Hanuri și alte

locuri cele e de
popas
 Introducere
Sectorul 3 al capitalei are cel mai bogat patrimoniu cultural din punct de vedere
istoric - de exemplu, o mare parte din centrul istoric al Bucureștiului se află în acest
sector. Iar acest tur special este despre poveștile hanurilor care s-au păstrat în centrul
istoric sau unde se află acum clădiri impresionante, cum ar fi Banca Națională a
României. Desigur, a fost greu de ales, pentru că s-ar putea scrie o carte întreagă despre
vechile hanuri ale orașului...

Turul începe din cel mai vechi punct al orașului - Curtea Veche - și cuprinde
povești colorate și savuroase despre Hanul lui Manuc, Hanul lui Hagi Tudorache, Hanul
Teilor, Hanul lui Șerban Vodă, Hanul Stavropoleos, Carul cu Bere, dar și despre incendiile
care au făcut ravagii în București din când în când și care, din păcate, au afectat și locurile
de targuiala, veselie și odihnă.

2
 Călătorie în trecut
În primul rând, câteva indicii utile pentru a înțelege următoarele povestiri: Hanurile de
odinioară erau locuri în care călătorii se puteau odihni în liniște pentru o noapte sau două, fiind în
siguranță pentru ei și pentru bunurile pe care le transportau. Dacă ar fi să ne întoarcem cu două secole
în urmă și să ne plimbăm, să zicem, prin Valahia sau Moldova, am descoperi mici hanuri la răscrucea
unor drumuri importante. Erau mici, cu o cameră curată pentru călătorii care doreau să înnopteze.
Hanurile negustoresti erau mult mai răspândite pe plaiurile românești și aveau un rol economic, ceea ce
explică existența a numeroase magazine în aceste hanuri. În mod evident, acestea erau situate în părți
importante ale orașului, unde viața economică era înfloritoare. În fine, în timpul călătoriei noastre
imaginare am putut admira hanurile regale, care se distingeau prin faptul că în interiorul lor se afla și o
mănăstire care trăia din veniturile sale.

Inițial, hanurile erau construite din lemn și serveau ca depozite pentru comercianți, dar și ca
locuri de cazare pentru trecători. Mai târziu, începând cu secolul al XIX-lea, au fost echipate cu ziduri
înalte de piatră pentru a le proteja de hoți, de armatele invadatoare și de incendii. Cel mai faimos
incendiu a fost cel din 23 martie 1847, dar trebuie remarcat faptul că, cu un secol mai devreme, patru
incendii distruseseră deja părți importante ale Bucureștiului, inclusiv curtea Domnească și hanul Șerban
Vodă, care astăzi găzduiește Banca Națională a României.

3
 1.
Punctul zero
Povestea hanurilor bucureștene n-ar putea fi
înţeleasă fără câteva preţioase detalii despre
Curtea Veche, căci în jurul acesteia s-a
dezvoltat întreg oraşul.
 Prima construcție datează din vremea lui Mircea cel Bătrân, la sfârșitul secolului al
XIV-lea. Era un punct de belvedere aflat la intersecția unuia dintre cele mai importante drumuri
ale vremii: drumul de Giurgiu și, în același timp, drumul balcanic, care se ramifica de aici în trei
direcții diferite: spre Moldova, spre Brașov sau spre capitala de atunci a Țării Românești,
Târgoviște. Importanța micului târg a crescut în timpul lui Vlad Țepeș, când a devenit reședință
regală, ca și cea de la Târgoviște.

În timpul vremurilor tulburi prin care a trecut teritoriul valah în Evul Mediu, curtea a
fost adesea jefuită de invaziile străine. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, însă, curtea a fost
extinsă, mai ales sub conducerea lui Constantin Brâncoveanu, care a construit aici ateliere
pentru meșteșugari, dar și închisori și ghețarii.

Incendiul din 1718, cutremurul din 1738, inundațiile, epidemiile, războaiele, în special
războiul ruso-austriaco-turc (1768-1774), și jafurile au făcut din Curtea Veche un loc care și-a
pierdut gloria de odinioară, iar în momentul ocupației rusești (după 1763) a devenit un loc în
care erau adăpostite "scursurile" societății, ceea ce a dus la apariția în epocă a unui cântec care
reflecta foarte bine gradul de degradare a curții: „Vai de mine/ Nu-i la mine/ Că-i la Vodă-n
București/ Sus în casele domnești/ Unde ouă rațele/ Unde fată vacile”.

5
 Mai târziu, Alexandru Ipsilanti și-a dat seama că renovarea curții domnesti ar fi
fost prea costisitoare, așa că a decis să construiască o altă reședință princiară, cunoscută
sub numele de Curtea Nouă. Aceasta nu a avut o soartă mai bună decât Curtea Veche,
care a fost abandonată în 1812 din cauza incendiilor și a cutremurelor.

