Capitolul 1 - Prezentarea mediului de afaceri hotelier - Cartea Ospitalitatii - Cornelia Ene 2.

Scurt istoric al ospitalitatii romanesti Primele marturii certe referitoare la formele de cazare sunt legate de aparitia hanurilor, considerate a fi unitati ospitaliere traditionale, datorita structurii organizatorice si arhitecturii specifice. Cuvantul "han" este un arhaism provenit in secolul XVII din limba turca (han - handjy), odata cu notiunea infloririi schimburilor comerciale din zona.

"Pe vremurile importante din Tara Romaneasca, din Moldova si din Transilvania, la rascruci sau la gura vailor, se ridica mai intotdeauna un han cu carciuma si odai incalzite, uneori un cerdac

spatios si totdeauna cu o curte larga cu grajd si fantana, unde drumetii gaseau adapost sigur si hrana pentru ei si pentru vite. Cand singurul mijloc de calatorie era trasura de posta, hanurile jalonau drumurile tarii la distante egale. Un serviciu pentru schimbarea cailor si vizitiilor era organizat cu orar fix, iar stafete calari duceau corespondenta urgenta. A fi fost hangiu pe vremea aceea nu era treaba rea; multe averi s-au facut asa. Hanul era in tot timpul anului un centru de activitatea viu, cu o permanenta peregrinare de calatori, ce se puteau intalni punand la cale afaceri, innodand intrigi de dragoste ori razvratiri politice". Se pare ca un astfel de asezamant este atestat prin notele de calatorie ale lui George Baritiu, luate pe Valea Prahovei, la 1836. "M-am oprit la un han tinut de vaduva printului Brancoveanu, cel din urma din familia acestui. Asa se numesc casele cele de oaspeti mari, la care noi zicem fagadaua sau carciume sau tractiruri." Aceasta definire a hanului, ca stramos al motelului de astazi, este oarecum contrazisa in latura sa referitoare la amplasament, de primele referiri la hanurile bucurestene, apartinand calatorului turc Evlia Celebi, in trecere pe aceste meleaguri in anii 1659 si 1666. "In Bucuresti gasesti sapte hanuri negustoresti si o casa de musafiri pentru calatori turci (caravanserai); aceasta din urma cuprinde un han cu 50 de camere, baie, gradina si moschee." Primul han atestat documentar in Bucuresti a fost construit de Manole Zaraful si de sotia sa, aproape de gradina bisericii Sf. Gheorghe. George Potra clasifica hanurile din capitala in functie de marime, constructie, asezare, rol economic si trecut istoric, dupa cum urmeaza: - hanuri domnesti: Serban Voda, Sf Gheorghe, Constantin Voda; - hanuri manastiresti si bisericesti: Cernica, Coltea, Filaret, Golgota, Sarindar, Ecaterina, Sf Spiridon; - hanuri boieresti: Balaceanu, Sutu, Golescu, Kretzulescu, Vasilescu; - hanuri negutatoresti: Gabroveni, Manuc, Hanul cu Tei; - hanuri de mahala - mici, aflate la periferie; se mai numeau si taranesti sau fagadauri. Seria marilor hanuri bucurestene este deschisa de Serban Cantacuzino, care construieste, in perioada 1683 - 1686, Hanul Serban Voda (pe fosta locatie se afla astazi Palatul Bancii Nationale a Romaniei). Hanul Sf. Gheorghe - Nou, construit de Constantin Brancoveanu intre 1695 si 1698 prin tranformarea unui han mai vechi din apropierea manastirii Coltea si care a rezistat pana la 1847, avea peste 200 de incaperi (pivnite, pravalii, odai) fiind considerat "buricul Bucurestiului" datorita pozitiei de vecinatate cu Targul Dinlauntru, Targul de Sus si cu Podul Targului din Afara (actuala cale a Mosilor). "In curtea lui cea spatioasa veneau carele de la Lipsca si in boltele lui se descarcau marfurile provenite de la Constantinopol, via Galati". (G.I. Ionescu - Gion, opera citata). O succesiune de hanuri construite dupa 1740 (Campineanu, Greceanu, Gabroveni, Sf Spiridon Vechi, Filaret, Zlatari, Zamfir, Darvani, Sf Ioan Cel Mare, Stavropoleos, Cretzulescu, Coltea, Hanul cu Tei, Hanul Galben) se regasesc consemnate in documentele vremii, constituind astazi doar rezonanta unor denumiri familiare bucurestenilor. Cercetatorul George Potra, in a sa carte "Din Bucurestii de altadata" (1981), izbuteste sa dea poate cel mai intreg si mai nuantat portret al celui mai vestit negustor si diplomat roman: "Manuc Bei a fost inzestrat de la natura cu calitati exceptionale: frumos si impunator, foarte impunator si, foarte inteligent si cult, distins si elegant, adanc cunoscator de oameni, abil si siret,

