Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Wikipediaenciclopedia liberă
Căutare în Wikipedia
Creare cont
Foo
Cuprins ascunde
Început
Etimologie
Istorie
Geografie
Demografie
Economie și infrastructură
Transport
Politică
Cultură
Arhitectură
Educație
Sănătate
Echipe sportive
Legături externe
Vezi și
București
Articol
Discuție
Lectură
Vedeți sursa
Istoric
44°26′7″N 26°6′10″E
Prima mențiune a localității apare în 1459, în timpul celei de-a doua domnii a lui
Vlad Țepeș. În 1862 devine capitala Principatelor Unite. De atunci a suferit
schimbări continue, devenind centrul scenei artistice, culturale și mass-media
românești. Arhitectura elegantă și atmosfera sa urbană i-au adus în Belle Époque
supranumele de „Micul Paris”.[9] Deși clădirile și cartierele din centrul istoric
au fost deteriorate sau distruse de război, cutremure și chiar programul lui
Nicolae Ceaușescu de sistematizare, multe au supraviețuit. După anul 2000, orașul a
cunoscut un boom economic și cultural.[10]
Din punct de vedere economic, București este orașul cel mai prosper din România,
[15] și este unul dintre principalele centre industriale și noduri de transport din
Europa de Est. Orașul are facilități pentru convenții, instituții de învățământ,
zone culturale, centre comerciale, și zone de agrement.
Etimologie
La jumătatea secolului al XVII-lea, călătorul oriental Evliya Çelebi nota în
memoriile sale că numele reședinței de scaun a Țării Românești se trage de la acel
fiu al lui Gebel-ul Himme din tribul Beni-Kureis, anume Ebu-Karis, de aici Bukris –
București.[16] În 1781, istoricul elvețian Franz Josef Sulzer considera că numele
vine de la „bucurie, bucuros, a bucura”.[16] Trei decenii mai târziu, într-o carte
tipărită la Viena, se consemna că denumirea se trage de la pădurile de fag ce se
numesc „bukovie”.[16] Istoricul Adrian Majuru amintește că în limba albaneză
„bukureshti” înseamnă „frumos este”.[16] Prin etimologie populară domnitorii
fanarioți au tradus toponimul prin Hilariopolis, ceea ce, în limba greacă, înseamnă
„orașul veseliei”.[17]
Istorie
Articol principal: Istoria Bucureștiului.
Preistoria
Din perioada paleolitică și cea neolitică, zona dintre râurile Dâmbovița și
Colentina a fost intens locuită. Din perioada culturii Gumelnița s-au găsit așezări
la Glina, Jilava, Măgurele etc. La Chitila s-a descoperit o brățără de aramă, cu
capete în formă de șarpe.[22] Până în 1800 î.Hr. apar anumite dovezi ale unor
comunități în zonele Dudești, Lacul Tei și Bucureștii Noi de astăzi. Săpăturile
arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din Epoca
Bronzului și până în anul 100 î.Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă,
Lacul Tei, Pantelimon, Dealul Mihai Vodă, Popești-Leordeni și Popești-Novaci sunt
populate de indo-europeni (mai precis geto-daci). Primele locuințe de după
retragerea aureliană din 273 d.Hr. sunt atestate în secolele III–XIII, până în Evul
Mediu.
Evul Mediu
Curtea Veche, arhitect necunoscut, sfârșitul secolului 14 și începutul secolului 15
Curtea Veche, arhitect necunoscut, sfârșitul secolului 14 și începutul secolului 15
Document emis la București de Vlad Țepeș pe 20 septembrie 1459, considerat cea mai
veche atestare documentată a Bucureștiului[23]
Document emis la București de Vlad Țepeș pe 20 septembrie 1459, considerat cea mai
veche atestare documentată a Bucureștiului[23]
Așezarea este atestată documentar la 21 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad
Țepeș, domn al Țării Românești, prin care se întărește o moșie unor boieri. Cetatea
Dâmboviței, cum mai apare în primii ani orașul, avea rol strategic, urmând să
supravegheze drumul ce mergea de la Târgșor la Giurgiu, în ultima așezare aflându-
se o garnizoană otomană. În scurt timp, Bucureștiul se afirmă, fiind ales la 14
octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reședință domnească. În anii 1558–1559,
la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea
Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaș de cult din oraș păstrat
în forma sa inițială.
Secolele 17 și 18
Biserica Mitropoliei, arhitect necunoscut, 1655-1658[25]
Biserica Mitropoliei, arhitect necunoscut, 1655-1658[25]
Biserica Mănăstirii Văcărești, arhitect necunoscut, cele două domnii ale lui
Nicolae Mavrocordat (1715-1716 și 1719-1730)-demolată în 1985-1987[26]
Biserica Mănăstirii Văcărești, arhitect necunoscut, cele două domnii ale lui
Nicolae Mavrocordat (1715-1716 și 1719-1730)-demolată în 1985-1987[26]
În 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureștiul devine capitala Țării
Românești, din ordin turcesc, pentru a avea o capitală în zona de câmpie și aproape
de Dunăre, mai ușor de controlat în comparație cu Târgoviște. Din acel moment se și
trece la modernizarea acestuia. Apar primele drumuri pavate cu piatră de râu
(1661), se înființează prima instituție de învățământ superior, Academia Domnească
(1694) și este construit Palatul Mogoșoaia (Constantin Brâncoveanu, 1702), edificiu
în care astăzi se află Muzeul de Artă Feudală Brâncovenească. În 1704 ia ființă, la
inițiativa spătarului Mihai Cantacuzino, Spitalul Colțea, care a fost avariat
ulterior într-un incendiu și un cutremur și reconstruit în 1888.
Interior decorat cu stucaturi, în Strada Arthur Verona nr. 15, arhitect necunoscut,
c.1900
Interior decorat cu stucaturi, în Strada Arthur Verona nr. 15, arhitect necunoscut,
c.1900
Fiind capitala Regatului României, sunt construite sedii pentru noile instituții.
