In sec.

al XlX – lea apare o schimbare, marii negustori cumparand si construind

hanuri atat pentru negotul propriu cat si pentru negotul cu hanuri. Numarul lor este
insa foarte mic, cu exceptia lui Manuc existand doar doi: Constantin Hagi Tudorache si
Stefan Bagaretu – care nu fac insa din comertul cu hanuri prima lor preocupare. Pe de
alta parte, micii negustori, care au vazut ca hanurile sunt afaceri lucrative, au impanzit
orasul cu astfel de constructii, asezate in central comercial al orasului sau in
vecinatatea lor la barierele principale ale orasului unde se desfasura schimbul cu
provincial sau in mahalalele mai populate. De multe ori hanul devine centrul mahalalei
si ajunge chiar sa ii dea numele. Aceste hanuri trebuiau neaparat sa aiba o curte larga
pentru manuirea si adapostirea usoara a atelajelor, carciuma si fantana. La hanurile
ridicate dupa 1850 remarcam ca nu mai exista camere de inchiriat cu luna sau cu anul
pentru negustori si familiile lor, ci doar camera mobilate minimal pentru calatorii aflati
in tranzit prin Bucuresti. Aceasta caracteristica le face foarte usor adaptabile la
functiunea de hotel in care multe se vor transforma dupa exigentele vremii.

Hanul lui Manuc, una din putinele constructii de acest tip care s-au pastrat in
bune conditii pana in sec. XXl, este hanul Bucurestean care s-a bucurat de cea mai
mare si indelungata faima. torul sau, Manuc Bei, il construieste pe un teren ce a
apartinut Curtii Domnesti si care este scos la mezat la sfarsitul sec. al XVlll – lea.
Cladirea avea subsol cu 15 pivnite boltite, parter cu 23 de pravalii, 2 saloane mari, 10
magazii, cameea pentru servitori si bucatari si un tunel in care incapeau 500 de
personae si etaj cu 107 camere pentru locuinte si birouri. La parter erau gazduiti
calatorii in trecere, in timp ce la etaj erau primiti cei care stateau mai mult de jumatate
de an. Curtea dreptunghiulara era pavata cu piatra de rau si avea in mijloc o fantana
artizanala.

Hanul era construit dupa modelul oriental al cara…. , avand un aspect

monumental dat de zidurile groase. De jur imprejurul curtii se aflau cladiri pentru
adapostul calatorilor, al negustorilor, familiilor si slugilor acestora. Camerele de locuit
de la etaj erau accesibile prin intermediul unei prispe cu coloane de lemn. Aripa
dinspre nord a hanului a rezultat din inglobarea a doua constructii deja existente pe
lot: o fasta casa domneasca si anexa acestuia.

Cutremurul din 1838 afecteaza serios constructia si, deoarece autoritatile puneau
presiuni pentru repararea edificiului, mostenitorul lui Manuc Bei vinde hanul pitarului
Dimitrie Economu care il cumpara in asociere cu Lambru Vasilescu. Acesta din urma il
va repara si il va transforma in Hotel Dacia, cele doua sali gazduind spectacole de
teatru si baluri mascate care erau un real succes. Incepand cu 1880 si pana in primul
razboi mondial aici a fost locul de intalnire si dezbateri pentru toate partidele politice
ale vremii. Edificiul este restaurant intre 1969 – 1970 de catre Constantin Jojia care ii
aduce schimbari la interior , reface fatadele si acoate in evidenta fosta casa
domneasca. Dupa aceasta interventie se revine la denumirea initiala de Hanul lui
Manuc.

Rolul hanurilor

Din punct de vedere architectural, hanurile au reprezentat un reper si un punct

de atractie pentru vechiul Bucuresti, alaturi de Curtea Domneasca, manastirile si
bisericile din acea vreme, completand incercarile de monumentalitate urbanistica.
G.M. Cantacuzino afirma despre Hanul lui Manuc “ proportia elegant a arcadelor tri… ,
frumusetea scarilor care ar fi putut conduce la un pridvor domnesc, iar in general toata
desfasurarea fatadelor, care gratie pridvoarelor din galerie dadeau o unitate lipsita de
man… edificiului si in sfarsit chiar proportia mare a curtii in raport cu cladirile ne
autorizeaza sa consideram hanul Manuc ca tipul desavarsit al geniului ” ( G. Potra..
p.28 ). Asadar, in special in cazul hanurilor domnesti, manastiresti si a marilor hanuri
negustoresti, cladirile lor massive si impunatoare ofereau un plus de farmec aspectului
orasului.

Din punct de vedere economic, hanurile apar ca raspuns imediat la nevoia de

popas a negustorilor veniti in capital unde gasesc piata buna de desfacere pentru
marfurile lor. Inflorirea comertului in Bucuresti este strans legata de aparitia hanurilor,
unde negustorii straini gasesc adapost, isi depoziteaza marfurile in siguranta si ajung
sis a le comercializeze. Asa dupa cum am aratat, micile hanuri de la marginea orasului,
cele de mahala sau cele situate in jurul Targului de Afara gazduiau producatorii de la
tara si carele lor, marfurile acestora fiind destinate comercializarii imediate. Spre
deosebire de acestea rolul si functiile marilor hanuri bucurestene erau mai complexe,
ele oferind comerciantilor locali si straini pravalii, pivnite si chiar locuinte. Pravaliile si
pivnitele acestor hanuri ofereau conditii deosebite de securitate, atat in fata hotilor,
cat si a incendiilor, fiind construite din material trainice precum caramida.

Tot din punct de vedere al sigurantei putem vorbi de adapostul pe …. Orasul a

fost jefuit de talhari sau turci sau a fost prada molimelor. Zidurile groase ale acestor
edificii, precum si posibilitatea de se inchide prin ferecarea unicului oras, faceau din
hanuri adevarate fortarete. “Astfel in sptembrie 1716, pe vremea cand domnul Nicolae
Mavrocordat a fugit din Bucuresti, multi dintre locuitorii orasului si-au parasit casele de
frica talharilor, cautand adapost in Hanul lui Serban Voda, in cel al Sf. Gheorghe si in
manastirea Cotroceni ” ( G. Potra ..p.29 ).

In timpul epidemiei de ciuma din 1795, targovetii iau cu asalt hanurile, care erau
pazite de paznici dintre cei care fusesera bolnavi si scapasera de moarte. Este un caz
similar cu cel amintit anterior la Fondaco Nuovo dei Tedeschi din Venetia.

