Zota Daniel Nicolae

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

SISTEMATIZAREA PIEȚEI 1 MAI DIN ALBA IULIA ÎN PERIOADA 1969-1987

Preocupările pentru sistematizare, din lucrările și sursele pe care le-am consultat și avut la
dispoziție, pentru orașele din România pot fi exemplificate prin Planul director de sistematizare
al Municipiului București1, elaborat de arhitecții Institutului Urbanistic al României în anul 1935.
Printre principalele probleme abordate de arhitecți se numără Zonificarea unde se dorea
rezolvarea aglomerației și oprirea extinderilor spre periferii; Problema locuințelor unde se
prevedea construirea de locuințe pentru muncitori, micii burghezi, persoane înstărite, precum și
zonele potrivite în care acestea pot fi construite.
Capitolul Zone și clase de construcție relatează despre împărțirea orașului în diverse zone,
precum zona rurală, zona rezidențială, zona protejată, zona mixtă, zona comercială, zona
industrială și zona spațiilor libere, fiecare cuprinzând aspecte și specificații deosebite și distincte.
O altă problemă cuprinsă în acest memoriu se referă la spații verzi și terenuri de joc, în sens mai
larg, amenajarea unor parcuri cu diverse funcționalități: locuri de joacă pentru copii, squaruri,
grădini și parcuri urbane, alee plantate și alte diverse spații publice amenajate pentru recreerea
localnicilor.
În fine, sistematizarea este un proces foarte complex care se compune din foarte multe domenii
tehnice, urbanistice, edilitare, de infrastructură rutieră sau feroviară, probleme sanitare și multe
alte subiecte.
O altă lucrare apărută în anul 1954 sub coordonarea arhitectului I. Glückman cu ajutorul
inginerului A. Poenaru Bordea, intitulată Desenul de arhitectură, construcții și sistematizare 2 ne
ajută să înțelegem evoluția stilurilor arhitecturale,începând de la cele clasice apărute în
antichitatea greco-romană, evul mediu cu multe referiri la exemple de pe teritoriul României. În
prima fază, lucrarea este o introducere în ceea ce înseamnă desenul și planurile de arhitectură,
cum și cu ce pot fi realizate astfel de reprezentări, cum pot fi redate fațade și diverse elemente de
compoziție arhitecturală.
În final, ultima parte a cărții se referă în mod special la sistematizare cu sugestii despre
amplasarea clădirilor, cadrul geografic, proiectarea rețelelor de infrastructură rutieră sau
feroviară, elementele de rezistență ale edificiilor, instalațiile electrice sau cele utilitare de apă, gaz
sau canalizare și multe alte aspecte diverse pe care le presupune o lucrare atât de complexă
precum este sistematizarea unei localități sau cartier din cadrul unui oraș, și altele asemenea.
O lucrare de referință pentru înțelegerea arhitecturii din primele decenii ale regimului comunist
din perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și prima parte a conducerii lui Nicolae Ceaușescu a fost
elaborată de arhitectul Gheorghe Curinschi-Vorona, intitulată Istoria arhitecturii în România,
scoasă de la tipar în anul 19683.
Cartea este o sinteză foarte bună, cuprinzând informații și foarte multe imagini cu exemple care
ilustrează evoluția artei pe teitoriul României începând din epoca bronzului cu referire la cetățile
dacice și la coloniile grecești de pe malul Mării Negre, venind din antichitate și până în perioada
în care a fost redactată lucrarea, culminând cu arhitectura moderă existentă și perpetuată în timpul
regimului comunist, o artă sobră, fără decorații, fără vreo estetică aparte, aplicată clădirilor
industriale, de locuit, teatrelor sau caselor de cultură.
1
Planul director de sistematiare al Municipiului București. Memoriu justificativ, București, Editura
Institutului Urbanistic al României, 1935.
2
I. Glückman, A. Poenaru Bordea, Desenul de arhitectură, construcții și sistematizare, București, Editrua
Tehnică, 1957.
3
Gheorghe Curinschi-Vorona, Istoria arhitecturii în România, București, 1968.

1
În anul 1971, arhitecții G. Chițulescu, Al. Sandu și P. Derer au elaborat un manual special dedicat
sistematizării, materie care se preda, potrivit subtitlului la licee de specialitate și școli
postliceale4. Cartea este utilă celor care nu sunt familiarizați cu sistematizarea. Printre lucrurile și
temele mai importante abordate aici se pot aminti clasificarea tipurilor de localități, apoi ce
înseamnă sistematizarea teritorială, importanța elementelor social-economice și demografice în
sistematizare, mediul înconjurător, zonificarea orașelor, amplasarea clădirilor și a spațiilor verzi,
precum și problemele legate de circulație și transporturi.
În anul 1983, arhitectul Mircea Cardaș, alături de alți ingineri și proiectanți a elaborat un Mic
lexicon ilustrat al noțiunilor de sistematizare5 în care sunt prezentate de la A la Z și tratate succint
ori mai detaliat aproape orice cuvinte și sintagme care se regăsesc în planurile de sistematizare,
explicațiile sunt însoțite de desene și scheme care ajută la înțelegerea mai profundă a noțiunilor
prezentate.
Cronologic, planurile de sistematizare care se află la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale
Alba, utilizate în cercetarea de față provin de la Oficiul Juridic și de la serviciul Arhitectură și
Sistematizare din perioada 1968-1987, începând de la proiectul pentru construirea hotelului
„Transilvania” și mergând până la planurile de demolare ale clădirilor din proximitatea Pieței 1
Mai, numită azi „Iuliu Maniu”, care a suferit schimbări radicale în urma aplicării cerințelor
înscrise în aceste proiecte, în urma cărora unele clădiri valoroase precum vechile hoteluri
„Europa” și „Apulum” au fost sacrificate pentru extinderea zonei ocupată de blocuri, care nu a
mai fost ocupată după 1989, vorbind despre așa-zisa parcare din fața Casei de Cultură a
Studenților.
În câteva lucrări scrise în perioada 1975-1985, și având ca tematică istoria orașului Alba Iulia se
pot observa anumite informații succinte despre lucrările de sistematizare care erau în desfășurare,
aici poate fi amintită monografia Alba Iulia 2000 apărută în 19756, în care sunt amintite câteva
dintre realizările urbanistice și edilitare până la anul tipăririi și apariției cărții, an în care se
împlineau 2000 de ani de existență și atestare documentară a orașului Alba Iulia.
În anul 1987, istoricul Gheorghe Anghel a scris o lucrare cu caracter de ghid turistic în care a
făcut o scurtă prezentare a istoriei orașului Alba Iulia 7 și a principalelor obiective turistice, printre
care a inserat și unele clădiri adăugate în timpul regimului comunist precum hotelul
„Transilvania”, hotelul „Cetate”, Casa de Cultură a Sindicatelor, Spitalul Județean, sau chiar
magazinul universal „Unirea”cu succinte descrieri.
După căderea regimului comunist, începând cu anul 1995 sub egida Academiei Române și a
Comisiei de Istorie a Orașelor din România a fost înființată revista Historia Urbana, iar în primul
număr, arhitecți și specialiști au abordat tocmai problema sistematizărilor din ultima perioadă a
anilor ´80, iar dintre autorii și temele propuse spre aprofundare pot fi enumerate cel al lui Nicolae
Lascu, referitor la Modernizare și distrugeri în perioada postbelică8 – în care face o prezentare
semantică și punctuală a tot ce a însemnat procesul de urbanizare petrecut în ultimii ani ai
regimului comunist; Oliver Velescu, în articolul Ideologia „restructurării urbane”9- prezintă
deslușit ideologia care a stat în spatele urbanizării haotice din timpul regimului comunist într-o
paralelă cu practicile din Rusia Sovietică, unde în 1929 a avut loc o conferință la finalul căreia
concluzia a fost „să se distrugă clădirile improprii, să fie refăcute clădirile vechi și să se clădească
locuințe noi”.
4
G.Chițulescu, Al.Sandu, P. Derer, Sistematizare. Manual pentru licee de specialitate, anul III și școli
postliceale, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1971.
5
Mircea Cardaș, Mic lexicon ilustrat al noțiunilor de sistematizare, București, Editura Tehnică, 1983.
6
Marian Trandafir, Alba Iulia 2000, p. 555-561.
7
Gheorghe Anghel, Alba Iulia, București, Editura Sport-Turism, 1987.
8
Nicolae Lascu, „Modernizare și distrugeri în istoria postbelică a orașelor românești”, în Historia Urbana,
1-2/1995, p. 171-177.
9
Oliver Velescu, „Ideologia «restructurării urbane»”, în Historia Urbana, 1-2/1995, p. 179-186.