Curtea Veche a fost împărțită în loturi în 1798 și vândută la licitație. A intrat în

posesia a peste 50 de proprietari, fiecare dintre ei construind și demolând după bunul
plac, astfel încât și-a pierdut splendoarea de odinioară. Abia după săpăturile arheologice
din 1953 și 1967-1972, Curtea Veche a revenit în atenția bucureștenilor - mai ales că
acolo a fost înființat Muzeul Curții Vechi. Astăzi, dacă dorim să vizităm fosta reședință
domnească o să putem vedea un corp cu pivnițe al Palatului Voievodal, Biserica Curtea
Veche, rămășițe ale fostei băi turcești, fragmente din sistemul de alimentare cu apă,
precum și rămășițe ale vechilor decorațiuni

6
 2.
Manuc Bei și hanul său
 Primul han la care ne oprim este Hanul Manuca, situat în imediata vecinătate a Curții Regale.
Istoria acestui mare han de pe malul râului Dâmbovița începe în 1806 și este strâns legată de proprietarul
său, Emanuel Mârzaian, cunoscut în istorie sub numele de Manuc Bei.

Manuc Mârzaian s-a născut la Rusciuc în 1769 și a fost considerat unul dintre cei mai bogați
moșieri din Balcani. Datorită bogăției și influenței sale, Manuc a devenit Dragoman (traducător) și consilier
al sultanului, iar din 1808, datorită sultanului Mustafa al IV-lea, Bei al Moldovei.

După sosirea sa în Țara Românească, în 1806, a început să construiască un han. Construcția a durat
aproximativ doi ani, iar hanul a fost construit în stilul inovator brâncovenesc, care a fost apreciat de
arhitecți. Stilul clădirii era neobișnuit pentru acea vreme. Numeroase descrieri ale Bucureștiului arată că
hanul era foarte popular, nu numai datorită poziției sale privilegiate în centrul orașului, chiar lângă curtea
regală, ci și datorită spațiului pe care îl oferea pentru trăsurile și caii negustorilor.

Manuc nu s-a putut bucura prea mult timp de hanul său, deoarece a murit la vârsta de 48 de ani și a
fost înmormântat lângă biserica armenească din Chișinău. Există două legende despre moartea sa. Unul
dintre ei spune că a fost otrăvit de un servitor credincios. Alții susțin că Manuc a fost aruncat de pe cal cu
puțin ajutor din partea unui servitor care i-a tăiat șaua.

8
 Proprietatea sa a fost închiriată și, deși dreptul de utilizare și de proprietate a trecut la
diferite persoane de-a lungul anilor, funcția inițială a locului de odihnă a rămas. Din 1862,
Hanul Manuc a fost cunoscut pentru scurt timp sub numele de Grand Hotel Dacia. Clădirea a
supraviețuit marilor cutremure din 1838 și 1977, dar a fost avariată în timpul celui de-al Doilea
Război Mondial, când mobilierul și dotările au fost distruse.

Ulterior, hanul a fost demolat la ordinul lui Nicolae Ceaușescu pentru a curăța zona din
jurul Pieței Unirii. Grație unui arhitect care i-a spus dictatorului că primele întâlniri comuniste
au avut loc acolo în 1920, Ceaușescu a reușit să împiedice demolarea clădirii.

Astăzi, Hanul Manuc este încă un loc plin de viață, deoarece grădina din curtea de vară,
restaurantele, cafenelele și magazinele încă emană o atmosferă aventuroasă.

9
 3.
Hanul lui Hagi
Tudorache
 Traversând Piața Anton, una dintre cele mai vechi piețe din oraș, ajungem pe străzile
Șepcari și Gabroveni, unde aflăm povestea hanului lui Hagi Tudorache, confundat recent cu hanul
Gabroveni.

Hanul lui Hagi Tudorache are o istorie spectaculoasă. Este legată de evoluția negustorului
Tudor Tudoran, deoarece tatăl său l-a adus la București în 1780 pentru a-l învăța pe Jupiter
Tudorache, proprietarul Hanului Sfântul Gheorghe Nou. Ani mai târziu, Tudor Tudoran a preluat
afacerea stăpânului său și, odată cu ea, și numele.

Frecventele incendii din București nu au menajat nici hanul lui Hagi Tudorache. În
incendiul din 1804, hanul a fost distrus, iar Tudorache a decis să construiască un nou han între
străzile Gabroveni și Lipscani, dar acesta a avut aceeași soartă ca și cel anterior: a fost mistuit de
flăcările marelui incendiu din 1847, izbucnit la 23 martie, în duminica Paștelui. Incendiul a fost
provocat de obiceiul de a trage cu pistoale și puști în zilele importante. Când s-a tras, cartușele au
rămas blocate în grinzile putrede ale casei, care a luat foc. Acest lucru a declanșat incendiul care a
făcut ravagii prin București și despre care se spune că a durat până la Rusalii.