marinimos si larg la suflet, vorbea douasprazece limbi la perfectie, stia sa fie deopotriva curtenitor si voluntar. Marea sa calitate este aceea de a prevedea sfarsitul lucrurilor mai inainte de a se produce, astfel ca stia totdeauna ce trebuia sa faca. A dorirt sa fie bogat si a reusit sa aiba o avere imensa de bani, mosii si proprietati in Bucuresti si alte localitati. Prin insusirile sale naturale si prin ascutita sa abilitate diplomatica a adus servicii Rusiei si Turciei cand aceste state puternice erau in razboi. Aceste servicii i-au fost platite nu numai cu titluri, decoratii si inalte scrisori de multumire, dar si cu mult aur, scutiri de impozite si alte avantaje, printre care darea in arenda a celor mai insemnate averi ale statului, dupa care a avut venituri uriase." Hanul lui Manuc a fost construit in perioada 1806 - 1808, in plin centrul orasului, pe un centru aflat in apropierea fostei Curti Domnesti, peste drum de Biserica Curtea Veche si a introdus o noua conceptie arhitecturala. Mai putin severa decat hanurile-cetatii, constructia eleganta, cu foisoare si arcade in interior, cu ornamente in stuc la usi si ferestre, se deschide pe latura dinspre raul Dambovita cu pravalii pentru comertul en-detail, renuntandu-se astfel la functia exclusiva de comert en-gros. Subsolul adapostea 15 beciuri mari; parterul gazduia 23 de pravalii, 10 magazii, 2 saloane mari si 20 de odai. Etajul avea alte 107 de odai, iar curtea era pavata cu piata de rau, in mijlocul ei aflandu-se o cafenea si o gradina cu "jet d'eau".

In anul 1877, apare in "Guide de Voyageur a Bucharest" este semnalata prezenta hotelurilor de moda europeana, cu un confort superior mai vechilor hanuri. Hotel de l'Europe de pe Ulita Nemteasca, tinut de germanul Brenner si consemnat de consulul englez Wilkinson, la post in Bucuresti in perioada 1814 - 1818, pare a fi fost primul de acest tip. Italianul Domenico Zanelli, vizitator al Bucurestiului la 1841, mentioneaza hotelul francezului Donat Hugues de pe Podul Mogosoaiei, vis-a-vis de viitorul Teatru National, ce "ofera odai comode si curate, un tratament convenabil si serveste si drept cazino." Dezvoltarea hotelurilor europene este impetuoasa; in 1844 francezul Vaillant in lucrarea "La Roumanie" consemneaza existenta a 20 de hoteluri alaturi de 20 de hanuri.

Intre 1844 si 1858, pe Podul Mogosoaiei se concentreaza elita hotelurilor vremii: Hotel de France, Hotel de Pesth, Hotel des Princes, Hotel de Vienne, Hotel Bellevue. Intre 1844 si 1872, numarul hotelurilor de factura europeana creste la "40 de unitati mai insemnate" dupa cum mentioneaza Dictionarul lui Frunzescu, citat de C.I. Giurascu in "Istoria Bucurestiului" din 1966. Prin demolarea hanului Darvari in 1860, Tanasache Eliad ridica Hotel de France, care va fi renovat in 1881. "Dupa capriciul stapanilor, el s-a numit pe rand: Marele Otel, Marele Hotel de France, Grand Hotel, Grand Hotel Lafayette, Grand Hotel de France, Postavarul, iar in cele din urma Hotel Victoria. Demolat dupa cutremurul din martie 1977, hotelul mai exista doar in memoriile lui Cincinat Pavelescu si Mihail Sadoveanu." In 1867, sub supravegherea arhitectului roman Orascu, incepe constructia celui mai mare hotel bucurestean, Hotelul I. Herdea, ulterior numit Hotel du Boulevard, care si-a pastrat functionalitatea pana in ziua de astazi; la 1877 acesta va fi primul hotel cu apa curenta in camere. Ridicat la sfarsitul secolului XIX pe temelia fostului Hotel Broft, devenit proprietatea bancherului Menachem Elias, Hotel Continental s-a bucurat de la inceput de faima unui stabiliment elegant. Avea trei etaje cu peste 100 de incaperi, iar parterul era ocupat de sapte pravalii si un restaurant.

