MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOLOGIE

MASTER IDENTITĂȚI REGIONALE ÎN EUROPA CENTRAL-RĂSĂRITEANĂ

SISTEMATIZAREA CENTRULUI VECHI AL ORAȘULUI ALBA IULIA ÎN PERIOADA 1968-1988

COORDONATOR:
CONF. UNIV. DR. DANIEL DUMITRAN
MASTERAND: ZOTA DANIEL NICOLAE

SISTEMATIZAREA CENTRULUI VECHI AL ORAȘULUI ALBA IULIA ÎN PERIOADA 1968-1988

1. Argument și perspective bibliografice asupra problemei sistematizării
teritoriale în România comunistă 3
2. Sistematizarea din România în timpul regimului comunist: teorie și practică în
perioada 1948-1987 13
1. Definirea sistematizării ca proces de dezvoltare teritorială de către
arhitecții și istoricii din perioada 1957-1987. 13
2. Exemple de sistematizare în timpul conducerii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și
Nicolae Ceaușescu. Între stalinism și național-comunism 19
3. Sistematizarea Centrului Vechi al orașului Alba Iulia în perioada 1968-1988
1. Planuri și proiecte de sistematizare ale Orașului Vechi între anii 1968-1979.
37
2. Exproprieri și demolări. Planuri de sistematizare ale Orașului de Jos din
perioada 1984-1986. 52
3. Planuri de sistematizare ale Orașului Vechi în perioada 1987-1988. Distrugeri și
remodelări 65
4. Concluzii 82
5. Anexe 85
6. Bibliografie 97
1. ARGUMENT ȘI PERSPECTIVE BIBLIOGRAFICE ASUPRA PROBLEMEI SISTEMATIZĂRII
TERITORIALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ

Am ales această temă, cumva în continuarea subiectului pe care l-am tratat în

lucrarea de licență, anume istoria zonei centrale a municipiului Alba Iulia, sau
cum îmi place mie să-i spun, a Orașului de Jos.
Istoria orașului Alba Iulia este una foarte bogată în evenimente și edificii care
poartă amprenta diverselor comunități care s-au perindat pe acest teritoriu în
decursul timpului, de la romani la români, maghiari, germani, evrei, aromâni și
alte comunități etnice care și-au lăsat amprentele în diverse moduri, mai ales prin
edificiile care s-au păstrat până în prezent ca mărturie a existenței lor în acest
spațiu.
Zona Orașului de Jos s-a constituit pe parcursul secolelor XVIII-XX, după ce
autoritățile austriece au început ridicarea fortificației bastionare de tip Vauban
(1715- 1738), lucrare pentru care a fost necesară dărâmarea cartierelor din jurul
vechii cetăți medievale și premoderne și mutarea localnicilor în zona de luncă a
Mureșului, unde de-a lungul celor trei secole de formare s-au dezvoltat
principalele cartiere: Maieri, Heiuș, Cartierul German (Maieri I în prezent),
Cartierul Unguresc (Centru - zona cuprinsă între Piața Iuliu Maniu și Alba Mall) și
Lipoveni, locuite în trecut de români, maghiari, evrei, aromâni și germani.
Marea majoritate a edificiilor de cult au fost ridicate pe parcursul secolului
XVIII și începutul secolului al XIX-lea, iar clădirile industriale, cu profil
comercial sau locuințe particulare au fost edificate între secolele XIX și prima
jumătate a secolului XX.
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și instaurarea regimului comunist în
România, s-au luat măsuri diverse de „reconstrucție” și reabilitare a localităților
care au fost grav afectate de operațiunile militare, așa s-a recurs la planurile de
sistematizare care aveau atât un rol de reamenajare a teritoriului întregii țări,
cât și a unor unități teritoriale mai mici precum județele, orașele și satele prin
reconstrucția clădirilor, ori prin demolarea efectivă a anumitor clădiri sau zone
întregi și edificarea altor clădiri noi, aspect care poate fi considerat negativ,
deoarece printre clădirile demolate se aflau și case monument istoric sau biserici
cu o importanță deosebită pentru istoria anumitor localități. Despre aceste aspecte
vom vorbi în capitolele acestei lucrări, pentru a da un cadru general temei
enunțate în titlu, sistematizarea Centrului municipiului Alba Iulia în
perioada conducerii lui Nicolae Ceaușescu, etapă în care politica de urbanizare
promovată de regimul comunist a recurs la distrugerea centrelor istorice ale
orașelor și remodelarea lor prin construcția de blocuri, magazine sau case de
cultură.
Sistematizarea teritorială este o disciplină multilaterală, care se bazează pe
foarte multe alte discipline, folosite în scopul de a uniformiza și moderniza
teritoriul unei țări, a unui județ ori a unor unități teritoriale mai mici precum
localitățile urbane sau rurale, iar din documentele de arhivă, reiese complexitatea
lucrării, de la decrete prezidențiale care dau legitimitate proiectului la studii
geotehnice, propuneri de rezolvare a circulației rutiere/ feroviare, amenajarea
unor clădiri sau spații verzi, locuri de joacă, magazine, distribuția energiei
electrice, a încălzirii centrale, rețeaua de canalizare, etc.
Sistematizarea a fost un procedeu de urbanizare pe care îl putem întâlni în toată
istoria, în cazul nostru de la romani - când au construit orașul Apulum - la
Habsburgi - care pentru a face rost de spațiu pentru edificarea cetății bastionare
au recurs la demolarea cartierelor vechi și proiectarea unui oraș nou pe teritoriul
de la est, situat între Mureș și Ampoi, unde s-a constituit zona despre care vom
vorbi în această lucrare, Orașul de Jos, Orașul Vechi, sau în timpul comunismului
ori în prezent a rămas cunoscută sub numele generic de Centru.
Și în perioada interbelică s-au elaborat planuri de sistematizare a zonei situate
pe latura de vest a cetății, care aveau ca scop extinderea locuirii pe Platoul
Romanilor - o zonă neocupată de clădiri la acea vreme.
Bibliografia referitoare la însemnătatea și procedeele de realizare a
sistematizării teritoriale cuprinde, în primul rând, lucrări de specialitate,
elaborate de arhitecți și ingineri în proiectare și construcții, unde ne sunt
explicate pe scurt sau pe larg toate etapele de execuție ale desenului
arhitectural, cât și elaborarea planurilor în sine, precum și toate detaliile de
aplicare efectivă a principiilor respective.
Printre lucrările pe care le-am avut la dispoziție pentru elaborarea acestei
lucrări, cea mai timpurie este din anul 1957 și a fost elaborată de I. Glückman și
A. Poenaru Bordea - Desenul de arhitectură și construcții în sistematizare1.
Această lucrare, după

1 I. Glückman, A. Poenaru Bordea, Desenul de arhitectură, construcții,

sistematizare, București, Editura Tehnică, 1957.
cum reiese din prefață, a reprezentat „prima lucrare de acest gen din țara noastră
[...] în domeniul proiectării”.
Primul capitol se referă la noțiuni generale de desen, adică la instrumentele de
desen, formatul lucrărilor, însemnătatea liniilor drepte sau curbe, hașurile,
culorile, cum se proiectează grafic o construcție, ori scara la care trebuie
realizate hărțile pentru diverse teritorii.
Capitolele următoare se referă la explicații și îndrumări despre modul în care pot
fi desenate proiectele de arhitectură (elemente, stiluri, metode de reprezentare,
umbre, perspective, etc.), de sistematizare (amplasamentul geografic, însoțite de
planuri, scheme de proiectare), proiecte de rezistență, ori metode de planificare
și rezolvare a circulației rutiere sau amplasarea instalațiilor de canalizare,
încălzire, accesul la energia electrică, ș.a.
Capitolul VI se ocupă de clasificarea și prezentarea diverselor tipuri de
documente/ desene pentru tratarea problemelor auxiliare ale proiectării
construcțiilor și sistematizărilor, releveele, ridicările topografice, organizarea
lucrărilor de execuție, și importanța arhivării planurilor respective.
Din cele scrise mai sus, putem spune că această lucrare este utilă pentru cei care
vor să înțeleagă care sunt etapele și cum se realizează un plan de amenajare
teritorială, ori detalii referitoare la organizarea unor zone mai mici, și altele
de acest tip.
În 1968, Gheorghe Curinschi Vorona scotea de la tipar prima lucrare despre Istoria
arhitecturii în România2, lucrare de sinteză care prezintă evoluția arhitecturii
de-a lungul secolelor pe teritoriul României, de la daci până la regimul comunist.
Referitor la tema despre care vorbim în această lucrare, autorul a elaborat o
prezentare succintă a modului în care arhitectura s-a dezvoltat după încheierea
celui de-al Doilea Război Mondial, practic după data de 23 august 1944, majoritatea
celor care au scris despre arhitectura din perioada comunistă, au stabilit că
există mai multe etape de evoluție ale acestui domeniu, care s-au desfășurat în
același timp cu dezvoltarea economiei prin industrializare. Industrializarea din
anii 1948-1950 a ajutat foarte mult la creșterea economică, ceea ce a generat un
venit destul de consistent pentru elaborarea primelor planuri de sistematizare,
care în prima fază s-au concentrat pe reabilitarea sau chiar

2 Gheorghe Curinschi Vorona, Istoria arhitecturii în România, București, Editura

Tehnică, 1968.
reconstrucția edificiilor și localităților afectate de operațiunile militare din
timpul războiului. În aceeași perioadă, au fost înființate instituții care se
ocupau special de domeniul construcțiilor, anume Comitetul de Stat pentru
Arhitectură și Construcții și Ministerul Construcțiilor, iar prin hotărârea
Comitetului Central al Guvernului Republicii din 1952 s-a hotărât organizarea unei
unități de învățământ superior de arhitectură, Institutul de Arhitectură „Ion
Mincu” din București și Uniunea Arhitecților. În perioada lui Gheorghe Gheorghiu-
Dej s-au proiectat și s-au pus în practică numeroase proiecte de sistematizare a
mai multor orașe și localități din România, fiind axate, în primul rând, pe
dezvoltarea industrială (combinate siderurgice, hidrocentrale, centrale termice,
fabrici), dar și pe construirea de locuințe și clădiri de interes public (blocuri
de locuințe, aeroporturi, hoteluri, spitale, policlinici, magazine, teatre, școli,
case de cultură, etc.). Toate aceste investiții au fost realizate prin două feluri
de rezolvare a situației amplasamentului, unele au fost ridicate la periferia
orașelor, iar pentru altele a fost nevoie de restructurarea sau chiar distrugerea
completă a unor cartiere sau edificii vechi, pentru apropierea cât mai mare de
centrul administrativ al localităților respective, conform principiului „din
interior spre exterior”. Cartea prezintă etapele generale de evoluție ale
arhitecturii și urbanismului din perioada lui Dej într-o manieră succintă, în
alternanță cu zeci de imagini și explicații suplimentare care întregesc informația
generală, expusă în cadrul întregii lucrări.
Cartea este una introductivă în istoria artei prezente în spațiul românesc din
antichitate până primele decenii ale puterii socialiste.
La începutul anului 1970, Radu Crețeanu a publicat un articol în Buletinul
Monumentelor Istorice, referitor la „Date privind monumentele vechi din Pitești și
punerea lor în valoare în cadrul acțiunii de sistematizare a orașului”3, în
cuprinsul căruia aduce argumente cu privire la importanța anumitor clădiri cu
arhitectură și importanță istorică din centrul orașului, care era vizat de schița
de sistematizare. Printre aceste clădiri, unele au avut destinație hotelieră -
hanuri - ridicate în secolele XVIII-XIX de diferiți negustori, printre care cele
mai cunoscute erau hanul Buliga, hanul Episcopiei, hanul Gabroveni sau hotel
Bristol. În afară de hoteluri, mai existau numeroase case care

3 Radu Crețeanu, „Date privind monumentele vechi din Pitești și punerea lor în
valoare în cadrul acțiunii de sistematizare a orașului”, în BMI, 3/1970, p. 64-70.
păstrau arhitectura tradițională din Muntenia, aici pot fi enumerate casele
Broșteanu - considerată cea mai veche casă din Pitești, Paraschiv Vlădescu, Eugenia
Tatomir - construită în stilul unei case boierești cu geamlâc în față, pridvor
alcătuit dintr-un schelet metalic sau de lemn pe care erau amplasate multe
ferestre. Pe lângă case și hanuri, autorul a propus și păstrarea a două biserici,
Biserica Bunavestire-Greci și Biserica Sfântul Gheorghe, cunoscută și ca schitul
Beștelei. Biserica Bunavestire-Greci era cea mai veche biserică din Pitești,
ridicată în 1564, ai cărei ctitori au fost o familie de negustori macedoneni,
modificată în secolele XVIII-XIX. Schitul Beștelei a fost construită în a doua
jumătate a secolului al XVII-lea în timpul mitropolitului Varlaam al Ungro-Vlahiei
în apropierea parcului Trivalea. Prin prezentarea istoricului și a unor
caracteristici arhitecturale importante, autorul articolului a vrut să atragă
atenția autorităților cu privire la importanța acestor câteva edificii care trebuia
să rămână în peisajul urban, care se afla într-o continuă modernizare prin
edificarea de blocuri și clădiri noi.
Tot în anul 1970, Nicolae Ungureanu a publicat un articol intitulat „Locul
monumentelor de arhitectură populară în cadrul programului de sistematizare a
satului contemporan” în aceeași revistă4. Prin intermediul studiului respectiv,
autorul a dorit să arate importanța păstrării monumentelor/ caselor țărănești,
aducând ca argument articole din lege sau Lista monumentelor de cultură de pe
teritoriul R.P.R., întocmită în perioada 1959-1969 în cadrul căreia erau înscrise
biserici, mănăstiri, mausolee, cetăți, palate, castele, printre aceste categorii
aflându-se și casele țărănești, unele dintre ele având decorațiuni sculptate în
lemn de o frumusețe deosebită.
Preocupările pentru domeniul sistematizării s-au concretizat prin apariția
manualului, elaborat de arhitecții G. Chițulescu, Al. Sandu și P. Derer5 în 1971,
utilizat în liceele și școlile postliceale cu profil tehnic. În primele capitole
sunt prezentate date generale asupra teritoriului și localităților, organizarea
teritorială și administrativă, precum și expunerea unor date generale despre
localitățile urbane, respectiv rurale. În capitolele III-VI sunt tratate diferite
etape ale sistematizării și importanța lor, de la

4 Nicolae Ungureanu, „Locul monumentelor de arhitectură populară în cadrul

programului de sistematizare a satului contemporan”, în BMI, 4/1970, p. 3-10.
5 G. Chițulescu, Al. Sandu, P. Derer, Sistematizare. Manual pentru licee de
specialitate, anul III și școli postliceale, București, Editura Didactică și
Pedagogică, 1971.
amenajarea teritorială la cea economică, demografică, a mediului natural sau a
localităților cu toate etapele de executare necesare. În următoarele capitole,
autorii s-au concentrat pe importanța zonificării/ delimitării pe zone a
teritoriului în zone de producție și depozitare, de locuit, a spațiilor verzi, ori
soluționarea problemelor de circulație și a transporturilor. Ultimul capitol se
referă la întocmirea documentelor de sistematizare și conținutul acestora, studii
și schițe de sistematizare, piese scrise și piese desenate, etc.
Pentru anii 70 nu cunoaștem foarte multe lucrări elaborate pe tema sistematizării,
însă în anul 1982 a apărut una dintre cele mai importante lucrări istoriografice,
publicată de arhitectul Grigore Ionescu6, lucrare de mari proporții în care a
prezentat toate etapele evoluției arhitecturale de pe teritoriul României de la
daci până la începutul regimului comunist. Despre perioada comunistă, a făcut o
prezentare succintă pe categorii de construcții, de la cele din sectorul industrial
la cele consacrate transportului public, teatre, sedii administrative, spitale,
policlinici și în cele din urmă, blocurile de locuințe edificate în perioada 1948-
1970.
O altă lucrare de popularizare, am putea spune, a sistematizării poate fi
considerat Micul lexicon ilustrat7, coordonat de Mircea Cardaș, publicat în 1983.
Cartea este un instrument util pentru cei care doresc să afle ce înseamnă fiecare
termen întâlnit în documentele și schițele de sistematizare proiectate în timpul
comunismului, cuprinzând explicații și ilustrații ale noțiunilor și sensurilor
generale sau mai dezvoltate în sensul programelor de sistematizare urbană.
Între anii 1988-1989, Elisabeta Ancuța-Rușinaru a publicat în două numere
consecutive ale Revistei Muzeelor și Monumentelor- Monumente Istorice și de Artă
(RMM-IMA), „Orientări privind înfăptuirea programului de organizare și
sistematizare a teritoriului și localităților patriei cuprinse în Expunerea
tovarășului Nicolae Ceaușescu la marele forum al democrației socialiste, din
noiembrie 1988”8. Ambele articole prezintă în mare expunerea liderului comunist
referitoare la „realizările” care au fost executate în perioada conducerii sale,
mai precis de la 1968 și planurile sale de dezvoltare a țării care

6 Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor,

București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1982.
7 Mircea Cardaș, Mic lexicon ilustrat al noțiunilor de sistematizare, București,
Editura Tehnică, 1983.
8 Elisabeta Ancuța-Rușinaru, „Orientări privind înfăptuirea programului de
organizare și sistematizare a teritoriului și localităților patriei cuprinse în
Expunerea tovarășului Nicolae Ceaușescu la marele forum al democrației socialiste,
din noiembrie 1988”, în RMM-IMA, 1/1988, p. 7-23.
urmau a fi finalizate la începutul anului 2000. Printre cele mai importante
obiective executate până la momentul evenimentului respectiv fiind amintite
proiectul metroului bucureștean, marile blocuri de locuințe din marile orașe,
casele de cultură, case, pensiuni, etc. În numărul din 1989, articolul continuă
prezentarea expunerii lui Ceaușescu, cu privire la dezvoltarea urbanistică a
României9.
După căderea regimului comunist, începând cu anul 1995, sub egida Academiei Române
și a Comisiei de Istorie a Orașelor din România, a fost înființată revista Historia
Urbana, iar în primul număr, arhitecți și specialiști au abordat tocmai problema
sistematizărilor din ultima perioadă a anilor ´80, iar dintre autorii și temele
propuse spre aprofundare pot fi enumerate cel al lui Nicolae Lascu, referitor la
Modernizare și distrugeri în perioada postbelică10, în care autorul face o
prezentare semantică și punctuală a tot ce a însemnat procesul de urbanizare
petrecut în ultimii ani ai regimului comunist; Oliver Velescu, în articolul
Ideologia „restructurării urbane”11, care prezintă deslușit ideologia din spatele
urbanizării haotice realizate în timpul regimului comunist, printr-o paralelă cu
practicile din U.R.S.S., unde în 1929 a avut loc o conferință la finalul căreia
concluzia a fost „să se distrugă clădirile improprii, să fie refăcute clădirile
vechi și să se clădească locuințe noi”.
Articolele pe această temă sunt foarte multe, aici mai pot fi enunțate cele scrise
de Paul Derer sau Liliana Roșu. Primul tratează despre „rădăcinile” restructurării
Capitalei12, în timp ce cel de-al doilea autor se referă la schimbările petrecute
în centrul orașului Timișoara13.
În numărul din anul 2001 al revistei Historia Urbana a fost tratată exact problema
despre care voi vorbi și eu puțin mai jos, în legătură cu transformările suferite
de piața centrală a orașului Alba Iulia. Unul dintre articolele semnificative
aparține lui Teodor Octavian-Gheorghiu, O tipologie a agresiunilor recente asupra
centrelor istorice din
9 Eadem, „Orientări privind înfăptuirea programului de organizare și sistematizare
a teritoriului și localităților patriei cuprinse în Expunerea tovarășului Nicolae
Ceaușescu la marele forum al democrației socialiste, din noiembrie 1988”, în RMM-
IMA, 1/1989, p. 3-5.
10 Nicolae Lascu, „Modernizare și distrugeri în istoria postbelică a orașelor
românești”, în Historia Urbana, 1-2/1995, p. 171-177.
11 Oliver Velescu, „Ideologia «restructurării urbane»”, în Historia Urbana, 1-
2/1995, p. 179-186.
12 Paul Derer, „Ideea unei restructurări anunțate. «Rădăcinile» restructurării
zonei centrale din București”, în Historia Urbana, 1-2/1995, p. 187-191.
13 Liliana Roșu, „Transformările din centrul istoric al Timișoarei în secolul XX,
ca persistență de mentalitate”, în Historia Urbana, 1-2/1995, p. 201-209.
România – în care autorul oferă foarte multe exemple de orașe în care modernizarea
centrelor istorice sau mai bine zis „restructurarea” acestora a implicat distrugeri
ale patrimoniului istoric, desfășurate la sfârșitul anilor ´80 și începutul anilor
´90 ai secolului XX, precum la Cluj, București, Buzău sau Arad14.
În anul 2006, Irina Tulbure a publicat un articol despre cvartalele de locuințe,
realizate în București, în perioada „stalinistă”, cu referire la valorile
arhitecturii de tip social adoptată de regim pentru construirea de locuințe și
cartiere în marile orașe ale țării. În cadrul articolului sunt prezentate succint
sau mai detaliat cvartalele existente la acea perioadă în Capitală și valențele
arhitecturale adoptate în cadrul fiecăruia, evoluția fiind foarte bine
caracterizată prin propoziția de la final, anume că „perioada stalinistă este
veriga de legătură între vechea generație de arhitecți influențată de arhitectura
occidentală și generația de arhitecți modelată de societatea comunistă”15.
În 2011, Ana Maria Zahariade16 a scris o lucrare referitoare la arhitectura din
timpul regimului comunist de la Dej la Ceaușescu. Lucrarea este bilingvă, română-
engleză, și prezintă modul în care societatea a reacționat la schimbările aduse de
politica de comunizare a statului sub toate aspectele, de la cartierele de blocuri
împărțite în microraioane, hotelurile de pe litoral, teatrele, casele de cultură
sau stații feroviare, numite generic de către autoare: „arhitectură ocultă” sau
„proiectul comunist în beton”.
Într-un articol publicat în anul 2014, dedicat orașului Brașov, care în perioada
lui Gheorghe Gheorghiu-Dej se numea „Orașul Stalin”17, Corneliu Pintilescu
relatează modul în care acesta a reușit să devină al doilea oraș important ca
industrie metalurgică, constructoare de mașini, avioane, trenuri și alte mijloace
de transport reprezentate de fabrici și uzine precum I.A.R., „Steagul Roșu”,
„Tractorul”, devenită ulterior „Sovromtractor” și care producea tractoare și
utilaje agricole după modelul celor din Uniunea Sovietică.

