ELABORAREA METODICĂ Nr.

7
TEMA: Tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare cu extensie. Indicaţii. Etapele de
confecţionare. Avantaje şi dezavantaje.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL
1. Caracteristica punţilor dentare cu extensie.
Punţile dentare cu extensie au numai un singur punct de sprijin, numai dintr-o singură parte
(mezială sau distală).
Punțile au intermediarii (corpul de punte) poziționați intre elementele de agregare (retentorii).
Corpul de punte este situat in afara elementelor de agregare inlocuind dinti situati fie spre anterior
(extensie meziala ), fie spre posterior ( extensie distala ). Caracteristic pentru această construcție este
situarea elementelor de agregare pe o singură parte a corpului de punte.
Sprijinul dento-parodontal se realizează punctiform , poziția intermediatorilor fiind mezială
respectiv distală de elementele de agregare. Legătura corpului de punte cu retentorii se face numai la o
extremitate, celăltă extremitate rămânând liberă, neconexată.
Ca element de agregare pot fi aleşi dinţii cu ţesutul parodontal sănătos. La absenţa a doi dinţi ca şi
în edentaţiile terminale aşa construcţii duc la suprasolicitarea dinţilor stâlpi şi sunt contraindicate.
Etapele de confecţionare a punţilor dentare cu extensie depind de particularităţile constructive (lipite,
întreg turnate, mixte etc.).
2. Indicaţii şi contraindicaţii către tratamentul cu punţi dentare cu extensie.
Indicații (generale):
- Restaurarea edentațiilor reduse, când lipsește un singur dinte;
- Cazurile clinice în care dimensiunea mezio-distală a breșei este egeală sau mai mică comparativ cu
aceeași dimesiuni a dintelui stâlp;
- Cazurile clinice în care dinții stâlpi au o coroană lungă, implantarea parodontală este bună sau foarte
bună, axul de implantare este favorabil;
- Cazurile clinice în care antagoniștii punții cu extensie sunt prezentați de o proteză (moilă sau fixă);
- Cazurile clinice în care hemiarcada opusă punții cu extensie este integră.
- Ca alternativă de tratament față de proteza parțială mobilizabilă;
- Din motive estetice, nu se doreste slefuirea unui din dinții care mărginesc breșa;
- La pacienții tineri cu edentații molare unilaterale ce au hemiarcada opusă întreagă.

Puntea cu extensie mezială:

- Absența incisivului lateral, când sunt folosiți ca dinți stâlpi caninul si premolarul 1;
- Absența premolar 1, când se folosesc dinții stâlpi premolarul doi si molarul 1.
Puntea cu extensie distală:
• Pentru un premolar sau molar în extensie la o punte subtotală fixată pe un număr mare de dinți stâlpi
• În situațiile când arcada dentară antagonistă este scurtată sau este prezentă o proteză mobilă sau
mobilizabilă, Doar în cazul când nu se aplică presiuni ocluzale mari în masticație și în intercuspidare
• Pentru restabilirea unui singur dinte solidarizat la două elemente de agregare
• Când stâlpii pe care sunt fixate elementele de agregare prezintă coroane voluminoase cu o foarte bună
implantare parodonto-radiculară
• La pacienți tineri cu edentații molare unilaterale ce au hemiarcada opusă integră
Contraindicații:
- Dinte stâlp devital, risc crescut de eșec tehnic;
- Extensia ce are margine incizală (canin), în locul suprafețelor ocluzale, deoarece va acționa ca un plan
inclinat nociv.
- La absența a doi dinți din cauza riscului de suprasolicitarea dinților stâlpi;
- Edentație terminală;
- Parodontopatii;
- Resorbții radiculare mai mușlt de 2/3
3. Avantajele şi dezavantajele punţilor dentare cu extenzie.
Avantaje:
- Este mai puțin voluminoasă și nu se prepară un dinte în plus;
- Transmit presiunea ocluzală pe cale fiziologică prin axul lung al dintelui
- Restabilesc funcția masticatorie, fonetică, fizionomică
- Procesul de masticatâție nu se deosebește de cel efectuat cu dinții naturali

Dezavantaje:
- Eșecuri tehnice: fracturile și pierderea retenției;
- Dinții stâlpi situați mai departe de extensie sunt supuși fortelor de tracțiune( valori maxime ale
stressului la protezele cu extinsie distală);
- Punțile de extensie determină apariția de momente de rotație în condițiile solicitării la nivelul
extensiilor.
- Extensia meziala va exercita presiuni suplimentare asupra dintilor stalpi datorate lipsei sprijinului
anterior al puntii.
- În dependență de raportul corpului de punte cu apofiza alveolară nu permit igienizarea lor
corespunzătoare;
- Poate avea loc dezlipirea corpului de punte de elementele de agregare și oxidarea locului de joncțiune;
- Parodonțiul dinților-stâlpi va fi supus unei solicitari duble din contul efectului de pârghie a
extensiei;efect parțial compensat de utilizarea a doi dinți stâlpi

4. Clasificarea punţilor dentare cu extenzie.

Clasificare:
1. Mezială; a. Cu extensie imedită;
2. Distală. b. Cu extensie mediată.