Printre oaspetii sai de seama s-au numarat: varul Imparatului Napoleon al III-lea, Osman - Pasa, invinsul de la Plevna, generalul Carol Davila. Ion Paraschiv si Trandafir Iliescu in lucrarea "de la Hanul Serban Voda la Hoel Intercontinental", aparuta in Ed. Sport-Turism, in 1979, certifica descoperirea in arhiva Academiei Romane a unui meniu servit la Grand Hotel Continental in 8/20 decembrie 1982. Hotel Luvru, ulterior numit Cafe Royal, functioneaza si acum sub numele de Hotel Capitol.

"Anuarul SOCEC" mentioneaza in primul sau an de apartie - 1910 - printre hotelurile "care pot oferi tot confortul unui strain care locuieste frecvent la gazdele de prim rang, un anume Hotel Princiar, din Bulevardul Elisabeta 15, "colt cu strada Brezoianu", este vorba de hotelul Central de astazi. Actuala cladire ce adaposteste Hotel Majestic, construita pe maidanul ramas prin demolarea grajdurilor domnesti ale lui ale Caragea si Alexandru Sutu, gazduia la 1919 in aceeasi camera pe Victor Rodeanu si Pastorel Teodoreanu, care au deschis "Rodia de aur". Unde se afla acum Sala Savoy a Teatrului Constantin Tanase a functionat Hotel Frascati, construit de Gillett, bucatar al Regelui Carol I. Hotel Venetia din Piata Kogalniceanu, construit in 1923, poarta amprenta stilului baroc al inceputului de secol. Din tara mentionam: Hotelul Imparatul Romanilor din Sibiu, unul dintre cele mai vechi hoteluri (poate cel mai vechi) in functiune din Romania. Desi functioneaza in cladirea actuala doar din 1895, hotelul are o istorie mai veche. In anul 1555, Primaria Sibiului cumpara o casa pe Heltansgasse (Calea Cisnadiei), casa pe care o are pe are o transforma in han. Hanul, cu denumirea "La Sultanul Turc", gazduieste mai bine de doua secole negustori veniti din Rasarit sau Apus, in trecere prin Sibiu. In 1771 hanul este dat in arenda unui hangiu luxemburghez de origine franceza, Philippe Collignon, care, dupa ce ii aduce o serie de imbunatatiri, ii schimba firma botezandu-l "La Steaua Albastra"; hanul are o sala de biliard, iar restaurantul introduce retete noi de mancaruri, cofeturi, bauturi fine etc. Dupa vizita lui Iosif al II - lea, fiul Mariei Tereza, care a fost gazduit aici in 1773, Collignon schimba numele hanului in hotel "La Imparatul Romanilor". Faima hotelului creste dupa ce Collignon construieste, in 1775, langa acesta, o mare sala de dans, pe Ulita Balului. Se spune ca, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, "Imparatul Romanilor" rivaliza cu case bune din Budapesta si Viena. In lunga sa experienta, hotelul a adapostit o serie de personalitati: Regele Carol al XII - lea al Suediei, Dinicu Golescu, Johan Strauss "regele valsului", Johaness Brahms, Franz Liszt, Mihai Eminescu etc.

