București

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

București

— Capitala României —

Municipiul București

În sensul acelor de ceasornic, începând de sus:

Spitalul Colțea • Ateneul Român • Calea Victoriei

Carul cu Bere • Palatul de Justiție

Palatul CEC • Banca Națională • Parcul Floreasca

 Drapel
Stemă

Poreclă: „Micul Paris”

București

București (România)

Poziția geografică în România

Coordonate: 44°26′7″N 26°6′10″E44°26′7″N

26°6′10″E

Țară România

Regiune de dezvoltare București-Ilfov

SIRUTA 179132

Prima atestare documentară 20 septembrie 1459

Subdiviziuni 6 sectoare[arată]
Guvernare

- Primar General Gabriela Firea (PSD, 2016)

- Prefect Speranța Cliseru

Suprafață

- Municipiu 228 km²

- Urbană 412[1] km²

- Metropolitană 5.600[2] km²

Altitudine 70 m.d.m.

Altitudine maximă 96,3 m.d.m.

Altitudine minimă 55,8 m.d.m.

Populație (2011)

- Municipiu 1.883.425 locuitori

- Densitate 8.260,6 loc./km²

- Urbană[3] 2.158.758 locuitori

- Metropolitană[4] 2.419.425 locuitori

Fus orar EET (+2)

- Ora de vară (DST) EEST (+3)

Cod poștal 0xxxxx

Prefix telefonic +40 (0)21

Localități înfrățite

- 23 orașe înfrățite listă

 Plăcuțe de înmatriculare B

Prezență online

site web oficial

GeoNames

OpenStreetMap
facebook

Localizarea Bucureștiului pe harta României

Modifică date / text

București este capitala României. Este cel mai populat oraș și cel mai important centru industrial și
comercial al țării. Populația de 1.883.425 de locuitori (2011[5]) face ca Bucureștiul să fie al zecelea
oraș ca populație din Uniunea Europeană. Conform unor estimări ale unor specialiști, Bucureștiul
adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar în următorii cinci ani, acest număr va depăși patru
milioane.[6] La acestea se adaugă faptul că localitățile din preajma orașului, care vor face parte din
viitoarea Zonă Metropolitană, însumează o populație de aproximativ 430.000 de locuitori.[7]
Prima mențiune a localității apare în 1459. În 1862 devine capitala Principatelor Unite. De atunci a
suferit schimbări continue, devenind centrul scenei artistice, culturale și mass-media românești.
Arhitectura elegantă și atmosfera sa urbană i-au adus în Belle Époque supranumele de „Micul
Paris”.[8] Deși clădirile și cartierele din centrul istoric au fost deteriorate sau distruse de război,
cutremure, și programul lui Nicolae Ceaușescu de sistematizare, multe au supraviețuit. În ultimii ani,
orașul a cunoscut un boom economic și cultural.[9]
Conform datelor preliminare din recensământul 2011, 1.677.985 de locuitori trăiesc în limitele
orașului,[10] mai puțini față de cifra înregistrată la recensământul din 2002.[11] Mediul urban se extinde
dincolo de limitele Bucureștiului, cu o populație de 1,93 milioane de locuitori.[12] Prin adăugarea
orașelor satelit din jurul zonei urbane, zona metropolitană a Bucureștiului propusă ar avea o
populație de 2,2 milioane de locuitori.[13] Conform Eurostat, Bucureștiul are o zonă mai mare urbană
de 2.151.880 rezidenți.[14] Potrivit datelor neoficiale, populația este de peste 3 milioane de
locuitori.[15]. Din punct de vedere economic, București este orașul cel mai prosper din România,[16] și
 este unul dintre principalele centre industriale și noduri de transport din Europa de Est. Orașul are
facilități pentru convenții, instituții de învățământ, zone culturale, centre comerciale, și zone de
agrement.
Orașul este administrat de Primăria Municipiului București, are același nivel administrativ ca și
județele României și este împărțit în șase sectoare.

Cuprins

 1Etimologie
 2Geografie
o 2.1Așezare geografică și relief
o 2.2Ape, floră și faună
o 2.3Climă
 3Istorie
o 3.1Tratate semnate
 4Demografie
o 4.1Evoluție istorică
o 4.2Comunități etnice
 4.2.1Comunitatea romă
 4.2.2Comunitatea evreiască
 4.2.3Comunitatea maghiară
 4.2.4Comunitatea germană
 4.2.5Comunitatea armeană
 4.2.6Comunitatea greacă
 4.2.7Comunitatea bulgară
 4.2.8Comunitatea poloneză
 4.2.9Comunitatea albaneză
 4.2.10Comunitatea musulmană
 4.2.11Altele
o 4.3Religii
 5Economie și infrastructură
 6Transport
o 6.1Transportul public
o 6.2Transportul rutier
o 6.3Transportul feroviar
o 6.4Transportul aerian
o 6.5Transportul pe apă
 7Politică
o 7.1Împărțire administrativă
 7.1.1Zona metropolitană
o 7.2Sistemul judiciar
 7.2.1Criminalitate
o 7.3Calitatea vieții
 8Cultură
o 8.1Clădiri emblematice
o 8.2Evenimente culturale și festivaluri
o 8.3Cultură tradițională
o 8.4Lăcașuri de cult
 9Arhitectură
o 9.1Arhitectura istorică
o 9.2Secolele XVI–XVII
o 9.3Secolele XVIII–XIX
o 9.4Secolul XX
o 9.5Arhitectura contemporană
 10Educație
 11Sănătate
 12Echipe sportive
o 12.1Fotbal
o 12.2Rugby
o 12.3Baschet
o 12.4Handbal
o 12.5Arte marțiale
 13Personalități născute în București
 14Orașe înfrățite
 15Note
 16Bibliografie
o 16.1Ghiduri turistice
o 16.2Istorie
o 16.3Impresii de călătorie, memorialistică și eseuri
o 16.4Imagini
o 16.5Referințe pentru monumente
o 16.6Statistici, urbanistică
o 16.7Economie
o 16.8Bucureștiul în literatură
 17Legături externe
 18Vezi și

Etimologie
La jumătatea secolului al XVII-lea, călătorul oriental Evliya Çelebi nota în memoriile sale că numele
reședinței de scaun a Țării Românești se trage de la acel fiu al lui Gebel-ul Himme din tribul Beni-
Kureis, anume Ebu-Karis, de aici Bukris – București.[17] În 1781, istoricul elvețian Franz Josef
Sulzerconsidera că numele vine de la „bucurie, bucuros, a bucura”.[17] Trei decenii mai târziu, într-o
carte tipărită la Viena, se consemna că denumirea se trage de la pădurile de fag ce se numesc
„bukovie”.[17] Istoricul Adrian Majuru amintește că în limba albaneză „bukureshti” înseamnă „frumos
este”.[17] Prin etimologie populară domnitorii fanarioți au tradus toponimul prin Hilariopolis, ceea ce,
în limba greacă, înseamnă „orașul veseliei”.[18]
Cu toate acestea, majoritatea cercetătorilor au pornit, în procesul lor de documentare, de la tradiția
legendarului cioban Bucur, chiar dacă nu o consideră viabilă. Ea rămâne însă prima variantă
preluată și cea mai des întâlnită la începutul oricărei dezbateri pe această temă. De altfel, prima
consemnare a legendei lui Bucur se regăsește în monografia istoricului brașovean sas Johann
Filstich, intitulată Tentanem Historiae Vallachicae, ce face referiri la o „Metropolis in Turcica Valachia
(...) Bukurestum”.[19] Mai mult, acesta vorbește despre faptul că „numele acestui oraș, cum i se zice
în Țara Românească, se trage de la un schit, așezat pe un muncel, în calea Dunării, ridicat de un
cioban care hălăduia acolo și avea numele de Bucur, nume dat mai apoi întregului târg, care se
umplu de locuitori, adică București”.[19] Antroponimul de origine albaneză („bukur” = frumos)[20] a fost
legat de unii istorici[21] de numele Radu („radosti” = bucurie), cu referire directă la domnitorul Radu
cel Frumos. Derivarea cu sufixul „-ești” este foarte specializată, oiconimul București îi denumește
strict doar pe descendenții lui Bucur, care s-au impus în comunitatea sătească.[22]
Geografie
Așezare geografică și relief

Parcul Herăstrău

Bucureștiul se află în sud-estul României, între Ploiești, la nord și Giurgiu, la sud. Orașul se află în
Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se află Bărăganul, în partea de
vest Câmpia Găvanu-Burdea, iar la sud este delimitat de Câmpia Burnazului. Istoric, se consideră
că Bucureștiul a fost construit pe șapte dealuri, asemenea celor șapte coline ale Romei. Cele șapte
dealuri ale Bucureștiului sunt: Dealul Mitropoliei, Dealul Spirii, Dealul Cotrocenilor, Dealul
Arsenalului, Dealul Filaretului, Dealul Văcărești și Colina Radu Vodă.[23] Cu excepția Dealului
Mitropoliei, restul pantelor din București sunt rezultatul eroziunii fluviale a celor două cursuri
principale de apă care îl străbat.[23]
Bucureștiul are o suprafață de 228 km², ceea ce înseamnă că orașul ocupă 0,8% din întreg teritoriul
României.[24] Altitudinea variază de la 55,8 m în zona podului de la Cățelu, la sud-est de oraș, la
96,3 m în zona Hotelului Carol Parc de pe Dealul Filaretului.

Fântânile din Piața Unirii

Raportat la coordonatele geografice fixe, orașul București se regăsește la intersecția paralelei de

44º24′49″ (ca Belgrad, Geneva, Bordeaux și Minneapolis) cu meridianul de 26º5′48″, meridian ce
străbate, de asemenea, Helsinki și Johannesburg. Orașul are o formă aproximativ rotundă, cu
centrul situat la intersecția axelor imaginare nord/sud și est/vest din Piața Universității. Monumentul
pentru kilometrul zero al României este plasat chiar la sud de Piața Universității, în fața Bisericii Sf.
Gheorghe Nou din Piața Sf. Gheorghe. Raza Bucureștiului, din Piața Universității până la periferie în
toate direcțiile, variază de la 10 la 12 km.
Până de curând, regiunile din jurul Bucureștiului erau predominant rurale, dar după 1989 au început
să se construiască suburbii în jurul orașului. Este de așteptat ca dezvoltarea urbană să continue, de
vreme ce zona metropolitană București va deveni operațională până în 2020 și va incorpora alte
comune și orașe din județul Ilfovși județele învecinate.
Ape, floră și faună
Bucureștiul se află situat pe malurile râului Dâmbovița, ce se varsă în Argeș, afluent al Dunării. Mai
multe lacuri – dintre care cele mai importante sunt Herăstrău, Floreasca, Tei și Colentina – se întind
în părțile de nord ale orașului, de-a lungul Colentinei, afluent al Dâmboviței. În plus, în centrul
capitalei se află un mic lac artificial – Lacul Cișmigiu – înconjurat de parcul omonim. Acest parc are o
istorie bogată, fiind frecventat odinioară de poeți și scriitori. Deschis în 1847 după planurile
arhitectului german Carl F. W. Meyer,[25] parcul este principalul loc de agrement din centrul orașului.

Lacul Văcărești, numit adesea „delta Bucureștiului”, este din 2016 o arie protejată.

Notabile sunt și Parcul Herăstrău, respectiv Grădina Botanică. Parcul Herăstrău este situat în partea
de nord a orașului, în jurul lacului Herăstrău, și cuprinde Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.
Grădina Botanică din cartierul Cotroceni, constituită după modelul celei din Liège,[26] este cea mai
mare din România și conține peste 10.000 de specii de plante, multe dintre ele exotice.[27] A luat
naștere ca loc de aprovizionare cu plante medicinale pentru elevii a ceea ce avea să devină mai
târziu Facultatea de Medicină.[28] Pe lângă cele menționate, în București mai există și alte parcuri
mari: Parcul Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut și ca Parcul Titan sau Parcul
IOR), Parcul Kiseleff, Parcul Carol I, precum și multe parcuri mai mici și spații verzi amenajate de
primăriile de sector.
Lacul Văcărești este situat în sudul orașului. 183 de hectare de spațiu verde adăpostesc circa 97 de
specii de păsări, mai mult de jumătate protejate, dar și 6–7 specii de mamifere
(vidră, vulpe, nevăstuică, bizam), amfibieni și reptile.[29] Zona era un mic sat pe care Nicolae
Ceaușescu intenționa să îl transforme într-un lac. După demolarea caselor și construirea bazinului
de beton, planul a fost abandonat în urma Revoluției din 1989.[30] Timp de aproape două decenii,
zona a devenit dintr-un spațiu verde abandonat, unde copiii puteau să se joace și să facă plajă, un
loc contestat de proprietarii de terenuri. Ulterior, zona a fost închisă pentru reamenajare într-un
centru sportiv. Proiectul a eșuat,[31] astfel că, peste ani, în zonă s-a format un ecosistem acvatic cu
întinderi de mlaștini, ochiuri de apă, stufăriș, crânguri de sălcii, cuiburi din plopi și perdele de trestie
și stuf.[32] În 2016, lacul Văcărești a fost declarat parc natural, primul astfel de parc într-o zonă
urbană din România.[32]

Parcuri din București

Parcul Herăstrău
Bustul scriitorului Barbu
Ștefănescu
Delavrancea din Parcul
Kiseleff

Aleea principală
din Parcul Carol I,
cu Mausoleul în spate

Parcul Cișmigiu

Lebede și rațe în Parcul

Alexandru Ioan Cuza
 Monumentul lui G. C.
Cantacuzino din Grădina
Icoanei

Climă
Clima în București este specifică României, respectiv temperat-continentală. Sunt specifice patru
anotimpuri: iarnă, primăvară, vară și toamnă. Iernile în București sunt destul de blânde, cu
puține zăpezi și temperaturi relativ ridicate, în timp ce, în ultimii ani, verile sunt foarte calde, chiar
caniculare (cu temperaturi foarte ridicate de până la 35°C) și cu puține precipitații. Aceasta face ca
diferențele de temperatură iarnă–vară să fie de până la 50 de grade.[33] Cea mai friguroasă lună
este ianuarie, cu o medie de –2,9°C, iar cea mai călduroasă este iulie, cu o medie de 22,8°C.[34] În
general, variațiile de temperatură dintre noapte și zi sunt de 34–35°C, iarna și de 20–30°C, vara.[34]
Cea mai înaltă temperatură, de 41,5°C, a fost înregistrată în data de 7 august 2012,[35] în timp ce
minima absolută de –32,2°C a fost atinsă la stația Băneasa, pe 25 ianuarie 1942.[36] Volumul
precipitațiilor este în jurul valorilor de 500–600 mm anual. Cu toate acestea, apar unele diferențieri în
relația centru (550–600 mm/an) și spațiile periferice (500 mm/an). Zona periferică este influențată de
construcțiile joase (1–2 nivele) cu suprafețe verzi și mari zone industriale; această zonă urbană este
în mare măsură expusă vântului, valurilor de căldură și de frig, dar cu contraste mici,
o umiditate ridicată și aer curat.[34]

[ascunde]Date climatice pentru București

Luna Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iu
2.8 5.5 11.4 18 24 27.7 29.
Maxima medie °C (°F)
(37,0) (41,9) (52,5) (64) (75) (81,9) (85

−1.3 0.4 5.4 11.2 16.8 20.6 22.

Media zilnică °C (°F)
(29,7) (32,7) (41,7) (52,2) (62,2) (69,1) (72

−4.8 −4 0.1 4.9 9.6 13.6 15.