14 Teodor Octavian-Gheorghiu, „O tipologie a agresiunilor recente asupra centrelor

istorice din România”, în Historia Urbana, 1-2/2001, p. 13-19.
15 Irina Teodora Tulbure, „Cvartale de locuințe din București în perioada
«stalinistă». Locuire, imagine urbană sau simbol?”, în Historia Urbana, 2/2006, p.
367-374.
16 Ana Maria Zahariade, Arhitectura în proiectul comunist. România 1944-1989,
București, Simetria, 2011. 17 Corneliu Pintilescu, „Orașul Stalin (Brașov) în anii
1950-1960: un model de dezvoltare industrială și urbană în România comunistă”, în
Historia Urbana, 2014, p. 137-153.
Autorul subliniază că dezvoltarea economică a Brașovului, ca urmare a industriilor
care funcționau aici, i-a influențat și evoluția urbanistică și edilitară, prin
faptul că aceste activități au determinat stabilirea unui mare număr de muncitori
în oraș, pentru care a fost necesară construirea de locuințe. În acest fel, statul
a construit la periferia „Orașului-Coroană” cartiere destinate muncitorilor de la
fabricile și uzinele existente în localitate.
În anul 2015, o lucrare de excepție legată de sistematizarea orașelor Hunedoara și
Călan a fost publicată de Mara Mărginean – Ferestre spre Furnalul Roșu-Urbanism și
cotidian în Hunedoara și Călan (1945-1968)18. Cartea prezintă felul în care cele
două orașe s-au dezvoltat ca urmare a activității Uzinelor de Fier, încă înaintea
Brașovului, și care, în aceeași măsură, prin atragerea forței de muncă, au trebuit
să se adapteze cerințelor de locuințe. Din acest motiv, autoritățile de la
București și cele locale, sub coordonarea tehnică a arhitecților Cezar Lăzărescu,
Radu Laurian și Gheorghe Pavlu, au proiectat numeroase cvartale de locuințe în
orașul Hunedoara, iar în cazul blocurilor sau a Restaurantului Corvinul, aceștia
susțin că au folosit și preluat elemente gotice și baroce stilizate din arhitectura
Castelului Corvinilor. Câteva realizări remarcabile au fost clădirea stației
feroviare și cea a Teatrului Cinematograf, realizată în manieră neoclasică, ambele
construite între anii 1951-195619.
Nu poate fi trecută cu vederea nici cartea scrisă de Lucian Boia, Strania istorie a
comunismului românesc20, în cadrul căreia prezintă într-un mic capitol planurile
lui Ceaușescu de demolare a întregului București, ca urmare a distrugerilor
provocate de cutremurul din 1977, prilej pe care l-a văzut foarte potrivit pentru
începerea lucrărilor de sistematizare a Bucureștiului. La finalul cărții a și
publicat stenograma ședinței Comitetului Central al P.C.R. în care este redată
toată discuția dintre liderul comunist și membri din instituțiile publice.

18 Mara Mărginean, Ferestre spre Furnalul Roșu. Urbanism și cotidian în Hunedoara

și Călan (1945- 1968), Iași, Polirom, 2015.
19 Ibidem, p. 87-96.
20 Lucian Boia, Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei
consecințe), București, Humanitas, 2016.
În anul 2018, în revista Annales Universitatis Apulensis Series Historica, au fost
publicate mai multe articole dedicate modului în care s-au dezvoltat orașele în
perioada interbelică.
Volumul este inaugurat de cercetarea Dianei Mihnea și a Irinei Calotă, referitoare
la împroprietăririle care s-au făcut după realizarea României Mari21, cât și la
transformările suferite de orașe în urma parcelării terenurilor aflate la periferie
și a extinderii zonei locuite spre zonele de margine ale așezărilor urbane.
Articolul prezintă câteva exemple de orașe în care au avut loc parcelări precum:
Buzău, Bacău, Craiova, București, Sibiu, Timișoara sau Alba Iulia.
Printre alte articole publicate în această revistă, cel care a inspirat abordarea
acestei tematici este cel elaborat de Daniel Dumitran referitor la acest subiect,
intitulat Proiecte de sistematizare urbană a orașului Alba Iulia după anul 191822.
Lecturarea acestui articol mi-a deschis orizontul istoriografic asupra a ceea ce
înseamnă sistematizarea în timpul regimului comunist și felul în care s-a petrecut
această acțiune de dezvoltare a orașelor pe teritoriul țării noastre. Articolul
începe cu abordările istoriografice mai recente referitoare la subiectul abordat în
prima parte, iar în cea de-a doua parte se referă efectiv la planurile de
sistematizare realizate din perioada interbelică și până în 1974.
La articolul amintit se adaugă catalogul de expoziție realizat de același autor în
anul 2019, cu tema Orașele Unirii - orașe ale memoriei23, în care sunt prezentate
trei orașe importante (Alba Iulia, Chișinău, Cernăuți) și felul în care s-au
schimbat ca și structură și imagine datorită efectelor politicului asupra
arhitecturii și a gândirii urbanistice, cu exemplificări preluate din documentele
de arhivă și alte surse inedite.

21 Diana Mihnea, Irina Calotă, „Dezvoltarea orașelor României Mari în contextul

împroprietăririi cu locuri de casă”, în Annales Universitatis Apulensis. Series
Historica, 22/II, Editura Mega, 2018, p. 11-43.
22 Daniel Dumitran, „Identitate pierdută? Proiecte de sistematizare urbană a
orașului Alba Iulia după anul 1918”, în Annales Universitatis Apulensis Series
Historica, 22/II, Editura Mega, 2018,p. 197-257.
23 Daniel Dumitran, Valentyna Bohatyrets, Liubov Melnychuk, Liliana Condraticova,
Orașele Unirii-orașe ale memoriei, Editura Dar Publishing, București, 2019.
2. SISTEMATIZAREA DIN ROMÂNIA ÎN TIMPUL REGIMULUI COMUNIST: TEORIE ȘI PRACTICĂ ÎN
PERIOADA 1948-1987

1. Definirea sistematizării ca proces de dezvoltare teritorială de către arhitecții

și istoricii din perioada 1957-1987

Sistematizarea este acțiunea de aranjare, ordonare și clasare a unui ansamblu de

obiecte sau elemente, potrivit unui anumit criteriu sau sistem.
Sistematizarea teritorială este considerată o știință cu caracter pluridisciplinar,
care are ca obiectiv general, amenajarea și remodelarea complexă a teritoriului și
localităților pentru ridicarea continuă a standardului de viață. Termenul de
sistematizare este definit ca un „concept propriu țării noastre” și al sistemului
socialist, aflat în strânsă legătură cu sintagmele de physical planning și
aménagement du territoire et des localités din limbile engleză și franceză, însă
cuprinde o structură mult mai complexă de soluții organizatorice a teritoriului
decât cele propuse de reprezentanții urbanismului.
În documentele oficiale, emise în Republica Socialistă România, s-a adoptat
utilizarea denumirii de Sistematizarea teritoriului și localităților, care se
împarte în trei specializări importante: sistematizarea teritorială, sistematizarea
localităților urbane și sistematizarea localităților rurale24.
Sistematizarea teritorială era văzută ca o disciplină polivalentă, care se ocupa de
organizarea funcțională și spațială a teritoriului prin îmbinarea proceselor
economice, sociale și tehnice, care reprezentau principalii factori care puteau
asigura dezvoltarea localităților.
Sistematizarea teritoriului cuprindea o gamă largă de probleme interdependente,
având o strânsă legătură cu științele sociale (economie, geografie, ecologie,
etc.), în timp ce studiile de sistematizare teritorială făceau referire la mai
multe categorii de terenuri, de la teritoriul național la zonele preorășenești,
zonele funcționale cu profil industrial, agricol, balneoclimateric sau hidrografic.
Prin intermediul acestei ramuri, autoritățile centrale și locale puteau gestiona
eficient extinderile necontrolate ale localităților,

24 Cardaș, Mic lexicon, p. 397.

cartierelor, ori apariția unor mari concentrări de populație sau construcții, care
puteau dăuna mediului înconjurător.
Conținutul lucrărilor de sistematizare aveau un caracter complex, deoarece se
ocupau atât de examinarea problemelor teritoriale, cât și de propunerea unor
soluții de rezolvare ale celor care se refereau la situația cadrului natural,
dezvoltarea funcțiilor economice, populația, forța de muncă, rețeaua de localități
și protecția mediului25.
Sistematizarea teritorială reprezintă ansamblul acțiunilor de cercetare, proiectare
și elaborare a unor proiecte privind organizarea complexă și remodelarea
teritoriului și a condițiilor de existență din cadrul unui spațiu mai întins.
Organizarea teritorială propusă avea ca scop obținerea unei armonii depline bazată
pe dezvoltarea economică, socială și culturală din cadrul acestor spații prin
introducerea unui sistem de interdependență între localități, zone sau chiar
regiuni întregi, având drept obiectiv, identificarea condițiilor de utilizare a
teritoriului în raport cu exploatarea resurselor naturale, industriale, agricole,
precum și crearea unor condiții de cazare și relaxare pentru populație și turiști
în contextul transformării localității sau a zonei respective într-un punct de
atracție important.
Pentru atingerea acestui țel era nevoie de o amplasare bine definită a fiecărui
obiectiv în scopul bunei funcționări a unității industriale, dar și asigurarea unui
echilibru în peisajul industrial respectiv, fără a incomoda cumva celelalte fabrici
din apropiere și nici să constituie un factor degradant, de poluare al mediului
natural, ci urmărea armonizarea deplină cu toate elementele din jurul ei. Prin
distribuția activității economice și social-culturale se indica modul de folosire a
forțelor de producție și îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației.
Organizarea și dezvoltarea localităților urbane și rurale avea rolul de a preciza
modul de intercondiționare ale acestora în funcție de profilul economic, social și
cultural.
Activitatea de echipare completă a teritoriului avea ca țintă amenajarea și
gestionarea tuturor căilor de comunicație, surselor și rețelelor de alimentare cu
energie electrică, gaz, apă potabilă, lucrări hidrotehnice și reglementarea
cursurilor de apă. Valorificarea teritoriului în raport cu cadrul natural se putea
obține numai prin crearea
unor condiții de odihnă, cazare, cură balneară și alte condiții de relaxare în
măsură să asigure transformarea turistică a regiunii sau localității respective.
Dezvoltarea planificată a economiei era o practică specifică regimului socialist,
care prin promovarea procesului de transformare integrală a teritoriului, realizată
pe baza unui plan complex de sistematizare, se puteau atinge interesele economice,
sociale și culturale, stabilite de instituțiile centrale sau locale26.
Studiile de sistematizare sunt împărțite în două categorii: studii cu caracter
teoretic și studii cu caracter practic.
Studii cu caracter teoretic se ocupă cu studierea unor probleme deosebite din care
pot rezulta principii și soluții noi de rezolvare, de pildă, a efectelor nocive ale
activităților industriale asupra mediului natural, ori organizarea timpului liber
al populației în funcție de programul prestat la locul de muncă zilnic.
Studiile cu caracter practic conțin și ele felurite măsuri de identificare și
soluționare a problemelor teritoriale majore prin elaborarea unor studii de
sistematizare a teritoriului național care prevede, de exemplu, buna administrare a
rețelei de localități, în timp ce studiile de sistematizare ale unor regiuni se
preocupă de chestiuni de natură economică, socială sau industrială a mai multor
unități teritoriale precum microregiunile industriale, bazinele hidrografice sau
teritoriile preorășenești aflate în jurul marilor centre urbane.
Potrivit manualului din 1971, „studiul de sistematizare a unei comune nu poate fi
realizat independent de studiul de sistematizare al județului respectiv”, altfel
spus, între toate categoriile de sistematizare există o interdependență, nu poate
fi realizată gestionarea unei localități, fiind folosite doar coordonatele
singulare ale teritoriului în care este amplasată, ci doar în relația cu întreaga
suprafață a județului pentru a-i asigura o dezvoltare echilibrată, alături de
localitățile învecinate, deoarece studiile reprezintă o bază de date utilă atât
pentru studiile de sistematizare locale cât și la nivel general, central27.
Sistematizarea teritoriului național era cea mai complexă treaptă de studiere și
rezolvare a problemelor de sistematizare prin corelarea și sintetizarea măsurilor
de

26 Chițulescu, et alii, Sistematizare, p. 17-18.

dezvoltare armonioasă a țării. Această primă soluție de sistematizare generală se
baza pe câteva principii pe care le urmărea cu strictețe în scopul transformării
socialiste a întregului teritoriu național prin dezvoltarea în ansamblu a
județelor, orașelor și satelor, zonificarea funcțională și determinarea profilului
industrial și economic al fiecărei regiuni în parte, economisirea terenurilor
agricole prin eliminarea tuturor formelor nepotrivite de utilizare, având drept
obiectiv ridicarea tuturor la o treaptă superioară de modernizare. Din toate aceste
informații putem înțelege că sistematizarea națională era un instrument important
în planificarea economiei la nivel central, prin care erau aduse la cunoștința
autorităților centrale nevoile și direcțiile de dezvoltare pe care le avea fiecare
localitate în funcție de zona în care se afla și specificul economic și industrial
al acesteia28.
Sistematizarea localităților urbane era o disciplină importantă în cadrul
sistematizării teritoriului județean și național, având ca țintă, organizarea și
amenajarea planimetrică și volumetrică a orașelor în strânsă legătură cu situația
economică, socială, determinată și de evoluția istorică a centrelor urbane. La
studiile de amenajare teritorială urbană, participau cercetători din domenii de
activitate diverse (arhitecți, ingineri, economiști, sociologi, geografi, istorici,
etc.) care emiteau soluții complexe de reglementare a unor prognoze cu privire la
dezvoltarea viitoare a perimetrului construibil, stabilite pe baza proiectelor de
sistematizare ale teritoriului județean29.
Sistematizarea localităților rurale reprezenta și ea o ramură importantă a
sistematizării județene sau naționale prin conceperea unor schițe și detalii de
sistematizare cu scopul de a hotărî delimitarea perimetrului construibil și
zonificarea acestuia pentru amplasarea principalelor instituții, prin construirea
unui centru civic, care să cuprindă primăria, școala și centrele de producție
agricole și industriale. În plan arhitectural și estetic, se încerca adaptarea
noilor construcții la peisajul și specificul localității respective, dorindu-se
crearea unei expresii arhitecturale și estetice cu totul originale30.
În anii ′50, politica partidului s-a îndreptat spre demolarea unor zone din centrul
istoric al Bucureștiului, inclusiv a cetății medievale și a clădirilor vechi
insalubre, recurgând la restaurarea Hanului lui Manuc.
28 Cardaș, Mic lexicon, p. 310-311.
29 Ibidem, p. 364.
30 Ibidem, p. 309.
Mai mulți arhitecți, influențați de ideologie, au considerat că restructurarea
periferiei Capitalei trebuia să fie semnul transformării acesteia într-un oraș
muncitoresc, în urma demolării clădirilor vechi, a mahalalelor și a bordeielor care
se aflau în acea zonă, văzută ca o consecință a creșterii populației și nevoia de a
construi locuințe,în scopul adăpostirii acestora31.
Niște abordări mai noi ale istoriei arhitecturii postbelice, arată că în 1958 a
fost emisă o directivă prin care se lua decizia construirii unor locuințe ieftine
prin plombarea terenurilor libere, unele chiar aflate în apropierea centrelor
urbane, constituite în mari complexe și ansambluri de locuit.
Afirmația este dovedită și de un alt cercetător, care arată că în noiembrie 1958, a
avut loc o plenară C.C. al P.M.R., care a stabilit prin documentul emis în urma
acelei ședințe ca toate instituțiile locale să fie obligate să conceapă planuri de
sistematizare pentru localitățile importante, a zonelor funcționale, locative și
industriale, a parcurilor și a arterelor rutiere și feroviare32.
Lascu și Velescu au încercat să arate prin activitatea lor felul în care ideologia
partidului și-a pus amprenta pe activitatea de proiectare și amenajare a
teritoriilor, în acest sens, „gândirea urbanistică și protecția patrimoniului s-au
influențat reciproc în apariția ideii de locuință colectivă”. Pornind de la această
afirmație, putem stabili o serie de cauze pentru care s-a ajuns de la reconstrucție
la demolări: absența unor planuri de sistematizare anterioare până la începutul
anilor ′60 a dus la producerea unor distrugeri izolate, la implementarea
urbanismului liber se referă la relația dintre volume, spațiu, înscrierea în mediul
natural cu și ignorarea situației urbane existente, aspect susținut cu tărie de
ideologia din perioada stalinistă, situație reflectată în Lista monumentelor de
cultură de pe teritoriul RPR, publicată în anul 1955, în care figurau doar câteva
centre istorice precum Sighișoara, Sibiu, Brașov, Bistrița și Oradea33.
Grigore Ionescu, în lucrarea sa, a reușit să abordeze sintetic modurile și
direcțiile pe care le-a urmat reconstrucția socialistă, printr-o tratare succintă a
fiecărei categorii de

31 Velescu, „Ideologia restructurării”, p. 181-183.

32 Cristian Culiciu, „Legislația locativă a României de la reconstrucție la
demolări”, în BCÇS, 22/2016, p. 196.
33 Lascu, „Modernizare și distrugeri”, p. 174-175.
clădiri, și înainte de a merge pe firul istoriei sistematizării, putem discuta și
aceste aspecte pe modelul stabilit de autorul menționat.
1. Clădiri industriale și de transport
Despre prima categorie de construcții, am exemplificat puțin mai sus care au fost
caracteristicile activităților edilitare în cazul domeniului de dezvoltare
industrială. În perioada de început a regimului comunist, noile autorități s-au
preocupat activ în reconstrucția localităților și a principalelor edificii
reprezentative din cadrul acestor teritorii, greu afectate de bombardamentele din
timpul conflagrației militare. Despre construcțiile aparținătoare rețelelor de
transport public, autorul nu ne dă prea multe exemple, decât de amenajările
hidrografice de la Bistrița și Porțile de Fier, precum și edificarea unor clădiri
destinate călătorilor sau mărfurilor, precum stațiile feroviare de la Constanța și
Brașov, sau aeroportul Băneasa din București34.
2. Clădiri de caracter social-cultural
Dezvoltarea economică a țării și fondurile alocate de stat au mers și către
satisfacerea nevoilor sociale și culturale. Poate una dintre cele mai
reprezentative construcții pentru exemplificarea acestei categorii, este, fără
îndoială, Casa Scânteii din București, ridicată între 1950-1951 cu un aspect
monumental, inspirat din arhitectura sovietică, prin obținerea unei simetrii
ascendente, în care corpul principal se distinge printr-o latură mai înaltă, având
pe coronament un edicul în formă de turn, reprezentând la nivel central ideea de
bază a comunismului în plastica arhitecturală „conținut socialist în forme
naționale”, asta datorită unor elemente stilizate preluate din vechea arhitectură
țărănească35.
Cu ocazia Festivalului Mondial de Tineret din 1953, Capitala a fost modernizată
prin construirea a numeroase obiective importante precum clădirea de inspirație
clasică a Operei, un stadion de 80.000 de locuri, un turn de parașutare, un lac
artificial și un teatru în aer liber care putea adăposti până la 4000 de
spectatori.
Alte clădiri și amenajări importante, executate în această perioadă în București,
sunt Teatrul Național cu volume simple și în formă de L, Sala Palatului (1959-
1960), caracterizată de fațade vitrate, și Pavilionul Expozițional, poziționat la
capătul de nord al

34 Ionescu, Arhitectura, p. 615.

35 Ibidem, p. 615.
bulevardului Kiseleff cu o planimentrie impunătoare și o cupolă metalică de 93 m în
diametru.
Fără a intra în prea multe detalii, merită să amintim că în această categorie de
construcții se înscriu și casele de cultură, școlile, institutele de cercetare sau
ansamblurile sociale, prin acest termen, înțelegându-se căminele și cantinele
studențești36.
3. Clădiri administrative
În această categorie intră edificiile cu rol politico-administrativ, institute de
proiectare, turnuri de primărie cu un pronunțat accent de verticalitate și
construcții cu puține niveluri în jurul unor curți interioare, din care să rezulte
ansambluri coerente și compoziții liniare37.
4. Clădiri pentru îngrijirea sănătății
În perioada 1945-1950, restructurarea și amenajarea unităților sanitare a fost o
prioritate a statului comunist, în prima fază realizate în cadrul unor limite
modeste în ceea ce provește forma arhitecturală, dar respectând principiile
modernismului, astfel au fost construite Spitalul de contagioși din Hunedoara,
Institutul de Pediatrie „Emilia Irza” din București, sanatoriul de la Snago, dar și
o serie de dotări cu specific sportiv, aici pot fi amintite complexul sportiv
„Floreasca”, care era alcătuit dintr-o piscină și mai multe săli de sport
acoperite, la acestea se adaugă și stadionul din Constanța sau bazinul de înnot din
Cluj38.

2. Exemple de sistematizare în timpul conducerii lui Gheorghe Gheorghiu- Dej și

Nicolae Ceaușescu. Între stalinism și național-comunism.