Multumesc hoteluri, azi in functiune, datand de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, sunt incarcate de istorii fascinante si, prin arhitectura, ne amintesc de vremea stralucirii lor europene: hotelul "Dacia" din Lugoj, hotelul "Vulturul Negru" din Oradea...apoi hotelul "Continental" din Cluj, hotelul "Dacia" din Satu Mare, hotelul "Minerva" din Craiova. Tot in Sibiu mai exista un hotel, de data mai recenta, "Bulevard", dat in folosinta in 1914 pe data de 15/27 martie. In "Telegraful Roman" a aparut urmatorul text: "Sub firma Hotel Boulevard deschidem in decursul lunii aprilie a.c.nou - ziditul hotel, pe cel mai frumos si mai frecventat loc al Sibiului, coltul stradei Saguna si Bratter promenada, un restaurant elegant pentru publicul voiajor, precum si din localitate. Hotel Boulevard e in toate partile

sale modern si elegant aranjat si ofera un aspect admirabil peste muntii Carpatilor!";

In 1891 "Comitetul oficial de informatiune pentru straini" edita un "Calauz al streinului" in care mentiona: "Brasovul are, afara de ospatarii si de hanuri mai mici si urmatoarele sase hoteluri mai mari: Hotel Bucuresti, Hotel Central nr 1, Hotel Europa, Hotel Pomul Verde, Hotel Coroana, Hotel Union. Sextil Puscariu scria in 1977 in "Brasovul de altadata": "Lipit de Gambrinus era Pomul Verde, cel mai vestit hotel din Brasov, mai bun decat Hotel Bucuresti - peste drum de Europa - in Ulita Vamii, situat in cladirea ce adaposteste astazi Cinema Corso. Brasovul nu era un centru comercial ca astazi, iar vara, cand veneau vilegiaturistii din Tara, goniti de caldurile Bucurestilor, manati de dorul de calatorii si atrasi de aspectul european al Brasovului, curat si ingrijit, de ar fi fost atatea hotele tot nu ajungeau. Oaspetii trebuiau sa-si caute camere prin oras." Prima gazda gazda adevarata a celor veniti in "dulcele targ al Iasilor", a fost Hotel Romania, vechiul han Petre Bacalu, ramas in istorie datorita faptului ca de la ferestrele sale a fost urmarita si ovationata marea hora a unirii, incinsa in inima orasului pe 24 ianuarie 1859. In Iasi functioneaza inca hotel Traian, costruit intre 1880 si 1882, in stil neoclasic, de catre primarul Scarlat Pastia, dupa planurile celebrului Gustav Eiffel; cladirea devenea unica in peisajul arhitectonic autohton, fiind construita pe schelet metalic. Marturiile vremii atesta faptul ca Mihai Eminescu era prezent in cadrul restaurantului cu acelasi nume. Fiecare oras mai important din Regatul Romaniei incepe sa fie impodobit cu unitati ospitaliere, care sa-i primeasca oaspetii "dupa moda europeana"; in plus , constructia de resedinte de vacanta pentru membrii familei regale deschide moda statiunilor de vilegiatura. Apar astfel stabilimente termale si de vacanta, din care si azi se mai pastreaza: Hotel Palas - Sinaina, Hotel Palas - Govora, Pavilionul Central - Calimanesti Caciulata, Hotel Continental - Constanta, Hotel Traian si Hotel Cerna - Baile Herculane. Perioada interbelica isi pune problema adaptarii arhitecturii - inclusiv a noilor hoteluri la moda timpului: "Prin marea sa capacitate de adaptare, prin dezvoltarea caracterului din flamboyant in solemn, din sofisticat in vulgar, din sobru in exuberant, estetica Art Deco patrunde in toate sectoare vietii sociale. In Bucurestiul anilor '20, Art Deco se afirma initial ca o adaptare imediata la un anumit segmet al modernitatii occidentale, mai usor de asimilat: comertul, transporturile, spectacolele, loisir-ul, turismul si moda." "Noile hoteluri Union, Negoiul, Lido, Ambasador, Athenee Palace, completeaza situatia orasului cu accentele dinamice date de coronamente, turnuri de colt, pergole si terase in trepte, concurandu-se prin verva fatadelor si opulenta interioarelor". In anul 1931 se inaugureaza in Bucuresti o noutate absoluta: terasa si bazinul cu valuri din componenta Hotel Lido. Cat despre Hotel Athenee Palace (azi Hotel Hilton Athenee Palace), "Ritz-ul Bucurestiului"

construit in 1912 dupa planurile arhitectului francez francez Theophile Bradeau, putem spune ca este prima cladire a orasului la care s-a folosit o structura de beton armat. Hotelul este amplasat pe locul unui han de la inceputul secolului XIX, hanul Chir Ivanciu Gherasim. Mobilierul Ludovic XIV si decoratiunile, finantate de Baronul de Marsey, aduse din Franta si Anglia, au imprimat cladirii un aer tipic frantuzesc.

