare, formă.
3. Examenul obiectiv, consecutivitatea.
*Se realizează prin aceleași 4 metode:
-INSPECȚIA
-PALPAȚIA
-PERCUȚIA
-AUSCULTAȚIA
Examenul exobucal se executa prin inspectia regiunii maxolifaciale din față și profil, atragând atenția la :
• starea și culoarea pielii, mucoasei buzelor (afecțiuni generale, infecțioase sau ale pielii);
• forma și tipul feței (alegerea dinților artificiali);

• prezența sau lipsa asimetriei faciale;

• linia de contact și poziția buzelor, comisurii gurii, obrajilor;
• gradul de exprimare a șanțurilor perilabiale;

• poziția mentonului;

• mărimea unghiului mandibulei;

• conturul obrajilor (adaptarea lingurii individuale, modelarea versantului vestibular);

• starea etajului inferior al feței (în edentație totală este mai mic);

• palparea articulației temporo-mandibulare, mușchilor, ganglionilor limfatici.

4. Simptomele exobucale ale edentatului parţial.

Simptome exobucale (asimetria feței, prăbușirea buzelor, obrajilor, adâncirea șanțurilor periorale, căderea comisurii
gurii, proeminența mentonului, micșorarea teimii inferioare a feței, modificarea unghiurilor mandibulei.

5. Simptomele endobucale ale edentatului parţial.

Simptome endobucale: migrări, absența punctului de contact (treme, diastemă), mobilitate patologică,
6. Examenul arcadelor dentare şi ocluziei.
prin inspecție; se începe cu arcada inferioară, apoi cea superioară;
• forma
✓ ocluzie ortognată: arcada superioară e semieliptică, inferioară – hiperbolică;
✓ ocluzie dreaptă: ambele arcade se apropie de forma semieliptică;

✓ forme atipice: V, U, M, liră, trapezoidă ș.a.

 • existența, mărimea, numărul și topografia breșelor (pentru fiecare arcadă în parte);
✓ edentație redusă (1-2 absenți), întinsă (3-4 absenți), subtotală (1-4 prezenți);

✓ breșe intercalate sau terminale sau mixt;

✓ pe o hemiarcadă sau pe ambele;
✓ în zona frontală sau laterală;
• existența, mărimea și starea protezelor dentare
✓ proteze fixe: închiderea marginală, integritatea feței ocluzale, prezența fracturilor,raportul cu antagoniștii și
apofiza alveolară;

✓ proteze mobile: starea protezei, a fibromucoasei și țesutului osos

• caracterul și nivelul ariei ocluzale (suprafața ocluzală a tuturor dinților de pe o arcadă);
• raportul fiecărui dinte față de planul de ocluzie

7. Metodele paraclinice de examinare, indicaţii.

In protetica dentara rezultatele examenului clinic deseori nu sunt suficiente pentru a putea stabili diagnosticul
definitiv, de aceea pentru a stabili un diagnostic correct este necesar sa efectuam si un examen paraclinic,iar
datele obtinute ne vor ajuta sa formulam o concluzie definitive.
Din examenele paraclinice care pot fi utlizate in protetica dentara cunoastem:
• Examenul radiologic (radiografiile intra si extraorale )

• Analiza modellelor de studiu;

• Termodiagnosticul ;

• Eficienta masticatorie ;

• Metode paraclinice de examinare a musculaturii(miotonometria,electromiografia,reografia)

8. Metodele radiografice de examinare.

Examenul radiologic este o investigatie paraclinica foarte importanta ,care ne ajuta sa precizam modificarile
tesutului osos,modificarile functionale,modificari la diferite segmente si elemente ale sistemului stomatognat.
Metodele radiografice utilizate se impart in:
1.Intraorale (readiografiile:periapicala,ocluzala,interproximala)
Examenul radiologic intraoral ne permite sa apreciem care este starea spatiului periodontal,distrugerea
laminei dure ,resorbtia septurilor interdentare si interradiculare, integritatea radacinilor dintilor ,resturi
radiculare ,distructii ale tesutului osos,tumori.
Neajunsurile R.I este ca ele e permit sa studiem un grup mic de dinti si nu ne ofera posibilitatea unui
studiu comparativ al emementelor SS.

2.Extraorale (ortopantomografia, tomografia computerizata ,teleradiografie,cineradiografie ,artografie )

Otropantomografia- acest tip de investigatie ne permite sa obtinem o proiectie desfasurata pe acelasi
film a ambelor arcade dentare (in ocluzie centrica,in relatia de postura a mandibulei sau la o
deschidere maxima a gurii). Pe pelicula vom aprecia : starea paradontiului ,starea tesutului osos,
elementele ATM etc.
Tomografia-este una dintre cele mai eficiente metode radiologice ,care ne permite obtinerea imaginii
radiografice a diferitor straturi ale unui organ ,de aceea ea se mai numeste stratigrafie.
Teleradiografia- este un examen radiologic care se realizeaza indepartand sursa de Raze X la
aproximativ 2 m de pacient ,ceea ce ne permite obtinem o imagine de ansamblu al craniului.Aceasta
metoda este utilizata la diagnosticul anomaliilor dento-maxilare ,a diverselor asimetrii cranio-faciale.
Atrografia- este unica metoda radiologica care ne ofera detalii privind meniscul .In cazul utilizarii
acestei metode se injecteaza in capsula articulara o substanta de contrast . Se utilizeaza in special pt a
studia starea ATM. Dezavantajele acesteia este ca : este dureroasa pentru pacient si destul de dificila
pentru medic.
Electroradiografia-este o ramura a elctrografiei si consta in obtinerea imaginii obiectului filmat prin
intermediul placilor selenice cu aparatul ARGA-M. Aceasta metoda se utilizeaza pentru
diagnosticarea generala a anomaliilor dentomaxilare si cand nu este necesara evidentierea structurii
 tesuturilor organului filmat.

9. Metodele de examinare ATM, indicaţii.

Examenul articulaţiei temporo-mandibulare (ATM) se face prin inspecţie şi palpare clinică.
• Se observă amplitudinea deschiderii gurii, măsurând distanţa dintre marginile incisivilor superiori şi ale
celor inferiori.
• Se observă concomitent dacă mişcarea descrisă de mandibulă la deschiderea gurii se face lin, în arc de cerc, sau
este sacadată, în doi tim`pi şi dacă este însoţită sau nu de laterodeviaţie.
• Evidenţierea unei laterodeviaţii se face mai bine marcând un punct cu creionul pe menton, la nivelul liniei
mediene şi observându-i excursia în timpul mişcărilor de deschidere şi închidere a gurii; concomitent, în timpul
acestor mişcări ale mandibulei, se execută şi examenul palpatoriu, ţinând indexul ambelor mâini în conductul
auditiv extern (CAE) drept şi stâng, iar policele pretragian. Se decelează cracmentele articulare în caz de artrită.
Mişcările articulare pot fi limitate (în inflamaţii ale articulaţiei sau ale părţilor moi, trismus, miozite) sau blocate (în
constricţii de maxilar, datorită unor obstacole tumorale sau bride cicatriceale). În anchiloza temporo-mandibulară,
deschiderea gurii este de doar câţiva milimetri sau nu se face deloc, datorită modificărilor osoase intraarticulare.

10. Examenul musculaturii aparatului stomatognat, metode.

Se efectuiaza prin inspectie si palpare.
Starea muschilor depinde de starea sistemului dentar, caracterul alimentelor, stereotipul de masticatie, tipul sistemului
nervos.
Inspectia: absenta sau prezenta asimetriei fetei, care poate aparea ca urmare a unei hipertrofii sau atrofii musculare.
Hipertrofiile (masseteric si temporal) pot fi uni sau bilaterale cauzata de hiperfunctia respective, iar atrofiile provocata
de afectiunile sistemului de inervatie, afectiuni ale ATM
Palparea se face bilateral pentru a compara partea dreapta cu stinga si evidentierea tonusului , localizarea si cauzele
aparitiei durerii, si starea de incordare musculara.
La determinarea starii functionale a muschilor in afara de metodele clinice se mai ultilizeaza si metode
paraclinice,cum ar fi:
❖ Miotonometria-este o metoda de investigare a tonusului muscular .Prin intermediul acestei metode se
va determina tonicitatea muschilor ridicatori ai mandibulei (temporal si maseter) .Pentru aceasta se va
utiliza tonometru Szirmai,format dintr-o tija cu resort elastic pentru compresiune si un cadran cu
indicator.Masurarile le vom face in stare de rapaus si contractie musculara maxima.

Tehnica de realizare:
-fotoliul in care se afla pacientul este pozitionat vertical,dupa care rugam pacientul sa stranga maximal
arcadele dentare ,ulterior palpam muschiul masseteric sau temporal determinand punctul cel mai
proeminent;
-dupa aceea rugam pacientul sa relaxeze arcadele dentare sip e punctul cel mai proeminent determinat
plasam miotonometrul in pozitie vericala fara a aplica pe acesta presiune .
-In timpul ce aplicam miotonometrul acesta ne arata pe cadran marimea tonusului muscular in contractie
functionala

❖ Electromiografia-aceasta metoda ne permite sa depistam afectarea neuromusculara care este insotita de

disfunctii ocluzale sis a precizam caracterul disfunctiilor ocluzale in caz de anomalii dento-
maxilare,edentatie partiala si totala etc.Aceasta consta in reprezentarea grafica a activitatii bioelectrice
musculare.Electromiografia se realizeaza in conditii de repaus fiziologic,intercupsidare maxima
,ocluzie centrica ,ocluze cu efero,deglutitie etc.
11. Metode de examinare a modelelor de studiu.
Se amprentează ambele arcade, se confecționează modelele și se gipsează în simulator;
Dacă se gipsează în ocluzor, se va putea imita doar mișcarea verticală, dacă în articulator adaptabil individual, atunci
se vor putea efectua toate mișcările exact așa cum le face pacientul în gură.

