1.

Tabloul clinic a pacienţilor cu anomalii de forma, mărime şi poziţie a dinţilor

unitari.
Anomaliile dentare de formă sunt tulburări din perioada de morfodiferențiere a ger-
menilor dentari la nivelul centrilor dentari de creştere, manifestată coronar sau radic-
ular.
În etiopatogenia anomaliilor dentare de formă sunt încriminați factorii primari (eredi-
tari, genetici) sau secundari (endocrinopatii, infecții, traumatisme, iradieri).
La nivelul centrilor dentari de creştere, apare o activitate intensă, scăzută sau ab-
sentă, care modifică morfologia dentară, prin apariția sau dispariția unui centru
dentar de creştere.
Formele clinice ale anomaliilor dentare de formă sunt coronare, tuberculare, radic-
ulare sau paradentare:
• coronare:
- mici – în formă de cui, bob de orez, făraş, clapă de pian.
- mari – dinți giganți, geminați, fuzionați, baroc, Moser, Hutchinson, etc.
• tuberculare:
- Zuckerkandl – pe fața mezio-palatinală a molarilor temporari;
- Carabelli – pe fața mezio-palatinală a molarului prim permanent superior;
- Bolk – pe fața mezio-vestibulară a molarilor permanenți secunzii sau de
minte superiori;
- sixtum – la nivelul molarului prim permanent inferior.
• radiculare – rădăcini supranumerare,
anormale, anomalii canaliculare, etc.

• paradentare – perle de smalŃ, dentinoame (extradentare, intradentare).

Diagnosticul pozitiv clinic:

• tulburări dento-dentare (înghesuire dentară regională);
• tulburări dento-alveolare;
• tulburări ocluzale;
• modificări fizionomice.

Principiile de tratament sunt:

• la dinții temporari – extracției timpurie, pentru că resorbția rădăcinii este
îngreunată;
• la dinții permanenți:
- coroană mică – microproteză fizionomică;
- coroană mare – extracție şi protezare.
2.Complicaţii în cazul anomaliilor de poziţie a unor dinţi.

3. Trauma ocluzală primară, patogeneza.

Trauma ocluzală primară se caracterizează prin afectarea parodonțiului al unui sau mai
multor dinți ca urmare a supraâncărcării ocluzale. Nu este indusă formarea pungilor
paradontale și nu este alterată capacitatea de atașare a fibrelor parodontale.
Cauze: Trauma ocluzală este factorul etiologic primar al distrucției parodontale. Alter-
area dentară locală provine numai de la nivel ocluzal, exemple:
- Obturație înaltă
- Lucrare protetică ce determină transmiterea de forțe excesive la nivelul dinților
stâlpi și al dinților antagoniști
- Migrări dentare în breșele edentate neprotezate
- Deplasarea ortodontică a unor dinți în poziții nefuncționale acestora.
4.De care factori e determinată posibilitatea tratamentului ortodontic sau mixt a
ADM la adulţi? CA LA PUNCTUL 9
5.Indicaţiile tratamentului ortodontic la adulţi.

6.Contraindicaţii tratamentului ortodontic la adulţi.

7.Forme clinice de disarmonii dentoalveolare (îngesuirea dentară).

Formele clinice ale înghesuirii dentare sunt următoarele:

După etiologie:
• înghesuire primară (adevărată) – macrodonție.
• înghesuire secundară – determinată de:
- endoalveolie;
- anomaliilor dentare izolate–meziodens, rotații, ectopii;
- extracțiilor precoce ale dinților temporari.
• înghesuire terțiară – apărută după:
- erupția molarilor de minte;
- tratamente ortodontice;
- încheierea creşterii reziduale.
• înghesuire tranzitorie – erupții dentare precoce pe arcade insuficient dezvoltate.
• înghesuire combinată – primară cu secundară.

După severitate:
• înghesuire uşoară – lipsă de spațiu de 2 - 4 mm;
• înghesuire medie – lipsă de spațiu de 3 - 5 mm;
• înghesuire gravă – lipsă de spațiu peste 5 mm.

După topografiere:
• înghesuire frontală – zona incisivă;
• înghesuire intermediară – zona canină;
• înghesuire laterală – zona premolare-molară eruptă;
• înghesuire posterioară – zona molară care va erupe.

8.Caracteristica forţelor folosite în tratamentul ortodontic la adulţi.