Intre 1916 si 1918, cladirea a fost utilizata ca sediu al cartierului general al armatei germane de ocupatie conduse de maresalul Mackensen, in timpul primului razboi mondial. Dupa razboi, unul dintre clientii cei mai de seama ai hotelului a fost generalui Berthelot, care gaseste in apartament o carte de vizita din partea Reginei Maria, care-l invita la Cotroceni. In perioada anilor '20, Athenee Palace a fost cel mai faimos hotel din Balcani. Refacut in 1937 de arhitectul roman Duliu Marcu, hotelul a gazduit numerosi politicieni, industriasi, scriitori. In 1934 hotelul a functionat o scurta perioada ca Ambasada a Uniunii Sovietice, iar intre 1936 si 1939, guvernul Republicii Spaniole si-a plasat birourile aici, in timpul razboiului civil din Spania. Este perioada in care hotelul a fost gazda lui Yehudi Menuhin, Shirley Temple, Enrico Caruso, Ilya Ehrenburg. In anul 1940, in timpul celui de-al doilea doilea razboi mondial nemtii intra din nou in Bucuresti si in Athenee Palace. Este perioada in care in hotel locuieste contesa Waldeck, ziarista care a inchinat hotelului un roman autobiografic. Hotelul a avut, intr-adevar, un rol deosebit in istoria Romaniei si chiar a Europei. Usor deteriorat in urma cutremurului din 1940, a bombardamentelor americane si germane, hotelul a fost reparat in urma cutremului din 1940, a bombardamentelor americane si germane, hotelul a fost reparat incepand cu anul 1945 pana in 1947, care a devenit primul hotel roman preluat de statul comunist. In virtutea faimei anterioare, hotelul a ramas multa vreme un prototip al ospitalitatii elegante si a constituit o pepiniera pentru profesionistii, care, ulterior, au pus in functiune hoteluri mai noi si mai bine cotate. Inchis din 1993 pana in 1998 pentru a fi gestionat de lantul Hilton, hotelul si-a recapatat astazi stralucirea de odinioara. Conceptul de ospitalitate nu exclude, mai ales cand vorbim de hanuri si hoteluri, importantul serviciu care este restauratia. Putem considera ca aproximativ aceleasi etape de evolutie le-a inregistrat si sectorul de alimentatie publica, cu precizarea ca, daca hanul si mai apoi hotelul, prin prestatia oferita, se adreseaza unei clientele non-rezidente, sectorul de alimentatie publica satisface atat cererea unor consumatori in trecere cat si cererea populatiei rezidente. Adaptarea acestui sector la particularitatile si la evolutia pietei si la evolutia modului de viata al populatiei, desi a fost influentata inclusiv de evolutia formelor de cazare, putem spune ca s-a produs rapid, cu riscuri sociale si eforturi invenstitionale relativ mici. Trebuie mentionat ca o caracteristica a vechiului Bucuresti erau podgoriile din suburbii, care uneori patrundeau adanc in interiorul asezarii. Soseaua Viilor de astazi este, desi nu singurul, un astfel de vestigiu al intinselor vii de odinioara. Mai remarcam ca in primul recensamant, efectuat in Tara Romaneasca la 1860 de Dionisie Pop Martian, In Bucuresti se mentioneaza 1403 carciumi sau pivinite, dupa ce la 1832, in Catastiful Patentarilor se inscrisesera circa 400 de carciumi. Intre timp, se produce o stratificare a acestor a acestor stabilimente, carciuma fiind asociata periferiei, in zonele centrale facandu-si aparitia "bodega"; aceasta ofera, pe langa bauturi si gustari, fiind stramosul "fast-food"-ului de astazi.