Modelele se pot studia și în absența pacientului.

Pe model se pot studia:
• contactele interdentare în zona cuspizilor orali ai dinților laterali, axul longitudinal al dinților
• raportul dinților lipsiți de antagoniști față de planul de ocluzie
• înălțimea spațiului edentate

• poziția dinților care delimitează breșa

• alegerea axului de inserție a protezei
• localizarea contactelor premature
 • traiectoria pe care o parcurg incisivii inferiori pe fața palatinală a frontalilor superiori

• înclinarea pantelor cuspidiene a dinților laterali și modul de alunecare intercuspidiană

12. Metode de apreciere a eficacităţii masticatorii.

Eficiența masticatorie poate fi determinata în procente prin comparația a SS sănătos, considerată egală cu 100%.
Aceste metode au fost sistematizate în statice și dinamice .
metode statice: Mamlok, Agapov, Oksman ș.a. notează eficacitatea masticatorie a sistemului stomatognat cu 100 de
unități și calculează un coeficient pentru fiecare dinte în parte, luând drept unitate de calcul capacitatea de rezistență a
incisivului lateral (cel mai slab dinte).
• dacă dintele nu are antagoniști, eficiența masticatorie este 0 (zero);
• dacă un maxilar este dentat iar celălalt este edentat, eficiența masticatorie este tot 0.

• dinții cu mobilitate de gradul I participă 100 % la actul de masticație;

• dinții cu mobilitate de gradul II participă 50 %;

• dinții cu mobilitate de gradul III sunt socotiți absenți;
• se face parodontograma, se notează starea osului alveolar (Norma, Lipsa dintelui, resorbție de gr. I, II, III); dacă
resorbția este accentuată, dintele este considerat absent;
metode dinamice:
➢ Metoda lui Christensen: pacientul ia un miez de nucă/alună/migdale și face 50 de mișcări de masticație, apoi
masa căpătată se colectează, se spală și se usucă în termostat la 100°C; masa uscată se cerne prin 4 site cu
diametrul găurilor diferit; ceea ce rămâne în ultima sită se cântărește și se determină procentul de pierdere a
eficienței masticatorii.
➢ Metoda lui Ghelman: el susține că sistemul stomatognat sănătos fărâmițează 5 grame de miez de alune timp de
50 de secunde până la așa un grad, că masa obținută, după uscare, se cerne și trece complet prin sita cu orificii
de 2,4mm diametru. În edentație parțială în sită rămân resturi; aceste resturi sunt cântărite și se calculează
procentul pierderii eficienței masticatorii (5 grame – 100%, 1 gram rămas în sită – 20%).
➢ Metoda lui Rubinov (fiziologică): el propune pacientului să mestece o alună până când apare actul de deglutiție;
pentru asta, un sistem stomatognat integru are nevoie de 14 secunde; prezența breșelor mărește timpul de
masticație dar și resturile ce rămân în sită sunt mai mari. Resturile se usucă și se cern apoi se calculează
procentul pierderii eficienței masticatorii în condiții fiziologice (ca la metoda lui Ghelman).
➢ Masticaţiografia: înregistrarea funcției motorice a mandibulei în actul de masticație; se studiază eficiența
masticatorie, caracterul mișcărilor mandibulei, stereotipul masticației dar și eficacitatea tratamentului ortopedo-
protetic. Pe masticațiogramă se deosebesc câteva faze:

I. repaus fiziologic (linie dreaptă);

II. se deschide gura pentru a introduce produsul alimentar;

III. adaptarea sau orientarea pentru a începe zdrobirea alimentelor;

IV. faza de bază a actului de masticație (durata ei indică eficiența masticatoare);

V. faza de formare a bolului alimentar și deglutiția.

Caracterul undelor de masticatie depend de consistent alimetelor,de starea sistemului dentar, a ATM, de tipul de
ocluzie,stereotipul de masticatie. Cunoscind viteza de miscare a lentei de inregistrare care poate fi liniata in milimetri
sau pe care se inregistreaza concomitant si timpul, usor se calculeaza durata fazei de baza a actului de masticatie, care ne
indica si eficienta masticatoare.

13. Clasificarea edentaţiei parţiale după Kennedy, Gavrilov, Costa.

după Kennedy
➢ Clasa I – edentaţia BILATERALA terminala;
➢ Clasa II – prezenta unei brese unilaterala terminala
➢ Clasa III – spaţiul edentat este situat în zona laterală şi este limitat
anterior şi posterior de dinţi restanţi;
➢ Clasa IV – edentaţia este în zona anterioară, de o parte şi de alta a
liniei mediane, mărginită de dinţi restanţi.
după Costa.
 A fost elaborată în 1967 şi cuprinde 6 clase după criterii
topografice, autorul recomandând a se face citirea fiecărei
breşe edentate în sensul acelor de ceasornic. Se disting
următoarele tipuri de edentaţii:
I. Frontală; lipsa incisivilor si caninilor
II. Laterală; lipsa premolarilor sau molarilor
III. Terminală; lipsa molarilor sau premolarilor
IV. Mixtă cu trei variante:
➢ Laterală
➢ Frontală
➢ Terminală
V. Extinsă – interesează zona laterală şi frontal, marginita de
dinti restanti;
VI. Subtotală – când există doi - trei dinţi pe arcadă.
Gavrilov:
1 brese ale arcadelor dentare delimitate de dinti restante numai medial (unilaterale, bilaterale);
2 brese ale arcadelor dentare delimitate de dinti restante nu numai medial, dar si distal; ele pot fi uni, bilaterale sau frontale;
3 brese ale arcadelor dentare mixte (pe o hemiarcada marginitea de dinti numai medial, pe cind in zona celorlalti dinti este una sau
mai multe brese marginite din ambele parti de dinti
4 edentatie partiala cu prezenta numai a unui dinte

14. Diagnosticul, elemente componente, formularea.

Diagnosticul LOC se stabileste pe baza unui examen clinic și paraclinic complet și complex și trebuie să cuprind atît
aspectele privind starea locală, cît și cea generală.
Diagnosticul de stare locală consemnează situația prezentă a integrității odontale coronare și se poate caracteriza prin
următoarele componente:
• Anatomo-clinic, ce constă în stabilirea existenței LOC
• Topografic, ce consemnează dintele și suprafața (M,D,V,Orală, Ocluzală.)
• Etiologic, care indică cauza apariției LOC (de origine carioasă, traumatică, ereditară, plurifactorială)
• Funcțional, care precizează tulburările funcțiilor SS, prin gradul de afectare a masticației, fizionomiei, foneticii,
de deglutiție
• Complicațiile provocate de LOC (migrări dentare)

1. afecțiunea principală (cauza solicitării asistenței stomatologice; se precizează dereglarea morfologică, topografia,
gradul și caracterul durerii, dereglări funcționale (gradul de exprimare, etiologia și patogenia), dereglări fizionomice);
2. complicațiile provocate de afecțiunea principală (migrări, modificări ale arcadei, ocluziei, abraziune patologică,
mobilitate patologică, modificări ale DVO, trauma fibromucoasei, disfuncții ș.a.)
3. afecțiunile concomitente (generale și stomatologice)

7. Consecutivitatea examenului clinic a pacienţilor cu edentaţii parţiale.

Date personale: identitate, domiciliu, vârsta, sex, profesia, locul de muncă.
Examenul subiectiv
b. istoricul bolii:
c. istoricul vieții:
Anamneza vieţii
locul nașterii și de trai (patologie regională);
condiții de viață și alimentare (rațională sau abuzivă, masticație lentă, media sau rapidă, uni- sau bilaterală
mișcările masticatorii verticale sau orizontale);
maladii generale;
alergie la medicamente;
deprinderi vicioase;
condițiile de muncă;
tipul de activitate nervoasă superioară (reținut, echilibrat, revendicativ).
Examenul exobucal care se efectuiază prin observație, palpație și inspecție.
INSPECȚIA
-asimetrie sau simetrie
-culoarea pielii
 -erupții cutanate
PALPAȚIA
*se face bimanual, simetric, de la frunte în jos
!!!! Palpația în caz că nu avem patologii
-se palpează regiunile terminale ale nervilor
-mușchii masticatori
-ATM (intra- sau preauricular)
-ganglionii limfatici
!!!! Palpația în caz de boală
-se palpează în comparație cu regiunea sănătoasă, adică palpăm și pe cea pe cea sănătoasă în scupul
comparării.
-pe zona afectată se palpează pentru:
a) stabilirea durității
b) stabilirea regiunii de răspîndire
c)stabilirea caldurii locale

PERCUȚIA
*Percutăm zona afectată pentru a -determina semnul de fluctuență

AUSCULTAȚIA
-Sunete în cazul patologiilor ATM
-În caz de fracturi osoase ale scheletului facial

Examenul endobucal care are drept ca scop determinarea prezenței sau absenței disfuncțiilor țesuturilor moi
și dure din interiorul cavității bucale.