Minima medie °C (°F)
(23,4) (25) (32,2) (40,8) (49,3) (56,5) (59

37 37 44 50 56 83 70
Precipitații mm (inches)
(1.46) (1.46) (1.73) (1.97) (2.2) (3.27) (2.7

13.7 11 10.5 1.5 0 0 0

Zăpadă cm (inches)
(5.39) (4.3) (4.13) (0.59) (0) (0) (0

Umiditate [%] 89 83 75 71 69 70 68

Nr. mediu de zile ploioase 6 6 9 12 11 11 9

Nr. mediu de zile cu ninsoare 8 7 5 1.1 0 0 0

Ore însorite 70.6 84.5 138 184.8 246.3 265.8 289

Sursa nr. 1: Pogoda i Klimat (temperaturi medii, umiditate, precipitații și zile cu nins
 Sursa nr. 2: NOAA (zăpadă și ore însorite, 1961–1990)[38]

Istorie
Articol principal: Istoria Bucureștiului.

Moara lui Assan (aici o imagine de la începutul secolului al XX-lea)

Strada Blănari în 1836, acuarelă

Gravură a Bucureștiului publicată la Leipzig în 1717

Bulevardul Elisabeta, sediul guvernământului german, 1916

Panoramă din elicopter a Bucureștiului, anii 1960

Legenda spune că Bucureștiul a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai
probabile, București a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârșitul secolului al XIV-lea.
Pe malurile Dâmboviței și ale Colentinei este atestată cultura paleolitică și neolitică. Până în 1800 î.
Hr. apar anumite dovezi ale unor comunități în zonele Dudești, Lacul Teiși Bucureștii Noi de astăzi.
Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca
bronzului și până în anul 100 î. Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă, Lacul
Tei, Pantelimon, Dealul Mihai Vodă, Popești-Leordeni și Popești-Novaci sunt populate de indo-
europeni (mai precis geto-daci). Primele locuințe după retragerea aureliană din 273 d. Hr. sunt
atestate în secolele III–XIII, până în Evul Mediu.
Așezarea este atestată documentar la 21 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Țepeș, domn
al Țării Românești, prin care se întărește o moșie unor boieri. Cetatea Dâmboviței, cum mai apare în
primii ani orașul, avea rol strategic, urmând să supravegheze drumul ce mergea de
la Târgșor la Giurgiu, în ultima așezare aflându-se o garnizoană otomană. În scurt timp, Bucureștiul
se afirmă, fiind ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reședință domnească. În anii
1558–1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea
Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaș de cult din oraș păstrat în forma sa
inițială.
În 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureștiul devine capitala Țării Românești, din ordin
turcesc, pentru a avea o capitală în zona de câmpie și aproape de Dunăre, mai ușor de controlat în
comparație cu Târgoviște. Din acel moment se și trece la modernizarea acestuia. Apar primele
drumuri pavate cu piatră de râu (1661), se înființează prima instituție de învățământ
superior, Academia Domnească (1694) și este construit Palatul Mogoșoaia (Constantin
Brâncoveanu, 1702), edificiu în care astăzi se află Muzeul de Artă Feudală Brâncovenească. În
1704 ia ființă, la inițiativa spătarului Mihai Cantacuzino, Spitalul Colțea, care a fost avariat ulterior
într-un incendiu și un cutremur și reconstruit în 1888.
În scurt timp, Bucureștiul se dezvoltă din punct de vedere economic; se remarcă creșterea
numărului meșteșugarilor, ce formau mai multe bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor,
cojocarilor, pânzarilor, șalvaragiilor, zăbunarilor ș.a). Odată cu acestea continuă modernizarea
orașului. Sunt create primele manufacturi și cișmele publice, iar populația se mărește continuu prin
aducerea de locuitori din întreaga Muntenie (catagrafiatul din 1798 indica 30.030 de locuitori, în timp
ce cel din 1831 număra 10.000 de case și 60.587 de locuitori).
Încet-încet apar o serie de instituții de interes (Teatrul Național, Grădina Cișmigiu, Cimitirul Șerban
Vodă, Societatea Academică, Societatea Filarmonică, Universitatea din București, Gara de
Nord, Grand Hôtel du Boulevard, ziarul Universul, cafenele, restaurante, Grădina Botanică, Ateneul
Român, Banca Națională, cinematografe) și inovații în materie de tehnologie și cultură (iluminatul cu
petrol lampant, prima linie de tramvai, iluminatul electric, primele linii telefonice).
Municipiul București a fost până la instaurarea regimului comunist în România reședința județului
Ilfov. În aceea perioadă era denumit „micul Paris” datorită asemănării cu capitala franceză, dar și-a
pierdut farmecul în perioada comunismului. În ultimul timp dezvoltarea imobiliară a stârnit îngrijorare
cu privire la soarta clădirilor de interes istoric din oraș, în special a acelora din centrul istoric.[39]
Tratate semnate

 28 mai 1812 – la sfârșitul Războiului Ruso-Turc, Principatul Moldovei pierde partea sa

răsăriteană, Basarabia;
 3 martie 1886 – la sfârșitul războiului între Serbia și Bulgaria;
 10 august 1913 – la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Balcanic;
 4 august 1916 – tratatul de alianță între România și Antanta (Franța, Anglia, Rusia și Italia);
 6 mai 1918 – tratatul între România și Puterile Centrale, care nu a fost niciodată ratificat.

Demografie
Componența etnică a municipiului București

Români (85,95%)

Romi (1,27%)

Necunoscută (11,68%)

Altă etnie (1,1%)

Componența confesională a municipiului București

Ortodocși (84,31%)

Romano-catolici (1,17%)

Necunoscută (11,8%)

Altă religie (2,72%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului București se ridică la 1.883.425
de locuitori,[40] în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 1.926.334
de locuitori.[41] Acest declin se datorează sporului natural negativ, dar și deplasării populației din
capitală în orașele învecinate mai mici, precum Voluntari, Buftea și Otopeni.
O estimare a Institutului Național de Statistică arăta că populația Bucureștiului la 1 ianuarie 2016 era
de 2.106.144 de locuitori,[42] adică 9,4% din populația totală a României.[43] Dintre aceștia, 981.835
erau bărbați, iar 1.124.309 femei.[42] Un număr semnificativ de persoane tranzitează orașul în fiecare
zi, majoritatea provenind din județul Ilfov. Date neoficiale indică faptul că afluxul zilnic este atât de
mare, încât în București se pot înregistra la un moment dat circa trei milioane de persoane.[44]
Densitatea populației Bucureștiului este foarte mare, de 9.993,8 loc./km² în 2015.[45] Acest lucru se
explică prin faptul că majoritatea populației locuiește în blocuri aglomerate din perioada comunistă,
dar depinde și de partea orașului: cartierele sudice au o densitate mai mare decât cele nordice. Din
capitalele țărilor membre UE, doar Paris și Atena au o densitate mai mare a populației.
Doar 54% dintre bucureșteni s-au născut în oraș. 37% dintre locuitori au venit și s-au stabilit în
București pentru și după studii, iar alți 24% datorită locului de muncă.[46]
Față de alte orașe, Capitala are un procent mai scăzut de tineri: sunt aici 24,4% locuitori cu vârste
cuprinse între 0 și 24 de ani, spre deosebire de județul Iași, de exemplu, acolo unde această
categorie de populație reprezintă 33,9%.[47] Bucureștiul recuperează însă față de alte structuri
administrative când vine vorba de populația activă: 61,1% dintre locuitori au vârste cuprinse între 25
și 64 de ani, față de 52,2% în Iași.[47] Principalul motiv este că Bucureștiul are o capacitate de
atracție mai mare odată ce tinerii încep să își caute un loc de muncă.[47] Datele furnizate de INS
arată că durata medie de viață a locuitorilor municipiului București era, în anul 2015, de 77,8 ani,
Capitala fiind regiunea cu cea mai mare speranță de viață din România.[48] Un bărbat trăiește, în
medie, 74,7 ani, în timp ce o femeie – 80,5 ani (față de 78,9 media națională). În 2005, durata medie
de viață la nivelul Capitalei era de 74,1 ani, iar în 1995 – 70,6 ani.[47]
Evoluție istorică
Comunități etnice

Evoluția structurii etnice la recensămintele din 1930, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002 și 2011[49]

Sâr
bi, Alt Inform
Ger Tă Slo Ar
A Tota Rom Mag Ro Ucrai Tu R cro Bul Gr Ev Ce Polo ă ație
man tar vac me
n l âni hiari mi neni1 rci uși ați, gari eci rei hi3 nezi etn nedisp
i i i ni
slov ie onibilă
eni2

3.
19 768. 620. 24.4 9.4 14.4 1.0 1.43 1.8 1.72 4.3 69. 1.66 4.74 7.7
445 66 16 N/A 843
30 725 943 45 50 06 47 5 74 7 39 972 5 9 05
4

1.37 1.29 2.
19 11.8 1.8 5.53 73 2.2 44. 71 1.03 4.00 2.4
3.92 4.31 450 25 76 545 127 794 737
56 04 51 1 5 96 219 0 9 9 32
6 8 3

1.59 1.55 1.
19 9.35 1.1 4.76 47 10 1.8 14. 36 1.74 1.5
6.45 6.29 366 87 397 118 534 659 396
66 7 27 9 6 1 38 494 2 9 51
7 0 3

2.09 2.04 1.
19 10.0 13. 5.56 81 17 1.2 9.1 27 1.13 1.6
4.97 6.92 428 85 383 77 599 471 109
77 33 996 5 3 9 56 99 3 0 92
7 4 0

2.06 2.01 1.
19 8.30 24. 4.29 91 25 93 3.8 13 1.4
7.54 8.10 518 20 346 59 446 350 906 458
92 1 990 5 0 8 5 77 2 48
5 7 9

1.92 1.86 1.
20 5.83 27. 2.35 2.4 36 1.5 2.4 10.
6.33 9.06 425 14 408 49 370 57 246 815 545
02 4 322 8 73 3 92 73 794
4 9 1

1.88 1.61
20 3.35 23. 1.20 2.3 91 41 70 1.3 8.6 220.06
3.42 8.88 279 215 35 296 40 160 565
11 9 973 9 15 3 7 4 33 65 4
5 3
1 La recensămintele din perioada 1930–1977, inclusiv rutenii
2 La recensământul din anul 2011, exclusiv slovenii
3
La recensământul din anul 1930 cehii au fost incluși la slovaci

Comunitatea romă
Cea mai numeroasă comunitate minoritară in București la recensământul din 2011 a fost
comunitatea romă (23.973 de persoane, adică 1,27% din populație). În cursul anilor '90 mulți romi au
emigrat în Occident sau s-au întors în localitățile din provincie din care emigraseră în anii 1970–
1989.
Comunitatea evreiască
Articol principal: Comunitatea evreilor din București.

Templul Coral

Cea mai numeroasă comunitate minoritară din București era odinioară cea evreiască. În 1930 trăiau
în București 69.885 de evrei, reprezentând 10,93% din populația orașului. În timpul războiului, cu
refugiații, numărul acestora depășea 140.000.[50] Evreii din București sunt menționați în cărțile de
istorie încă din secolul al XVI-lea, ca medici la curtea domnească sau comercianți. Aceștia veneau
de la sud de Dunăre, de la Istanbul sau de la Salonic, Grecia.[51] Evenimentele celui de-Al Doilea
Război Mondial și apoi emigrarea în Israel au dus la scăderea masivă a populației evreiești din
București. Pe locul cartierului evreiesc se află astăzi Unirea Shopping Center și zona adiacentă. În
București funcționează în continuare un teatru evreiesc de stat. Continuă să existe mai multe
sinagogi și cimitire evreiești (unul dintre cimitirele evreiești este sefard). La recensământul din 2011,
1.333 de oameni s-au declarat ca fiind evrei. Incluzând și familiile mixte, numărul evreilor din
București ajunge la 4.000 de persoane.[50]
Comunitatea maghiară
Numeroși reformați maghiari s-au stabilit la București la începutul secolului al XVIII-lea, după
înfrângerea revoltei curuților. Este plauzibil faptul că satul Berceni din sudul orașului să fi fost numit
după tabăra soldaților curuți de sub comanda generalului Miklós Bercsényi.[52] Un nou val de
refugiați maghiari a venit la București după înfrângerea revoluției maghiare de la 1848 de către
austrieci. Unul din cei mai proeminenți reprezentanți ai maghiarilor bucureșteni de la mijlocul
secolului al XIX-lea a fost József Sándor, primul traducător al lui Mihai Eminescu, încă în timpul vieții
poetului.
Conform datelor recensământului din 1930, în acel an trăiau în București 24.052 maghiari,
reprezentând 3,76% din populația municipiului. Era vorba îndeosebi de secui din județele Trei
Scaune (azi județul Covasna), Odorhei și Ciuc (azi județul Harghita). Comparativ, în anul 2002 trăiau
5.834 de maghiari, reprezentând 0,3% din totalul populației orașului, iar în 2011 3.359 de maghiari
(0,18%).
În București funcționează Liceul Teoretic „Ady Endre” cu predare în limba maghiară.[53] Casa Petőfi
este centrul cultural al comunității, unde funcționează și biblioteca. În București apare publicația
lunară Bukaresti Közlöny. Biserica Reformată din București oferă liturghii în limba maghiară. Printre
bucureștencele de origine maghiară se numără Vera Renczi, Daniela Gyorfi și Eva Kiss.
Comunitatea germană

Biserica Luterană

Comunitatea germană datează încă din secolul al XVIII-lea, fiind compusă preponderent din
negustori sași. Din acest secol datează și prima mențiune a unei biserici luterane din lemn. În
preajma Primului Război Mondial proporția germanilor atingea 8%, fiind vorba nu numai de sași, ci și
de prusaci și austrieci. În București funcționează Colegiul Goethe(fostul Liceu Teoretic „Hermann
Oberth”) cu predare în limba germană. De asemenea, continuă să existe biserica luterană
(evanghelică) cu limba de liturghie germană. La recensământul din 1977 populația germană era
alcătuită din aproape 8.000 persoane. În 2002 au fost numărați doar 2.358 de germani, iar în 2011
1.209 germani.
Comunitatea armeană

Biserica Armenească

O comunitate cu vechi tradiții culturale și economice în București este cea armeană. În anul 1930
trăiau în București 4.748 de armeni, reprezentând 0,74% din populația municipiului. La
recensământul din 2002 au fost numărați 815 armeni, iar în 2011 doar 565 de armeni. Locuri precum
Strada Armenească amintesc de prezența armenilor în oraș. Există o biserică și un cimitir armenesc
în București.
Comunitatea greacă
Biserica Greacă

O altă comunitate cu vechi tradiții în București este cea grecească. Aceasta datează încă din
timpul perioadei fanariote (1715–1821). În 1930 trăiau în București 4.293 de greci, reprezentând
0,67% din totalul populației orașului. Astăzi au rămas mai puțin de 1.000.
Comunitatea bulgară

Biserica „Sf. Ilie-Hanul Colței”