1. Punțile dentare cu extensie mezială – (cand corpul de punte este situat mezial fata de elementele de
agregare). Este o extensie spre partea din fata a cavitatii bucale sau spre anterior. Este varianta mai
favorabila deoarece, cu cat avansam spre zona din fata a cavitatii bucale, presiunile masticatorii scad.
In consecinta, asupra corpului de punte vor actiona forte mai mici.
Folosirea cea mai frecventă a punții cu extindere mezială este pentru: absența incisivului lateral,
când sunt folosiți ca dinți stâlpi caninul si premolarul 1, și absența premolar 1, când se folosesc dinții
stâlpi premolarul doi si molarul 1.
Cu toate acestea, extensia meziala va exercita presiuni suplimentare asupra dintilor stalpi datorate
lipsei sprijinului anterior al puntii. Drept urmare, conduita indicata in cazul puntilor cu extensie meziala
ar fi urmatoarea:
 - Sa nu se realizeze extensii mai lungi de 1 element.
- Se pot realiza extensii meziale pentru a restaura lipsa premolarilor sau a incisivilor laterali. Nu se
indica decat in cazuri exceptionale extensii pe canini sau molari.
- Este nevoie de mai multi dinti stalpi la arcada inferioara pentru a asigura sprijinul extensiei datorita
presiunilor masticatorii mai mari.
- Trebuie luati cel putin 2 dinti stalpi pentru a sustine extensia.

2. Punțile dentare cu extenzie distală - (cand corpul de punte este situat distal fata de elementele de
agregare) este o extensie spre partea din spate a cavitatii bucale unde fortele masticatorii sunt mult
mai mari. Este varianta mai putin favorabila si, din acest motiv, se foloseste mai rar astazi. Puntile cu
extensii distale, in special daca sunt si gresit proiectate, pot conduce in timp la mobilizarea dintilor
stalpi.
Cea mai acceptabilă rezolvare este protezarea edentației terminale molare, utilizând ca dinți stâlpi
ambii premolari. Corpul de punte este de volumul unui premolar, scopul acestuia fiind exclusiv de a
impiedica migrarea verticală a molarului antagonist și temporizarea tratamentului prin proteză
mobilizabilă.
- Solicitările maxime se exercită la nivelul zonei laterale, de sprijin;
- Unitățile dentare anterior, sau in general, au o valoare parodontală mai redusă;
- Directia radacinilor dintilor stalpi, face ca forțele aplicate la nivelul extensiilor meziale să prezinte o
direcție mai apropiată de solicitările în axul stâlpilor, în timp ce forțele asupra extensiilor distale vor
avea o direcție paraaxială mai importantă.
b. Puntea dentară cu extensie mediată - varianta punților cu extensie, la care corpul de punte este
fixat de elementul de agregare printr-o bară palatinală flexibilă, având ca suport mucoasa palatinală.
Aceasta absoarbe forțele de masticație preluate de dintele de înlocuire.
Sunt recomandate doar în cazul edentațiilor unidentare maxilare, cu lipsa incisivului central sau
lateral, în scop strct estetic și cu dorința păstrării diastemei și tremei.
Au mare avantaj că folosesc ca suport în restaurarea ptotetică, mucoasă, în schimbul sacrificiului
dinților din zona laterală a arcadei.
5. Etapele de confecţionare a punţilor dentare cu extensie.
Etapele de confecţionare a punţilor dentare cu extensie depind de particularităţile constructive (lipite,
întreg turnate, mixte etc.).
Puntea dentară cu extensie poate fi realizată atît prin metoda clasică, cât prin metoda modernă.
Prima metodă, fiind considerată clasică, se caracterizează prin confecționarea separată a pieselor
lucrării: elementele de agregare și corpul punții, care vor fi solidarizate prin lipire sau supraturnare.
Metoda a doua, modernă presupune confectionarea integrală a piesei prin turnarea elementelor de
agregare si a corpului de punte concomitent sau prin presarea actilatului, deci puntea va fi dintr-o
bucată.
Pentru puntea dintr-o bucata
1. examinarea pacientului si stabilirea indicatiilor tratamentului
2. pregatirea campului protetic, slefuirea dintilor, viitorii dinti stalpi si puntii
3. amprentarea campului protetic
4. turnarea modelului
5. modelarea machetei elementelor de agregare si a corpului de punte, unite intre ele
6. confectionarea tiparului ( ambalarea )
7. turnarea metalului in tipar
8. dezambalarea si prelucrarea piesei protetice
9. proba puntii in cavitatea bucala si individualizarea reliefului ocluzal
10. realizarea componentei estetice prin utilizarea tehnicilor specifice
11. finisarea si lustruirea puntii ( componenta metalica)
12. fixarea puntii, prin cimentare, pe dintii stalpi
Pentru puntea din elemente separate
1. examinarea pacientului si stabilirea indicatiilor tratamentului
2. pregatirea campului protetic, slefuirea dintilor, viitorii dinti stalpi si puntii
3. amprentarea campului protetic
4. turnarea modelului
5. modelarea machetei elementelor de agregare
6. ambalarea machetei elementelor de agregare
7. turnarea metalului in tipar
8. dezambalarea si prelucrarea elementelor de agregare
9. proba puntii in cavitatea bucala si individualizarea reliefului ocluzal
10. amprentarea campului protetic in vederea realizarii corpului de punte
11. confectionarea modelelor
12. modelarea machetei corpului de punte
13. confectionarea tiparului corpului de punte
14. turnarea metalului in tipar
15. dezambalarea si prelucrarea corpului de punte
16. lipirea corpului de punte ca element de agregare
17. proba puntii in cavitatea bucala si individualizarea reliefului ocluzal
18. realizarea componentei estetice
19. finisarea si lustruirea puntii
20. fixarea puntii prin cimentare, pe dintii stalpi
6. Metodele de alegere a dinţilor stîlpi la planificarea punţii dentare cu extensie.
7. Biomecanica punţilor dentare cu extensie.
Biomecanica restaurării protetice fixe cu extensie, cere ca dintele stâlp adiacent să prezinte un suport
parodontal corespunzîtor, întrucât la acest nivel se va exercita cea mai mare cantitate de stress
funcțional.
Dintele stâlp cel mai îndepărtat de extensie va trebui să prezinte o retentivitate crescută pentru a
preîntâmpina dislocarea verticală a protezei de la acest nivel din cursul solicităriloe de tip pârghie ce
caracterizează acest tip de restaurare protetică.
Atunci când extensia este situată în zona posterioară, se vor lua fortele masticatorii puternice
exercitate la acest nivel, iar la necesitate se vor adăuga dinți stâlpi adiționali.
Dinții stâlpi situați mai aproape de extensie sunt supuși unor solicitări de compresiune, în timp ce dinții
stâlpi situația mai departe de extensie sunt supusi unor forțe de tracțiune.

