UNIVERSITATEA CRESTINA DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC SI COMERCIAL

Castelul Peles

NUME: OPRAN MIHAI ANDREI

GRUPA: 5
Cuprins

Introducere
Capitolul I. Prezentarea contextului istoric
1. Istoricul castelului Peles
2. Contextul istoric

Capitolul II.
1. Proiect, perioadă de realizare, fabricanţi, materiale
2. Furnizori de obiecte de arta
Concluzie
Introducere
Am ales sa vorbesc despre castelul Peles datorita istoriei sale dar si datorita faptului ca a
fost o resedinta regala.

Capitolul I
1. Istoricul Castelului Peles

Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa primului Rege al României, Carol I, în afara
perimetrului comunei Podul Neagului, localitate cu o suprafaţă de 24 de km în anul 1874, an în
care, din iniţiativa suveranului, comuna primeşte numele de Sinaia. Un an mai târziu, în centrul
localităţii sunt construite primele case boiereşti, iar în 1876 începe construirea căii ferate Ploieşti
– Predeal, care străbate şi Sinaia. Concomitent, între anii 1873 şi 1875 a fost edificată fundaţia
castelului Peleş. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a reşedinţei a avut loc într-un cadru
festiv la 10/22 august 1875.

Epocă: 

Intre 1873 – 1914, pe un teren de 1000 de hectare numit Piatra Arsă sau moşia Sinaia,
achiziţionat de Regele Carol I de la Eforia Spitalelor în anul 1871.

Autori: 

Arhitecţi: Wilhelm von Doderer (1872–1876), profesor la Technische Hochschule din

Viena, Johannes Schultz (1873, diriginte de şantier, asistentul lui Doderer, iar din 1876 până în
1883, arhitect-şef), Émile André Lecomte du Noüy (1890 – 1892), Karel Liman (1896 – 1924);
Jean Ernest, antreprenori, constructori şi proprietari de depozite de materiale de construcţie.

Situaţie juridică: 

-fostă reşedinţă regală (1883 – 1947), naţionalizată în 1948, muzeu din 1953 în 1975 şi
din 1990 până azi, proprietate din anul 2007 a Maiestăţii Sale, Regele Mihai I al României şi
instituţie publică administrată de Statul român, sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului
Naţional.
 Unul dintre cele trei proiecte prezentate la 1873 lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen
de către primul arhitect al castelului Peleş, Wilhelm von Doderer (1825-1900) şi respinse de
comanditar

Contextul istoric al edificiului:

Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa Regelui Carol I,  pentru a-i servi drept reşedinţă
de vară, investită cu funcţii politice, culturale şi simbolice. După 1914, castelul Peleş şi-a exersat
în continuare funcţia de reprezentare şi de muzeu, fără a mai fi însă locuit timp 6 luni pe an, aşa
cum obişnuia suveranul fondator. Până în 1947, devine spaţiu aulic pentru vizitele oficiale sau
găzduieşte ceremonii cu caracter militar.

Cel mai important eveniment organizat la Sinaia şi găzduit de castelul Peleş până la
abdicarea Regelui Mihai, în decembrie 1947, a fost legat de sărbătorirea semicentenarului
castelului în anul 1933 de către Regele Carol al II-lea (1930-1940). În perioada ianuarie – martie
1948, castelul este închis din ordinul autorităţilor comuniste, iar bunurile de patrimoniu sunt
inventariate. Cea mai mare parte a colecţiilor de pictură, mobilier, textile, piese de artă
decorativă şi cărţi au fost transferate la Muzeul de Artă din capitală.