2
Articolele pe această temă sunt foarte multe, aici mai pot fi enunțate cele scrie de Paul Derer sau
Liliana Roșu; primul tratează despre „rădăcinile” restructurării Capitalei 10, în timp ce al doilea
autor se referă la schimbările petrecute în centrul orașului Timișoara 11.
În numărul din anul 2001 al revistei Historia Urbana a fost tratată exact problema de care voi
vorbi și eu puțin mai jos în legătură cu transformările suferite de piața centrală a orașului Alba
Iulia între anii enunțați în titlu. Unul dintre articolele semificative, aparține lui Teodor Octavian-
Gheorghiu, care realizează O tipologie a agresiunilor recente asupra centrelor istorice din
România – în care dă foarte multe exemple de orașe în care modernizarea centrelor istorice sau
mai bine zis „restructurarea” acestora a implicat distrugeri ale patrimoniului istoric care s-au
încercat la sfârșitul anilor ´80 și începutului deceniului 9 al secolului XX, astfel de exemple date
de el sunt Clujul, Bucureștiul, Buzăul sau Aradul12.
În anul 2006, Irina Tulbure a publicat un articol despre cvartalele de locuințe, realizate în
București, în perioada „stalinistă”, cu referire la valorile arhitecturii de tip social adoptată de
regim pentru construirea de locuințe și cartiere în marile orașe ale țării. În cadrul întregului articol
sunt prezentate succint sau mai detaliat cvartalele existente la acea perioadă în Capitală și
valențele arhitecturale adoptate în cadrul fiecăruia, însă poate fi concluzionat printr-o singură
propoziție de la final, anume că „perioada stalinistă este veriga de legătură între vechea generație
de arhitecți influențată de arhitectura occidentală și generația de arhitecți modelată de societatea
comunistă”13.
Într-un articol publicat în anul 2014, publicat de Corneliu Pintilescu, dedicat orașului Brașov,
care în perioada lui Dej se numea „Stalin” 14, povestește despre modul în care a reușit să devină al
doilea oraș important ca industrie metalurgică, constructoare de mașini, avioane, trenuri și alte
mijloace de transport reprezentate de fabrici și uzine precum I.A.R., „Steagul Roșu”, „Tractorul”,
devenită ulterior „Sovromtractor” și care producea tractoare și utilaje agricole după modelul celor
din Uniunea Sovietică.
Autorul ne arată în cazul acestui articol că dezvoltarea economică la care a ajuns Brașovul, ca
urmare a industriilor care funcționau aici, a condus și la evoluția urbanistică și edilitară prin
faptul că aceste activități au generat venirea de muncitori spre oraș și era necesară construirea de
locuințe pentru ca aceștia să poată lucra și trăi în bune condiții. În acest fel, statul a construit la
periferia „Orașului-Coroană” cartiere destinate muncitorilor de la fabricile și uzinele existente în
localitate.
În anul 2015, o lucrare de excepție legată despre sistematizarea orașelor Hunedoara și Călan a
fost scoasă de la tipar de către Mara Mărginean – Ferestre spre Furnalul Roșu-Urbanism și
cotidian în Hunedoara și Călan (1945-1968)15 – cartea prezintă felul în care cele două orașe s-au
dezvoltat ca urmare a activității Uzinelor de Fier, care era înaintea Brașovului, și care în aceeași
măsură, prin atragerea forței de muncă a trebuit să se adapteze cerințelor de locuințe, motiv
pentru care autoritățile de la București și cele locale, sub coordonarea tehnică a arhitecților Cezar
Lăzărescu, Radu Laurian și Gheorghe Pavlu au proiectat numeroase cvartale de locuințe în orașul
Hunedoara, iar în cazul blocurilor sau a Restaurantului Corvinul, aceștia susțin că au folosit și

10
Paul Derer, „Ideea unei restructurări anunțate. «Rădăcinile» restructurării zonei centrale din București”,
în Historia Urbana, 1-2/1995, p. 187-191.
11
Liliana Roșu, „Transformările din centrul istoric al Timișoarei în secolul XX, ca persistență de
mentalitate”, în Historia Urbana, 1-2/1995, p. 201-209.
12
Teodor Octavian-Gheorghiu, „O tipologie a agresiunilor recente asupra centrelor istorice din România”,
în Historia Urbana, 1-2/2001, p. 13-19.
13
Irina Teodora Tulbure, „Cvartale de locuințe din București în perioada «stalinistă». Locuire, imagine
urbană sau simbol?”, în Historia Urbana, 2/2006, p. 367-374.
14
Corneliu Pintilescu, „Orașul Stalin (Brașov) în anii 1950-1960: un model de dezvoltare industrială și
urbană în România comunistă”, în Historia Urbana, 2014, p. 137-153.
15
Mara Mărginean, Ferestre spre Furnalul Roșu. Urbanism și cotidian în Hunedoara și Călan (1945-
1968), Iași, Polirom, 2015.

3
preluat elemente gotice sau baroce stilizate din arhitectura Castelului Corvinilor. Câteva realizări
remarcabile au fost clădirea stației feroviare și cea a Teatrului Cinematograf, realizat în manieră
neoclasică, ambele construite între anii 1951-195616.
În anul 2018, în revista de studii Annales Universitatis Apulensis au fost publicate mai multe
articole dedicate modului în care s-au dezvoltat orașele în perioada interbelică.
Volumul este inaugurat de cercetarea Dianei Mihnea și Irina Calotă referitoare la împroprietăririle
care s-au făcut după realizarea României Mari 17, cât și despre transformările suferite de orașe în
urma împropietăririi cu pământuri prin parcelarea terenurilor aflate la periferie și extinderea zonei
locuite spre zonele de margine ale așezărilor urbane. La sfârșitul articolului ne sunt prezentate
câteva exemple de orașe în care au avut loc parcelări precum: Buzău, Bacău, Craiova, București,
Sibiu, Timișoara sau Alba Iulia.
Printre alte articole publicate în această revistă, cel care a inspirat abordarea acestei tematici este
cel elaborat de Daniel Dumitran referitor la acest subiect, intitulat Proiecte de sistematizare
urbană a orașului Alba Iulia după anul 1918 18. Lecturarea acestui articol mi-a deschis orizontul
istoriografic asupra a ceea ce înseamnă sistematizarea în timpul regimului comunist și felul în
care s-a petrecut această acțiune de dezvoltare a orașelor pe teritoriul țării noastre. Articolul
începe cu abordările istoriografice ami recente referitoare la subiectul abordat în prima parte, iar
în cea de-a doua parte se referă efectiv la planurile de sistematizare realizate din perioada
interbelică și până în 1974.
La articolul amintit se adaugă catalogul de expoziție realizat de același autor, lansat în anul 2019
cu tema Orașele Unirii-orașe ale memoriei19 în care sunt prezentate trei orașe importante (Alba
Iulia, Chișinău, Cernăuți) și felul în care s-au schimbat ca și structură și imagine datorită sau din
cauza efectelor politicului asupra arhitecturii și a gândirii urbanistice, exemplificate prin imagini
preluate din documentele de arhivă și alte surse inedite.

DEFINIREA SISTEMATIZĂRII

Cuvântul „sistematizare” sau verbul „a sistematiza” se referă la așezarea sau coordonarea unor
obiecte sau lucruri după un anumit sistem sau model, aceasta ar fi definiția generală a termenului.
În cele ce urmează, vom defini sistematizarea ca proiect sau proces de amenajare teritorială a
unor localități sau a unor unități teritoriale mai mici precum orașele sau comunele, ori mai mari
precum teritoriul unei țări.
Sistematizarea teritorială cuprinde analizarea elementelor cadrului natural, funcțiile economice
ale teritoriului, populația, rețeaua de localități și echiparea tehnico-edilitară a teritoriului.
Elementele cadrului natural se referă la relieful, rețeaua hidrografică, vegetația și clima care
influențează pozitiv sau negativ organizarea și dezvoltarea economică și infrastructurală a rețelei
de localități prin amenajarea unor căi de comunicație și a zonelor turistice. Teritoriul dispune de
funcții economice diverse, având implicații în industrie, agricultură, economia forestieră sau
turism, ocupându-se de inventarierea localităților și a unităților specifice fiecărui domeniu
amintit, forța de muncă, resursele valorificate, aprovizionarea localităților cu produse agro-
alimentare, fondul forestier și modurile de exploatare ale acestuia, precum și accesul populației la
resursele balneo-climaterice și turistice prin amenajarea și construirea unor drumuri de
comunicație și legarea eficientă a teritoriului. În altă ordine de idei, sistematizarea teritorială a

16
Ibidem, p. 87-96.
17
Diana Mihnea, Irina Calotă, „Dezvoltarea orașelor României Mari în contextul împroprietăririi cu locuri
de casă”, în Annales Universitatis Apulensis. Series Hristorica, 22/II, Editura Mega, 2018, p. 11-43.
18
Daniel Dumitran, „Identitate pierdută? Proiecte de sistematizare urbană a orașului Alba Iulia după anul
1918”, în Annales Universitatis Apulensis Series Historica, 22/II, Editura Mega, 2018,p. 197-257.
19
Daniel Dumitran, Valentyna Bohatyrets, Liubov Melnychuk, Liliana Condraticova, Orașele Unirii-orașe
ale memoriei, Editura Dar Publishing, București, 2019.