Dupa cum spuneam anterior, cele mai multe din hanurile bucuresteni serveau
drept locuinta pentru negustorii care isi aveau pravaliile la parter si pentru famiile
acestora. Aceste locuinte fie erau vandute, devenind proprietatea negustorului, fie
erau inchiriate pe perioade mari de timp. Pravaliile de la parter serveau drept punte de
desfare ale bunurilor aduse cu carele in curtea cea larga si depozitate in pivnite. Daca
la inceput pravaliile aveau acces dor din curte, incepand cu secolul XlX incep sa isi faca
intrare si din strada, cu vitrine largi pentru prezentarea permanenta a bunurilor.

In cazul hanurilor mici, unde nu existau pravalii sau depozite de marfuri, ele
devenind doar loc de odihna pentru cei aflati in tranzit, deosebit de importanta era
carciuma care oferea de mancat si de baut. Pe langa functiune de alimentative publica
pe care acestea o indeplineau, carciumele erau adevarate aggregate ale vietii sociale a
mahalalei in care se aflau, aici incluzandu-se afaceri, discutandu-se politica, avand loc
intalniri locale.

Ca si in cazul hanurilor orientale, unde exista de obicei o incinta ce servea ca ma..

, si la unele din marile hanuri bucurestene putem gasi in curtea interioarabiserici unde
se tineau servicii religioase la care participau toti locatarii hanului. De asemenea dupa
cum am amintit anterior, unele hanuri apar caanexe ale bisericilor construite de
egumeni pentru sporirea averii locaselor. Indiferent insa de care caz este vorba, putem
afirma ca viata laica sic ea religioasa se contopesc in incinta acestor hanuri.

Hanurile, prin natura si originile celor care erau adapostiti aici, exercitau si functia
de control, stapanirea supraveghand atent pe cei gazduiti, in special in preajma sau in
timpul razboailor din sec. al XVlll – lea. Administratorii hanurilor primeau instructiuni si
porunci de la autoritati si raportau persoanele care de perindau prin hanuri. Astfel erau
atent urmariti posibili spioni sau instigator, cei care intrau in tara cu misiuni secrete ca
adunarea informatiilor militare sau savarsirea diferitelor acte de spionaj.

Asadar, putem concluziona ca hanurile bucurestene au avut o contributie

importanta la dezvoltarea vietii capitalei. Aparand la sfarsitul secolului al XVll – lea,
cand se facea trececerea de la feudalism la capitalism, hanurile contribuie direct la
inflorirea comertului si a mestesugarilor. Ele participa la procesul de trasformare a
societatii romanesti din secolul al XVll – lea si joaca un rol important in viata
economica, sociala si politica a celui urmator.

Decaderea, convertirea si disparitia hanurilor

Dupa jumatatea sec. al XlX –lea, sub presiunea noilor cerinte ale lumii moderne,
hanurile isi incep declinul, multe dintre ele inchizandu-se treptat sau fiind convertite
pentru alte functiuni. Clele mai vulnerabile sunt marile hanuri, care cu zidurile lor
groase si imensele magazii, depozite si pivnite incepusera sa devina inutile. Aparitia si
dezvoltarea cailor ferate, precum si deschiderea transportului fluvial au usurat
transporturile comerciale. Acest lucru a dus la disparitia sistemului taxidurilor care
aduceau bunuri de doua ori pe an, vaporul si trenul putand sa aduca oricand orce
cantitate. Disparand nevoia de strange provizii pentru perioade mari de timp, spatiile
de depozitare raman goale si incep sa devina o povara.

De asemenea, unde functiunile adapostite de hanuri incep sa necesite cladiri

specializate si spatii mai mari. Pravaliile cu ziduri groase si usi ferecate ce dadeau spre
curtile incluse nu mai respectau moda vremii respective care inclina spre magazine cu
acces direct din strada si vitrine mari si luminoase care sa atraga clientii prin marfa
expusa. In plus nu mai era nevoie nici de securitate, strazile devenind illuminate si
sigure.
 Institutii care pana in acea perioada isi gasisera adapost in edificiile hanurilor,
incep sa aiba propriile cladiri specializate: case de schimb, servicii administrative, scoli
si pensioane, banci, burse, etc.

Secularizarea averilor mamasteresti din 1863 reste o alta lovitura data hanurilor
mamasteresti care ajung in proprietatea statului. Avand o stare precara data de
trecerea timpului si lipsa unor reparatii capital, precum si ca simboluri ale unei lumi
care trebuie sa dispara si sa faca loc marilor idealuri, aceste hanuri ajung sa fie
demolate in totalitate.

Avariate in urma incendiilor si cutremurelor prin care trecusera, cladirile

hanurilor se aflau intr-o stare precara si nu mai corespundeau noii urbanistici a
orasului. Noile hoteluri cu lumina si apa curenta preiau functia de cazare a hanului care
cu odaile demodate nu mai este cautat decat de client indoielnici sau cu venituri mici.
Birturile sunt inlocuite de restaurant si baruri. Deoarece reparatia hanurilor si
reamenajarea lor presupunea investitii serioase, dar si pentru ca unele din ele nu
puteau acomoda lesne noi functiuni, se ajunge la inchiderea si demolarea multor astfel
de edificii.

Cu toate acestea, exista si exemple care s-au adaptat noilor cerinte ale vremii:
Hanul lui Manuc se transforma in Hotel Dacia, Hanul Damari devine dupa ample
interventii Hotel de France in 1881 si functioneaza asa pana la cutremurul din 1977
cand este grav avariat si trebuie demolat, apoi Hanul Villaerosse devine imobil de
raport. Hanul Gabraveni, numit asa pentru ca aici veneau negustori bulgari din
Gabrova in sec. al XVlll – lea, era un han mic fara pravalii si magazii. Cladirea, care trece
prin mai multe incendii, este refacuta si se transforma in Hotel Gabroveanu – Universal
in 1900. Hanul Trasnea, construit pe podul Mogosoaiei in jurul anului 1820 devine in
1871 Hotel Orient, insa este darmat ulterior. Hanul Mercus, care se afla tot pe podul
Mogosoaiei, devine Hotel Mercus la inceputul secolului XX, iar terenurile invecinate
sunt vandute familiei Lahovari care construiesc aici palatal societatii imobiliare cu
pavaj pe mijloc pentru pravalii ( Pasajul Victoria de azi ). Hotel Splendid, tot pe podul
Mogosoaiei, distrus in urma bombardamentelor din primavera anului 1944, are la baza
Hanul lui Simion Armeanu.
 Ce este de remarcat este faptul ca toate hanurile care au reusit sa se adapteze
vremii, supravietuind astfel, sunt hanuri negustoresti. La inceputul secolului al XlX –
lea, cand incepe decaderea acestor institutii, isi fac aparitia in Bucuresti primele
hoteluri construite in modul occidental, mult mai moderne si mai confortabile.

