1.

Pasajul Macca-Villacrosse
Acoperit în mare parte cu sticlă gălbuie, Macca-Villacrosse este, probabil,
cel mai elegant pasaj din Bucureşti. Construit în formă de potcoavă alungită,
este alcătuit din două ramuri care pornesc din Calea Victoriei şi care se
unesc aproape de ieşirea din Strada Eugeniu Carada. Către sfârşitul
secolului XIX, Petrache (Petros) Serafim, dragoman (traducător) pe lângă
consulatul Franţei din Constantinopol, s-a stabilit la Bucureşti. A cumpărat
în mahalaua Doamnei o moşie mărginită de Podul Mogoşoaiei. Proprietatea
a fost dată ca zestre fiicelor sale Polixenia şi Anastasia. Cea dintâi s-a
căsătorit cu Xavier Villacrosse, arhitect-şef al Bucureştiului (1837-1841), iar
cea de a doua – cu negustorul de blănuri Mihail Macca, politician liberal.
Scopul principal al pasajului era de a crea spaţii comerciale la parter şi în
acelaşi timp de a lega Banca Naţională, aflată pe Lipscani, de cealaltă arteră
importantă a oraşului, Podul Mogoşoaiei, actuala Calea Victoriei. Prin anii
1960-1980, Macca-Villacrosse a purtat şi denumirea Pasajul Bijuteria.
2. Caru’ cu bere
Deschisă de ardeleanul Ion Căbăşanu în 1879, La caru’ cu bere este una
dintre cele mai vechi berării ale Capitalei. Numele, se spune, provine de la
carele trase de cai cu care erau aduse butoaiele cu bere. Doi dintre nepoţii
săi (Ion şi Gheorghe Mircea) l-au urmat în Bucureşti ca ucenici în localul
amplasat pe atunci pe Calea Victoriei, însă al treilea frate – Nicolae Mircea –
a fost cel care a făcut celebru restaurantul Caru’ cu bere, deschis în 1899 pe
actualul amplasament. El a ridicat clădirea din Strada Stavropoleos,
realizată în stil gotic, după planurile arhitectului polonez Zigfrid Kofczincky.
După primul război mondial, berăria a fost extinsă, cele două corpuri cu
etajele, mansarda sau pivniţele fiind amenajate, însă impunătoare a rămas
sala de consumaţie, situată la parter şi mezanin, înaltă de 7 metri, decorată
cu coloane şi tavane de stucatură, cu picturi, lambriuri de lemn, cu scări de
stejar sculptate. Faima berăriei a crescut şi datorită preparatelor sale
culinare. Specialitatea casei erau crenvurştii cu hrean, salata de boeuf şi
frankfurterii, iar ridiche neagră şi măsline erau oferite gratuit. Se serveau
vinuri vechi şi renumiţii mititei, iar berea era adusă de moş Ghiţă pivnicerul,
direct de la butoi, fără acid. Fiecare muşteriu, se spune, îşi avea halba sa
anume.
3. Palatul CEC
Situat pe Calea Victoriei, vizavi de Palatul Poştelor (actualul Muzeu Naţional
de Istorie, construit în aceeaşi perioadă), palatul CEC este unul dintre cele
mai frumoase imobile în stil baroc francez, şi totodată o clădire emblematică
a Capitalei. Palatul Casei de Economii şi Consemnaţiuni a fost ridicat între
1896 şi 1900, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, şi
amplasat pe locul fostei mănăstiri Sf. Ioan cel Mare şi a hanului cu acelaşi
nume, vestit în Bucureştiul acelei epoci. Fosta stăreţie a mănăstirii-han a
fost demolată, în locul său fiind construit sediul Casei de Depuneri, prima
instituţie bancară a statului român, înfiinţată în 1864, care a precedat CEC-
ul. Dărâmată la rândul ei, clădirea a lăsat locul actualului palat CEC, care a
fost ridicat în mare parte cu materiale româneşti: piatră masivă şi marmură
de Dobrogea. Dintre cele cinci cupole, patru sunt simetrice, iar cea din
mijloc, de sticlă, acoperă holul central. Ghişeele au funcţionat în palat
aproape o sută de ani – din 1900 până în 1999.