Debutul a fost construirea Palatului Băncii Naționale (1884-1885), ridicat după
proiectul în stil eclectic al arhitecților francezi Joseph Cassien-Bernard(d) și
Paul Louis Albert Galeron pe Strada Lipscani, pe locul marelui Han Șerban Vodă.
Alte sedii sau instituții importante construite la sfârșitul secolului XIX și
începutul secolului XX includ Ateneul Român (1886-1888) de Paul Louis Albert
Galeron, Palatul CEC (1897-1900) de Paul Gottereau, Biblioteca Centrală
Universitară (1891-1895) de Paul Gottereau, Cercul Militar (1911) de Dimitrie
Maimarolu, Victor Ștefănescu și Ernest Doneaud, Palatul Bragadiru (1894-1895) de
Anton Shuckerl, Palatul Poștelor/Muzeul Național de Istorie a României (circa 1900)
de Alexandru Săvulescu, Palatul Bursei (1906-1912) de Ștefan Burcuș, Palatul
Societății de Asigurări „Generala” (1906) de Oscar Maugsch, Palatul Facultății de
Medicină „Carol Davila” (1902-1903) de Louis Blanc, și Palatul Ministerului
Agriculturii (1895) de Louis Blanc. În ciuda acestor clădiri impozante și
monumentale, nu trebuie uitate și miile de case, unele mai mari, altele mai mici.
[36]
Perioada interbelică
Casa C.N. Câmpeanu/Alfred E. Gheorghiu de pe Bulevardul Dacia, de Constantin
Nănescu, c.1923,[37] un exemplu de arhitectură neoromânească interbelică
Casa C.N. Câmpeanu/Alfred E. Gheorghiu de pe Bulevardul Dacia, de Constantin
Nănescu, c.1923,[37] un exemplu de arhitectură neoromânească interbelică
Pavan interbelic în curtea unui bloc interbelic Art Deco din Intrarea Argeaua.
Genul ăsta de pavaj rezistent în timp era foarte des folosit în perioada
interbelică, fiind prezent și azi în curțile multor blocuri din anii 1920 și 1930
Pavan interbelic în curtea unui bloc interbelic Art Deco din Intrarea Argeaua.
Genul ăsta de pavaj rezistent în timp era foarte des folosit în perioada
interbelică, fiind prezent și azi în curțile multor blocuri din anii 1920 și 1930
Doamnele Bucureștiului cumpărând sorcove în Piața Unirii, decembrie 1931, poză de
Iosif Berman
Doamnele Bucureștiului cumpărând sorcove în Piața Unirii, decembrie 1931, poză de
Iosif Berman
Orașul se exinde, în special în nord, peste fostele șosele de centură, de-a lugul
șoselelor Kiseleff, Jianu/Buzdugan (azi Bulevardul Aviatorilor) și Căii
Herăstrău/Calea Dorobanților sau Bulevardul Colonel Mihail Ghica/Bulevardul Ion
Mihalache.[42]
Perioada Comunistă
1948-mijlocul anilor 1950
Combinatul Poligrafic Casa Scânteii „Iosif Visarionovici Stalin” (mai târziu după
destalinizare Combinatul Poligrafic Casa Scânteii „Vladimir Ilici Lenin”, acum Casa
Presei), de Horia Maicu, Nicolae Bădescu, Marcel Locar, Mircea Alifanti et al.,
1948-1955[43]
Combinatul Poligrafic Casa Scânteii „Iosif Visarionovici Stalin” (mai târziu după
destalinizare Combinatul Poligrafic Casa Scânteii „Vladimir Ilici Lenin”, acum Casa
Presei), de Horia Maicu, Nicolae Bădescu, Marcel Locar, Mircea Alifanti et al.,
1948-1955[43]
În anii 50, 60, 70, și 80, mulți oameni trec prin procesul urbanizării, astfel
fiind ridicate zone de blocuri funcționaliste. La început, noile cartiere sunt
construite în spații goale ale unor drumuri (1 Mai, Berceni, Pantelimon, Colentina
și Rahova).[46]
1977-1990
Vezi și: Sistematizare (istoria României).
Biserica Enei, 1720-1724, demolată 1977, arhitect necunoscut[47]
Biserica Enei, 1720-1724, demolată 1977, arhitect necunoscut[47]
Distrugerea unor case și mici blocuri construite în Belle Époque sau în perioada
interbelică, în 1987, în timpul sistematizării, ca să fie înlocuite cu blocuri
ceaușiste postmoderniste
Distrugerea unor case și mici blocuri construite în Belle Époque sau în perioada
interbelică, în 1987, în timpul sistematizării, ca să fie înlocuite cu blocuri
ceaușiste postmoderniste
La sfârșitul lui decembrie 1989 are loc revoluția care pune capăt regimului
comunist. România a fost singura țară din blocul estic care a trecut printr-o
revoluție violentă și în care conducătorii comuniști au fost executați. Pe diverse
zone artere ale centrului Bucureștiului au avut loc proteste în timpul cărora
Securitatea, serviciului de informații din România în perioada comunistă a cărui
misiune existențială era menținerea regimului și oprimare opoziției, a tras în
protestatari.