Prezența unei populații bulgărești în București are o vechime de mai multe secole, existând încă
din secolul al XVII-lea, când niște călugări catolici franciscani bulgari ridicaseră pe locul actualei
biserici Bărăția o biserică din lemn. Majoritatea bulgarilor din București sunt ortodocși, fiind reuniți
din 1954 până în aprilie 2009 în Biserica Ortodoxă Bulgară „Sf. Prooroc Ilie” (actualmente „Sf. Ilie-
Hanul Colței”, preluată de Biserica Ortodoxă Română, prin Arhiepiscopia Bucureștilor –
Protopopiatul III Capitală). Preluarea acestei biserici este considerată abuzivă de comunitatea
bulgărească și de Biserica Ortodoxă Bulgară,[54][55] pe când Biserica Ortodoxă Română privește
acest gest ca fiind legitim.[56] De asemenea, se întâlnesc și bulgari catolici, reprezentați de Biserica
„Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu”. Motivele pentru care bulgarii au sosit în București sunt
diverse: fie politice (se refugiau din cale opreliștii otomane înainte de 1878), fie socio-ecomonice
(pentru a avea un trai mai bun – mai ales în prima jumătate a secolului al XX-lea). Autoritățile
comuniste au închis Liceul bulgar, însă în toamna anului 1999, la București a fost redeschisă, în
paralel cu Liceul român din Sofia, vechea Școala bulgară cu trei clase și un număr de 84 de elevi, cu
predare în limba bulgară. Unele cartiere din București continuă să aibă o populație numeroasă de
bulgari: Giulești-Sârbi,[57] Dudești-Cioplea (în bună parte catolici).[58] Bulgari trăiesc și în cartiere din
unele localități aflate în preajma Capitalei
(în Brănești, Bragadiru, Glina, Dobroești, Pantelimon, Colentina, Chiajna, Roșu sau bulgari catolici
pavlicheni în Popești-Leordeni).[59]
Comunitatea poloneză
În București trăiește, de asemenea, o populație poloneză, aproape la fel de semnificativă ca și cea
din Bucovina. Polonezii au sosit în special înaintea Primului Război Mondial, dar și în timpul celui
de-Al Doilea Război Mondial – în ambele cazuri ca refugiați care au hotărât să se stabilească aici. În
cadrul emigrației polone, un rol însemnat a jucat Uniunea Emigrației Polone (1866–1871), care a
avut o filială și la București. Într-o proporție semnificativă polonezii bucureșteni sunt intelectuali, iar
unii dintre ei au fost primari ai Bucureștiului: Lucian Skupiewski în perioada februarie 1923–aprilie
1923 și Victor Dombrovski, fost general de armată român, chiar în două rânduri, în intervalul
septembrie 1938–septembrie 1940 și în perioada august 1944–iunie 1948.
Strada Polonă este numită după această comunitate. Azi mai trăiesc în București câteva sute de
polonezi, însă în anul 1890 numărul acestora se ridica la aproximativ 3.000 de persoane (circa 1,5%
din populația orașului).
Comunitatea albaneză
București este centrul comunității albaneze din România. Comunitatea albaneză bucureșteană a
început să se formeze în prima jumătate a secolului al XIX-lea, când capitala Țării Românești a
devenit un centru al inițiativelor culturale ale unor intelectuali precum Dora d'Istria, Naim Frashëri,
Jani Vreto și Naum Veqilharxhi (autorul primului abecedar albanez, tipărit la București în
1844). Aleksander Stavre Drenova a conceput versurile imnului național albanez, Hymni i Flamurit,
pe vremea când locuia în București. Cei mai mulți dintre acești intelectuali se refugiaseră în
România din calea opreliștii otomane. În 1920 trăiau în București aproape 20.000 de albanezi. Azi
mai trăiesc doar câteva sute. Majoritatea albanezilor bucureșteni sunt creștini ortodocși, dar există
într-un număr mai mic și albanezi musulmani.
Comunitatea musulmană
Comunitatea musulmană din București este formată atât din imigranți, cât și din populație autohtonă,
ai cărei urmași au sosit de-a lungul timpului. Centrul vieții spirituale a musulmanilor bucureșteni a
fost, de la începutul secolului al XX-lea, geamia București, construită în Parcul Carol I și mutată în
timpul regimului comunist în zona Pieței Eroii Revoluției.[60] Prima moschee din oraș construită după
căderea regimului comunist este ar-Rahman, aflată pe Strada Munții Gurghiului din
cartierul Crângași. Finalizată în 2002, moscheea este deschisă permanent și poate oficia orice ritual
islamic.[61]
Altele
Bucureștiul are și o comunitate chineză și un mic număr de refugiați de diferite naționalități (sirieni,
pakistanezi, afgani, birmani, ucraineni și africani), care locuiesc în principal în cartiere-dormitor
precum Pantelimon.[46]
Religii

Evoluția structurii religioase și confesionale la recensămintele din 1877, 1930,[62] 1992, 2002[63] și
2011[64]

Creș
Gr Ma
Ro Refo tini Evan Alt Fă Infor
eco rtor
Orto man rmaț Penti Ba Adv Mus de rit gheli Mo Ar ă ră mație
A Tot - ii At
docș o- i costa ptiș entiș ulma vechi ci zaic me rel rel nedisp
n al cat lui ei
i cato (Cal li ti ti ni (Star (Lute i ni igi igi onibil
olic Ieh
lici vini) overi rani) e e ă
i ova
)

177. 132. 16.9 20. N/

1 N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A 206 5.854 796 N/A N/A
A
N/A
646 987 91 749
8
 7
7

1
9 639. 486. 36.4 7.32 N/A
12. N/A N/A N/A N/A N/A
12.20 76. N/A N/A N/A
N/
N/A
3 040 193 14 2 882 3 480 A

1
2.06
9 96,5 1,4 0,4 0,1 N/
7.54 0,1% 0,2% N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A
A
N/A
9 % % % %
5
2

2
1.92 1.85 10. 2.
0 23.4 1.88 7.5 3.8 4.38 2.5 1.0
6.33 0.41 5.452 9.488 N/A 729 761 N/A 18 59 2.007
0 50 0 58 10 1 64 68
4 4 2 0
2

2
1.88 1.58 8.
0 22.1 1.29 4.0 3.3 4.05 1.79 1.4 8.4 3.0 222.21
3.42 7.95 5.050 9.037 1.067 415 108 06
1 49 1 16 45 1 4 59 10 03 2
5 1 7
1

Economie și infrastructură
Articol principal: Economia României.

Centrul Financial Plaza

Bucureștiul este cel mai mare centru economic al României. Regiunea Bucuresti-Ilfov a contribuit in
anul 2017 cu 27,3% din PIB-ul la nivel național. [65] În București se regăsește cea mai mare parte
dintre ramurile economice specifice României excluzând agricultura. Începând cu
domeniul serviciilor și terminând cu construcțiile. Întreprinderile constructoare de mașini (utilaj
greu, utilaj siderurgic, petrolier, mașini și utilaje
agricole, locomotive, vagoane, avioane și elicoptere, autobuze). Industrie electrotehnică, electronică,
mecanică fină, optică. Întreprinderi chimice, de materiale de construcție, de prelucrare a lemnului.
Bucureștiul este un important nod feroviar, rutier și aerian.

Transport
Articol principal: Transport în București.
Bucureștiul este principalul nod feroviar (nouă magistrale și o cale ferată de centură de 74 km) și
rutier (șapte magistrale, numeroase autogări) al țării; tot aici se află aeroporturile „Băneasa”
(inaugurat în 1920 pentru traficul intern) și „Otopeni” (inaugurat în 1970 pentru traficul internațional).
Metroul bucureștean are patru linii magistrale, construite din 1974 și până în prezent, însumând
circa 77 km lungime.[66]
Transportul public
Sistemul de transport public din București este cel mai mare din Transport
România. Este compus din sistemul de metrou de 77 km operat de în comun
către Metrorex și rețeaua transportului de suprafață – autobuze (120 în București
de linii), troleibuze (15 linii) și tramvaie (24 de linii) – operată de
către RATB.[67] Adițional, există și microbuze private care fac legătura
cu comunele învecinate. În 2016, RATB a avut 438 de milioane de
călătorii.[68]
Subsolul capitalei este traversat de patru magistrale (M1, M2, M3 și
M4), M1 și M2 fiind cele mai mari și mai cuprinzătoare. M1 este Metrou
magistrala care are conexiuni cu toate celelalte linii de metrou.
M1 · M2 · M3 · M4 · M5 · M6
Metroul reprezintă doar 5% din rețeaua de transport public și este
folosit zilnic de aproape un sfert din populația zonei București-Ilfov, STB
adică 600.000 de persoane.[69] Autobuze · Tramvaie · Troleibuze
Transportul rutier
Inaugurat în 2011, Pasajul Basarab a fost cea mai mare lucrare de infrastructură urbană din România.

Calea Victoriei, un bulevard important în centrul Bucureștiului

Rețeaua de străzi a Capitalei cuprinde 5.340 de străzi, cu o lungime totală de 1.820 km și o

suprafață totală de aproape 20.000 m².[70] Aceasta este centrată în jurul unei serii de bulevarde de
mare capacitate, care, în general, radiază din centrul orașului până la periferie. Axele principale
(nord/sud, est/vest și nord-vest/sud-est) și două inele (interior și exterior) contribuie la reducerea
aglomerației din trafic. Străzile în municipiu sunt de obicei înțesate în timpul orelor de vârf din cauza
creșterii numărului de mașini în ultimii ani. În fiecare zi, peste un milion de vehicule circulă în
interiorul orașului. Aceasta a rezultat în apariția gropilor, care acum sunt considerate ca fiind cea mai
mare problemă de infrastructură a Bucureștiului. La acestea se adaugă lipsa spațiilor de parcare,
dar și subdimensionarea infrastructurii pietonale.[71]
Pe 17 iunie 2011, Pasajul Basarab a fost inaugurat și deschis traficului, completând astfel inelul
interior al orașului.[72] Construcția pasajului a durat cinci ani și astăzi este cel mai lung pod
suspendat din România și cel mai lat astfel de pod din Europa.[73] De la finalizare, traficul pe Podul
Grant și în zona Gării de Nord a devenit considerabil mai fluid.[74]
Bucureștiul este principalul nod al rețelei drumurilor naționale române, fiind punctul de începere
pentru trei autostrăzi (A1 spre Pitești, A2 spre Constanța și A3 spre Ploiești) și nouă drumuri
naționale
(DN1 spre Oradea, DN1A spre Brașov, DN2 spre Suceava, DN3 spre Călărași, DN4 spre Oltenița, D
N5 spre Giurgiu, DN6 spre Timișoara și Cenad, DN7 spre Nădlac și DN71 spre Sinaia).
Transportul feroviar

Gara de Nord

Bucureștiul este nodul feroviar principal al companiei naționale Căile Ferate Române. Cea mai
importantă stație feroviară este Gara de Nord din care pleacă și sosesc trenuri zilnice din diverse
localități românești, precum și din orașe europene. Prin Gara de Nord trec zilnic 283 trenuri ale
operatorului de stat CFR Călători și două ale operatorului privat Regiotrans. De asemenea, există și
alte gări: Basarab, Băneasa, Obor, Progresul (închisă traficului de călători în 2006) și Titan Sud. Din
oraș pornesc cinci magistrale feroviare: 300 (București–Oradea), 500 (București–Bacău–Suceava–
Verești), 700 (București–Brăila–Galați), 800 (București–Constanța), 900 (București–Drobeta-Turnu
Severin–Timișoara–Jimbolia) și trei linii secundare interoperabile: 901 (București–Pitești–Craiova),
902 (București–Giurgiu) și 903 (București–Oltenița).
Transportul aerian

Aeroportul Internațional Henri Coandă, cel mai mare din România

În București există în prezent două aeroporturi funcționale: Aeroportul Internațional Henri

Coandă (inițial „Otopeni”) și Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu (inițial „Băneasa”). Henri Coandă
este cel mai mare aeroport al României, deservind aproape 11 milioane de pasageri în 2016[75] și
fiind centrul principal pentru operatorul național TAROM. De acolo pleacă și sosesc zilnic zboruri din
alte orașe din România precum și numeroase alte aeroporturi din Europa, Americi, Asia și Africa.
Cunoscut până în 2012 ca hub-ul low-cost al Bucureștiului, Aurel Vlaicu operează astăzi doar
zboruri private.[76]
Transportul pe apă
Bucureștiul se situează pe malurile Dâmboviței, dar fiindcă acest râu nu este navigabil, orașul nu a
funcționat niciodată ca port, rolul acesta fiind rezervat pentru alte orașe, precum Giurgiu și Oltenița,
aceste orașe fiind amplasate la distanțe mici: 65, respectiv 62 de kilometri. În anul 2010, mai mulți
politicieni au reluat ideea continuării construcțiilor la Canalul Dunăre–București, lung de 73 km, care
va lega orașul cu Dunărea, prin canalizarea râurilor Dâmbovița și Argeș. Potrivit primarului Capitalei
de atunci, Sorin Oprescu, canalul este finalizat în proporție de 65%.[77] Totodată, ministrul Dezvoltării
Regionale și Turismului, Elena Udrea, declara în iunie 2010 că intenționează să includă proiectul în
Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Se așteaptă ca acest canal să devină o
componentă importantă a infrastructurii de transport orășenești.[78]

Politică

Gabriela Firea, Primarul General al Bucureștiului din 2016

Bucureștiul are un statut special în țară, fiind singurul oraș care nu aparține niciunui județ. Totuși,
populația sa este mai numeroasă decât a oricărui județ.
Primăria administrează orașul și este condusă de un Primar General. Puterea Primăriei Generale
este la fel ca a oricărui consiliu județean din România. După alegerile din iunie 2016 Primar General
este Gabriela Firea, prima femeie primar din istoria Bucureștiului.[79] Primăria Generală este
responsabilă cu utilitățile (apa, transportul, bulevardele principale), iar Primăriile sectoarelor au
responsabilitatea contactului dintre cetățeni și consiliile locale, străzile secundare, parcuri, școli și
serviciile de salubrizare.
Consiliul General al Municipiului București se compune din 55 de consilieri:[80]

Partid Consilieri Componența Consiliului

PSD 24

USB 13

PNL 8
 ALDE 4

PMP 3

Ind. 3

Ca toate celelalte consilii locale din România, consiliile sectoriale, consiliul general și primarii sunt
aleși la fiecare patru ani de către locuitorii Bucureștiului. În plus, Bucureștiul are un prefect, numit
de guvernul României. Prefectului nu i se permite să fie membru al unui partid politic și rolul acestuia
este de a reprezenta guvernul la nivel municipal. Prefectul acționează ca o autoritate de legătură
care facilitează implementarea planurilor naționale de dezvoltare și a programelor de guvernare la
nivel local. Din 2017, prefectul Bucureștiului este Adrian Petcu.
Împărțire administrativă
Articol principal: Sectoarele Bucureștiului.

