Sunteți pe pagina 1din 12

CASTELUL PELEȘ

Autor: Albu Andrada-Floriana, studentă, Facultatea de Construcţii, Universitatea


„Ovidius” din Constanța
Coordonator: dr. Ing. Ionuț Oance

Catelul Peleș(vedere panoramică) [1]

Introducere
Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa Regelui Carol I, pentru a-i servi drept reşedinţă de
vară, investită cu funcţii politice, culturale şi simbolice. După 1914, castelul Peleş şi-a exersat în
continuare funcţia de reprezentare şi de muzeu, fără a mai fi însă locuit timp 6 luni pe an, aşa
cum obişnuia suveranul fondator. Până în 1947, devine spaţiu aulic pentru vizitele oficiale sau
găzduieşte ceremonii cu caracter militar. Cel mai important eveniment organizat la Sinaia şi
găzduit de castelul Peleş până la abdicarea Regelui Mihai, în decembrie 1947, a fost legat de
sărbătorirea semicentenarului castelului în anul 1933 de către Regele Carol al II-lea (1930-
1940). În perioada ianuarie – martie 1948, castelul este închis din ordinul autorităţilor
comuniste, iar bunurile de patrimoniu sunt inventariate. Cea mai mare parte a colecţiilor de
pictură, mobilier, textile, piese de artă decorativă şi cărţi au fost transferate la Muzeul de Artă
din capitală. Din luna mai a aceluiaşi an, alte piese au intrat în custodia diferitor instituţii de
cultură din marile oraşe ale României, Bucureşti, Braşov, Sibiu etc. Din anul 1953, castelul
devine Muzeu Naţional, deschis publicului larg, în timp ce celelalte imobile situate pe domeniul

1
Peleş, precum castelele Pelişor, reşedinţa particulară a celui de-al doilea cuplu regal, Ferdinand
I, Maria şi Foişor, fosta Casă de vânătoare a primului Rege al României şi reşedinţă a regilor
Carol al II-lea şi Mihai I vor deveni case de creaţie şi odihnă pentru scriitorii, muzicologii şi
artiştii plastici agreaţi de regimul comunist. Două decenii mai târziu, în anul 1975, starea de
conservare tot mai critică a imobilului determină măsura închiderii acestuia şi evacuarea unei
părţi importante a patrimoniului muzeal în depozitele amenajate într-un vechi conac boieresc al
familiei Bibescu din Posada, localitate situată la cca 20 de km sud de Sinaia. Între anii 1966 şi
1982, într-o fostă dependinţă a castelului regal, situată în apropierea acestuia, a fost amenajat
Muzeul de Artă Decorativă (Ceramica), ce valorifica piese reprezentative din vechile colecţii
regale. Concomitent cu lucrările masive de restaurare, castelul găzduieşte până în 1989, anul
înlăturării regimului comunist în România, o serie de vizite de şefi de stat. Din 1990, respectiv
1993 şi până azi, castelele Peleş şi Pelişor sunt redeschise spre vizitare. În anul 2007, după cinci
ani de negocieri între Statul român şi Casa regală, se ajunge la un acord, prin care castelul Peleş,
castelul Pelişor, precum şi întregul domeniu Peleş alcătuit din fostele dependinţe regale, au
reintrat în proprietatea Regelui Mihai I (1927-1930, 1940-1947), dar continuă să fie
administrate de statul român. Excepţie face castelul Foişor, clădire inaugurată în anul 1881.
Acordul cu Casa regală, expirat în anul 2009, în cazul castelului Pelişor şi în 2010, în cazul
castelului Peleş, a fost din nou prelungit. [1]
În 1932, Foişorul a căzut pradă unui incendiu devastator. A fost reconstruit un an mai târziu în
perioada Regelui Carol al II-lea (1930-1940). În anii 1970, clădirii iniţiale i s-a adăugat o aripă
nouă şi interioarele au suferit modificări semnificative. După 1989, clădirea a devenit vilă de
protocol a preşedinţiei României, statut pe care continuă să îl păstreze. [1]

Autori: arhitecţi: Wilhelm von Doderer (1872–1876), profesor la


Technische Hochschule din Viena, Johannes Schultz (1873, diriginte
de şantier, asistentul lui Doderer, iar din 1876 pân ă în 1883, arhitect-
şef), Émile André Lecomte du Noüy (1890 – 1892), Karel Liman (1896 –
1924); Jean Ernest, antreprenori, constructori şi proprietari de
depozite de materiale de construcţie. [1]