Forțele ortodontice sunt forțele pe care aparatele ortodontice le exercită asupra ele-
mentelor aparatului dento- maxilar, în scopul corectării anomaliilor dento-maxilare.
Clasificarea forțelor ortodontice se realizează după mai multe criterii:
După acțiunea forțelor:
- forțe ortodontice – între 50 -100g;
- forțe ortopedice – între 250 - 3000g.
După locul aplicării forțelor:
- forțe extraorale – postero-anterioare şi antero-posterioare;
- forțe intraorale – monomaxilare sau intermaxilare.
După intensitatea forței:
- forțe subliminale – (15 - 20g/cm2), care nu produc deplasări;
- forțe uşoare – (20 - 30g/cm2), care produc fenomene de resorbție şi apoziție în ju-
rul dintelui, dacă sunt aplicate o perioadă lungă de timp.
-  forțe medii – (30 - 50g/cm2), se aplică intermitent, cu durată scurtă, pentru a se
produce fenomenele de resorbție şi apoziție în jurul dintelui, iar cele aplicate con-
tinuu sunt nocive pentru țesuturile dento-periodontale.
- forțe mari – (peste 50g/cm2), sunt forțe distructive şi nu sunt recomandate pentru
obținerea efectelor ortodontice, ci pentru producerea efectelor ortopedice.

După ritmul de aplicare a forței (raport dintre acțiunea forței şi durata de repaus):
- forțe intermitente – caracterizate prin alternanță a perioadei de acțiune (când este
purtat aparatul ortodontic) şi de repaus (când aparatul ortodontic este îndepărtat şi
țesuturile îşi reiau circulația normală), fiind produse de aparatele mobilizabile (şu-
rubul ortodontic), aparatele extraorale şi activatoare, care sunt purtate 12 - 18 ore
pe zi;
- forțe discontinue – caracterizate prin alternanță a perioadei de acțiune (când
aparatul ortodontic este activat) şi de repaus (când forța de activare a aparatului
ortodontic diminuă pe măsură ce se produce mişcarea dintelui şi țesuturile se reor-
ganizează), fiind produse de arcurile ortodontice ale tehnicii fixe Edgewise clasic.
- forțe continue – caracterizate prin perioade de acțiune cu intensitate aproximativ
constantă în timpul deplasării dentare şi nu necesită activări frecvente, fiind forțele
lejere, cele mai indicate şi sunt produse de arcurile ortodontice ale tehnicii fixe
 Begg, de arcurile secundare cu acțiune îndelungată ale aparatelor mobilizabile şi
de tracțiunile elastice intraorale.
Forța optimă pentru producerea mişcării dentare este reprezentată de forța
care are o rată rapidă a deplasării dintelui, fără pierderi importante tisulare şi cu con-
fort al pacientului.
Forța ortodontică optimă utilizată pentru deplasarea dentară, trebuie să în-
deplinească anumite caracteristici: să fie minimă, să producă mişcarea dintelui, să fie
confortabilă pacientului şi să nu producă mobilitate dentară.
Valorile forței ortodontice optime utilizată pentru deplasarea dentară este în funcŃie
de dintele pe care se aplică:
- canini superiori – F = 100 - 250cN;
- canini inferiori – F = 90cN;
- premolari superiori – F = 50 - 200cN;
- molari superiori – F = 250cN.
Valorile forței ortodontice optime utilizată pentru deplasarea dentară este în funcție
de tipul de deplasare a dintelui:
• versie–F=50-75g;
• gresie–F=100-150g;
• redresare radiculară – F = 75 - 125g;
• rotație–F=50-75g;
• egresie–F=50-75g;
• ingresie–F=15-25g;
• ingresia celor patru incisivi inferiori – F = 50g;
• ingresia celor patru incisivi superiori – F = 120 - 150g.

Din punct de vedere al intensității şi al ritmului de aplicare al forțelor ortodon-

tice, cele mai indicate forțe utilizate în ortodonție sunt forțele continue cu intensitate
redusă (forțe lejere) sau forțele intermitente cu intensitate medie.
Amplitudinea forței este direct proporțională cu lungimea arcului ortodontic şi
invers proporțională cu diametrul arcului ortodontic şi depinde de proprietatea şi
structura aliajului component. Intensitatea forței este direct proporțională cu grosimea
arcului ortodontic şi cu gradul de activare al acestuia şi invers proporțională cu
lungimea arcului ortodontic.
Un sistem de forțe optimale este acela care controlează centrul de rotație al
dintelui în timpul deplasării dentare, produce o presiune optimă în ligamentul peri-
odontal, iar forța este constantă în timpul deplasării dentare.