Majoritatea cercetătorilor care s-au aplecat asupra studierii fenomenului

urbanistic al sistematizării, susțin că odată cu încheierea ostilităților din
cadrul celui de-al Doilea Război Mondial și cu instalarea regimului comunist în
România, noile autorități s-au îngrijit de transformarea țării într-un stat condus
după doctrinele promovate de Stalin, Marx și Lenin, motiv pentru care perioada
guvernării lui Dej se mai numește și stalinistă, deoarece s-a încercat prin toate
mijloacele obținerea unei copii fidele a U.R.S.S.-ului, în
36 Ibidem, p. 628-629.
37 Ibidem, p. 635.
plan politic, social, dar și prin promovarea unei arhitecturi care să slujească
scopului de creare a „omului nou”, care trăia în blocuri și apartamente mici la
comun cu alți oameni cu care trebuia să se înțeleagă și să împartă tot ce aveau,
într-un mod raționalizat sau decis chiar de statul comunist.
Grigore Ionescu, Vorona, Nicolae Lascu și alți cercetători din perioadă susțin că
în plan cultural, comunismul s-a axat pe rescrierea valorilor tradiționale,
întreruperea relațiilor cu Occidentul, ducând o politică intensă de rusificare a
întregii culturi românești prin schimbarea ortografiei, rescrierea istoriei după
modelul ideologiei marxist-leniniste și alte măsuri asemănătoare, în aceste
condiții și arhitectura a adoptat noi principii în concordanță cu cele promovate în
U.R.S.S., prin impunerea realismului socialist, un stil de arhitectură care avea
drept caracteristică principală întocmirea unor mari proiecte de sistematizare și
restructurare urbane la scară mare și dimensiuni reduse. Ca principii urbanistice
folosea tipul de locuire, rezolvat în felul de abordare al piețelor de adunare,
astfel trebuia să rezulte un peisaj specific socialist prin intermediul unor
clădiri cu fațade monumentale, plasate la intrarea în orașe, realizarea unei
relații de interdependență între elementele naturale și centrul orașului prin
exploatarea cursurilor de apă, a dealurilor sau a spațiilor verzi pentru crearea
unui specific arhitectural monumental, echilibrat cu acestea, prin adoptarea
sistemului cvartalelor39.
Tot Grigore Ionescu stabilește cronologia politicilor de sistematizare în patru
etape: a) 1949-1950 - etapa 1 care corespunde primelor planuri anuale întocmite de
stat în vederea dezvoltării economice, b) 1951-1955 - etapa 2 este caracterizată de
întocmirea primului plan cincinal; c) etapa 3 reprezintă punerea în aplicare al
celui de-al doilea plan cincinal privind industrializarea țării și creșterea
economiei; d) 1960 - etapa 4, marcată de consolidarea bazelor economice ale
socialismului, realizată abia în deceniul 7 al secolului XX40, ceea ce corespunde
perioadei de conducere a lui Nicolae Ceaușescu.
Pentru prima etapă (1949-1950), majoritatea autorilor spun că a fost o perioadă de
reconstrucție și refacere a distrugerilor provocate de război, axată pe dezvoltarea
industriei, a rețelei de transporturi, îmbunătățirea condițiilor de trai ale
populației, cazarea muncitorilor, toate aceste condiții având drept scop inițierea
lucrărilor de sistematizare
39 Lascu, Arhitectura modernă, p. 71-72.
40 Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României, p. 608-609.
ale localităților urbane și rurale din Republica Populară Română41. Refacerea
clădirilor industriale și chiar proiectarea altora noi, a fost o privită ca pe o
necesitate de prim-plan, în aces sens au fost înființate fabrici și uzine de o
importanță semnificativă precum Combinatul Siderurgic de la Hunedoara, Fabrica
„Electroputere” din Craiova, Fabrica de Confecții, uzinele „Republica” din
București, ori fabrica de rulmenți de la Bârlad. Alte ansambluri importante,
realizate în primii ani de comunism, au fost Combinatul de cauciuc de la Jilava,
Fabrica de Confecții din Focșani, Fabrica de produse lactate de la Constanța ori
Uzina de aluminiu din Slatina, construcții care ilustrează inventivitatea și
varietatea soluțiilor constructive42. O altă părere este aceea că aplicarea
ideologiei locuirii în comun și ideea inițierii unor programe edilitare pentru
extinderea spațiilor construibile ale orașelor, se datora crizei locative și
creșterii demografice, care s-a manifestat în urma încheierii războiului, astfel că
în 1948, din populația țării de 23, 2 milioane, 3, 7 milioane de locuitori locuiau
în mediul urban, în vreme ce 12, 1 milioane trăiau în mediul rural43.
Odată cu refacerea economiei prin intermediul activităților industriale, s-a trecut
la o altă abordare, anume înființarea unor instituții care să reglementeze
proiectarea și punerea în aplicare a planurilor care urmau să justifice acțiunile
de sistematizare ale întregului teritoriu național. Evenientul care a stabilit
transformarea socialistă a orașelor și localităților a fost Hotărârea Comitetului
Central al Partidului Muncitoresc Român (P.M.R.) și a Consiliului de Muniștri ai
R.P.R. cu privire la construcția și reconstrucția orașelor și organizarea
activității din domeniul arhitecturii din 14 noiembrie 1952 prin care s-a decis
înființarea Comitetului de Stat pentru Arhitectură și Construcții (C.S.A.C.), a
Ministerului Construcțiilor și a Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din
București, care aveau rolul de a elabora propuneri și modurile de aplicare ale
diferitelor cazuri de reamenajare teritorială44. Prin aceeași Hotărâre se prevedea
înlocuirea arhitecturii vechi, negarea orașelor antebelice și adoptarea unui nou
stil ideologic, prin dispariția proprietății private asupra terenului urban,
reglementată de lege, iar despăgubirile ridicole acordate în cazul demolărilor au
reprezentat principalele acțiuni de aplicare a ideologiei45.

41 Vorona, Istoria arhitecturii, p. 309.

42 Ibidem, p. 615.
43 Culiciu, „Legislația locativă”, p. 191.
44 Vorona, Istoria arhitecturii, p. 310-311.
45 Lascu, „Modernizare și distrugeri”, p. 173.
1. Modelul Hunedoarei (1948-1955)
Înainte de a continua expunerea cu privire la istoria sistematizării din România
lui Gheorghiu-Dej, se cuvine să amintesc faptul că primul oraș care a beneficiat de
un plan de sistematizare a fost Hunedoara, exemplu dat de majoritatea autorilor, în
contextul înființării marelui Combinat Siderurgic. Lascu spune că această lucrare a
fost determinată de creșterea populației orașului până la 30.000 locuitori46, iar
Vorona laudă modul de organizare al cvartalelor destinate muncitorilor și
dispunerea acestora în jurul și în apropierea complexului industrial47. Primul
cartier muncitoresc din Hunedoara s-a construit în urma demolării caselor private
și înlocuirea lor cu blcouri mari în care să fie cuprinse multe apartamente cu
utilități publice la parter48. În luna februarie 1948, Ministerul Afacerilor
Interne a publicat Instrucțiunile și normele pentru întocmirea planurilor de
sistematizare, elaborat sub egida Colegiului Arhitecților din România, din care
făceau parte specialiști în arhitectură și proiectare precum Ioana Grigorescu,
Nicolae Diaconu, Nicolae Cucu, Alex Steriade și Mariana Huck, în grupul cărora s-au
adăugat membri din personalul Institutului Geologic al Armatei și al Institutului
de Proiectări în Construcții, care a decis reorganizarea orașului sub aspectul
orașului-grădină. Primul plan de sistematizare a Hunedoarei a fost întocmit în 1947
de arhitectul Gustav Gusti, care a propus construirea unor cartiere muncitorești,
populate de construcții de locuințe simple, nu blocuri care puteau însuma un număr
de peste 1000 de apartamente cu 3 camere fiecare: camere de zi, dormitoare și
dependințe.
Realizarea efectivă a lucrărilor de construcție nu s-a ridicat la nivelul
așteptărilor, deoarece din cauza unor condiții necunoscute, probabil legate de
vreme, au fost terminate doar 44 de locuințe, ulterior planul a fost modificat prin
reconfigurarea structurii interne a apartamentelor, mai precis prin combinarea
bucătăriei și a camerei de zi pentru a rezulta un spațiu mai larg, în care să poată
locui mai multe persoane odată, fiecare apartament având nici mai mult, nici mai
puțin de 20 m². Drept urmare a modificărilor aduse planului inițial, au fost
construite 100 de apartamente cu sprijinul Centralei Întreprinderilor de
Construcții Industriale și Civile (C.I.C.) și din cadrul Uzinelor de Fier
Hunedoara49.

46 Idem, Arhitectura modernă, p. 73.

47 Ibidem, p. 309.
48 Velescu, „Ideologia restructurării”, p. 182.
49 Mărginean, Furnalul Roșu, p. 70-74.
Pentru organizarea noilor cartiere de la Hunedoara, autoritățile au decis adoptarea
tipului
„oraș-grădină” și sistemul cvartalului, adică locuințele colective de maxim două
etaje erau poziționate într-un singur ansamblu, cu o curte interioară în cadrul
căreia să fie deschise spre toate fronturile stradale și să aibă în interioriul lor
unități comerciale sau de învățământ, care aveau datoria de a deservi populația din
acel perimetru.
În perioada 1951-1955, mai mulți arhitecți precum Cezar Lăzărescu, Radu Laurian sau
Gheorghe Pavlu au fost însărcinați cu elaborarea planurilor de sistematizare ale
Hunedoarei, în scopul de a valorifica terenul pe care se afla Combinatul Siderurgic
și spațiile aferente acestuia, unde s-au construit locuințe pentru muncitori în
vederea preîntâmpinării unei creșteri demografice de la 30.000 la 70.000 de
locuitori în contextul locurilor de muncă pe care le oferea industria siderurgică
din această zonă.
În arhitectura construcțiilor, destinate locuirii, edificate la Hunedoara, aceiași
arhitecți au încercat să realizeze un joc de forme și elemente, astfel au fost
introduse elemente stilizate și simplificate din stilurile neoclasic și gotic,
cumva inspirate de construcția-emblemă a Hunedoarei, Castelul Corvinilor. Blocurile
construite aveau până la două etaje, fiecare apartament beneficia de două camere și
o pivniță, folosită ca spațiu de depozitare. Chiar dacă regimul comunist a schimbat
mult fața orașului, în timpul acestuia, Hunedoara a fost dotată și cu edificii
importante, care reprezintă astăzi niște construcții de importanță majoră în
estetica centrului urban, fiind edificate astfel clădirea stației feroviare din
Hunedoara, spitalul de boli contagioase, școala, grădinița, fabrica de pâine și
Restaurantul „Corvinul”, construit în stilul Pavilionului Caucazului de Nord din
Moscova, caracterizat prin introducerea de coloane și fațade inspirate din
arhitectura clasică50. Până la începutul anilor ′60, Sfatul Popular Raional a decis
diferențierea noilor cartiere (Orașul Tineretului, Orașul Muncitoresc și Orașul
vechi) prin amenajarea unor zone de separație între clădirile combinatului și cele
muncitorești, iar în privința Orașului vechi s-a luat decizia demolării tuturor
clădirilor care populau acea zonă, Castelul Corvinilor, catedrala sau edificiul
primăriei fiind salvate și legate prin artere de circulație cu zona industrială.
După demolarea caselor vechi, în zona centrală a orașului au fost construite
edificii noi pentru principalele instituții regionale: Sfatul Popular Orășenesc,

50 Ibidem, p. 87-90, 95, 125-126.

Casa Organizațiilor de Masă, Tribunalul Popular Raional, Banca R.P.R., ori sediul
Miliției, clădiri de mare importanță publică51.
Din exemplul prezentat mai sus, putem să identificăm câteva caracteristici care au
marcat perioada anilor 1950-1960, anume faptul că noua arhitectură a încercat să se
adapteze la țesutul urban existent prin amplasarea obiectivelor în cadrul unui
ansamblu complex, careprin părăsirea limbajului rigid și adoptarea unor forme
simplificate, datorate unei expresii estetice epurate să obțină un caracter
monumental original printr-un aspect volumetric dominant52.
2. Brașov – Orașul Stalin (1950)
În aceeași perioadă în care Hunedoara devenea unul dintre cele mai importante
centre ale industriei siderurgice din R.P.R., și Brașovul, redenumit „Orașul
Stalin”, mergea pe calea dezvoltări industriale prin intermediul multiplelor ramuri
ale acestui sector, reușind să ocupe locul 2 la nivel național, evident, după
Hunedoara. După încetarea războiului, în perioada 1946-1955, regimul lui Gheorghiu-
Dej s-a axat pe dezvoltarea numai a regiunilor care deja erau industrializate din
Banat, sudul Transilvaniei, București sau de pe Valea Prahovei, în detrimentul
noilor centre industriale constituite.
În anul 1946, Uzina I.A.R. și Steagul Roșu produceau avioane, locomotive și
vagoane, având o producție considerabilă în primii ani de activitate, ulterior
ambele s-au reprofilat pe construcția de tractoare, mașini agricole și utilaje
pentru exploatarea petrolului. Între anii 1947-1955, Uzina I.A.R., a produs între
3000 și 6000 de tractoare pe zi, copii ale tractoarelor sovietice pe șenile KD3553.
În perioada 1945-1955, Steagul Roșu a produs peste 3700 de autocamioane și mașini
agricole, dezvoltarea acestei industrii constructoare de mașini și utilaje a condus
la creșterea demografică a Brașovului de la 115.900 la 166.200 între anii 1948-
1956.
Pe lângă activitatea industrială care asigura puterea economică a Brașovului,
autoritățile centrale și locale s-au ocupat de construirea unor cartiere
muncitorești prin modernizarea și exploatarea zonelor periferice, libere, în
detrimentul centrului istoric,

51 Ibidem, p. 127, 139-140.

52 Lascu, Arhitectura modernă, p. 74.
53 Pintilescu, „Orașul Stalin”, p.143-145.
care a fost condamnat la neglijare, astfel au fost edificate noile cartiere Steagul
Roșu, Tractorul și C.F.R. Triaj, fiind terminate 10 blocuri până în anul 196954.
Activitățile din industria constructoare de mașini au adus Brașovului o poziție
economică favorabilă, care a permis inițierea unor proiecte de sistematizare la
periferie, ceea ce a produs ruptura periferiei de centru prin valorificarea noilor
obiective și adoptarea unei atitudini de nepăsare față de centrul istoric, care
reprezenta nucleul principal al vieții urbane în trecut.
3. Cluj
Printre puținele exemple de orașe transilvănene pentru care există date despre
modul în care s-a desfășurat sistematizarea acelei localități, Clujul reprezintă
unul dintre cazurile în care activitatea edilitară s-a desfășurat exclusiv la
periferie, asemenea exemplului Brașovului, amintit puțin mai înainte. Singura sursă
bibliografică în care sunt relatate câteva date despre lucrările de edificare a
noilor cartiere clujene, este monografia realizată de Ștefan Pascu55 în anul 1974,
cu un an înainte de apariția unei monografii similare dedicată orașului Alba Iulia,
al cărei consultant științific avea să fie.
Pentru că nu s-au scris lucrări mai noi, referitoare la istoria comunistă a
orașului Cluj-Napoca, nu ne rămâne decât să furnizăm aceste date în cercetarea
noastră și la latitudinea specialiștilor să decidă care a fost adevărul din aceste
informații.
În general, cartea este una de propagandă, adică la începutul, aproximativ, a
fiecărui capitol sau temă abordată, nu uită niciodată să aducă slăvi și să arate că
regimul comunist a avut un rol însemnat în dezvoltarea României.
Trecând peste aceste aspecte ideologice, Ștefan Pascu susține că după întoarcerea
armelor împotriva Germaniei și a Axei, trupele germane aflate în teritoriu au
bombardat mai multe localități printre care Gherla și zona industrială a Clujului,
unde au fost distruse clădiri diverse, printre care și cea a stației feroviare din
localitate.
Despre lucrări de sistematizare amintește foarte puține lucruri, dar merită să le
expunem, pentru a putea observa modul în care au înțeles autoritățile să ajute
orașul să-și recapete importanța strategică și economică în cadrul Transilvaniei.
Din anul 1945, odată cu sfârșitul războiului, au fost înființate foarte multe
fabrici, printre care pot fi amintite:

54 Ibidem, p. 147-149.
55 Ștefan Pascu, Istoria Clujului, 1974.
Fabrica de piele și încălțăminte „Dermata”, Atelierele C.F.R., Fabrica de cărămizi
și țigle, Uzinele de Fier, fabrica de produse farmaceutice „Napochemia”, și multe
altele.
După cum am arătat în primul subcapitol al acestei teme, sistematizarea se baza
foarte mult pe un sistem de zonificare al localităților, pentru a stabili
specificul fiecărei zone în parte. În acest context, și periferia Clujului a fost
împărțită în trei zone cu specific industrial, în scopul dezvoltării funcțiilor
economice, culturale și administrative, care erau asigurată predominanța
activităților industriale, comerciale și educative.
Cele trei zone industriale au fost împărțite astfel:
1. Zona industrială de est – între străzile Oașului, Podgoriei și linia ferată, a
fost populată de uzinele Iris, Unirea, Carbochim, Clujeana, Uzina de reparații,
Combinatul de ceramică fină sau Fabrica de cărămidă, unde ulterior a fost amplasată
Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic.
2. Zona industrială centrală – aflată între stăzile Maxim Gorki, Oașului, Podgoriei
și Calea Baciului, pe unde trecea linia ferată spre sud, era caracterizată prin
prezența unor unități industriale diverse, precum Atelierele „16 Februarie”,
Armătura, Tehnofrig, Fabrica de cartoane, realizate într-o formă extinsă și
modernă.
3. Zona industrială Baciu – delimitată de calea ferată și poziționată la
intersecția străzilor M. Gorki și Calea Baciului, era dominată de fabrici care
produceau produse alimentare, aici pot fi amintite Complexul de morărit și
panificație, Antrepozitul frigorific sau Centrul de îmbuteliat vin56.
Întorcându-ne la problematica sistematizării, cartierele construite în Cluj, în
număr de 10, au fost amplasate pe valea Someșului și pe versanții Feleacului și
Dâmbul Rotund, care au adoptat un regim de înălțime P+10, realizate astfel în
conformitate cu anumite planuri de perspectivă. Cele 10 cartiere sunt: Gheorgheni,
M. Zsigmond, Horea, Mănăștur, Andrei Mureșanu, Aurel Vlaicu, Grigorescu, Someșeni
și Dâmbul Rotund. Toate aceste cartiere au fost organizate interior, pe modelul
raioanelor și microraioanelor, promovate în arhitectura din perioada stalinistă,
având în jurul clădirilor de locuit, unități comerciale, școli sau farmacii, ș.a.
Autorul nu exclude din expunerea sa, să amintească faptul că în activitatea de
remodelare și organizare a centrului municipal, au avut loc și demolări în cazul
clădirilor

56 Ibidem, p. 449-450.
insalubre sau care aveau o densitate redusă, fiind înlocuite cu blocuri de locuit,
poziționate pe străzile Horea, Dragalina, Piața Mihai Viteazul și Aleea
Tineretului, alături de care s-au adăugat edificii culturale importante, săli de
spectacole, săli de sport, stadioane, case de cultură, hoteluri și unități
comerciale, completate de spații verzi, prin care s-a obținut o dezvoltare
echilibrată a orașului57.
Ca o idee generală, putem afirma că dezvoltarea Clujului, în prima fază, a avut
drept scop extinderea spațiului industrial și locativ prin amenajarea numeroaselor
fabrici și a celor 10 cartiere de locuit, însă când s-au apucat de remodelarea
centrului urban, au apelat la demolări, ceea ce a condus practica de sistematizare
într-o altă etapă, de la reconstrucție la distrugeri.
Până în 1965, autoritățile centrale erau mai rezervate cu privire la distrugerea
fondurilor vechi de locuințe și chiar încurajau ca desfășurarea activităților
edilitare să aibă loc pe terenurile libere, din afara centrelor urbane, în cadrul
periferiilor acestora, ceea ce am exemplificat în cele scrise mai sus.
În cazul perioadei lui Dej, au fost aplicate anumite puncte și principii
urbanistice promovate prin Charta de la Atena, document care stabilea microraionul
ca formă de organizare a orașelor, adică ansambluri de blocuri de mici dimensiuni,
delimitate de artere de circulație dispuse perimetral, flancate de alei și zone
verzi, și exploatarea la maxim a terenurilor libere, aflate la periferii58.
Venirea lui Nicolae Ceaușescu în fruntea Partidului Muncitoresc Român și la
conducerea statului, ca succesor al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, aveau să joace un
rol important în renunțarea la socialismul stalinist și adoptarea unui comunism
bazat pe valori naționale, direcție pe care și Dej a început a merge în ultimii ani
de guvernare.
În perioada de început a guvernării lui Ceaușescu, în Europa a fost adoptat un
document cu scopul de a reglementa modul de gestionare a activităților constructive
și asigurarea protecției patrimoniului istoric: Charta de la Veneția prin care se
propunea conservarea și protejarea patrimoniului arhitectural, ca valoare
spirituală, culturală sau economică59.