Din luna mai a aceluiaşi an, alte piese au intrat în custodia diferitor instituţii de cultură
din marile oraşe ale României, Bucureşti, Braşov, Sibiu etc. Din anul 1953, castelul devine
Muzeu Naţional, deschis publicului larg, în timp ce celelalte imobile situate pe domeniul Peleş,
precum castelele Pelişor, reşedinţa particulară a celui de-al doilea cuplu regal, Ferdinand I, Maria
şi Foişor, fosta Casă de vânătoare a primului Rege al României şi reşedinţă a regilor Carol al II-
lea şi Mihai I vor deveni case de creaţie şi odihnă pentru scriitorii, muzicologii şi artiştii plastici
agreaţi de regimul comunist.
 Două decenii mai târziu, în anul 1975, starea de conservare tot mai critică a imobilului
determină măsura închiderii acestuia şi evacuarea unei părţi importante a patrimoniului muzeal
în depozitele amenajate într-un vechi conac boieresc al familiei Bibescu din Posada, localitate
situată la cca 20 de km sud de Sinaia. Între anii 1966 şi 1982, într-o fostă dependinţă a castelului
regal, situată în apropierea acestuia, a fost amenajat Muzeul de Artă Decorativă (Ceramica), ce
valorifica piese reprezentative din vechile colecţii regale.

Concomitent cu lucrările masive de restaurare, castelul găzduieşte până în 1989, anul

înlăturării regimului comunist în România, o serie de vizite de şefi de stat. Din 1990, respectiv
1993 şi până azi, castelele Peleş şi Pelişor sunt redeschise spre vizitare.

În anul 2007, după cinci ani de negocieri între Statul român şi Casa regală, se ajunge la
un acord, prin care castelul Peleş, castelul Pelişor, precum şi întregul domeniu Peleş alcătuit din
fostele dependinţe regale, au reintrat în proprietatea Regelui Mihai I (1927-1930, 1940-1947),
dar continuă să fie administrate de statul român. Excepţie face castelul Foişor, clădire inaugurată
în anul 1881. Acordul cu Casa regală, expirat în anul 2009, în cazul castelului Pelişor şi în 2010,
în cazul castelului Peleş, a fost din nou prelungit.

În 1932, Foişorul a căzut pradă unui incendiu devastator. A fost reconstruit un an mai
târziu  în perioada Regelui Carol al II-lea (1930-1940). În anii 1970, clădirii iniţiale i s-a adăugat
o aripă nouă şi interioarele au suferit modificări semnificative. După 1989, clădirea a devenit vilă
de protocol a preşedinţiei României, statut pe care continuă să îl păstreze.

Vedere panoramică a castelului Peleş, azi

 Capitolul II.

1. Proiect, perioadă de realizare, fabricanţi, materiale:

Elaborarea planurilor iniţiale ale castelului Peleş i-au fost încredinţate arhitectului
Wilhelm von Doderer (1825-1900), profesor la Technische Hochschule din Viena. Doderer a
înaintat suveranului trei propuneri de proiecte arhitectonice, inspirate din arhitectura castelelor
renascentiste franceze de pe valea Loirei, ca şi din stilul edificiilor vieneze de pe Ringstrasse.

Proiectele sunt respinse de către Carol I în 1876, iar conducerea lucrărilor este
încredinţată arhitectului german, Johannes Schultz, care elaborează planurile castelului în prima
sa fază de construcţie (1879 – 1883). Clădirea cu aspect de chalet elveţian, compusă din două
etaje propusă de Schultz, era decorată la exterior în stil german, Fachwerk.

La 1890, este construită pe locul terasei acoperite de pe aripa de sud, Sala Maură, după
proiecte atribuite arhitectului francez, Émile André Lecomte du Noüy,  discipolul celebrului
arhitect francez, Violet Le Duc.

În anul 1894, la conducerea lucrărilor este  numit arhitectul ceh, Karel Liman (1860 ? –
1928). Sub coordonarea sa, între 1895-1897 sunt amenajate Capela reginei Elisabeta de la etaj,
Apartamentele principeselor de Wied şi Hohenzollern de pe latura de nord şi Mezaninul.

În anul 1884 este instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen
propriu, iar la 1897 este construită centrala electrică.

Salonul mare al Apartamentului imperial

 Între anii 1903 – 1906, Liman proiectează Galeria de marmură, Sala de concerte, Sala
mică de muzică şi Baia reginei şi amenajează încăperi la nivelul al II-lea, corespondentul primei
Mansarde: camera doamnei Mavrogheni, marea doamnă a Palatului şi apartamentele oaspeţilor
din aripa de nord a castelului.