9. De care factori depind rezultatele tratamentului ortodontic la adulţi?

Tratamentul ortodontic şi ortopedic dento-facial este condiționat de parametrii
diagnosticului obținuți din dosarul ortodontic al pacientului, pentru a stabili factorii
de necesitate a unui tratament simplu (uşor) sau complicat (complex). Soluțiile posi-
bile ale tratamentului sunt individualizate şi elaborate în linii mari, pentru a avea o
sinteză finală a planului de tratament. Ordinea priorităților terapeutice sunt în
concordanță cu cererea pacientului şi cu posibilitățile laboratorului de tehnică
dentară.
A. Soluțiile terapeutice ale elementelor generale vor fi în funcție de starea de
sănătate generală şi orală a pacientului, de gradul de igienă dentară şi de motivația pa-
cientului. Scopul tratamentului ortodontic este de a aduce un beneficiu maxim pa-
cientului, cu riscuri de recidivă minime. Ortodontul trebuie să economisească efort şi
resurse, iar costul tratamentului trebuie să fie minim. Balanța dintre beneficiu - riscuri
- costuri este în echilibru, când există o disponibilitate în modificarea planului ter-
apeutic.
B. Soluțiile terapeutice ale elementelor funcționale vor fi în funcție de vârsta
pacientului şi de severitatea efectelor produse de acestea.

Obiceiurile vicioase practicate în trecut, pot fi factorul etiologic al unor anomalii

dento-maxilare, iar cele practicate în prezent trebuie înlăturate.
Disfuncțiile aparatului dento- maxilar pot fi cauza deplasărilor dentare, a dis-
crepanțelor scheletale şi care vor afecta profilul pacientului.
Postura limbii poate influența direcția creşterii componentelor scheletale şi poate de-
termina forma anormală a arcadelor dentare şi malpozițiile dentare.
Disfuncțiile articulației temporo-mandibulare pot fi factori etiologici ai:
• anchilozei funcționale temporo-mandibulare – cu limitarea deschiderii cavității
orale, deviația laterală a mentonului şi instalarea unei asimetrii scheletale în timpul
creşterii generale a pacientului;
• spasmelor musculare – cu dureri faciale, poziționarea excentrică a mandibulei şi
ocluzie dentară anormală;
• bruxismului – cu abrazii dentare, afecțiuni periodontale, malpoziții dentare şi
ocluzie dentară anormală;
• laterodeviației mandibulare – cu afectarea elementelor morfologice ale articulației
temporo-mandibulare.

C. Soluțiile terapeutice ale elementelor structurale (dento-alveolare,

scheletale şi țesuturi moi) vor fi în funcție de vârsta pacientului şi de severitatea dis-
crepanțelor.
1. Elementele dento-alveolare:
Problemele legate de vârsta dentară şi osoasă sunt un criteriu de espectativă
sau de acțiune a terapiei ortodontice. În erupția dentară întârziată, ortodontul va
aştepta reglarea erupției dinților permanenți şi va recomanda consultația
endocrinologică. Într-o vârstă osoasă avansată, tratamentul ortopedic va fi început
imediat, dacă discrepanțele scheletale sunt evidente şi profilul pacientului este afec-
tat.
Problemele legate de alinierea dinților după analizele de spațiu sagitale, transversale
şi verticale ale modelelor de studiu şi cefalometrice, vor pune în discuție posibilitățile
de creare a spațiului pe arcadele dentare, prin:
- mărirea diametrului arcadelor dento-alveolare – numai în timpul activității
osteogenetice a suturilor maxilare;
 - distalizarea grupelor de dinți laterali – dacă acest mecanism a produs înghe-
suirea dento-maxilară şi dacă există spațiu în zona posterioară retrodentară;
- extracția în scop ortodontic – cu consimțământul pacientului şi după criteriile
de alegere a dinților care vor fi extraşi;
- disjuncția maxilară – indicată în endognația maxilară.

Problemele legate de rotațiile dentare vor fi abordate în funcție de mecanismul

care le-a produs şi în funcție de dinții rotaŃi. Rotațiile molare produc o micşorarea a
spațiului pe arcade şi se datorează migrărilor meziale. Derotarea molarilor va crea
spațiu pe arcadele dento-maxilare. Dinții frontali rotați ocupă mai puțin spațiu pe ar-
cade şi pentru derotarea lor va fi necesară crearea de spaiu pe arcadele dento-
alveolare.

