1.

Teatrul Mihai Eminescu (În anii 1949–1953 a fost finisat proiectul, sub conducerea arhitectei
Galadjeva de la trustul unional "Teatrproiect", interioarele și fațadele – sub conducerea arhitecților din
RSSM V. F. Smirnov și V. P. Alexandrov, cu păstrarea formelor și stilisticii interbelice. Construcția
clădirii a fost finisată în primăvara anului 1954. Relieful sculptat al timpanului, executat de sculptorul L.
Dubinovsky, la ultima reconstrucție a dispărut. Sala teatrului, aflată la mijlocul clădirii, are o configurați
circulară, acoperită cu o cupolă, suprafața căreia a fost pictată cu imaginea dansatorilor unei hore, după
schițele pictorului L.P. Grigorașenco. Își începe istoria pe 10 octombrie 1920, atunci când primul teatru
stabil de expresie română în Basarabia a fost înființat din inițiativa unui grup de fruntași ai vieții publice
locale de epocă în frunte cu Sergiu T. Niță, ministru al Basarabiei în guvernul României, Ștefan Ciobanu,
membru al academiei Române. Denumirea legată de numele lui Mihai Eminescu îi este oferită din anul
1988, iar din iulie 1994, în urma unui concurs de creație, este oficializat ca Teatru Național. În anul 1994
teatrul devine Național „M.Eminescu", titlul care onorează, dar și obligă.)
2. Sala cu Orgă (Edificiul Sălii cu Orgă a fost dat în exploatare în anul 1901, sub conducerea
arhitectului Mihail Cekerul-Cuș. Este un monument de arhitectură și sală de concerte
din Chișinău (Republica Moldova. Clădirea este situată la numărul 81 de pe Bulevardul Ștefan cel Mare și
Sfînt. Edificiul se impune prin forme monumentale, executate preponderent în stil clasic, îmbinate cu
unele elemente de artă romantică. Cupola și grupurile sculpturale imprimă clădirii o expresivitate
artistică. Până în anul 1974, clădirea a găzduit Banca de Stat a RSSM. La 11 octombrie 2014 a fost
anunțat că Sala cu Orgă din Chișinău va fi renovată cu suportul financiar al guvernului României, care va
aloca un milion de euro. Orga a fost construită de firma „Rieger-Kloss” din orașul ceh Krnov.)
3. Clădirea primăriei (Este un monument de arhitectură și istorie de însemnătate națională,
introdus în registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău la inițiativa Academiei de
Științe. În această clădire își are sediul Primăria Municipiului Chișinău. La sfârșitul secolului al XIX-lea
primarul orașului, Carol Schmidt, a înaintat inițiativa construcției unui sediu nou pentru duma
orășenească, pe locul ocupat de depoul de pompieri. Proiectarea a fost încredințată lui Mitrofan Elladi,
arhitectul de atunci al orașului. În ajutorul său a fost invitat Alexandru Bernardazzi. Arhitectura clădirii
este în spirit eclectic în baza arhitecturii renașterii italiene. Construcția sediului dumei a fost terminată în
1901. În 1941, în timpul retragerii sovieticilor, consiliul local, cum era denumită primăria pe atunci, a fost
aruncat în aer. Clădirea a fost restaurată în 1944 de către administrația românească. A fost distrusă din
nou, în luna august a anului respectiv, în timpul bombardamentelor aeriene sovietice. De restaurare s-a
ocupat arhitectorul Robert Kurtz, în perioada 1946–1948. Acesta s-a inspirat din fotografiile păstrate,
pentru a restabili fațada cît mai aproape posibil de varianta originală. În 1951, administrația a revenit în
clădire, fiind astfel dată în exploatare.)