11
 În 1846, cu doar un an înainte de marele incendiu, negustorul a decis să se retragă din afacere și să
o lase fiului și nepotului său, respectiv lui Costache Hagi Tudorache și Ilie Zamfirescu. După incendiu,
Costache Tudorache a decis să construiască un han pe locul capelei, făcând legătura între cele două drumuri
importante. După moartea lui Costache, informațiile sunt puține. Cert este că familia a vândut proprietatea,
care a devenit cunoscută sub numele de Commercial Passage în 1871, iar câțiva ani mai târziu ca sediu al
băncii Ascher 57. În jurul anului 1900 a existat și un birou al Marmorosch-Blank, deținut ulterior de
Constantin Cavali, a cărui proprietate a fost confiscată de regimul comunist.

De remarcat că hanul se afla pe lista proprietăților pe care regimul comunist dorea să le demoleze,
dar cutremurul din 1977 a întârziat decizia conducerii române, deoarece ar fi contribuit la imaginea sumbră
a Bucureștiului, care avea nevoie de resurse și timp pentru a reconstrui după cutremur.

Până când a fost predat către ARCUB, care, împreună cu Ministerul Culturii, a început să
modernizeze și să extindă clădirea, aceasta a servit drept refugiu pentru persoanele fără adăpost și pentru
cei care rătăceau prin centrul vechi, fără să conștientizeze pericolul la care se expuneau rămânând în acest
loc dărăpănat.

Chiar și în perioada comunistă, vechiul nume glorios a fost pierdut când a fost atribuit hanului
Gabroveni de peste drum, care acum se numește Hotel Universal.

12
 4.
Hanul cu Tei, model
arhitectural pentru
hanurile de tip nou
 După ce părăsiți hanul, pe partea dreaptă a Lipskanis veți vedea Linden Inn, unul dintre puținele hoteluri
din trecut care au supraviețuit timpului și dezastrelor naturale.

A fost construită în 1833 de către negustorii Atanasije Hagi Gheorghe Polizu și Utefan Popović și își trage
numele de la teii din curte. Importanța actuală a hanului se datorează și faptului că arhitectura sa a supraviețuit
chiar și după 185 de ani, precum și ștampilelor primilor proprietari ("A.P." și "S.P."), care încă se mai pot vedea la
intrarea dinspre strada Blănari.

La doi ani de la construcție, hanul a fost împărțit între proprietari, Athanasije H.G. Polis primind 14
magazine în partea de vest, iar Utefan Popović 14 magazine în partea de est, toate situate deasupra pivnițelor cu
boltă adâncă, care pot fi văzute și astăzi. Crearea acestui coridor comercial între cele două străzi a fost o idee
inovatoare la acea vreme, deoarece a permis o expunere maximă a mărfurilor.

"Locanda del Tasso s-a păstrat mulți ani pentru că a avut norocul de a nu fi afectată de marele incendiu
care a distrus Hanul lui Hagi Tudorache. De asemenea, nu a fost afectată de marele cutremur din 11 ianuarie
1838, care a provocat pagube grave în Manuc Innu. Un alt caz în care norocul a fost de partea hanului a fost cel
din 30 ianuarie 1871, când clădirea și conținutul său au fost aproape nevătămate de incendiu.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Hanul Bursucului a fost sediul multor negustori importanți din
capitală. Un comerciant important a fost Nicolae Kirilov, care a importat blănuri din Rusia și mai târziu a început
un comerț cu blănuri cu ridicata.

14
 5.
De la cel mai mare
han al Bucureștiului la
Banca Naţională
 Plimbându-ne prin Lipscani, suntem atrași de Banca Națională a României, o clădire
impresionantă din punct de vedere arhitectural, care ascunde o istorie fascinantă. Înainte de
construcția Băncii Naționale, a existat Hanul lui Șerban Vodă, construit de domnitorul Șerban
Cantacuzino între anii 1683 și 1686, după modelul italian. În 18.

Șerban Vodă nu s-a putut bucura prea mult timp de han, deoarece a murit la doi ani de la
finalizarea acestuia, iar proprietatea a trecut la Mănăstirea Cotroceni. Mănăstirea închiria
camere și corturi la prețuri mari datorită poziției bune a hanului. Această situație fericită pentru
abați nu a durat mult timp, deoarece un incendiu în 1704 aproape că a distrus hanul. A fost
reconstruit și, o sută de ani mai târziu, istoria s-a repetat. A fost reconstruită, astfel încât clădirea
părea că a renăscut din propria cenușă.

