București

188 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Vedeți sursa
 Istoric
44°26′7″N 26°6′10″E
 

capitala României

București

—  Capitala României  —

Municipiul București

De sus în jos: Spitalul Colțea, Ateneul Român, Calea

Victoriei, Centrul Vechi, Palatul de Justiție, Palatul

CEC, Banca Națională, Parcul Floreasca

Stemă

Poreclă: „Micul Paris”
Wikimedia | © OpenStreetMap

București (România)

Poziția geografică în România

Coordonate: 44°26′7″N 26°6′10″E

Țară România

Regiune de dezvoltare București-Ilfov

SIRUTA 179132

Prima atestare documentară 20 septembrie 1459

Subdiviziuni 6 sectoare[arată]

Guvernare

 - primar general al Municipiului Nicușor Dan ( IND, 29

București octombrie 2020)

 - Prefect Georgiana-Alexandra

Vacaru

Suprafață

 - Municipiu 240[1] km²

 - Urbană 412[2] km²
 - Metropolitană 5.600[3] km²

Altitudine 70 m.d.m.

Altitudine maximă 96,3 m.d.m.

Altitudine minimă 55,8 m.d.m.

Populație (2011)

 - Municipiu 1.883.425 locuitori

 - Densitate 8.260,6 loc./km²

 - Urbană[4] 2.158.758 locuitori

 - Metropolitană[5] 2.419.425 locuitori

Fus orar EET (+2)

 - Ora de vară (DST) EEST (+3)

Cod poștal 0xxxxx

Prefix telefonic +40 (0)21

Localități înfrățite

 - 23 orașe înfrățite listă

Plăcuțe de înmatriculare B

Prezență online

site web oficial 

GeoNames 

OpenStreetMap 

Facebook Places 
 Poziția localității București

Modifică date / text 

București este capitala României. Este cel mai populat oraș și cel mai important centru

industrial și comercial al țării. Populația stabilă de 1.883.425 de locuitori (2011 [6]) face ca
Bucureștiul să fie printre marile orașe din Uniunea Europeană. Conform unor estimări
ce iau în considerare persoanele fără domiciliu în oraș, sau în tranzit, Bucureștiul adună
zilnic peste trei milioane de oameni.[7] La acestea se adaugă faptul că localitățile din
preajma orașului, care fac parte din Zona Metropolitană, însumează o populație de
aproximativ 430.000 de locuitori.[8]
Prima mențiune a localității apare în 1459, în timpul celei de-a doua domnii a lui Vlad
Țepeș. În 1862 devine capitala Principatelor Unite. De atunci a suferit schimbări
continue, devenind centrul scenei artistice, culturale și mass-media românești.
Arhitectura elegantă și atmosfera sa urbană i-au adus în Belle Époque supranumele de
„Micul Paris”.[9] Deși clădirile și cartierele din centrul istoric au fost deteriorate sau
distruse de război, cutremure și chiar programul lui Nicolae Ceaușescu de
sistematizare, multe au supraviețuit. După anul 2000, orașul a cunoscut un boom
economic și cultural.[10]
Conform recensământului din 2011, 1.883.425 de locuitori trăiesc în limitele orașului,
[11]
 mai puțini față de cifra înregistrată la recensământul din 2002. [12] Prin adăugarea
orașelor satelit din jurul zonei urbane, zona metropolitană a Bucureștiului propusă ar
avea o populație de 2,42 milioane de locuitori. [13] Potrivit datelor neoficiale, populația
este de peste 3 milioane de locuitori.[14].
Din punct de vedere economic, București este orașul cel mai prosper din România, [15] și
este unul dintre principalele centre industriale și noduri de transport din Europa de Est.
Orașul are facilități pentru convenții, instituții de învățământ, zone culturale, centre
comerciale, și zone de agrement.
Orașul este administrat de Primăria Municipiului București, are același nivel
administrativ ca și județele României și este împărțit în șase sectoare.

