CLADI

RI
REPR
EZENT
ATIVE
-
BUCU
RESTI
-
 PALATUL CANTACUZINO, BUCUREȘTI

Palatul Cantacizino se afla situat pe Calea Victoriei, la numărul 141 si este unul dintre
cele mai strălucite şi impunătoare palate bucureştene.
Construit între anii 1901-1903 de către Gheorghe Grigore Cantacuzino,
denumit ,,Nababul” (fost primar al Capitalei, prim ministru, şef al Partidului Conservator),
ansamblul arhitectonic s-a realizat după proiectele arhitectului Ioan D. Berindei.
Clădirea a fost construită în stil baroc francez, fiind asemănător clădirilor din epoca
Ludovic al IV-lea.
Palatul are patru niveluri, unul mai deosebit ca celălalt. Subsolul este „soclul” clădirii, iar
celelalte niveluri se diferenţiază prin modul în care au fost decorate. Dacă ferestrele
parterului au balustrade din piatră şi arcuri de cerc, cele ale primului etaj sunt drepte şi au
mici balcoane realizate din fier forjat. Nu în ultimul rând, mansarda se remarcă prin
ferestrele mici, pline de ornamente. Nu lipseşte blazonul familiei Cantacuzino, uşor vizibil
pe frontonul circular de deasupra intrării.

Pentru decorarea clădirii, acesta şi-a asigurat colaborarea unor apreciaţi artişti ai vremii.
Picturile murale poartă semnăturile maeştrilor G. D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin
Petrescu şi Arthur Verona, sculpturile şi ornamentaţiile sculptate sunt opera lui Emil
Wilhelm Becker, în timp ce iscusinţa Casei Krieger din Paris poate fi admirată în decoraţia
interioară (tapiserii, candelabre, lămpi, vitralii etc.).
Faţada atrage în mod deosebit atenţia prin bogăţia decoraţiei sculpturale. Deasupra
intrării, frontonul circular este prevăzut cu stema princiară a Cantacuzinilor.       
     

După moartea Nababului, în 1913, palatul a trecut în posesia fiului său Mihail G.
Cantacuzino şi a soţiei acestuia, Maria (cunoscută in istoria domniţelor drept Maruca,
născută Rosetti-Tescanu); aceasta, după decesul prematur al soţului, se va recăsători cu
George Enescu, în 1937. Cuplul Enescu a locuit, între 1945-1946, în casa din spatele
palatului, destinată iniţial administraţiei clădirii.
În anii ’40, palatul a adăpostit sediul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, iar apoi, din 1947,
Institutul de Studii Româno-Sovietice.
După moartea lui George Enescu în 1955, soţia sa a lăsat prin testament palatul şi
clădirile anexe muzeului dedicat memoriei compozitorului. Din anul 1956, aici funcţionează
MUZEUL NAŢIONAL "GEORGE ENESCU" şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din
România.Din 2007, Palatul Cantacuzino este inclus pe lista monumentelor Patrimoniului
European.

În trei săli ale Palatului Cantacuzino se desfăşoară cronologic expoziţia permanentă, ce

cuprinde, între altele, fotografii, manuscrise, documente diverse, diplome, decoraţii,
desene, busturi, instrumente muzicale, fracul şi costumul de academician al Academiei
Române, masca mortuară şi mulajul mâinilor artistului.
 Atmosfera Belle-Epoque se regăseşte şi în intimitatea casei din spatele palatului, folosită
iniţial ca dependinţă administrativă şi devenită ulterior Casa memorială „George Enescu”.
Aici sunt păstrate obiecte personale ale maestrului şi ale soţiei lui, mărturii cu valoare
memorială unică.

Amplasat într-un spaţiu de excepţie, Muzeul Naţional “George Enescu” este investit
deopotrivă cu valoare istorică, culturală, artistică şi turistică. Patrimoniul său permite
recompunerea istoriei unei vieţi şi cariere de excepţie, puse în slujba muzicii româneşti şi
a afirmării sale în context universal.
 PALATUL COTROCENI