57 Ibidem, p. 448-449.
58 Lascu, Arhitectura modernă, p. 73.
59 Idem, „Modernizare și distrugeri”, p. 173.
Legea 2/1968 pentru organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste
România a fost una dintre cele mai importante legi date de Nicolae Ceaușescu, prin
care împărțirea teritorială a țării pe raioane a fost anulată și a fost restabilită
organizarea administrativ-teritorială în județe, orașe și comune, publicată în
Buletinul Oficial din 17 februarie 1968. În articolele 1-5 se revine la împărțirea
pe județe, orașe și comune.
Județul este format din orașe și comune. Orașul era cea mai bine dezvoltată unitate
teritorială ca densitate a populației și viață economică, iar cele care atingeau un
prag de dezvoltare mai ridicat puteau fi transformate în municipii.
Comuna era o unitate teritorială, care reunea mai multe sate cu interese, tradiții
și condiții de dezvoltare similare.
În tabelul anexat la textul legislativ, municipiul Alba Iulia era o unitate
teritorială, care avea în componența sa patru localități suburbane: Bărăbanț,
Micești, Oarda și Pâclișa60.
Orașele și comunele care se aflau în apropierea Bucureștiului, puteau forma unități
administrative distincte, în timp ce satele aparținătoare orașului deveneau comune
suburbane, transformate ulterior în cartiere ale Capitalei.
Localitățile urbane și rurale care îndeplineau condiții climaterice și hidrologice
deosebite, ori aveau o importanță considerabilă în domeniul sănătății sau al
turismului, puteau fi transformate în stațiuni balneoclimaterice.
În același an, în luna mai, s-au desfășurat lucrările unei plenare a Comitetului
Central al P.C.R., în cadrul căreia a fost adoptată Legea 9/1968 pentru dezvoltarea
construcției de locuințe, vânzarea de locuințe din fondul de stat către populație
și construirea de case proprietate personală de odihnă sau turism, publicată în
Buletinul Oficial din 9 mai 1968.
Din articolele documentului, reies informații interesante, referitoare la modul de
gestionare a construcției sau achiziționării de locuințe prin fonduri oferite de
stat, ori prin eforturile economice proprii ale populației.
60 https://lege5.ro/App/Document/he2daojt/legea-nr-2-1968-privind-organizarea-
administrativa-a-
teritoriului-republicii-socialiste-romania (22.05.2021)
Statul acorda sprijin financiar tuturor cetățenilor din mediul urban sau rural prin
credite în valoare de 20.000 de lei, care puteau fi rambursate prin intermediul
unei dobânde de 1,5% din venitul brut al fiecărui cetățean în parte, pe o perioadă
cuprinsă între 15 și 25 de ani. Tot din lege aflăm că persoanele care se remarcau
în activitatea de producție sau care aveau condiții grele de locuit, de pildă într-
o familie existau mai mulți copii, aceste persoane beneficiau de prioritate la
construirea și primirea în folosință a locuințelor solicitate a se construi din
fondurile de stat.
Persoanele care erau evacuate din cauza demolărilor, cerute de documentele
lucrărilor de sistematizare, erau cazate în locuințe provizorii, iar cei care
doreau, puteau depune cereri pentru construirea unor case noi, având un grad de
prioritate ridicat în cazul în care solicitau executarea lucrărilor prin
intermediului împrumuturilor de la stat.
Pe lângă cererea de construcții de locuințe, exista și posibilitatea cumpărării
acestora de către persoanele fizice sau juridice, în acest sens era nevoie de
depunerea unei cereri către consiliile populare județene sau locale, care le
acordau terenurile și imobilele respective în condițiile de plată a unei chirii,
sau o puteau face și prin solicitarea de credite de la stat, în aceleași condiții
pe care le îndeplineau cei care doreau edificarea unei clădiri noi de la zero.
Statul comunist aplica două metode prin care își recupera banii prin reținerea
ratelor lunare în cazul angajaților din instituțiile de stat, dar și garantarea
plății acestor datorii către stat prin ipotecarea locuințelor cetățenilor care au
apelat la construirea locuinței pe fonduri alocate de stat. Toate documentele de
credit, de construcție și de vânzare-cumpărare aveau calitatea de „titluri
executorii”61.
Perioada de început a anilor ′70, a avut drept caracteristică transformarea brutală
a orașelor și localităților, iar prin elaborarea unor planuri de sistematizare ale
orașelor sau localităților rurale, au permis intervenția în centrele istorice,
acțiune care a determinat dispariția unor clădiri valoroase pentru arhitectura
veche românească și intensificarea

61 https://lege5.ro/App/Document/g43tmobu/legea-nr-9-1968-pentru-dezvoltarea-
constructiei-de-locuinte- vinzarea-de-locuinte-din-fondul-de-stat-catre-populatie-
si-construirea-de-case-proprietate-personala-de- odihna-sau-turism (22.05.2021)
lucrărilor edilitare prin construirea marilor cartiere de blocuri ale
Bucureștiului: Balta Albă și Drumul Taberei62.
În luna iulie 1970, Consiliul de Miniștri a adoptat Hotărârea 973/1970 privind
organizarea și funcționarea Comisiei Centrale pentru sistematizarea localităților
rurale și urbane și a comisiilor locale de sistematizare, publicată în Buletinul
Oficial din
20 iulie 1970. Prin această hotărâre se organiza Comisia Centrală pentru
sistematizarea localităților rurale și sistematizarea localităților urbane,
instituție care funcționa pe lângă Comitetul de Stat pentru Economia și
Administrația Locală a teritoriului național și al localităților.
Prin intermediul acestei hotărâri se stabileau, în primul rând, componența
instituției centrale și a celor locale, specializate în domeniul sistematizării
teritoriale. Astfel, Comisia Centrală pentru sistematizarea localităților urbane și
rurale avea la conducere un președinte, care trebuia să fie același cu cel al
Comitetului de Stat pentru Economie, secundat de un vicepreședinte al aceleiași
instituții, iar ceilalți membri ai organizației erau reprezentanți ai instituțiilor
centrale și locale, conducători ai unor organizații economice și de stat, și mai
ales, specialiști în domeniul sistematizării și amenajării teritoriului.
Principalele atribuții ale acestei comisii erau întocmirea programului național de
sistematizare a teritoriului, avizarea planurilor de sistematizare județene, urbane
și rurale întocmite de comitetele executive ale consiliilor populare județene și
locale, stabilirea de măsuri aplicative ale hotărârilor de stat în domeniu și
îndrumarea modurilor de aplicare a prevederilor din cadrul acestora. Comisia
Centrală avea întruniri odată pe trimestru, numai prin convocarea președintelui
acesteia și era obligatorie prezența a minim două treimi din membri acesteia, în
cadrul ședințelor se discutau problemele de sistematizare a localităților transmise
de consiliile populare locale. Pe lângă Comisia Centrală, au mai fost organizate
Comisiile de Sistematizare de pe lângă Comitetele Executive ale P.C.R. și ale
consiliilor populare județene, care aveau obligația de a elabora planuri de
sistematizare ale teritoriilor județene sau ale localităților în curs de
dezvoltare, care la

62 Lascu, „Modernizare și distrugeri”, p. 175.

rândul lor aveau comisii de sistematizare locale. Ședințele și atribuțiile
comisiilor județene se desfășurau în aceleași direcții precum cele ale Comisiei
Centrale63.
Comunismul a însemnat, pentru istoria României, un proces de industrializare și
urbanizare accelerată prin apelul la modificarea aspectului estetic al
localităților, ca piesă principală a peisajului fiind promovat blocul de locuințe,
care a fost multiplicat la nesfârșit și inclus în cadrul unor mari cartiere, prin
aceste construcții gigantice înscrise în perimetre întinse, s-au materializat
concepțiile și simbolistica socialismului64.
O altă lege avea să reglementeze soarta și modul în care avea să se desfășoare
procesul de sistematizare în următoarele decenii ale comunismului.
Legea 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și
rurale, redefinea sistematizarea ca proces de organizare a teritoriului țării, a
județelor și a localităților, zonarea terenului pentru stabilirea gradului de
înălțime, a densității construcțiilor și a populației, amenajarea spațiilor verzi,
a căilor de comunicație, valorificarea zonelor cu importanță istorică și
restrângerea perimetrului construibil pentru obținerea unor parcele de terenuri
întinse, pentru a fi valorificate din punct de vedere agricol.
Pe lângă aceste aspecte, referitoare la modul de utilizare al teritoriului agricol,
programul național de sistematizare era un domeniu inclus în cadrul planurilor
cincinale de dezvoltare a României și susținute prin fonduri alocate de la bugetul
de stat.
În art.29-38, a fost stabilită obligația consiliilor populare județene să
întocmească și să aplice întocmai deciziile luate de autoritățile centrale, iar
demolarea și construirea unor edificii se făcea doar cu aprobarea emisă de
Consiliul Popular Județean.
Opunerea sau nerespectarea prevederilor legii și a celor stabilite de organele
locale de către persoanele fizice sau juridice, atrăgea cu sine, măsuri de
constravenție prin aplicarea unor amenzi cuprinse între 1000-10.000 de lei pentru
persoanele fizice și 3000-
30.000 de lei pentru persoanele juridice, iar celor care-și construiau case fără
autorizație,
63 https://lege5.ro/App/Document/gu4tkmru/hotararea-nr-973-1970-privind-
organizarea-si-functionarea- comisiei-centrale-pentru-sistematizarea-localitatilor-
rurale-si-urbane-si-a-comisiilor-locale-de-sistematizare (22.05.2021)
64 Boia, Strania istorie, p. 148.
edificiile le erau demolate, iar cetățenii respectivi erau vizați de cercetarea
penală din cauza zădărnicirii planurilor de dezvoltare stabilite de stat65.
Majoritatea autorilor care au trăit și după căderea comunismului în România, susțin
că principalul eveniment care a produs accelerarea remodelării centrelor urbane,
bogate în clădiri cu valoare istorică, a fost cutremurul din 4 martie 1977,
eveniment nefericit care a provocat distrugeri semnificative, mai ales asupra
orașelor și localităților din Muntenia și Dobrogea, dintre toate acestea Capitala a
fost cea mai afectată, numeroase blocuri, case și biserici vechi au fost distruse
în urma seismului puternic.
Lucian Boia a surprins o vorbă interesantă pe care ar fi rostit-o Ceaușescu în
cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv al P.C.R., organizată în data de 30
martie 1977, astfel el ar fi spus, printre alte lucruri: „Dacă demolăm tot
Bucureștiul va fi frumos”. Această singură propoziție subliniază modul de gândire
al dictatorului român, anume că avea în plan construirea unui mare ansamblu
politico-administrativ pe Dealul Arsenalului, cea mai înaltă și rezistentă zonă la
cutremure din întregul teritoriu al Capitalei66.
Cel care a stabilit zona respectivă pentru edificarea Casei Republicii, a fost
arhitectul Direcției de Sistematizare a Municipiului București, Petru Vraciu, iar
în proximitatea Dealului Arsenalului se desfășurau cartierele Uranus, Antim și
Rahova, care cuprindeau în interiorul lor cele mai vechi case familiale, biserici
și mănăstiri din Capitală, cu o vechime de peste 300 de ani.
Pentru elaborarea proiectelor referitoare la amplasarea și forma arhitecturală a
Casei Republicii, a fost numită tânăra Anca Petrescu, în vârstă de 25 de ani, care
a câștigat concursul de proiecte în vederea formei și amplasamentului noului centru
administrativ. Din proiectul realizat de Anca Petrescu, clădirea avea să ocupe o
suprafață de 6, 3 ha, cu o înălțime de 86 m și 276 m lungime. Fațada principală era
dispusă în fața unui mare bulevard, încadrat de blocuri înalte, alături de care se
aflau sediile diferitelor ministere și instituții de stat, această arteră purtând
numele de „Victoria Socialismului”67.

65 https://lege5.ro/App/Document/he2donrz/legea-nr-58-1974-privind-sistematizarea-
teritoriului-si-
localitatilor-urbane-si-rurale (22.05.2021)
66 Ibidem, p. 150.
67 Dennis Deletant, „Sistematizarea”, în Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith
Hitchins, Istoria României, București, Corint Educațional, 2014, p. 464-465.
Între 1976-1977, Direcția Monumentelor Istorice și Institutul de Arhitectură din
București au desfășurat o intensă campanie de promovare și delimitare a centrelor
istorice importante de zonele construibile în care se desfășura sistematizarea
propriu-zisă și construirea obiectivelor culturale, sociale și destinate locuirii
populației muncitoare68.
În anul 1985, la conducerea Uniunii Sovietice a venit Mihail Gorbaciov, cel care a
încercat să reformeze din temelii comunismul, caracterizând regimul lui Ceaușescu,
drept un „stalinism demodat”, iar presa occidentală a început să fie interesată de
evenimentele interne care se petreceau în România. În aceeași perioadă, liderul
român a decis o nouă fază a sistematizării, anume să treacă la demolarea a mii de
sate în scopul înmulțirii numărului de orașe și a unei lupte ideologice, dusă
împotriva valorilor trecutului și dorința de a crea o Românie profund socialistă
sub toate aspectele.
Până la punerea în aplicare a acestor planuri de exterminare a satelor românești,
președintele și organele de stat s-au ocupat de demolarea cartierelor istorice din
București, astfel clădiri cu mare însemnătate precum Spitalul Brâncovenesc,
construit la începutul secolului XIX, casa lui Nicolae Iorga sau Mănăstirea
Văcărești au fost demolate, cu toate încercările de salvare prin translare și
scrisorile trimise de mari arhitecți și istorici de artă, precum Grigore Ionescu,
Răzvan Theodorescu, Dinu Giurescu, Vasile Drăguț sau Andrei Pippidi, nepot al lui
Nicolae Iorga, care nu au reușit să demonstreze în fața autorităților centrale
importanța pe care o aveau edificiile respective pentru istoria orașului și a celei
naționale. În acest context nefavorabil salvării patrimoniului istoric, demolat cu
„cruzime” de regimul comunist, Andrei Pippidi scria într-o scrisoare câteva cuvinte
foarte înțelepte, care relevă realitatea din acei ani grei, afirmând că: „Vine o
vreme când învățăm să exprimăm cu voce tare un protest gândit de mult timp, dar
nerostit înainte. Mutilarea oarbă a orașului nostru trebuie oprită”69.
În 1988, Ceaușescu a anunțat public în cadrul unei cuvântări transmise oficial prin
intermediul ziarului Scânteia: „Să reducem în mod radical numărul de sate”. În
România acelui moment existau 13.000 de localități rurale, din care 6000 urmau a fi

68 Lascu, „Modernizare și distrugeri”, p. 176.

69 Ibidem, p. 466.
rase de pe fața pământului, în timp ce un număr de 568 care se aflau în apropierea
marilor orașe, urmau a deveni cartiere sau comune suburbane în administrarea
centrelor urbane respective, intrate în componența acestora. În cazul localităților
rurale din jurul Bucureștiului, planul a fost aplicat prin demolarea multor
locuințe, iar persoanele evacuate primeau apartamente lipsite de cele mai
elementare utilități în Otopeni, însă ei, nefiind obișnuiți cu viața la bloc, își
aduceau și animalele cu ei70.
Dispariția unui număr însemnat de sate au produs nemulțumiri în rândul populației,
acest lucru a determinat intensificarea controalelor informative, inițiate de
Securitate, și în cazul în care se depistau persoane care rosteau „comentarii
negative” la adresa regimului sau a lucrărilor aflate în desfășurare, erau imediat
arestate sau erau date afară de la locul de muncă, mai ales în cazul persoanelor
aflate în instituțiile administrative locale.
De cele mai multe ori, primarii localităților care erau vizate de proiectul de
sistematizare, erau anunțați foarte târziu cu privire la aceste decizii și erau
constrânși să fie de acord cu deciziile luate de autoritățile centrale.
Un eveniment neplăcut s-a întâmplat în comuna Spermezeu, jud. Bistrița- Năsăud,
unde peste 100 de săteni au protestat în fața Consiliului Popular local pentru a
obține explicații de la primar în sensul în care s-a decis demolarea caselor lor.
Oamenii revoltați au reușit să pătrundă în sediul primăriei și să ajungă până la
biroul primarului, doar intervenția miliției a reușit să calmeze temporar
spiritele, deoarece în timpul nopții protestatarii au spart ferestrele casei
primarului cu pietre71.
Odată cu operațiunea de demolare a satelor românești, în statele occidentale au
luat ființă tot felul de organizații pentru salvarea localităților rurale din
România, dintre care s-a remarcat „Operațiunea Satele Românești”, inițiată de un
grup de tineri din Belgia, cu susținerea diferitelor organe de informare publică
sau a altor organizații, de la jurnaliști, fotografi, avocați la arhitecți și
economiști.
La începutul anului 1989, Prințul Charles de Wales al Marii Britanii a condamnat în
mod public acțiunile de distrugere a patrimoniului din mediul rural la posturile de
radio BBC și „Radio Europa Liberă”, el însuși dorind să „adopte” un
70 Boia, Strania istorie, p. 153.
71 Ilarion Țiu, „Ceaușescu și problema sistematizării rurale”, în Sfera Politicii,
vol. XXII, nr. 2/Mar-April 2014 (https://revistasferapoliticii.ro/sfera/178/art02-
Tiu.php -22.05.2021)
număr de 52 de sate. În același timp, la „Operațiunea Satele Românești” s-au
alăturat organizații civile și primari din Franța, și Elveția care au dorit și ei
să salveze localitățile rurale din România prin intermediul adopțiilor acestora,
astfel 231 de sate din Belgia, 95 din Franța și 43 din Elveția au adoptat mai multe
comune din România.
Concluzia asupra fenomenului sistematizării din timpul regimului comunist în
România, este foarte bine ilustrată de Dennis Deletant care afirma că:
„Sistematizarea din timpul lui Ceaușescu, nu a fost un simplu proiect de
planificare, a fost o încercare de inginerie socială. Aceasta amenința să distrugă
meșteșugurile și obiceiurile tradiționale [...] Obstinația lui Ceaușescu a
asigurat, în termenii lui, reușita planului său, dar aplicarea planului a călcat în
picioare ființa morală [...] care a dus la prăbușirea dictatorului”72.
72 Deletant, „Sistematizarea”, p. 468.

printre care una dintre sinagogi, alături de școlile și clădirile aferente, Banca
Națională, clădirea vechii școli de fete care făcea parte din ansamblul bisericii
romano-catolice Sf. Vincențiu, vechea primărie sau hotelul „Apulum”, cunoscut de
localnici ca un monument reprezentativ pentru istoria Unirii Transilvaniei cu
România.
Printre alte clădiri sau fronturi stradale propuse spre demolare, erau cele de pe
străzile Zorilor/ Nicolae Titulescu și Decebal, iar în alte planuri pe care le vom
discuta în cele ce urmează, vom vedea că se dorea și dezafectarea Casei de Cultură
(a Studenților) în vederea construirii unui mare teatru sau marea bibliotecă
județeană care urma a fi edificată, avea să închidă Piața 1 Mai pe latura estică.
Sintetizând, putem spune că sistematizarea orașului Alba Iulia a reprezentat
demolarea trecutului său multietnic și înlocuirea forțată a valorilor culturale
locale cu cele ale realismului socialist.

1. Planuri și proiecte de sistematizare ale Orașului Vechi între anii 1968-1975

În luna aprilie 1968, Laszlo N și Stănescu F, au elaborat un complex studiu

geotehnic sub coordonarea ISCAS București și a CPJ Alba asupra teritoriului pe care
se află zona Orașului de Jos, fâșia de teren întinsă pe traseul nord-sud- Piața
Gării, b-dul Republicii, str. Armata Roșie, Piața 1 Mai și b-dul Tudor
Vladimirescu73.
Conform studiului, valea Mureșului a influențat dezvoltarea orașului și a
principalelor forme de relief, de la văi adiacente (Ampoiul) la platouri (Platoul
Romanilor) și versanți abrupți (Mamut). Cursul Mureșului se află într-o continuă
schimbare, fiind caracterizată de un teren umed și straturi de pietricele și
nisipuri roșcate și cimentate, mai ales în extremitățile sudice și nordice, unde și
astăzi lasă „ochiuri de apă”, adică părți de teren care în orice perioadă a anului
sunt pline de noroaie și bălți, aici mă refer la zonele care au fost afectate de
demolări, zona autogării și cea din apropierea actualului sediu al sucursalei
Electrica74.