Dezvoltarea vie - pivnita - carciuma - bodega nu este exclusiv romaneasca, Parisul, de exemplu, mentionand si acum drept atractii turistice vii pe Montmartre, ca si celebrele bodegi (cabarete) anterioare primului razboi mondial. Dupa 1800 apar primele fabrici de bere la marginea Bucurestiului (Johann Timpel de Gotha - 1809). La 1866 se deschide Carul cu bere - prima berarie importanta, iar dupa 1869 se infiinteaza marile fabrici de bere, precum Luther si Bragadiru. Pentru completarea imaginii de structura a sectorului analizat trebuiesc mentionate cafeneaua si cofetaria, ambele de influenta straina, in egala masura orientala si occidentala. Prima mentiune a unei cafenele in Bucuresti dateaza din 1667: Cafeneaua lui Hamie, fost slujbas al sultanului. Odata cu introducerea cafelei in consumul curent al populatiei, la inceputul secolului XVIII, prolifereaza cafenelele de inspiratie turceasca (mai mult fanariota). Demna de mentionat este Cafeneaua de la Curtea Veche, construita la 1781 de Stefan Altantop, fost slujitor al lui Alexandru Ipsilanti, care este tinuta de vaduva lui Altantop dupa 1979, fiind apoi vanduta. Cafeneaua Curtea Veche, restaurata odata cu Hanul lui Manuc, continua sa functioneze si in prezent. Stablimente precum Cafeneaua Fialkowski, viitor loc de intalnire a elitelor culturii romane, Cafeneaua Frascati, Capsa, Cafe de Paris, Oteleseanu, inspirate dupa conceptul omonim din Europa occidentala, vor inlocui "demodata" conceptie de cafenea orientala.

In fata la Fialkowski

Restaurantul - Terasa Otelesteanu

Restaurantul Elysee Dictionarul Frunzescu mentioneaza in 1872 un numar de 100 de cafenele in Bucuresti. Alaturi de cafenea , cofetaria va fi supusa si ea in mod egal influentelor turce, elene si franceze. In anul 1832 se inregistreaza in Bucuresti un numar de 15 cofetarii. In 1850 se deschide Cofetaria Giovanni, primul producator de inghetata, iar dupa 1852 Cofetaria Capsa, pe care introduce patiseria frantuzeasca. "Cladirea delicata, scunda, la inceput cu un singur etaj, in care functioneaza si azi Cafeneaua si restautantul Capsa, pe Calea Victoria, la Nr 34, avand la intrare firma aproape neobservabila "Casa Capsa, fondata in 1852", a apartinut la inceput boierilor Slatineanu. In 1870 cladirea este cumparata de fratii Capsa, care in incaperile de jos au deschis o cofetarie, apoi in 1881 un restaurant, iar in 1891 o cafenea. Vadul era exceptional". Fratii Capsa, Vasile si Anton, proveneau din familia cu 12 copii ai cojocarului Constantin Capsa. Tatal l-a dat pe Vasile ucenic la maestrul cofetar Constantin Lefteru, spre a deprinde aceasta meserie rara in Bucurestiul acelor ani. Dupa vreo zece ani de ucenicie si de practica, Vasile cumpara impreuna cu fratele sau Anton Pitarul o cofetarie foarte cautata. Vasile isi cauta norocul in Crimeea si Bulgaria; imbogatit, se pare, datorita dulcetei de trandafiri, isi deschide impreuna cu Anton laboratorul Capsa, ce ajunge in scurt timp cea mai mare cofetarie din Bucuresti, fiind cunoscuta in tot sud-estul Europei. In cativa ani se asociaza alti doi frati Capsa, Constantin si Grigore. Acesta din urma, specializat la Paris la renumita "Maison Boissier" devine creierul si adevaratul patron al Casei Capsa. Furnizor, incepand cu anul 1869, al Curtii Regale, cucerind distinctii la expozitiile culinare de la Viena (1873), Bucuresti (1881), Bordeaux (1883), incununat cu "Marea medalie de aur" la Expozitia Universala de la Paris din 1889, Grigore Capsa, ramas singurul patron din 1886, va deschide si Hotel Capsa".

Iata cum descrie Paul Morand in "Bucuresti, oras vesel", aparut in traducerea Marinei Vazaca, in revista Secolul XX, nr 4 - 6/1997, celebrul restaurant si hotel: "Tavan de culoarea ciocolatei, covoare purpurii, dulapuri stralucind de argintarie marcata, carafe gravate, canapele de culoarea supei de raci, coloane de stuc cu frunze de acant, bufet rece.....Ierarhie impusa in Europa de marii restauratori francezi, adica, chelnerii la zece pasi dupa maitre d'hotel la zece pasi in spatele patronului si, in fund de tot, baiatul de la garderoba, inconvoiat sub greutatea blanurilor si aiurit de dezordinea galosilor, toti asemanatori, pe care incearca sa-i numeroteze cu creta....