Aplicarea unei forțe la nivelul extensiei solicită dinții stâlpi prin momente de basculare și torsiune.
Pentru optimizarea prognosticului acestui tip de restaurări, se impun miscări specifice de minimizare a
acestor momente, care pot avea consecințe negative asupra dinților stâlpi.
Aceste măsuri se referă la realizarea de extensii mai scurte și mai înguste (dar care să păstreze
stopurile ocluzale), fixae pe un numar mai mare de dinți stâlpi, în condițiile unor rapoarte ocluzale
riguros echilibrate.
8. Tehnica probei a punţilor dentare cu extensie în cavitatea bucală şi cerinţele către ele.
Această analiză prevede examenul punților dentare în cavitatea bucală cuprinzînd următorii indici:
1.Inserția punții pe dinții-stîlpi. Aceasta prevede poziționarea corecta a punții pe cîmpul protetic.
2. Examinarea contactelor elementelor de agregare cu dinții-stâlpi la nivelul coletului și contactele cu
dinții vecini. Se realizează la etapa de proba a elementelor de agregare,cît și la proba punții.
3. Examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolară. Această etapă cuprinde controlul
spațiului necesar pentru protecția papilei interdentare și se verifică cu ajutorul sondei în unghi,
verificînd nișele pentru autocurățire, cît și încadrarea punții în morfologia arcadei.
4. Examinarea rapoartelor cu dinții antagoniști la nivelul suprafețelor ocluzale. Prevede crearea
echilibrului ocluzal prin șlefuirea conform concepției ocluziei funcționale, care cuprinde verificarea
contactelor ocluzale în intercuspidare maximă, la mișcările de propulsie, de lateralitate, a curbelor
ocluzale de compensare și a dimensiunii verticale de ocluzie.
9. Tehnica probei definitive şi fixarea punţilor dentare cu extensie
• Degreasarea suprafeței interne a coroanei.
• Se montează aspiratorul de salivă în cavitatea bucală a pacientului cu ulterioara izolare și uscare a
tuturor dinților șlefuiți.
• Pregătirea cimentului cu respectarea raporului praf/lichid cât și timpul de malaxare.
• Cînd cimentul ajunge la consistența optimă, se introduce în interiorul coroanelor, cu grijă, astfel încît
să se acopere toți pereții interiori.
• Lucrarea se introduce în cavitatea bucală și se inseră pe dinții stâlpi, aplicînd presiuni ușoare.
• După ce lucrarea a intrat în poziția finală, pacientul este rugat să închidă cavitatea bucală, după care
se verifică ocluzia
• Îndepărtarea surplusului de ciment.
10. Erorile posibile la tratamentul edentaţiei parţiale cu punţi dentare cu extensie.
• Alegerea dintilor stalpi parodontopatici, cu resorbtie radiculara
• Traumarea țesuturilor moi sau dintilor vecini in timpul prepararii dintilor stalpi
• Prepararea in exces sau prepararea insuficientă a dinților stâlpi
• Amprentarea incorecta a campului protetic
• Nerespectarea raportului praf/lichid precum și a timpului de malaxare