73 SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba, Arhitectură și Sistematizare,

dos. 40/1968, f.1r.
74 Ibidem, f.4r.
Din Memoriul general aflăm că a mai existat o schiță de sistematizare, elaborată în
1963 și actualizată în 1965, prin care se preconiza ca până în anul 1980, orașul va
înregistra o creștere demografică de până la 30.000 de locuitori.
Schimbarea profilului administrativ al orașului, devenit reședință de județ, a
determinat realizarea acestei documentații în scopul remodelării Orașului Vechi
pentru obținerea unei „ținute reprezentative”, astfel, în ceea ce privește
circulația rutieră, s-a decis flancarea axei principale de tranzit a orașului cu
clădiri noi și „piețe arhitecturale”, pentru realizarea unei legături strânse între
Orașul Vechi și noul cartier Platoul Romanilor, prin amenajarea unor străzi
adiacente și gravitarea vieții urbane în jurul cetății bastionare.
Pe lângă aceste decizii, s-a propus păstrarea actualului centru orășenesc în
perimetrul căruia își desfășurau deja activitatea Consiliul Popular Județean,
sediul județean al PCR, oficiul PTTR, Banca de Stat sau Tribunalul.
Gradul de utilizare al teritoriului era foarte scăzut, fiind în general ocupat de
clădiri cu un regim de construcție închis P+1, care nu erau reprezentative și care
nu aveau nici cele mai elementare condiții de canalizare, apă potabilă sau
încălzire centrală, ci majoritatea se aflau și într-un stadiu avansat de degradare.
Pentru reutilizarea terenului se propunea construirea unui hotel cu o capacitate de
150 de locuri pe latura nordică a Pieței 1 Mai, a unui cinematograf cu 500 de
locuri în strada Zorilor, încadrat de cvartale de locuințe, dar și edificarea unei
noi case de cultură în locul celei vechi, reprezentată de clădirea vechiului teatru
„Caragiale”75.
Pentru realizarea studiului clădirilor existente, au fost făcute 35 de cartări ale
unor imobile, astfel din totalul de 35 de construcții înregistrate, 19 erau într-o
stare mediocră, 11 erau în stare bună, în timp ce numai 5 erau într-o stare
avansată de degradare. Pe lângă starea lor de conservare, putem menționa faptul că
majoritatea edificiilor inventariate aici nu aveau apă, canalizare sau încălzire,
în schimb exista propunerea de extindere a sediilor CPJ Alba și a Tribunalului.
La nivelul sectorului de învățământ existau patru unități importante, foarte bine
dotate cu toate utilitățile necesare, printre care Liceul „Horea, Cloșca și
Crișan”, situat pe latura de vest a cetății cu o capacitate de peste 860 de elevi;
Școala Tehnică de
75 Ibidem, f. 16r-19r.
Construcții, amplasată pe strada Dobrogeanu Gherea cu o capacitate de 400 de elevi;
Școala de Cooperație a Centrocoopului – str. Zorilor, nr. 10 cu o capacitate de
primire a peste 180 de elevi, și Școala de mecanici agricoli, situată în curtea
liceului HCC și cu o capacitate de 500 de elevi.
Printre „dotările de cultură și artă”, cele mai importante erau Teatrul de Păpuși
(str. Ogorul Nou/ azi Andrei Mureșanu, nr. 2 – 200 locuri, stare mediocră, fără
instalații), un cinematograf (str. Avram Iancu, nr. 4 – 470 locuri, stadiu avansat
de degradare, fără instalații), o bibliotecă (str. Armata Roșie/ azi Trandafirilor,
nr. 22 – stadiu de uzură avansat, nu are instalații), Muzeul și Sala Unirii (str.
Unirii, nr. 44 – plin proces de restaurare, instalații de apă, canalizare și
încălzire centrală)76.
În cazul „dotărilor sanitare”, existau un spital unificat cu secțiuni dispuse în
construcții separate (6450 m²-stare bună) un spital de neuropsihiatrie (1800 m²),
un cămin de bătrâni și o cantină de ajutor (250 m²), ambele aflate într-o stare
avansată de uzură.
Din categoria edificiilor destinate comerțului și ospitalității făceau parte un
hotel cu 67 de paturi, aflat într-o stare avansată de degradare (hotelul „Apulum”),
două restaurante (170 locuri – stare mediocră), 14 bufeturi (344 locuri – stare
mediocră), 3 cofetării și o unitate în care se făcea cafea expresso (stare
satisfăcătoare). Din categoria edificiilor destinate activităților comerciale,
făceau parte mai multe feluri de magazine de desfacere a produselor alimentare,
nealimentare, precum și un complex de deservire a Cooperației Meșteșugărești,
situat în strada Avram Iancu, nr. 1.
Pentru activități sportive, orașul dispunea de un stadion de fotbal cu pistă de
atletism pe b-dul Tudor Vladimirescu pentru 300 de spectatori, o sală de sport pe
str. Parcului, nr. 2, și o alta cu popicărie în apropierea liceului HCC – b-dul 6
Martie/ azi 1 Decembrie 1918, nr. 177.
Acestea erau construcțiile existente și funcțiile pentru care erau utilizate, însă
documentele menționează că autoritățile doreau amenajarea unor edificii noi pentru
fiecare categorie de activitate, deoarece cele existente, activau în localuri
necorespunzătoare, astfel printre „dotările” planificate a se executa se pot
enumera: sedii pentru Consiliul Popular Municipal, Direcția Consiliului Județean,
MAI, ONT-CEC,

76 Ibidem, f. 20r-23r.
77 Ibidem, f.26-27r.
presa locală, un liceu, două școli profesionale, tehnice, cu profil artistic, o
casă de cultură de 600-800 locuri, cinematograf (600 locuri), teatru general (800
locuri), o nouă bibliotecă (50.000-100.000 volume, 50 locuri), o policlinică, un
spital general și alte asemenea construcții de importanță majoră pentru locuitorii
orașului și populația din localitățile învecinate78.
Alimentarea orașului cu apă se făcea cu ajutorul a șapte puțuri amenajate în zona
de luncă a Mureșului, aflată la 3 km de cetate, în perimetrul localității Pâclișa,
iar canalizarea și conducta de aspirație, pompare și refulare a fost amenajată pe
Platoul Romanilor, iar pentru rezolvarea canalizării zonei Orașului Vechi, slab
echipată, s-a decis amenajarea unor canale colectoare secundare pentru evacuarea
apelor pluviale și asigurarea protecției împotriva inundațiilor79.
Cu privire la distribuirea curentului electric pe raza întregului oraș, se obținea
o energie de 15 kW, ulterior puterea a fost ridicată la 20 kW, prin intermediul
unor fire și instalații aeriene și subterane, acționate cu ajutorul a 8
transformatoare, dintre care Punctul de transformare (PT8) se afla în incinta morii
„Bălcescu” și a vechii uzine electrice.
Iluminatul public era distribuit pe axa șoselei naționale, asigurat în unele cazuri
de lămpi fluorescente cu vapori de mercur, în timp ce în Piața 1 Mai și în
interiorul cetății a fost înlocuit cu corpuri de iluminat incandescente, atașate pe
stâlpi metalici80.
Alba Iulia avea și o rețea de telecomunicații foarte bine dezvoltată, în oraș
activând un Oficiu al Poștei, Telefoanelor, Telecomunicațiilor și Radioficării
(PTTR), iar din numărul de 25.709 locuitori, 597 aveau abonamente de telefonie.
Exista și o stație de radioficare, sau mai bine zis un post de radio care funcționa
în incinta Casei de Cultură din parc81, dar edificiile în care funcționau aceste
instituții nu mai erau corespunzătoare, din perspectiva celor care au realizat
studiul pe care-l discutăm, așa că s-a decis construirea unui sediu nou al Băncii
Naționale, deoarece sediul vechi, după cum vom vedea când vom discuta despre
documentele din anii ′80, a fost demolat sub pretextul că
„încurca vizibilitatea șoferilor în intersecție”.

78 Ibidem, f. 31r,-35r.
79 Ibidem, f.45r.
80 Ibidem, f.47r-48r.
81 Ibidem, f.48r.
Majoritatea clădirilor din Alba Iulia, mai ales din zona Orașului Vechi, nu
beneficiau de încălzire centrală, ci locuitorii se încălzeau prin folosirea sobelor
alimentate cu lemne. O singură centrală termică de cvartal se afla în Piața 1 Mai,
amplasată la subsolul vechiului hotel „Apulum”, prin care era asigurată încălzirea
sediilor Tribunalului și a instituțiilor din acel careu, ulterior autoritățile au
decis construirea unei centrale termice unice alimentată cu apă fierbinte,
încălzită cu ajutorul unor cazane de tip
„Vulcan”82.
Cea mai importantă problemă din cadrul proiectului de sistematizare a municipiului
Alba Iulia, a reprezentat-o rezolvarea traficului și circulației rutiere. Cea mai
gravă problemă o reprezenta circulația de tranzit pe axa Piața Gării, b-dul
Republicii, Piața Eroilor, str. Armata Poporului, Piața 1 Mai, b-dul Tudor
Vladimirescu, deoarece traficul național pe DN1 se întâlnea cu traficul local,
cauză principală a aglomerărilor rutiere. Circulația pietonală se desfășura pe
trotuare asfaltate care porneau din Piața Gării până în dreptul Pieței 1 Mai și
intersecția cu b-dul Tudor Vladimirescu.
Profilul transversal al străzilor, cuprinzând magistrala Orașului Vechi, era
neasfaltat, lipsit de canalizare subterană, cu rigole adânci și denivelări de până
la 1 m, față de bordurile trotuarelor. Circulația de tranzit se efectua pe două
benzi în sens unic pe traseul căii ferate Alba Iulia-Zlatna. Printre soluțiile de
gestionare ale traficului intern, s-a decis deplasarea liniei ferate amintite mai
spre sud și mutarea pieței agroalimentare, pentru a facilita accesul dinspre strada
Dobrogeanu-Gherea.
Spații de parcare au fost amenajate în apropierea Pieței 1 Mai, în vecinătatea
sediilor administrative și a blocurilor de locuințe, și organizarea traficului în
sens unic în ambele laturi ale pieței83.
Tot în anul 1968 au fost elaborate planurile de amplasare și edificare ale unui
hotel cu o capacitate de 167 de locuri, care cuprindea un restaurant cu autoservire
și un salon de coafură la parter, amplasat la intersecția dintre str. Teilor și
latura nordică a Pieței 1 Mai84.
Din Memoriul general al proiectului, aflăm că această investiție a fost făcută la
comanda Oficiului Național de Turism (ONT) prin avizul nr. 347/20.09.1968 prin care
se
82 Ibidem, f.50r.
83 Ibidem, f.53r.
84 SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba, Arhitectură și Sistematizare,
dos. 39/1968, f. 1r.
prevedea extinderea spațiilor de cazare și realizarea unor corpuri pentru
amplasarea birourilor administrative, a unei spălătorii mecanice și a unui salon de
coafură cu rezolvarea accesului la camere direct prin coridor și mansardarea celui
de-al patrulea nivel85.
Având în vedere că proiectul despre care vorbim prevede măsuri de reorganizare a
spațiilor interioare și de modificare ale aspectului exterior, nu știm când s-a
construit efectiv clădirea, însă din tradiția locală cunoaștem că anul inaugurării
este 1972.
Fără a intra în prea multe detalii inutile cu privire la instalațiile de gaz,
ventilație sau alte astfel de probleme care nu fac obiectul acestui studiu, se
cuvine să expunem câteva date referitoare la amplasamentul, structura și stilul
arhitectural inițial al clădirii hotelului „Transilvania”, modificat în ultimii ani
într-un stil cu totul modern, care i-a știrbit înfățișarea sa originală, păstrată
totuși pe latura dinspre curtea interioară.
Din înștiințarea trimisă de către ISCAS București către CPJ Alba și ONT, avem
informația că lucrările de proiectare au fost suportate din fonduri alocate de
stat, iar pentru predarea documentelor de către reprezentanții ONT Alba aveau
termenul de 15 noiembrie 1968 cu indicația „predarea documentației tehnice în
vederea exproprierii și demolării cu dosar separat pentru fiecare clădire sau teren
în parte”. Din această frază preluată din document, ne putem da seama că pentru
amplasarea și edificarea hotelului s- au făcut demolări în zona Pieței 1 Mai, însă
nu avem încă informații despre clădirile sau proprietarii acestora86.
Potrivit datelor din Memoriul justificativ privind structura de rezistență,
edificiul hotelului a fost construit din beton armat prefabricat pe un teren marcat
de straturi de pământ argilos și pietriș, cu un risc seismic de 6º pe scara
Richter87.
Pentru proiectul hotelului au fost întocmite două variante arhitecturale, susținute
financiar de ONT și Consiliul Popular Județean Alba (CPJ Alba) cu sume între 13.385
și
110.000 lei. În cele din urmă a fost aleasă Varianta A, care a primit avizul ONT și
al CPJ Alba, precum și sumele vehiculate de acestea în vederea începerii lucrărilor
de construcție, o variantă mult mai simplă din punct de vedere arhitectural și
estetic88.

85 Ibidem, f. 9-10r.
86 Ibidem, f. 19r.
87 Ibidem, f. 31r.
88 Ibidem, f. 22r.
Întreaga structură a hotelului a fost construită din beton armat, în cazul
parterului structura este una elastică susținută de stâlpi și grinzi transversale
sau longitudinale, aceleași materiale și elemente au fost utilizate și la structura
etajelor sau a restaurantului cu autoservire89.
O informație interesantă referitoare la restaurantul cu autoservire, spune că
edificiul destinat restauratului nu era amplasat bine, motiv pentru care s-a apelat
la translarea acestui spațiu cu 3 m mai aproape de Piața 1 Mai și de clădirea
Tribunalului (Palatul Gizella), drept urmare au mai fost adăugate încăperi
destinate garderobei și grupurilor sanitare90.
Planurile de elaborare și de construcție a hotelului „Transilvania”, au deschis
perioada de proiectare și punere în aplicare a planurilor de sistematizare ale
orașului Alba Iulia, dar mai ales cele de remodelare și reconstrucție a zonei
Orașului Vechi, astfel că pentru îndeplinirea indicațiilor venite din partea ISCAS
și ai ONT Alba, a fost nevoie de demolarea a două case de pe latura nordică a
Pieței 1 Mai și reocuparea terenului cu noua construcție hotelieră.

Fig. 1. Plan
fațadă Hotel
Transilvania. Varianta
1. (SJAN Alba, fond Consiliul Popular
Județean Alba/ Arhitectură și Sistematizare, 39/1968, f.
104r.)

89 Ibidem, f. 29-30r.
90 Ibidem, f. 12r.

Fig. 2. Plan Hotel Transilvania. Fațada laterală. (SJAN Alba, fond Consiliul
Popular Județean Alba/ Arhitectură și Sistematizare, 39/1968, f. 107r.)
Este important să menționăm că în lunile mai-iunie 1970, mai multe regiuni ale
țării au fost afectate de o serie de inundații de proporții, care s-au desfășurat
ca urmare a unor ploi torențiale în urma cărora marile râuri și afluenții lor au
ieșit din matca lor, afectând peste 85.000 de case, 1700 km de cale ferată, 40.000
de poduri, 10.000 km de linii electrice, 1 milion ha de terenuri agricole, însă
catastrofa naturală a cauzat și moartea a peste 180 de oameni91. Evenimentele
naturale amintite au afectat și județul Alba, astfel în zilele de 12-16 mai 1970,
în urma ploi torențiale, debitul râurilor a crescut, așa încât Mureșul, Ampoiul,
Arieșul, Târnavele și afluenții lor au ieșit din matcă, inundând mai multe
localități printre care Alba Iulia, Aiud, Blaj și Ocna Mureș. Potrivit unei
monografii dedicată județului, publicată în 1980, aflăm că debitul Mureșului a
atins valoarea de 2192 m³/sec în Alba Iulia, iar în zona Orașului Vechi sau a
centrului, apa ajungând la înălțimea de 3 m92.
În monografia Alba Iulia 2000, cred că se face singura menționare a acestui
eveniment natural neașteptat, în alte lucrări nefiind amintit deloc acest
eveniment, sau fac

91 Valentina Bilcea (coord.), Istoria Românilor. O sinteză cronologică, București,

Editura Meronia, 2015, p. 277.
92 Ioan Mocoan, Ioan Cenar, Județele Patriei. Alba, București, Editura Sport-
Turism, 1980, p. 22-23.
mențiuni, fără a le discuta mai pe larg. Desigur că lucrările monografice tipărite
în această perioadă cu ocazia sărbătoririi unor orașe importante ca istorie, au
fost scrise și cu un caracter propagandistic, deoarece în paginile dedicate
perioadei moderne și contemporane sunt scrise multe teme prin care se arată, cumva,
„aportul” Partidului Comunist Român la dezvoltarea socialistă a României și
prezintă laude conducătorului Nicolae Ceaușescu, de aceea nu putem fi în totalitate
siguri de informațiile prezentate în aceste capitole, însă în lipsa documentelor
sau a altor lucrări referitoare la acest moment dramatic pentru istoria orașului
Alba Iulia sau a județului Alba, acestea rămân deocamdată informațiile pe care le
avem despre impactul provocat de catastrofa naturală în rândurile populației și a
întreprinderilor industriale care au fost afectate grav de inundație.
Conform lucrării amintite, inundațiile au afectat foarte grav două dintre cele mai
importante instituții industriale de pe raza orașului Alba Iulia, Moara „Bălcescu”
și Întreprinderea de încălțăminte „Ardeleana”, iar la nivelul județului ele au fost
în număr de 22. Din paginile cărții, aflăm că statul a oferit ajutoare, venite din
partea mai multor județe, printre care Constanța, Cluj, Dâmbovița, Brașov și
altele, care au donat bani, haine, articole de încălțăminte, pături, plăpumi și
alimente neperisabile, precum făină, mălai, fasole, cartofi, slănină, unt, ș.a.
Tot de aici, aflăm că în acel an s-a înființat Institutul Județean de Proiectări,
în scopul elaborării planurilor de sistematizare și a modurilor de reconstrucție a
caselor pentru cei sinistrați și afectați de indundație93.
Pentru anii ′70, planurile de sistematizare sau documentele pe care le-am avut la
dispoziție sunt destul de puține, în ceea ce privește dezvoltarea urbanistică a
Orașului de Jos, deoarece, cele mai multe din această perioadă se referă la
construirea noului centru urban pe terenul de pe Platoul Romanilor, care s-a
dezvoltat la maxim prin ocuparea terenurilor virane până în proximitatea dealului
Mamut, cea mai înaltă terasă de pe raza orașului.
În anul 1972, Consiliul Popular Județean Alba și Institutul de Proiectare Județean
Alba, au elaborat un plan de sistematizare asupra unui detaliu urbanistic,
referitor la

93 Liviu Palihovici, „Avântul revoluționar al maselor în perioada creării PCR”, în

Marian Trandafir (coord.), Alba Iulia 2000, 1975, p. 558-560.
restructurarea Pieței Eroilor, zonă importantă, deoarece aici se aflau principalele
sedii ale instituțiilor județene, Consiliul Popular Județean, Inspectoratul
Județean de Miliție, Miliția municipiului sau sediul oficiului Poștei. După cum
vedem, reprezenta o zonă cu o importanță politică și administrativă deosebită, însă
avea și unele puncte slabe în ceea ce privește modul de organizare al spațiului și
starea în care se aflau fronturile de clădiri învecinate94.
Din Memoriul justificativ, atașat la proiect, aflăm că zona la care se face
referire se afla în proximitatea sediului CPJ Alba, cuprinsă între Piața Eroilor,
str. Republicii și str. Luminii (care nu mai există astăzi). Principalul obiectiv
al acestui plan de sistematizare de detaliu era, ca și în alte proiecte anterioare
sau următoare acestuia,
„obținerea unui cadru arhitectural adecvat” pentru realizarea unei legături directe
între zona central-administrativă și nucleul istoric, respectiv cetatea bastionară
și noile cartiere de pe Platoul Romanilor.
Despre suprafața de teren pe care se desfășura Piața Eroilor și străzile adiacente,
situate în apropierea sediului CPJ, știm că este amplasat pe zona de luncă a
Mureșului, asemenea întregului teritoriu pe care se întinde Orașul Vechi sau Orașul
de Jos, cu o suprafață plană și având un grad ridicat de rezistență la cutremure,
până la 6º pe scara Richter95.
Planurile de sistematizare aveau drept caracteristică importantă acțiunea de
restructurare a zonei centrale a Orașului Vechi, pentru a i se conferi funcțiunea
de zonă comercială, alături de caracterul administrativ pe care-l avea deja, toate
instituțiile județene sau municipale urmând să-și mențină sediile în edificiile și
locațiile în care funcționau la momentul respectiv.
Cu alte cuvinte, propunerile făcute de specialiști, în ceea ce privește
restructurarea zonei respective, se refereau în mod clar la demolarea frontului de
case de pe str. Republicii, care se aflau și într-o stare de degradare avansată, în
locul lor fiind proiectate a se construi blocuri de 10 și 15 etaje, amenajarea unei
mici piațete în fața sediului Consiliului Județean prin plantarea de spații verzi
și realizarea unei „legături vizuale” către principalele monumente din cetate care
se puteau distinge cu ochiul liber din acel

94 SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Arhitectură și Sistematizare,

dos. 185/1972, f.34r.
95 Ibidem, f.39r-40r.
spațiu, Poarta I, Poarta a III-a, Obeliscul „Horea, Cloșca și Crișan” sau turnul
Catedralei romano-catolice, prin edificarea unor blocuri cu un regim de 4 etaje cu
magazine la parter.
Modul de ocupare al teritoriului respectiv, era unul foarte scăzut, datorită
construcțiilor de tip familial, ridicate pe un singur nivel, ceea ce făcea ca
densitatea populației în această zonă să fie și ea la fel de scăzută, astfel
conform documentelor, în această mică parte a orașului locuiau peste 128 de
persoane, adică 64 locuitori/ha96. Toate aceste detalii, înscrise în cadrul
proiectului țin să îndreptățească, oarecum, ideea de demolare în masă a clădirilor
existente în cadrul acestei zone și să le dea cetățenilor impresia că vechile case
erau nepotrivite, iar construirea unor blocuri ar reprezenta, nu doar o rezolvare
economică a spațiului urban, ci și o creștere demografică semnificativă, ceea ce s-
a și întâmplat în anii care au urmat de la elaborarea acestui proiect de
sistematizare.
Din documentele, care însoțesc planul de sistematizare, aflăm că urma a fi
reamenajată conducta de apă și sistemul de canalizare, din zona Pieței 1 Mai și a
străzii Primăverii spre cea a Pieței Eroilor, pentru racordarea tuturor clădirilor
existente aici la sistemul de apă și canalizare. Încălzirea locuințelor urma a fi
realizată prin construirea unei centrale de ansamblu, amplasată în incinta unui
bloc de 4 etaje, prin intermediul unor cazane de oțel și țevi de alamă, prin care
să poate rezulta apă caldă97.
Desigur că noile blocuri ce urmau a fi construite, aveau nevoie și de racordarea la
energia electrică sau iluminare pe timpul nopții, astfel s-a decis ca în apropierea
blocurilor să fie amenajate două transformatoare electrice de 400 kW, iar
iluminatul să fie rezolvat prin lămpi de înaltă presiune, amplasate pe stâlpi cu
structură de beton armat, iar pe lângă acestea urmau a fi montate și fire prin care
să se asigure funcționarea rețelei de telefonie, numai în această zonă existând un
număr de 490 de posturi telefonice98.
Planurile de sistematizare ale Pieței Eroilor din anul 1972, au dus la continuarea
planurilor de modificare urbanistică și edilitară a teritoriului urban prin
propunerea unei ample acțiuni de demolare a construcțiilor vechi, amenajarea unei
piațete în fața sediului Consiliului Popular Județean, precum și construirea unor
blocuri de locuințe în scopul
96 Ibidem, f.42r, 43r, 45r.
97 Ibidem, f.52r-53r.
98 Ibidem f.55r-56r.
valorificării cetății și legarea acesteia cu centrul administrativ, precum și
realizarea unei perspective vizuale asupra principalelor monumente ale
fortificației bastionare.