Noul sediu al Primăriei Capitalei în apropiere de Podul Ciurel

Bucureștiul este împărțit în șase sectoare, fiecare administrat de câte o Primărie de sector.
Sectoarele sunt dispuse radial (și numerotate în sensul acelor de ceasornic), astfel încât fiecare să
aibă în administrație o parte a centrului Bucureștiului. Împărțirea actuală pe sectoare a Bucureștiului
este cea prevăzută de Decretul nr. 284/1979, în vigoare și în prezent.[81]
Până în prezent, nu există un consens administrativ în legătură cu numărul de cartiere ale orașului,
dar Planul Urbanistic General al Bucureștiului identifică 70 de cartiere diferite.[46] Pe de altă parte, un
studiu antropologic al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a identificat mai
mult de 100.[46]
Prima formă de organizare administrativă a Bucureștiului a fost cea a plășilor. La sfârșitul secolului
al XVIII-lea, în 1798, existau cinci plăși: Târgul, Podul Mogoșoaiei, Târgul de afară, Broștenii și
Gorganul.[82] Acestor cinci plăși le corespundeau, la începutul secolului al XIX-lea, în
timpul războiului ruso-turc (1806–1812), culorile sau „boielile”: Roșu, Galben, Negru, Albastru și
Verde.[82] Teritoriul numit Roșu, cel mai mic dintre cele cinci culori și cuprinzând centrul comercial și
o porțiune îngustă pe malul drept al Dâmboviței, a fost desființat la începutul secolului al XX-lea.
Teritoriul acestei culori a fost repartizat celorlalte patru.[82] După reforme succesive, prin legea
administrativă din 1950, cele patru culori s-au transformat în opt raioane, care au permis o
administrație mai intensivă și au stimulat într-un mai mare grad inițiativele locale. Cele opt raioane
ale Bucureștiului purtau următoarele denumiri: Grivița Roșie (1), 30 Decembrie (2), 1 Mai (3), 23
August (4), Tudor Vladimirescu (5), Nicolae Bălcescu (6), V. I. Lenin (7) și 16 Februarie (8).[82]
 Sector Suprafață (km²) Populație (2011) Primar

Sectorul 1 67,5 225.453 Dan Tudorache (PSD)

Sectorul 2 32 345.370 Mugur Toader (PSD)

Sectorul 3 32 385.439 Robert Negoiță (PSD)

Sectorul 4 34 287.828 Daniel Băluță (PSD)

Sectorul 5 30 271.575 Daniel Florea (PSD)

Sectorul 6 38 367.760 Gabriel Mutu (PSD)

Zona metropolitană
Articol principal: Zona metropolitană București.
Zona metropolitană București (abreviat ZMB) cuprinde actualmente aproximativ 2,4 milioane de
locuitori (neoficial 3,4 milioane). Conform proiectelor Primăriei București, ZMB urmează să fie mărită
astfel încât să cuprindă 94 de unități administrativ-teritoriale (84 de comune, opt orașe,
municipiul Oltenița și municipiul București), întinse pe un teritoriu de 5.046,1 km².[83]
Sistemul judiciar
Palatul de Justiție, sediul Curții de Apel București, văzut de pe malurile Dâmboviței

Sistemul judiciar al Bucureștiului este similar cu cel al celorlalte județe. Fiecare dintre cele șase
sectoare are propria judecătorie, în timp ce infracțiunile mai grave sunt direcționate Tribunalului
București. Curtea de Apel București judecă recursurile la deciziile luate de judecătoriile și tribunalele
Bucureștiului și a altor cinci județe învecinate (Teleorman, Ialomița, Giurgiu, Călărași și Ilfov).
Bucureștiul este, de asemenea, sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții
Constituționale și Direcției Naționale Anticorupție.
Bucureștiul are o forță de poliție municipală, Poliția București, care este responsabilă de controlul
criminalității în întregul oraș și operează 26 de secții.[84] Poliția București își are sediul central
pe Calea Victoriei,[85] în centrul orașului. Începând cu anul 2004, fiecare primărie de sector are, de
asemenea, sub administrația sa o poliție comunitară, care se ocupă de problemele comunității
locale. În București se află și inspectoratele generale ale Jandarmeriei și ale Poliției Române.
Criminalitate
Rata criminalității în București este destul de scăzută în comparație cu alte capitale europene,
numărul total al infracțiunilor scăzând cu 9% între 2015 și 2016.[86] În 2017, rata criminalității era de
28,92%, sub Madrid, Amsterdam, Berlin, Moscova, Stockholm, Londra, Paris și Roma,[87] Bucureștiul
menținându-se ca una dintre cele mai sigure capitale europene.[86] Rata crimelor violente rămâne
scăzută, cu 31 de crime înregistrate în 2014, toate fiind soluționate.[88]
Deși în anii 2000 au avut loc o serie de acțiuni ale poliției împotriva unor grupări infracționale, cum ar
fi clanul Cămătaru, criminalitatea organizată are, în general, un impact redus asupra vieții publice.
Infracțiunile minore sunt mai frecvente, în special sub forma furtului din buzunare sau genți, și au loc
de cele mai multe ori în rețeaua de transport public a orașului. Cu toate acestea, furtul s-a redus cu
11% în 2016 față de anul precedent.[86] Infracționalitatea este mai ridicată în cartierele sudice ale
orașului, în special în Rahova și Ferentari, zone dezavantajate din punct de vedere social.[89]
Deși prezența copiilor străzii a fost o problemă în București în anii 1990, numărul lor a scăzut în
ultimii ani, situându-se acum la sau sub media marilor orașe europene. Un documentar
numit Children Underground și nominalizat la Oscar a ilustrat viața copiilor străzii români în
2001.[90] Aproximativ 1.100 de persoane încă locuiesc pe străzile Bucureștiului, 41% dintre ele fiind
minore.[91] Multe sunt exploatate, practică cerșetoria sau prostituția.[92]
Calitatea vieții
Conform studiilor despre calitatea vieții în orașele lumii, emise anual de firma de consultanță Mercer,
Bucureștii se aflau pe locul 94 în topul mondial al calității vieții, în anul 2001,[93] și au coborât pe locul
108 în anul 2009.[94] Bucureștiul este astfel pe penultimul loc în topul calității vieții, între capitalele
Uniunii Europene, pe ultimul loc fiind capitala bulgară, Sofia.

Cultură
Viața culturală a Bucureștiului este un melanj bogat între cultura tradițională (elitistă) – reprezentată
de un sector consistent de arte ale spectacolului (teatru, operă, dans și muzică), dar și de o rețea
extinsă și diversă de muzee –, o cultură de masă (recreere) – reprezentată de un număr tot mai
mare de festivaluri, concerte și evenimente în aer liber – și o scenă a artelor contemporane cu
dezvoltare rapidă.
Clădiri emblematice
În București își au sediul Parlamentul (găzduit în Palatul Parlamentului sau Casa
Poporului), Guvernul și Președinția României. De asemenea, își au sediul numeroase instituții de
cultură, precum: Academia Română (fondată în 1866), peste 60 de institute de
cercetare, Universitatea, Institutul Politehnic, Institutul de Medicină, alte numeroase institute de
învățământ superior, mari biblioteci (Biblioteca Academiei, Biblioteca Națională, Biblioteca Centrală
Universitară, printre altele) ș.a.m.d.
Evenimente culturale și festivaluri

Ateneul Român

Concert la Filarmonica „George Enescu”

Trupă de dans latino din Franța la Festivalul Internațional de Teatru de Stradă

O serie de festivaluri culturale se desfășoară în București pe tot parcursul anului, însă majoritatea
festivalurilor au loc în iunie, iulie și august. Societatea culturală „Ateneul Român”
organizează Festivalul „George Enescu” în diferite locații din București în septembrie, la fiecare trei
ani. Ediția inaugurală a avut loc în 1958,[95] iar astăzi este cel mai important festival de muzică
clasică și contemporană găzduit de România,[96] reunind interpreți și orchestre din întreaga lume.
Lansat în 2010 de către Muzeul Național al Literaturii Române, Festivalul Internațional de Poezie,
unul dintre cele mai importante festivaluri de gen din România, a atras în 2016 peste 100 de poeți
din 30 de țări.[97] Cel mai longeviv eveniment dedicat cărții din România, Târgul Internațional
Gaudeamus, are loc tot în București și este vizitat anual de peste 125.000 de cititori.[98] Există și
festivaluri dedicate dansului, artelor vizuale (din 2005, Bucureștiul are propria bienală), dar și muzicii
de orice gen, de la jazz la rock și muzică electronică. Notabile sunt Summer Well, desfășurat anual
pe domeniul Știrbey din Buftea, B'Estfest și TimeShift, ambele organizate la Romexpo.
În ultimii ani s-a constatat o creștere a numărului de festivaluri dedicate teatrului și cinematografiei.
Printre acestea se numără Festivalul Național de Teatru, Festivalul Internațional de Teatru de
Stradă, Bucharest International Experimental Film Festival și Festivalul Filmului European. De
asemenea, Bucureștiul este gazda unuia dintre cele mai importante festivaluri de film de animație
din Europa, Anim'est.[99] În 2004, Bucureștiul s-a impus în circuitul festivalurilor de film importante
din Europa de Est cu Festivalul Internațional de Film București, un eveniment recunoscut pe scară
largă în Europa, având ca invitați de onoare nume sonore în industria cinematografică: Andrei
Koncealovski, Danis Tanović, Nikita Mihalkov, Rutger Hauer, Jerzy Skolimowski, Jan Harlan, Radu
Mihăileanu etc.[100]
Datorită creșterii comunității chineze din oraș, în februarie 2005, Primăria Capitalei a organizat un
festival tematic cu ocazia Anului Nou Chinezesc în Parcul Nichita Stănescu.[101] De atunci,
comunitățile thailandeză,[102] turcă,[103] greacă[104] sau armeană[105] au organizat diverse festivaluri
culinare sau culturale în oraș.
În 2005, Bucureștiul a devenit primul oraș din sud-estul Europei care a găzduit CowParade, amplu
eveniment de artă urbană. Cu ocazia festivalului, zeci de sculpturi multicolore înfățișând văcuțe au
putut fi admirate în tot orașul.[106]
Cultură tradițională

Case tradiționale și o biserică de lemn în Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Cultura tradițională românească continuă să aibă o influență majoră în arte, precum teatru, film și
muzică. Bucureștiul are două muzee etnografice de renume internațional: Muzeul Țăranului
Român și Muzeul Satului, unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din țară.
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, situat în Parcul Herăstrău, acoperă o suprafață de 14 ha
și conține peste 380 de monumente de arhitectură tradițională din toate colțurile țării.[107] Muzeul
Satului este, de asemenea, cel mai vizitat obiectiv cultural din România.[107]
Muzeul Țăranului Român a fost declarat în 1996 Muzeul European al Anului.[108] Patronat de
Ministerul Culturii, muzeul conservă și expune numeroase colecții de obiecte și monumente ale
culturii materiale și spirituale. Muzeul deține una dintre cele mai bogate colecții de obiecte țărănești
din România, cu un patrimoniu evaluat la peste 90.000 de piese organizate în mai multe colecții:
ceramică, port, textile, obiecte din lemn, religioase, obiceiuri etc.[109]
Muzeul Național de Istorie a României este un alt muzeu important din București, care conține o
colecție de artefacte care detaliază istoria și cultura românească din preistorie și până în epoca
modernă.
Lăcașuri de cult
Vezi și: Listă de biserici din București.

Catedrala Patriarhală și Palatul Patriarhiei

Bucureștiul păstrează numeroase monumente de artă religioasă și medievală, printre care o serie de
biserici și mănăstiri datând din secolul al XVI-lea, de când orașul a devenit reședință statornică a
voievozilor munteni.
Bucureștiul este sediul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, una dintre bisericile ortodoxe orientale
în comuniune cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, dar și a subdiviziunilor sale, Mitropolia
Munteniei și Dobrogei și Arhiepiscopia Bucureștilor. Credincioșii ortodocși îl consideră pe Dimitrie
cel Nou Basarabov sfântul protector al orașului.[110] În București există 248 de lăcașuri de cult
ortodoxe.[111] Cea mai veche dintre ele, Biserica Sf. Anton, se află situată în complexul Curtea
Veche. Numită și Biserica Domnească, aceasta a fost zidită de domnitorul Mircea Ciobanul în anul
1559.[112] Astăzi găzduiește moaștele sfântului Antonie cel Mare, aduse în 2017 de la abația Sf.
Antonie din regiunea franceză Dauphiné.[113] Una dintre cele mai mici și mai reprezentative biserici
din București este Biserica Bucur Ciobanul. Deși nu are o datare exactă, biserica este considerată
una dintre cele mai vechi din oraș, a cărui întemeietor ar fi chiar Bucur, cel de la care își trag numele
atât biserica, cât și Bucureștiul.[114] La polul opus, cel mai mare lăcaș de cult ortodox din București
este Catedrala Sf. Spiridon Nou, a cărei pictură interioară a fost executată de Gheorghe
Tattarescu.[115] În 2010 au început lucrările de construcție la Catedrala Mântuirii Neamului
Românesc.[116] Situată în apropierea Palatului Parlamentului, catedrala va avea o capacitate de
5.000 de persoane[117] și o înălțime de 120 m,[118] devenind astfel cea mai mare biserică ortodoxă din
lume.
Orașul este centrul și altor organizații creștine din România, printre care Arhidieceza Romano-
Catolică, înființată în 1883, și Eparhia Greco-Catolică „Sf. Vasile cel Mare”, înființată în 2014.
În București mai există astăzi șase sinagogi, din cele câteva zeci existente înaintea rebeliunii
legionare din 1941, cutremurului din 1977 și demolărilor sistematice din anii 1980.[119] Printre
acestea se numără Templul Coral, Sinagoga Mare și Templul Unirea Sfântă. Ultimul a fost
transformat în Muzeul de Istorie a Evreilor din România „Șef rabin dr. Moses Rosen”,[120] în timp ce
Templul Coral și Sinagoga Mare încă oficiază slujbe regulate.[121]
O moschee cu o capacitate de 2.000 de persoane[122] se află în etapele de planificare și va fi
construită pe Bulevardul Expoziției. Terenul pe care va fi construită moscheea a fost oferit Muftiatului
Cultului Musulman din România, în baza unui contract de închiriere de 49 de ani, de către Guvernul
României.[123] Proiectul va fi finanțat de guvernul turc și din donații private.

Lăcașuri de cult din București

Catedrala Sf. Spiridon

Nou, cel mai mare lăcaș
de cult ortodox din
București
Biserica Sf. Anton, cea
mai veche biserică din
București

Biserica Rusă

Biserica Kretzulescu

Catedrala romano-
catolică Sf. Iosif
 Detaliu de pe Sinagoga
Eșua Tova, cel mai
vechi lăcaș de cult
evreiesc din București

Arhitectură
Arhitectura istorică

Statuia lui Vlad Țepeș din Curtea Veche

Substanța medievală a Bucureștiului a fost de-a lungul timpului grav afectată de distrugeri și
incendii. În plus, orașul a pierdut în mod tragic o serie de monumente, mai ales biserici, și în
decursul campaniei de „urbanism” inițiate în secolul trecut de Nicolae Ceaușescu. Din nucleul
orașului medieval de pe malurile Dâmboviței s-au păstrat vestigiile Curții Vechi (sec. XV–XVI)
cu Biserica Domnească „Buna Vestire”, care datează probabil din vremea lui Mircea Ciobanul (d.
1559).
Strada Lipscani, în jurul căreia se desfășoară ceea ce este considerat centrul istoric al Bucureștiului,
a fost atestată pentru prima dată în 1589 sub numele de „Ulița Mare”.[124] Numele de astăzi îl
primește în 1947 de la negustorii ce comercializau mărfuri aduse de la Lipsca (astăzi Leipzig).
Clădirile de pe strada Lipscani au fost ridicate preponderent în secolul al XIX-lea în stilul neoclasic și
neobaroc, fiind naționalizate în anul 1948. În anii 1980, regimul comunist le-a dat în folosință unor
locatari ce le-au adus într-o stare deplorabilă. Lipscaniul este una din străzile Bucureștiului care are
cele mai multe obiective pe Lista monumentelor istorice (peste 30), reunite sub titulatura Ansamblul
de arhitectură „Strada Lipscani”.[125] Din 2005, zona Lipscani este doar pietonală și este în curs de
restaurare. Pe lângă clădirile de secol XIX, pe strada Lipscani s-au păstrat o serie de hanuri,
notabile fiind Hanul Gabroveni (cel mai vechi dintre ele și restaurat în 2014),[126] Hanul lui
Manuc (1808) și Hanul cu Tei (1833).
Secolele XVI–XVII

Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” a mănăstirii Mihai Vodă

Mănăstirea Radu Vodă a fost ridicată pe vremea lui Alexandru al II-lea Mircea, dar a fost distrusă
deja în 1595 de Sinan Pașa, pentru a fi în secolul al XVII-lea reconstruită și fortificată de către Radu
Mihnea și Alexandru Coconul. Atât elementele tradiționale (planul triconc, turla pe naos), cât și
pronaosul supralărgit, încununat de trei turle, sunt influențate de formele bisericii mănăstirii din
Curtea de Argeș. Din ansamblul mănăstirii Mihai Vodă, ctitoria lui Mihai Viteazul, s-a păstrat doar
biserica. Construcția a fost, împreună cu turnul-clopotniță din secolele XVI–XVIII, translată din fosta
incintă monastică în 1986. Clădirea mănăstirii, care adăpostise până atunci Arhivele Statului, a fost
distrusă. Din secolul al XVI-lea datează și biserica mănăstirii Mărcuța, o ctitorie pe plan triconc cu
turlă pe naos a marelui vistier Dan. În 1733 biserica a fost reînnoită și împodobită cu picturi murale,
iar din 1945 până în 1957 ea a fost restaurată. Alte importante mărturii ale secolului al XVI-lea,
biserica Alba-Postăvari și biserica Spirea Veche, au fost distruse în primăvara lui 1984.
În epoca lui Matei Basarab a fost rezidită Mănăstirea Plumbuita (1647) după modelul ctitoriei
lui Radu cel Mare de la Dealu, pentru a comemora victoria din 1632 împotriva turcilor. Din Casa
Domnească construită atunci s-a păstrat doar o latură interioară a curții. Biserica de plan triconc
fusese ridicată pe vremea lui Mihnea al II-lea Turcitul, dar suferise în 1595 mari distrugeri.
Clădiri ale stilului brâncovenesc din București

 Biserica Colțea
 Biserica Fundenii Doamnei
 Biserica Kretzulescu
 Biserica Stavropoleos
 Catedrala Patriarhală
 Corpul vechi al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
 Mănăstirea Antim
 Palatul Cotroceni

Biserica Patriarhiei cu hramul Sf. Dimitrie cel Nou, ridicată sub domnia lui Constantin Șerban,
dezvoltă modelul dat de biserica episcopală din Curtea de Argeș, folosind proporții mai masive, mai
ales în cazul unui monumental pridvor vestic. După mutarea mitropoliei de la Târgoviște la București
în 1668, ea a devenit Catedrală Mitropolitană, și în 1925, după ridicarea Bisericii Ortodoxe Române
la rang de patriarhie, Catedrală Patriarhală. În apropierea acestei biserici se află ansamblul
reședinței mitropolitane, dispus în pantă pe Dealul Viilor. În incinta acestui complex s-au păstrat
unele construcții din 1698, aparținând fostei mănăstiri, printre care se numără poarta principală a
edificiului, un paraclis cu galerie și treptele care duc spre portal. Acestea au fost reînnoite în 1723.
Mănăstirea Cotroceni din 1679 a fost complet demolată în 1985. Ea adăpostea mormântul
lui Șerban Cantacuzino. Biserica ei se distingea prin proporțiile armonioase și printr-o tâmplă bogat
ornamentată. Tot o ctitorie a domnitorului Șerban Cantacuzino este și Biserica Doamnei (1683), care
conține un ansamblu de pictură murală executat de zugravii Constantinos și Ioan.

Biserica Stavropoleos

Unul din monumentele importante ale stilului brâncovenesc este biserica mănăstirii Antim (1713–
1715), o ctitorie a mitropolitului Antim Ivireanul. Perioada clasică a stilului este reprezentată aici de o
ornamentică bogată, caracterizată de motive florale, de un pridvor monumental purtat de coloane și
de un fronton semicircular care denotă influența barocului italian. Aripile de nord și de est ale
edificiului monastic au fost demolate în 1984. În epoca brâncovenească este întemeiat de
spătarul Mihai Cantacuzino și Spitalul Colțea (1702), prima instituție spitalicească din Țara
Românească. Alte monumente ale stilului brâncovenesc clasic sunt: Biserica Fundenii
Doamnei(1699), Palatul Mogoșoaia (1702) și Biserica Colțea (1695–1702), din ansamblul căreia s-a
păstrat paraclisul din 1701–1702, ancadramentul cu decor dens al ușii spre pronaos, precum și
canaturile din lemn ale acestei uși. O fază târzie a stilului brâncovenesc era reprezentată
de Mănăstirea Văcărești (1716–1722), o ctitorie a lui Nicolae Mavrocordat distrusă în ultimii ani ai
dictaturii comuniste. Lăcașul monastic avea o ornamentică deosebit de bogată și era considerat
drept o sinteză a arhitecturii sacrale tradițional românești. Alte monumente ale acestei epoci
sunt Biserica Kretzulescu (1722) și Biserica Stavropoleos (1724–1730), cu un pridvor bogat
ornamentat. Din vremea lui Constantin Brâncoveanu datează și viitoarea Cale a Victoriei, stradă
numită inițial Podul Mogoșoaiei, deoarece făcea legătura între reședința domnească de la poalele
dealului Mitropoliei și palatul de la Mogoșoaia.
Secolele XVIII–XIX

Curtea interioară a Hanului lui Manuc, construit de Manuc Bei în 1808

Secolele XVIII și XIX constituie pentru arhitectura Bucureștiului perioada unei mari înfloriri. După o
perioadă de tranziție, reprezentată prin bisericile Sf. Elefterie (1743) și Olari (1758) care continuă
parțial formele tradiționale ale epocii brâncovenești, apar primele edificii construite în
stil neoclasic (Palatul Ghica Tei, 1822) sau neogotic (Palatul Suțu din 1833 și Biserica Sf. Spiridon
Nou din 1852–1858). Din punct de vedere urbanistic, Bucureștiul a cunoscut sub domnitorii fanarioți,
deci până în 1821, și o puternică influență orientală, evidentă mai ales în amenajarea piețelor după
modelul constantinopolitan, a așa-numitelor maidane, și în arhitectura caselor particulare și a
celebrelor hanuri. Reprezentativ pentru aceste influențe este Hanul lui Manuc, construit în 1808 de
către un negustor armean.

Corpul vechi al BNR

Palatul CEC văzut noaptea

Palatul Kretzulescu, sediul Centrului European pentru Învățământul Superior (UNESCO-CEPES)

Influența Parisului și a școlii franceze de arhitectură devine hotărâtoare odată cu

desăvârșirea Palatului Știrbei de către arhitectul francez Michel Sanjouand în 1835. În a doua
jumătate a secolului al XIX-lea planul orașului căpătă treptat, și datorită proiectelor urbanistice
inițiate de Sanjouand, un caracter reprezentativ prin formarea unui centru circular, trasarea unor
magistrale largi, ridicarea de edificii monumentale pentru instituțiile din administrație și cultură,
precum și prin amenajarea unor areale întinse ca parcuri. Astfel, parcul central al
Bucureștiului, Cișmigiul, ia ființă la mijlocul secolului, după proiectele arhitectului peisagist german
Carl Friedrich Wilhelm Meyer. Acesta va contribui și la continuarea Șoselei Kiseleff, care
prelungea Calea Victoriei spre nord încă din 1832. Din păcate, noile curente în arhitectură au dus și
la demolarea unor biserici, mănăstiri și hanuri medievale, precum și la impunerea cu orice preț a
canonului francez în restaurare și reconstrucție. Clădirile „micului Paris” au schimbat aspectul
vechiului oraș, din care s-au păstrat mai ales spațiile subterane greu de recuperat datorită impunerii
unei noi structuri urbanistice. Numeroși arhitecți francezi au contribuit la impunerea neoclasicismului,
apoi a romantismului și a eclectismului de școală franceză. Astfel, Palatul Băncii Naționale (corpul
vechi) este o operă din 1883–1885 a arhitecților Joseph Cassien-Bernard și Albert Galleron. După
planurile lui Paul Gottereau s-a construit Casa de Economii și Consemnațiuni de pe Calea Victoriei,
cu o alură de catedrală eclectistă purtând o cupolă centrală de sticlă și metal, care îi conferă
transparență. Același Gottereau a proiectat și clădirea Fundațiilor Regale, astăzi unul dintre
corpurile Bibliotecii Centrale Universitare.
Ion Mincu a fost inițial un promotor al școlii franceze de arhitectură, datorită anilor de studii petrecuți
la Paris. Palatul Curții Supreme de Justiție, o operă din această perioadă a lui A. Ballu la care a
colaborat Mincu, a devenit azi, după o perioadă îndelungată de renovare, sediul Curții de Apel
București și a Judecătoriei Sectorului 5. Remarcabile mai sunt Catedrala Sfântul Iosif, construită de
Friedrich Schmidt în stil neogotic, și Ateneul Român, conceput de Constantin Baicoianu și Albert
Galleron și construit între 1885 și 1888. Ateneul este o clădire caracteristică pentru stilul eclectic al
capitalei, bazat pe structuri clasiciste, așa cum a fost el cultivat în Franța.
Secolul XX

Arcul de Triumf
Palatul Cercului Militar Național, inaugurat în 1923

Acest stil a prevalat și în arhitectura de la începutul secolului al XX-lea în București, în pofida

diverselor curente secesioniste ale vremii. Astfel, fostul Palat al Poștelor, azi Muzeul Național de
Istorie a României, construit în anul 1900 după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu, are un
pridvor masiv de ordin pseudodoric, un parament cu rustica și diverse elemente decorative datorate
în parte renașterii, în parte clasicismului. Un concept asemănător a stat la baza fostului Palat al
Parlamentului (1907), azi Palatul Patriarhiei, după planurile lui Dimitrie Maimarolu. Clădirea Primăriei
Municipiului București, ridicată între anii 1906 și 1910 de Petre Antonescu, ilustrează anumite
tendințe retrospective ale începutului de secol, care vizau o renaștere a tradițiilor naționale în
arhitectură, mai ales a stilului brâncovenesc. Idealul unei școli de arhitectură neoromânească se
face remarcat și în opera lui Ion Mincu, de pildă în „Bufetul de la Șosea” de pe Șoseaua Kiseleff din
1892. Tradiția arhitecturală moldovenească l-a inspirat pe arhitectul Nicolae Ghica-Budești, de
exemplu în Muzeul de Etnografie, Artă Națională, Artă Decorativă și Industrială, azi Muzeul
Țăranului Român, construit în etape între anii 1912 și 1939.

Casa Presei Libere, monument de arhitectură comunistă

Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, reconstruit și modernizat după planurile arhitectului Romeo Belea

Stilul neoromânesc nu a putut însă depăși canonul francez, reprezentat în primele decenii ale
secolului de Palatul Regal al arhitectului Nicolae Nenciulescu, azi Muzeul Național de Artă al
României, o construcție alcătuită dintr-un corp central și două aripi laterale care expunea un nu
tocmai riguros neoclasicism, și de Arcul de Triumf, o operă a arhitectului Petre Antonescu. În anii '30
își fac apariția primele modernisme ale secolului; astfel, cu Palatul Telefoanelor se ridică pe Calea
Victoriei un mic zgârie-nori de tip american. În anii '50 ai secolului al XX-lea au fost ridicate în centru
unele clădiri reprezentative ale noii puteri, de exemplu Casa Scânteii (1956) sau Opera
Română (1953). Opera, deși după un proiect stalinist, expune elementele de eclectism tipice pentru
sfârșitul secolului al XIX-lea. De asemenea, în primul deceniu al dictaturii comuniste suprafața
orașului s-a mărit în mod semnificativ prin construcția de noi cartiere de locuințe, care aveau parțial
caracterul de oraș-satelit: Balta Albă, Drumul Taberei, Floreasca, Pajura, Berceni, Grivița. În primii
ani ai lui Ceaușescu arhitectura s-a putut elibera în mare măsură de canonul stalinist.
Între 1968 și 1970 a fost edificat Hotelul Intercontinental, până în 2004 cea mai înaltă construcție-
turn din România, și tot în 1970 a fost terminată noua clădire a Teatrului Național, a cărei modernism
a fost ulterior denaturat, la ordinul lui Ceaușescu, prin fațade cu arcade. Epoca lui Nicolae
Ceaușescu a adus cu sine schimbări grave în structura urbanistică a capitalei. Construirea unui nou
palat prezidențial și a Bulevardului Victoriei Socialismului s-a făcut cu prețul distrugerii vechilor
cartiere Uranus, Izvor, Rahova și Antim. Foarte contestată în noul ansamblu este Casa Poporului a
arhitectei Anca Petrescu, azi sediu al Parlamentului României. Lucrările la acest edificiu
megaloman, care se întinde pe o suprafață de 350.000 m², au început în anul 1984. Construcției i se
impută lipsa de unitate stilistică și proporțiile care ignoră modelul clasicist după care se orientează
de fapt.
Arhitectura contemporană

Asmita Gardens

Sediul Uniunii Arhitecților din România, o combinație neobișnuită de vechi și nou

Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România și Promenada Mall
Clădiri de birouri în Piața Victoriei

De la căderea comunismului în 1989, multe clădiri din epoca comunistă au fost renovate,
modernizate și folosite în alte scopuri.[127] Poate cel mai bun exemplu în acest sens este
transformarea așa-numitelor „circuri ale foamei”, foste complexe agroalimentare neterminate, în
mall-uri și centre comerciale. Centre comerciale moderne precum Unirea Shopping
Center, București Mall sau Plaza Romania au apărut pe structurile preexistente ale fostelor „circuri
ale foamei”. Un alt exemplu este transformarea unei vechi construcții utilitare din Centrul Civic în
hotelul Marriott de astăzi. Acest proces a fost accelerat după 2000, când orașul a trecut printr-o
perioadă de boom imobiliar, iar multe clădiri comuniste din centrul Bucureștiului au devenit ținta
investitorilor imobiliari datorită locației lor. Multe blocuri de apartamente din epoca comunistă au fost,
de asemenea, renovate pentru a îmbunătăți aspectul urban.
Legea impune păstrarea și consolidarea clădirilor cu valoare istorică. Multe construcții îmbină astfel
rămășițe ale unor clădiri istorice cu arhitectura de secol XXI, unde oțelul și sticla predomină. Cu
toate acestea, mulți arhitecți le consideră un kitsch urban.[128] Exemple în acest sens sunt sediul
Uniunii Arhitecților din România (poreclită de locuitori „clădirea cyborg”),[129] hotelul Novotel,
Metropolis Center, spațiile de birouri de pe Splaiul Unirii, The Ark (fosta Bursă de Mărfuri) și
Biblioteca Națională.[130]
În ultimul deceniu au fost construite o serie de clădiri de birouri înalte, în special în zonele de nord și
de est ale orașului. Cea mai înaltă clădire din București și totodată cea mai înaltă din țară este Sky
Tower, parte a Floreasca City Center. Finalizată în 2013, clădirea măsoară 137 de metri înălțime.
Alte exemple de clădiri înalte construite după 2000 includ:[131] Globalworth Tower (118 m), Tower
Center International (106 m), Bucharest Financial Plaza (83 m), BRD-GSG Tower (82 m), Nusco
Tower (80 m), Euro Tower (80 m), Charles de Gaulle Plaza (80 m), Cathedral Plaza (75 m), City
Gate Towers (75 m), Millennium Business Center (72 m) etc. În ciuda acestei dezvoltări pe verticală,
arhitecții români evită să proiecteze clădiri foarte înalte din cauza vulnerabilității la cutremure.[132]
Pe lângă clădirile de afaceri și instituții, s-au construit și clădiri de apartamente și garsoniere, dintre
care multe sunt complexe rezidențiale înalte și comunități rezidențiale suburbane. Exemple de astfel
de complexe sunt Asmita Gardens și Doamna Ghica Plaza. Acestea sunt din ce în ce mai vizibile în
nordul Bucureștiului, care este mai puțin populat și găzduiește locuitori din clasele de mijloc și
superioară datorită procesului de gentrificare.