4
țării se dorește a da un grad de dezvoltare „armonios” a tuturor unităților de acest gen, de la
suprafața integrală a statului, la întinderi mai restrânse precum județele, orașele sau comunele.
Populația și rețeaua generală de localități se referă la distribuția populației în teritoriu, utilizarea
forței de muncă, distribuția și gruparea localităților, precum și gradul de dotare comercială și
socio-culturală, analizând densitatea (scăderea/creșterea) populației și zonele de concentrație ale
acesteia, zonele forte în ceea ce privește crearea de locuri de muncă, deplasările zilnice și felul
unităților comerciale sau alte funcționalități esențiale 20. În linii generale, sistematizarea, potrivit
altor autori, este un termen specific folosit numai în documentele Republicii Socialiste România
prin care a fost înlocuită sintagma de urbanism, dar care are același sens raportat la termeni
tehnici utilizați în limbile de circulație internațională, cum ar fi cei de aménagement du territoire
et der localities din limba franceză, sau cel de phisical planning, utilizat în limba engleză21.
În literatura tehnică actuală, termenul de sistematizare teritorială a fost înlocuit cu cel de
amenajare a teritoriului și dezvoltare urbană. În linii general, atât una cât și cealaltă cuprind cam
aceleași obiective de realizat, precum cele menționate în definiția explicată mai sus în ceea ce
privește sistematizarea teritorială. Și în prezent, amenajarea teritoriului urmărește „armonizarea”
întregului teritoriu național în raport cu situația economică, socială, culturală, ecologică și
culturală și politicile de dezvoltare planificate la nivelul organelor de conducere centrale sau
locale22, pentru asigurarea unui echilibru între toți factorii prin care se poate realiza o evoluție
coerentă teritoriului național.
Echiparea tehnico-edilitară cuprinde o sferă la fel de largă de domenii printre care se numără căile
de comunicație, gospodărirea apelor, alimentarea cu energie electrică și starea în care se află
mediul natural. Prin aceste obiective se pot înțelege lucrările legate de traseele și capacitățile de
transport, sursele de energie și deservirea cu electricitate a diferitelor zone, lucrări hidrotehnice,
asigurarea apei potabile către populație, degradarea și combaterea degradării mediului natural.
Analizarea datelor de dezvoltare viitoare a teritoriului conduce la determinarea problemelor,
precum și la găsirea soluțiilor adecvate pentru fiecare situație în parte și planificarea acesteia în
etape23. În altă ordine de idei, echiparea edilitară înseamnă în linii mari, înzestrarea tuturor
tipurilor de localități ori zone ale acestora cu construcții sau alte amenajări prin care se poate
asigura și determina nivelul de confort pe care-l are localitatea în raport cu modul de viață al
locuitorilor.
Întorcându-ne la definirea sistematizării, activitatea în sine se realizează prin delimitarea și
zonificarea localităților. Delimitarea se realizează în scopul stabilirii limitelor administrativ-
teritoriale la nivel județean, urban sau rural. O altă cauză care determină delimitarea era problema
pe care au reprezentat-o și în perioada interbelică extinderile necontrolate la periferie ale orașelor,
și era necesară stabilirea perimetrului și modul în care trebuie amplasate construcțiile destinate
locuirii24. La nivelul localităților rurale, vatra satului reprezintă partea de teren pe care deja s-a
format un fond de construcții, și care prin Legea 58/1974 a primit denumirea de „perimetru
construibil al satului”25.
Zonificarea, după cum îi spune și numele, poate fi înțeleasă în sensul unui proces de delimitare
sau împărțire a unui teritoriu pe mai multe zone, categorii, etc. În sens mai larg și în practica de
proiectare, această zonificare se traduce prin organizarea teritoriului în patru părți funcționale de
producție și depozitare, de locuit, zona verde și cea destinată transporturilor.
Zona de producție și depozitare este acea parte a orașului în care se află majoritatea
întreprinderilor industriale cu sediile și spațiile de depozitare a materiei prime și a produselor
finite.
20
Chițulescu et alii, Sistematizare, p. 17-18.
21
Cardaș, Mic lexicon, p. 307.
22
Constantin Ghica, Infrastructură teritorială și dezvoltare urbană, București, Editura Uranus, 2004, p. 73.
23
Ibidem, p. 19-20.
24
Ibidem, p. 63-64.
25
Cardaș, Mic lexicon, p. 369.

5
Zona de locuit se referă, în mod clar, la toate acele spații populate de locuințe și unde prezența
umană este permanentă, alături de care se adaugă unitățile farmaceutice, comerciale, bancare și
altele asemenea care asigură o bună viețuire indivizilor respectivi.
Zona verde reprezintă o componentă importantă în ceea ce privește crearea unor condiții
climatice necesare vieții în mediul urban, de protecție în fața anumitor factori naturali degradanți
precum inundațiile, dar și pentru a oferi o ambianță estetică plăcută. În categoria spațiilor verzi
intră parcurile, grădinile din proximitatea acestora, ori pe stadioanele și terenurile de sport.
Zona destinată transporturilor cuprinde terenurile rețelei majore de circulație, magistrale și străzi,
pasaje, garaje, spațiile de parcare, stațiile de cale ferată, autogările 26, dar și înseși mijloacele de
transport, avioane, mașini, trenuri, autobuze.
Ne vom axa, în cele ce urmează, pe teoriile care însoțesc și explică tot ceea ce înseamnă alte
detalii de sistematizare urbană, apoi vom vedea cadrul legislativ care a însoțit planurile de
sistematizare națională, urmând ca în cel din urmă capitol al acestui studiu să trateze problema
activității edilitare desfășurate în Alba Iulia, în cazul Pieței 1 Mai din Orașul de Jos.
Și în zilele noastre, se mai practică zonificarea funcțională, care în primă fază are același rol pe
care l-a avut și în practica de proiectare din timpul regimului comunist, anume stabilirea limitelor
intravilane ale localităților, adică parcelele deja ocupate de construcții, dar și propuneri pentru
ocuparea terenurilor libere. În cazul ocupării de terenuri noi, numite generic intravilan propus,
este nevoie de acordul a trei instituții importante, adică dacă teritoriul ocupă o suprafață de 1,0 ha,
se află în administrarea Oficiului Județean pentru Cadastru Agricol și Publicitate Imobiliară, dacă
ocupă 100 ha se află în administrarea Ministerului Agriculturii, iar dacă depășește 100 ha se află
în deplina administrare a Guvernului. În urma scoaterii din circuitul agricol, se obține autorizația
de construcție, iar parcela de pământ rezultată urmează a fi delimitată în zone funcționale după
specificul activităților propuse a se desfășura aici și modul de valorficare a potențialului de care
dispune spațiul și mediul înconjurător, aferent acestuia 27.
Înainte de a prezenta câteva exemple despre modul în care s-a realizat efectiv sistematizarea
înainte de epoca Nicolae Ceaușescu, se cuvine să explicăm rațiunile și felul în care erau gândite
condițiile de așezare a clădirilor destinate locuirii în raport cu alte elemente ale mediului urban.
Aceste aspecte fac parte din ceea ce se numește schița de sistematizare sau detaliu de
sistematizare. Acest document, oricum ar fi numit, este foarte important și complex, deoarece
prezintă prin conținutul său (părți scrise-memoriu de sinteză, memoriu general, memorii de
specialitate și anexe, precum și părți desenate-hărți, desene, reprezentări grafice, relevee ale unor
clădiri, etc) problemele unei anumite zone din cadrul unei localități și soluțiile de remediere a
unor teme de necesitate precum organizarea structurală a zonelor de locuit, cele legate de
construcții sau grija față de mediul înconjurător prin evitarea poluării sau a degradării cadrului
natural.
Așa cum spuneam, în cadrul schiței de sistematizare pot fi semnalate problemele de amplasare a
locuințelor, astfel un astfel de ansamblu locativ trebuie să se afle în deplină armonie cu căile de
comunicație carosabile și pietonale, să beneficieze de locuri special amenajate pentru recreerea
oamenilor și copiilor prin amenajarea unor spații plantate sau locuri de joacă pentru copii special
amenajate. Este foarte importantă circulația aerului și a luminii naturale, astfel unele clădiri pot fi
realizate în zone mai umbrite sau mai însorite, iar expunerea primului rând de edificii, să zicem la
vânturile reci de iarnă, asigură o ventilație uniformă datorată și spațiilor ocupate de plantații de
arbuști și arbori28.
Foarte interesant este faptul că arhitecții care au realizat aceste lucrări teoretice au descris și
modul în care, după tipul lor, clădirile beneficiază de un anumit aliniament cu avantajele și
dezavantajele fiecărui exemplu.