Fig. 3. Desen de perspectivă cu reprezentarea imaginii viitoare a Pieței Eroilor

(SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Arhitectură și Sistematizare,
185/1972, f. 4v.)
Pentru perioada la care m-am referit în cuprinsul acestui subcapitol, mai există un
singur document, care este o schiță de sistematizare a unei zone din apropierea
Pieței 1 Mai și a hotelului „Transilvania”, anume strada Teilor, unde autoritățile
au decis exproprierea mai multor terenuri ocupate de locuințe și anexe pentru a
planifica edificarea unor blocuri de 4 etaje, lucrare care nu a mai fost realizată,
sau într-o mică măsură, deoarece în prezent, în partea respectivă a străzii se află
clădiri moderne cu parter și un etaj, în interiorul cărora funcționează diverse
birouri notariale, de avocatură sau alte instituții de acest fel.
Documentul despre care am început a vorbi în paragraful de mai sus, a fost întocmit
în primăvara anului 1975, fiind întărit prin emiterea unui Decret prezidențial emis
la 31 martie, același an, prin care Nicolae Ceaușescu își exprima aprobarea cu
privire la planurile de sistematizare ale municipiului Alba Iulia în zona vizată de
documentele de dezvoltare, un cămin de bătrâni aflat în proprietatea Episcopiei
Romano- Catolice și imobile individuale, amplasate pe strada Teilor.
Din primele pagini ale documentului se menționează ca obiectiv al proiectului,
exproprierea unor terenuri și imobile în vederea demolării acestora, pentru
construirea unor ansambluri de locuințe cu 120 și 280 de apartamente99. Nu există
prea multe documente referitoare la proiectele edilitare la care se gândeau
autoritățile locale, ci în cuprinsul dosarului se află atașate fișele imobilelor și
declarațiile de consimțământ ale proprietarilor privind acceptul sau refuzul de a
li se expropria terenurile și locuințele. În cele ce urmează, vom expune detalii
din conținutul acestor documente, cu referire la starea construcțiilor propuse spre
demolare de pe strada Teilor, nr. 3, 3A, 9 și 15.
Prima fișă imobiliară, realizată de autorități, se referă la un imobil, care era
situat pe strada Teilor, nr. 3, o casă ridicată în jurul anului 1910 din piatră și
cărămidă, cu șarpantă de lemn și acoperită cu o învelitoare din țiglă. Starea de
întreținere a clădirii era satisfăcătoare, fiind locuită la momentul respectiv de 3
familii, alcătuite din 6 persoane. La fișa acestui imobil, se adaugă și cea
referitoare la o anexă a acestei locuințe, construită în anul 1965 din beton și
cărămidă, situată la nr. 3A100.

Fig. 4. Casă, str. Teilor, nr. 3 (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/
Oficiul Juridic, 5/1975, f. 10r)
99 SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, dos. 5/1975,
f.1r-2r.
100 Ibidem, f.10r, 14r.
Există un document interesant, un proces verbal întocmit pe numele proprietarilor
acestor terenuri și locuințe, care ne arată faptul că aceștia s-au opus
exproprierii proprietăților respective, pe motivul că „au refuzat să completeze
declarația de consimțământ”, însă aici se poate observa modul de operare al
autorităților comuniste, care deși s-au lovit de refuzul proprietarilor, au decis
„exproprierea clădirilor și terenurilor fără consimțământul proprietarilor în
scopul construirii unor blocuri de locuințe pe str. Teilor, nr. 3A, în suprafață de
387 m²”101.

Fig. 5. Anexă, str. Teilor, nr. 3A (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean
Alba/ Oficiul Juridic, 5/1975, f.14r)
O altă fișă imobiliară a fost întocmită pentru clădirea situată în str. Teilor, nr.
9, care potrivit avizelor anexate planului de sistematizare, se afla în
proprietatea Episcopiei Romano-Catolice, fiind utilizată drept local al unui cămin
de bătrâni, pentru care au fost obținute avize din partea Departamentului Cultelor
și acceptul instituției eclesiastice în cauză pentru a putea demola respectiva
construcție.
Dintre toate clădirile prezentate până acum sau despre care vom vorbi în
continuare, se pare că cea despre care discutăm este foarte veche, fiind construită
în anul 1880 pe fundație de beton și cu zidurile realizate din cărămidă, fiind
acoperită cu o

101 Ibidem, f.49r.

învelitoare din țiglă. La momentul respectiv, când s-a realizat studiul de
sistematizare al zonei străzii Teilor, clădirea avea funcțiunea de casă unde mai
locuia o singură familie, alcătuită din numai două persoane, iar starea de
conservare a construcției era una avansată de degradare102.

Fig. 6. Căminul de bătrâni aflat în proprietatea Episcopiei Romano- Catolice, str.

Teilor, nr. 9 (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul
Juridic, 5/1975, f. 12r)

Ultima construcție pentru care s-a elaborat o fișă descriptivă era situată pe str.
Teilor, nr. 15, fiind o simplă casă de locuit, ridicată în jurul anului 1920, din
beton și cărămidă cu învelitoare din țiglă, adăpostind o familie din care mai
rămăsese o singură persoană, iar starea de întreținere era una foarte proastă103.

Fig. 7. Casă, str. Teilor, nr. 15 (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/
Oficiul Juridic, 5/1975,
f. 18r)

102 Ibidem, f.12r.

103 Ibidem, f.18r.
2. Exproprieri și demolări. Planuri de sistematizare ale Orașului de Jos din
perioada 1984-1986

Pentru începutul anilor ′80, lucrările turistice publicate în această perioadă de

autori de la București sau locali, arată că populația orașului Alba Iulia a crescut
surprinzător de la 44.870 de locuitori în 1980 la 55.000 în anul 1982, odată cu
schimbarea profilului economic al orașului într-un important centru industrial, pe
raza căruia funcționau numeroase întreprinderi industriale și diverse ramuri de
producție: industrie alimentară (28%), constructoare de mașini și utilaje (27,5%),
materiale de construcții (13, 9%), metalurgia fierului (11, 1%), piele și
încălțăminte (8, 3%), porțelan (7, 6%), confecții (1, 4%) și lemn (1%). În perioada
de după 1968, când Alba Iulia a redevenit reședință de județ, orașul s-a
transformat economic prin activitatea industrială efectuată aici prin intermediul
unor fabrici și uzine care au avut un renume național sau chiar și internațional,
precum Întreprinderea de Materiale Refractare, Întreprinderea de Utilaje sau
Întreprinderea de Construcții, ș.a104.
Pe lângă transformările administrative și industriale pe care le-a cunoscut orașul
Alba Iulia în prima parte a acestui deceniu, pot fi amintite și cele legate de
evoluția edilitară prin planurile de sistematizare și remodelare a întregului oraș,
astfel după cum am văzut, s-a încercat unirea celor două părți ale municipiului
prin străzi adiacente care să înconjoare cetatea bastionară, Orașul de Jos și
Platoul Romanilor, numit în unele cărți și Orașul de Sus. De la începutul anilor
′70 și până în 1980 au fost construite peste 7000 de apartamente, potrivit celor
scrise de istoricul Gheorghe Anghel, s-a constituit un cartier cu specific
industrial în partea de nord a orașului (Ampoi)105, iar în Orașul de Jos s-a
încercat păstrarea clădirilor vechi, mai reprezentative106, și integrarea în
peisajul urban prin edificarea unor blocuri de locuințe în perimetrul piețelor 1
Mai și 23 August, unde se aflau sediile celor mai importante instituții
administrative ale județului, Tribunalul, Consiliul Popular Județean, Miliția, și
altele.
104 T. Morariu, Octavia Bogdan, A. Maior, Județul Alba, București, Editura
Republicii Socialiste România, 1980, p. 102, 104.
105 Gheorghe Anghel, Gheorghe Măhăra, Emilia Anghel, Alba. Ghid turistic al
județului, București, Editura Sport-Turism, 1982, p. 72.
106 Ioan Mocean, Ioan Cenar, Județele Patriei. Alba, București, Editura Sport-
Turism, 1980, p. 75.
Planurile de sistematizare ale municipiului au fost reluate începând cu anul 1984,
când a fost emis un nou Decret prezidențial privind exproprierea unor terenuri,
demolarea unor construcții și a împrejmuirilor acestora în scopul construirii unui
magazin universal107, cunoscutul centru comercial „Unirea”. Deja din aceste
hotărâri ne putem da seama că modul de acționare al statului în problemele de
sistematizare s-a schimbat radical, trecând de la păstrarea specificului urban la
demolarea în masă a clădirilor importante sau mai puțin importante pentru a-și
îndeplini scopurile de creare a unor
„centre civice”, promovate și puse în aplicare la nivelul marilor orașe de pe tot
cuprinsul României.
Dosarul în sine nu cuprinde un Memoriu justificativ prin care să aflăm care era
viziunea generală a autorităților locale cu privire la acest plan de sistematizare
a Orașului Vechi, ci numai o serie de fișe descriptive ale clădirilor propuse spre
dezafectare și demolare, însoțite de fotografii sugestive asupra stării de
conservare sau degradare a imobilelor respective, și în cele ce urmează, vom
prezenta pe scurt fiecare clădire inventariată de autorități în scopul îndeplinirii
proiectului avizat de către autoritățile centrale de la București.
Imobil – str. Tudor Vladimirescu, nr. 5 (n.n. Sinagoga Nouă)108. A fost construit
în anul 1870 pe o fundație de beton, pereți din cărămidă, planșeu și șarpantă din
lemn. Clădirea era încălzită cu ajutorul unei sobe pe lemne și avea toate
instalațiile electrice și sanitare la zi, având o stare de conservare
satisfăcătoare la momentul respectiv. Pe lângă edificiul de cult mai existau și
alte anexe, precum o latrină și o magazie de lemne, adăugate în anul 1965, probabil
de către cei 6 membri ai familiei care mai avea grijă de clădire109.

107 SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 12/1984,
f.1r.
108 Sinagoga Nouă a fost cea de-a doua, ridicată pentru comunitatea evreiască din
Alba Iulia în jurul anului 1883, iar în zilele de iarnă sau mai reci cultul se
desfășura aici, deoarece beneficia de încălzire cu ajutorul unei sobe. În anul
1938, doi elevi legionari au pus o bombă pe latura de sud a sinagogii învecinate,
care a distrus edificiul la data respectivă, însă evreii au fost salvați de faptul
că au participat la slujbă în această sinagogă, deoarece era o zi friguroasă de
noiembrie.
109 Ibidem, f.6r.
Fig. 8. Sinagoga Nouă (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul
Juridic, 12/1984, f. 6r)

Fig. 9. Aspect din curtea sinagogii

Fig. 10. Construcție din curtea sinagogii (SJAN Alba, fond Consiliul Popular
Județean Alba/
Oficiul Juridic, 12/1984, f. 6v)
Imobil – str. Tudor Vladimirescu, nr. 3. Clădirea a fost edificată de comunitatea
evreiască locală în anul 1874, pe o fundație de beton, pereți din cărămidă, planșeu
și șarpantă din lemn. Edificiul era încălzit cu ajutorul unei sobe, avea toate
instalațiile sanitare și electrice la zi și avea o stare satisfăcătoare de
întreținere110.
Pentru demolarea construcțiilor aflate în proprietatea comunității evreiești din
Alba Iulia, a fost nevoie de semnarea unui acord între Federația Comunităților
Evreiești (F.C.E.) și Consiliul Popular Județean Alba, prin care prima își exprima
poziția favorabilă pentru exproprierea imobilelor și demolarea lor în scopul
construirii magazinului universal din Alba Iulia, în schimbul unor despăgubiri111.
Cele mai multe dintre construcțiile propuse spre demolare în scopul construirii
unui mare magazin universal erau situate pe B-dul Tudor Vladimirescu, dar și unele
de pe Calea Moților, după cum vom vedea în date care vor fi prezentate în
continuare.

110 Ibidem, f. 8r.

111 Ibidem, f. 38r.

Fig. 11. Clădire aparținând comunității evreiești (SJAN Alba, fond Consiliul
Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 12/1984, f. 8r)

Imobil – Calea Moților, nr. 4. A fost construit în perioada 1935-1962 pe fundații

de beton, cu ziduri de cărămidă, planșeu și șarpantă din lemn. Clădirea beneficia
de toate instalațiile electrice și sanitare, iar căldura era asigurată de o sobă pe
lemne. Pe lângă locuința propriu-zisă, mai existau în curte câteva anexe, printre
care un garaj și o magazie de lemne, adăugate în jurul anului 1933112.
Din Declarația de consimțământ al proprietarei, reiese că aceasta a fost de acord
cu exproprierea și demolarea terenului și a construcțiilor, în schimbul unor
despăgubiri din partea autorităților113.
112 Ibidem, f.12r.

Fig. 12. Casă, Calea Moților, nr. 4 (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean
Alba/ Oficiul Juridic, 12/1984, f. 12r.)
Imobil – Calea Moților, nr. 4A. Clădirea a fost edificată în 1961, pe o fundație de
beton, cu pereți din cărămidă, planșeu și șarpantă din lemn. Pe lângă această
clădire, probabil o anexă a celei despre care am vorbit mai devreme, în 1976 a fost
adăugat și un corp folosit pe postul de garaj114.
Imobil – Calea Moților, nr. 4B. Edificiul a fost construit în anul 1920, pe o
fundație de beton, cu pereți din cărămidă, planșeu și șarpantă din lemn, cu toate
instalațiile sanitare și electrice. Încălzirea era asigurată de teracotă, fiind
locuită de o familie formată din 2 persoane, care au adăugat și alte anexe în
perimetrul locuinței: o baie, o cămară, o afumătorie, o magazie din cărămidă, un
porumbar și un coteț din lemn, toate amenajate în perioada 1966-1978115.

114 Ibidem, f. 15r.

Fig. 13.
Casă, Calea Moților, nr. 4A (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/
Oficiul Juridic, 12/1984, f. 18v)
Imobil – str. Tudor Vladimirescu, nr. 11. A fost edificat între anii 1920-1944, cu
funcția inițială de depozitare a berii, având o fundație de beton, pereți din
cărămidă, planșeu și șarpantă de lemn. Încălzirea era realizată prin intermediul
unei teracote, avea toate instalațiile sanitare și electrice, din aceste aspecte
rezultând o stare foarte bună de întreținere116.

Fig. 14. Depozitul de bere, str. Tudor Vladimirescu, nr. 11 (SJAN Alba, fond
Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 12/1984, f. 20v)
Imobil – str. Tudor Vladimirescu, nr. 9. Clădirea grădiniței a fost construită în
perioada 1935-1965, pe o fundație de beton, pereți de cărămidă, planșeu și șarpantă
din lemn, încălzirea era asigurată cu ajutorul unei sobe și beneficia de instalații
sanitare și electrice. Alături de localul grădiniței mai existau un foișor de lemn
și o magazie din cărămidă, adăugate în anul 1965117.
Fig. 15. Grădiniță, str. Tudor Vladimirescu, nr. 9 (SJAN Alba, fond Consiliul
Popular Județean Alba/Oficiul Juridic, 12/1984, f. 23v)
Imobil – str. Tudor Vladimirescu, nr. 1 (n.n. Banca Națională). Edificiul în care
funcționa sucursala județeană a Băncii Naționale a fost construit în anul 1911, pe
o fundație de beton, pereți din cărămidă, planșeu și șarpantă din beton și lemn,
iar încălzirea era asigurată printr-o centrală termică118.
Ca și în cazul clădirilor aflate în proprietatea comunității evreiești, și
funcționarii sucursalei Băncii Naționale au fost nevoiți să încheie un acord cu
Consiliul Popular Județean Alba prin care afirmau că răspund pozitiv pentru
demolarea actualului sediu, deoarece se avea în plan edificarea unui nou sediu al
băncii în aproximativ aceeași zonă119.

Fig. 16. Banca Națională (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul
Juridic,
12/1984, f. 30v)
Planurile de sistematizare și exproprierile realizate în zona Orașului Vechi din
anul 1984, au fost cele care au dat startul activităților de remodelare și
restructurare a zonei cuprinsă între bulevardul Tudor Vladimirescu, Calea Moților,
Piața 1 Mai și zona Pieței Eroilor, care vor continua și în anii următori, lucrări
care au condus la schimbarea totală a specificului zonei, marcat până atunci de
clădiri specifice arhitecturii practicate în

Transilvania între secolele XIX-XX, de la baroc și neoclasic până la eclectic și

neoromânesc.
La începutul anului 1986, Nicolae Ceaușescu a emis Decretul prezidențial 42/
3.02.1986 privind construirea a 40 de apartamente și dotări comerciale în Piața 1
Mai, exproprierea unor terenuri și demolarea unor construcții, amplasate pe o
suprafață de 471 m²120. Decretul prezidențial dat în luna februarie 1986, este
cumva, al doilea plan de sistematizare a Pieței 1 Mai, după cel întocmit în toamna
anului 1968 pentru edificarea cunoscutului hotel „Transilvania”, poziționat pe
latura de nord a pieței, despre care am vorbit în subcapitolele precedente.
Mai precis, zona despre care este vorba în cuprinsul proiectului de sistematizare
despre care discutăm aici, se referă la latura sudică a pieței, care era ocupată de
mai multe construcții, printre care se afla și cea de la nr. 30, care aparținea
unui proprietar pe nume Labud Ștefan. Din Declarația de consimțământ completată de
acesta și de o altă rudă, rezultă că ei și-au dat acordul pentru demolarea
construcției și utilizarea terenurilor, însă un alt reprezentant al familiei s-a
opus deciziei autorităților, care i-au făcut proces verbal și probabil, l-au forțat
să semneze actul prin care își dădea acordul pentru exproprierea proprietăților
lor, în schimbul unei despăgubiri de către stat121.
Imobil – Piața 1 Mai, nr. 30. Clădirea propusă spre demolare a fost construită în
anul 1886, pe o fundație din piatră, pereți din cărămidă, planșeu și șarpantă din
lemn, acoperiș din țiglă, însă nu beneficia de mijloace pentru încălzire, în schimb
avea instalații sanitare. În proximitatea clădirii, mai existau două anexe, o
brutărie și un depozit- magazie, adăugate tot în anul 1886122. Memoriul
justificativ, atașat la dosar, ne ajută să înțelegem mult mai bine care era
obiectivul concret al acestor lucrări, anume construirea a două blocuri de
locuințe, P1A și P1B, însumând împreună un număr de 40 de apartamente cu 3 sau 4
camere fiecare și cu unități comerciale, amenajate la parter. Aceste ansambluri de
locuințe au fost ridicate pe o structură formată din planșee și elemente
prefabricate din BCA, urmând a fi racordate la energia electrică de mică tensiune
și încălzire prin intermediul unei centrale termice123.

120 SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 1/1986, f.
2r.
121 Ibidem, f. 5r-7r.

Fig. 17. Casă, Piața 1 Mai, nr. 30 (SJAN Alba, fond Consiliul Popular al Județului
Alba/ Oficiul Juridic, 1/1986, f. 11v)
În luna octombrie 1986, Nicolae Ceaușescu a emis un alt Decret prezidențial
335/17.10.1986 privind exproprierea unor terenuri și clădiri situate în str. Tudor
Vladimirescu, Vasile Alecsandri și Calea Moților pentru construirea a 131 de
apartamente124.
Imobil – Calea Moților, nr. 11B. A fost construit în anul 1948 din cărămidă, a avut
destinația de locuință particulară și beneficia de încălzire asigurată de o
centrală pe gaz. Era locuită de o familie, formată din 5 persoane125.

Fig. 18. Casă, Calea Moților, nr. 11B (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean
Alba/ Oficiul Juridic, 15/1986, f. 15r)

124 SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 15/1986, f.
1r.
Imobil – Calea Moților, nr. 13. Clădirea a fost edificată în anul 1948 din
cărămidă, a fost utilizată ca locuință particulară și era încălzită cu ajutorul
unei centrale pe gaz. Alături de casă, mai existau o magazie și un coteț din lemn,
amenajate în anul 1981126.
Fig. 19. Casă, Calea Moților, nr. 13 (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean
Alba/ Oficiul Juridic, 15/1986, f. 25r)

Imobil – str. Tudor Vladimirescu, nr. 17. Edificiul a fost construit în anul 1938
și s-a aflat în proprietatea comunității evreiești din localitate, fiind alcătuită
din pereți de cărămidă și beneficiind de încălzire cu sobă. A fost folosită drept
locuință pentru adăpostirea a 4 familii, ceea ce însemna undeva la 13 persoane,
care au adăugat împrejmuiri și anexe în perioada 1958-1974127.