Fiind un centru comercial important, a găzduit mărfuri scumpe în magazine și bancheri în

saloane, iar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost sediul Imprimeriei de Stat pentru
câțiva ani. Cu toate acestea, terenul pe care se afla hanul a fost achiziționat de Banca Națională,
iar în 1883 hanul a fost demolat pentru a face loc clădirii Băncii Naționale, care a fost finalizată
șapte ani mai târziu.

16
 6.
„Salutări de la Caru’
cu Bere din
Bucureșci”
 De pe strada Lipscani se poate ajunge cu ușurință pe strada Stavropoleos, unde vom spune
următoarea poveste: clubul "La Caru' cu Bere" și aventurile sale. Ardeleji a fost înființat și este condus de
Ion Căbășanu și cei doi verișori ai săi. Toți trei sunt originari din municipiul transilvănean Cața, care pe
atunci făcea parte din Imperiul Austriac. Caru' cu Bere a fost inaugurat în noua sa locație în iunie 1899, iar
proprietarii au primit "Coroana României" și "Steaua României" un an mai târziu, și nu putem să nu ne
gândim că unul dintre motive a fost fabrica de bere pe care o dețineau. După Primul Război Mondial,
clădirea a fost renovată și extinsă.

Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost apogeul lui Caru' cu Bere, iar restaurantul era
renumit pentru berea la draft servită din butoaie, pentru vinul din cele mai renumite podgorii servit la câțiva
ani de la producerea lui și pentru crema de hrean servită în cantități mari în fiecare zi.

Cu toate acestea, farmecul localului s-a estompat treptat: după ce proprietarul, Nicolae Mircea, s-a
sinucis în 1929 din cauza problemelor economice, localul a fost preluat de comercianți care au încercat să-i
păstreze reputația. Ulterior, după introducerea comunismului, a devenit proprietate de stat. Abia în 1999
locul a început să se refacă, iar în 2006, după lucrări de reparații și restaurare, berăria a fost redeschisă.

Nu putem încheia această poveste fără să spunem, ca de atâtea ori în istorie, "Bine ați venit la Caru'
cu Bere din Bucureșci" - pentru că toți cei care au ajuns în capitală au fost aproape obligați să se oprească la
Caru' cu Bere.

18
 7.
Biserica Stavropoleos,
parte a unui han de
odinioară
 La o aruncătură de băț de barul de bere se află biserica Stavropoleos, al cărei nume provine din
grecescul Stauropolis, care înseamnă orașul crucii. Monumentul este una dintre cele mai importante clădiri
din Sectorul 3 și din București și primește vizitatori și enoriași prin ușile sale mici de peste 290 de ani.
Originile monumentului datează din vremuri complet diferite - ceea ce poate fi ușor de înțeles prin
observarea ansamblului și a arhitecturii sale, care sunt foarte diferite de clădirile din jur.

În 1724, arhimandritul grec Ioanichie Stratonikeas, originar din Epir, a construit o biserică și o
mănăstire în curtea hanului său, finanțate din veniturile hanului. Numele locului provine de la faptul că
starețul a fost ales mitropolit al Stavropolei.

Din păcate, istoria nu a fost prea blândă cu această parte a Bucureștiului, astfel că hanul și
dependințele mănăstirii au fost demolate la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar biserica a fost lovită de
cutremure care au zguduit turnul până la prăbușire. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că picturile din
turn au fost restaurate la începutul secolului XX.

Astăzi, din vechea mănăstire nu a mai rămas decât biserica, alături de care se află o clădire de la
începutul secolului XX, construită după planurile arhitectului Ion Mincu. Astăzi, Mănăstirea Stavropoleos
este încă o mănăstire de maici închinată Sfântului Mihail și Sfântului Gabriel, precum și Sfântului Iustin,
martir și filozof. Situl rămâne pe bună dreptate un simbol al Bucureștiului, deoarece istoria mănăstirii este
împletită cu cea a orașului.
20
 Bibliografie
✘ Bădescu, Emanuel, De toate din vechiul București, București, Editura Vremea, 2013.
✘ Bilcea, Valentina; Bilcea, Angela, Dicționarul monumentelor și locurilor celebre din
București, București, Editura Meronia, 2009.
✘ Potra, George, Hanurile bucureștene, București, Editura Tiparul Românesc, 1943.
✘ http://orasulvechi.ro/localuri/arta-cultura/palatul-voievodal-curtea-vech
✘ https://hanulluimanuc.ro/manuc-bei-personaj-de-legenda/ e/
✘ https://hanulluimanuc.ro/manuc-a-fost-odata-hotel-dacia/
✘ https://arcub.ro/arcub-gabroveni/povestea-hanului-gabroveni/
✘ http://www.zilesinopti.ro/locuri/338/galeria-de-arta-si-antichitati-hanul-cu-tei
✘ http://istoriacladirilor.blogspot.ro/2014/12/hserv.html

21