*Se realizează prin aceleași 4 metode:

-INSPECȚIA
-PALPAȚIA
-PERCUȚIA
-AUSCULTAȚIA

INSPECȚIA
1)Se începe cu deschiderea gurii, dacă totul e în regulă sau nu, de ex:
-amplitudine deplină
-fără sau cu deviația mandibulei
2)Roșul buzelor
3)Mucoasa vestibulului oral
4)Inspecția mucoasei cavității bucale propriu zise

*După ce am inspectat tot, trecem la inspecția arcadelor dentare, ex:

-prezența breșelor sau absența lor
-cavități carioase necomplicate (superficiale) sau complicate (profunde)

PALPAȚIA
-palpăm ATM (Intraauricular/preauricular)
-palpăm buzele
-palpăm palatul dur
-palpăm fiecare dinte în parte, pentru a-i vedea stabilitatea/mobilitatea

PERCUȚIA
*Percutăm doar dinții atît în ax cît și orizontal
Examenul paraclinic care va contribui la stabilirea unui diagnostic corect și la o eficacitate maximă a
tratamentului.

2 TIPURI:
a) Examenul de laborator -orice investigație a unei monstre de la pacient
b) Examenele funcționale -cercetarea pacientului cu diferite aparate

8. Examenul subiectiv, importanţa.

-durerea (diferit caracter, localizare, origine);
-tulburări fizionomice (traumatisme, anomalii de structură, formă, volum, poziție, culoare, abraziune
patologică);
-tulburări de masticație (ex: din cauza durerii, contacte premature);
-tulburări de deglutiție;
-tulburări de fonație (ex: fractura coroanelor grupului anterior

DUREREA-se manifesta sub diferite forme (arsura, intepatura, greutate) ,de intensitate si durata variabile , ce
are ca prim obiectiv protejarea organismului,reprezentind o senzatie de alarma fata de o agresiune interioara
sau exterioara. Este mereu subiectiva, nu poate fi inclusa in domeniul senzatiilor fiziologice;
Elementele principale ce caracterizeaza durerea:
-momentul declansarii
-localizarea
-iradierea
-daca este spontana sau provocata
-factorii ce o declanseaza, intensifica sau o calmeaza
-intensitatea si felul in care este perceputa (pulsatila etc)
-CARACTERUL ei
-permanentă
-intermitentă
-in ce conditii se declanseaza si ce durata au
-daca se asociaza cu alte fenomene
Un alt simptom este apariția tulburărilor fizionomice, care apar în urma pierderii de substanță dură a
coroanelor dentare din zona frontală în caz de carie, abraziunea țesuturilor dure, traumă, precum și în caz de
modificări de structură, culoare, formă.
9. Examenul obiectiv, consecutivitatea.
*Se realizează prin aceleași 4 metode:
-INSPECȚIA
-PALPAȚIA
-PERCUȚIA
-AUSCULTAȚIA
Examenul exobucal se executa prin inspectia regiunii maxolifaciale din față și profil, atragând atenția la :
• starea și culoarea pielii, mucoasei buzelor (afecțiuni generale, infecțioase sau ale pielii);
• forma și tipul feței (alegerea dinților artificiali);

• prezența sau lipsa asimetriei faciale;

• linia de contact și poziția buzelor, comisurii gurii, obrajilor;
• gradul de exprimare a șanțurilor perilabiale;

• poziția mentonului;

• mărimea unghiului mandibulei;

• conturul obrajilor (adaptarea lingurii individuale, modelarea versantului vestibular);

• starea etajului inferior al feței (în edentație totală este mai mic);

• palparea articulației temporo-mandibulare, mușchilor, ganglionilor limfatici.

10. Simptomele exobucale ale edentatului parţial.

Simptome exobucale (asimetria feței, prăbușirea buzelor, obrajilor, adâncirea șanțurilor periorale, căderea
comisurii gurii, proeminența mentonului, micșorarea teimii inferioare a feței, modificarea unghiurilor
mandibulei.

11. Simptomele endobucale ale edentatului parţial.

Simptome endobucale: migrări, absența punctului de contact (treme, diastemă), mobilitate patologică,
12. Examenul arcadelor dentare şi ocluziei.
prin inspecție; se începe cu arcada inferioară, apoi cea superioară;
• forma
 ✓ ocluzie ortognată: arcada superioară e semieliptică, inferioară – hiperbolică;
✓ ocluzie dreaptă: ambele arcade se apropie de forma semieliptică;

✓ forme atipice: V, U, M, liră, trapezoidă ș.a.

• existența, mărimea, numărul și topografia breșelor (pentru fiecare arcadă în parte);

✓ edentație redusă (1-2 absenți), întinsă (3-4 absenți), subtotală (1-4 prezenți);

✓ breșe intercalate sau terminale sau mixt;

✓ pe o hemiarcadă sau pe ambele;
✓ în zona frontală sau laterală;
• existența, mărimea și starea protezelor dentare
✓ proteze fixe: închiderea marginală, integritatea feței ocluzale, prezența fracturilor,raportul cu
antagoniștii și apofiza alveolară;

✓ proteze mobile: starea protezei, a fibromucoasei și țesutului osos

• caracterul și nivelul ariei ocluzale (suprafața ocluzală a tuturor dinților de pe o arcadă);
• raportul fiecărui dinte față de planul de ocluzie

7. Metodele paraclinice de examinare, indicaţii.

In protetica dentara rezultatele examenului clinic deseori nu sunt suficiente pentru a putea
stabili diagnosticul definitiv, de aceea pentru a stabili un diagnostic correct este necesar sa
efectuam si un examen paraclinic,iar datele obtinute ne vor ajuta sa formulam o concluzie
definitive.
Din examenele paraclinice care pot fi utlizate in protetica dentara cunoastem:
• Examenul radiologic (radiografiile intra si extraorale )

• Analiza modellelor de studiu;

• Termodiagnosticul ;
• Eficienta masticatorie ;
• Metodeparaclinice de examinare a
musculaturii(miotonometria,electromiografia,reografia)
8. Metodele radiografice de examinare.
Examenul radiologic este o investigatie paraclinica foarte importanta ,care ne ajuta sa
precizam modificarile tesutului osos,modificarile functionale,modificari la diferite segmente si
elemente ale sistemului stomatognat.
Metodele radiografice utilizate se impart in:
1.Intraorale (readiografiile:periapicala,ocluzala,interproximala)
Examenul radiologic intraoral ne permite sa apreciem care este starea spatiului
periodontal,distrugerea laminei dure ,resorbtia septurilor interdentare si interradiculare,
integritatea radacinilor dintilor ,resturi radiculare ,distructii ale tesutului osos,tumori.
Neajunsurile R.I este ca ele e permit sa studiem un grup mic de dinti si nu ne ofera
posibilitatea unui studiu comparativ al emementelor SS.

2.Extraorale (ortopantomografia, tomografia computerizata ,teleradiografie,cineradiografie

,artografie )
Otropantomografia- acest tip de investigatie ne permite sa obtinem o proiectie
desfasurata pe acelasi film a ambelor arcade dentare (in ocluzie centrica,in relatia de
postura a mandibulei sau la o deschidere maxima a gurii). Pe pelicula vom aprecia :
starea paradontiului ,starea tesutului osos, elementele ATM etc.
Tomografia-este una dintre cele mai eficiente metode radiologice ,care ne permite
obtinerea imaginii radiografice a diferitor straturi ale unui organ ,de aceea ea se mai
 numeste stratigrafie.
Teleradiografia- este un examen radiologic care se realizeaza indepartand sursa de Raze
X la aproximativ 2 m de pacient ,ceea ce ne permite obtinem o imagine de ansamblu al
craniului.Aceasta metoda este utilizata la diagnosticul anomaliilor dento-maxilare ,a
diverselor asimetrii cranio-faciale.
Atrografia- este unica metoda radiologica care ne ofera detalii privind meniscul .In cazul
utilizarii acestei metode se injecteaza in capsula articulara o substanta de contrast . Se
utilizeaza in special pt a studia starea ATM. Dezavantajele acesteia este ca : este
dureroasa pentru pacient si destul de dificila pentru medic.
Electroradiografia-este o ramura a elctrografiei si consta in obtinerea imaginii
obiectului filmat prin intermediul placilor selenice cu aparatul ARGA-M. Aceasta
metoda se utilizeaza pentru diagnosticarea generala a anomaliilor dentomaxilare si cand
nu este necesara evidentierea structurii tesuturilor organului filmat.

9. Metodele de examinare ATM, indicaţii.

Examenul articulaţiei temporo-mandibulare (ATM) se face prin inspecţie şi palpare clinică.
• Se observă amplitudinea deschiderii gurii, măsurând distanţa dintre marginile incisivilor superiori
şi ale celor inferiori.
• Se observă concomitent dacă mişcarea descrisă de mandibulă la deschiderea gurii se face lin, în arc de
cerc, sau este sacadată, în doi tim`pi şi dacă este însoţită sau nu de laterodeviaţie.
• Evidenţierea unei laterodeviaţii se face mai bine marcând un punct cu creionul pe menton, la nivelul
liniei mediene şi observându-i excursia în timpul mişcărilor de deschidere şi închidere a gurii;
concomitent, în timpul acestor mişcări ale mandibulei, se execută şi examenul palpatoriu, ţinând
indexul ambelor mâini în conductul auditiv extern (CAE) drept şi stâng, iar policele pretragian. Se
decelează cracmentele articulare în caz de artrită.
Mişcările articulare pot fi limitate (în inflamaţii ale articulaţiei sau ale părţilor moi, trismus, miozite) sau
blocate (în constricţii de maxilar, datorită unor obstacole tumorale sau bride cicatriceale). În anchiloza
temporo-mandibulară, deschiderea gurii este de doar câţiva milimetri sau nu se face deloc, datorită
modificărilor osoase intraarticulare.