4. Parcul Catedralei (În anul 1830 conform proiectului lui Avraam Melnikov a început construcţia
complexului Catedralei în stilul clasicismului tîrziu rus, care consta din Catedrala Naşterii Domnului şi o
Clopotniţă înaltă. În anul 1836 Catedrala şi Clopotniţa au fost sfinţite şi tot atunci a început plantarea
parcului. În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, Catedrala a avut de suferit în urma
bombardamentelor, însă, pînă în anul 1956 a fost complet restaurată. În decembrie 1962, în timpul nopţii,
Clopotniţa a fost aruncată în aer şi demontată, pe locul ei a fost construit un havuz, iar Catedrala a fost
transformată într-un centru de expoziţie. Biserica a fost întoarsă credincioşilor, sfinţită din nou în anul
1996, iar în anul 1998 Clopotniţa a fost restabilită şi a fost reconstruită cupola Catedralei, devenind mai
înaltă, însă, încălcînd proporţiile stricte ale concepţiei autorului. La intrarea în Parcul Catedralei dinspre
Piaţa Marii Adunări Naţionale se află Porţile Sfinte, situate strict pe o axă cu Clopotniţă şi Catedrala.
Acest monument al arhitecturii a apărut în anul 1840 şi a fost construit după proiectul arhitectului Luca
Zauşkevici, fiind numit Arcul de Triumf. Arcul de la Chișinău a fost construit după un model similar de la
Roma şi a fost numit la fel. Acest Arc era destinat pentru un clopot de 400 puduri, turnat din puşti
turceşti, împreună cu alte 4 clopote mai mici, chiar în cetatea Izmail şi apoi transportate la Chișinău. Iar
acest lucru s-a datorat faptului că cel mai mare clopot al turnului nu încăpea în Clopotniţă. Clopotele au

1
fost turnate de meşterul Vasili Losenko de la Kiev. Astfel, Chişinăul a mai obţinut un monument
arhitectonic. Parcul este uneori numit Parcul Central , iar altă dată, acesta a fost Grădina Publică
Orăşenească. Anterior Parcul a fost numit Grădina Alexandru (în cinstea împăratului Alexandru al II-lea).
5. Clădirea guvernului (Casa Guvernului din Chișinău este o clădire cu destinație
administrativă situată pe Bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Chișinău, capitala Republicii
Moldova. În prezent, aici se află sediul Guvernului Republicii Moldova. A fost construită în anul
1964, după un proiect al arhitectului S. Fridlin, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, piața
centrală unde erau amplasate înainte sediul fostei Mitropolii și Casa Eparhială Basarabeană.
Concepută de la început ca edificiu cu profil administrativ, această clădire este o construcție
din beton armat cu 6 etaje, fețuită cu plăci din cotileț alb, în plan având forma literei П (adică litera
P în alfabetul chirilic). Ea a fost executată în forme moderne de arhitectură, expresivitatea sa
arhitecturală datorându-se ritmului vertical încordat al pilaștrilor-piloni, ce încadrează spațiile mari
sticluite ale ferestrelor. Fațadele clădirii sunt executate în formă de piloane verticale albe, unite la
nivelul etajului de sus cu un element de cornișă, în centrul căreia (deasupra intrării principale) este
situată stema Republicii Moldova. Soclul și pervazurile de la intrările în clădire sunt acoperite
cu granit negru șlefuit, fiind în contrast cu pilonii deschiși la culoare, acoperiți cu blocuri din piatră
albă și pun în valoare exactitatea construcției
6. Hotelul Suisse (Situat în inima Chișinăului, fostul hotel „Suisse” a găzduit personalități
celebre, din cea mai înaltă clasă, precum regele Serbiei Milan I, ministrul Instrucțiunii Publice din
Rusia, ctitorul de școală și ministrul învățământului în Rusia țaristă, basarabeanul Leon Casso,
scriitorii Bogdan Petriceicu Hasdeu, Constantin Stere, istoricul Nicolae Iorga, pe Hristo Botev,