Construirea Centrului Civic a fost cea mai mare operațiune de tipul său din Europa
de Est. Început ca o manifestare a „societății socialiste multilateral dezvoltate”,
după căderea regimului în decembrie 1989, a devenit sediul noului guvern și care e
și în prezent. Clădirile în șantier în decembrie 1989 au rămas abandonate, nefiind
vreodată terminate.[50]
Ideea Centrului Civic nu e una rea. Sistematizări au avut loc în multe capitale
europene de-a lungul secolului 19. Cea mai cunoscută e cea a Parisului din timpul
domniei lui Napoleon al III-lea, dirijată de Georges-Eugène Haussmann, între 1850
și 1870, și terminată complet în 1927. În această perioadă, au fost create
bulevarde și străzi noi și drepte, parcuri, sedii de instituții, și alte clădiri
emblematice ale Parisului, cea mai cunoscută fiind Opéra Garnier. O sistematizare
foarte asemănătoare a avut loc în timpul domniei regelui Carol I, când o foarte
mare parte a Bucureștiului medieval a fost demolată, și înlocuită cu instituții noi
ca Ateneul Român, Palatul CEC, Biblioteca Centrală Universitară, Palatul Băncii
Naționale, și mii de case de oraș cu grădină, inspirate de blocurile construite în
timpul lui Napoleon al III-lea în Paris, prin care Bucureștiul încerca să fie un
oraș ca celelalte capitale europene. Astfel, sistematizarea din perioada comunistă
a fost un exemple de idee bună cu o punere în practică proastă.
1990-prezent
Strada Gramont nr. 33, arhitect necunoscut, c.1900-1910, un exemplu tipic de
patrimoniu arhitectural în degradare, lucru cauzat de neglijența proprietarilor și
a primăriei, și de lipsa punerii în aplicare a unor legi care să protejeze asemenea
clădiri
Strada Gramont nr. 33, arhitect necunoscut, c.1900-1910, un exemplu tipic de
patrimoniu arhitectural în degradare, lucru cauzat de neglijența proprietarilor și
a primăriei, și de lipsa punerii în aplicare a unor legi care să protejeze asemenea
clădiri
Datorită Revoluției care a pus capăt regimului comunist, România a devenit o țară
liberă, iar Bucureștiul un oraș deschis și în pas cu tendințele vremii. Mărimea
comenzilor arhitecturale se schimbă. În locul statului, fostul comandant al unor
proiecte gigantice, acum clienții individuali intră pe scena, cu propriile lor
personalități, cerințe și așteptări.
Încep să fie construite case și blocuri de înălțimi variate. Elita economică care
apare aspiră la a locui în case din zone liniștite de case, cum e cartierul
Cotroceni, în jurul lacurilor din zona de nord, în zonele Băneasa, Primăverii și
Pipera. Bucureștiul începe să se extindă. Zone noi includ cea a Șoselei Gheorghe
Ionescu Sisești, cea a Străzii Tineretului (la sud de Chiajna, sau cea a Străzii
Postalionului. Calitatea acestor construcții variază de la designuri bune la
amatorism agresiv.
Din cauza speculei imobiliare, mai multe clădiri construite în secolul al XIX-lea
și începutul secolului XX, multe case de oraș, au fost dărâmate și înlocuite cu
blocuri. Nu de puține ori, case istorice au fost incendiate sau demolate peste
noapte. Acoperișurile le-au fost deteriorate astfel încât să plouă înăutru, lucru
care să grăbească prăbușirea respectivelor clădiri.[53] În același timp, există și
cazul caselor și blocurilor istorice care sunt mutilate prin anvelopare termică cu
polistiren, termopane, supraetajate, vopsite în culori nepotrivite, sau toate în
același timp. Asta se întâmplă atunci când autoritățile și cetățenii nu au educație
estetică, interes, și nici nu sunt puse în aplicare legi care să interzică
renovările kitschoase.
Totuși, nu trebuie neglijat faptul că în același timp mai multe construcții au fost
restaurate, și prin retrocedare, au fost date înapoi proprietarilor lor, statul
comunist confiscând-le abuziv la începutul regimului. Un exemple bine cunoscut este
cel al librăriei Cărturești Carusel de pe Strada Lipscani din Centrul Vechi,
deschisă în 2015 într-o fostă bancă din anii 1900. Construcția a intrat în posesia
celebrei familii de bancheri Chrissoveloni în 1903, iar în perioada comunistă a
fost confiscat/naționalizat și transformat în magazinul Familia. După 1990,
imobilul a fost recuperat și reabilitat de proprietarul actual, domnul Jean
Chrissoveloni, iar acum prinde viață printr-o amenajare inovatoare, dar atentă la
substanța istorică, semnată de biroul de arhitectură Square One. Ca rezultat,
librăria a devenit în scurt timp o atracție importantă a Centrului Vechi al
Bucureștiului, clienții fiind atât turiști cât și bucureșteni. O altă librărie
Cărturești care se află în două case istorice este Cărturești Verona, la
intersecția Străzii Arthur Verona cu Bulevardul Gheorghe Magheru, în Casa Sturdza
(cea cu intrarea la bulevard) și o casă Beaux-Arts din Belle Époque cu grădină. O
altă parte a caselor de patrimoniu sunt renovate, și transformate în baruri,
restaurante, și magazine. O zonă în care sunt predominant case renovate e cea a
Străzilor Dimitrie Racoviță, Sfântul Ștefan, Plantelor, și Alexandru Romano.
Geografie
Așezare geografică și relief
Parcul Herăstrău
Bucureștiul se află în sud-estul României, între Ploiești, la nord și Giurgiu, la
sud. Orașul se află în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se
află Bărăganul, în partea de vest Câmpia Găvanu-Burdea, iar la sud este delimitat
de Câmpia Burnazului. Istoric, se consideră că Bucureștiul a fost construit pe
șapte dealuri, asemenea celor șapte coline ale Romei. Cele șapte dealuri ale
Bucureștiului sunt: Dealul Mitropoliei, Dealul Spirii, Dealul Cotrocenilor, Dealul
Arsenalului, Dealul Filaretului, Dealul Văcărești și Colina Radu Vodă.[54] Cu
excepția Dealului Mitropoliei, restul pantelor din București sunt rezultatul
eroziunii fluviale a celor două cursuri principale de apă care îl străbat.[54]
Bucureștiul are o suprafață de 240 km²,[1] ceea ce înseamnă că orașul ocupă 0,08%
din întreg teritoriul României.[55] Altitudinea variază de la 57,1 m în zona
podului de la Cățelu, în partea de sud-est a orașului, până la aproximativ 93 m în
Bucureștii Noi - Mogoșoaia.