10. Examenul musculaturii aparatului stomatognat, metode.

Se efectuiaza prin inspectie si palpare.
Starea muschilor depinde de starea sistemului dentar, caracterul alimentelor, stereotipul de masticatie, tipul
sistemului nervos.
Inspectia: absenta sau prezenta asimetriei fetei, care poate aparea ca urmare a unei hipertrofii sau atrofii
musculare. Hipertrofiile (masseteric si temporal) pot fi uni sau bilaterale cauzata de hiperfunctia respective, iar
atrofiile provocata de afectiunile sistemului de inervatie, afectiuni ale ATM
Palparea se face bilateral pentru a compara partea dreapta cu stinga si evidentierea tonusului , localizarea si
cauzele aparitiei durerii, si starea de incordare musculara.
La determinarea starii functionale a muschilor in afara de metodele clinice se mai ultilizeaza si
metode paraclinice,cum ar fi:
❖ Miotonometria-este o metoda de investigare a tonusului muscular .Prin intermediul
acestei metode se va determina tonicitatea muschilor ridicatori ai mandibulei (temporal
si maseter) .Pentru aceasta se va utiliza tonometru Szirmai,format dintr-o tija cu resort
elastic pentru compresiune si un cadran cu indicator.Masurarile le vom face in stare de
rapaus si contractie musculara maxima.

Tehnica de realizare:
-fotoliul in care se afla pacientul este pozitionat vertical,dupa care rugam pacientul sa
stranga maximal arcadele dentare ,ulterior palpam muschiul masseteric sau temporal
determinand punctul cel mai proeminent;
-dupa aceea rugam pacientul sa relaxeze arcadele dentare sip e punctul cel mai proeminent
determinat plasam miotonometrul in pozitie vericala fara a aplica pe acesta presiune .
-In timpul ce aplicam miotonometrul acesta ne arata pe cadran marimea tonusului muscular
in contractie functionala
 ❖ Electromiografia-aceasta metoda ne permite sa depistam afectarea neuromusculara care
este insotita de disfunctii ocluzale sis a precizam caracterul disfunctiilor ocluzale in caz
de anomalii dento-maxilare,edentatie partiala si totala etc.Aceasta consta in
reprezentarea grafica a activitatii bioelectrice musculare.Electromiografia se realizeaza
in conditii de repaus fiziologic,intercupsidare maxima ,ocluzie centrica ,ocluze cu
efero,deglutitie etc.
11. Metode de examinare a modelelor de studiu.
Se amprentează ambele arcade, se confecționează modelele și se gipsează în simulator;
Dacă se gipsează în ocluzor, se va putea imita doar mișcarea verticală, dacă în articulator adaptabil
individual, atunci se vor putea efectua toate mișcările exact așa cum le face pacientul în gură.

Modelele se pot studia și în absența pacientului.

Pe model se pot studia:
• contactele interdentare în zona cuspizilor orali ai dinților laterali, axul longitudinal al dinților
• raportul dinților lipsiți de antagoniști față de planul de ocluzie
• înălțimea spațiului edentate

• poziția dinților care delimitează breșa

• alegerea axului de inserție a protezei
• localizarea contactelor premature

• traiectoria pe care o parcurg incisivii inferiori pe fața palatinală a frontalilor superiori

• înclinarea pantelor cuspidiene a dinților laterali și modul de alunecare intercuspidiană

12. Metode de apreciere a eficacităţii masticatorii.

Eficiența masticatorie poate fi determinata în procente prin comparația a SS sănătos, considerată egală cu
100%.
Aceste metode au fost sistematizate în statice și dinamice .
metode statice: Mamlok, Agapov, Oksman ș.a. notează eficacitatea masticatorie a sistemului stomatognat cu
100 de unități și calculează un coeficient pentru fiecare dinte în parte, luând drept unitate de calcul capacitatea
de rezistență a incisivului lateral (cel mai slab dinte).
• dacă dintele nu are antagoniști, eficiența masticatorie este 0 (zero);
• dacă un maxilar este dentat iar celălalt este edentat, eficiența masticatorie este tot 0.

• dinții cu mobilitate de gradul I participă 100 % la actul de masticație;

• dinții cu mobilitate de gradul II participă 50 %;

• dinții cu mobilitate de gradul III sunt socotiți absenți;
• se face parodontograma, se notează starea osului alveolar (Norma, Lipsa dintelui, resorbție de gr. I, II,
III); dacă resorbția este accentuată, dintele este considerat absent;
metode dinamice:
➢ Metoda lui Christensen: pacientul ia un miez de nucă/alună/migdale și face 50 de mișcări de
masticație, apoi masa căpătată se colectează, se spală și se usucă în termostat la 100°C; masa uscată se
cerne prin 4 site cu diametrul găurilor diferit; ceea ce rămâne în ultima sită se cântărește și se
determină procentul de pierdere a eficienței masticatorii.
➢ Metoda lui Ghelman: el susține că sistemul stomatognat sănătos fărâmițează 5 grame de miez de alune
timp de 50 de secunde până la așa un grad, că masa obținută, după uscare, se cerne și trece complet
prin sita cu orificii de 2,4mm diametru. În edentație parțială în sită rămân resturi; aceste resturi sunt
cântărite și se calculează procentul pierderii eficienței masticatorii (5 grame – 100%, 1 gram rămas în
sită – 20%).
➢ Metoda lui Rubinov (fiziologică): el propune pacientului să mestece o alună până când apare actul de
deglutiție; pentru asta, un sistem stomatognat integru are nevoie de 14 secunde; prezența breșelor
mărește timpul de masticație dar și resturile ce rămân în sită sunt mai mari. Resturile se usucă și se
cern apoi se calculează procentul pierderii eficienței masticatorii în condiții fiziologice (ca la metoda
lui Ghelman).
➢ Masticaţiografia: înregistrarea funcției motorice a mandibulei în actul de masticație; se studiază
 eficiența masticatorie, caracterul mișcărilor mandibulei, stereotipul masticației dar și eficacitatea
tratamentului ortopedo-protetic. Pe masticațiogramă se deosebesc câteva faze:

VI. repaus fiziologic (linie dreaptă);

VII. se deschide gura pentru a introduce produsul alimentar;

VIII. adaptarea sau orientarea pentru a începe zdrobirea alimentelor;

IX. faza de bază a actului de masticație (durata ei indică eficiența masticatoare);

X. faza de formare a bolului alimentar și deglutiția.

Caracterul undelor de masticatie depend de consistent alimetelor,de starea sistemului dentar, a ATM, de tipul
de ocluzie,stereotipul de masticatie. Cunoscind viteza de miscare a lentei de inregistrare care poate fi liniata in
milimetri sau pe care se inregistreaza concomitant si timpul, usor se calculeaza durata fazei de baza a actului
de masticatie, care ne indica si eficienta masticatoare.

13. Clasificarea edentaţiei parţiale după Kennedy, Gavrilov, Costa.

după Kennedy
➢ Clasa I – edentaţia BILATERALA terminala;
➢ Clasa II – prezenta unei brese unilaterala terminala
➢ Clasa III – spaţiul edentat este situat în zona laterală şi este
limitat anterior şi posterior de dinţi restanţi;
➢ Clasa IV – edentaţia este în zona anterioară, de o parte şi de
alta a liniei mediane, mărginită de dinţi restanţi.
după Costa.
A fost elaborată în 1967 şi cuprinde 6 clase după criterii
topografice, autorul recomandând a se face citirea
fiecărei breşe edentate în sensul acelor de ceasornic. Se
disting următoarele tipuri de edentaţii:
VII. Frontală; lipsa incisivilor si caninilor
VIII. Laterală; lipsa premolarilor sau molarilor
IX. Terminală; lipsa molarilor sau premolarilor
X. Mixtă cu trei variante:
➢ Laterală
➢ Frontală
➢ Terminală
XI. Extinsă – interesează zona laterală şi frontal, marginita
de dinti restanti;
XII. Subtotală – când există doi - trei dinţi pe arcadă.
Gavrilov:
1 brese ale arcadelor dentare delimitate de dinti restante numai medial (unilaterale, bilaterale);
2 brese ale arcadelor dentare delimitate de dinti restante nu numai medial, dar si distal; ele pot fi uni, bilaterale
sau frontale;
3 brese ale arcadelor dentare mixte (pe o hemiarcada marginitea de dinti numai medial, pe cind in zona
celorlalti dinti este una sau mai multe brese marginite din ambele parti de dinti
4 edentatie partiala cu prezenta numai a unui dinte

14. Diagnosticul, elemente componente, formularea.

Diagnosticul LOC se stabileste pe baza unui examen clinic și paraclinic complet și complex și trebuie să
cuprind atît aspectele privind starea locală, cît și cea generală.
Diagnosticul de stare locală consemnează situația prezentă a integrității odontale coronare și se poate
caracteriza prin următoarele componente:
• Anatomo-clinic, ce constă în stabilirea existenței LOC
• Topografic, ce consemnează dintele și suprafața (M,D,V,Orală, Ocluzală.)
• Etiologic, care indică cauza apariției LOC (de origine carioasă, traumatică, ereditară, plurifactorială)
• Funcțional, care precizează tulburările funcțiilor SS, prin gradul de afectare a masticației, fizionomiei,
foneticii, de deglutiție
• Complicațiile provocate de LOC (migrări dentare)