26
Chițulescu et alii, Sistematizare, p. 65-66.
27
Ghica, Infrastructură teritorială, p. 149.
28
Ibidem, p.89-90.

6
Locuințele joase sunt caracterizate de faptul că sunt amplasate pe un anumit lot, adâncimea
gradinii de fațadă este cuprinsă între 2-6m față de alinierea trotuarului și sunt puțin retrase cu 5-
6m față de limitele laterale ale lotului, având o lățime ce variază între 5-20 m a frontului de la
stradă. Acest tip de construcții se împarte în trei categorii: locuințe izolate, locuințe cuplate și
locuințe înșiruite. Locuințele izolate sunt așezate pe suprafețe mari de teren (300-500 m²), la
periferia orașelor, așezate pe două rânduri, pe străzi cu fundături sau pe alei în formă de inele,
adică au un front la stradă lung (14-16 m), ori „compoziția avansează în adâncimea terenului”,
producând o distanțare mai mare între străzi. Așezarea lor izolată se operează prin cuplarea unor
loturi, ori pot forma corpuri de clădiri prin alipirea lineară a tronsoanelor, încadrate între 6-7 m și
în suprafață de 80-100 m² 29.
Vom mai exemplifica doar un tip de clădiri, deoarece există foarte multe categorii de locuințe sau
dotări, și prezentarea lor în totalitate nu face obiectul studiului de față. Categoria de care vorbim
acum și care ne interesează, cea a locuințelor înalte, cu referire clară la blocuri în cazul de care
discutăm. Aceste construcții sunt, de obicei niște compoziții rectangulare sau dreptunghiulare
realizate pe verticală și privite ca ansamblu, ele formează dispoziții lineare, amplasate pe terenuri
aflate pe suprafețe destul de largi, unde să fie proiectate spațiile de parcare, artere de acces spre
obiectiv și a unor spații de joacă pentru copii sau de relaxare 30.
În continuare vom da câteva exemple de sistematizări, care au avut loc în perioada regimului lui
Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Printre primele proiecte de sistematizare au debutat în perioada 1948-1955 la
Hunedoara, unde era una dintre cele mai importante întreprinderi siderurgice din România la
acea dată, Uzinele de Fier Hunedoara, devenite ulterior Combinatul Siderurgic Hunedoara.
În cuprinsul întregii perioade amintite, autoritățile de la București în frunte cu Ministerul
de Interne și Colegiul Arhitecților, cărora li s-a adăugat Institutul de Proiectare al Construcțiilor,
au inițiat numeroase planuri de extindere și construire a unor cartiere pentru muncitorii
Combinatului Siderurgic. Planurile întocmite de Gustav Gusti, ajutat de Gheorghe Pavlu și Titu
Evolceanu au făcut posibilă edificarea în zona Dealul Chizdeiului a orașului Hunedoara între 157
și 1200 de apartamente, prin sistematizarea zonei centrale și a celei care împrejmuia Castelul
Corvinilor. Cu această ocazie au fost construite clădiri noi și destul de impozante precum cea a
Restaurantului Corvinul, a Teatrului Cinematograf și a unor clădiri care să adăpostească Casa
Organizațiilor de Masă, Tribunalul Popular Raional, Banca RPR sau sediul Miliției 31.
Al doilea oraș din Transilvania care a fost inclus în planurile de dezvoltare ale statului a
fost Brașovul, un oraș care a primit în anul 1950 numele lui Stalin, eveniment mediatizat de
presa națională și locală. Potrivit celor relatate de Corneliu Pintilescu, redenumirea orașelor a fost
o acțiune coordonată de Partidul Muncitoresc Român, astfel numeroase străzi, piețe sau localități
au primit numele unor evenimente sau personalități importante din istoria socialismului, astfel
Brașovul a fost numit „Orașul Stalin”, orașul Dej din județul Cluj a fost denumit „Gheorghiu-
Dej”, iar orașul Ștei din Bihor a luat numele lui Petru Groza. Brașov era un important centru
industrial al țării, alături de Hunedoara, deoarece aici funcționau fabrici și uzine importante
precum Steagul Roșu care între 1938-1945 a produs locomotive și vagoane, ulterior s-a reprofilat
pe autocamioane și tractoare. O altă uzină importantă era Uzina I.A.R., care la început producea
avioane, iar după 1946 a fost redenumită „Sovromtractor” și „Tractorul”, reprofilându-se pe
producerea de mașini agricole, în special tractoare pe șenile, realizate după modelul sovietic KD
35. Producția zilnică în 1947 era la 3000 de bucăți, ulterior între 1950-1955 a crescut la
6000 de utilaje pe an.Comitetul Central al PMR a decis la data de 14 noiembrie 1952
construirea unor cartiere pentru muncitorii din apropierea Brașovului, astfel în perioada

29
Ibidem, p. 92-93.
30
Ibidem, p 95-96.
31
Mara Mărginean, Ferestre spre Furnalul Roșu. Urbanism și cotidian în Hunedoara și Călan (1945-
1968), București, Polirom, 2015, p. 70, 89-90, 93-95, 139-140.

7
1952-1958 au fost modernizate toate zonele periferice ale orașului și în final au fost
construite două mari cartiere, denumite „Steagul Roșu” și „Tractorul”, unde au fost
așezați aproximativ 35.000 de oameni32
Un alt exemplu important cu privire la sistematizarea orașelor din Transilvania îl
reprezintă municipiul Cluj-Napoca pentru care Ștefan Pascu a realizat o monografie complexă,
cuprinzând prezentarea istoriei urbane din preistorie până în anul 1974, dată la care a fost tipărită
lucrarea. Începând cu anul 1950, exista deja un plan bine stabilit care urmărea realizarea mai
multor obiective importante care aveau ca scop dezvoltarea urbanistică, edilitară, tehnică și
industrială a orașului de pe Someș. Orașul a fost împărțit în patru zone industriale și de depozitare
în care erau amplasate diverse fabrici și uzine, ori alte întreprinderi industriale după cum
urmează.
1. Zona industrială de est - poziționată în zona actuală a gării și căii ferate, era marcată
de prezența Uzinei de reparații, Baza 4 aprovizionare, Combinatul de ceramică fină, Uzina de
cazane mici și arzătoare, Fabrica de mașini de rectificat, Fabrica de cărămidă în apropierea cărora
se găsea Facultatea de mecanică a Institutului Politehnic.
2. Zona industrială centrală – o zonă foarte importantă în privința dotărilor industriale
care se aflau pe raza acesteia, delimitată de străzile Maxim Gorki (actuala Corneliu Coposu),
Oașului și Calea Baciului, marcate de amplasamentele Atelierelor „16 Februarie”, Metalul Roșu,
Armătura, Tehnofrig, Libertatea și Fabrica de cartoane.
3. Zona industrială Baciu – delimitată la sud de calea ferată, la nord de Calea Baciului la
intersecția cu Maxim Gorki era caracterizată de amplasamentele unor unități importante precum
Complexul de morărit și panificație, Antrepozitul frigorific, Fabrica de cărămizi, Întreprinderea
de valorificare a legumelor și fructelor, precum și Centrul de îmbuteliat vin.
Sistematizarea orașului Cluj-Napoca s-a desfășurat prin extinderea locuirii către periferie, centrul
istoric nefiind semnificativ afectat.
În perioada 1950-1973, orașului propriu-zis i-au fost adăugate 10 cartiere poziționate între Valea
Someșului, dealul Feleacului și Dâmbul Rotund, denumite astfel: Gheorgheni, M. Zsigmond,
Horea, Mănăștur, Andrei Mureșanu, Aurel Vlaicu, Grigorescu, Someșeni și Dâmbul Rotund 33.
Cartierele au fost amplasate pe ideea raioanelor și microraioanelor. Principiul raionului
era împărțirea teritoriului în unități cu particularități proprii, cu alte cuvinte, dezvoltarea fiecărui
cartier în parte definit de activitățile principale care au loc în zona respectivă, de pildă industria
siderurgică, unde în jurul fabricii se află locuințele muncitorilor, același principiu se aplică și în
cazul schițelor de sistemaitzare în cadrul cărora o importanță deosebită o ocupă problemele legate
de climă, hidrologie și geografia locului 34. Revenind la municipiul Cluj-Napoca, în perioada mai
sus amintită ritmul de construcție a fost unul foarte ridicat prin realizarea unor complexe de
apartamente amplasate pe terenuri libere în perimetrul cărora puteau fi construite rapid locuințele
conform planurilor propuse dotate cu creșe, grădinițe, școli, magazine la care se adaugă săli de
sport, spitale și alte realizări asemănătoare 35.
Un ultim exemplu în acest sens este Iași-ul, care în perioada 1959-1963, sub coordonarea
Sfatului Popular pentru amenjarea unor cartiere pentru muncitori, denumite 2 August, Piața
Unirii, Tudor Vladimirescu, Splaiul Bahlui, Dimitrie Cantemir, construite la periferie și care
numără peste 6270 de apartamente36.