Până de curând, regiunile din jurul Bucureștiului erau predominant rurale, dar după
1989 au început să se construiască suburbii în jurul orașului. Este de așteptat ca
dezvoltarea urbană să continue, de vreme ce zona metropolitană București va deveni
operațională până în 2020 și va incorpora alte comune și orașe din județul Ilfov și
județele învecinate.
Lacul Văcărești, numit adesea „delta Bucureștiului”, este din 2016 o arie
protejată.
Notabile sunt și Parcul Herăstrău, respectiv Grădina Botanică. Parcul Herăstrău
este situat în partea de nord a orașului, în jurul lacului Herăstrău, și cuprinde
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Grădina Botanică din cartierul
Cotroceni, constituită după modelul celei din Liège,[57] este cea mai mare din
România și conține peste 10.000 de specii de plante, multe dintre ele exotice.[58]
A luat naștere ca loc de aprovizionare cu plante medicinale pentru elevii a ceea ce
avea să devină mai târziu Facultatea de Medicină.[59] Pe lângă cele menționate, în
București mai există și alte parcuri mari: Parcul Tineretului, Parcul Alexandru
Ioan Cuza (cunoscut și ca Parcul Titan sau Parcul IOR), Parcul Kiseleff, Parcul
Carol I, precum și multe parcuri mai mici și spații verzi amenajate de primăriile
de sector.
Lacul Văcărești este situat în sudul orașului. 183 de hectare de spațiu verde
adăpostesc circa 97 de specii de păsări, mai mult de jumătate protejate, dar și 6–7
specii de mamifere (vidră, vulpe, nevăstuică, bizam), amfibieni și reptile.[60]
Zona era un mic sat pe care Nicolae Ceaușescu intenționa să îl transforme într-un
lac. După demolarea caselor și construirea bazinului de beton, planul a fost
abandonat în urma Revoluției din 1989.[61] Timp de aproape două decenii, zona a
devenit dintr-un spațiu verde abandonat, unde copiii puteau să se joace și să facă
plajă, un loc contestat de proprietarii de terenuri. Ulterior, zona a fost închisă
pentru reamenajare într-un centru sportiv. Proiectul a eșuat,[62] astfel că, peste
ani, în zonă s-a format un ecosistem acvatic cu întinderi de mlaștini, ochiuri de
apă, stufăriș, crânguri de sălcii, cuiburi din plopi și perdele de trestie și stuf.
[63] În 2016, lacul Văcărești a fost declarat parc natural, primul astfel de parc
într-o zonă urbană din România.[63]
Parcul Herăstrău
Parcul Cișmigiu
Circle frame.svg
Componența etnică a municipiului București
Români (85,95%)
Romi (1,27%)
Necunoscută (11,68%)
Circle frame.svg
Componența confesională a municipiului București
Ortodocși (84,31%)
Romano-catolici (1,17%)
Necunoscută (11,8%)
Doar 54% dintre bucureșteni s-au născut în oraș. 37% dintre locuitori au venit și
s-au stabilit în București pentru și după studii, iar alți 24% datorită locului de
muncă.[76]
Față de alte orașe, Capitala are un procent mai scăzut de tineri: sunt aici 24,4%
locuitori cu vârste cuprinse între 0 și 24 de ani, spre deosebire de județul Iași,
de exemplu, acolo unde această categorie de populație reprezintă 33,9%.[77]
Bucureștiul recuperează însă față de alte structuri administrative când vine vorba
de populația activă: 61,1% dintre locuitori au vârste cuprinse între 25 și 64 de
ani, față de 52,2% în Iași.[77] Principalul motiv este că Bucureștiul are o
capacitate de atracție mai mare odată ce tinerii încep să își caute un loc de
muncă.[77] Datele furnizate de INS arată că durata medie de viață a locuitorilor
municipiului București era, în anul 2015, de 77,8 ani, Capitala fiind regiunea cu
cea mai mare speranță de viață din România.[78] Un bărbat trăiește, în medie, 74,7
ani, în timp ce o femeie – 80,5 ani (față de 78,9 media națională). În 2005, durata
medie de viață la nivelul Capitalei era de 74,1 ani, iar în 1995 – 70,6 ani.[77]
Evoluție istorică
Comunități etnice
Evoluția structurii etnice la recensămintele din 1930, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002
și 2011[79]
An Total Români Maghiari Romi Ucraineni1 Germani Turci Ruși Tătari
Sârbi,
croați,
sloveni2 Slovaci Bulgari Greci Evrei Cehi3 Polonezi Armeni Altă
etnie Informație
nedisponibilă
1930 768.725 620.943 24.445 9.450 445 14.406 1.047 3.664 16
1.435 1.874 1.727 4.339 69.972 N/A 1.665 4.749 7.705 843
1956 1.373.926 1.294.318 11.804 1.851 450 5.531 735 2.253 76 545
127 794 2.296 44.219 710 1.039 4.009 2.432 737
1966 1.596.457 1.556.290 9.357 1.127 366 4.769 476 1.873 101 397 118
534 1.838 14.494 362 659 1.749 1.551 396
1977 2.094.977 2.046.924 10.033 13.996 428 5.565 813 1.850 179
383 77 599 1.256 9.199 273 471 1.130 1.692 109
1992 2.067.545 2.018.107 8.301 24.990 518 4.295 910 1.209 258 346
59 446 935 3.877 132 350 906 1.448 458
2002 1.926.334 1.869.069 5.834 27.322 425 2.358 2.473 1.141 363 408
49 370 1.592 2.473 57 246 815 10.794 545
2011 1.883.425 1.618.883 3.359 23.973 279 1.209 2.315 913 417 215
35 296 704 1.333 40 160 565 8.665 220.064
1 La recensămintele din perioada 1930–1977, inclusiv rutenii
Comunitatea romă
Cea mai numeroasă comunitate minoritară in București la recensământul din 2011 a
fost comunitatea romă (23.973 de persoane, adică 1,27% din populație). În cursul
anilor '90 mulți romi au emigrat în Occident sau s-au întors în localitățile din
provincie din care emigraseră în anii 1970–1989.