Primul hotel atestat documentar din capital este “ Hotel d*Europe “, detinut de
vienezul Brenner, datorita acestuia mai era cunoscut si drept Hotel Brenner, care era
situate pe ulita Nemteasca. Hotelul este frecventat de demnitari straini, englezi mai cu
seama, si se bucura de faima unui hotel confortabil si bine dotat.

Al doile mare hotel al Bucurestilor este situate pe Podul Mogosoaiei si apartine

francezului Donat Hugues. Localizat in piata fostului Teatru National, hotelul avea si un
casino.

Francezul Vaillaut care calatorise prin Romania, afirma in cartea sa “ La Roumanie

“ publicata in 1844 ca existau nu mai putine de 20 de hoteluri la acea data. Constantin
C. Giurescu. Istoria Bucurestilor, Editura Sport- Turism, Bucuresti, 1979, p.265.

Cel mail mare hotel al acelei perioade este Hotelul Herdau care mai tarziu se va
numi Hotel Bulevard, construit in 1867 dupa planurile arh. Alexandru Orascu si este
primul care va introduce papa curenta in camera in 1877.

Un alt hotel faimos al vremii este Hotel Capra, care alaturi de cofetarie, cafenea si
restaurant amima viata moderma a Bucurestiului. El a fost frecventat de mai toate
personalitatile vremii, dar si de inalti demnitari din strainatate.

La sfarsitul secolului al XlX – lea, Bucurestiul detinea mai bine de 40 de hoteluri.

Multe altele, de mari dimensiuni, se construiesc in perioada interbelica ca Hotel Parc,
Hotel Royal-Palace, Hotel Ambasador sau Hotel Splendid.

Aparitia programului de boutique hotel

Dupa cum am vazut, hanurile incep sa dispara in sec. XlX, locul lor fiind luat de
hoteluri.

……
 calatorii bogati ai Romei care cautau relaxare in statiunile de pe litoralul din Sud
sau in Egipt si Grecia. Lumea clasica nu a impus doar “ vacante de scaldat “, dar si “
vacant de odihna si sanatate de vara “, cand cetatenii bogati din mediul urban se
retrageau in locatii de lux construite langa izvoare termale.

Declinul imperiului Roman a provocat degenerarea multor drumuri, calatoriile

devenind mai dificile, mai periculoase si mai complicate.

Tavernele si hanurile in stil roman s-au diminuat si au reaparut ca hanuri

manastiresti care deserveau pelerinii. Pelerinajul era una din formale principale de
calatorie in acesta perioada, oamenii cautand mantuirea si transcendenta in aceste
calatorii care vizau altare si catedrale unde erau venerati diversi sfinti sau erau
pastrate relicve religioase importante.

Incepand cu secolul al Xll – lea incepe sa ia amploare miscarea savantilor

ratacitori, calatoriile educationale la institurii de invatamant de renume din Franta (
Paris, Montpellier ), Anglia ( Oxford ) si Italia ( Bologna ), devenind un obicei si o
complzenta a educatiei. Pe langa acestea intensificarea schimbarilor comerciale a facut
imposibila preluarea intregului volum de calatori de catre hanurile manastiresti, astfel
incat in sec Xll – XVl apar numeroase hanuri, in primul rand pe litoralul Marii Britanii,
dar si Franta, Germania, Belgia si restul Europei occidentale. Unele dintre hanurile
infiintate atunci exista si in zilele noastre cum ar fi New Inn din Gloucester sau King*s
Head din Aylesbery.

Hanurile medieval erau afaceri prospere si proprietarii lor erau membri

proeminenti ai societatii, fiind o parte crucial a infrastructurii economice. De baza,
hanul era format dintr-o sala mare comunala, bucataria, garajul, depozitul si camere de
dormit commune, precum si camerele gazdei. Camerele private, cu incuietoare, existau
doar in hanurile urbane importante si erau rezervate pentru personalitati. Pe langa
masa si cazare, hanurile ofereau servicii de comericializare a unor produse precum
peste, bere, vin si uneori tesaturi. Conform izvoarelor scrise si a studiilor effectuate,
hanurile medieval erau afaceri foarte profitabile, monopolul pe piata permitatnd
propretarilor sa ceara sume foarte mari pentru gazduire. Preturile exorbitante l-au
facut, de exemplu, pe Eduard al lll – lea sad ea o serie de edicte in 1349 si 1353 prin
care modera tarifele percepute de hangiu si pedepsea pe aceia care incercau sa obtina
venituri mai mari.

Pe langa rolul cheie pe care hanurile il aveau in schimbul de marfuri, propretarii

lor ofereau negustorilor straini ajutor de specialitate in relatia cu autoritatilor locale,
servicii de mediere si chiar finantare de urgent. Un exemplu in acest sens sunt hanurile
medieval dun Bruges, care ofereau servicii de brokeraj, bancare si financiare, adica can
tot ceea ce este necesar desfasurarii unei afaceri. Printre propetarii de hanuri se
numarau membrii ai familiilor nobiliare vechi precum si cei parveniti ca familia Adorne
si Barbesau. Ei dominau piata brokerilor si au devenit, astfel, foarte influenti cu politia
locala: multi ocupau posture de consilieri municipali ( sehepen ) si erau trimisi in
misiuni diplomatice.