Mihail Sadoveanu, Octavian Goga și prozatorul francez Henri Barbusse. Din 1950 și până în
prezent, clădirea găzduiește Biblioteca Publică „B.P. Hasdeu”, „Suisse Guest House” și câteva
apartamente private. Dacă pe vremuri clădirea avea în total 46 de odăi, dintre care o parte erau date
în chirie, astăzi, „Suisse Guest House”, înființat de un cetățean spaniol, este situat la etajul 2 din
fosta clădire a hotelului „Suisse”. Hotelul este format din cinci apartamente, amenajate în mai multe
stiluri, cum ar fi cel spaniol, parizian, african sau indian. În 1899, când hotelul se afla în
proprietatea armeanului Nicolai Muracev, clădirea a fost renovată și modificată după planul
întocmit de inginerul Lavrentie Lozinski. Camerele au fost amplasate la etaj, parterul a fost
amenajat cu un restaurant și bucătărie, au fost construite scări pentru etajul doi, una festivă din
marmură și alta din fontă. Tot la parter a fost amplasat un șir de spații comerciale, salonul fotografic
al lui Evsei Ștein, magazinul de rame și tablouri al lui Alexandr Wolkenberg, frizeria lui Sereus și
cofetăria lui Bakinski. Astăzi, la primul etaj, în fostul restaurant al hotelului, se află Biblioteca
Publică „B.P. Hasdeu”, nume care îl poartă datorită faptului că, pe vremuri, când spațiile erau
închiriate de Liceul de Băieți nr. 1, aici a învățat marele enciclopedist.
7. Parcul Ștefan cel Mare (Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” este cel mai vechi
parc conceput și amenajat în manieră clasică din Chișinău. Se consideră că ar fi fost plantat
în 1818. De fapt, planul a fost întocmit de Ozmidov, în anii 1816–1817, arhitectul și inginerul
cadastral al Basarabiei în acei ani. Lucrările principale au început a se efectua în 1825, când
inginerul cadastral Bogdan Eitner a trasat aleile, au fost plantați arbori și arbuști, înclusiv
1000 salcâmi. Forma definitivă Grădina Publică si-a căpătat-o în 1835. Mai târziu apar intrările,
două fântâni arteziene cu o adâncime de 13 m, pavilioane de recreație, scrâncioburi, 2 orologii.
Accesul în parc era cu plată. Până în 1863 parcul era înconjurat de un gard de nuiele, înlocuit de
unul din lemn, apoi de un zid de piatră, la hotărârea Primăriei și, în sfârșit, de un gard din fontă,
proiectat de Alexander Bernardazzi. În 1885, aici a fost montat monumentul lui Aleksandr
Pușkin, iar în 1928 — cel al lui Ștefan cel Mare. În 1958 a fost amenajată Aleea Clasicilor cu
12 busturi ale clasicilor literaturii române, cărora în anii 1990 li s-au alăturat busturi ale unor

2
mari literați români din secolul al XX-lea. În parc se numără 50 specii de arbori, câțiva dintre ei
— duzi și salcâmi — atingând vârsta de 130–160 ani.
a) Aleea Clasicilor este un complex sculptural aflat în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din
Chișinău(in centru). Pe ambele părți ale aleei sunt amplasate busturile din granit roșu a
clasicilor literaturii române și a animatorilor politici notorii pentru Republica Moldova. Se
cuprinde între bulevardul Ștefan cel Mare și bustul de bronz al lui Aleksandr Pușkin, așezat pe o
coloană de granit (lucrare de Aleksandr Opekușin, 1885). Aleea a fost construită și și-a primit
numele în 1958 și de atunci a devenit una dintre principalele atracții turistice ale Chișinăului. La
început, în alee erau instalate 12 busturi, însă după destrămarea Uniunii Sovietice acestora le-au
fost adăugate busturi ale scriitorilor și poeților români și basarabeni a căror activitate nu era
studiată în regimul sovietic. În ziua de astăzi, de-a lungul Aleei Clasicilor sunt înșirate 28
busturi.