4. Biserica Stavropoleos
Construită în stil brâncovenesc şi purtând hramul Arhanghelilor Mihail şi
Gavril, Biserica Stravopoleos se distinge prin formă şi culorile păstrate încă
vii. Numele este forma românească a cuvântului grecesc Stauropolis (Oraşul
Crucii). A fost ridicată în 1724, de arhimandritul Ioanichie Stratonikeas. Din
veniturile de la han, acesta a zidit în aceeaşi curte biserica şi o mănăstire.
Aşa cum se întâmpla în acea perioadă, o parte din câştigurile localului se
duceau către susţinerea lăcaşului de cult. Ales în 1726 mitropolit al
Stavropolei şi exarh al Cariei, Ioanichie şi-a numit ctitoria din Bucureşti
aidoma vechiului scaun – Stavropoleos. Stareţul a trăit 61 de ani, până în
1742, fiind îngropat în biserica sa. Din vechiul ansamblu a mai rămas doar
biserica, restul clădirilor fiind demolate. Un corp mai nou, datând de la
începutul secolului XX, găzduieşte şi în prezent o bibliotecă, o sală de
conferinţe, o colecţie de icoane vechi şi obiecte de cult. Fragmente de frescă
din bisericile demolate în timpul regimului comunist au fost salvate fiind
aduse şi păstrate aici.
5. Muzeul Naţional de Istorie
Clădirea cu capete de lei din Calea Victoriei a fost iniţial sediul Poştei
Centrale, construită între 1894 şi 1900. Proiectul a fost realizat după
planurile arhitectului Alexandru Săvulescu. Acesta a vizitat sedii ale poştelor
din mai multe ţări europene, iar cel care – se spune – l-a inspirat cel mai
mult a fost cel din Geneva. În 1968 imobilul a devenit Muzeul de Istorie
Naţională a României. Găzduieşte peste 3000 de exponate din metale şi
pietre preţioase, tezaure de aur şi argint descoperite pe teritoriul României
şi datând din cele mai vechi timpuri – monede, arme, piese de harnaşament
etc. Pintre cele mai importante piese se numără tezaurele descoperite la
Pietroasa şi Apahida, obiecte de cult şi bijuterii ale domnitorilor, precum şi
coroanele regale purtate de Carol I şi Ferdinand I sau reginele Elisabeta şi
Maria. Lapidariumul găzduieşte la nivelul inferior copia la scară naturală a
columnei lui Traian din Roma, iar la nivelul superior – piese din marmură,
calcar sau gresie, datând din perioada greco-romană, epoca romană târzie şi
din evul mediu românesc.
8. Hanul cu tei
Pe Strada Lipscani, la numărul 65, se află Hanul cu tei, care pe vremuri se
numea şi Hanul de pe Uliţa cea mare a marchitanilor. Literele AP şi SP care
se găsesc şi astăzi deasupra intrării din Strada Blănari sunt iniţialele celor
care l-au construit la 1833 – bogaţii negustori Anastasie Hagi Gheorghe
Polizu şi Ştefan Popovici. În celălalt capăt, cel dinspre Lipscani, o placă
aminteşte că acest centru comercial a fost menţionat de scriitorul Isac Peltz
în romanele sale despre Bucureşti şi bucureşteni. De fiecare parte a
pasajului ce face legătura între străzile Lipscani şi Blănari se aflau câte 14
prăvălii cu obloane de fier, aşezate deasupra unor pivniţe adânci şi
încăpătoare. În prezent, clădirile vechiul han găzduiesc ateliere, galerii de
artă sau magazine de antichităţi. La etaj sunt fostele odăi, care şi-au păstrat
peretele exterior din lemn, iar pe mijloc se înşiră mesele de la restaurantele
şi cafenelele deschise de-a lungul pasajului.