Hanurile detinute de astfel de “ baroni “ locali erau mai bine dotate si cautate de
negustorii si calatorii ca dare de mana, un exemplu fiind celebrul han , Angel din
Grantham, frecventat inclusiv de Casa Regala Britanica si ambasadori imperiali
francezi. Aici au poposit Richard al lll – lea, Eduard al lll- lea, George al lV – lea sau
Oliver Cromwell. Edificiile lor trebuiau sa aibe prestanta, dar si ofere seriozitatea
necesara, astfel incat se prefer modelul oriental, preluat de la caravanserai ( si familiar
inca din timpul cruciadelor ), cu curte interioara inconjurata de galerii din care se facea
accesul la dormitoare. Un han faimos german a fost Rotes Haus, construit intre 1635 si
1640 si refacut mai apoi intre 1767 – 1769, unde s-a tinut festivitatea de incoronare a
lui Joseph l in 1690. Proiectul de refacere din 1767 este semnat de arhitectul orasului
Frankfurt, H.J.A. Liebharatt, si a presupus adaugarea unui nou etaj peste grajduri si
construirea unui sir de constructii in partea din spate a gradinii. Fatada capata o noua
infatisare in stilul lui Ludovic al XVl- lea. Pe mijloc prezenta un fronton monumental
care cuprindea 5 tronsoane. In spatele corpului dinspre strada se gasea o scara
monumentala. Aici a fost gazduit regale Prusiei, Friedrich Wilhem l, in 1716 precum si
alte mari personalitati ale verimii. In timp hanul devine hotel, insa in jurul anului 1800
inceteaza sa mai functioneze. In 1837 este convertit in sediul Postei, ca in 1900 sa fie
demolat definitiv.

Un alt moment important in istoria hanului occidental este aparitia diligentei la

mijlocul secolului al XVll- lea, de multe ori cu sediul in hanurile cu curte. Multe dintre
aceste hanuri au devenit, de asemenea, depozite locale postale, o practica care a
devenit foarte lucrative mai ales dupa 1784, cand in Anglia Posta Regala a abandonat
vechiul sistem si a inceput transportarea corespondentei pe diligentele oficiale
contractate de la hangii. In plus Revolutia industrial, a adus o crestere in transportul cu
trasura, calatoriile fiind atat in interes de afaceri, dar si de placer, surplusul de castig
fiind investit in calatorii catre statiuni sau mari orase.

White Hart din Aylesbury este un han medieval care a cunoscut o perioada de
inflorire in timpul diligentei. Cladirea hanului prezenta spre strada o deschidere cu trei
frontoane, cu primul etaj in consola fata de parter si al doilea in consola fata de primul.
Frontoanele erau decorate cu placi elaborate sculptate si un portal de dimensiuni
cruciale asigura accesul prin portile duble de stejar care inchideau incinta ocazional in
caz de pericol. In interior se afla o curte spatioasa, partial inconjurata de o galerie
sprijinita pe stalpi de stejar spre care se deschideau camerele de sedere si
dormitoarele. “ Sala de cafea “ sis ala comuna incadrau de o parte si de alta portalul, in
“ sala comerciala “ desfasurandu-se, conform traditiei locale, tranzactiile comerciale
principale ale orasului. Pe latura opusa se afla camera denumita “ Crown “ ( coroana ),
unde isi desfasurau activitatea colectorii vamali si de ocazie, precum si alti oficiali. Intr-
o camera alaturata, cancelarul Episcopului de Lincoln si Arhidiaconul colectau taxele si
onorariile Bisericii. Sub tot corpul din fata hanului se desfasura cram unde era pastrat
vinul in butoaie. In capatul curtii se gasea marea bucatarie, iar in spatele ei se
intindeau gradini mari si frumoase flancate de ulmi gigantic in varsta de cel putin trei
secole si nuci umbrosi. Dupa aceste gradini era o livada de pomi precum si un spital
pentru caii bolnavi. Livada se termina intr-un parau care alimenta o moara so iazul cu
pesti de apa dulce. Grajdurile puteau gazdui pana la 50 de cai si erau dotate cu camera
de asteptare pentru postasi, birouri si vestiare, precum si garaj pentru carute si calesti.
Hanul, ca multe altele din vremea sa, ocupa un lot de aproximativ 6 acri.

Aparitia caii ferate si mutarea transportului postal pe aceste mijloace a insemnat

declinul si disparitia acestor hanuri care, fie au fost demolate, fie au fost convertite in
hoteluri, pensiuni sau altfel de functiuni.

Hanurile pe teritoriul Romaniei

In spatial romanesc, hanul este o institutie premoderna, preponderant medieval.

El patrunde in sec. al XVll – lea, impreuna cu cuvantul “ han “ datorita cresterii
influentei otomane si a relatiilor economice cu imperiul Otoman. Cuvantul “ han “ este
de origine persona si semnifica “ casa de gazduit si ospatat calatorii contra plata “ (
George Potra, “ Hanurile Bucurestene “, Tiparul Romanesc S.A.R., Bucresti, 1943 ).
Aceste constructii s-au raspandit pe tot teritoriul Romaniei, de-a lungul drumurilor
importante, la intersectia lor, precum si in orasele importante unde existau schimburi
comerciale intre regiuni sau acolo unde trenul favoriza pe calatori sa faca un popas
pentru a beneficia de satisfactia unei bine meritate odihne. Pentru a putea fi
recunoscute, se generalizase obiceiul ca, pe o prajina solid ancorata in locul cel mai
vizibil sa se agate o roata, care semnala drumetilor ca puteau primi servicii de “
ospetie “. Hanurile romanesti au de regula forma unui patrulater, cu ziduri groase care
inconjoara o curte larga cu grajduri si fantana prin care se intra printr-una sua doua
porti, bine ferecate, care, spre interior, se consolidau cu o barna groasa de stejar sau
cu un drug de fier, asezate de a curmezisul.

Hanurile aveau carciumile si camera incalzite, acestea din urma fiind asezate la
etaj. La parter se gaseau pravaliile, iar la subsol sunt amplasate pivnitele. Acoperisul
era inalt pentru a folosi drept spatiu de depozitare sau, in caz de nevoie, ca loc de
odihna. De acoperis se agatau ziua, cu carlig, obloane de lemn la ferestre. Strasinea era
lata, pentru a apara peretii de umezeala si pentru ca spatial acoperit era folosit la
expunerea marfurilor. “ Cand singurul mod de calatorie era posta, hanurile jalonau
drumurile tarii la distante egale. Un serviciu pentru schimbarea cailor si a vizitiilor, era
organizat cu orar fix, stafete Calare duceau corespondenta. A fi fost hangiu pe vremea
aceea, nu era treba rea. Multe averi s-au facut asa. Hanul era in tot timpul anului un
centru de activitate vie, unde se schimbau mereu calatorii, unde se intalneau punand
afaceri la cale, innodand intrigi de dragoste ori razvratiri politice. “ ( G.M. Cantacuzino,
“ Hanurile “, conferinta tinuta la radio la 10 nov. 1932, publicata in ziarul “ Miscarea “
din 17 mai 1932, p.1-2, preluata din George Potra, “ Istoricul hanurilor bucurestene”,
Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, p.27 ).

