Daniel Nicolae Zota,

Istorie, Anul II, Istorie Modernă Universală

MONTESQUIEU- Despre spiritul legilor

- scurtă sinteză a lucrării -

În cartea numită „Despre spiritul legilor” scrisă de Montesquieu, tema principală este dată chiar
de titlu, este vorba despre esența cu care sunt făcute legile și efectul lor asupra maselor de
oameni aflate în state cu forme diferite de guvernământ.

Din primele capitole ale cărții, el vorbește despre contextele în care au apărut legile naturale sau
pozitive și felul în care ființele atât cele umane cu „facultatea de a cunoaște”, cât și cele care nu
au capacitatea de a cunoaște se raportează sau nu la ele. Legile naturale sunt cele care ne fac pe
noi să ne simțim egali între noi, iar cele pozitive sunt cele care ne arată că suntem diferiți și dau o
stare conflictuală între noi. Cea din urmă are la baze trei principii: a) Dreptul Ginților (care se
referă la raporturile dintre popoare), b) Dreptul Politic ( legi care se referă la raporturile dintre
cei care guvernează și cei care sunt guvernați de ei) și c) Dreptul Civil ( care se referă la
raporturile dintre cetățeni ).1

În continuare spune că „legile trebuie să corespundă naturii și principiului guvernământului

statornicit sau care se plănuiește a fi statornicit”, și de asemenea ele trebuie să corespundă cu
clima țării, calitatea solului și felul de viață al popoarelor ( păstori, agricultori, pescari, etc) și în
conformitate cu religia și obiceiurile locului.

Apoi vorbește despre formele de guvernământ și caracteristicile fiecăruia ( republican, monarhic

și despotic). 2

Guvernământul Republican

În forma republicană, puterea aparține poporului în cea mai mare parte. Legile care stabilesc
dreptul de vot sunt fundamentale pentru acest fel de guvernământ. O caracteristică pe care o
propune Montesquieu este aceea ca votul să fie făcut public, cu instruire și dreptul poporului de
a-și stabili singur regulile.

Dacă puterea se află în mâinile doar anumitor persoane, aceasta înseamnă aristocrație.
Aristocrația are dreptul de a propune și chiar a pune în aplicare legi. Ei formează astfel senatul.
Montesquieu mai spune că nu este bine ca senatorii să aleagă cine să ocupe locurile vacante și să
facă ce îi taie capul, ci mai trebuie o persoană care să medieze situația și să mențină echilibrul.
1
Montesquieu-Despre spiritul legilor, p. 11-17;

2
Idem, p. 18
Un aspect important este ca aristocrații să provină din popor, deoarece cu cât sunt mai aproape
de popor cu atât se desăvârșesc ca familii.

Guvenământul Monarhic

În guvernarea de tip monarhic, puterea se află în mâinile unui singur om, dar care conduce
potrivit unor legi fixe și stabilite. Existența unei puteri intermediare care să conducă după legi
fundamentale este caracteristica naturală a unui regim monarhic. Pe lângă principe există și alte
puteri intermediare, precum nobilimea, dar tot în mâna principelui se află puterea executivă, iar
consiliul princiar nu este variabil, schimbându-se neîncetat.

Guvernământul Despotic

În guvernarea despotică puterea întreagă se află în mâna unui singur om, care conduce după cum
îl taie capul. Dar omul acesta, cu cât cucerește mai multe popoare, dorește să-și lase treburile în
mâinile altcuiva, și așa numește un mare vizir care să se ocupe de treburile sale, iar el rămâne
fără grijă. Și cu cât are mai multe popoare de condus, cu atât mai mult se lenevește și începe „să-
și dea frâu liber celor mai animalice porniri”, se desfată în plăceri și uită de treburile statului,
chiar dacă situația i-ar cere să fie atent, el nu mai are interes pentru ele. Un astfel de guvernământ
este dezastruos pentru o țară, un imperiu, deoarece dacă principele este iresponsabil în treburile
sale și statul va merge rău. 3

În încheierea acestor prezentări ale diferitelor forme de guvernământ, Montesquieu vorbește

despre consecințele acestora prin intermediul a cinci întrebări la care și răspunde, ca și concluze
la cele spuse anterior.

1. Trebuie oare ca legile să-l constrângă pe un cetățean să accepte funcțiile publice?

Legile nu-l constrâng să accepte, dar „funcțiile sunt atestarea virtuții, bunuri pe care patria le
încredințează spre păstrare unui cetățean, care trebuie să trăiască și să acționeze pentru ea.”

2. Este oare bună de urmat regula ca un cetățean să primească, obligat, fiind, un post mai mic
decât acela pe care l-a avut înainte?

Nu este rea, deoarece în interesul statului cetășeanului i se cere multă jertfă de sine și chiar o
„înăbușire a repulsiilor sale”, adică orice funcție i s-ar da, omul ar trebui să accepte fără
constrângeri funcția. „ Se face tot așa de bine dintr-un principe un soldat, iar dintr-un soldat un
principe”.

3. Este, oare, nimerit ca funcțiile să fie cumpărate cu bani?

3
Idem, p. 23-30
Este bună în statele monarhice pentru că îl face pe om să îmbrățișeze o activitate pe care să o
facă din virtute, adică din plăcere, cu ambiție. Dar Platon spunea că nu e bine deoarece „este ca
și cum ai alege un cârmaci sau un marinar pe corabie doar pentru banii mulți pe care-i are.”

4. Este nimerit ca funcțiile militare și civile să se afle în mâinile aceluiași om?

În republică este bine, deoarece cetățeanul nu pune mâna pe arme decât ca apărător al patriei și a
legilor, iar asta aduce împărțirea lor în două caste, cea a soldaților și cea a cetățenilor.

5. În care guvernământ este nevoie de censori?

În republică, deoarece ei veghează la respectarea legilor, a hotărârilor. Ei se împotrivesc

corupției și infracțiunilor și caută îndreptarea fărădelegilor. 4

CONCLUZIE

BIBLIOGRAFIE

Montesquieu-Despre spiritul legilor, p. 11-18; 23-30; 90-92

( https://issuu.com/raducom/docs/montesquieu-despre_spiritul_legilor_352062cba0d700)

4
Idem, p. 91-92