32
Corneliu Pintilescu, „Orașul Stalin (Brașov) în anii 1950-1960: Un model de dezvoltare urbană și
industrială în România comunistă”, în Historia Urbana, XXII/2014, p. 138, 145-149.
33
Iosif Kecskés, D. Lászlóffy, Petre Danciu, Ion Râmniceanu, Aurel Giurgiu, „Dezvoltarea social-
economică”, în Ștefan Pascu (coord.), Istoria Clujului, 1974, p. 449-450.
34
Cardaș, Mic lexicon, p. 256.
35
Ibidem, p. 448.
36
Liliana Iuga, „Întinerirea bătrânului Iași. Administrație locală și sistematizare urbană la Iași în anii 1960”,
în Historia Urbana, XXIV/2016, p. 83-84.

8
SISTEMATIZAREA PIEȚEI 1 MAI DIN ALBA IULIA ÎNTRE ANII 1968-1989

Primul proiect de sistematizare în care se face referire la Piața 1 Mai din Alba Iulia a fost
întocmit în luna noiembrie 1968 în scopul amenajării și construirii unei unități hoteliere,
cunoscută și astăzi sub numele de „Hotel Transilvania”37.
Proiectul de sistematizare pe care l-am consultat a fost întocmit de Institutul de Studii și
Proiectare în Construcții, Arhitectură și Sistematizare la cererea Oficiului Național de
Turism sub conducerea și coordonarea arhitectului Gheorghe Pavlu, la care se adaugă și
alți arhitecți sau ingineri în proiectare precum Gheorghe Lkiadropol, V. Sebestyen și
Gheorghe Hussar38, pe care i-am întâlnit în mai toate documentele de sistematizare
consultate în scopul studierii acestui fenomen de urbanizare din perioada comunistă.
Planul în sine, cuprinde foarte multe detalii referitoare atât la poziția și forma
arhitecturală a clădirii cât și la aspecte tehnice legate de organizarea încăperilor, a
camerelor, dispunerea lor, modul în care trebuie să pătrundă energia electrică, mașinăriile
și utilajele folosite pentru acordarea de servicii clienților, și multe alte aspecte care nu fac
obiectul studiului de față, noi referindu-ne la amplasarea și forma arhitecturală a clădirii
în raport cu piața, respectiv zona menționată în titlul lucrării de față, a cărei ritm de
dezvoltare o urmărim.
Clădirea a fost proiectată pe latura de nord a Pieței 1 Mai, într-o poziție favorabilă care îi
asigura iluminarea naturală a fațadelor în toate perioadele zilei, siuată la 8 m distanță față
de clădirile învecinate de pe latura nordică a pieței.
Accesul se face prin fațada principală spre restaurant, flancat de câteva zone verzi ce
încadrează clădirea propriu-zisă și restaurantul cu autoservire. Sala restaurantului a
beneficiat de translarea cu 3 m mai aproape de Piața 1 Mai prin adăugarea unor spații
pentru garderobă și grupuri sanitare aflate la intrare cu extindere spre clădirea
Tribunalului.
Acest demers de amplificare a construcției s-a făcut în scopul adăugării unui salon de
coafură și firzerie. La nivel tehnic, parterul a fost destinat recepției, corespondenței,
lecturii sau spectacolelor. Tot la primul nivel au fost repartizate anexele, bucătăria,
spațiile de preparare și depozitare alimente și băuturi, precum și o spălătorie mecanică cu
acces prin curtea de serviciu, aflată în legătură directă cu clădirea39.
Important de amintit este faptul că pentru proiectarea acestui hotel au fost elaborate două
variante, Varianta A (fig. 1-2) pentru ale cărei elaborare s-a votat suma de 13.320 lei cu
investiția Consiliului Popular Județean în valoare de 110.000 lei, și Varianta B care ar fi
costat 13.495 lei cu investiția C.P.J. în valoare de 110.000 lei. În final, a fost votată
Varianta A, mai simplă ca arhitectură și cu amplasamentul în Piața 1 Mai colț cu strada
Teilor, având o capacitate de 150 locuri de cazare , iar nu 167 cât se menționa în prima
fază40.
Din Memoriul justificativ privind structura de rezistență aflăm cum s-a realizat fundația
clădirii, anume prin „fundarea” direct pe stratul de pământ argilos-nisipos, al cărui grad
seismic este de 6º/scara Richter, iar corpul de cazare a fost realizat din beton armat
prefabricat prin batere în stratul de pietriș. În cele ce urmează vom mai da doar câteva

37
SJAN Alba, fond Consiliul Popular al Județului Alba/ Arhitectură și Sistematizare, dos. 39/1968, f.1r.
38
Ibidem, f. 6r.
39
Ibidem, f. 11-12r.
40
Ibidem, f. 22r.

9
date referitoare la structura clădirii, care după părerea mea, sunt relevante în acest prim
studiu de sistematizare care a vizat Piața 1 Mai de care ne ocupăm în studiul de față.
Structura de rezistență a clădirii este realizată din diafragme transversale din beton armat
de câte 7 m la nivelurile de cazare cu interax longitudinal și grinzile zidurilor de fațadă.
Structura parterului este una elastică, prevăzută cu stâlpi, interax și grinzi
transversale/longitudinale de 7 m.
Structura etajelor este și ea asigurată prin grinzi înalte situate la baza diafragmelor, având
capiteluri de beton armat la baza superioară a stâlpilor.
Prin folosirea excesivă a betonului armat s-a făcut economie de elemente de oțel care
erau și foarte costisitoare, iar extinderea parterului s-a realizat cam pe același principiu,
având ca structură casete și grinzi de beton la nivelul restaurantului cu autoservire,
bucătăriei și altor spații anexe necesare activității hoteliere41.
Tot în anul 1968 a fost elaborat la cererea Consiliului Popular Județean Alba un plan de
sistematizare a Centrului municipiului Alba Iulia, care cuprindea studii geotehnice și
propunea idei referitoare la folosirea terenului și la construcțiile necesare de care avea
nevoie orașul, rezolvarea problemelor de circulație rutieră și alte asemenea direcții de
dezvoltare urbană. Din primele file ale dosarului aflăm că terenul pe care se află orașul
Alba Iulia și implicit Orașul de Jos cuprinde o suprafață plană orizontală cu denivelări
reduse, datorate în mare parte văii Mureșului care determină stratificația pământului din
zonă. Prezența Mureșului influențează relieful existent prin văile adiacente (Ampoi),
platouri (Platoul Romanilor), versanți abrupți și o pantă redusă a văii.
Râul are un curs meandrat care-și schimbă mereu cursul, lăsând „ochiuri de apă
colmatată” cu pământuri prăfoase, eoliene, sedimentare sub apă în partea sudică, iar în
zonele de nord lasă un teren mlăștinos, numit în perioadă „lacul fără fund”. Stratificația
terenului cuprinde depozite cuaternare aluvionare a Mureșului, depuse peste straturile de
bază, erodate de apa râului, la care se adaugă marne nisipoase roșcate și nisipuri cenușii
cimentate42.
În Memoriul general ne este prezentată necesitatea sistematizării zonei centrale și
lucrările propuse spre a fi realizate. Se pare că studiul de sistematizare este o continuare a
altuia elaborat în anul 1963 de Direcția de Sistematizare, Proiectări, Arhitectură și
Construcții (D.S.P.A.C.) Hunedoara prin care se stipula creșterea populației undeva la
30.000 de locuitori care aveau nevoie de locuințe noi și moderne în zona Centrului,
reprezentată de amplasamentul Orașului de Jos, dezvoltare care era necesară pentru ca
Alba Iulia să devină orașul-reședință al județului și trebuia să aibă o „ținută
reprezentativă”.
Schimbarea profilului administrativ al orașului și concentrarea deja a instituțiilor județene
și municipale în Orașul de Jos a generat o planificare de dezvoltare pe direcția nord-sud
pornind de la Piața Gării, mergând spre strada Republicii, Armata Roșie, trecând prin
Piața 1 Mai și continuându-se spre Sântimbru prin bulevardul Tudor Vladimirescu. Axa
de circulație urma să fie flancată de piețe arhitecturale, „construcții armonizate cu cele
vechi” și crearea de legături cu cetatea și Platoul Romanilor (fig.4).
În anul 1968 încă se păstra organizarea orașelor pe microraioane, Alba Iulia urmând a fi
împărțită pe 11 microraioane. În zona centrală se dorea păstrarea sediilor Consiliului
Județean, Sediul Județean al Partidului Comunist Român (P.C.R.), oficiul Poștei-

41
Ibidem, f. 29r.-31r.
42
SJAN Alba, fond Consiliul Popular al Județului Alba/ Arhitectură și Sistematizare, dos. 40/1968, f. 4r.