2. Elementele bazelor scheletale:

Problemele de creştere scheletală trebuie abordate din perspectiva spațială şi a
factorilor cauzali naturali sau patologici, ocluzia dentară fiind direct influențată de
relațiile bazelor osoase maxilare.
În sens transversal, ocluzia încrucişată poate fi determinată de înclinările
dentare pe suportul osos (ocluzia încrucişată dentară), de un maxilar îngust sau de o
mandibulă largă produse de tulburările de creştere (ocluzia încrucişată scheletală).
În sens sagital, ocluzia distalizată sau mezializată poate fi determinată de de-
plasările dentare meziale sau distale (clasa a II-a sau a III-a dentară) sau de prognația
sau retrognația maxilară sau mandibulară (clasa a II-a sau a III-a scheletală).
În sens vertical, adâncimea ocluziei poate fi determinată de cauze scheletale
(rotație mandibulară sau tip de creştere facială) sau dentare (intruzia sau egresia
dinților):
• rotația mandibulară – va indica tendinŃă la deschiderea sau la închidere a
ocluziei dentare frontale;
• paralelismul planurilor mandibular, ocluzal şi palatin – planurile convergente
înapoia feței, va indica o dimensiune posterioară mai mică decât cea ante-
rioară (ocluzie deschisă scheletală);
• egresia dinților frontali sau intruzia dinților laterali – produce ocluzia adâncă
anterioară dentară;
• intruzia dinților frontali sau egresia dinților laterali – produce ocluzia de-
schisă anterioară dentară;
• egresia dinților laterali unilaterală sau bilaterală – produce ocluzia deschisă
posterioară dentară;
• intruzia sau erupția insuficientă a dinților laterali, ca şi distrucția sau
pierderea lor prin carie dentară – produce ocluzia adâncă posterioară dentară.

Se vor pune în discuție posibilitățile terapeutice ale discrepanțelor scheletale, prin:

• modificarea creşterii scheletale – numai în timpul creşterii generale a pacien-
tului prin mijloace ortopedice dento-faciale;
 • compensările dentare ortodontice (camuflajul ortodontic) – după terminarea
creşterii generale a pacientului;
• repoziționarea scheletală chirurgicală – după terminarea creşterii reziduale
condiliene.

Problemele legate de relațiile maxilo-mandibulare față de baza craniului pot fi

determinate de o creştere anormală a planum-ului, produsă de unele sindroame genet-
ice.
3. Elementele Țesuturilor moi faciale:
Problemele legate de profilul facial sunt determinate de divergența anterioară
sau posterioară a feței, în raport de configurația frunții şi de discrepanțele scheletale
subiacente.
Problemele legate de profilul labial sunt determinate de relația incisivilor față
de osul alveolar şi de bazele scheletale şi față de configurația bărbiei (grosimea țesu-
turilor moi, poziția mandibulei).

10.Aparate fixe utilizate la tratamentul anomaliilor de poziţie a dinţilor.

11. .Aparate mobile utilizate la tratamentul anomaliilor de poziţie a dinţilor.

12. Particularităţile tratamentului protetic în caz de microdonţie.

Obiectivele tratamentului urmăresc:
• fără tratament – când există echilibru ocluzal şi funcțional;
• restaurări coronare pe toți dinții.

13.Principii de tratment protetic în caz de macrodonţie.

Obiectivele tratamentului urmăresc:
• depistare precoce – extracția seriată după Hotz;
• depistare tardivă – extracții în scop ortodontic şi alinarea dentară cu aparate biome-
canice mobilizabile sau fixe.

14.Tratamentul protetic a pacienţilor cu îngesuiri dentare.

Principiile de tratament diferă după cauza şi severitatea înghesuirii, după vârsta
pacientului şi tipul dentiției.

Obiectivele tratamentului urmăresc:

• înghesuirea tranzitorie:
- se autoreglează odată cu creşterea maxilară;
- dacă nu se autoreglează, trebuie creat spațiu pe arcadă.
• înghesuirea primară:
- depistare precoce la 6 - 7 ani – se creează spațiu pe arcade prin extracții dirijate
după Hotz;
- depistare tardivă la 12 ani – se creează spațiu pe arcade prin extracții în scop
ortodontic şi alinierea dinților.
• înghesuirea secundară:
- crearea spațiului pe arcadă prin – şlefuiri selective ale dinților temporari, expan-
siune în endoalveoliei, disjuncție în endognației, distalizare în mezializările lat-
erale, extracții dentare în scop ortodontic, a dinților supranumerari sau a dinților
temporari restanți.
- alinierea dinților pe arcade – cu aparate biomecanice mobilizabile sau fixe.
• înghesuirea terțiară:
- crearea spațiului pe arcade – prin extracții dentare în scop ortodontic;
- alinierea dinților pe arcadele dentare.
• înghesuirea uşoară:
- supravegherea creşterii dento-maxilare;
- supravegherea funcțiilor;
- supravegherea igienei orale.
• înghesuirea medie:
- analiza deficitul de spațiu de pe arcadele dentare;
- analiza stării zonei dentare laterale;
- analiza gradul de supraocluzie incisivă;
- analiza tipului de creştere cranio-facială;
- analiza secvenței de erupție a dinților laterali.
• înghesuirea gravă:
- crearea spațiului pe arcade – expansiune maxilară sau disjuncție maxilară, ex-
tracție dentară dirijată sau în scop ortodontic;
- alinierea dinŃilor.
Etapele tratamentului sunt:
• creare de spațiu pe arcadele dentare prin:
- lărgirea arcadelor dento-alveolare – şurub ortodontic;
- extracție dirijată după Hotz;
- distalizarea dinților laterali;
- vestibularizarea dinților frontali;
- disjuncție maxilară;
- extracție dentară în scop ortodontic;
- stripping-ul dinților permanenți.
• alinierea dentară.

Tratamentul instituit poate fi:

• profilactic:
- în dentiția temporară;
- depistareprecoce;
- măsuri împotriva cauzelor posibile ale înghesuirii dentare.
• interceptiv:
- în dentiția temporară;
- depistarea cauzei – factori generali, funcționali, obiceiuri vicioase;
- terapie cauzală – bolilor genetice, endocrine, O.R.L., metabolice;
- terapie funcțională – decondiționarea obiceiurilor vicioase;
- şlefuiri selective ale dinților temporari (1 - 3 mm) pentru malpozițiile
dentare ale incisivilor erupți sau în erupție;
- menținerea spațiului pe arcade în cazul extracțiilor precoce ale dinților tem-
porari.
• normal:
- în dentiția mixtă, până la 12 ani;
- depistarea cauzei;
- crearea spațiului pe arcade;
- alinierea dentară;
- terapie ortodontică, terapie chirurgicală sau chirurgical-ortodontică;
- se utilizează toate tipurile de aparate ortodontice.
• tardiv:
- în dentiția permanentă, după 12 ani;
- crearea spațiului pe arcadele dentare;
- alinierea dentară;
- terapie chirurgical-ortodontică
- se utilizează aparate biomecanice fixe.
Mijloacele de tratament sunt:
• aparate pasive – menținătoare de spațiu;
• aparate biomecanice mobilizabile sau fixe;
• aparate funcționale simple sau activatoare;
• aparate intra-extraorale.
• contenție provizorie sau permanentă.

15. Tratamentul protetic a pacienţilor cu poziţii palatinale a dinţilor.

16.Tratamentul protetic a pacienţilor cu poziţii vestibulare a dinţilor.
PENTRU 15-16
Principiile de tratament diferă dacă ectopia de canin este:
- simptom în cadrul altei anomalii (macrodonție, înghesuirea dento- alveolară
determinată de compresiunea de maxilar, meziopoziția generalizate);
- entitate clinică aparte.
Etapele tratamentului ortodontic sunt:
- descoperirea cauzei şi îndepărtarea obstacolului existent – extracția dintelui tempo-
rar restant pe arcadă, îndepărtarea capacului fibromucos;
- recâştigarea spațiului pe arcadă, prin mecanism invers de producere – în
macrodonție prin extracție de dinți permanenți în scop ortodontic; în înghesuirea
dento-alveolară determinată de compresiunea de maxilar prin expansiunea arcadei;
în meziopoziția generalizate prin distalizarea grupului premolar-molar;
- saltul articular – în ectopia orală;
- alinierea dinților ectopici;
- contenție.
Tratamentul instituit poate fi:
- profilactic – asigurarea dezvoltării normale dento-maxilare;
- interceptiv – înlăturarea cauzei;
- normal – terapie activă cu aparate biomecanice mobilizabile sau fixe pentru
crearea spațiului şi alinierea dentară;
• tardiv:
• chirurgical-ortodontic – extracție dentară în scop ortodontic, redresare chirurgi-
cală intraalveolară, alinierea dintelui, germectomie, transplantare;
• chirurgical – extracția caninului ectopic când se găseşte la distanță mare de
arcada dentară, dinții sunt perfecți aliniați şi nu are spațiu, este deformat, rotat şi
rădăcina este acoperită de un strat subțire de os.

17.Particularităţile migrărilor dentare la copil şi adult.