Bucuresti

București este capitala României, cel mai populat oraș și cel mai important centru industrial și

comercial al țării. Populația stabilă de 1.883.425 de locuitori (2011[6]) face ca Bucureștiul să fie printre
marile orașe din Uniunea Europeană. Conform unor estimări ce iau în considerare persoanele fără
domiciliu în oraș, sau în tranzit, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni.[7] La acestea se
adaugă faptul că localitățile din preajma orașului, care fac parte din Zona Metropolitană, însumează o
populație de aproximativ 430.000 de locuitori.[8]
Prima mențiune a localității apare în 1459, în timpul celei de-a doua domnii a lui Vlad Țepeș.
În 1862 devine capitala Principatelor Unite. De atunci a suferit schimbări continue, devenind centrul
scenei artistice, culturale și mass-media românești. Arhitectura elegantă și atmosfera sa urbană i-au adus
în Belle Époque supranumele de „Micul Paris”.[9] Deși clădirile și cartierele din centrul istoric au fost
deteriorate sau distruse de război, cutremure și chiar programul lui Nicolae Ceaușescu de sistematizare,
multe au supraviețuit. După anul 2000, orașul a cunoscut un boom economic și cultural.[10]
Conform recensământului din 2011, 1.883.425 de locuitori trăiesc în limitele orașului,[11] mai puțini față
de cifra înregistrată la recensământul din 2002.[12] Prin adăugarea orașelor satelit din jurul zonei urbane,
zona metropolitană a Bucureștiului propusă ar avea o populație de 2,42 milioane de locuitori.[13] Potrivit
datelor neoficiale, populația este de peste 3 milioane de locuitori.[14]
Din punct de vedere economic, București este orașul cel mai prosper din România,[15] și este unul dintre
principalele centre industriale și noduri de transport din Europa de Est. Orașul are facilități pentru
convenții, instituții de învățământ, zone culturale, centre comerciale, și zone de agrement.
Orașul este administrat de Primăria Municipiului București, are același nivel administrativ ca și județele
României și este împărțit în șase sectoare.

Etimologie
La jumătatea secolului al XVII-lea, călătorul oriental Evliya Çelebi nota în memoriile sale că numele
reședinței de scaun a Țării Românești se trage de la acel fiu al lui Gebel-ul Himme din tribul Beni-
Kureis, anume Ebu-Karis, de aici Bukris – București.[16] În 1781, istoricul elvețian Franz Josef
Sulzer considera că numele vine de la „bucurie, bucuros, a bucura”.[16] Trei decenii mai târziu, într-o carte
tipărită la Viena, se consemna că denumirea se trage de la pădurile de fag ce se numesc „bukovie”.
[16]
 Istoricul Adrian Majuru amintește că în limba albaneză „bukureshti” înseamnă „frumos este”.
[16]
 Prin etimologie populară domnitorii fanarioți au tradus toponimul prin Hilariopolis, ceea ce, în limba
greacă, înseamnă „orașul veseliei”.[17]
Cu toate acestea, majoritatea cercetătorilor au pornit, în procesul lor de documentare, de la tradiția
legendarului cioban Bucur, chiar dacă nu o consideră viabilă. Ea rămâne însă prima variantă preluată și
cea mai des întâlnită la începutul oricărei dezbateri pe această temă. De altfel, prima consemnare a
legendei lui Bucur se regăsește în monografia istoricului brașovean sas Johann Filstich,
intitulată Tentanem Historiae Vallachicae, ce face referiri la o „Metropolis in Turcica Valachia (...)
Bukurestum”.[18] Mai mult, acesta vorbește despre faptul că „numele acestui oraș, cum i se zice în Țara
Românească, se trage de la un schit, așezat pe un muncel, în calea Dunării, ridicat de un cioban care
hălăduia acolo și avea numele de Bucur, nume dat mai apoi întregului târg, care se umplu de locuitori,
adică București”.[18] Antroponimul de origine albaneză (bukur = „frumos”)[19] a fost legat de unii
istorici[20] de numele Radu (radosti = „bucurie”), cu referire directă la domnitorul Radu cel Frumos.
Derivarea cu sufixul „-ești” este foarte specializată, oiconimul București îi denumește strict doar pe
descendenții lui Bucur, care s-au impus în comunitatea sătească.[21]