Comunitatea evreiască
Articol principal: Comunitatea evreilor din București.
Templul Coral
Cea mai numeroasă comunitate minoritară din București era odinioară cea evreiască.
În 1930 trăiau în București 69.885 de evrei, reprezentând 10,93% din populația
orașului. În timpul războiului, cu refugiații, numărul acestora depășea 140.000.
[80] Evreii din București sunt menționați în cărțile de istorie încă din secolul al
XVI-lea, ca medici la curtea domnească sau comercianți. Aceștia veneau de la sud de
Dunăre, de la Istanbul sau de la Salonic, Grecia.[81] Evenimentele celui de-Al
Doilea Război Mondial și apoi emigrarea în Israel au dus la scăderea masivă a
populației evreiești din București. Pe locul cartierului evreiesc se află astăzi
Unirea Shopping Center și zona adiacentă. În București funcționează în continuare
un teatru evreiesc de stat. Continuă să existe mai multe sinagogi și cimitire
evreiești (unul dintre cimitirele evreiești este sefard). La recensământul din
2011, 1.333 de oameni s-au declarat ca fiind evrei. Incluzând și familiile mixte,
numărul evreilor din București ajunge la 4.000 de persoane.[80]
Comunitatea maghiară
Numeroși reformați maghiari s-au stabilit la București la începutul secolului al
XVIII-lea, după înfrângerea revoltei curuților. Este plauzibil faptul că satul
Berceni din sudul orașului să fi fost numit după tabăra soldaților curuți de sub
comanda generalului Miklós Bercsényi.[82] Un nou val de refugiați maghiari a venit
la București după înfrângerea revoluției maghiare de la 1848 de către austrieci.
Unul din cei mai proeminenți reprezentanți ai maghiarilor bucureșteni de la
mijlocul secolului al XIX-lea a fost József Sándor, primul traducător al lui Mihai
Eminescu, încă în timpul vieții poetului.
Comunitatea germană
Biserica Luterană
Comunitatea germană datează încă din secolul al XVIII-lea, fiind compusă
preponderent din negustori sași. Din acest secol datează și prima mențiune a unei
biserici luterane din lemn. În preajma Primului Război Mondial proporția germanilor
atingea 8%, fiind vorba nu numai de sași, ci și de prusaci și austrieci.
Principalele străzi germane din București au fost strada Lipscani (de la „Lipsca”,
Leipzig) și strada Nemțească (în prezent strada Smârdan).[84]
Din anul 1855 funcționează Școala Germană din București (în prezent Colegiul German
Goethe), cu predare în limba germană.
La recensământul din 1977 populația germană era alcătuită din aproape 8.000
persoane. În 2002 au fost numărați doar 2.358 de germani, iar în 2011 1.209
germani.
Comunitatea armeană
Biserica Armenească
O comunitate cu vechi tradiții culturale și economice în București este cea
armeană. În anul 1930 trăiau în București 4.748 de armeni, reprezentând 0,74% din
populația municipiului. La recensământul din 2002 au fost numărați 815 armeni, iar
în 2011 doar 565 de armeni. Locuri precum Strada Armenească amintesc de prezența
armenilor în oraș. Există o biserică și un cimitir armenesc în București.
Comunitatea greacă
Biserica Greacă
O altă comunitate cu vechi tradiții în București este cea grecească. Aceasta
datează încă din timpul perioadei fanariote (1715–1821). În 1930 trăiau în
București 4.293 de greci, reprezentând 0,67% din totalul populației orașului.
Astăzi au rămas mai puțin de 1.000.
Comunitatea bulgară
Comunitatea poloneză
În București trăiește, de asemenea, o populație poloneză, aproape la fel de
semnificativă ca și cea din Bucovina. Polonezii au sosit în special înaintea
Primului Război Mondial, dar și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial – în
ambele cazuri ca refugiați care au hotărât să se stabilească aici. În cadrul
emigrației polone, un rol însemnat a jucat Uniunea Emigrației Polone (1866–1871),
care a avut o filială și la București. Într-o proporție semnificativă polonezii
bucureșteni sunt intelectuali, iar unii dintre ei au fost primari ai Bucureștiului:
Lucian Skupiewski în perioada februarie 1923–aprilie 1923 și Victor Dombrovski,
fost general de armată român, chiar în două rânduri, în intervalul septembrie 1938–
septembrie 1940 și în perioada august 1944–iunie 1948.
Strada Polonă este numită după această comunitate. Azi mai trăiesc în București
câteva sute de polonezi, însă în anul 1890 numărul acestora se ridica la
aproximativ 3.000 de persoane (circa 1,5% din populația orașului).
Comunitatea albaneză
București este centrul comunității albaneze din România. Comunitatea albaneză
bucureșteană a început să se formeze în prima jumătate a secolului al XIX-lea, când
capitala Țării Românești a devenit un centru al inițiativelor culturale ale unor
intelectuali precum Dora d'Istria, Naim Frashëri, Jani Vreto și Naum Veqilharxhi
(autorul primului abecedar albanez, tipărit la București în 1844). Aleksander
Stavre Drenova a conceput versurile imnului național albanez, Hymni i Flamurit, pe
vremea când locuia în București. Cei mai mulți dintre acești intelectuali se
refugiaseră în România din calea opreliștii otomane. În 1920 trăiau în București
aproape 20.000 de albanezi. Azi mai trăiesc doar câteva sute. Majoritatea
albanezilor bucureșteni sunt creștini ortodocși, dar există într-un număr mai mic
și albanezi musulmani.