10
Telefoanelor-Telegrafelor și Radiourilor (P.T.T.R.) și al Băncii de Stat. Pentru buna
gestionare a traficului au fost amenajate căi de tranzit prin străzile Dobrogeanu-Gherea
(actuala Octavian Goga pe latura de est a cetății), Nicolae Bălcescu și Tudor
Vladimirescu, folosite pentru ocolirea orașului, dar și căi de legătură cu cetatea prin
străzile Karl Marx (actuala Mihai Viteazul) și Calea Moților spre Micești și Șard43.
Din constatările făcute de cercetătorii și specialiștii în geotehnie, terenul pe care se află
Orașul de Jos a beneficiat de utilitate scăzută în decursul timpului, toate clădirile fiind
construite în regim de P+1. Din acest punct de vedere, ocuparea terenului s-a făcut prin
amenajarea căilor de circulație, iar în ceea ce privește regimul de construcție, acesta era
unul închis care încurca circulația, deoarece clădirile blocau frontul stradal. După părerea
celor care au elaborat studiul, construcțiile existente nu reprezentau structuri arhitecturale
deosebite, având un grad de uzură ridicat și nu beneficiau de condițiile minimale de trai,
adică nu aveau apă, canalizare și nici încălzire cu centrală.
Dotările propuse spre a fi realizate erau specificate prin construirea unui complex de
deservire al Cooperației meșteșugărești ce urma a fi amplasată pe strada Avram Iancu,
construirea unui hotel cu o capacitate de 150 de locuri despre care am vorbit mai sus, un
cinematograf cu 500 de locuri pe strada Zorilor (cinematograful „Columna” de pe actuala
stradă Nicolae Titulescu, nr.8), și un cvartal de locuințe44.
Întorcându-ne la problema noastră, legată de Piața 1 Mai, mențiunile sunt mai puține și
mai lacunare, însă cred că merită totuși amintite pentru a vedea mai detaliat în paginile
următoare cum și în ce fel s-a desfășurat activitatea de sistematizare în practică.
Distribuția energiei electrice pentru orașul Alba Iulia era asigurată prin foarte multe
transformatoare electrice, unul dintre ele fiind amplasat în incinta morii Bălcescu (vechea
moară Iohanna a familiei Glück) care deservea zona Orașului de Jos pe axa șoselei
naționale, ajungând în dreptul Pieței 1 Mai, unde avea legătură cu strada Karl Marx din
cetate, toate aceste artere importante beneficiau de iluminat stradal asigurat, în primă
fază, de lămpi florescente cu vapori de mercur, ulterior înlocuit de iluminat
incandescent45.
Și în ceea ce privește încălzirea locuințelor, majoritatea clădirilor din Alba Iulia
beneficiau doar de încălzire cu sobe de lemn și gaz metan, iar în Piața 1 Mai exista o
centrală termică. Pentru rezolvarea problemelor termice, au fost propuse două variante:
prima viza amenajarea a 9 centrale termice care să deservească 5355 de apartamente
aflate pe Platoul Romanilor, iar pentru zona Centru se dorea dezafectarea centralei
existente la subsolul vechiului hotel „Dacia” și amenajarea uneia noi pentru alimentarea
clădirilor Tribunalului și a altora din zonă. A doua variantă avea în vedere amenajarea
unor centrale termice unice care foloseau apă fierbinte cu cazane de tip Vulcan atât
pentru Platoul Romanilor cât și pentru Centrul municipiului46.
O altă problemă importantă în sistematizarea unui teritoriu este facilitarea rutelor de
circulație rutieră, ceea ce influențează și așa-numita „sistematizare pe verticală”. Zona
centrală a orașului Alba Iulia urma a fi dezvoltată, din punct de vedere al infrastructurii
rutiere, pornind de la Piața Gării-str. Republicii-Eroilor-Armata Poporului-Piața 1 Mai și
bulevardul Tudor Vladimirescu. Această arteră formată din străzile amintite reprezintă
ruta care tranzitează orașul dinspre Sebeș spre Sântimbru de la sud la nord, pe aceeași
43
Ibidem, f. 16r-17r.
44
Ibidem, f.18r.
45
Ibidem, f. 47r.
46
Ibidem, f. 50r.

11
rută cu DN1. Realizarea acestor căi de comunicație rutieră a necesitat asfaltarea străzilor
cu beton, în paralel a fost proiectată și circulația pietonală cu trotuar asfaltat și zone
pietruite în Piața Gării, Piața 1 Mai și bulevardul Tudor Vladimirescu în dreptul parcului.
Profilul transversal al străzilor și circulația de deservire cuprindea magistrala Centrului,
cu drumuri neasfaltate, lipsite de canalizare subterane, iar circulația de tranzit era
organizată pe două benzi în sens unic, paralel cu traseul fostei căi ferate Alba Iulia-
Zlatna. Soluția de rezolvare a traficului propusă era reprezentată prin deplasarea liniei
ferate în zona celei existente. În cazul Pieței 1 Mai era și este aceeași situație, mașinile
circulă în sens unic pe ambele ramuri, iar staționarea era și este permisă în apropierea
importantelor sedii administrative și în zonele populate de blocuri și locuințe47 (fig. 5).
Pentru zona pieței pe care o tratăm, nu există mențiuni implicite, doar în anumite cazuri
singulare, pe care le vom trata în continuare, în contextul construirii anumitor clădiri
precum cea a Tribunalului și a blocurilor de pe latura sudică a Pieței 1 Mai. Pentru anii
´70, datele sunt destul de lacunare atât în cadrul documentelor de arhivă, aparținând
Direcței de Arhitectură și Sistematizare, cât și în cazul celor care aparțin Oficiului
Juridic.
Se cuvine acum, înainte de a vorbi despre transformările zonei pe care o tratăm, să facem
o prezentare a felului în care arăta Piața 1 Mai în perioada anilor ´70, urmând ca apoi să
discutăm despre transformările suferite în perioada 1984-1989, pe baza documentelor de
arhivă cât și a ziarelor vremii.
Înainte de a prezenta aspectul pieței din cuprinsul anilor ´70, merită să vorbim despre
istoricul careului pe care l-a ocupat Piața 1 Mai, numită în prezent Iuliu Maniu. În
planurile din secolul al XVIII-lea, cu referire specială la harta iosefină, deja erau
conturate două spații largi pe care le putem socoti deja ca având destinația unor piețe
publice.
În secolul al XIX-lea, terenul pe care se afla Orașul de Jos era încă mlăștinos. Localnicii
l-au adaptat pentru a-și construi case și anexe. Actualele străzi ale Teilor, George Coșbuc,
Primăverii ș.a., au fost populate de edificii particulare care se înscriu în estetica barocă a
vremii, un exemplu important fiind casa cu nr. 6 de pe str. Teilor, dar și altele, care au
ancadramente la uși, ferestre sau chiar porți cu elemente geometrice, zoomorfe sau
antropomorfe foarte frumoase48.
Printre clădirile mai importante se numără: Biserica evanghelică (ridicată în 1826, pe un
teren mocirlos, căreia îi afectează structura)49, Sinagoga veche (ridicată în 1840, în
timpul rabinatului lui Ezechiel Paneth, fiind cunoscută drept prima de zid din
Transilvania), Primăria veche (construită în anul 1845, clădire cu etaj în stil eclectic)50,
Biserica călugărițelor (edificată în 1858, unde au fost instalate călugărițe franciscane din
ordinul Sf. Vincențiu, care au întemeiat o școală de fete).
În apropierea parcului central au fost construite două hoteluri importante: Europa
( construit în 1870, pe locul hanului „La Istrătioaie”, având funcția de restaurant, hotel cu
30 de camere și spațiu expozițional) și Hungaria (aflat în partea nord-vestică a pieței

47
Ibidem,f. 53r, 55r, 56r-57r.
48
Daniel Dumitran, Ana Dumitran, Valer Moga, Mărturii tăcute: situația patrimoniului architectural într-o
comunitate multietnică: Alba Iulia, Alba Iulia, Altip, 2013, p. 87.
49
Virgil Cucuiu, Alba Iulia. Din trecutul și prezentul orașului, Alba Iulia, Tipografia Sabin Solomon, 1929,
p. 79.
50
Ibidem, p. 82.