Fig. 20. Locuință aparținând comunității evreiești (SJAN Alba, fond Consiliul
Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 15/1986, f. 29r)

126 Ibidem, f. 25r.

Imobil – str. Tudor Vladimirescu, nr. 19. Locuința a fost edificată în anul 1932
din cărămidă, avea instalații electrice și sanitare, iar încălzirea era asigurată
prin intermediul unei sobe128.
Planurile de restructurare și demolările realizate în perioada 1984-1986, după cum
am arătat până aici, s-au concentrat pe zonele cele mai apropiate de sediile
principalele instituții județene și municipale, unde autoritățile centrale de la
București și cele locale au decis eliberarea terenurilor ocupate de clădiri cu
diverse destinații și întrebuințări, în scopul construirii fronturilor de blocuri
care urmau să continue noul peisaj urban constituit din ansamblurile de locuințe
construite până acum și zona magazinului
„Unirea”, proiecte care vor continua să fie aplicate și în următorii doi ani despre
care vom vorbi în cele ce urmează.
Fig. 21. Casă, str. Tudor Vladimirescu, nr. 19 (SJAN Alba, fond Consiliul Popular
Județean Alba/ Oficiul Juridic, 15/1986)

3. Planuri de sistematizare ale Orașului Vechi în perioada 1987-1988. Distrugeri

și demolări

Dintre toți anii și documentele despre care am discutat în subcapitolele

precedente, anii 1987-1988 au însemnat cea mai intensă perioadă de demolări, care a
avut loc în zona Orașului Vechi din Alba Iulia, în acest interval de timp fiind
puse la pământ o serie de clădiri care erau apreciate de către localnici și
vizitatori, la care se adaugă valoarea istorică, aici pot da numai exemplul
hotelului „Apulum”, care a avut un rol important în ziua de 30 decembrie 1918,
deoarece în interiorul acestuia s-au desfășurat ședințele prin care s-au hotărât
articolele Rezoluțiunii prin care se stabilea unirea Transilvaniei cu România.
Pentru anul 1987, Serviciul Județean al Arhivelor Naționale a păstrat doar două
dosare referitoare la sistematizarea și exproprierile haotice care au avut loc pe
parcursul acelui an în zona Orașului de Jos, când au fost inventariate foarte multe
clădiri pentru a fi demolate, și din fericire, căderea regimului comunist în iarna
lui 1989 a făcut ca acele imobile să reziste în fața acestor demersuri, astfel că
unele dintre ele mai pot fi văzute și astăzi, ori altele au fost dărâmate în
primele două decenii ale anilor 2000.
În luna februarie 1987 a fost întocmit un Proces verbal prin care se stabilea
documentația necesară aplicării unui proiect de sistematizare de detaliu al zonei
noului
„centru civic” prin demolarea unor construcții, dezafectarea unor artere de
circulație și construirea unor blocuri care să cuprindă peste 568 de apartamente.
Procesul verbal întocmit de reprezentanții CPJ Alba a fost îndată aprobat de
Nicolae Ceaușescu prin Decretul Consiliului de Stat 385/1987, iar în zilele
următoare, CPJ Alba a dat startul inventarierii imobilelor în cauză și distrugerea
lor129.
În prima parte a dosarului se află anexate avizele diverselor instituții care
trebuiau să-și schimbe locația odată cu demolarea vechilor sedii, ori să-și
construiască localuri noi, mai adecvate specificului fiecăreia.
Ca și în cazul documentelor prezentate până acum, și cel despre care discutăm în
cadrul acestui subcapitol cuprinde foarte multe fișe ale clădirilor propuse pentru
dezafectare, iar prezentarea acestora este importantă, deoarece, precum am mai
spus, multe dintre acestea încă mai există și în prezent.
Imobil – str. Ardealului, nr. 4. Edificiul a fost construit în anul 1902 din
cărămidă și a fost utilizat pentru adăpostirea unei biblioteci, fiind racordată la
toate instalațiile electrice și de încălzire, însă nu avea dotări sanitare130. În
cazul acesteia a fost emis un aviz favorabil pentru demolare de către
reprezentanții Bibliotecii Județene Alba și construirea unui local nou în care
aceasta să-și mute activitatea131.

Fig. 22. Bibliotecă veche, str. Ardealului, nr. 4 (SJAN Alba, fond Consiliul
Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 7/1987, f. 4r)
Imobil – str. Zorilor (actuala Nicolae Titulescu), nr. 9. Clădirea a fost edificată
în anul 1900 din cărămidă, pentru a servi drept sediu pentru birouri, și beneficia
de toate instalațiile sanitare, sanitare și de încălzire centrală132.
Fig. 23. Sediu birouri, str. Zorilor/ N. Titulescu, nr.9 (SJAN Alba, fond Consiliul
Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 7/1987, f. 21v.)

130 Ibidem, f. 19r.

Imobil – str. Ardealului, nr. 2. Blocul situat în această locație a fost construit
în anul 1966 din cărămidă și era utilizat atât pentru locuințe cât și pentru
activități comerciale, care se desfășurau la parterul acestuia și avea incluse
toate facilitățile133.

Fig. 24. Bloc, str. Ardealului, nr. 2 (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean
Alba/ Oficiul Juridic, 7/1987,
f. 23r)
Imobil – str. Decebal, nr. 1. Edificiul era una dintre clădirile care flancau
latura de vest a pieței 1 Mai, alături de hotelul „Apulum”, construit în anul 1908
din cărămidă și beneficia de toate instalațiile sanitare și electrice, încălzirea
fiind asigurată prin intermediul unei sobe pe lemne134.

Fig. 25. Imobil, str. Decebal, nr. 1 (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean
Alba/ Oficiul Juridic, 7/1987, f. 25r)
Imobil – str. Zorilor/ Nicolae Titulescu, nr. 16. Clădirea în care au funcționat
secțiile ORL și Oftalmologie ale Spitalului Județean Alba, a fost ridicată în anul
1906 din cărămidă, având toate instalațiile electrice, sanitare și de încălzire
necesare. Alături de clădirea principală, pe latura din spate mai există corpuri
anexe, folosite în perioadă pentru a adăposti o uscătorie și două magazii135.
Edificiul se mai păstrează și astăzi într-o stare avansată de degradare.

Fig. 26. Secția ORL și Oftalmologie a Spitalului Județean (SJAN Alba, fond
Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 7/1987,
f. 29r)
Imobil – str. Zorilor/ Nicolae Titulescu, nr. 22. Casa situată în această locație
datează din anul 1928, fiind construită din cărămidă și având toate dotările
sanitare și electrice necesare, alături de ea fiind adăugate un garaj și două
magazii, anexe amenajate
în perioada 1958-1962136. Clădirea mai există și astăzi, fiind bine întreținută.

Fig. 27. Casă, str. Zorilor/ Nicolae Titulescu, nr. 22 (SJAN Alba, fond Consiliul
Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 7/1987, f. 35r)
Imobil – str. Zorilor/ Nicolae Titulescu, nr. 26. Imobilul situat în această zonă,
a fost construit în anul 1933 din cărămidă, și avea toate instalațiile sanitare și
electrice, încălzirea fiind realizată cu ajutorul unei centrale termice pe gaz. Era
locuită de o familie, formată din 4 persoane137. Edificiul mai există și astăzi,
fiind foarte bine întreținut.
Fig. 28. Casă, str. Zorilor/ Nicolae Titulescu, nr. 26 (SJAN Alba, fond Consiliul
Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 7/1987, f. 37r)
Imobil – str. Decebal, nr. 9. A fost construit în anul 1938, fiind alcătuit din
două corpuri, construite din cărămidă, echipată cu instalații electrice și
sanitare, încălzirea era asigurată de o centrală termică. Alături de clădirea
principală, erau dispuse mai multe anexe, precum două garaje, depozite și o
latrină, amenajate în perioada 1931-1982138.

Fig. 29. Casă, str. Decebal, nr. 9 (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean
Alba/ Oficiul Juridic, 7/1987, f. 41r)
Imobil – str. Decebal, nr. 7. Clădirea a fost edificată în anul 1930, din cărămidă,
având destinația unui local de cofetărie-patiserie, avea instalații electrice, dar
nu avea încălzire, flancată de două depozite și o magazie, adăugate în perioada
1934-1978139.
Fig. 30. Cofetăria „Mirela”, str. Decebal, nr. 7 (SJAN Alba, fond Consiliul Popular
Județean Alba/ Oficiul Juridic, 7/1987, f. 44r)

Imobil – str. Decebal, nr. 5. Edificiul de alimentație publică, cunoscutul

restaurant „Strugurul”, a fost construit în anul 1930 din cărămidă, avea toate
instalațiile electrice, sanitare și de încălzire asigurate. Pe lângă localul
propriu-zis al restaurantului, în proximitatea acestuia mai existau anexe folosite
ca sedii ale birourilor administrative, depozite și o magazie, adăugate între anii
1930-1952140.

Fig. 31. Restaurantul „Strugurul”, str. Decebal, nr. 5 (SJAN Alba, fond Consiliul
Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 7/1987, f. 48r)

139 Ibidem, f. 44r.

140 Ibidem, f. 48r.
Imobil – str. Decebal, nr. 6. Construcția a fost ridicată în anul 1903, fiind
utilizată pe postul de magazin și ateliere, iar în timpul regimului comunist, aici
exista un xerox unde erau realizate copii ale documentelor emise în cadrul
ședințelor Consiliului Popular Județean Alba141.

Fig. 32. Magazin și xerox, afiliate CPJ Alba, str. Decebal, nr. 6 (SJAN Alba, fond
Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 7/1987, f. 53r)

Imobil – str. Decebal, nr. 8. A fost construit în anul 1910 din cărămidă, aici
fiind amenajată o cantină, care dispunea de toate instalațiile electrice, sanitare
și de încălzire. Alte anexe, precum o magazie și o toaletă modernă au fost adăugate
în jurul anului 1948142.

Fig. 33. Edificiu cantină, str. Decebal, nr.

8 (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, f. 57r)

141 Ibidem, f. 53r.

142 Ibidem, f. 57r.
Imobil – str. Șipotului, nr. 6. Construcția impozantă din punct de vedere
arhitectonic, a fost înălțată între anii 1934-1938, și a îndeplinit multiple
funcțiuni: cantină, internat, sediu de birouri și atelier școlar. Avea și multe
anexe alăturate clădirii propriu-zise: o toaletă, o spălătorie și trei magazii,
amenajate în perioada 1956-1982143.

Fig. 34. Imobil, str. Șipotului, nr. 6 (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean
Alba/ Oficiul Juridic, 7/1987,
f. 65r)
Imobil – Piața 1 Mai, nr. 1 (n.n. Hotel „Apulum”). După cum am menționat și în
introducerea acestui subcapitol, clădirea despre care vorbim în aceste rânduri, a
fost una dintre cele mai apreciate în toată perioada cât a stat în picioare,
îndeplinind atât funcția de cazare a turiștilor, cât și cea de restaurant.
A fost ultima clădire reprezentativă ridicată în ultimele decenii ale secolului al
XIX-lea, în Orașul de Jos, purtând inițial numele de Hotel „Hungaria”.
Clădirea a fost ridicată în anul 1887 în stil neoclasic pe latura de sud-vest a
pieței centrale, iar în camerele sale se cazau adesea personalități și oameni
înstăriți, în timp ce sălile restaurantului și ale cafenelei găzduiau evenimente,
spectacole, expoziții de artă sau concerte144.
Interiorul era foarte spectaculos, astfel că pe lângă cafenelele și saloanelor pe
care le cuprindea, mai exista și o frumoasă sală a oglinzilor145.

143 Ibidem, f. 65r.

144 Gheorghe Fleșer, Alba Iulia. Orașul și monumentele sale în imagini de epocă,
Alba Iulia, Altip, 2015, p. 90.
145 Valer Moga, „Istoria orașului prin hoteluri și restaurante celebre”, în Laura
Stanciu (coord.), Alba Iulia. Memoria Urbis, Cluj-Napoca, Mega, 2018, p. 254-256.
În reclamele de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX,
administrația hotelului promitea „camere luxoase, serviciu prompt, aranjament luxos
și bucătăria cea mai bună!”146.
Este cunoscută publicului albaiulian informația potrivit căreia în ajunul zilei de
1 decembrie 1918, adică în 30 noiembrie, reprezentanții Consiliului Național Român
Central au ținut pe parcursul întregii zile, chiar până seara târziu, discuții și
dezbateri cu privire la documentul prin intermediul căruia se admitea unirea
Transilvaniei cu România.
Potrivit istoricului Tudor Roșu, ședințele s-au ținut în sala restaurantului, în
prima parte a zilei, iar după ora 18:30, când s-a servit cina, ședințele s-au mutat
la etajul clădirii, unde dezbaterile au durat până în jurul orei 21:30, când toți
participanții au fost de acord cu ideile formulate în documentul Rezoluțiunii de
unire a Transilvaniei cu România, proiect care urma a fi prezentat în dimineața
zilei de 1 decembrie în ședințele ținute în Sala Unirii sau în discursurile rostite
la tribună de pe Câmpul lui Horea147.
Din fișa imobilului anexată proiectului de sistematizare, despre care discutăm,
aflăm că edificiul era construit din cărămidă, și la data întocmirii actelor
necesare pentru demolare, încă mai îndeplinea funcția de restaurant, și, probabil,
la etaj, funcționau birouri administrative148. Pentru demolarea acestei construcții
am găsit și un Acord din partea Institutului pentru Mărfuri alimentare și
Alimentație Publică nr. 4952/12.02.1986 prin care reprezentanții instituției
hoteliere și cei ai CPJ Alba își dădeau acceptul pentru dărâmarea construcției,
care ocupa o suprafață de 1157 m²149.
Fig. 35. Hotelul „Apulum” (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul
Juridic, 7/1987, f. 73r)

146 Virgil Cucuiu, Alba Iulia. Din trecutul și prezentul orașului, Alba Iulia,
Tpografia Sabin Solomon, 1929, p. 102.
147 Tudor Roșu, 1 Decembrie 1918, Cluj-Napoca, Mega, 2020, p. 57-64.
148 Ibidem, f. 73r.
149 Ibidem, f. 9r.
Imobil –str. Parcului, nr. 3. Sediul în care a funcționat secția Miliției
Municipiului Alba Iulia, era construită în anul 1910 din cărămidă și era dotată cu
toate instalațiile electrice, sanitare și de încălzire, iar în incinta sa mai
funcționau un cabinet medical, precum și două anexe, garaje pentru austospecialele
instituției150. Adresa primită de reprezentanții Consiliului Popular Județean Alba
din partea Ministerului de Interne, confirmă intenția de a demola construcția
existentă a instituției orășenești și mutarea acesteia în cadrul unui sediu nou151,
care ar fi urmat a se edifica, dar probabil că, după ce regimul comunist a căzut,
nu s-au mai pus în aplicare aceste proiecte.
La finalul dosarului, din Avizul 256/21.07.1987, trimis din partea Inspectoratului
General de Stat pentru Investiții și Construcții către CPJ Alba, autoritățile
centrale de la București și-au exprimat acordul cu privire la continuarea
exproprierilor și demolărilor, pentru realizarea unor blocuri cu 563 de apartamente
în zona Orașului Vechi Alba Iulia, numit de acum în documente și
„Centru”152.
Prevederile înscrise în avizul despre care am discutat mai sus, au fost întărite
prin emiterea Decretului prezidențial 302/08.12.1987 prin care Nicolae Ceaușescu
aproba exproprierea unor terenuri cu suprafața de 10.675 m², demolarea
construcțiilor de pe raza acestora și desființarea unor artere de circulație pentru
construirea unor blocuri de locuințe cu un regim de înălțime P + 8 și 127 de
apartamente153.

Fig. 36. Sediul Miliției Municipale Alba Iulia, str. Parcului, nr. 3 (SJAN Alba,
fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 7/1987,
f. 96r)
150 Ibidem, f. 76r. 151 Ibidem, f. 10r. 152 Ibidem, f. 104r.
153 SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 6/1987, f.
2r-3r.

Fig. 37. Fațada din curte a sediului Miliției (SJAN Alba, fond Consiliul Popular
Județean Alba/
Oficiul Juridic, 7/1987, f. 3v.)

Imobil – str. Ardealului, nr. 8. Locuința a fost construită în anul 1908 din
cărămidă, avea doar instalațiile sanitare amenajate, iar în apropiere se aflau
magazia de lemne și o latrină, ambele adăugate în 1950154.

Fig. 38. Imobil, str. Ardealului, nr. 8 (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean
Alba/ Oficiul Juridic, 26r)

154 Ibidem, f. 26r.

Imobil – str. Zorilor/ Nicolae Titulescu, nr. 14A. Construcția a fost edificată în
anul 1923 din cărămidă, fiind utilizată ca locuință și atelier, beneficia de toate
instalațiile sanitare, iar încălzirea era asigurată prin intermediul unei sobe. În
anul 1925, au fost adăugate și cele două anexe, o magazie din cărămidă și o
latrină155.
Fig. 39. Imobil, str. Zorilor/ Nicolae Titulescu, nr. 14A (SJAN Alba, fond
Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 6/1987, f. 40r)

Imobil – str. Zorilor/ Nicolae Titulescu, nr. 18. Locuința a fost construită în
anul 1925 din cărămidă, avea toate instalațiile asigurate, iar ca anexe avea
alăturat un garaj, amenajat în anul 1982156.

Fig. 40. Locuință, str. Zorilor/ Nicolae Titulescu, nr. 18 (SJAN Alba, fond
Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 6/1987, f. 43r)

155 Ibidem, f. 40r.

156 Ibidem, f. 43r.
Imobil – str. Zorilor/ Nicolae Titulescu, nr. 20. A fost ridicat în anul 1931 din
cărămidă, a fost folosită ca locuință și magazie, beneficia de toate instalațiile
sanitare, electrice și de încălzire, iar ca anexe avea două magazii de lemne,
adăugate între anii 1952-1956157.

Fig. 41. Locuință, str. Zorilor/ Nicolae Titulescu, nr.20 (SJAN Alba, fond
Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 6/1987, f. 49r)
Imobil – str. Zorilor/ Nicolae Titulescu, nr. 24. Edificiul a fost ridicat în anul
1936 din cărămidă, a fost utilizat ca locuință, avea toate instalațiile asigurate,
și avea mai multe anexe: o latrină, o magazie și un coteț din lemn, adăugate în
perioada 1956- 1980158.

Fig. 42. Locuință, str. Zorilor/ Nicolae Titulescu, nr. 24 (SJAN Alba, fond
Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 6/1987, f. 53r)

157 Ibidem, f. 49r.

Imobil – str. Decebal, nr. 11. Clădirea, existentă și astăzi, datează din anul
1925, a fost folosită drept locuință, avea toate instalațiile electrice, sanitare
și de încălzire, nu avea anexe159.

Fig. 43. Casă, str. Decebal, nr. 11 (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean
Alba/ Oficiul Juridic, 6/1987, f. 71r.)
Imobil – str. Decebal, nr. 11A. Casa, aflată în spatele celei prezentate anterior,
a fost ridicată în perioada 1925-1940, formată din două corpuri și avea toate
instalațiile asigurate160.

Fig. 44. Casă, str. Decebal, nr. 11A (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean
Alba/ Oficiul Juridic, 6/1987, f. 78r)

159 Ibidem, f. 71r.

Imobil – str. Republicii/ B-dul Ferdinand, nr. 66. Edificiul situat la periferia
Orașului Vechi, înspre gară, pe drumul către Sebeș, a fost construit în anul 1923
din cărămidă, a avut destinația de locuință, avea toate instalațiile electrice și
de încălzire asigurate, iar în proximitate avea o magazie de lemne, adăugată în
anul 1979161. În prezent, pe locul acesteia se află o școală de conducători auto,
în imediata vecinătate a Clubului Automobil Român, o clădire impozantă, care exista
la momentul respectiv.

Fig. 45. Casă, str. Republicii/ b-dul Ferdinand, nr. 66 (SJAN Alba, fond Consiliul
Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 6/1987, f. 108r)

Planurile de sistematizare și remodelare a Orașului Vechi Alba Iulia, elaborate în

perioada 1984-1987, după cum am văzut până acum prin cele prezentate, și-au atins
scopul până la urmă, deoarece multe clădiri reprezentative au fost demolate în
scopul transformării arhitecturale și estetice a întregii zone, deoarece
principalele instituții urmau să-și continue activitatea aici, astfel pentru unele
a fost nevoie de dezafectarea sediilor cunoscute și mutarea lor în cadrul unor
ansambluri de blocuri noi, a fost dezvoltată și activitatea comercială prin
construirea magazinului „Unirea”. Planurile avizate de diverse ministere,
reprezentanții Consiliului Popular Județean sau chiar de Nicolae Ceaușescu, nu au
fost puse în aplicare în totalitate, ceea ce a făcut ca astăzi multe dintre
clădirile pe care le-am prezentat să mai existe și să ne dăm seama în ce măsură
planurile de restructurare ale orașului au putut fi puse în aplicare, iar căderea
regimului a facilitat, reutilizarea acestora.
Documentele de arhivă referitoare la sistematizare se opresc la anul 1987 cu
exemplul menționat. În schimb, ziarele locale, cu referire specială la cotidianul
Unirea vorbeau în

diferite numere despre schimbările care aveau loc în Alba Iulia, atât prin articole
cât și prin imagini sugestive, care transmiteau „la zi” informații despre toate
aceste transformări prin care trecea orașul. Eu, personal, am consultat ziarele
referitoare la anul 1988, pentru a descoperi date în presă care să spună despre
demolările și construcțiile din zona Pieței 1 Mai.
În numărul apărut în 20 februarie 1988, chiar pe prima pagină se vorbea despre O
nouă etapă în sistematizarea municipiului. În continuarea de la pagina 3 se
menționează despre lucrările deja realizate și propuse spre a se edifica. În
articol este vorba despre blocurile P1A și P1B „pe locul fostei cafenele La Turci”,
magazinul Unirea, blocurile care flanchează intersecția bulevardului Tudor
Vladimirescu cu strada Calea Moților, de asemenea și blocurile ABCD din spatele
cinematografului „Columna”. Prima mențiune despre continuarea lucrărilor în zona
hotelului Apulum vestește începerea edificării
„primei aripe de blocuri din zona viitoarei piețe centrale”162.
În ziarul din 27 martie, pe prima pagină, Nicolae Edițoiu a scris despre Schița de
sistematizare a municipiului Alba Iulia la scara 1:1. În prima fază, scrie despre
elementele arhitecturale care au fost folosite pentru realizarea blocurilor din
Orașul de Jos. În cazul acesta este mai bine să cităm viziunea artistică a
autorului: „Atributele conferite de plastica elementelor de fațadă puse în valoare
de portalul brâncovenesc de la intrarea pe fiecare scară, de forma balcoanelor și
de jocul de volume pe verticală, precum și de șarpanta cu acoperiș de țiglă. Cu
imobilele înălțate în Piața 1 Mai și cu cele continuă să se realizeze pe strada
Tudor Vladimirescu[...]se poate spune că au fost trasate reperele de bază ale unei
ample opere constructive în partea de jos a municipiului”. Referitor la lucrările
desfășurate în Centru, blocul 280 era construit până la al patrulea nivel cu
apartamente spațioase, ansamblul de locuințe de pe str. Vasile Alecsandri, iar
blocul din apropierea cinematografului „Columna”, urma să aibă 35 de
apartamente163.
Ultimul exemplu este ziarul din 31 decembrie 1988, în care era publicat un articol
în care se făcea, oarecum bilanțul activităților desfășurate în anul care a trecut
și cele programate a fi realizate în următorul an, 1989. Despre activitatea de
sistematizare și
„reînnoire” a teritoriului urban, se vorbește într-un paragraf. Despre schimbările
petrecute

162 „O nouă etapă în sistematizarea municipiului”, în Ziarul Unirea, 20 februarie

1988, p. 1-3.
163 Nicolae Edițoiu, „Schița de sistematizare a municipiului Alba Iulia la scara
1:1”, în Ziarul Unirea, 27 martie 1988, p. 1, 3.
și programate a fi îndeplinite în anul următor, referitoare la zona Orașului de
Jos, se vorbea despre demolarea clădirilor dintre Calea Moților și strada Decebal,
construirea magazinului Unirea, ridicarea unor blocuri cu regim de înălțime între 7
și 12 etaje, iar pe locul vechiului hotel Apulum a fost proiectat un bloc-turn
înalt de 12 nivele, numit Dacia, adăugat în continuarea blocului 280, marcat de
„elemente specifice tradiției locale, precum coloanele și formele ogivale ale
intrărilor, ancadramentele ferestrelor, etc.”164.
Ziarele din anul 1988, tratează într-un mod laudativ „realizările” regimului
Ceaușescu în domeniul construcțiilor de blocuri din orașul Alba Iulia, iar autorii
acestora au încercat să prezinte arhitectura comunistă din anii ′80 ca pe o
inspirație din arhitectura veche românească, brâncovenească sau gotică existentă în
zona orașului de pe malul Mureșului, așa cum am arătat în capitolele precedente,
cum că blocurile și construcțiile ridicate la Hunedoara erau, în viziunea
arhitecților de atunci, cumva inspirate de arhitectura Castelului Corvinilor, cel
mai reprezentativ obiectiv turistic din zona respectivă.
La câteva zile, după executarea soților Nicolae și Elena Ceaușescu (25 decembrie
1989) și preluarea puterii de către reprezentanții Frontului Salvării Naționale
(F.S.N.), în zilele de 26-31 decembrie, aceștia au decis în Parlament abrogarea
tuturor deciziilor și legilor adoptate în timpul regimului comunist, restabilind
astfel pluripartitismul și guvernarea democratică a României165.
Chiar dacă legile și proiectele de sistematizare au fost abrogate în Parlament, iar
centrele orașelor au fost salvate de la demolare, totuși elaborarea unor planuri
urbanistice pentru construirea unor companii comerciale în Alba Iulia sau a unor
blocuri de locuințe moderne, au fost distruse o serie de clădiri care mai aminteau
de imaginea orașului din prima parte a secolului XX, case memoriale (Avram Vesa,
comandant al Gărzii Naționale din Abrud, la 1918) sau cu o arhitectură aparte, în
locul lor fiind edificate blocuri și clădiri moderne cu o estetică nu prea
impresionantă, cu fațade tratate foarte simplist, astfel s-a produs ruptura
legăturii dintre arhitectura nouă și cea veche, existentă încă în zona Orașului de
Jos.