Comunitatea musulmană
Comunitatea musulmană din București este formată atât din imigranți, cât și din
populație autohtonă, ai cărei urmași au sosit de-a lungul timpului. Centrul vieții
spirituale a musulmanilor bucureșteni a fost, de la începutul secolului al XX-lea,
geamia București, construită în Parcul Carol I și mutată în timpul regimului
comunist în zona Pieței Eroii Revoluției.[91] Prima moschee din oraș construită
după căderea regimului comunist este ar-Rahman, aflată pe Strada Munții Gurghiului
din cartierul Crângași. Finalizată în 2002, moscheea este deschisă permanent și
poate oficia orice ritual islamic.[92]
Altele
Bucureștiul are și o comunitate chineză și un mic număr de refugiați de diferite
naționalități (sirieni, pakistanezi, afgani, birmani, ucraineni și africani), care
locuiesc în principal în cartiere-dormitor precum Pantelimon.[76]
Religii
Evoluția structurii religioase și confesionale la recensămintele din 1877, 1930,
[93] 1992, 2002[94] și 2011[95]
An Total Ortodocși Romano-
catolici Reformați
(Calvini) Penticostali Greco-
catolici Baptiști Adventiști Musulmani Martorii
lui
Iehova Creștini
de rit
vechi
(Staroveri) Evanghelici
(Luterani) Mozaici Armeni Altă
religie Fără
religie Atei Informație
nedisponibilă
1877 177.646 132.987 16.991 N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A
206 5.854 20.749 796 N/A N/A N/A N/A
1930 639.040 486.193 36.414 7.322 N/A 12.882 N/A N/A N/A
N/A N/A 12.203 76.480 N/A N/A N/A N/A N/A
1992 2.067.545 96,5% 1,4% 0,1% 0,2% 0,4% 0,1% N/A N/A N/A N/A N/A
N/A N/A N/A N/A N/A N/A
2002 1.926.334 1.850.414 23.450 1.880 5.452 7.558 3.810 4.381 9.488 N/A
729 761 2.564 N/A 10.182 1.068 2.590 2.007
2011 1.883.425 1.587.951 22.149 1.291 5.050 4.016 3.345 4.051 9.037 1.794
1.067 415 1.459 108 8.410 3.003 8.067 222.212
Economie și infrastructură
Articol principal: Economia României.
Transport
Articol principal: Transport în București.
Bucureștiul este principalul nod feroviar (nouă magistrale și o cale ferată de
centură de 74 km) și rutier (șapte magistrale, numeroase autogări) al țării; tot
aici se află aeroporturile „Băneasa” (inaugurat în 1920 pentru traficul intern) și
„Otopeni” (inaugurat în 1970 pentru traficul internațional). Metroul bucureștean
are patru linii magistrale, construite din 1974 și până în prezent, însumând circa
77 km lungime.[97]
Transportul public
Transport
în comun
în București
Statie Metrou - Titan.jpg
Metrou
M1 · M2 · M3 · M4 · M5 · M6
STB
Autobuze · Tramvaie · Troleibuze
Sistemul de transport public din București este cel mai mare din România. Este
compus din sistemul de metrou de 77 km operat de către Metrorex și rețeaua
transportului de suprafață – autobuze (120 de linii), troleibuze (15 linii) și
tramvaie (24 de linii) – operată de către RATB.[98] Adițional, există și microbuze
private care fac legătura cu comunele învecinate. În 2016, RATB a avut 438 de
milioane de călătorii.[99]
Transportul rutier
Inaugurat în 2011, Pasajul Basarab a fost cea mai mare lucrare de infrastructură
urbană din România.
Transportul feroviar
Gara de Nord
Bucureștiul este nodul feroviar principal al companiei naționale Căile Ferate
Române. Cea mai importantă stație feroviară este Gara de Nord din care pleacă și
sosesc trenuri zilnice din diverse localități românești, precum și din orașe
europene. Prin Gara de Nord trec zilnic 283 trenuri ale operatorului de stat CFR
Călători și două ale operatorului privat Regiotrans. De asemenea, există și alte
gări: Basarab, Băneasa, Obor, Progresul (închisă traficului de călători în 2006) și
Titan Sud. Din oraș pornesc cinci magistrale feroviare: 300 (București–Oradea), 500
(București–Bacău–Suceava–Verești), 700 (București–Brăila–Galați), 800 (București–
Constanța), 900 (București–Drobeta-Turnu Severin–Timișoara–Jimbolia) și trei linii
secundare interoperabile: 901 (București–Pitești–Craiova), 902 (București–Giurgiu)
și 903 (București–Oltenița).
Transportul aerian
Politică
USR 17
PNL 12
PMP 5
Împărțire administrativă
Articol principal: Sectoarele Bucureștiului.
Bucureşti sectoare.svg
Sector Suprafață (km²) Populație (2011) Primar
Sectorul 1 67,5 225.453 Clotilde Armand (USR)
Sectorul 2 32 345.370 Radu Mihaiu (USR)
Sectorul 3 32 385.439 Robert Negoiță (PRO B)
Sectorul 4 34 287.828 Daniel Băluță (PSD)
Sectorul 5 30 271.575 Cristian Popescu Piedone (PPU SL)
Sectorul 6 38 367.760 Ciprian Ciucu (PNL)
Zona metropolitană
Articol principal: Zona metropolitană București.