2
Wilhelm von Doderer [2] Lecomte du Noüy [3]
Karel Liman [4]

Planurile profesorului Doderer,prea masive pentru desişul de brazi, la poalele mândrilor


Bucegi, unde avea să se înalţe, este înlăturat,păstrându-se numai lucrările temeliilor
începute.Arhitectul propriu-zis, de aici încolo, este însuşi Carol I, care ţinând seamă de
propunerile romantice ale Carmen Sylvei şi amintindu-şi de strămoşescul castel Sigmaringen de
la obârşia Dunării la ale cărei guri l-a aruncat acum soarta, preschimbă continuu dispoziţiile
clădirii, dându-i un aspect cu totul nou.Se lucra de zor la terminarea clădirii.

3
Unul dintre cele trei proiecte prezentate la 1873 lui Carol de
Hohenzollern-Sigmaringen de către primul arhitect al castelului Peleş,
Wilhelm von Doderer (1825-1900) şi respinse de comanditar [1]

„Se găseau, ne spune Carmen Sylva, acolo la lucru, Italieni şi Români pentru zidărie, şi Ţigani
pentru căratul pietrei şi al varului, Albanezi şi Greci săpau la carierele de piatră ; Germani şi
Austriaci la lemnărie, Turcii coceau cărămida , Francezii desinau,Englezii măsurau. Pe şantier
întâlneai o sută de costum e naţionale şi se vorbeau patrusprezece limbi. In toate idiomele, pe
toate tonurile cântau, se certau, se înjurau ; un amestec pitoresc şi zgomotos, de oameni, de
cai, de boi şi de bivoli.Regele era întotdeuna pe schele, conducând lucrul. Din când In când mă
urcam şi eu, dar coboram iute şi alergam pe malul Peleşului, să stau de vorbă eu el”.
Tot Carmen Sylva ne mai spune, că în timpul nopţii veneau urşi prin împrejurul clădirii. O
probă de sălbăticiune a locului ales pentru Regala reşedinţă.In toamna anului 1880, castelul şi
dependinţele fură terminate.Se lucrase la această monumentală clădire 10 ani.
La 25 Septembrie/7 Octombrie 1883, Suveranii luară reşedinţa în castel. [5]

4
Cabinetul de lucru al Regelui Carol I din castelul Peleş a rămas neschimbat
de la moartea Suveranului [5]

Clădirea cu aspect de chalet elveţian, compusă din două etaje propusă de Schultz, era
decorată la exterior în stil german, Fachwerk. [5]
La 1890, este construită pe locul terasei acoperite de pe aripa de sud, Sala Maură, după
proiecte atribuite arhitectului francez, Émile André Lecomte du Noüy, discipolul celebrului
arhitect francez, Violet Le Duc.[5]

5
Sala Maură [6]
În anul 1894, la conducerea lucrărilor este numit arhitectul ceh, Karel Liman (1860 – 1928).
Sub coordonarea sa, între 1895-1897 sunt amenajate Capela reginei Elisabeta de la etaj,
Apartamentele principeselor de Wied şi Hohenzollern de pe latura de nord şi Mezaninul. [5]

6
Detaliu, capela regală privată din
interiorul Castelului Peleș. Capela
a fost un loc de reculegere
preferat al Reginei Elisabeta a
României. [7]

În anul 1884 este instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen
propriu, iar la 1897 este construită centrala electrică.
Între anii 1903 – 1906, Liman proiectează Galeria de marmură, Sala de concerte, Sala mică de
muzică şi Baia reginei şi amenajează încăperi la nivelul al II-lea, corespondentul primei
Mansarde: camera doamnei Mavrogheni, marea doamnă a Palatului şi apartamentele
oaspeţilor din aripa de nord a castelului.

Sala de concerte din


interiorul Castelului
Peleș [8]

7
Între 1906-1914, se întreprind lucrările de amenajare a teraselor exterioare. La 1906 este
înălţat turnul central al castelului, unde un an mai târziu a fost montat ceasul cu trei cadrane,
creaţie a Fabricii de ceasuri de turn a Curţii regale din Bavaria, Johann Mannhardt.Totodată,
sunt amenajate Sala veche de muzică, Sala Florentină şi Sala Coloanelor, pe locul primei Camere
de şah, iar Sufrageria regală este extinsă. La etaj, pe aripa de nord, este construit Apartamentul
primului ministru.