Etimologie
La jumătatea secolului al XVII-lea, călătorul oriental Evliya Çelebi nota în memoriile sale
că numele reședinței de scaun a Țării Românești se trage de la acel fiu al lui Gebel-ul
Himme din tribul Beni-Kureis, anume Ebu-Karis, de aici Bukris – București. [16] În 1781,
istoricul elvețian Franz Josef Sulzer considera că numele vine de la „bucurie, bucuros, a
bucura”.[16] Trei decenii mai târziu, într-o carte tipărită la Viena, se consemna că
denumirea se trage de la pădurile de fag ce se numesc „bukovie”. [16] Istoricul Adrian
Majuru amintește că în limba albaneză „bukureshti” înseamnă „frumos este”.
[16]
 Prin etimologie populară domnitorii fanarioți au tradus toponimul prin Hilariopolis,
ceea ce, în limba greacă, înseamnă „orașul veseliei”.[17]
Cu toate acestea, majoritatea cercetătorilor au pornit, în procesul lor de documentare,
de la tradiția legendarului cioban Bucur, chiar dacă nu o consideră viabilă. Ea rămâne
însă prima variantă preluată și cea mai des întâlnită la începutul oricărei dezbateri pe
această temă. De altfel, prima consemnare a legendei lui Bucur se regăsește în
monografia istoricului brașovean sas Johann Filstich, intitulată Tentanem Historiae
Vallachicae, ce face referiri la o „Metropolis in Turcica Valachia (...) Bukurestum”. [18] Mai
mult, acesta vorbește despre faptul că „numele acestui oraș, cum i se zice în Țara
Românească, se trage de la un schit, așezat pe un muncel, în calea Dunării, ridicat de
un cioban care hălăduia acolo și avea numele de Bucur, nume dat mai apoi întregului
târg, care se umplu de locuitori, adică București”. [18] Antroponimul de
origine albaneză (bukur = „frumos”)[19] a fost legat de unii istorici[20] de numele Radu
(radosti = „bucurie”), cu referire directă la domnitorul Radu cel Frumos. Derivarea cu
sufixul „-ești” este foarte specializată, oiconimul București îi denumește strict doar pe
descendenții lui Bucur, care s-au impus în comunitatea sătească. [21]

Istorie
Articol principal: Istoria Bucureștiului.
Preistoria
Din perioada paleolitică și cea neolitică, zona dintre râurile Dâmbovița și Colentina a
fost intens locuită. Din perioada culturii Gumelnița s-au găsit așezări la Glina, Jilava,
Măgurele etc. La Chitila s-a descoperit o brățără de aramă, cu capete în formă de
șarpe.[22] Până în 1800 î.Hr. apar anumite dovezi ale unor comunități în
zonele Dudești, Lacul Tei și Bucureștii Noi de astăzi. Săpăturile arheologice arată
trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din Epoca Bronzului și până în
anul 100 î.Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă, Lacul Tei, Pantelimon,
Dealul Mihai Vodă, Popești-Leordeni și Popești-Novaci sunt populate de indo-
europeni (mai precis geto-daci). Primele locuințe de după retragerea
aureliană din 273 d.Hr. sunt atestate în secolele III–XIII, până în Evul Mediu.
Evul Mediu
(în stânga) Curtea Veche, prima curte domnească din București,
(în dreapta) Biserica Curtea Veche, ambele pe Strada Franceză din Centrul Vechi

Conform unei legende populare consemnate în 1728 de cronicarul brașovean Johann

Filstich, Bucureștiul ar fi fost fondat de un cioban pe nume Bucur, care ar fi întemeiat
un schit și o mică așezare pe o colină nenumită. Conform altei variante mai probabile,
București a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân (1386-1418) la sfârșitul secolului al
XIV-lea. Mircea își avea reședința la Curtea de Argeș, dar, pentru Mihail, fiul și asociatul
său la domnie, construise o curte domnească la Târgoviște. În plus, într-o vreme când
mărfurile aveau valoare nu după locul unde se produceau, ci după acela unde se
vindeau, lângă Curtea de Dâmbovița se intersectau toate drumurile comerciale care
legau Brașovul, dar și Moldova, de trecerea Dunării de la Giurgiu. Însuși Mircea cel
Bătrân a deschis un nou drum comercial polono-lituano-muntean în 1403, odată cu
privilegiul de comerț liber acordat negustorilor din Liov, toată Polonia și Lituania, care
veneau cu mărfurile în Țara Românească sau treceau prin Balcani prin „Vadul Dunării”
de la Giurgiu, unde domnul înălțase între 1403 și 1406 cetatea insulară Giurgiu. [23]