12
centrale, ridicat în anul 1887, cu elemente neoclasice, stabiliment care găzduia
personalități importante, având rolurile de cafenea, restaurant și spațiu cultural)51.
Cam în aceste limite se încadra careul pieței, numită Novak Ferencz până la 1918, iar
după Unirea Transilvaniei cu România, aceasta a primit numele voievodului Mihai
Viteazul, fiind populată cu clădiri noi, cea mai reprezentativă fiind edificată pe latura de
nord ca sediu și locuință a familiei evreiești Adolf și Gizella Glück, al cărei nume îl
poartă clădirea și în prezent, Palatul Gizella.
Potrivit diferitelor ghiduri apărute în perioadă, careul Pieței 1 Mai era flancat pe partea
stângă, spre vest, de clădirea veche a hotelului Hungaria numit acum Apulum52, edificiu
care mai aducea aminte locuitorilor despre rolul de găzduire a fruntașilor români din
noaptea de 30 noiembrie 1918, prilej cu care s-au dezbătut și stabilit articolele
Rezoluțiunii de unire a Transilvaniei cu România53. Avea încă o simbolistică istorică
importantă în mentalitatea localnicilor din deceniile de regim comunist.
Pe latura de nord se afla Palatul Gizella, acum sediu politico-administrativ al județului
Alba. O clădire impunătoare de formă pentagonală cu două curți interioare și un turn
decorativ, folosită ca sediu al tribunalului până în 196854.
În continuarea străzii, după Palatul Gizella se afla și se află Hotel Transilvania, inaugurat
oficial în anul 1972 și care, după cum rezultă din informațiile de care dispunem, și-a
mărit capacitatea de cazare la 166 de locuri, iar în aripa estică era sediul Oficiului
Național de Turism (O.N.T.) Alba (fig.5-7)55.
Latura de est este flancată de două clădiri care au aparținut unor comercianți din secolul
al XIX-lea, Adolf Weisz și Misselbacher, care încadrează intrarea în actuala stradă
Regina Maria (fosta 30 decembrie).
Pe latura de sud a pieței, încă mai existau case vechi despre care vom vorbi puțin mai
târziu, printre acestea numărându-se și edificiul primăriei și al unui local celebru, numit
La Turci, apreciat de lumea bună a orașului.
Sistematizarea Pieței 1 Mai se reia începând cu anul 1986, când este emis decretul
prezidențial 42/03.02.1986 prin care se admite hotărârea de expropriere a unor locuințe,
în scopul construirii unor blocuri de 40 de apartamente și trecerea terenurilor din
proprietatea statului în cea a Consiliului Popular municipal, terenuri în suprafață de 560
m² cu împrejmuiri în lungime de 4 m56.
Din tabelul care cuprinde proprietarii, aflăm că este vorba doar despre un singur imobil
situat în Piața 1 Mai, nr. 30 (fig. 8-9), aceștia având alte proprietăți în Alba Iulia-strada
Andrei Mureșanu, nr. 18, Deva și Târgu Mureș 57. Pentru realizarea exproprierii era
nevoie de o declarație de consimțământ prin care proprietarii își exprimau acordul ca
proprietățile să le fie expropriate și demolate „pentru atacarea obiectivului de investiții
Bloc P1A-P1B, Piața 1 Mai cu un număr de 60 de apartamente”, în schimbul unor
despăgubiri sau plata chiriei de către autorități58.
51
Valer Moga, „Istoria orașului prin restaurante și hoteluri”, în Laura Stanciu (coord.), Alba Iulia. Memoria
Urbis, Cluj-Napoca, Mega, 2018, p. 254-255.
52
Ion Berciu, Gheorghe Anghel, Alba Iulia. Mic îndreptar turistic, București, Meridiane, 1965, p.22.
53
Gheorghe Anghel, Emilia Anghel, Gheorghe Măhăra, Alba. Ghid turistic al județului, București, Editura
Sport-Turism, 1982, p. 96.
54
Ibidem, p. 96.
55
Anghel, Alba Iulia, p. 109.
56
SJAN Alba, fond Consiliul Popular al Județului Alba/ Oficiul Juridic, dos. 1/1986, f.1r.
57
Ibidem, f.4r.
58
Ibidem, f.7r.

13
Din fișa imobilului reiese că respectiva locuință a fost construită în anul 1886 cu fundație
de piatră, pereți din cărămidă, planșeu și șarpantă din lemn și acoperită cu țiglă. Starea de
conservare era satisfăcătoare, cu toate că nu dispunea de încălzire sau de instalații
sanitare, fiind doar racordată la rețeaua de curent electric, având un singur nivel, la corpul
principal adăugându-se alte două anexe construite din același materiale, tot în anul 1886
și utilizate pe post de bucătărie sau depozite, aflate și ele într-o stare bună de întreținere59.
Din planul atașat acestui document (fig. 10), reiese clar, deși nu am găsit niciun fel de
referire la clădirea vechii primării despre care am vorbit, că și zona acesteia era vizată
spre demolare, ceea ce s-a și întâmplat mai târziu, odată cu construirea blocurilor
menționate puțin mai sus. În imagine vedem foarte bine silueta clădirii actuale a
Tribunalului, în colțul din stânga, iar casa din prim-plan despre care am discutat se află
pe același front stradal, și putem deduce că, probabil, lângă ea se afla clădirea vechii
primării.
În expunerea de motive, atașată acestui plan, se poate observa limpede că imobilul
respectiv nu mai era locuit de nicio familie, iar suprafața de teren rezultată urma a fi
utilizată, în primul rând, pentru construirea blocurilor respective, la care se adaugă alei,
trotuare, platforme și spații verzi60.
În anul 1987, Nicolae Ceaușescu a emis decretul prezidențial 302/08.12.1987 prin care se
accepta exproprierea unor terenuri și imobile de pe străzile Ardealului, nr.1, 9, 5, 6, 4,
Tudor Vladimirescu nr. 37, Nicolae Bălcescu nr. 2A și Piața 1 Mai nr.1.
Pentru clădirea din Piața 1 Mai, nr. 1, în Memoriul justificativ sau în alte documente nu
este trecut motivul pentru care aceasta trebuia dezafectată și demolată. Dacă ne uităm în
dosar, apare doar fișa imobilului, și ne dăm seama că este vorba chiar despre clădirea
hotelului Apulum. Despre data construcției am mai vorbit (1887), dar în fișa imobilului
este scris anul 1901. Clădirea era toată construită din cărămidă, pe o suprafață de 1157
m², avea un singur etaj și acum era utilizată doar ca restaurant și birouri. Starea tehnică de
conservare era una bună și beneficia de încălzire centrală, așa cum am arătat în paginile
anterioare61. Documentele de arhivă referitoare la sistematizare se opresc la anul 1987 cu
exemplul menționat. În schimb, ziarele locale, cu referire specială la cotidianul Unirea
vorbeau în diferite numere despre schimbările care aveau loc în Alba Iulia, atât prin
articole cât și prin imagini sugestive, care transmiteau „la zi” informații despre toate
aceste transformări prin care trecea orașul. Eu, personal, am consultat ziarele referitoare
la anul 1988, pentru a descoperi date în presă care să spună despre demolările și
construcțiile din zona Pieței 1 Mai.
În numărul apărut în 20 februarie 1988, chiar pe prima pagină se vorbea despre O nouă
etapă în sistematizarea municipiului. În continuarea de la pagina 3 se menționează despre
lucrările deja realizate și propuse spre a se edifica. În articol este vorba despre blocurile
P1A și P1B „pe locul fostei cafenele La Turci”, magazinul Unirea, blocurile care
flanchează intersecția bulevardului Tudor Vladimirescu cu strada Calea Moților, de
asemenea și blocurile ABCD din spatele cinematografului „Columna”. Prima mențiune
despre continuarea lucrărilor în zona hotelului Apulum vestește începerea edificării
„primei aripe de blocuri din zona viitoarei piețe centrale”62.

59
Ibidem, f.11r.
60
Ibidem, f. 26r.
61
SJAN Alba, fond Consiliul Popular al Județului Alba/Oficiul Juridic, dos. 7/1987, f. 73r.
62
„O nouă etapă în sistematizarea municipiului”, în Ziarul Unirea, 20 februarie 1988, p. 1-3.