Sala Florentină
din interiorul
Castelului Peleș
[9]

Între anii 1905 – 1906, sunt concepute vastul Apartament imperial, compus din Salon mare,
Salon mic, Dormitor, Budoir, Baie şi Camera valetului şi Apartamentul principilor moştenitori,
Ferdinand – Maria.

Apartament
imperial din
interiorul
Castelului Peleș
[10]

8
În anul 1906, au loc modificări ale Sălii de teatru de la Parter. Tot acum, sala este adaptată
proiecţiilor cinematografice, prin amenajarea cabinei de proiecţie. Aparatura cinematografică a
fost modernizată în 1939, de Societatea Concordia din Bucureşti, la cererea expresă a regelui
Carol al II-lea.

Sala de Teatru
din interiorul
Castelului Peleș
[11]

Între anii 1908 – 1911, este definitivată construcţia Sălilor de arme, ca şi decoraţia Sălii
Florentine, după planurile arhitecţilor Karel Liman şi Ferdinand de Tiersch, acesta din urmă,
consilier al regelui Ludovic al II-lea al Bavariei.

9
Sala de arme din
interiorul
Castelului Peleș
[12]

Între anii 1907 şi 1911, este amenajat Holul de onoare pe locul celei de-a doua curţi
interioare, principala sală de recepţie a castelului. Holul este decorat în stilul Renaşterii
germane, cu subtile accente baroce, de către Bernhard Ludwig din Viena, care colaborează
strâns cu arhitectul Liman. Modelul de inspiraţie al sălii îl constituie Sala Fredenhagen a
Palatului Camerei de Comerţ din Lübeck. În paralel, sunt construite la Parter, Sala de şah şi Sala
de biliard, în continuarea Sălii maure.

Holul de
Onoare din
interiorul
Castelului Peleş
[13]

10
Cel mai important decorator
al castelului Peleş, vienezul
Bernhard Ludwig – fiul, în
Holul de onoare, opera sa, cca 1910
[1]

În sfârşit, între anii 1911-1914 este amenajată terasa cu busturi de împăraţi romani, iar pe
aripa de sud-est, este proiectată Sala consiliilor de către arhitectul Liman şi decoratorul vienez,
Bernhard Ludwig. Moartea regelui Carol I la 27 septembrie 1914, marchează finalul vastului
proiect arhitectonic coordonat de suveran.

Regele Carol I, în uniformă de general


de cavalerie, pe terasa de nord a
castelului Peleş, lângă statuia
Sfântului Gheorghe, opera artistului
german, Rottermun, cca 1912

[1]

11
Bibliografie
[1] https://peles.ro/
[2] https://www.wikidata.org/wiki/Q1041068
[3] https://en.wikipedia.org/wiki/Jean-Jules-Antoine_Lecomte_du_Nou%C3%BF
[4] https://ro.wikipedia.org/wiki/Karel_L%C3%ADman
[5]https://www.pdfdrive.com/castelul-pele%C5%9F-care-%C3%AEmpline
%C5%9Fte-50-ani-de-existen%C5%A3%C4%83-a-devenit-istoric-pentru-c%C4%83-
%C5%9Fi-a-%C5%A3esut-existen%C5%A3a-e143637005.html
[6] https://www.flickr.com/photos/presuramihai/4604584800
[7]https://jurnaldeistoric.wordpress.com/2012/01/08/castelul-peles-capela-
privata-detaliu/
[8] https://www.societateamuzicala.ro/societateaculturala/castelul-peles-sala-de-
concerte
[9]https://www.okazii.ro/carte-postala-ph029-sinaia-castelul-peles-sala-
florentina-necirculata-a161336673
[10]https://trivo.ro/2016/08/24/cum-sa-nu-ajungi-la-sfanta-ana-ghid-practic/
apartament-imperial-castel-peles-trivo-ro/
[11] https://vila-gabriel.ro/obiective-turistice/castelul-peles/
[12]https://xn--urlaub-in-rumnien-2qb.de/ro/uir/de-vizitat-locatii-de-vizitat-
castelul-peles/
[13]http://hurmuzachi.com/2017/08/07/castelul-peles/4295204233_63feb0fe27/

12

S-ar putea să vă placă și