Separeurile de la Capsa sunt intr-un sublim stil clasic: totul e capitonat, catifea verde, sobe rusesti, canapele de abanos, oglinzi cu rama aurita, unde mai multe generatii si-au reflectat destinele.....Toate pariurile, toate duelurile, toate adulterurile, toate combinatiile politice, toate paraliziile princiare, toate intrigile diplomatice ale sfarsitului de secol XIX au avut drept de leagan aceste separeuri. Camerele hotelului Capsa dau spre strazi zgomotoase; mai exista plapumi, lumanari si oale de noapte, tot confortul 1878, pe care nu-l intalnesti decat peste drum la Hotel Bulevard, unde pana mai ieri clientela diplomatica era poftita sa se aseze in fotolii de plus galben, cu ciucuri si bumbi." Lista personalitatilor clienti ai Casei Capsa este impresionanta: Nicolae - Marele Duce al Rusiei, Milan - Print al Serbiei, Franz Josef - Imparatul Austro - Ungariei, R.Poincare, Sarah Bernhard, Enrico Caruso, Josephine Baker. Boema literara a patruns la Capsa abia dupa primul razboi mondial; pana atunci localul fusese accesibil exclusiv protipendadei, oamenilor politici si ziaristilor de elita: Petre Carp, Take Ionescu, Dinu Bratianu, Constantin Argentoianu, I.G. Duca, Gh. Tatarascu, Armand Calinescu, Virgil Madgearu, Mihai Ralea. In preajma celui de-al doilea razboi mondial, Casa Capsa concesiona si exploata: in Sinaia Hotel Palas, Hotel Caraiman si Restaurant Bar Cazino, iar in Bucuresti Bar Cazino, iar in Bucuresti - Hotel Athenee Palace si Terasa Lido.. Printre evenimentele gastronomice care au frecventat de-a lungul anilor si lansarea prajiturii "Joffre", in 1920, cu prilejul - maresal al Frantei. Printre personalitatile culturii autohtone, care au frecventat de-a lungul anilor localul Capsa, ii gasim pe: M. Sorbul, N. Tonitza, C. Nottara, I. Minulescu, I. Iancovescu, I. Brezianu, N. D. Cocea, T. Arghezi, L. Rebreanu, G. Toparceanu, I. Vinea, V. Eftimiu, fratii Teodoreanu, T. Mazilu, B. Corlaciu, G. Apostu, C. Piliuta, F.Puca. "Capsa a fost si inca este un reper al inteligentei bucuresteanului, dar si o dovada a mandriei si de ce nu? - a orgoliului acestuia. In zidurile ei, aparent fragile, dorm rasetele zglobii ale strabunicelor noastre, clinchetele pure de cristal si argintarie, aromele ciubucelor, tigarilor de foi, cafelelor si cofeturilot, de-a valma cu vorbele de duh ce-au spintecat serpii somnorosi ai fumului de tigara." Dupa cel de-al doilea razboi mondial, odata cu supervizarea tarii si intrarea ei in lagarul comunist, politica statala, mai ales in "epoca de aur" patronata de N. Ceausescu a incurajat dezvoltarea fara precedent a bazei materiale hoteliere, conceputa "sa faca fata" turismului organizat de masa. Sute de hoteluri au fost construite mai ales pe Litoralul Marii Negre, in statiunile Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Olimp, Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Mangalia. Nu au fost neglijate nici statiunile de odihna: Sinaia, Predeal, Poiana Brasov, Borsa, Durau, precum si cele de tratament: Baile Felix, Calimanesti Caciulata, Baile Herculane, Geoagiu Bai, Sangeorz Bai, Tusnad, Covasna. Conform datelor statistice, la 30 iulie 1999 exista in Romania un numar de 3250 unitati hoteliere, din care hoteluri 811, adica 26.36%, vile 878, respectiv 28.53%; procentul important imediat urmator este cel al pensiunilor turistice care, impreuna cu pensiunile agroturistice, totalizeaza 663 unitati, adica 21.55%. Ca forma de proprietate, pensiunile au cel mai mare procent de capital integrat (639 din 663 de unitati, adica 96%). Unitatile mici, gestionate de familie, constituie o alternativa din ce in ce mai cautata astazi la cazarea clasica in hotelurile mari, apartinand unor retele uriase, transnationale: lanturi hoteliere.