Palatul Cotroceni, sediul Administrației Prezidențiale, se află într-un loc istoric, cu o

tradiţie de vieţuire de peste patru sute de ani. Pe acest teren situat la vest de București,
pe malul drept al Dâmboviței, pe dealul Cotroceni, domnitorul Șerban Cantacuzino a
întemeiat o mănăstire, între 1679 - 1681, defrișând o zonă dens împădurită din foștii
codrii al Vlăsiei. Mănăstirea Cotroceni, cea mai importantă ctitorie a domnitorului, era
înconjurată de ziduri și avea în centru frumoasa biserică în stil brâncovenesc cu hramurile
„Adormirea Maicii Domnului” (15 august) și „Sfinții Serghie și Vah” (7 octombrie),
asemănătoare arhitectonic cu biserica episcopală de la Curtea de Argeș. În incinta
mănăstirii, domnitorul a ridicat și o reședință domnească. La mănăstirea Cotroceni a fost
instalată și o tipografie, din aceasta ieșind mari lucrări ale vremii, printre care:
„Evanghelia” din 1682, „Apostolul” din 1683 și „Biblia de la București”, din anul 1688
(„Biblia lui Șerban Cantacuzino”).
De-a lungul timpului, ansamblul Cotroceni a suferit mai multe modificări, dar și-a păstrat
constant funcția religioasă și de reședință domnească. Domnia lui Barbu Ştirbey (1849 -
1853) s-a dovedit benefică zonei, domnitorul refăcând şi redecorând palatul domnesc care
a devenit reşedinţa sa de vară. Totodată, pentru a înlesni legătura cu Capitala, domnitorul
Ştirbey a tăiat un drum nou, care a secţionat marele domeniu al mănăstirii, despărţind
astfel zona domnească de cea a viitoarei Grădini Botanice, ale cărei începuturi datează din
1860.
Istoria regalităţii din România este legată şi de Cotroceni, principele Carol I de
Hohenzollern Sigmaringen folosind din iunie 1866 palatul domnesc. Între 1893 - 1895
arhitectul francez Paul Gottereau a refăcut palatul ca reședință pentru Principele
moștenitor Ferdinand și Principesa Maria. După Primul Război Mondial, sub directa
îndrumare a Reginei Maria, palatul a cunoscut modificări şi adăugiri, efectuate de
arhitectul Grigore Cerchez.

După 1949, aici a funcționat Palatul Pionierilor. Grav afectat de cutremurul din 1977,
întreg ansamblul a intrat într-un amplu proces de refacere ca reședință pentru Președinția
țării, construindu-se și o nouă aripă (arh. N. Vlădescu). Biserica a fost demolată în 1984 și
reconstruită în perioada 2003 – 2009, fiind redată cultului și inclusă în circuitul de vizitare.
Palatul Cotroceni este legat de numeroase evenimente istorice. În 1821, conducătorul
revoluţiei, Tudor Vladimirescu, și-a stabilit aici tabăra militară. La Revoluţia din 1848 –
1849, numeroși revoluționari au fost arestați și încarcerați la Cotroceni de către
reprezentanții Înaltei Porţi.

În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Cotrocenii devin un centru al unităţii şi
modernizării politice a României, iar palatul capătă statutul de reşedinţă oficială. În 1916,
la Cotroceni s-a hotărât părăsirea neutralităţii şi alăturarea României grupului de state
care formau Antanta (Franţa, Rusia, Marea Britanie). În anul 1918, la Cotroceni s-a
semnat cu Puterile Centrale tratatul cunoscut sub numele de Pacea de la Bucureşti.
Palatul Cotroceni este monument istoric de categoria A (importanţă naţională).
 PALATUL CEC

Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie (cunoscut de obicei ca

Palatul CEC, după denumirea ulterioară a instituției) este o clădire din București, situată în
Calea Victoriei, față în față cu Palatul Poștelor, construit în aceeași perioadă.
Piatra de temelie a Palatului CEC a fost pusă în 8 iunie 1897, în prezența Regelui Carol I al
României și a Reginei Elisabeta.

Palatul, construit în stil eclectic, se termină cu o cupolă de sticlă și metal. Intrarea este
încununată de un fronton în semicerc sprijinit de câte o pereche de coloane de stil
compozit.
Cele patru volume de colț, decorate cu frontoane și steme, sunt acoperite de cupole în stil
renascentist. O cupolă mult mai mare acoperă holul central al edificiului, în care
funcționează diferite ghișee ale instituției.
Decorația judicioasă a fațadelor, echilibrul volumelor care îl compun fac din acest palat un
interesant monument de arhitectură a orașului.
CEC-ul ca instițutie a fost înființat în anul 1864 printr-o lege inițiată de către Alexandru
Ioan Cuza. La inceput a funcționat în diverse imobile, după care în anul 1875 s-a început
construirea unui sediu propriu.
 ARCUL DE TRIUMF