Educație
Vezi și: Lista universităților din București.
Palatul Universității din București

Bucureștiul este un puternic centru universitar, cu 120 de licee și 33 de universități publice și private
și campusuri universitare, care atrag elevi și studenți din toată țara.[46]
În anul 2014, în București funcționau 17 unități de învățământ superior public (finanțate de
stat),[133] dintre care cele mai mari sunt Universitatea din București, Academia de Studii
Economice, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Școala Națională de Studii
Politice și Administrative și Universitatea Politehnica. La acestea se adaugă alte 22 de universități
private,[134] cum ar fi Universitatea Româno-Americană și Universitatea Spiru Haret, ultima fiind cea
mai mare din Europa, cu peste 302.000 de studenți înscriși în 2009.[135] Universitățile private au o
reputație mixtă datorită neregulilor din procesul educațional[136] și integrității compromise.[137]

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

Primele instituții de învățământ modern au fost Academia Domnească, înființată în 1694 și reformată
în 1864 pentru a forma actuala Universitate din București, și Colegiul Național Sf. Sava, ambele fiind
printre cele mai prestigioase de genul lor din România.[138][139]Una dintre cele mai importante
universități din România și sud-estul Europei, Universitatea din București este prima instituție
academică românească care a intrat în topul QS World University Rankings al celor mai bune 600
de universități din lume.[140]
Capitala are și 378 de biblioteci (publice, municipale, universitare),[46] iar evenimente anuale precum
„Nocturna bibliotecilor”[141] au popularizat cititul în rândul bucureștenilor. Biblioteca Națională, al cărei
nou sediu a fost inaugurat în 2012, este cea mai mare din țară, dispunând de 14 săli de lectură și nu
mai puțin de nouă milioane de cărți.[142] Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” se remarcă și ea ca
una dintre cele mai mari biblioteci din București. Aproape 300.000 de cititori accesează anual cele
peste 2,3 milioane de volume ale bibliotecii.[143]

Sănătate
Vezi și: Listă de spitale și instituții publice de sănătate din București.

Spitalul Clinic Colțea, cel mai vechi din București

În București, în anul 2015, la fiecare 100.000 de locuitori există 654 de medici, 90,7 medici de
familie și 563,3 medici specialiști.[144] Adițional, din datele oferite de INS, au fost identificate 1.355 de
cabinete medicale de familie dintre care două sunt de stat, restul fiind în proprietate
privată.[144] Numărul total al medicilor este într-o creștere constantă în ultimii ani. Conform datelor
INS, în 2013 în București lucrau 11.488 de medici, în 2014 11.904, pentru ca numărul lor să ajungă,
în 2015, la 12.092.[144]
În București sunt 93 de spitale din care 50 sunt publice.[145] Unul dintre cele mai moderne spitale din
Capitală este Spitalul Clinic Colțea, care a fost reamenajat după o investiție de 90 de milioane de
dolari în 2011.[146] Spitalul Colțea este și cel mai vechi din București, fiind înființat de spătarul Mihai
Cantacuzino la 14 decembrie 1704.[147]Spitalul actual a fost construit între 1867–1888 de arhitectul
Joseph Schiffler, de origine olandeză.[148] Astăzi, în Spitalul Colțea sunt diverse secții medicale
printre care medicină internă, chirurgie
generală, oncologie medicală, radioterapie, hematologie, ORL, ATI, alături de diferite laboratoare și
de ambulatoriul integrat cu cabinetele de specialitate, de colective de cercetare științifică și de o
bază activă de învățământ medical.[149]
Alte spitale sau clinici din București sunt Spitalul Universitar de Urgență, Spitalul Clinic de Urgență
Floreasca (ambele încadrate de Ministerul Sănătății în categoria I de competență),[150] Institutul
Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, Spitalul Militar Central etc.

Echipe sportive
Fotbal

 A.S.C. Venus București

 Colentina A.C. București
 Româno-Americana FC București
 Juventus București
 Rapid București
 Steaua București
 Progresul București
 Dinamo București
 Sportul Studențesc
Rugby

 RC Dinamo
 RC Steaua
 RC Aurel Vlaicu
 RC Olimpia
Baschet

 C.S. Rapid București

 CS Dinamo București
 CSA Steaua Turabo București
 B.C. Dan Dacian Bucuresti
Handbal

 Steaua HC
 Dinamo Baumit
 CSM București (feminin și masculin)
 Rapid București (feminin)
Arte marțiale

 C.S. Italo
 A.S. Dacic Taekwondo Club
 C.S. Dinamo București
 C.S. Bushido Taekwondo
 Steaua Wu-Shu
 Ju Jitsu Club
 Chelsea Bucuresti
Personalități născute în București
Articol principal: Listă de personalități născute în București.
Printre cele mai cunoscute persoane născute în Capitală se pot enumera:

 Nicolae Bălcescu (1819–1852), istoric, scriitor și revoluționar

 Petre Ispirescu (1830–1887), editor, folclorist, povestitor, scriitor și tipograf
 Adolf Albin (1848–1920), jucător de șah
 Alexandru Macedonski (1854–1920), poet, prozator, dramaturg și publicist
 Constantin I. Nottara (1859–1935), actor
 Lazăr Edeleanu (1862–1941), chimist
 Ion Cantacuzino (1863–1934), medic și microbiolog
 Gheorghe Marinescu (1863–1938), medic neurolog
 Vintilă I. C. Brătianu (1867–1930), prim-ministru
 Iulia Hasdeu (1869–1888), scriitoare și poetă
 Nicolae Paulescu (1869–1931), om de știință, medic și fiziolog
 Tudor Arghezi (1880–1967), scriitor
 Henri Coandă (1886–1972), inginer, pionier al aviației, fizician și inventator
 Martha Bibescu (1889–1973), romancieră, poetă, politiciană și memorialistă
 Grigoraș Dinicu (1889–1949), violonist și compozitor
 Edward G. Robinson (1893–1973), actor
 Clara Haskil (1895–1960), pianistă
 George Călinescu (1899–1965), critic, istoric literar, scriitor și publicist
 John Houseman (1902–1988), actor și producător de film
 Elvira Godeanu (1904–1991), actriță
 Gică Petrescu (1915–2006), cântăreț și compozitor
 Neagu Djuvara (n. 1916), istoric, diplomat, filozof, jurnalist și romancier
 Gabriel Popescu (n. 1932), balerin
 Mircea Albulescu (1934–2016), actor, publicist, poet și prozator
 Florian Pittiș (1943–2007), actor, regizor, traducător și cântăreț
 Mircea Lucescu (n. 1945), antrenor de fotbal
 Ilie Năstase (n. 1946), jucător de tenis
 Andrei Pleșu (n. 1948), scriitor, estetician și istoric al artei
 Corina Chiriac (n. 1949), cântăreață, compozitoare, textieră și actriță
 Corneliu Vadim Tudor (1949–2015), scriitor, politician și publicist
 Adrian Năstase (n. 1950), prim-ministru
 Mircea Cărtărescu (n. 1956), poet, prozator, critic literar și publicist
 Mircea Geoană (n. 1958), ambasador, ministru de Externe și președinte al Senatului
 Maia Morgenstern (n. 1962), actriță
 Elina Löwensohn (n. 1966), actriță
 Cristi Puiu (n. 1967), regizor și scenarist
 Aurelia Dobre (n. 1972), antrenoare, coregrafă și gimnastă
 Victor Ponta (n. 1972), prim-ministru
 Alexandra Maria Lara (n. 1978), actriță
 Alina Cojocaru (n. 1981), balerină
 Alina Pușcău (n. 1981), model, actriță și cântăreață
 Delia (n. 1982), cântăreață
 Edward Maya (n. 1986), DJ și muzician
 Antonia (n. 1989), cântăreață și model
 Sorana Cîrstea (n. 1990), jucătoare de tenis
 Larisa Iordache (n. 1996), gimnastă

Orașe înfrățite
 Amman[151]  Hanovra[151]
 Ankara[151]  Lagos[151]
 Atena (1993)[152]  Londra[151]
 Athens, Georgia[153]  Montréal[151]
 Atlanta (1994)[151]  Moscova[151]
 Beijing (2005)[154]  Nicosia (2004)[151]
 Budapesta (1997)[151]  Pretoria[151]
 Chișinău (1999)[155]  Regina, Saskatchewan[151]
 Damasc[151]  São Paulo (2007)[156]
 Detroit[151]  Sofia[151]
 Hanoi[153]