Din aceste descrieri gasim similitudini functionale ca la hanurile de diligente din

Europa Occindentala. De asemenea, pe teritoriul roimanesc se mai puteau intalni
hanuri extraurbane la punctele de vama, de trecere a granite si de carantina, unde
calatorii trebuiau sa faca popas pentru indeplinirea formalitatilor.
 In spatiul romanesc hanurile au o arhitectura specifica locului de provenienta
reprezentand tipuri bine conturate, are le dau adeseori aspectul unor locuinte mai
dezvoltate.

Hanurile Transilvanene, si-au pierdut din caracteristici datorita necesitatii

adaptarii si transformarii lor la noile cerinte, foarte putine cladiri pastrandu-se in forma
lor originala. Au supravietuit insa elemente izolate ca bolti sau rame de usi si ferestre.
Hanurile din Transilvanie denota bunastare si o situatie economica independent,
constructiile fiind realizate din material solide, bine cladite, cu acoperisul din tigla si
fiind mai putin expuse pericolului de incendii. Se remarca curatenia desavarsita atat la
exterior cat si la interior. Camerele de inchiriat sunt luminoase si spatioase si adeseori
decorate cu mobilier si obiecte pretioase.

Un exemplu bine conservat al acestiu tip de han este fostul han din Medias,
actual casa Schuller, care dateaza de la sfarsitul sec. al. XVl – lea. Planul edificiului este
compus din doua aripi de cladire unite printr-un portal si arc semicircular decorat de o
parte si de alta cu doi lei sculptati in calcar. Ferestrele dreptunghiulare sunt si ele
decorate cu pervazuri si cornise profilate din piatra. In curtea interioara dasim o galerie
boltita in cruce, cu arcade sprijinite pe stalpi cu michii tesite, din care se accede in sala
mare de la etaj.

-poza + plan –

Hanurile de popas din Moldova, din afara localitatilor, poarta denumirea de “

ratose “ si prezinta anumite caracteristici specific. Ele erau construite dupa principiul “
acoperisul adaposteste totul “, ceea ce insemna ca nu aveau curte interioara, camerele
pentru drumeti si adaposturile pentru care si animale aflandu-se laolata. Din aceste
considerente rationale, erau cladiri massive, cu plan de forma dreptunghiulara
alungita, cu ziduri groase prevazute cu ferestre mici zabrelite, cu acoperis cu capete
tesite, intrarile, doua la numar si asezate diametral opus pe laturile inguste, permiteau
circulatia in sens unic a atelajelor. Fiecare avea o poarta de lemn din doua parti care
erau inchise noaptea, folosindu-se zavoare duble si un drug masiv. Cel mai graitor
exemplu este Hanul Ancutei despre care Mihail Sadoveanu spunea ca “hanul acela al
Ancutei nu era han, era cetate “, si oamenii, animalele si carele “ habar n-aveau
dinspre partea hotilor “. Situat la intersectia drumurilor care duceau de la Piatra Neamt
la Iasi se de la Roman la Falticeni, hanul initial avea forma unui dreptunghi ce masura
16… si care cuprindea patru camera pentru musafiri, o camera pentru hangii, una
pentru crasmari si doua camera pentru odihna si garajul. ( Mihail Sadoveanu, “
Povestiri, Hanul Ancutei “, Editura pentru literature, Bucuresti, 1965 )

 poza + plan + sect + fatada –

Hanurile din targurile si orasele Moldovei sunt mai reduse ca dimensiune decat
cele din Tara Romanesca si, in special, decat cele bucurestene. In plus daca in Bucuresti
o mare parte din hanurile de la acea vreme feceau front comun cu o biserica sau cu o
clopotnita, in zona Moldovei acest lucru nu era cunoscut, hanurile fiind cladiri
independente.

Hanurile din Dobrogea erau de dimensiuni reduse, fiind acoperite cu

invelitoare.Ele prevedeau o curte patrata, in mijlocul careia se afla fantana, cu un
cerdac unde erau adapostite banci si mese. Cladirea avea o alcatuire simpla, fiind
compusa dintr-o camera mare unde se ospatau calatorii, de regula marinara, o
bucatarie alaturata si camerele de odihna care dadeau spre curtea din spate. ( Arh.
G.M. Cantacuzino povesteste in cartea sa “ Izvoare si popasuri” despre un astfel de han
care afla in vecinatatea unor ruine romane de la care se luasera material de
constructive, astfel incat in constructia noua se puteau regasi elemente cu foi de
acante si spirale de voute .

Adaugare

Trebuie mentionat faptul ca la inceput, in special in cazul celor extreme, oamenii

nu dormeau la han decat in caz de vreme rea si in numar scazut, cladirile neavand
posibilitati mari de gazduire. Drumetii dormeau fie in carute, in paie sau in jurul
focurilor care se faceau in apropiere. Cladirea propriu-zis era formata din localul unde
se servea mancare si bautura si din locuinta hangiului si a familiei sale. In fata acesteia
exista un loc acoperit, spre drum, unde se asezau mese si se adaposteau animalele in
caz de soare sau ploaie. Tot in fata hanului era prevazut un loc viran, cateodata
pietruit, unde erau trase atelajele si animalele, cu fantana pentru adapat. In unele
cazuri, langa han, exista si o mica fierarie unde se potcoveau caii si se pregateau
carutele.
 In Tara Romaneasca, pana la inceputul sec. al XlX – lea, nu existau reguli sau
norme edilitare care sa impuna un anumit model, astfel incat fiecare cetatean isi putea
construe casa asa cum voia. In 1804 Constantin Ipsilanti da porunca ca nimeni sa nu
mai faca case sau alte constructii cu cicmale, deoarece incomodau trecerea carelor.

Cicmalele erau ziduri in afara constructiei, desupra parterului, care avea ferestre
si invelis deosebite de corpul casei, asa dupa cum se obijnuia in imperiul Otoman (
George Potra, “ Documente privitoare la istoria Orasului Bucuresti “, 1821- 1848, vol. ll,
Bucuresti, 1975, p.290 ).

Asadar, desi intre hanurile din acesta regiune exista asemanari, nu putem vorbi
de un anumit tip.

Profesorul Horia Teodoru a evidentiat pentru prima data diferenta dintre

hanurile din Tara Romaneasca, care erau organizate in jurul unei curti interioare,
descoperite, si hanul moldovenesc ale carui frunctiuni si incaperi sunt adunate laolalta
intr-un spatiu acoperit ( Horia Teodoru, “ Hanul Ancutei “, Buletinul Comunei
Monumentelor istorice, 1944, p.45-57 ).