Zona metropolitană București (abreviat ZMB) cuprinde actualmente aproximativ 2,4
milioane de locuitori (neoficial 3,4 milioane). Conform proiectelor Primăriei
București, ZMB urmează să fie mărită astfel încât să cuprindă 94 de unități
administrativ-teritoriale (84 de comune, opt orașe, municipiul Oltenița și
municipiul București), întinse pe un teritoriu de 5.046,1 km².[115]
Sistemul judiciar
Criminalitate
Rata criminalității în București este destul de scăzută în comparație cu alte
capitale europene, numărul total al infracțiunilor scăzând cu 9% între 2015 și
2016.[118] În 2017, rata criminalității era de 28,92%, sub Madrid, Amsterdam,
Berlin, Moscova, Stockholm, Londra, Paris și Roma,[119] Bucureștiul menținându-se
ca una dintre cele mai sigure capitale europene.[118] Rata crimelor violente rămâne
scăzută, cu 31 de crime înregistrate în 2014, toate fiind soluționate.[120]
Deși în anii 2000 au avut loc o serie de acțiuni ale poliției împotriva unor
grupări infracționale, cum ar fi clanul Cămătaru, criminalitatea organizată are, în
general, un impact redus asupra vieții publice. Infracțiunile minore sunt mai
frecvente, în special sub forma furtului din buzunare sau genți, și au loc de cele
mai multe ori în rețeaua de transport public a orașului. Cu toate acestea, furtul
s-a redus cu 11% în 2016 față de anul precedent.[118] Infracționalitatea este mai
ridicată în cartierele sudice ale orașului, în special în Rahova și Ferentari, zone
dezavantajate din punct de vedere social.[121]
Deși prezența copiilor străzii a fost o problemă în București în anii 1990, numărul
lor a scăzut în ultimii ani, situându-se acum la sau sub media marilor orașe
europene. Un documentar numit Children Underground și nominalizat la Oscar a
ilustrat viața copiilor străzii români în 2001.[122] Aproximativ 1.100 de persoane
încă locuiesc pe străzile Bucureștiului, 41% dintre ele fiind minore.[123] Multe
sunt exploatate, practică cerșetoria sau prostituția.[124]
Calitatea vieții
Conform studiilor despre calitatea vieții în orașele lumii, emise anual de firma de
consultanță Mercer, Bucureștii se aflau pe locul 94 în topul mondial al calității
vieții, în anul 2001,[125] și au coborât pe locul 108 în anul 2009.[126]
Bucureștiul este astfel pe penultimul loc în topul calității vieții, între
capitalele Uniunii Europene, pe ultimul loc fiind capitala bulgară, Sofia.
Cultură
Viața culturală a Bucureștiului este un melanj bogat între cultura tradițională
(elitistă) – reprezentată de un sector consistent de arte ale spectacolului
(teatru, operă, dans și muzică), dar și de o rețea extinsă și diversă de muzee –, o
cultură de masă (recreere) – reprezentată de un număr tot mai mare de festivaluri,
concerte și evenimente în aer liber – și o scenă a artelor contemporane cu
dezvoltare rapidă.
Clădiri emblematice
În București își au sediul Parlamentul (găzduit în Palatul Parlamentului sau Casa
Poporului), Guvernul și Președinția României. De asemenea, își au sediul numeroase
instituții de cultură, precum: Academia Română (fondată în 1866), peste 60 de
institute de cercetare, Universitatea, Institutul Politehnic, Institutul de
Medicină, alte numeroase institute de învățământ superior, mari biblioteci
(Biblioteca Academiei, Biblioteca Națională, Biblioteca Centrală Universitară,
printre altele) ș.a.m.d.
Palatul Parlamentului
Evenimente culturale și festivaluri
Ateneul Român
În 2005, Bucureștiul a devenit primul oraș din sud-estul Europei care a găzduit
CowParade, amplu eveniment de artă urbană. Cu ocazia festivalului, zeci de
sculpturi multicolore înfățișând văcuțe au putut fi admirate în tot orașul.[138]
Cultură tradițională
Muzeul Național de Istorie a României este un alt muzeu important din București,
care conține o colecție de artefacte care detaliază istoria și cultura românească
din preistorie și până în epoca modernă.
Lăcașuri de cult
Vezi și: Listă de biserici din București.
Orașul este centrul și altor organizații creștine din România, printre care
Arhidieceza Romano-Catolică, înființată în 1883, și Eparhia Greco-Catolică „Sf.
Vasile cel Mare”, înființată în 2014.
În București mai există astăzi șase sinagogi, din cele câteva zeci existente
înaintea rebeliunii legionare din 1941, cutremurului din 1977 și demolărilor
sistematice din anii 1980.[151] Printre acestea se numără Templul Coral, Sinagoga
Mare și Templul Unirea Sfântă. Ultimul a fost transformat în Muzeul de Istorie a
Evreilor din România „Șef rabin dr. Moses Rosen”,[152] în timp ce Templul Coral și
Sinagoga Mare încă oficiază slujbe regulate.[153]
Catedrala Sf. Spiridon Nou, cel mai mare lăcaș de cult ortodox din București
Biserica Rusă
Biserica Kretzulescu
Detaliu de pe Sinagoga Eșua Tova, cel mai vechi lăcaș de cult evreiesc din
București
Secolele XVI–XVII
În epoca lui Matei Basarab a fost rezidită Mănăstirea Plumbuita (1647) după modelul
ctitoriei lui Radu cel Mare de la Dealu, pentru a comemora victoria din 1632
împotriva turcilor. Din Casa Domnească construită atunci s-a păstrat doar o latură
interioară a curții. Biserica de plan triconc fusese ridicată pe vremea lui Mihnea
al II-lea Turcitul, dar suferise în 1595 mari distrugeri.