1. afecțiunea principală (cauza solicitării asistenței stomatologice; se precizează dereglarea morfologică,

topografia, gradul și caracterul durerii, dereglări funcționale (gradul de exprimare, etiologia și patogenia),
dereglări fizionomice);
2. complicațiile provocate de afecțiunea principală (migrări, modificări ale arcadei, ocluziei, abraziune
patologică, mobilitate patologică, modificări ale DVO, trauma fibromucoasei, disfuncții ș.a.)
3. afecțiunile concomitente (generale și stomatologice)

1. Particularităţile examenului arcadelor dentare la pacienţii cu edentaţii parţiale.

Se execută prin inspecția separată, inițial a arcadei dentare inferioare, apoi a celei superioare evidențiind:
1) forma arcadelor dentare;
2) existența, mărimea, numărul și topografia breşelor;
3) existența, caracterul şi starea protezelor dentare care restabilesc integritatea arcadelor dentare;
4) caracterul și nivelul ariei ocluzale;
5) raportul fiecărui dinte față de pianul de ocluzie.
• In caz de ocluzie ortognată arcada dentară superioară, ca regulă, are o formă semieliptică, iar cea
inferioară hiperbolică.
• La ocluzia dreaptă (cap-la-cap) ambele arcade se apropie de forma semieliptică.
• In cazul formelor atipice se notează particularitățile («V», «U», «M», liră, trapezoidă etc.).
La examenul arcadelor dentare evidențiem nivelul general al ariei ocluzale și nivelul suprafeței ocluzale al
fiecărui dinte față de ea și planul de ocluzie.

2. Examenul dinţilor stîlpi aleşi ca elemente de sprijin în punţile dentare.

1) se inspectează numărul si repartiția topografică
2) Se examinează forma și înălțimea dinților stîlpi pentru a determina o alegere corecta a
mijloacelor de menținere.
3) Se evaluează rezistența mecanică.
4) se evidențiază modificări de culoare , distrofii, prezenta leziunilor cuneiforme, bruxism
5) Se examinează punctele de contact interdentare.
6) Se observă, migrările dinților restanți ,migrări care pot fi orizontale (înclinări, translații,
rotații) și verticale (extruzii sau/și egresiuni).
7)Se examinează lucrările protetice vechi, daca acestea sunt prezente(punti, coroane).
8)Se va examina parodontiul marginal si papila interdentara evidentiindu-se prezența
inflamatiei si intinderea ei.
9)La palpare se explorează cavitățile carioase, se apreciază adaptarea marginală a obturațiilor,
se depistează cariile secundare.
10)Mobilitatea dintilor se va aprecia cu manerul unui instrument si nu cu pulpa degetului.
Mobilitatea fiziologica, numita si rezilienta parodontala, se apreciaza a fi 0,1 mm in sens
orizontal (V-O) si in sens axial - 0,01 mm.
Exista 3 grade de apreciere a mobilitatii patologice a dintilor:
- gradul I - mobilitate V-O;
- gradul II - mobilitate V-O si M-D;
- gradul III - mobilitate V-O, M-D si axiala.
Pentru a putea fi selecționat ca stîlp de punte, un dinte trebuie
să indeplinească anumite condiții generale obligatorii:
• Sa fie sanatos sau corect tratat
• Sa nu prezinte distructii avansate
• Sa nu prezinte mobilitate sau retractie gingivala accentua graduri de resorbtie osoasa pe
radiografia dentara
Conditii specifice fiecarui dinte:
• Numarul de radacini : cu cat este mai mare, cu atat stabilitatea dintelui este mai mare.
• Lungimea si grosimea radacinilor : cu cat sunt mai mari, cu atat stabilitatea
dintelui este mai mare
• Divergenta radacinilor : cu cat radacinile sunt mai divergente cu atat dintele este mai puternic
ancorat in os
 • Gradul de implantare osoasa : se refera la cantitatea si calitatea osului in care este implantat
dintele

3. Caracteristica poziţiei şi gradul implantării dinţilor în arcada alveolară.

Dinții restanți pot fi prezenti intr-o singura zona sau pot fi prezenti in mai multe zone.
Dintii situati in mai multe planuri, chiar daca sunt in numar mai redus, ofera conditii mai bune de stabilizare.
Dintii nu sunt implantati perpendicular in oasele maxilare. Forma semieliptica a arcadelor, face ca fiecare dinte
sa prezinte o implantare caracteristica la nivelul arcadelor. La maxilar, axele de implantare converg catre apex,
iar la mandibula sunt divergente spre apex. Aceste axe prelungite alcatuiesc un con, descris de Villain si numit
“con de sustentatie”. Analizand acest con rezulta ca, dintii superiori sunt inclinati in jos si spre exterior, iar
dintii inferiori sunt inclinati in sus si spre interior.
Aceste inclinari pe grupe de dinti se prezinta astfel:
• Dintii din grupul frontal superior sunt inclinati in sens vestibular cu 5 – 10 °, iar dintii din grupul frontal
inferior cu până la 2-3° in acelasi sens.
• Premolarii si primul molar la maxilar sunt inclinati cu 2 - 3° spre vestibuar, iar la mandibula cu 2 – 3°
spre lingual.
• Molarii 2 si 3 sunt inclinati vestibular si mezial la maxilar, iar cei mandibulari vestibular si lingual mai
accentuat.
Dintii au o pozitie de implantare pe oasele maxilare, caracteristica fiecăruia, care ii corespunde un ecuator de
implantare, diferit de cel anatomic. Linia ecuatorului de implantare a dintilor prezinta un grad de paralelism cu
linia de colet, fata de care se afla la o distanta de 2,5 mm.

4. Examenul proceselor alveolare la pacienţii cu edentaţii parţiale.

Acest examen se va efectua la edentațiile parțiale prin inspecție și palpare digitală, fapt ce ne va da posibilitate
să evidențiem și să precizăm:
➢ limitele breşelor dentare, înălțimea, forma,
➢ lăţimea și direcția apofizelor,
➢ distanța de la planul de ocluzie la zona edentată.
Cu deosebită atenție vom examina apofizele alveolare la edentațiile terminale, întinse, subtotale, cînd va fi
necesar un tratament protetic cu proteze mobile, deoarece ele vor fi instalate pe acest cîmp. In aşa cazuri se va
lua în considerație retentivitatea versanților vestibulari și orali, prezența marginilor ascuțite, a exostoazelor,
proeminențelor care deformează osul datorită dinților incluşi, odontoamelor, chisturilor etc., care cer o
prealabilă pregătire chirurgicală.

5. Clasificarea proceselor alveolare după formă şi lăţime

După forma și lățimea apofizei alveolare edentate deosebim:
▪ model îngust mediu de la 5,0 pînă la 8,0 mm
▪ lat de la 4 pînă la 6 dinți și - pînă la 5,0 mm mai mult de 8,0 mm.

6. Clasificarea breşelor după numărul de dinţi lipsă.

După mărimea breşei deosebim:
➢ edentație parțială, redusă (absenți 1-2 dinți)
➢ întinsă (absenți 3-4 dinți)
➢ subtotală (prezenți 1-4 dinți).
Breşele pot fi localizate pe o hemiarcadă sau pe ambele, în zona frontală, laterală. Fiecare breșă poate fi
mărginită la ambele capete cu dinți restanți (breşe intercalate) sau numai la o extremitate (breşe terminale).
Cînd pe una și aceeași arcadă avem ambele varietăți de breșe edentația este mixtă. Arcadele dentare cu bre- şe
intercalate unii autori le numesc arcade dentare întrerupte; în cazul breşelor terminale folosesc denumirea
arcade dentare scurtate; în caz de edentație mixtă - arcade dentare întrerupte și scurtate.

7. Examenul mucoasei cavităţii bucale la pacienţii cu edentaţii parţial

Examenul mucoasei bucale se execută prin inspecție și palpare digitală la nivelul buzelor, apofizelor
alveolare, obrajilor, bolții palatine, limbii, planşeului bucal.
Din punctul de vedere al mobilității deosebim trei tipuri de mucoasă:
▪ activ mobilă,
▪ pasiv mobilă
▪ imobilă.
Mucoasa activ mobilă acoperă buzele, obrajii, palatul moale, planşeul bucal, limba.
Mucoasa imobilă sau fibromtucoasa fixă acoperă apofizele alveolare, versantele lor vestibulare și orale şi
bolta palatină.
Datorită stratului submucos fibromucoasa poate fi comprimată numai in plan vertical la aplicarea unei forte.
Această însuşire a fost determnată ca reziliență.
Mucoasa pasiv mobilă este prezentată printr-o zonă cu o lățime de 1,5-2,0 mm situată la trecerea mucoasei
imobile în activ mobilă. Ea a fost numită pasiv mobilă, deoarece poate fi mobilă in plan orizontal doar prin
aplicarea forței.
Prin palpare digitală sau instrumentală se va aprecia nu numai gradul de reziliență a mucoasei în diferite zone,
dar şi gradul de sensibilitate.
In continuare vom examina frenele și plicele inserate direct pe apofiza alveolară, (frenul buzei inferioare,
superioare, plica pterigomandibulară, rugile palatine, papila incisivă, tuberculii periformi ai mandibulei),
fovele palatine, particularitățile planşeului bucal și a spațiului retroalveolar.