Hanurile din Muntenia se deosebesc ca system constructiv-functional, avand o

arcada care se continua printr-o bolta prin care patrundeau carele in curtea interioara.
Curtea avea locuinte pe una sau mai multe laturi ale sale, cateodata chiar sip e doua
etake dupa relatarea lui Cantacuzino din “ Izvoare si popasuri “. De exemplu, in cazul
Hanului lui Manuc, pe cele patru laturi erau construite camera pentru client, la etaj se
aflau locuinte cu balcoane in timp ce parterul adapostea salile de mese, carciumile,
bucatariille, drajdurile si depozitele. La subsol se gaseau pivnite. Atelajele erau trase in
mijlocul curtii interioare deschise. Putem spune ca sistemul de constructieera
asemanator cu cel al manastirilor, unde pe zidurile interioare sunt sprijinite chiliile. De
asemenea, acest system de organizare este asemanator in multe priviinte cu hanurile
din acea vreame de la Constantinopol, din Italia sau Spania, preluand modelul
caravanseraiului classic.

Hanurile Bucurestiului sunt diferite fata de tipologiile din restul teritoriului,

Timotei Cipnaru si George Baritui afirmand “ aceste hanuri din Bucuresti sint vrednice
de cunoscut mai indeaproape “, “ din orasul acesta nici o parte nu este inconjurata cu
zid, ci in loc de cetate sunt in deosebite parti a cetatii mai multe edificii…foarte largi, cu
doua randuri de case. In mijlocul unor hanuri de acestea sunt si biserici “ ( George
Potra, “ Istoria hanurilor Bucurestene, p.27 ).

Hanurile bucurestene apar in stransa legatura cu dezvoltarea orasuluisi, implicit

vietii economice, datorata in mare parte pozitionarii pe drumul care unea Giurgiu cu
Targoviste, capitala tarii la acea vreme. Poiana Giurgiului, care aproviziona
Constantinopolele, dar care si supraveghea politica domnilor din Targoviste a impus
aparitia acestei legaturi, Bucurestiul devenind astfel loc de legatura si de popas intre
nordul si sudul balcanic. “ Stabilirea capitalei la Bucresti, la inceput temporara si
neasezata, mai tarziu definitive si bine organizata, a dat si mai multa importanta
drumului dintre Dunare si Transilvania”, astfel incat in sec. al XVl – lea, orasul devine
cea mai bogata vama a tarii ( George Potra, p.8 ).

In jurul Curtii Domnesti incep sa se stranga producatorii si mai apoi mestesugarii

incep sa isi construiasca ateliere si pravalii, produsele lor fiind schimbate direct sau pe
bani pentru nevoile Curtii. Acesta este primul targ al orasului unde se comercializau
postavaruri si stofe din Transilvania, matase din Orient, brocard de la Venetia, catifea
din Istambul care era mai apoi cusuta in Franta la Lyon. Acest targ nu a inceput cu un
nume, localnicii numindu-l simplu “ targ “, iar strainii spunandu-i “ Targul Bucurestilor
“. Spatiul pe care s-a fixat acest targ a fost loc domnesc pe care domnii l-au daruit
manastirilor si boierilor partizani. Astfel, in 1594, Alexandru Voda daruieste Bisericii
Domnesti, opt pravalii. “Cele mai multe pravalii din jurul acestui targ apartineau
Mitropoliei, manastirilor Sf. Sava, Radu Voda si Bisericii Domnesti. De asemenea si
boierii, intre care Balaceanu, au avut pravalii in acest targ ” ( George Potra, p.13 ).

Dupa 1650 Tragul cunoaste o mare dezvoltare, adunand cei mai mari negustori ai
vremii si devenind cel mai active si bogat centru commercial din capital precum si
sediul vamii pana in 1778, acest lucru a adus la disparitia primelor si celor mai mari
hanuri bucurestene ca Hnul lui Constantin Brancoveanu, Hanul lui Serban Cantacuzino,
Hanul Bisericii Sf. Gheorghe Nou. Targul capata o noua denumire – Tragul din Nauntru
– odata cu aparitia unui nou targ aflat in afara orasului.
 Acest nou targ, intitulat Trgul din Afara, se afla dupa bariera orasului, in partea de
est, si care nu avea un loc fix, el mutandu-se odata cu bariera care era impinsa pe
masura ce orasul se dezvolta. Produsele comercializate in acest targ proveneau de la
sat si erau aduse de producatori in carute mari cu coviltir, ceea ce a facut ca acest targ
sa fie organizat mereu la marginea orasului unde era mai mult loc pentru manevrarea
si asezarea acestor care. La sfarsitul sec. al XVl – lea bariera se afla in dreptul Bisericii
Sfintilor, dupa un secol ajunsese la Foisorul de Foc, ca in jurul anului 1786 sa se
stabileasca in zona pietei Obor de astazi de unde nu s-a mai mutat.

Hanurile construite in jurul Targului din Afara erau diferite fata de celelalte
hanuri ale orasului, in sensul in care nu aveau pravalii si pivnite mari, si erau cladiri de
mici dimensiuni cu carciumi, camera commune de locuit si curti largi pentru carele
taranilor care poposeau aici si nu aveau mari pretentii.

In jurul acestor targuri se dezvolta viata economica a capitalei, Tragul de Nauntru

devenind o piata oraseneasca frecventate de boieri si targoveti, pe cand in Targul din
Afara comercializa numai produse taranesti si aproviziona taranii din jurul
Bucurestiului cu produse. Aceste doua targuri erau legate printr-o strada larga bordata
de nenumararte si diverse pravalii si hanuri. Aceasta principal “ulita” este una din
primele care au fost podite si care se numea Pdul Targului de Afara, azi Calea Mosilor.

Domniile lui Matei Basarab, Serban Cantacuzino si Constantin Brancoveanu fac ca

Bucurestiul sa devina in important centru economic in Balcani, a doua jumatate a sec.
al XVll – lea fiind o perioada de dezvoltare si prosperitate pentru oras. Multi negustori
si mestesugari straini vin aici sa isi comercializeze produsele in Tragul din Nauntru si
unii din ei se stabilesc aici, cumpara sau inchiriaza pravalii, case si terenuri si stabilesc
relatii cu negustorii din Viena sau Constantinopol. Astfel, strazile si pietele
Bucurestiului ajung sa fie pline de pravalii cu marfuri scumpe ale comerciantilor
romani, turci, greci, italieni si armeni.