14
În ziarul din 27 martie, pe prima pagină, Nicolae Edițoiu a scris despre Schița de
sistematizare a municipiului Alba Iulia la scara 1:1. În prima fază, scrie despre
elementele arhitecturale care au fost folosite pentru realizarea blocurilor din Orașul de
Jos. În cazul acesta este mai bine să cităm viziunea artistică a autorului: „Atributele
conferite de plastica elementelor de fațadă puse în valoare de portalul brâncovenesc de la
intrarea pe ficare scară, de forma balcoanelor și de jocul de volume pe verticală, precum
și de șarpanta cu acoperiș de țiglă. Cu imobilele înălțate în Piața 1 Mai și cu cele continuă
să se realizeze pe strada Tudor Vladimirescu[...]se poate spune că au fost trasate reperele
de bază ale unei ample opere constructive în partea de jos a municipiului”. Referitor la
lucrările desfășurate în Centru, blocul 280 era construit până la al patrulea nivel cu
apartamente spațioase, ansamblul de locuințe de pe str. Vasile Alecsandri, iar blocul din
apropierea cinematografului „Columna”, urma să aibă 35 de apartamente63.
Ultimul exemplu este ziarul din 31 decembrie 1988, în care era publicat un articol în care
se făcea, oarecum bilanțul activităților desfășurate în anul care a trecut și cele programate
a fi realizate în următorul an, 1989. Despre activitatea de sistematizare și „reînnoire” a
teritoriului urban, se vorbește într-un paragraf. Despre schimbările petrecute și
programate a fi îndeplinite în anul următor, referitoare la zona Orașului de Jos, se vorea
despre demolarea clădirilor dintre Calea Moților și strada Decebal, construirea
magazinului Unirea, ridicarea unor blocuri cu regim de înălțime între 7 și 12 etaje, iar pe
locul vechiului hotel Apulum a fost proiectat un bloc-turn înalt de 12 nivele, numit Dacia,
adăugat în continuarea blocului 280, marcat de „elemente specifice tradiției locale,
precum coloanele și formele ogivale ale intrărilor, ancadramentele ferestrelor, etc.”64.

CONCLUZII

Sistematizarea este un proces complex de organizare și proiectare a teritoriului unei țări,

unui județ sau a unor localități, care pe lângă activitatea de construcții de locuințe, este
corelată cu alte discipline asemănătoare care vizează amenajarea unor căi de comunicație
rutiere eficiente, trebuie să asigure condiții superioare de trai și de muncă localnicilor,
accesul la principalele resurse necesare precum apa potabilă, încălzire centrală, spații
destinate recreerii și relaxării, și nu în ultimul rând, locuințele efective destinate
muncitorilor și altor categorii sociale care se stabilesc în orașul respectiv.
Activitatea de sistematizare este similară, sau dacă nu, aproximativ egală, deoarece dacă
denumirile anumitor funcții și elemente diferă, în general au același conținut la o analiză
a cerințelor pe care acestea le cuprind și a temelor de dezvoltare teritorială propuse atât în
manualele de sistematizare din perioada comunistă, cât și în manualele de urbansim
scrise în anii 2000 și ultimele decenii.
Pentru Alba Iulia au existat mai multe proiecte de sistematizare, unul elaborat chiar în
1929, în urma reformei agrare, care însă a fost aplicat în mică măsură, prin încurajarea
construirii de locuințe, acordate familiilor românești prin parcelarea terenurilor libere din
jurul cetății bastionare și în zona liberă a Platoului Romanilor, unde până la debutul
perioadei comuniste a existat doar clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și
Crișan”.
63
Nicolae Edițoiu, „Schița de sistematizare a municipiului Alba Iulia la scara 1:1”, în Ziarul Unirea, 27
martie 1988, p. 1, 3.
64
Gheorghe Jurca, „Temelii trainice ale unui viitor luminos 1989”, în Ziarul Unirea, 31 decembrie 1988, p.
3.

15
Pentru Orașul de Jos, este posibil să fi fost și alte planuri întocmite mai înainte și după
anul 1968 de la care am început prezentarea, însă în această cronologie se înscrie mica
zonă pe care am ales-o ca exemplu de proiectare și practică în sistematizare, începând de
la proiectarea clădirii hotelului Transilvania, apoi alte planuri și proiecte de expropriere și
construire de blocuri de locuințe, lucrări care au adus o „înnoire” a spațiului urban în
jurul căruia gravitau și gravitează și în prezent principalele instituții de conducere
județeană și locală de la Primăria Municipiului Alba Iulia la Consiliul Județean Alba,
Tribunalul, Curtea de Apel, sedii ale unor instituții bancare și alte instituții foarte
importante. Deși s-a produs o schimbare în peisajul urban, cu care populația locală s-a
obișnuit în timp, totuși realizarea acestui demers a însemnat și „sacrificarea” sau
pierderea pentru totdeauna a unor edificii cu valoare de simbol, în ceea ce privește
valoarea istorică, și aici mă refer la clădirea vechiului hotel Apulum, dar și la alte clădiri
care formau un echilibru în peisajul urban, nu doar cele din perimetrul Pieței 1 Mai/ Iuliu
Maniu, dar și altele, care prin adăugarea blocurilor au dus la dezechilibrul compozițional,
arhitectural și planimetric.
Sistematizarea, am putea spune că s-a oprit odată cu dispariția regimului comunist, în
ceea ce privește partea distructivă a acesteia. Personal, nu aș putea fi de acord, deoarece
schimbările petrecute în ultimii ani, mai precis între 2018-2020, care au vizat tot zona
Centrului/Orașului de Jos în contextul ridicării unor clădiri de birouri sau a unor centre
comerciale moderne au alterat și mai mult imaginea de altădată prin demolarea unor case
memoriale precum cea a comandatului Gărzii Naționale-Avram Vesa, dar și a altor
edificii din apropierea parcului Mihai Eminescu, în proximitatea Casei de Cultură a
Studenților. Articolul de față prezintă modul în care s-a realizat sistematizarea și
distrugerea zonei Pieței Iuliu Maniu actuale (fig. 11-12), dar vrea să tragă și un semnal de
alarmă în ceea ce privește activitățile constructive care se desfășoară în zona Centrului,
cu dorința de a proteja patrimoniul care mai există și găsirea unor soluții de protejare a
acestuia.

ANEXE

16
Fig. 1. Varianta A, Plan fațadă principală (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Arhitectură
și Sistematizare, dos. 39/1968, f. 104r.)

Fig. 2. Plan secțiune transversală, cuprinzând cotele de înălțime pentru fiecare element (SJAN Alba, fond
Consiliul Popular Județean Alba/ Arhitectură și Sistematizare, dos. 39/1968, f. 107r.)

17
Fig. 3. Harta orașului Alba Iulia – 1965 (Berciu, Anghel 1965)

18
Fig. 4. Detaliu, plan de sistematizare din 1968, traseul bulevardului Tudor Vladimirescu dinspre Piața
Eroilor în apropierea actualului Consiliu Județean, în zona Pieței 1 Mai până la intersecția cu Calea Moților
din zona Unirea de astăzi (SJAN Alba, fond Consiliul Popular al Județului Alba/Arhitectură și
Sistematizare, dos. 40/1968, f. 9r)

19
 Fig. 5. Latura vestică a Pieței 1 Mai cu parcul și hotelul Apulum în colțul din dreapta, carte poștală, 1972

Fig. 6. Latura de nord-est cu parcul, Palatul Gizella și clădirile care erau înainte de a fi ridicat hotel
Transilvania

20
Fig. 7. Vedere dinspre latura de est a pieței, în stânga se mai observă puțin silueta vechii primării, în
dreapta avem hotelul Transilvania și Palatul Gizella, iar în capătul pieței spre vest, hotelul Apulum

Fig. 8. Detaliu din fișa imobilului, privind amplasarea față de piață și planimetria sa (SJAN Alba, fond
Consiliul Popular al Județului Alba/Oficiul Juridic, dos. 1/1986, f.11r)

21
Fig. 9. Imaginea clădirii din Piața 1 Mai, nr. 30 (SJAN Alba, fond Consiliul Popular al Județului
Alba/Oficiul Juridic, dos. 1/1986, f.11v)

Fig. 10. Detaliu din planul de sistematizare asupra Pieței 1 Mai și poziționarea edificiilor propuse spre
efectuare (SJAN Alba, fond Consiliul Popular al Județului Alba/Oficiul Juridic, dos. 1/1986, f.15v.)

22
Fig. 11. Piața Iuliu Maniu în prezent, în centru-stânga blocul Dacia, iar în stânga este Palatul Gizella

Fig. 12. Magazinul Unirea, ancadramentele ferestrelor, detaliu arhitectural, 2019

23