8. Varietăţi de situaţii clinice în edentaţia parţială.

1. Exobucal 2. Endobucal
a. Prabusirea buzei superioare a. Dereglarea de integritate a uneia sau ambelor arcade dentare
b. „obrajii supti” b. Dezintegrarea arcadelor dentare in care apar 2 grupe de dinti:
c. Comisurile labiale coborite. - Grupa functionala (care au antagonisti)
Asimetrie faciala - Grupa nefunctionala
Micsorarea 1/3 inferioara a fetei Suprasolocitari functionale a dintilor restanti
Pronuntarea plicii nazolabiale, mentoniere Abraziune patologica
Mobilitate patologica
c. Migrarea dintilor restanti
d. Dereglari functionale
e. Dereglarile functiei ATM
f. Dureri
9. Varietăţi de proteze dentare folosite la tratamentul edentaţiei parţiale.
Protezele dentare utilizate in tartamentul edentatiei partiale se impart in :
➢ Punți dentare;
➢ Proteze parțiale mobilizabile acrilice cu placă;
➢ Proteze parțiale mobilizabile scheletate(arcate).
10. Principiile de alegere a construcţiei prezente în edentaţia parţială.
Alegerea construcției este determinată de diferiți factori:
➢ Topografia zonei edentate;
➢ Gradul de Întindere a breșei;
➢ Starea țesuturilor dure și a parodontului dinților restanți;
➢ Tipul de ocluzie;
➢ Relațiile interdentare;
➢ Starea generală a organismului ;
➢ Unele momente legate de profesia pacientului, condițiile tehnicomateriale existente etc.
11. Punţile dentare, elementele componente.
Puntea dentara este o lucrare protetica fixa utilizata in stomatologie pentru restaurarea
morfologica a dintilor absenti de pe arcadele dentare sau pentru protectia si remodelarea dintilor
ce au suferit distructii importante.
Puntea dentara este utilizata in special in tratamentul edentatiilor partiale avand rolul de a
compensa functiile masticatorie, estetica si fonetica dintilor absenti, precum si de a preveni
complicatiile ce pot surveni ca urmare a pierderii dintilor.
Părțile unei punți dentare
Puntea dentara este alcatuita din 2 componente :
• Elementele de agregare : sunt coroane dentare cu ajutorul carora puntea se sprijina pe
dintii stalpi. O punte dentara trebuie sa aiba minim 2 elemente de agregare. In functie de
intinderea puntii, numarul lor poate varia.
• Corpul puntii : este partea care inlocuieste dintii absenti. Este pozitionata de obicei intre
elementele de agregare, desi exista cazuri in care se situeaza in afara lor ( punti in
extensie ). O punte poate avea mai multe corpuri in functie de numarul breselor pe care le
restaureaza.
12. Clasificarea punţilor dentare.
După raportul corpului de punte cu apofiza — După relaţia cu dinţii-stalpi:
alveolară deosebim: a) puntea intercalată, la care elementele de agregare sunt
• Corp de punte cu raport în șa; situate pe dinţii-stalpi limitrofi breşei (care mărginesc breşa
• Corp de punte cu raport în semișa; din ambele părţi);
• Corp de punte tangent linear; b) puntea cu extensie— elementele de agregare sunt situate
• Corp de punte cu raport punctiform; de o singură parte a spaţiului breşei, iar corpul punţii se află
• Corp de punte suspendat. ≪in consolă≫ in acest spaţiu;
— După modelul de fixare: c) puntea continuă, care se intinde peste mai multe breşe
a) punţi cementate; situate in ambele hemiarcade, unind prin intermediul
elementelor de agregare a dinţii-stalpi intre ei, cuprinzand
b) punţi mobilizabile;
totalmente arcada dentară, constituind aşa-numita ≪punte
c) punţi demontabile.
totală≫.
— După aspectul fizionomie:
— După localizare:
a) punţi total fizionomice;
b) punţi parţial fizionomice; a) puntea frontală inlocuieşte dinţii lipsă in zona frontală;
b) puntea laterală inlocuieşte dinţii lipsă din zonele laterale;
c) punţi nefizionomice.
c) puntea maxilară sau mandibulară utilizată pentru
— După elementele de agregare utilizate:
restaurarea integrităţii arcadei dentare inferioare sau
a) cu coroane de inveliş total metalice;
superioare.
 b) cu coroane de inveliş mixte;
c) cu coroane parţiale 3/4, 4/5 (onlay-uri);
d) cu coroane Jacket;
e) cu unele incrustaţii intratisulare de tip inlay
sau pinlay;
f) cu coroane telescopice;
g) cu coroane de subsiituţie.
După materiale deosebim:
a) punţi dentare confecţionate din
aliaje nobile şi inobile;
b) punţi dentare nemetalice confecţionate
din acrilate, compozite sau ceramică;
c) punţi dentare mixte confecţionate
din aliaje şi acrilate (metaloacrilice) sau
ceramică (metaloceramice).
Dupa metoda de confectionare :
➢ Lipite sau Sudate,
➢ Turnate
➢ Confectionate prin polimerizarea
acrilatului
— După relaţia cu
dinţii-stalpi şi zonele topografice:
a) punte intercalată unilaterală;
b) punţi intercalate bilateral;
c) punte intercalată frontală;
d) punte intercalată latero-frontală;
e) punte continuă latero-fronto-laterală;
f) punţi intercalate latero-frontolaterale;
g) punte mobilizabilă latero-fronto-laterală combinată cu
o şa liberă extinsă spre distal;
h) punte continuă totală, cu includerea tuturor dinţilor-stalpi.
In dependenţă de aranjarea şi numărul dinţilor-stalpi, V.
Kopeikin deosebeşte 5 varietăţi de punţi:
a) punţi dentare cu două elemente de agregare situate pe cei
doi dinţi limitrofi ai breşei edentate;
b) cu un element suplimentar de sprijin la mijloc;
c) cu elemente de agregare duble situate la o extremitate a
breşei, mezial sau distal;
d) cu elemente de agregare duble situate la ambele extremităţi
ale breşei dentare;
e) cu două elemente de agregare situate pe cei doi dinţi
limitrofi ai breşei şi cu o extensie (consolă) unilaterală.

13. Avantajele şi dezavantajele punţilor dentare.

Avantaje :
Sunt lucrari cimentate definitiv care nu necesita indepartarea periodica pentru igienizare.Datorita
acestui aspect, multi pacienti prefera puntile in detrimentul protezelor. Puntile se fixeaza prin cimentarea
definitiva a elemetelor deagregare pe dintii stalpi, nemaifiind nevoie de indepartarea lucrarii pentru
igienizare.De obicei, din punct de vedere psihologic, pacientii se vor obisnui mult mai repede cu ideea unei
lucrari fixe decat cu cea a unei lucrari mobilizabile.
• Obisnuirea cu puntile dentare se face extrem de rapid
Puntile sunt lucrari cu o greutate redusa si putin voluminoase. De aceea,obisnuirea (sau adaptarea) cu puntile
se face mult mai rapid decat cu protezelor mobilizabile, care sunt lucrari intinse si cu o greutate mai mare.
• Puntile asigura un confort masticator excelent
Aceasta deoarece toate fortele masticatorii se transmit dintilor stalp si nu gingiei de sub corpul
de punte. Daca in cazul protezelor masticatia se realizeaza practic pe gingie, puntile dentare vor
asigura un proces masticator care se va efectua exclusiv pe dintii naturali.
• Refacerea esteticii este foarte buna
Acest aspect este conditionat de executarea puntilor din materiale de calitate superioara : ceramica, zirconiu.
Puntile metalo acrilice de exemplu nu se remarca printr-o estetica deosebita.
• Pentru realizarea puntilor dentare sunt necesare mai putine sedinte
Puntile pot fi finalizate si in 2 sedinte, pe cand protezele mobilizabile au nevoie de minim 4 sedinte pentru
finalizare. Implanturile au nevoie de 3 pana la 6 luni, timp necesar osteointegrarii dupa operatia de implantare.
• Durata de viata si prognosticul sunt bune
Pentru a asigura acest deziderat, este obligatorie respectarea minutioasa a indicatiilor
privind ingrijirea acestor lucrari.
Dezavantajele puntilor dentare:
• Necesita slefuirea dintilor stalpi
Pentru asigurarea sprijinului, este nevoie de slefuirea dintilor stalpi. Pentru ca elementele de agregare sa se
poata insera pe dintii stalpi, aceasta operatiune este absolut obligatorie.Este cel mai mare dezavantaj al
puntilor dentare deoarece duce la pierderea unor mari cantitati de tesut dentar sanatos si, uneori, chiar la
devitalizarea dintilor. De aceea, lucrarile pe implanturi au avantajul neafectarii dintilor vecini bresei edentate.
• Sensibilitatea la cald si rece a dintilor slefuiti
Daca nu se realizeaza lucrari provizorii, dintii slefuiti care au ramas vitali pot prezenta
sensibilitate la stimuli termici pe perioada confectionarii puntii la laboratorul dentar.

1.Care este necesitatea realizării probei definitive a punţilor dentare.