Între 1906-1914, se întreprind lucrările de amenajare a teraselor exterioare. La 1906 este

înălţat turnul central al castelului, unde un an mai târziu a fost montat ceasul cu trei cadrane,
creaţie a Fabricii de ceasuri de turn a Curţii regale din Bavaria, Johann Mannhardt.Totodată,
sunt amenajate Sala veche de muzică, Sala Florentină şi Sala Coloanelor, pe locul primei Camere
de şah, iar Sufrageria regală este extinsă. La etaj, pe aripa de nord, este construit Apartamentul
primului ministru.

Între anii 1905 – 1906, sunt concepute vastul Apartament imperial, compus din Salon
mare, Salon mic, Dormitor, Budoir, Baie şi Camera valetului şi Apartamentul principilor
moştenitori, Ferdinand – Maria.

În anul 1906, au loc modificări ale Sălii de teatru de la Parter. Tot acum, sala este
adaptată proiecţiilor cinematografice, prin amenajarea cabinei de proiecţie. Aparatura
cinematografică a fost modernizată  în 1939, de Societatea Concordia din Bucureşti, la cererea
expresă a regelui Carol al II-lea.

Între anii 1908 – 1911, este definitivată construcţia Sălilor de arme, ca şi decoraţia  Sălii
Florentine, după planurile arhitecţilor Karel Liman şi Ferdinand de Tiersch, acesta din urmă,
consilier al regelui Ludovic al II-lea al Bavariei.

Între anii 1907 şi 1911, este amenajat Holul de onoare pe locul celei de-a doua curţi
interioare, principala sală de recepţie a castelului. Holul este decorat în stilul Renaşterii germane,
cu subtile accente baroce, de către Bernhard Ludwig din Viena, care colaborează strâns cu
arhitectul Liman. Modelul de inspiraţie al sălii îl constituie Sala Fredenhagen a Palatului
Camerei de Comerţ din Lübeck. În paralel, sunt construite la Parter, Sala de şah şi Sala de
biliard, în continuarea Sălii maure.

În sfârşit, între anii 1911-1914 este  amenajată terasa cu busturi de împăraţi romani, iar pe
aripa de sud-est, este proiectată Sala consiliilor de către arhitectul Liman şi decoratorul vienez,
Bernhard Ludwig. Moartea regelui Carol I la 27 septembrie 1914, marchează finalul vastului
proiect arhitectonic coordonat de suveran.

Cel mai important decorator

al castelului Peleş, vienezul
Bernhard Ludwig – fiul, în
Holul de onoare, opera sa, cca 1910

2. Furnizori de obiecte de artă:

Dintre furnizorii principali, pentru prima etapă de construcţie, amintim casa Heymann din
Hamburg şi atelierul condus de August Bembé din Köln-Mainz. Dintre cei care au lucrat
constant la decorarea şi furnizarea de piese de artă decorativă pentru castel, din 1883 până în
1914, îi menţionăm pe Joseph Dollitschek, arhitect şi decorator din Viena, Anton Pössenbacher
din München, creator de decoraţiuni şi de piese de mobilier şi L. Bernheimer, din acelaşi oraş,
furnizor de decoraţiuni interioare, mobilier, covoare orientale, Habie&Polako, din Viena,
furnizori de covoare gen Smyrna, atelierele Zettler din München, 1882, creatorii de vitralii.

Acestea au fost lucrate de patruzeci de artişti şi tehnicieni timp de trei ani după schiţele
color executate de profesorii E. Widmann si Julius Juers. F. X. Barth. Celălalt autor de vitralii al
castelului Peleş a fost A. Zwölfer, titularul unui celebru atelier vienez, cu filiala la Bucureşti.
Colecţiile de artă decorativă s-au constituit prin cooptarea unor celebre firme occidentale din
epocă: Odiot, din Paris, Eduard Wollenweber, München şi Paul Telge, din Berlin, creatori şi
furnizori de produse de orfevrărie. Lor li s-au alăturat Josef Resch, celebru magazin de bijuterii
din Paris şi J.A Eysser, fabricant faimos de mobilier din Nürenberg.

Concluzie

In concluzie, Castelul Peles este un monument de arhitectura care atrafe foarte multi
turisti si care reprezinta România pe plan international.

Bibliografie: 1) https://peles.ro/istorice/istoricul-castelului-peles/