Note
1. ^ en Demographia World Urban Areas (Built-Up Urban Areas or Urban Agglomerations) (PDF) (ed.
13). Demographia. aprilie 2017. p. 97.
2. ^ Maria Manoliu (12 iunie 2011). „EXCLUSIV: Proiectul zonei metropolitane București-Ilfov. Zona se
va întinde până la DUNĂRE și va fi condusă de un GUVERNATOR”. Gândul.
3. ^ en „Population on 1 January by age groups and sex - cities and greater cities”. Eurostat.
4. ^ en „Population on 1 January by age groups and sex - functional urban areas”. Eurostat.
5. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat
pentru ref-urile numite insse_2011_nat
6. ^ „Un chin ce nu se mai sfârșește: Bucureștiul nu ne mai încape” Evenimentul Zilei, 06 ianuarie 2009
7. ^ „Ilfovean sau bucureștean? Va crește Capitala?” Evenimentul Zilei, 27 noiembrie 2009
8. ^ Bucharest, the small Paris of the East Arhivat 21 February 2006 la Wayback Machine., on the
Museums from Romania web site.
9. ^ Bucica, 2000, p.6.
10. ^ [1] Official data for 2011 census" (PDF) (in Romanian). INSSE. 4 July 2013. Retrieved 4 July 2013.
11. ^ [2] (English) INS. "Romanian Statistical Yearbook" (PDF). Retrieved 12 February 2009.
12. ^ en XIX Meeting of METREX Network, Nürnberg, 15–18 June 2005. „"Bucharest: Few expectations
for urban development", page 29” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 9 august 2007. Accesat în 7
martie 2007. Parametru necunoscut |df= ignorat (ajutor)
13. ^ „Adevarul: The BMZ in numbers”. Accesat în 29 septembrie 2011.
14. ^ [3]"Population by age groups and sex – larger urban zone". Eurostat. Retrieved 30 July 2015.
15. ^ „EVZ”. Accesat în 1 iunie 2009.
16. ^ PriceWaterhouseCoopers Global Regional Attractiveness Report Romania Arhivat 13 March 2006
la Wayback Machine.
17. ^ a b c d Roxana Roseti (20 septembrie 2011). „București, al cui ești?”. Evenimentul zilei.
18. ^ Adrian Bucurescu (19 decembrie 2008). „Orașul Bucuriei”. România liberă.
19. ^ a b Andreea Tuzu. „Opinii asupra originii numelui Bucureștiului”. Historia.
20. ^ Iorgu Iordan (1963). Toponimia românească. București. p. 164.
21. ^ Alesandru Peliman (2008). Bucur. Istoria fondării Bucureștilor. București. p. 205.
22. ^ Adrian Rezeanu (2011). București. Etimologie sau geneză toponimică. Editura Academiei. p. 276.
23. ^ a b Mădălina Mihalache (4 iunie 2013). „Poveștile uimitoare ascunse de râul Dâmbovița, lacurile și
dealurile bucureștene. De unde provin numele lor”. Adevărul.
24. ^ „Statistici despre București”.
25. ^ „Istoricul Parcului Cișmigiu”. Parcul Cișmigiu.
26. ^ „Grădina Botanică "Dimitrie Brândză"”. Muzee și Colecții din România.
27. ^ „Grădina Botanică din București”. AGERPRES. 9 noiembrie 2013.
28. ^ Andrei Vișan (8 noiembrie 2016). „Cum s-a înființat GRĂDINA BOTANICĂ din București acum 156
de ani. Cine a avut ideea”. Evenimentul zilei.
29. ^ Catiușa Ivanov (3 martie 2016). „Cum e afectată fauna din Delta Văcărești de incendii și distrugeri și
de ce durează atât de mult protejarea zonei”. HotNews.
30. ^ Cristina Răduță (8 iunie 2014). „Delta Văcărești, privită de la etajul 17. Cum s-a transformat lacul lui
Ceaușescu în parcul natural urban de astăzi”. Adevărul.
31. ^ Cristian Lascu (8 noiembrie 2012). „Delta dintre blocuri”. National Geographic.
32. ^ a b „Parcul”. Parcul Natural Văcărești.
33. ^ Ioan Mărculeț, Grațianca Vlăsceanu (2010). Aspecte privind particularitățile climatice ale
Municipiului București.
34. ^ a b c „Clima”. Primăria Municipiului București.
35. ^ „2012, anul cu vara cea mai călduroasă în România în ultimii 50 de ani. Ce temperaturi vor fi azi și
mâine”. Jurnalul Național. 15 septembrie 2012.
36. ^ Dumitru Săndulescu (1 decembrie 2006). „România în topurile meteorologice”. The Money Channel.
37. ^ ru „Климат Бухареста”. Pogoda i Klimat.
38. ^ en „Bucuresti Baneasa WMO Station”. National Oceanic and Atmospheric Administration.
39. ^ „Interviu cu Gheorghe Leahu, arhitect și membru de onoare al Uniunii Naționale a Restauratorilor de
Monumente Istorice”. Formula AS.
40. ^ „Populația stabilă (rezidentă) pe județe, categorii de localități, municipii, orașe, comune și localități
componente”. Recensământul populației și al locuințelor 2011. Institutul Național de Statistică.
41. ^ „Populația pe sexe și grupe de vârste - județe, medii, municipii, orașe și comune”. [[Recensământul
populației din 2002 (România)|Recensământul populației și al locuințelor, 18-27 martie 2002]] (PDF). I.
Structura demografică. Institutul Național de Statistică. Conflict URL–wikilink (ajutor)
42. ^ a b „Populația României pe localități la 1 ianuarie 2016”. Institutul Național de Statistică.
43. ^ „Peste 12,57 mil. de persoane trăiesc la oraș, Bucureștiul are 9,4% din populația țării. Top 10 orașe
- INS”. AGERPRES via Economica. 18 mai 2015.
44. ^ Vasile Loghin. „Evoluții urbane ale Bucureștiului și ariei sale metropolitane evidențiate prin
interpretarea imaginilor satelitare” (PDF). p. 383.
45. ^ en „Population density by NUTS 3 region”. Eurostat.
46. ^ a b c d e f Sabina Baciu, Roxana Bedrule, Raluca Ciută, Anca Ioniță, ed. (6 octombrie
2015). „București2021” (PDF). ARCUB.
47. ^ a b c d „Populație”. Vital Signs. Fundația Comunitară București.
48. ^ Adelina Mihai (5 mai 2017). „Harta speranței de viață: un bucureștean trăiește, în medie, cu 2,4 ani
mai mult decât restul locuitorilor. În Satu Mare există cea mai mică speranță de viață din România, de
numai 73,2 ani”. Ziarul Financiar.
49. ^ „Populația după etnie la recensămintele din perioada 1930-2011 - județe”. Institutul Național de
Statistică.
50. ^ a b Diana Marcu (12 octombrie 2015). „Ce ne-a rămas din Bucureștiul evreiesc”. Merg În.
51. ^ Cristina Răduță (11 aprilie 2013). „Comunitatea evreiască din Capitală, sufletul comerțului pe
Lipscani și la Obor, în secolul al XIX-lea. Cum se distrau evreii bucureșteni altădată”. Adevărul.
52. ^ „Maghiarii din București”. E-antropolog. 18 aprilie 2011.
53. ^ „Liceul Teoretic "Ady Endre"”. Inspectoratul Școlar al Municipiului București - Sector 2.
54. ^ bg „На Велики четвъртък румънците посегнаха на българската църква в
Букурещ”. [Link]. 16 aprilie 2009.
55. ^ bg „Трагичният край на българската църква в Букурещ – тази неделя във „Вяра и
общество"”. [Link]. 12 iunie 2009.
56. ^ „Comunitatea bulgară va beneficia în continuare de asistență spirituală, în limba maternă”. Noutăți
Ortodoxe. 11 iulie 2009.
57. ^ Otilia Țeposu (2001). „Bulgarii din București”. Formula AS (453).
58. ^ „Locul săptămânii: cartierul bulgaro-catolic Dudești-Cioplea”. Metropotam. 2 martie 2010.
59. ^ „Bulgarii din sudul Capitalei (VIDEO)”. Adevărul. 22 martie 2010.
60. ^ „Locul săptămânii: Geamia Bucureștiului”. Metropotam. 6 iulie 2009.
61. ^ „Moscheea ar-Rahman”. [Link].
62. ^ Recensământul general al populației din 1930. II. Neam, limbă maternă, religie. București: Editura
Institutului Central de Statistică.
63. ^ „Structura populației după religie”. Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală.
64. ^ „Populația stabilă după religie - județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică.
65. ^ MARIN PANA. „Nu vorbește nimeni despre asta: Decalajele de dezvoltare dintre regiunile ţării. Dar
şi dintre judeţele aceleiaşi regiuni”. Accesat în 20.01.2019. Verificați datele pentru: |access-
date= (ajutor)
66. ^ „Rețeaua metroului din Municipiul București” (PDF). Raport de activitate pe anul 2015 al Metrorex
S.A. Metrorex. p. 5.
67. ^ „Linii de transport RATB”. Regia Autonomă de Transport București.
68. ^ Cosmina Fernoaga, Catiușa Ivanov (29 noiembrie 2017). „ANALIZĂ Cluj vs. București la transport
public: probleme comune, soluții diferite”. HotNews.
69. ^ „Înghesuiți în metrou / 600.000 de călători pe zi”. Digi 24. 27 octombrie 2016.
70. ^ Alexandru Ioniță (7 iunie 2013). „Care sunt cele mai LUNGI străzi din București”. B365.
71. ^ „Mobilitatea spațială”. Vital Signs. Fundația Comunitară București.
72. ^ Victor Cozmei, Constantin Barbu (17 iunie 2011). „Pasajul Basarab a fost deschis. Vezi cum arată la
inaugurare”. HotNews.
73. ^ „Pasajul Basarab a fost inaugurat: Este cel mai lat și mai lung pod din Europa”. Antena 3. 18 iunie
2011.
74. ^ Victor Cozmei, Catiușa Ivanov (1 iulie 2011). „Primele efecte ale Pasajului Basarab: Cum s-a
degrevat traficul de pe Podul Grant și din zona Gării de Nord”. HotNews.
75. ^ en „European Airport Traffic Trends 2017: Passenger numbers”. [Link].
76. ^ Andreea Mioara Neferu (29 mai 2012). „Câte avioane mai aterizează sau decolează de pe
Aeroportul Băneasa”. Ziarul Financiar.
77. ^ „Oprescu: Canalul Dunăre-București este terminat în proporție de 65%”. B365. 30 noiembrie 2010.
78. ^ „Forbes. Canalul Dunăre-București vs. Criza mondială”. Adevărul. 13 decembrie 2010.
79. ^ „Gabriela Firea va fi prima femeie primar a Bucureștiului. Mesajele transmise de viitorul edil și de
șeful PSD după victorie”. Știrile Pro TV. 6 iunie 2016.
80. ^ „Consilieri”. Primăria Municipiului București.
81. ^ „Decretul nr. 284/1979 privind stabilirea sectoarelor Municipiului București”. Lege5 Online.
82. ^ a b c d Ionela Gavril (9 iunie 2011). „Împărțirea administrativă a Bucureștiului - scurt
istoric”. AGERPRES.
83. ^ Camelia Popa (5 septembrie 2005). „Zona metropolitană București - o comunitate de 5.000
kmp”. România liberă.
84. ^ „Secții de Poliție București”. ODAT.
85. ^ „Contact”. DGPMB. Poliția Română.
86. ^ a b c „Evaluarea activităților desfășurate în anul 2016” (PDF). Direcția Generală de Poliție a
Municipiului București.
87. ^ en „Europe: Crime Index 2017”. Numbeo.
88. ^ Andrei Dumitrescu (22 ianuarie 2015). „Bilanțul pe 2014 al Poliției Capitalei: 31 de crime, toate
soluționate. Peste 7.500 de infracțiuni economice și peste 56.000 de infracțiuni de natură
judiciară”. Mediafax.
89. ^ „Rahova și Ferentariul, cele mai rău famate zone din Capitală”. Adevărul. 18 mai 2011.
90. ^ en „Children Underground (2001)”. IMDb.
91. ^ „Evaluarea fenomenului „copiii și tinerii străzii"” (PDF). Salvați Copiii. București. 2014. p. 14.
92. ^ Ioana Nicolescu (12 iunie 2014). „Peste 1.100 de tineri și copii trăiesc pe stradă, în București. Peste
jumătate sunt cerșetori”. Adevărul.
93. ^ Worldwide Quality of Living Survey
94. ^ Bucharest keeps 108 in the mercer top dedicated to life quality
95. ^ „Istoric”. Festivalul Enescu.
96. ^ „Festivalul Internațional "George Enescu"”. Artexim.
97. ^ „Despre”. FIPB.
98. ^ „GAUDEAMUS 2017 la ora bilanțului” (PDF). Gaudeamus. 27 noiembrie 2017.
99. ^ „Despre”. Anim'est.
100. ^ „Poveste”. BIFF.
101. ^ „Un colț de China la București”. Adevărul. 11 februarie 2005.
102. ^ „Festivalul Thailandez”. Muzeul Satului.
103. ^ „Festivalul Tradițiilor Culturale Turcești, între 9 și 11 iunie, în Parcul Herăstrău”. HotNews. 5
iunie 2017.
104. ^ „Festivalul Grecesc, o experiență mediteraneană în mijlocul naturii”. ParkLake. 22 iulie
2017.
105. ^ Irinela Vișan (28 iulie 2017). „Începe Festivalul 'Strada Armenească'; trei zile de concerte,
dansuri și concursuri”. AGERPRES.
106. ^ Cristian Ștefănescu (2 iulie 2005). „Cine a adus văcuțele în București?”. Jurnalul Național.
107. ^ a b „Despre muzeu”. Muzeul Satului.
108. ^ „Premii”. Muzeul Național al Țăranului Român.
109. ^ „Colecții”. Muzeul Național al Țăranului Român.
110. ^ „Sfântul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor”. [Link].
111. ^ Eduard Dumitrache (24 ianuarie 2014). „Mai sunt necesare 2000 de biserici ortodoxe în
București”. Averea Bisericii.
112. ^ Ciprian Apetrei (25 martie 2010). „Hramul 450 la Curtea Veche”. Ziarul Lumina.
113. ^ Cătălina Matei (4 iulie 2017). „Biserica Sfântul Anton - Curtea Veche a primit moaștele
ocrotitorului ei spiritual; racla rămâne definitiv la București”. AGERPRES.
114. ^ „Biserica Bucur Ciobanul”. [Link].
115. ^ „Biserica Sf. Spiridon Nou”. [Link].
116. ^ „Calendarul activităților”. Catedrala Mântuirii Neamului.
117. ^ Oana Despa (6 aprilie 2017). „Catedrala Mântuirii Neamului, ridicată în proporție de 70%.
Noutatea: în loc de pictură clasică, pereții vor fi acoperiți cu mozaic. Când va fi gata întreaga
construcție”. Mediafax.
118. ^ en „Romanian People's Salvation Cathedral”. Emporis.
119. ^ Cristina Iosif (23 decembrie 2010). „Fostul cartier evreiesc din București”. Bucureștii Vechi și
Noi.
120. ^ „Muzeul de Istorie a Evreilor din România "Șef rabin Dr. Moses Rosen"”. Muzee și Colecții
din România.
121. ^ Anda Stănciulescu (1 e.n.). „La pas prin sinagogile bucureștene” (PDF). Realitatea
Evreiască. LVI(424–425).
122. ^ en Ebru Șengül (24 iunie 2015). „Turkey to build mosque in Romania in exchange for land
for a church”. Daily Sabah.
123. ^ „Povestea marii moschei de la București. 25 de ani de negocieri și multe declarații
contradictorii”. Digi 24. 15 iulie 2015.
124. ^ Alexandru Popescu (23 martie 2012). „Străzile Bucureștilor – mică istorie sentimentală în
imagini (XIII). Lipscani”. Ziarul Financiar.
125. ^ „Ansamblul de arhitectură "Strada Lipscani"”. Monumentele Istorice din România. APMNIR.
126. ^ Roxana Alexe (18 septembrie 2014). „Hanul Gabroveni restaurat, inaugurat de Oprescu la
deschiderea Zilelor Bucureștiului - FOTO”. Mediafax.
127. ^ „Povestea fabricilor comuniste, transformate în mall-uri sau apartamente”. Great
Economy. 14 septembrie 2015.
128. ^ „Arhitectura modernă reînvie farmecul Bucureștiului de demult. Cum arată clădirile
considerate de specialiști un kitsch”. Știrile Pro TV. 16 octombrie 2014.
129. ^ Mădălina Mihalache (31 mai 2013). „Sediul Uniunii Arhitecților din București, în topul celor
mai ciudate clădiri din Europa. Vechiul și noul se combină într-un amestec de cărămidă și
sticlă”. Adevărul.
130. ^ „Nou și vechi în arhitectura Bucureștiului: contrastele unui oraș”. Designist. 14 august 2014.
131. ^ en „Bucharest”. Emporis.
 132. ^ „"Bucureștiul nu este un oraș pentru zgârie nori, e mai degrabă un oraș pe
orizontală"”. Știrile TVR. 7 mai 2014.
133. ^ „Educație”. Vital Signs. Fundația Comunitară București.
134. ^ „Facultăți particulare”. [Link].
135. ^ „Cum a ajuns „Spiru" cea mai mare universitate din lume”. Gândul. 12 iulie 2009.
136. ^ Petre Bădică, Răzvan Chiruță (22 septembrie 2015). „Industria diplomelor, în colaps.
Universităților private le-a scăzut profitul de 207 de ori”. România liberă.
137. ^ „Raportul integrității universitare din România” (PDF). Coaliția pentru Universități Curate.
București. 2016.
138. ^ Antonia Hendrik (16 noiembrie 2016). „Top 20 al celor mai prestigioase universități din
România”. Evenimentul zilei.
139. ^ Corina Mirea (26 iulie 2012). „Topul celor mai bune licee din București: Sf. Sava, Gheorghe
Lazăr, Tudor Vianu și Mihai Viteazul au avut cei mai mulți absolvenți de bac cu media peste
nouă”. Ziarul Financiar.
140. ^ en „University of Bucharest”. Top Universities. Quacquarelli Symonds.
141. ^ D. S. (24 septembrie 2015). „Bibliotecile din București în "Nocturna bibliotecilor" 25-26
septembrie și 26-27 septembrie”. HotNews.
142. ^ „Colecții”. Biblioteca Națională a României.
143. ^ „Biblioteca în cifre la 31 decembrie 2016”. Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”.
144. ^ a b c „Sănătate”. Vital Signs. Fundația Comunitară București.
145. ^ Anișoara Munteanu (22 august 2017). „Cum a evoluat numărul medicilor din România în
zece ani și câți medici sunt în fiecare județ”. Wall-Street.
146. ^ Petre Bădică (25 ianuarie 2011). „Galerie foto: Cum arată noul spital Colțea, după o
investiție de 90 de milioane de dolari”. România liberă.
147. ^ „Spitalul Colțea, 310 ani de istorie: aici s-au tratat stră-stră-bunicii noștri!”. Antena 1. 13
februarie 2013.
148. ^ „Spitalul Colțea”. Monumentele Istorice din România. Asociația Prietenii Muzeului Național
de Istorie a României.
149. ^ „Specializări și servicii medicale”. Spitalul Clinic Colțea.
150. ^ „Clasificarea spitalelor” (PDF). Ministerul Sănătății.
151. ^ a b c d e f g h i j k l m n o „Cu cine este înfrățit Bucureștiul?”. Adevărul. 21 februarie 2011.
152. ^ „Comunicat de presă”. Primăria Municipiului București. 9 iunie 2017.
153. ^ a b „Videanu, primarul care dă în gropi”. Gândul. 26 august 2006.
154. ^ en „Beijing's Sister Cities”. eBeijing.
155. ^ „HOTĂRÂRE privind aprobarea unui protocol de înfrățire, încheiat de Municipalitatea
București”. Consiliul General al PMB.
156. ^ pt „LEI Nº 14.471”. Prefeitura de São Paulo. 7 iulie 2007.

Bibliografie
 O. N. Greceanu, Bucureștii, Tipografia Cartea medicală, București, 1929
Ghiduri turistice

 Arety Anastasescu (ed.): București. Ghidul străzilor, București: Stadion 1973.