Aceasta analiza prevede examenul puntilor dentare in cavitatea bucala cuprinzind urmatorii indici:
1. insertia puntii pe dintii stilpi
2 examinarea contactelor elementelor de agregare cu dintii stilpi la nivelul coletului si contactele cu
dintii vecini
3. examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolara
4. examinarea rapoartelor cu dintii antagonisti la nivelul suprafetelor ocluzale
• Pentru a verifica culoarea sa coincida cu dintii antagonisti si cu cei veicini,
• Pentrua verifica contactele interdentare (pentru ca se da cu glazura,contactele ar putea fi
stranse)
• Pentru a verifica contactele iterarcadice
• Severifica cu stratul II grosimea cimentului sa fie uniforma(se pune str.II in punte,se insera pe
dinte,se asteapta timpul de priza a materialului,dupa se demonteaza de pe bont si verifica ca
stratul de ciment sa fie uniform distribuit)

2.Consecutivitatea realizării probei definitive a punţilor dentare.

1.analiza pe modelul de lucrul,la care se verifica:
• Culoarea sa coincide cu cea transmisa de medic
• Adaptarea marginala(e pe prag nu e prag)
• Morofologia sa corespunda dintelui lipsa
• Verificarea contactele interdentare,cu dintii vecini si antagonisti (pentru ca se da cu
glazura,contactele ar putea fi stranse)
• Axa de insertie (din ce directie poti insera puntea pe bonturi,V-M-D)
• Pentru a verifica contactele iterarcadice
• Severifica cu stratul II grosimea cimentului sa fie uniforma(se pune str.II in punte,se insera pe
dinte,se asteapta timpul de priza a materialului,dupa se demonteaza de pe bont si verifica ca
stratul de ciment sa fie uniform distribuit)
• Ocluzia ( cu hartia de articulatie,mai intai cu cea de 8 microni(subtire)

3.Cerinţele verificării la etapa probei definitive a punţilor dentare.

1. puntea trebuie sa ̆ se însere ușor pe bonturile dinților stâlpi;
2. marginea elementului de agregare trebuie sa ̆ se adapteze intim la limita preparației, sa ̆ nu fie
nici mai sus, nici mai jos de nivelul preparării; deasemenea, nu trebuie sa ̆ fie mai larga ̆ și
nici mai îngusta ̆, dar sa ̆ corespunda ̆ cu dimensiunile bontului preparat, luând în
considerație și spațiul necesar pentru cimentul de fixare; trebuie sa ̆ se asigure o închidere
marginala ̆ cât mai bună care sa ̆ previna ̆ dislocarea cimentului.
3. contactele cu dinții vecini nu trebuie sa ̆ fie strânse sau slabe; în spațiul interdentar trebuie sa ̆
se pătrunda ̆ cu dificultate minimă doar cu o singura ̆ folie cu grosime de 0.013mm.
4. suprafața mucozala ̆ a corpului de punte trebuie sa ̆ contacteze sau nu cu apofiza alveolara ̆, în
dependența ̆ de forma aleasa ̆ a acestuia;
5. restaurarea protetica ̆ trebuie sa ̆ se integreze în funcția ocluzala ̆, sa ̆ asigure contacte stabile,
sa ̆ solicite la minimum capacitatea de adaptare a musculaturii și a parodonțiului de
susținere; nu trebuie sa ̆ fie spațiu de inocluzie sau contacte primare;
6. toata ̆ suprafața restaurării trebuiesa ̆ fie finisata ̆ și lustruita ̆.

4.Indicaţii la utilizarea fixării temporare a punţilor dentare.

• In cazul in care este o lucrare mai extinsa(din mai multe elemente(dinti)),iar pacientul
simte ocluzie stranie(nu se simte comod cu ocluzia care a fost inregistarta)
• Verificarea adaptarii pieselor protetice in cele trei sfere:
#proximala
#cervicala
# ocluzala
 • Secimenteaza provizoriu cand sunt punti in zona anterioara (zona estetica),iar pacientului
nu-i decis in privinta culorii
• asigurareaunei perioade de adaptare a țesuturilor moi endobucale la contururile și
gabaritul protezei fixe, ca și vindecare a unor posibile leziuni gingivale;
• posibilitatea unei interpretări mai obiective a retenției;
• facilitarea cimentării de durata ̆, întrucât înserarea protezelor parțiale fixe este mai exactă;
• verificarea aspectului fizionomic și al fonației, în unele situații mai deosebite.

5.Materialele utilizate la fixarea temporara ̆ a punţilor dentare.

Cimenturi pentru fixarea provizoriilor:
Pe baza de oxid de zinc cu sau fara eugenol
*cimentul oxid de zinc-eugenol(ZOE)
PULBEREA: oxid de zinc purificat
LICHIDUL: eugenol purificat sau ulei de cuisoare
*cimenturi fara eugenol
*cimenturi pe baza de hidroxit de Ca fara uleuri eterice
-Reocap-Temp Vivadent
- provicol Voco
*ciment pe baza ploieuretan (ex: dentotemp- Nu contine eugenol, deci nu va interfera cu
cimentarea definitiva.
Adeziunea este puternica, insa decimentarea se poate realiza usor, lasand gingia sanatoasa.
Cimentul va ramane in interiorul coroanei, lasand un bont natural sau fabricat curat.
Poate fi folost deci si pe dintii vitali. Filmul de cimenatare este foarte subtire fapt ce concura la
un rezultat esthetic.
Este radioopac.
Indicatii: cimentare temporara de lunga durata
Prezentare: 5ml seringa automixanta, 5 varfuri amestec.

6.Indicaţii la fixarea permanenta ̆ a punţilor dentare.

Punțile sunt fixate definitiv în cazul când s-a făcut proba definitiva ̆ și restaurarea corespunde
tuturor cerințelor.
• puntea trebuie să se însere ușor pe bonturile dinților stâlpi;

• marginea elementului de agregare trebuie să se adapteze intim la limita preparației, să

nu fie nici mai sus, nici mai jos de nivelul preparării; deasemenea, nu trebuie să fie
mai largă și nici mai îngustă, dar să corespundă cu dimensiunile bontului preparat,
luând în considerație și spațiul necesar pentru cimentul de fixare; trebuie să se
asigure o închidere marginală cât mai bună care să prevină dislocarea cimentului.
• contactele cu dinții vecini nu trebuie să fie strânse sau slabe; în spațiul interdentar
trebuie să se pătrundă cu dificultate minimă doar cu o singură folie cu grosime de
0.013mm.
• suprafața mucozală a corpului de punte trebuie să contacteze sau nu cu apofiza
alveolară, în dependență de forma aleasă a acestuia;
• restaurarea protetică trebuie să se integreze în funcția ocluzală, să asigure contacte
stabile, să solicite la minimum capacitatea de adaptare a musculaturii și a
parodonțiului de susținere; nu trebuie să fie spațiu de inocluzie sau contacte primare;
 • toată suprafața restaurării trebuiesă fie finisată și lustruită.

7.Materialele utilizate la fixarea permanenta ̆ a punţilor dentare.

Are drept obiectiv principiul realizarii unei legaturi cat mai etanse intre suprafata perparatiei si
restaurare.
Materialul pentru fixare trebuie sa fie netoxice pentru pulpa,anticariogen si insolubile in orice
situatie
Varietatea de alegere depinde de:
-forma de retentie a bontului
-stabilitatea coroanei
-nr.elementelor de agregare
-starea pulpei
-marimea foretelor de solicitare.
Cimenturi:
• Cimenturi traditionale:FOZ,CFS,ZOE
• Cimenturi polielectrolitice :PCZ,CIS
• Cimenturi rasini(acrilice,diacrilice,adezive)
• Cimenturi “hibride”(CIS SI RDC)

I Cimenturi traditionale :
Cimenturile fosfat de Zn :
*pulbere amestec de oxid de Zn
*lichid : aluminiu si Zn
Grosimea peliculei de ciment ,intre dinte si restaurare este de 25Mm,cee ace permite adaptarea
corecta a coroanei.
Cimentarea : 3-6 minute
Intarirea in cav.bucala 5-9 minute
Cimentarea trebuie finalizata imediat dupa prepararea amestecului.Orice intarziere atrage
dupa sine ingrosarea peliculei si neadaptare corecta a coroanei pe dinte.
Cimenturi :Harvard Ciment
Zinc Cement
Crown and Brindge
*cimenturi silico-fosfat(CFS): ex: Translit(Merz),ARISTOS(Spofa Dental)

II Cimenturi polielectrolitice :
*cimentul policarboxilat de Zn(pulbere+lichid)
Supus presiunii se intinde in pelicula fina,cu grosime de 25-35 microni
Ptr. a Evita erorile se indica folosirea dozatoarelor,anexate la fiecare produs si pastrarea
prorportiilor indicate de producator.
Timpul de priza 6-8 min,in cav.bucala
Timpul de lucru 2,5-3,5 minute
Adeziunea la smalt si dentina este buna,cat si la diverse metale
Biocompatibilitate
Reprezentatnti : BONDEX,DURELON,CARBOXYLAT CEMENT
 • CIS DE TIP I destinate pentru cimentare
- Sistem bicomponent: pulbere+lichid
- Sistem anhidru : pulberea se amesteca cu apa distilata.
Proprietati :
- Adeziune crescuta
- Rata scazuta de carie secundara
- Toleranta pulpara buna
Reperezentanti :
-Chemfil
- FUJI
- KETAC-CEM
- AQUACEM

III CIMENTURI DE RASINI:

- Cimenturi acrilice(sunt ft sensibile la umezeala,in tp.prizei au effect nociv asupra
pulpei,timpul de priza scurt,indeparatarea execesului este dificila)
- Cimenturi diacrilice(utilizate pentru fixarea ceramicii,metalului) si cimenturi
diacrilice dual cure(autopolimeri in 60-90sec.)
- Cimenturi rasini adezive(sunt autopolimerizabile dar pot fi si
fotopolimerizabile,asigura lipire atat mecanica cat si chimica)

IV CIMENTURI HIBRIDE:
Sint CIS modificate cu rasini.
Mecanismul de actiune are la baza reactia acid-baza si polimerizare
Avantaje:
-tp de intarire scurt
-Ph-ul creste rapid
- solubilitate crescuta
-aspect superior fata de CIS
* CRITERII DE SELECTARE A CIMENTURILOR:
- Starea dintilor stalpi(a pulpei)
- retentia biomecanica a coroanei pe dintele stalp
- marimea anticipate a fortelor c/e vor tinde sa desprinda restaurarea.