Arcul de Triumf este un monument situat în partea de nord a Bucureștiului, în sectorul

1, la intersecția șoselei Kiseleff cu bulevardele Constantin Prezan, Alexandru Averescu și
Alexandru Constantinescu. Monumentul, proiectat de Petre Antonescu, a fost construit în
perioada 1921-1922, renovat în perioada 1935-1936, și din nou renovat începând din
2014. El comemorează victoria României în Primul Război Mondial.
Arcul de Triumf are 27 m înălțime, cu o singură deschidere și este de formă
paralelipipedică.
Pe Arcul de Triumf pot fi observate câteva elemente arhitecturale cu semnificație istorică:
- Inscripția centrală de pe frontonul fațadei de nord, care amintește de încoronarea
Majestăților Lor Regele Ferdinand și Regina Maria la Alba-Iulia: „LIBERATOR DE NEAM ȘI
ÎNTREGITOR DE HOTARE PRIN VIRTUTEA OSTAȘILOR SĂI VREDNICI URMAȘI AI EROILOR
CREȘTINĂTĂȚII FERDINAND I DOMN ȘI REGE AL ROMÂNILOR ȘI-A FĂCUT INTRAREA LA
16 OCTOMBRIE 1922 ÎN CETATEA SA DE SCAUN A BUCUREȘTILOR DUPĂ ÎNCORONAREA
LA ALBA-IULIA”
- Inscripția centrală de pe frontonul fațadei de sud, care aduce aminte de victoria în
Primul Război Mondial: „DUPĂ SECOLE DE SUFERINȚE CREȘTINEȘTE ÎNDURATE ȘI LUPTE
GRELE PENTRU PĂSTRAREA FIINȚEI NAȚIONALE, DUPĂ APĂRAREA PLINĂ DE SACRIFICII
A CIVILIZAȚIEI UMANE, SE ÎNDEPLINI DREPTATEA ȘI PENTRU POPORUL ROMÂN, PRIN
SABIA REGELUI FERDINAND, CU AJUTORUL ÎNTREGII NAȚIUNI ȘI GÂNDUL REGINEI
MARIA”

- Inscripția centrală de pe frontonul fațadei de est, dedicată oamenilor politici și de cultură

care au făcut posibilă Unirea: „GLORIE CELOR CE PRIN LUMINA MINTEI ȘI PUTEREA
SUFLETULUI AU PREGĂTIT UNITATEA NAȚIONALĂ”
- Inscripția centrală de pe frontonul fațadei de vest, care amintește de eroii de război care
au luptat pentru Unire: „GLORIE CELOR CE PRIN VITEJIA ȘI PRIN JERTFA LOR DE SÂNGE
AU ÎNFĂPTUIT UNITATEA NAȚIONALĂ”
- Lista localităților unde s-au purtat bătălii în Primul Război Mondial, reprezentată chiar pe
interiorul Arcului: „CERNA”, „JIU OLT”, „DRAGOSLAVE”, „NEAJLOV”, „OITUZ”, „MĂRĂȘTI”,
„MĂRĂȘEȘTI”, „RĂZOARE”, „VRANCEA”, „MUNCELU”, „COȘNA”, „BUDAPESTA”

- Mesajul Regelui Ferdinand, la 27 august 1916, cu prilejul intrării în război

- Proclamația către țară rostită de Regele Ferdinand la Alba Iulia, la 15 octombrie 1922, cu
prilejul încoronării ca Rege al României Mari
- Efigiile Regelui Ferdinand și Reginei Maria, pe fațada sudică
- Stema Regală a României (în forma ei veche, de dinainte de 1922, varianta mijlocie),
reprezentată în două basoreliefuri simetrice aflate sub Arc
- Cifrul Regal al Majestății Sale Regelui Carol al II-lea, în timpul domniei căruia a fost
construită forma actuală a monumentului
- Medalionul intitulat „Bărbăția”, pe fațada de nord a Arcului, de sculptorul Ion Jalea, cu
referire la deviza „Bărbăție și credință”.
- Medalionul intitulat „Credința”, pe fațada de nord, de sculptorul Constantin Baraschi
- Câteva date ale confruntărilor din Primul Război Mondial pe frontul românesc: (15
august 1916, 8 ianuarie 1918, 24 octombrie 1918, 10 noiembrie 1918).

VLAGEA MIRCEA