164 Gheorghe Jurca, „Temelii trainice ale unui viitor luminos 1989”, în Ziarul
Unirea, 31 decembrie 1988,
p. 3.
165 Bilcea (coord.), Istoria Românilor. O sinteză, p. 294.
3. CONCLUZII

Sistematizarea teritorială este o disciplină multilaterală, care se bazează pe

foarte multe alte discipline, folosite în scopul de a uniformiza și moderniza
teritoriul unei țări, a unui județ ori a unor unități teritoriale mai mici precum
localitățile urbane sau rurale, iar din documentele de arhivă, reiese complexitatea
lucrării, de la decrete prezidențiale care dau legitimitate proiectului la studii
geotehnice, propuneri de rezolvare a circulației rutiere/ feroviare, amenajarea
unor clădiri sau spații verzi, locuri de joacă, magazine, distribuția energiei
electrice, a încălzirii centrale, rețeaua de canalizare, etc.
Bibliografia referitoare la însemnătatea și procedeele de realizare a
sistematizării teritoriale cuprinde, în primul rând, lucrări de specialitate,
elaborate de arhitecți și ingineri în proiectare și construcții, unde ne sunt
explicate pe scurt sau pe larg toate etapele de execuție ale desenului
arhitectural, cât și elaborarea planurilor în sine, precum și toate detaliile de
aplicare efectivă a principiilor respective.
În cazul perioadei lui Dej, au fost aplicate anumite puncte și principii
urbanistice promovate prin Charta de la Atena, document care stabilea microraionul
ca formă de organizare a orașelor, adică ansambluri de blocuri de mici dimensiuni,
delimitate de artere de circulație dispuse perimetral, flancate de alei și zone
verzi, și exploatarea la maxim a terenurilor libere, aflate la periferii.
Venirea lui Nicolae Ceaușescu în fruntea Partidului Muncitoresc Român și la
conducerea statului, ca succesor al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, aveau să joace un
rol important în renunțarea la socialismul stalinist și adoptarea unui comunism
bazat pe valori naționale, direcție pe care și Dej a început a merge în ultimii ani
de guvernare.
Perioada de început a anilor ′70, a avut drept caracteristică transformarea brutală
a orașelor și localităților, iar prin elaborarea unor planuri de sistematizare ale
orașelor sau localităților rurale, au permis intervenția în centrele istorice,
acțiune care a determinat dispariția unor clădiri valoroase pentru arhitectura
veche românească și intensificarea lucrărilor edilitare prin construirea marilor
cartiere de blocuri ale Bucureștiului: Balta Albă și Drumul Taberei.
Odată cu operațiunea de demolare a satelor românești, în statele occidentale au
luat ființă tot felul de organizații pentru salvarea localităților rurale din
România, dintre
care s-a remarcat „Operațiunea Satele Românești”, inițiată de un grup de tineri din
Belgia, cu susținerea diferitelor organe de informare publică sau a altor
organizații, de la jurnaliști, fotografi, avocați la arhitecți și economiști.
Planurile de elaborare și de construcție a hotelului „Transilvania”, au deschis
perioada de proiectare și punere în aplicare a planurilor de sistematizare ale
orașului Alba Iulia, dar mai ales cele de remodelare și reconstrucție a zonei
Orașului Vechi, astfel că pentru îndeplinirea indicațiilor venite din partea ISCAS
și ai ONT Alba, a fost nevoie de demolarea a două case de pe latura nordică a
Pieței 1 Mai și reocuparea terenului cu noua construcție hotelieră.
Planurile de sistematizare ale Pieței Eroilor din anul 1972, au dus la continuarea
planurilor de modificare urbanistică și edilitară a teritoriului urban prin
propunerea unei ample acțiuni de demolare a construcțiilor vechi, amenajarea unei
piațete în fața sediului Consiliului Popular Județean, precum și construirea unor
blocuri de locuințe în scopul valorificării cetății și legarea acesteia cu centrul
administrativ, precum și realizarea unei perspective vizuale asupra principalelor
monumente ale fortificației bastionare.
Planurile de sistematizare și exproprierile realizate în zona Orașului Vechi din
anul 1984, au fost cele care au dat startul activităților de remodelare și
restructurare a zonei cuprinsă între bulevardul Tudor Vladimirescu, Calea Moților,
Piața 1 Mai și zona Pieței Eroilor, care vor continua și în anii următori, lucrări
care au condus la schimbarea totală a specificului zonei, marcat până atunci de
clădiri specifice arhitecturii practicate în Transilvania între secolele XIX-XX, de
la baroc și neoclasic până la eclectic și neoromânesc.
Planurile de sistematizare și remodelare a Orașului Vechi Alba Iulia, elaborate în
perioada 1984-1987, după cum am văzut până acum prin cele prezentate, și-au atins
scopul până la urmă, deoarece multe clădiri reprezentative au fost demolate în
scopul transformării arhitecturale și estetice a întregii zone, deoarece
principalele instituții urmau să-și continue activitatea aici, astfel pentru unele
a fost nevoie de dezafectarea sediilor cunoscute și mutarea lor în cadrul unor
ansambluri de blocuri noi, a fost dezvoltată și activitatea comercială prin
construirea magazinului „Unirea”.
Ziarele din anul 1988, tratează într-un mod laudativ „realizările” regimului
Ceaușescu în domeniul construcțiilor de blocuri din orașul Alba Iulia, iar autorii
acestora
au încercat să prezinte arhitectura comunistă din anii ′80 ca pe o inspirație din
arhitectura veche românească, brâncovenească sau gotică existentă în zona orașului
de pe malul Mureșului, așa cum am arătat în capitolele precedente, cum că blocurile
și construcțiile ridicate la Hunedoara erau, în viziunea arhitecților de atunci,
cumva inspirate de arhitectura Castelului Corvinilor, cel mai reprezentativ
obiectiv turistic din zona respectivă.
Sistematizarea, am putea spune că s-a oprit odată cu dispariția regimului comunist,
în ceea ce privește partea distructivă a acesteia. Personal, nu aș putea fi de
acord, deoarece schimbările petrecute în ultimii ani, mai precis între 2018-2020,
care au vizat tot zona Centrului/Orașului de Jos în contextul ridicării unor
clădiri de birouri sau a unor centre comerciale moderne au alterat și mai mult
imaginea de altădată prin demolarea unor case memoriale precum cea a comandatului
Gărzii Naționale-Avram Vesa, dar și a altor edificii din apropierea parcului Mihai
Eminescu, în proximitatea Casei de Cultură a Studenților. Articolul de față
prezintă modul în care s-a realizat sistematizarea și distrugerea zonei Pieței
Iuliu Maniu actuale, dar vrea să tragă și un semnal de alarmă în ceea ce privește
activitățile constructive care se desfășoară în zona Centrului, cu dorința de a
proteja patrimoniul care mai există și găsirea unor soluții de protejare a
acestuia.
4. ANEXE Hărți, planuri

1. Harta orașului Alba Iulia – 1965 (Berciu, Anghel 1965, p. 73)

1. Plan, 1968
(SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba, Arhitectură și Sistematizare,
dos. 40/1968, f. 9r)

2. Piața Eroilor, 1972

(SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Arhitectură și Sistematizare,
dos. 185/1972, f. 5v)

3. Detaliu din planul de sistematizare asupra Pieței 1 Mai și poziționarea

edificiilor propuse spre efectuare (SJAN Alba, fond Consiliul Popular al Județului
Alba/Oficiul Juridic, dos. 1/1986, f.15v.)

4. Plan 1987 (SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic,
7/1986. f. 85v)
Cărți poștale de epocă – Orașul de Jos

1. Carte poștală, Hotel Transilvania, 1980.

2. Carte poștală, sediul Consiliului Popular Județean Alba, 1980.

3. Carte poștală, latura sudică a Pieței 1 Mai, hotel „Apulum” în dreapta,

1980.
 6. Carte poștală, Piața 23 August, sediul CPJ Alba, 1980.

7. Latura de nord a Pieței 1 Mai, hotel „Transilvania”, Tribunalul și

hotel „Apulum”, 1980.
8. Carte poștală Piața 1 Mai, sediul Tribunalului (Palatul Gizella), 1971.

9. Carte poștală, vedere generală asupra Orașului de Jos, 1971.

10. Piața 1 Mai, latura de sud-vest, 1967.

Imagini actuale

1. Casă, str. Nicolae Titulescu, nr. 23, 2019.

2. Casă, str. Nicolae Titulescu, nr. 26, ianuarie 2020.

3. Casă, str. Decebal, nr. 11, martie 2020.

4. Edificiul dezafectat al secției ORL, Oftalmologie a Spitalului Județean,
aprilie 2021.

5. Piața Iuliu Maniu (fostă 1 Mai) și blocul P1A-P1B, februarie 2019.

6. Case, str. Decebal, nr. 11 și 11A, august 2020.

7. Ancadramente ferestre, Magazinul Unirea, iunie 2019.

Arhive:
SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba, Arhitectură și Sistematizare, dos.
39/1968. SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba, Arhitectură și
Sistematizare, dos. 40/1968. SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/
Arhitectură și Sistematizare, dos. 185/1972. SJAN Alba, fond Consiliul Popular
Județean Alba/ Oficiul Juridic, dos. 5/1975.
SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 12/1984. SJAN
Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 1/1986. SJAN Alba,
fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 15/1986. SJAN Alba, fond
Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 6/1987. SJAN Alba, fond Consiliul
Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 7/1987.

Ziare:
„O nouă etapă în sistematizarea municipiului”, în Ziarul Unirea, 20 februarie 1988,
p. 1, 3. EDIȚOIU, Nicolae, „Schița de sistematizare a municipiului Alba Iulia la
scara 1:1”, în Ziarul Unirea, 27 martie 1988, p. 1, 3.
JURCA, Gheorghe, „Temelii trainice ale unui viitor luminos 1989”, în Ziarul Unirea,
31 decembrie 1988, p. 3, 8.

Surse edite: cărți, articole, studii

ANCUȚA-RUȘINARU, Elisabeta, „Orientări privind înfăptuirea programului de
organizare și sistematizare a teritoriului și localităților patriei cuprinse în
Expunerea
tovarășului Nicolae Ceaușescu la marele forum al democrației socialiste, din
noiembrie 1988”, în RMM-IMA, 1/1988, p. 7-23.
Eadem, „Orientări privind înfăptuirea programului de organizare și sistematizare a
teritoriului și localităților patriei cuprinse în Expunerea tovarășului Nicolae
Ceaușescu la marele forum al democrației socialiste, din noiembrie 1988”, în RMM-
IMA, 1/1989, p. 3- 5.
ANGHEL, Gheorghe, MĂHĂRA, Gheorghe, ANGHEL, Emilia, Alba. Ghid turistic al
județului, București, Editura Sport-Turism, 1982.
BILCEA, Valentina (coord.), Istoria Românilor. O sinteză cronologică, București,
Editura Meronia, 2015.
BOIA, Lucian, Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei
consecințe), București, Humanitas, 2016.
CARDAȘ, Mircea, Mic lexicon ilustrat al noțiunilor de sistematizare, București,
Editura Tehnică, 1983.
CHIȚULESCU, G., SANDU, Al., DERER, P., Sistematizare. Manual pentru licee de
specialitate, anul III și școli postliceale, București, Editura Didactică și
Pedagogică, 1971.
CREȚEANU, Radu, „Date privind monumentele vechi din Pitești și punerea lor în
valoare în cadrul acțiunii de sistematizare a orașului”, în BMI, 3/1970, p. 64-70.
CUCUIU, Virgil, Alba Iulia. Din trecutul și prezentul orașului, Alba Iulia,
Tpografia Sabin Solomon, 1929.
CULICIU, Cristian, „Legislația locativă a României de la reconstrucție la
demolări”, în
BCÇS, 22/2016, p. 175-186.
CURINSCHI, VORONA, Gheorghe, Istoria arhitecturii în România, București, Editura
Tehnică, 1968.
DELETANT, Dennis, „Sistematizarea”, în Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith
Hitchins, Istoria României, București, Corint Educațional, 2014, p. 464-465.
DERER, Paul, „Ideea unei restructurări anunțate. «Rădăcinile» restructurării zonei
centrale din București”, în Historia Urbana, 1-2/1995, p. 187-191.
DUMITRAN, Daniel, „Identitate pierdută? Proiecte de sistematizare urbană a orașului
Alba Iulia după anul 1918”, în Annales Universitatis Apulensis Series Historica,
22/II, Editura Mega, 2018,p. 197-257.
DUMITRAN, Daniel, BOHATYRETS, Valentyna, MELNYCHUK, Liubov, CONDRATICOVA, Liliana,
Orașele Unirii-orașe ale memoriei, Editura Dar Publishing, București, 2019.
FLEȘER, Gheorghe, Alba Iulia. Orașul și monumentele sale în imagini de epocă, Alba
Iulia, Altip, 2015.
GLŰCKMAN, I., POENARU BORDEA, A., Desenul de arhitectură, construcții,
sistematizare, București, Editura Tehnică, 1957.
IONESCU, Grigore, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor,
București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1982.
LASCU, Nicolae, „Modernizare și distrugeri în istoria postbelică a orașelor
românești”, în Historia Urbana, 1-2/1995, p. 171-177.
MĂRGINEAN, Mara, Ferestre spre Furnalul Roșu. Urbanism și cotidian în Hunedoara și
Călan (1945-1968), Iași, Polirom, 2015.
MIHNEA, Diana, CALOTĂ, Irina, „Dezvoltarea orașelor României Mari în contextul
împroprietăririi cu locuri de casă”, în Annales Universitatis Apulensis. Series
Historica, 22/II, Editura Mega, 2018, p. 11-43.
MOCOAN, Ioan, CENAR, Ioan, Județele Patriei. Alba, București, Editura Sport-
Turism, 1980.
MOGA, Valer, „Istoria orașului prin hoteluri și restaurante celebre”, în Laura
Stanciu (coord.), Alba Iulia. Memoria Urbis, Cluj-Napoca, Mega, 2018, p. 254-256.
MORARIU, T. Morariu, BOGDAN, Octavia, MAIOR, A., Județul Alba, București, Editura
Republicii Socialiste România, 1980, p. 102, 104.
OCTAVIAN-GHEORGHIU, Teodor, „O tipologie a agresiunilor recente asupra centrelor
istorice din România”, în Historia Urbana, 1-2/2001, p. 13-19.
PALIHOVICI, Liviu, „Avântul revoluționar al maselor în perioada creării PCR”, în
Marian Trandafir (coord.), Alba Iulia 2000, 1975, p. 558-560.
PINTILESCU, Corneliu, „Orașul Stalin (Brașov) în anii 1950-1960: un model de
dezvoltare industrială și urbană în România comunistă”, în Historia Urbana, 2014,
p. 137-153.
ROȘU, Liliana, „Transformările din centrul istoric al Timișoarei în secolul XX, ca
persistență de mentalitate”, în Historia Urbana, 1-2/1995, p. 201-209.
ROȘU, Tudor, 1 Decembrie 1918, Cluj-Napoca, Mega, 2020.
ȚIU, Ilarion, „Ceaușescu și problema sistematizării rurale”, în Sfera Politicii,
vol. XXII, nr. 2/Mar-April 2014 (https://revistasferapoliticii.ro/sfera/178/art02-
Tiu.php -22.05.2021) VELESCU, Oliver, „Ideologia «restructurării urbane»”, în
Historia Urbana, 1-2/1995, p. 179-186.
UNGUREANU, Nicolae, „Locul monumentelor de arhitectură populară în cadrul
programului de sistematizare a satului contemporan”, în BMI, 4/1970, p. 3-10.
ZAHARIADE, Ana, Maria, Arhitectura în proiectul comunist. România 1944-1989,
București, Simetria, 2011.

Surse web :
https://lege5.ro/App/Document/he2daojt/legea-nr-2-1968-privind-organizarea-
administrativa-a-teritoriului-republicii-socialiste-romania (22.05.2021)
https://lege5.ro/App/Document/g43tmobu/legea-nr-9-1968-pentru-dezvoltarea-
constructiei-de-locuinte-vinzarea-de-locuinte-din-fondul-de-stat-catre-populatie-
si- construirea-de-case-proprietate-personala-de-odihna-sau-turism (22.05.2021)
https://lege5.ro/App/Document/gu4tkmru/hotararea-nr-973-1970-privind-organizarea-
si- functionarea-comisiei-centrale-pentru-sistematizarea-localitatilor-rurale-si-
urbane-si-a- comisiilor-locale-de-sistematizare
(22.05.2021)
https://lege5.ro/App/Document/he2donrz/legea-nr-58-1974-privind-sistematizarea-
teritoriului-si-localitatilor-urbane-si-rurale (22.05.2021)

Surse foto:
SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba, Arhitectură și Sistematizare, dos.
39/1968. SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba, Arhitectură și
Sistematizare, dos. 40/1968. SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/
Arhitectură și Sistematizare, dos. 185/1972. SJAN Alba, fond Consiliul Popular
Județean Alba/ Oficiul Juridic, dos. 5/1975.
SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 12/1984. SJAN
Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 1/1986. SJAN Alba,
fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 15/1986. SJAN Alba, fond
Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 6/1987. SJAN Alba, fond Consiliul
Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 7/1987.
Ion Berciu, Gheorghe Anghel, Alba Iulia. Mic îndreptar turisitc, București,
Meridiane, 1965, p. 73.

Surse web :
https://lege5.ro/App/Document/he2daojt/legea-nr-2-1968-privind-organizarea-
administrativa-a-teritoriului-republicii-socialiste-romania (22.05.2021)
https://lege5.ro/App/Document/g43tmobu/legea-nr-9-1968-pentru-dezvoltarea-
constructiei-de-locuinte-vinzarea-de-locuinte-din-fondul-de-stat-catre-populatie-
si- construirea-de-case-proprietate-personala-de-odihna-sau-turism (22.05.2021)
https://lege5.ro/App/Document/gu4tkmru/hotararea-nr-973-1970-privind-organizarea-
si- functionarea-comisiei-centrale-pentru-sistematizarea-localitatilor-rurale-si-
urbane-si-a- comisiilor-locale-de-sistematizare
(22.05.2021)
https://lege5.ro/App/Document/he2donrz/legea-nr-58-1974-privind-sistematizarea-
teritoriului-si-localitatilor-urbane-si-rurale (22.05.2021)

Surse foto:
SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba, Arhitectură și Sistematizare, dos.
39/1968. SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba, Arhitectură și
Sistematizare, dos. 40/1968. SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/
Arhitectură și Sistematizare, dos. 185/1972. SJAN Alba, fond Consiliul Popular
Județean Alba/ Oficiul Juridic, dos. 5/1975.
SJAN Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 12/1984. SJAN
Alba, fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 1/1986. SJAN Alba,
fond Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 15/1986. SJAN Alba, fond
Consiliul Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 6/1987. SJAN Alba, fond Consiliul
Popular Județean Alba/ Oficiul Juridic, 7/1987.
Ion Berciu, Gheorghe Anghel, Alba Iulia. Mic îndreptar turisitc, București,
Meridiane, 1965, p. 73.