Student: Daniel Nicolae Zota, Anul II,

Istoria Modernă a României

PRIMUL DECENIU AL DOMNIEI LUI CAROL I ( 1866-1877)

După ce Alexandru Ioan Cuza a fost silit să abdice la 11

februarie 1866, la Paris a avut loc Conferința Puterilor Garante,
unde s-a propus alegerea unui domn pământean, dizolvarea și
înlocuirea Adunării Elective cu Adunarea Constituantă, care trebuia
să întocmească o nouă Constituție de inspirație modernă.

La 19/31 martie 1866, I.C. Brătianu a mergs la Düsseldorf, unde

s-a întâlnit cu principele Carol Anton de Hohenzollern, căruia i-
a propus ca fiul acestuia, tot Carol, să accepte tronul României.
Carol a acceptat fără ezitare, lucru confirmat și de regele Prusiei
Wilhelm I și Otto von Bismark, care și-au dat acceptul ca acesta să
domnească în România. În țară s-au organizat alegeri cu privire la
venirea lui Carol în România, iar rezultatul voturilor a fost
685.000 voturi pentru, 244 împotrivă și 124.000 abțineri.

Vestea unui prinț nou nu a fost binevoită peste tot, astfel la Iași a avut loc o manifestație, care cerea
păstrarea unirii instituționale și revenirea la două scaune domnești, precum și separearea Moldovei de
Țara Românească. La 28 aprilie, Adunarea Deputaților validează alegerea lui Carol de Hohenzollern
ca principe al României prin intermediul unui vot (109 voturi pentru din cele 115 exprimate).

Călătoria lui Carol spre România s-a făcut prin traversarea Austriei și a orașelor Düsseldorf, Bohn,
Zürich, Viena, Budapesta, Timișoara și Baziaș. De la Baziaș a mers cu barca pe Dunăre până la
Drobeta Turnu-Severin și cu trăsura de la Horezu la București, unde a ajuns la 10 mai 1866.

La venirea în București, Carol a fost întâmpinat de primarul Dimitrie Brătianu, iar mai apoi a
participat la o slujbă de Te Deum la Mitropolie, unde a depus Jurământul în fața Adunării Constituante
și a Locotenenței Domnești.

Marile Puteri au avut reacții diferite la acest eveniment. Napoleon III al Franței a fost mulțumit de
alegerea lui Carol, însă Imperiului Otoman și Austriei nu le-a convenit situația, iar otomanii voiau să
ocupe Țările Române.

La 1 iulie 1866 a fost adoptată prima Constituție modernă a Principatelor Române. Ca model pentru
această Constituție a fost folosită cea belgiană din 1831. În Constituție erau trecute forma de
guvernământ (Monarhie constituțională ereditară, succesiune masculină), numele țării să fie
„România”, iar drapelul să fie tricolor (albastru-galben-roșu).
Principalele prevederi erau: separarea puterilor în stat, suveranitate națională, libertatea
exprimării și a presei, învățământ primar gratuit și obligatoriu. Pe lângă aceste prevederi, mai erau
și altele care reglementau atribuțiile domnitorului: numește și revocă miniștrii, este comandant
suprem al armatei, poate bate monedă și poate încheia tratate cu alte state, dar numai cu acordul
Parlamentului.

Guvernul este condus de un prim-ministru, numit de domn, iar puterea este exercitată în comun de
către domn și Parlament. Atribuțiile legislative ale domnului: promulgarea legilor, dizolvarea
Parlamentului și dreptul de veto, prin care poate anula legile.

Parlamentul este bicameral, alcătuit din Adunarea Deputaților aleasă pe 4 ani și Senat, ales pe 8 ani.
Puterea juridică aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La 30 iulie este promulgată Legea Electorală prin care se dă drept de vot bărbaților de peste 21 de
ani, iar alegătorii erau împărțiți în 4 colegii electorale în funcție de venit.

La 11 octombrie, Imperiul Otoman trimite firmanul recunoașterii lui Carol I ca domn, iar în
următoarea zi, la Constantinopol este investit de către sultanul Abdul-Aziz.

Între 1867-1869 se înființează un nou sistem monetar, acum apare prima oară LEUL și sunt
inaugurate prima gară și Monetăria Statului din București.

În 1870-1871 au loc mișcări antidinastice la Ploiești și București, care sunt înfrânte de armata
Batalionului de vânători, iar în urma acestor revolte, Carol era pe cale să abdice, însă a renunțat. Tot
atunci începe și marea guvernare conservatoare a lui Lascăr Catargiu, care reorganizează
administrațile locale, extinderea căilor ferate, creearea primelor institute de credit și legi agricole.
Tot acum apar și primele fabrici de zahăr la Sascut(jud. Bacău) și Chitila (jud. Ilfov).

În 1875 ia ființă P.N.L (Partidul Național Liberal) sub conducerea lui I. C. Brătianu și era format din
grupul radicalilor liberali. Ei reprezentau interesele burgheziei industriale și bancare ale
negustorilor și funcționarilor publici, îmbunătățirea situației țăranilor și înființarea unor instituții de
credit.

La 10 august, s-a pus piatra de temelie la Castelul Peleș de la Sinaia, proiectat de arhitectul Wlihelm von
Dureder și Johannes Schult în stil renascentist german și gotic.

În 1876, se declanșează răscoala antiotomană din Bulgaria, Serbia și Muntenegru, care sunt înfrânte
de intervenția Rusiei, care îi cere Serbiei să încheie armistițiu cu Poarta. În acest timp, Mihail
Kogălniceanu a trimis scrisori circulare puterilor garante prin care spunea că România vrea să fie
neutră. Franz Josef, împăratul austro-ungar a acceptat și susținut neutralitatea, deoarece și Imperiul
Austro-Ungar era neutru. Tot în acel an, I.C. Brătianu s-a întâlnit cu țarul Alexandru al II-lea și a acceptat
propunerea acestuia ca armatele rusești pe teritoriul României.

România își va căpăta independența în urma războiului antiotoman din 1877, și va deveni regat în 1881,
despre care vom vori în cadrul altui seminar. Cam așa s-au desfășurat evenimentele primului deceniu al
domniei lui Carol I.
BIBLIOGRAFIE

BILCEA, Valentina, STOICA, Stan, GRĂDINĂ, Mirela, et alli, Istoria Românilor, o sinteză cronologică,
editura Meronia, București, 2015, p. 156-165