PALATUL CANTACUZINO, BUCUREȘTI

Palatul Cantacizino se afla situat pe Calea Victoriei, la numărul 141 si este unul
dintre cele mai strălucite şi impunătoare palate bucureştene.
Construit între anii 1901-1903 de către Gheorghe Grigore Cantacuzino,
denumit ,,Nababul” (fost primar al Capitalei, prim ministru, şef al Partidului
Conservator), ansamblul arhitectonic s-a realizat după proiectele arhitectului Ioan
D. Berindei.
Clădirea a fost construită în stil baroc francez, fiind asemănător clădirilor din epoca
Ludovic al IV-lea.
Palatul are patru niveluri, unul mai deosebit ca celălalt. Subsolul este „soclul”
clădirii, iar celelalte niveluri se diferenţiază prin modul în care au fost decorate.
Dacă ferestrele parterului au balustrade din piatră şi arcuri de cerc, cele ale
primului etaj sunt drepte şi au mici balcoane realizate din fier forjat. Nu în ultimul
rând, mansarda se remarcă prin ferestrele mici, pline de ornamente. Nu lipseşte
blazonul familiei Cantacuzino, uşor vizibil pe frontonul circular de deasupra intrării.

Pentru decorarea clădirii, acesta şi-a asigurat colaborarea unor apreciaţi artişti ai
vremii. Picturile murale poartă semnăturile maeştrilor G. D. Mirea, Nicolae
Vermont, Costin Petrescu şi Arthur Verona, sculpturile şi ornamentaţiile sculptate
sunt opera lui Emil Wilhelm Becker, în timp ce iscusinţa Casei Krieger din Paris
poate fi admirată în decoraţia interioară (tapiserii, candelabre, lămpi, vitralii etc.).

Faţada atrage în mod deosebit atenţia prin bogăţia decoraţiei sculpturale.

Deasupra intrării, frontonul circular este prevăzut cu stema princiară a
Cantacuzinilor.       

     
După moartea Nababului, în 1913, palatul a trecut în posesia fiului său Mihail G.
Cantacuzino şi a soţiei acestuia, Maria (cunoscută in istoria domniţelor drept
Maruca, născută Rosetti-Tescanu); aceasta, după decesul prematur al soţului, se
va recăsători cu George Enescu, în 1937. Cuplul Enescu a locuit, între 1945-1946,
în casa din spatele palatului, destinată iniţial administraţiei clădirii.
În anii ’40, palatul a adăpostit sediul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, iar apoi,
din 1947, Institutul de Studii Româno-Sovietice.
După moartea lui George Enescu în 1955, soţia sa a lăsat prin testament palatul şi
clădirile anexe muzeului dedicat memoriei compozitorului. Din anul 1956, aici
funcţionează MUZEUL NAŢIONAL "GEORGE ENESCU" şi Uniunea Compozitorilor şi
Muzicologilor din România.Din 2007, Palatul Cantacuzino este inclus pe lista
monumentelor Patrimoniului European.

În trei săli ale Palatului Cantacuzino se desfăşoară cronologic expoziţia

permanentă, ce cuprinde, între altele, fotografii, manuscrise, documente diverse,
diplome, decoraţii, desene, busturi, instrumente muzicale, fracul şi costumul de
academician al Academiei Române, masca mortuară şi mulajul mâinilor artistului.

Atmosfera Belle-Epoque se regăseşte şi în intimitatea casei din spatele palatului,

folosită iniţial ca dependinţă administrativă şi devenită ulterior Casa memorială
„George Enescu”. Aici sunt păstrate obiecte personale ale maestrului şi ale soţiei
lui, mărturii cu valoare memorială unică.
Amplasat într-un spaţiu de excepţie, Muzeul Naţional “George Enescu” este investit
deopotrivă cu valoare istorică, culturală, artistică şi turistică. Patrimoniul său
permite recompunerea istoriei unei vieţi şi cariere de excepţie, puse în slujba
muzicii româneşti şi a afirmării sale în context universal.

VLAGEA MIRCEA