8.Pregătirea elementelor de agregare către fixarea punţilor dentare.

• Elementele de agregare trebuie sa fie sablate in laborator,
• Degresearea cu alcool si uscarea lor cu un jet de apa-aer
• Daca cimentam cu rasini,composite sau cimenturi pe baza de rasini,atunci vom aplica un
primer pentru metal si pentru zirconiu,(de exemplu: z-primer)
9.Pregătirea dinţilor stâlpi către fixarea punţilor dentare.
• Izloarea campului operator(cu rulouri de vata)
• Degresarea bonturilor
• Daca margina prepartii este subgingivala,vom folosi firul de retractie pentru a avea acces
la marginea preparatiei
• Sablarea dintilor cu oxid de aluminiu de 50 de microni(aquacare)

• Daca cimentam cu glasionomer modificat cu rasina(ex.: fuji+),atunci folosi

toothconditioner,de la GC(acid poliaclirilic)
• Sidaca cimentam cu cimenturi pe baza de rasini composite,(metalul doar cu
galsionomeri,pentru ca lumina lampii nu patrunde pentru polimerizare,)atunci vom
gravaj dintele cu acid ortofosforic 37% + bod
• Spalam cu ajutorul unui jet de apa-aer si uscam bine bine,dupa care cimentam

• Cu o sonda inlaturam surplusurile de material

• Putem face si periaj la pacient

10.Sfaturile şi recomandările pacientului dupa ̆ fixarea punţilor dentare

• pacientul sa ̆ nu consume lichide și sa ̆ nu mănânce timp de 2 ore
• sa ̆ nu consume alimente foarte tari;
• sa ̆ urmeze orarul vizitelor la medic;

• sa ̆ respecte igiena protezei (tehnica de periaj);

Cerinţele către elementele de agregare

să se adapteze intim la bont (ceea ce nu este totdeauna realizabil) și să nu se rotească în jurul axului
lung al dintelui;
• să redea morfologia dintelui restaurat;
• să stabilească contacte fiziologice cu dinții vecini și antagoniști;
• să restabilească funcția masticatorie a dintelui acoperit
• să aibă suprafață netedă, fără margini ascuțite; versantele cuspizilor să aibă înclinație de 20 de grade.
• să aibă o grosime uniformă, să nu aibă perforații, să nu producă efectul de galvanism.
• ambele elemente de agregare trebuie să aibă un ax de inserție comun.
•

Examinarea contactelor

se apreciază contactele cu dinții vecini și antagoniști cu ajutorul hârtiei de articulație: aceasta de

interpune între coroană și dintele natural și se presează: zona de contact se colorează;
• contactele trebuie să fie uniforme, să nu fie contacte premature sau infraocluzie;
• se apreciază contactele cu dinții vecini și antagoniști cu ajutorul hârtiei de articulație: aceasta de
interpune între coroană și dintele natural și se presează: zona de contact se colorează;
• contactele trebuie să fie uniforme, să nu fie contacte premature sau infraocluzie;
•
Examinarea la nivelul parodontului marginal

la nivelul coletului, coroana trebuie să aibă un contact intim la nivelul preparației, care se face fără
prag;
• în privința raportului marginii coroanei ştanțate cu parodontul marginal exista trei opinii:
a) marginea coroanei pătrunde în sulcusul dentogingival cu 0,2— 0,3 mm;
b) marginea coroanei este tangentă la marginea gingivală;
c) marginea coroanei nu ajunge la cea gingivală cu 1,5-2mm.
• Conform primei opinii dacă marginea coroanei nu este înfundată în sulcusul dentogingival, în zona
terminală ea creează un punct de retenție pentru produsele alimentare;
• A doua opinie confirmă că marginea coroanei cu o grosime de 0,25—0,3 mm introdusă în sulcusul
dentogingival provoacă leziunea țesuturilor din această zonă ca rezultat al căreia survin inflamația,
retracția gingiei şi apariția pungii dento-parodontale.
• Autorii concepției a treia susțin, că marginea coroanei trebuie să se termine cu 1,5—2 mm pînă la
parodontul marginal prevenindu-se astfel leziunile mecanice. Ei recomandă ca marginea coroanei să fie
 subțiată maximal prevenind retenția alimentelor.

Tactica medicului în cazul necorespunderii cerinţelor către coroanele ştanţate

În cazurile când coroana ștanțată nu corespunde cerințelor, medicul încearcă să o adapteze îndoind-o cu
cleștele sau șlefuind-o ușor cu freza;
• Dacă necorespunderile nu sunt de amploare mare, acestea pot fi remediate dar dacă coroana este de
dimensiuni mai mici sau prea subțire și perforată, atunci se face altă coroană;
•
Efectuarea probei coroanei ştanţate ca elemente de agregare a punţii dentare

Primind coroana confecționată în laborator medicul se convinge dacă ea este de pe dintele dat,
apreciază dacă corespund formele anatomice, o prelucrează cu etanol, eter și efectuează proba.
• Se verifică inserția pe bont: trebuie să se îmbrace cu ușurință dar să se înlăture cu o oarecare opunere a
rezistenței, la limita preparației coroana trebuie să aibă un contact intim pe toată întinderea marginii ei;
• Apoi se încearcă mobilizarea coroanei spre vestibular și oral: coroana trebuie să aibă stabilitate bună pe
bont.
• Când se efectuează proba se atrage o atenție deosebită raportului dintre marginea coroanei și
parodonțiului marginal; pentru a evita lezarea lui coroana trebuie atent mișcată spre colet ținând cont
de raportul ce se creează.
• După adaptarea marginală a coroanei urmează verificarea contactului ocluzal care se determină vizual cu
ajutorul hârtiei de articulație sau cu o folie de ceară atrăgând atenția la contactul cu antagoniștii și cu
dinții vecini.
• O mare importanță o are și axul de inserție a coroanelor, care trebuie să fie paralel, pentru a fi posibilă
inserția protezei pe diții stâlpi.
•
Cerinţele către modelul pentru modelarea corpului de punte

Modelul se realizează din gips simplu și trebuie să fie integru, să nu prezinte surplusuri, fisuri, fracturi,
să-și păstreze volumul după priză, să fie rezistent și cu o suprafață netedă care să redea intim câmpul
protetic.
• Modelul de bază trebuie să fie izolat pentru a preveni lipirea blocului de ceară de modelare.
•
Proba coroanei de substituţie ca element de agregare

Se verifică adaptarea dispozitivului radicular la pereții canalului radicular și a dispozitivului coronar la

suprafața orizontală a bontului: odată ajustată, coroana de substituție trebuie să stea fixă, iar la
încercările de a o mobiliza să opună rezistență;
• De asemenea, joncțiunea coroanei cu țesutul dur al dintelui trebuie să fie cât mai intimă;
• Se verifică contactele cu dinții vecini și antagoniști cu ajutorul hârtiei de articulație: să nu fie în supra-
sau infraocluzie, să aibă contact intim cu dintele vecin;
• Se verifică contactele cu dinții vecini și antagoniști cu ajutorul hârtiei de articulație: să nu fie în supra-
sau infraocluzie, să aibă contact intim cu dintele vecin;
• Se verifică axul de inserție a pivotului radicular, care trebuie să fie acelați la toate elementele de
agregare, pentru a facilita ajustarea punții la câmpul protetic.
•

Proba preventivă și definitivă a punților dentare din două bucăți.

Proba preventivă se face după solidarizarea coroanelor și a corpului de punte;

• Se verifică pe model adaptarea la colet a fiecărui element de agregare și stabilitatea punții pe dinții stâlpi;
• se verifică în cavitatea bucală inserția pe câmpul protetic, care trebuie să se facă cu ușurință;
• stabilitatea punții pe dinții stâlpi: nu trebuie să basculeze;
• contactul corpului de punte cu mucoasa apofizei alveolare edentate (șa, semișa, tangent linear,
punctiform sau suspendat);
• se verifică contactele cu dinții vecini și antagoniști;
• la confecționarea punții semifizionomice se apreciază culoarea materialului fizionomic.
• Proba definitivă se petrece când puntea este finisată și pregătită pentru a fi cimentată pe dinții stâlpi;
• Se verifică dacă nu balansează, adaptarea elementelor de agregare pe bontul dintelui stâlp, contactele
interdentare, contactul suprafeței mucozale cu fibromucoasa și, dacă este cazul, culoarea materialului
fizionomic;
• Se verifică integrarea în arcadă și nivelul restabilirii funcției masticatorii și estetice.