Biserica Stavropoleos
Unul din monumentele importante ale stilului brâncovenesc este biserica mănăstirii
Antim (1713–1715), o ctitorie a mitropolitului Antim Ivireanul. Perioada clasică a
stilului este reprezentată aici de o ornamentică bogată, caracterizată de motive
florale, de un pridvor monumental purtat de coloane și de un fronton semicircular
care denotă influența barocului italian. Aripile de nord și de est ale edificiului
monastic au fost demolate în 1984. În epoca brâncovenească este întemeiat de
spătarul Mihai Cantacuzino și Spitalul Colțea (1702), prima instituție
spitalicească din Țara Românească. Alte monumente ale stilului brâncovenesc clasic
sunt: Biserica Fundenii Doamnei (1699), Palatul Mogoșoaia (1702) și Biserica Colțea
(1695–1702), din ansamblul căreia s-a păstrat paraclisul din 1701–1702,
ancadramentul cu decor dens al ușii spre pronaos, precum și canaturile din lemn ale
acestei uși. O fază târzie a stilului brâncovenesc era reprezentată de Mănăstirea
Văcărești (1716–1722), o ctitorie a lui Nicolae Mavrocordat distrusă în ultimii ani
ai dictaturii comuniste. Lăcașul monastic avea o ornamentică deosebit de bogată și
era considerat drept o sinteză a arhitecturii sacrale tradițional românești. Alte
monumente ale acestei epoci sunt Biserica Kretzulescu (1722) și Biserica
Stavropoleos (1724–1730), cu un pridvor bogat ornamentat. Din vremea lui Constantin
Brâncoveanu datează și viitoarea Cale a Victoriei, stradă numită inițial Podul
Mogoșoaiei, deoarece făcea legătura între reședința domnească de la poalele
dealului Mitropoliei și palatul de la Mogoșoaia.
Secolele XVIII–XIX
Secolul XX
Arcul de Triumf
Între 1968 și 1970 a fost edificat Hotelul Intercontinental, până în 2004 cea mai
înaltă construcție-turn din România, și tot în 1970 a fost terminată noua clădire a
Teatrului Național, a cărei modernism a fost ulterior denaturat, la ordinul lui
Ceaușescu, prin fațade cu arcade. Epoca lui Nicolae Ceaușescu a adus cu sine
schimbări grave în structura urbanistică a capitalei. Construirea unui nou palat
prezidențial și a Bulevardului Victoriei Socialismului s-a făcut cu prețul
distrugerii vechilor cartiere Uranus, Izvor, Rahova și Antim. Foarte contestată în
noul ansamblu este Casa Poporului a arhitectei Anca Petrescu, azi sediu al
Parlamentului României. Lucrările la acest edificiu megaloman, care se întinde pe o
suprafață de 350.000 m², au început în anul 1984. Construcției i se impută lipsa de
unitate stilistică și proporțiile care ignoră modelul clasicist după care se
orientează de fapt.
Arhitectura contemporană
Asmita Gardens
Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România și Promenada Mall
Educație
Vezi și: Lista universităților din București.
Bucureștiul este un puternic centru universitar, cu 120 de licee și 33 de
universități publice și private și campusuri universitare, care atrag elevi și
studenți din toată țara.[76]
Sănătate
Vezi și: Listă de spitale și instituții publice de sănătate din București.
În București, în anul 2015, la fiecare 100.000 de locuitori există 654 de medici,
90,7 medici de familie și 563,3 medici specialiști.[174] Adițional, din datele
oferite de INS, au fost identificate 1.355 de cabinete medicale de familie dintre
care două sunt de stat, restul fiind în proprietate privată.[174] Numărul total al
medicilor este într-o creștere constantă în ultimii ani. Conform datelor INS, în
2013 în București lucrau 11.488 de medici, în 2014 11.904, pentru ca numărul lor să
ajungă, în 2015, la 12.092.[174]
În București sunt 93 de spitale din care 50 sunt publice.[175] Unul dintre cele mai
moderne spitale din Capitală este Spitalul Clinic Colțea, care a fost reamenajat
după o investiție de 90 de milioane de dolari în 2011.[176] Spitalul Colțea este și
cel mai vechi din București, fiind înființat de spătarul Mihai Cantacuzino la 14
decembrie 1704.[177] Spitalul actual a fost construit între 1867–1888 de arhitectul
Joseph Schiffler, de origine olandeză.[178] Astăzi, în Spitalul Colțea sunt diverse
secții medicale printre care medicină internă, chirurgie generală, oncologie
medicală, radioterapie, hematologie, ORL, ATI, alături de diferite laboratoare și
de ambulatoriul integrat cu cabinetele de specialitate, de colective de cercetare
științifică și de o bază activă de învățământ medical.[179]
Alte spitale sau clinici din București sunt Spitalul Universitar de Urgență,
Spitalul Clinic de Urgență Floreasca (ambele încadrate de Ministerul Sănătății în
categoria I de competență),[180] Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de
Urgență „Bagdasar-Arseni”, Spitalul Militar Central etc.
Romania e frumoasă (35): imagini din Bucureștiul sub zăpadă, 15 februarie 2012,
RazvanPascu.ro
Video
[arată]
v • d • m
București
[arată]
v • d • m
Sectoarele Bucureștiului
[ascunde]
v • d • m
Cele mai populate orașe ale României
Orașele cu mai mult de 50 000 de locuitori conform recensământului din anul 2011
Peste 1 000 000 de locuitori
București (1.883.425 loc.)
Stema României
Peste 300 000 de locuitori
Cluj-Napoca (324.576 loc.) · Timișoara (319.279 loc.)
[arată]vdm
Capitalele statelor din Europa
[arată]
v • d • m
Împărțirea administrativă a României
Control de autoritate
GND: 4008858-3 ISNI: 0000 0001 2182 6352 LCCN: n79018848 MusicBrainz: 72ac17ca-
9a6b-415b-9fcc-5d1a8e7afeee NARA: 10044329 NKC: ge128856 SUDOC: 026406721 VIAF:
145400098 WorldCat Identities (via VIAF): 145400098
Categorii: BucureștiCapitale din EuropaOrașe din RomâniaOrașe universitare din
RomâniaLocalitate-martir din RomâniaAșezări din MunteniaTârguri din Țara Românească
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 23 ianuarie 2023, ora 22:33.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire
în condiții identice; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii
de utilizare.
Politica de confidențialitateDespre WikipediaTermeniVersiune
mobilăDezvoltatoriStatisticiDeclarație cookieWikimedia FoundationPowered by
MediaWikiComută lățimea limitată a conținutului