Datorita acestei afluente de marfuri si negustori, Tragul de Nauntru era limitat de

Curtea Domneasca si Ulita Mare, incepe sa nu mai faca fata cererii din ce in ce mai
mare de pravalii. Apare, asadar, nevoia altor targuri care nu intarzie sa apara.

Tragul de Sus este al treilea mare targ si centru negustoresc al capitalei, localizat
la nord de Curtea Domneasca si in apropriere de Biserica Sf. Gheorghe Nou, nu departe
de targul de Nauntru. In jurul bisericii se afla hanul construit de Panaiotaclu Nieussios
Mamoma intre anii 1671 – 1672, care mai apoi este marit de catre Constantin
Brancoveanu, care adauga deasupra boltilor, inca un etaj si construieste un foisor de
piatra la intrare. Tot Constantin Brancoveanu mai construieste in acesta zona un alt
han, aici edificandu-se treptat unele dintre cele mai mari hanuri bucurestene ( Hanul
lui Serban Cantacuzino, Hanul Coltei ) care au un rol covarsitor in dezvoltarea centrului
comercial ( George D. Florescu, “ Din vechiul Bucuresti “, Bucuresti, 1935, p.101.103 ).

Nevoia ii indeamna pe negustorii care nu isi putusera gasi pravalie in Tragul din
Nauntru sau in Targul de Sus sa ocupe un spatiu nu foarte mare cuprins intre Biserica
Sf. Gheorghe Nou la zidurile Hanului Coltea ( limita de azi a cladirilor spitalului ) avand
la vest Ulita Mare si la est Biserica Sfintilor. Acest targ s-a numit Tragul Cucului, dupa
lacul Cucului care se aflase in spatele Spitalului Coltei de azi, si este atestat
documentar la sf. Secolului al XVlll – lea. “ Cele mai multe dintre locurile acestui targ
apartineau manastirilor si bisericilor, ai caror egumeni si preoti pretindeau chirii mari,
stiind ca negustorii aveau castiguri apreciabile din activitatile lor “ ( G. Potra, p.22 ).

Din cauza chiriilor mari, negustorii nu investesc foarte mult in constructiile

pravaliilor care, ca si cele mai vechi din Targul din Nauntru, erau facute din paiata (
lemn si pamant ). Acest material era usor inflamabil si ardea complet in cateva ore, de
aceea cand se isca un incendiu acesta se propaga cu repeziciune si parjolea totul.
Tragul Cucului a suferit patru astfel mari incendii in cele patru decenii consecutive, in
foc pierind si Hanul Sf. Gheorghe, Serban Voda si Coltea.

Aceste incendii, desi devastatoare, nu influenteaza viata economica a

Bucurestiului, astfel incat dupa 1850 cele patru targuri se dezvolta si ajung sa se
unesca devenind un mare centru comercial.

In concluzie, hanurile joaca un rol important in dezvoltarea social economica a

Bucurestilui, aparitia lor fiind strans legata de cresterea negotului si a mestesugurilor.
Ele ofereau depozitare si desfacere sigure, fiind constructii massive, uneori
monumentale, cladite din caramida cu mortar de var cald, cu ziduri groase sprijinite de
contraforturi puternice si inchise cu porti grele din lemn de stejar ferecate cu fier.
Urmarind modelul cladirilor similar din Orient, constructorii au dorit sa ofere un
adapost sigur impotriva jafurilor, de aceea aceste edificii pot fi asemanate unor
fortarete militare.

La inceputul secolului al XlX – lea, existatu nenumarate hanuri in capital, insa

numarul lor exct nu poate fi determinat deorece, pe langa marile hanuri domnesti si
manastiresti, existau foarte multe hanuri mai mici, de mahala, unde trageau taranii si
carele lor incarcate cu produse, in special pentru Targul de Afara.

George Potra imaret hanurile Bucurestiului dupa urmatoarele considerente:

 hanuri domnesti
 hanuri manastiresti si bisericesti
 hanuri boieresti
 hanuri negustoresti
 hanuri de mahala

Hanurile Domnesti – sunt acele hanuri construite din porunca domnitorilor, cele
mai impunatoare si cele mai bine fortificate. Aceste hanuri prezentau la parter
pravalii8 si la etaj camera care serveu drept locuinta negustorilor care aveau pravaliile
la parter si familiilor lor sau celor care plateau chirie. Principalele Hanuri domnesti au
fost : Hanul lui Serban Voda, construit de Serban Cantacuzino in 1683, Hanul Sf.
Gheorghe construit in timpul lui Alexandru Voda cel Batran si refacut de Constantin
Brancoveanu, Hanul Constantin Voda construit de acelasi Constantin Brancoveanu.

Hanul lui Serban Voda este unul dintre cele mai mari hanuri bucurestene atestate
documentar, ridicat de Serban Cantacuzino in locul cel mai potrivit pentru negot la
acea vreme, in vecinatatea Targului de Sus, pe terenul unde este amplasat actualul
sediu al Bancii Nationale a Romaniei de pe strada Lipscani. Pe vremea aceea cladirea
ocupa 60 de locuri in Mahalaua Grecilor si era inconjurata de pravaliile celor mai mari
negustori ai vremii. Constructia a inceput in 1683 si se va incheia in 1688, anul in care
moare voievodul, desi hanul fusese dat in folosinta inca din 1685 ( data la care erau
ridicate constructiile principale ce adaposteau camerele de locuit, pravaliile, pivnitele
si magaziile. Serban Cntacuzino dorea prin acest edificiu sa ofere Bucurestiului o
cladire fara seaman, solida si uriasa, pe modelul celebrelor constructii din Venetia.
Constructiile se concretizeaza insa dupa modelul hanurilor din Constantinopol, mult
mai cunoscute, cu ziduri groase intarite.
 Edificiul avea planul sub forma de patrulatere, cu corpuri de cladire pe fiecare
latura a sa. Spre curtea interioara patrata si vasta se deschidea la parter pravaliile si la
etaj camerele de dormit. Spre diferenta de alte constructii similar unde accesul la
camera se facea printr-o cursive dschisa, aici odaile inainteau peste porticul de la
parter, scarile fiind incluse in volume pline zidarie care intrerupeau ritmul arcadelor
porticului din fatapravaliilor.