 Dan Berindei ș.a.: București. Ghid, București: Editura Meridiane 1963.
 Dan Berindei, Sebastian Bonifaciu: București. Ghid turistic, București: Editura Ed. Sport-Turism.
1980.
 Sebastian Bonifaciu, Emanuel Valeriu: Bucureștii de la A la Z, Ghid, București: Editura
Meridiane 1969.
 Vasile Boroneant: Ghidul muzeelor, București; Editura Cinor 1992.
 București. Mic îndreptar turistic, București: Editura Meridiane 1963.
 București. Monografie, București: Editura Sport Turism 1985.
 Raul Călinescu: Excursii în împrejurimile capitalei, București: Editura Uniunii de Cultură Fizică și
Sport 1962.
 Silvia Colfescu: București. Ghid turistic, istoric, artistic, București : Editura Vremea 2001.
 Consiliul Primăriei Municipiului București (ed.): București la a 50-a aniversare a P.C.R.,
București 1971.
 Direcția Topografică Militară (ed.): București. Ghidul străzilor, București 1991.
 Gh. Graur Florescu: Popasuri în împrejurimile Bucureștilor, București: Editura Sport Turism
1983.
 Florian Georgescu, și Paul I. Cernovodeanu: Muzeul de Istorie a Orașului București, București:
Sfatul popular al Capitalei R.P.R. 1960.
 Alexandru Ionescu, Dan Emanoil, Constantin Vlădescu: București. Ghidul străzilor, București :
Ed. consiliului național pentru educație fizică și sport 1969.
 Alexandru Ionescu, Constantin Kiriac (ed.): București. Ghidul străzilor, coordonare cartografie
Ștefan Pandele, Mircea Vlad, București: Editura Sport Turism 1982.
 Ion Iordan: Împrejurimile Bucureștilor, ghid turistic, București: Societatea R 1992.
 Gheorghe Leahu: București. Arhitectură și culoare, pref. de Alexandru Balaci, București: Sport
Turism 1989.
 Gheorghe Leahu: Lipscanii, centrul istoric al Bucureștilor, București: Editura Arta Grafică 1993.
 Hedy Löffler: București, cuvînt înainte de Ioan Grigorescu ; pagini de istorie de Panait I. Panait,
București Sport Turism 1984.
 Leon Magdan: Ghidul pelerinului. București și împrejurimi, București: Editura Sfântul Alexandru,
2001.
 George Șerban: Hoinărind prin București, București: Editura Meridiane 1968.
 Gh. Ciocioi, Dragne, ș.a. Ghidul mănăstirilor din România, ediția a II-a, București: Editura
Sophia, 2011.
 Grigore Ionescu, București. Ghid istoric și artistic. Fundația pentru literatură și artă, Regele Carol
II, București, 1938
Istorie

 Constantin Bacalbașa: Bucureștii de altădată, București 1930, reprints Bucureștii de altă dată
(1878-1884), București: Editura Eminescu 1993 și Bucureștii de altă dată (1885-1888),
București: Editura Albatros 2000.
 Victor Bilciurescu: București și bucureșteni de ieri și de azi, București: Ed. Paideia 2003.
 Mircea Diaconu: În Bucureștii de odinioară, București: București: Editura Paideia 1998.
 Florian Georgescu (ed.): Istoria orașului București, București: Muzeul de Istorie a orașului
București (MIMB) 1965.
 Florian Georgescu, Panait I. Panait, Petre Dache: Muzeul de Istorie a orașului București 1921-
1971, București 1971.
 Constantin C. Giurescu: Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre,
București 1966.
 Emanoil Hagi-Mosco: București. Amintirile unui oraș, Ziduri vechi. Ființe dispărute, ed. îngrijită
de Ștefan Pleșia, București: Editura Fundației Culturale Române 1995.
 Ion Ionașcu (ed.): Bucureștii de odinioară, Sfatul popular al capitalei, Muzeul de Istorie a
orasului București (MIMB), București : Editura Științifică 1959.
 Ionel C. Ioniță: O "lună" din istoria Bucureștilor, București : Arcub, 1998.
 G. I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, București: Socec 1899.
 Nicolae Iorga, Istoria Bucureștilor, București 1939.
 Ulysse de Marsillac: Bucureștiul în veacul al XIX-lea, prefață, note și antologie de ilustrații de
Adrian-Silvan Ionescu ; traducere din limba franceză de Elena Rădulescu, București: Editura
Meridiane 1999.
 Radu Olteanu, Bucureștii în date și întâmplări, București: Editura Paideia 2002.
 Dimitrie Pappasoglu: Istoria fondării orașului București. Istoria începutului orașului București,
București : Ed. Culturală Gheorghe Marin Speteanu, 2000 (= Memoria Bucureștilor 2).
 Dimitrie Pappasoglu: Istoria fondării orașului București. Capitala Regatului Român - de la anul
1330 până la 1850, București Ed. Asociației Române pentru Educație Democratică, 2000.
 George Potra (ed.): Documente privitoare la istoria orașului București, vol. 1: 1594-1821,
București 1961; vol. 2: 1821-1848, București 1975; vol. 3: 1634-1800 București 1982, București:
Editura Academiei Republicii Socialiste România 1961-1982.
 George Potra: Din Bucureștii de altădată, București 1981.
 George Potra: Din Bucureștii de ieri, București: Editura Științifică și Enciclopedică 1990.
 Șerban Rădulescu-Zoner, Beatrice Marinescu: Bucureștii în anii primului război mondial, 1914-
1918, București: Editura Albatros 1993.
 Adrian Rezeanu: Toponimie bucureșteană, București: Academia Română 2003.
 Mihai Tătărâm: La margine de București, București: Editura Sport Turism 1983.
 Virgiliu Z. Teodorescu: Cronică bucureșteană 1877-1878, București: Editura Ministerului de
Interne 1997.
 Nicolae Vătămanu: Istorie Bucureșteană, București: Editura Enciclopedică Română 1973 (=
Orizonturi 46).
 Mărculeț I. (coordonator), Superlativele României - mică enciclopedie, Editura Meronia,
București, 2010. ISBN 978-973-7839-60-2
 Cristian Romano: Iosif Romanov librar, editor și tipograf din București in prima jumatate a
secolului al- XIX -lea, în Anuarul Arhivelor Municipiului București nr.1/1996.
Impresii de călătorie, memorialistică și eseuri

 Tudor Arghezi: Cu bastonul prin București, București: Editura pentru literatură 1961.
 Christian d'Auchamp: București văzut de un străin, pref. de Amelia Pavel, București: Editura
Sport Turism 1982.
 Gheorghe Cruțescu: Podul Mogoșoaiei, povestea unei străzi, București: Editura Meridiane 1986
(= Biblioteca de artă 438).
 Catherine Durandin: București. Amintiri și plimbări, Pitești: Paralela 45 2003.
 Rodica Ianăși: Povestea caselor, București: Editura Simetria 2000.
 Horia Liman: Timpurile și anotimpurile Bucureștiului, București: Editura Tineretului 1960.
 Adrian Majuru: Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență, București: Editura
Compania 2003.
 Paul Morand: București, trad. de Marian Papahagi și Ion Pop ; Pref. și note de Ion Pop, Cluj:
Echinox 2000. (Paul Morand: Bucharest, Paris: Editions Plon 1934, 1935)
 Irina Nicolau, Ioana Popescu: O stradă oarecare din București, București: Nemira 1999. (v.
recenzia Gabrielei Trifescu în Observator Cultural Nr. 6, online)
 Constantin Olteanu: File din istoria Bucureștilor. Însemnările unui primar general, București:
Editura Aldo 2004.
 Alexandru Predescu: Vremuri vechi bucureștene, București: Editura pentru Turism 1990.
 Tudor Ștefănescu: Orașul cu amintiri, București: Editura Ion Creangă 1979.
 Lelia Zamani: Bucureștii în sărbătoare, 2 vol., București: Editura Cartea de Buzunar 2003.
 Mustafa Balel: Bükreș Günleri, Sivas, Türkiye: Eylül Yayınları, 1985.
Imagini
 Aurel Bauh: București. album foto, București : Editura de Stat pentru Literatură și Artă 1957.
 București - Starea orașului, (Bucharest - the Condition of the City), catalog al expoziției la Sala
Dalles București 1990.
 Adrian C. Corbu: Bucureștii vechi, documente iconografice, București 1936.
 Henri Stahl: Bucureștii ce se duc, cu 93 fotografii originale, Vălenii de Munte : Neamul
Românesc 1910, reprint București : Do-minoR 2002.
 Gheorghe Leahu: Bucureștiul dispărut, București: Editura Arta Grafică 1995.
 București 1459-2009. 550 de ani de la prima atestare documentară, volum îngrijit de Radu
Oltean - recenzie
Referințe pentru monumente

 D. Almaș, I. Panait: Curtea Veche din București, București, 1974

 Ansamblul Sala Palatului, București: Editura Meridiane, 1963
 Articol Bucarest / Bucharest / Bukarest în catalogul de imagini al expoziției ICOMOS pro
Romania Paris. Londra, München, Budapesta, Kopenhaga, Stockholm 1989/1990, ICOMOS -
Journal of the German National Committee 1, p. 31-40.
 Gheorghe I. Cantacuzino: Biserica Mărcuța, București, 2003
 Vasile Drăguț: Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, București, 2000, p. 105-
107.
 Florentina Dumitrescu: Biserica Mihai Vodă, București, 1969
 George D. Florescu: Din vechiul București. Biserici, curți boerești și hanuri după două planuri
inedite dela sfârșitul veacului al XVIII-lea , București, 1935
 Nicolae Ghica-Budești: Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. I. Înrâuririle străine de la
origine pâna la Neagoe Basarab, în: Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice (BCMI) XX
(1927), fasc. 53-54, p. 121-158.
 Nicolae Ghica-Budești: Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. II. Vechiul stil românesc din
veacul al XVI-lea, în BCMI, XXIII (1930), fasc. 63-66.
 Nicolae Ghica-Budești: Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. III. Veacul al XVII-Iea, în:
BCMI XXV (1932), fasc. 71~74.
 Nicolae Ghica-Budești: Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. IV. Noul stil din veacul al
XVIII-lea, în: BCMI, XXIX (1936), fasc. 87-90.
 Dana Harhoiu: București, un oraș între orient și occident (Bucarest, une ville entre orient et
occident ), text ro./fr., ed. de Uniunea Arhitecților din România, București: Ed. Simetria 1997.
 Aurora Ilieș: Biserica Mănăstirii Colțea, București, 1969
 Grigore Ionescu: București: Orașul și monumentele sale, București, 1956
 Neculai Ionescu-Ghinea: Altare ucise, în: Magazin istoric decembrie 2005, p. 30-32.
 P. E. Miclescu: Monumentele de pe Dealul Patriarhiei, București, 1967
 Cristian Moisescu: Biserica Curtea Veche, București, 1967
 I. Panait: Hanul Manuc: cercetări arheologice, în: Buletinul Monumentelor Istorice (BMI) 2/1972,
p. 3.
 I. Panait: Curtea Domnească din București în secolul al XVI-lea, în: Buletinul Monumentelor
Istorice (BMI) 2/1973, p. 3.
 Cornelia Pillat: Biserica Crețulescu, București, 1969
 Andrei Pippidi, București istorie și urbanism, București: ed. Do-minoR, 2002
 Corina Popa: Mănăstirea Plumbuita, București, 1968
 Corina Popa și Dumitru Năstase: Biserica Fundenii Doamnei, București, 1969
 Radu Popa: Mogoșoaia. Palatul și muzeul de artă brîncovenească , București: Editura
Meridiane, 1962
 George Potra: Istoricul hanurilor Bucureștene, București: Editura Științifică și Enciclopedică,
1985
 Simion Săveanu: Enigmele Bucureștilor, București: Editura pentru turism, 1973
 Paul Simionescu, Paul Cernovodeanu: Cetatea de scaun a Bucureștilor: consemnări, tradiții,
legende, Editura Albatros, București, 1976
 Nicolae Stoicescu: Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din București, București,
1961
 Florian Georgescu, Paul Cernovodeanu, Alexandru Cebuc, Monumente din București, Editura
Meridiane, București, 1966
Statistici, urbanistică

 Direcția Centrală de Statistică, Direcția Orășenească de Statistică București (ed.): Anuarul

statistic al orașului București, București 1959.
 Florian Georgescu, Alexandru Cebuc, Petre Daiche: Probleme edilitare bucureștene.
1. Alimentarea cu apă, 2. Canalizarea Dîmboviței, 3. Asanarea lacurilor din nordul capitalei,
București: Muzeul de Istorie a Orașului București (MIMB) 1966.
 Dumitru F. Mihalache (ed.): București la a XX-a aniversare a eliberării patriei. Cifre și imagini,
Sfatul popular al orașului București. Dir. centr. de statistică, Dir. orășenească de statistică
București 1964.
 Vintilă M. Mihăilescu: Evoluția geografică a unui oraș, București: Paideia 2003.
 Grigore Posea, Ioana Ștefănescu: Municipiul București cu sectorul agricol Ilfov, București:
Editura Academiei 1984.
Economie

 Ghidul unităților comerciale ale capitalei, București: Ministerul Comerțului Interior 1962.
 D. Hagi Theodoraky: Amintiri din trecutul negustoresc, București : Do-minoR 2003.
Bucureștiul în literatură

 Mateiu Caragiale: Craii de Curtea Veche, roman, București: Editura Cartea Românească 1929.
 Tudor Arghezi, Cu bastonul prin București, București: Editura Minerva 1972.
 Isac Peltz: Calea Văcărești, roman, București: Editura Minerva 19892.
 Florentin Popescu: Carte de dragoste pentru București, București: Editura Eminescu 1986.
 Mircea Cărtărescu, Orbitor, București: Editura Humanitas 2007.

Legături externe

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de București

La Wikivoyage găsiți
un ghid turistic despre
București

Caută „București” în Wikționar, dicționarul liber.

 Primăria Municipiului București

 Primării: Sectorul 1 – Sectorul 2 – Sectorul 3 – Sectorul 4 – Sectorul 5 – Sectorul 6
 Site turistic despre București: [Link]
 Ce știi despre istoria Bucureștiului? | RĂSPUNSURI, 12 august 2009, Andreea
Dogar, Evenimentul zilei
 Lista completa a codurilor postale din București
 Wikia are un wiki despre: București
 Bucureștiul - de la stâna lui Bucur la cetatea de scaun a lui Vlad Țepeș, 11 ianuarie 2013, Vlad
Ignat, Adevărul
 București, cea mai urâtă și nedezvoltată capitală europeană, 26 aprilie 2011, Vertical News
 Bucuresti, un "batranel" simpatic, 20 septembrie 2006, Evenimentul zilei
 HARTA PROVINCIALILOR care trăiesc visul bucureștean. De unde „se trage” populația
Capitalei și câți bucureșteni get-beget mai sunt, 26 iunie 2013, Cristina Lica, Evenimentul zilei
 Alexandru RUȘI: Internet, mon amour. Ce știați despre București ?, 26 decembrie 2010, Amos
News
Transport

 Mersul Trenurilor de călători

 Aeroportul Internațional Otopeni
 Aeroportul Aurel Vlaicu
 Metrorex
 [Link] - Transportul rutier de persoane
 Harta transportului in comun din Bucuresti
Hărți

 Harta turistica a Bucurestiului

 Hartă și descrieri detaliate pe Wikimapia
 Harta Monumentelor Istorice din București
Imagini

 Poze din Bucureștiul vechi

 Romania e frumoasa (35): imagini din Bucurestiul sub zapada, 15 februarie
2012, [Link]
Video

 BUCUREȘTIUL, văzut de o DRONĂ. Cum arată Capitala de la înălțime - VIDEO, 11 ianuarie

2014, Sorin Breazu, Evenimentul zilei

Vezi și
Portal București

 Cronologia istorică a Bucureștiului

 Listă de personalități născute în București
 Lista primarilor Bucureștiului
 Lista monumentelor istorice din București
 Listă de clădiri din București
 Transport în București
  Lista gărilor, autogărilor și a aerogărilor din București

[arată]
v•d•m
București
[arată]
v•d•m
Sectoarele Bucureștiului
[ascunde]
v•d•m
Cele mai populate orașe ale Rom

Orașele cu mai mult de 50 000 de locuitori conform recensă

Peste 1 000 000 de locuitori București (1.883.425 loc.)

Peste 300 000 de locuitori Cluj-Napoca (324.576 loc.) · Timișoara (319.279 loc.)

Peste 200 000 de locuitori Iași (290.422 loc.) · Constanța (283.872 loc.) · Craiova (269.506 loc.) · Brașov (253.200 loc.) · Galați (249.432 loc.) · Plo

Oradea (196.367 loc.) · Brăila (180.302 loc.) · Arad (159.074 loc.) · Pitești (155.383 loc.) · Sibiu (147.245 loc.) · Bacău (1
Peste 100 000 de locuitori
loc.) · Satu Mare (102.411 loc.)

Peste 75 000 de locuitori Râmnicu Vâlcea (98.776 loc.) · Drobeta-Turnu Severin (92.617 loc.) · Suceava (92.121 loc.) · Piatra Neamț (85.055 lo

Tulcea (73.707 loc.) · Reșița (73.282 loc.) · Slatina (70.293 loc.) · Călărași (65.181 loc.) · Alba Iulia (63.536 loc.) · Giurg
Peste 50 000 de locuitori
loc.) · Bârlad (55.837 loc.) · Vaslui (55.407 loc.) · Roman (50.713 loc.)

[arată]

Capitalele statelor din Europa

[arată]

Împărțirea administrativă a României

82 6352

7ca-9a6b-415b-9fcc-5d1a8e7afeee
(via VIAF): 122531189