Hanul va anuma vita capitalei timp de doua secole, perioada in care a trecut prin
mai multe incedii si cutremure carora le-a supravietuit datorita constructiei sale
trainice. Dupa mai multe consolidari si reparatii effectuate in secolul al XlX – lea, hanul
era parasitExistenta sa incepe sa incomodeze dezvoltarea centrului Bucurestiului,
aspectul sau de fortareata cu ziduri pline la strada, nemai potrivindu-se cu evolutia
urbanizata a capitalei. In 1882 este demolat ca parte a proiectelor urbane de
modernizare a Bucurestiului, pe spatial curtii hanului ridicandu-se Palatul Bancii
Nationale. Fundatiile , pivnitele raman sub traseul starzilor E. Carada, Lipscani,
Doamnei si Academiei.

Hanurile Manastiresti - sunt o alta categorie de hanuri bucurestene bine

reprezentata si isi au originea in dorinta egumentilor de a spori venutirile si averea
salasurilor religioase pe care le administrau.Egumentii erau in aproape toate cazurile
de origine greaca si aveau stranse legaturi cu negustrii din targurile orasului. Ei si-au
dat seama de timpuri ca bunurile reprezentau o sursa frumoasa de venit, astfel incat
incep sa le construiasca in jurul manastirilor si bisericilor. Cele mai mari hanuri
manastiresti au fost Hanul Coltea, Sf. Ecaterina, Sf. Ioan, Mihai Voda, Grecilor,
Sarimdar sau Latari. Singurul caz in care a fost construit intai hanul si apoi biserica este
Stavropoleos. Exista si cazuri de manastiri din afara Bucurestiului care isi fac hanuri in
capital so chiar Episcopia Buzaului ( Hanul Filaret ).

Un exemplu este hanul Manastirii Cernica, aflat in aproprierea Hanului Solacolu

de pe Calea Mosilor, construit in ultimele doua decenii ale secolului al XVlll-lea,
Manastirea Cernica detinea inca de la la infiintare diferite proprietati in Bucuresti,
egumentul manastirii trebuind sa vina pana aici sa incaseze veniturile caselor si
pravaliilor detinute. De aici a aparut nevoia unei locuinte unde sa poposeasca trimisii
manastirii, iar idea unui han care sa sporeasca veniturile i-a surs egumentului. Astfel la
inceputul secolului al XlX –lea, gasim dovezi istorice, inclusive pe planul Barroczyn care
planeaza Hanul Manastirii Cernica in mahalaua Olarilor, peste drum de Biserica cu
Sfinti, pe Calea Mosilor colt cu actual str. Cernica. Locul era dat in arenda lui Marin
Teodonie care intr-un anunt publicat in Vestitorul romanesc din 1844 spunea ca hanul
“ este primitor de musafiri straini, avand toate trebuinceoasele inlesniri adica : odai
gatite, imbunatatirile, asternut, grajd, Sopron, birt si cafenea “ (Vorbitorul Romanesc,
1844, p.208 preluat de G. Potra, p.66 )

Hanurile boieresti – au fost destul de numeroase, dar nici unul nu a avut mare
importanta economica sau arhitecturala. Acest lucru s-a datorat reticentei pe care
boierii au avut-o fata de investitiile cu aceste asezaminte, cele mai multe construindu-
se dupa 1750 de catre micii boieri care nu detineau fonduri prea mari. Marile case ca
Cantacuzinestiilor, Dudesti, Blacenii, Vacarestii, etc. nu s-au implicat in acest mod de
sporire a veniturilor, singura exceptie cunoscuta fiind hanul construit de vaduva
printului Brancoveanu pe Valea Prahovei, pe drumul ce leaga capital de Brasov. Asadar
aceste hanuri nu participa la viata economica a Bucurestiului, fiind neinsemnate si fara
trecut istoric, in general fiind localizate in mahalalele, foarte putine dintre este fiind
asezate langa targurile central bucurestene.

Unul dintre aceste hanuri a carui cladire s-a pastrat pana in zilele noastre este
Hanul Campineanu – Serafim – Villacrosse. Situat la intersectia dintre Podul
Mogosoaiei ( actual Calea Victoriei ) si Strada Lipscani, peste drum de casalele
baronului bancher Neitaui ( azi locul unde se afla Prefectura Politica ), hanul a fost
construit de marele vornic Scarlat Campineanu la inceputul secolului al XlX –lea pentru
negustorii instariti. Dupa moartea vornicului, hanul este mostenit de marele
revolutionar Ioan Campineanu care il vinde in anul 1832 fratilor Serafim : Petrache
Serafim, fost dradoman al Ambasadei Frantei la Constantinopol, si Ionu Serafim, doctor
in medicina la Paris. Dupa moartea dragomanului, vaduva acestuia daruieste jumatate
din han, aproape distru dupa cutremurul din 1838, ginerelui sau arh. Xavier Villacrosse
( care a fost denumit architect al orasului ), iar cealalta jumatate altui ginere , blanarul
de lux Mihalache Macca. Faima lui Villacrosse va atrage o clientele selecta si
cosmopolita pentru han, care in timpul epidemiei de holera din 14848 isi schimba
numele in Campineanu din Villacrosse. La inceputul celei de-a doua jumatati a sec. al
XlX – lea incepe transformarea hanului de lux in hotel, dar arhitectul catalan ramane
fara bani si se asociaza cu anticarul slovac I. Wilczek, care reuseste sa preia hotelul in
1854. Intre 1882 si 1887 se intrepretind lucrari de anverguraconduse de arh. Felix
Xenopol: dublarea capacitatii hotelului de la 8 la 18 camere si construirea pasajelor
Villacrosse si Macca, in forma de potcoava, dupa modelul galeriilor comerciale din
Paris si Milano. Pasajul a fost terminat 1891 si era acoperit cu sticla, prezentand la
parter spatii cu vitrine mari pentru mici magazine si cafenele, formand un centru
commercial care a functionat pana la al doilea razboi mondial.

Rolul pasajului era de lega Banca Nationala de Calea Victoriei astfel incat la
intrarea dinspre strada E. Caranda, asa se realizeaza un portal monumental. Pasajul
este ornamentat si la interior rotunda de dupa intrare prezentand un acoperis cu
vitralii, in timp ce cladirile din pasaj prezinta ornamente din stuc.

Hanurile negustoresti – desi instrumente importante de negot mai ales in sec.

XVlll, in comertul cu strainatatea se facea angro datorita deficientelor de transport, nu
i-au atras pe marii negustori ai vremii. Acestea preferau sa inchirieze pivnite si
magazine in hanurile domnesti si manastiresti.