8. Clubul Nobilimii (În 1886 clădirea clubului a fost distrusă în urma unui incendiu. Atunci
Clubul Englezesc și-a mutat sediul pe strada Iașului (actuala N. Iorga), iar în 1877, din motive
neștiute de noi, și-a încetat activitatea. În 1888 pe locul Clubului Englezesc, arhitectul Heinrich
von Lonsky ridică o nouă clădire în stil clasic cu elemente de baroc, foișor la intrare și sculpturi-
cariatide. Clădirea urma să găzduiască Clubul Nobilimii Basarabene, o structură paralelă
Clubului Englezesc mai democratică și cu membri diverși. La începutul anilor ’20 în incinta
clădirii Clubului a fost deschis Teatrul Național din Basarabia (primul teatru național). Iar în
perioada interbelică în pavilionul clădiri a fost deschis Teatrul Vesel.  În Clubul Nobilimii marii
proprietari periodic organizau baluri. Tradiție păstrată până în 1940. În 1941 această minunată
clădire a fost distrusă parțial de Armata Roșie care se retrăgea. Abia în 1952 clădirea a fost
reconstruită de către arhitecţi V. Voţehovski şi M. Berber, pentru a deveni gloriosul
cinematograf cu nume patriotico-socialist –  Patria. La începutul anilor ’80 în cinematograful
Patria au avut loc lucrări de reconstrucții și reparații capitale. Aici, în pofida tragediei familiei
șefului de departament, involuntar, îmi vine în cap vestita lozincă
„дадим две пятилеткиза одну”. La acest cinematograf prin clasa a III-a a văzut primul film pe
ecran mare, evident nu țin minte ce film am văzut, era alb-negru. 
9. Teatrul Maria Bieșu ( a fost atestată de la începutul secolului, însă până în 1957 teatrul
liric al Moldovei era o instituţie corporativă, adiacentă diverselor forme de realizare a teatrului.
Astfel, varianta funcţionării teatrului liric al Moldovei până în 1957 a fost cea cumulativă cu
teatrul dramatic, fiind un organism unic – Teatrul Muzical-Dramatic de Stat „A. S. Puşkin”. La 5
iulie 1957, Ministrul Culturii al RSSM Artiom Lazarev semnează ordinul de constituire a
Teatrului Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet „A. S. Puşkin”, un document epocal pentru
dezvoltarea ulterioară a acestei instituţii a culturii noastre naţionale.)
10. Parlamentul (Clădirea Parlamentului Republicii Moldova este o clădire cu destinație
administrativă situată pe Bulevardul Ștefan cel
Mare din municipiul Chișinău, capitala Republicii Moldova. Clădirea care găzduiește în prezent
Parlamentul Republicii Moldova fost construită între anii 1976-1979, avându-i ca autori pe
arhitecții Alexandru Cerdanțev (n.1931) și Grigore Bosenco. Proiectată de la început ca edificiu
cu profil administrativ cu scopul de a găzdui Comitetul Central al Partidului Comunist al RSSM,
această clădire a fost pregătită la începutul anilor '90 ai secolului al XX-lea, fără modificări
esențiale, pentru amplasarea aparatului Președinției Republicii Moldova. Aceast edificiu este o
construcție monolită turnată în beton armat, având fațada fețuită cu plite de cotileț și de granit
roz și soclul fețuit cu plite din marmură și granit roșu. Clădirea are forma unei "cărți deschise",
cele două "aripi" ale ei fiind unite de partea centrală a clădirii, unde predomină ritmurile verticale
a 4 piloni-pilaștri înălțați la altitudinea totală a edificiului. Deasupra intrării centrale este

3
amplasat textul cu denumirea instituției: "Parlamentului Republicii Moldova", cu litere turnate în
metal.
11. Casa Herța (În anii 30 ai secolului al XIX-lea, arhitectul oraşului, O. Gasket, a construit o
casă într-un parter pe strada Alexandrovskaia, astăzi bulevardul Ştefan cel Mare și Sfânt, aflat
între străzile Sfatul Ţării şi Serghei Lazo. În 1845, această casă a fost achiziţionată de către
moşierul Iorgu Balş, pe care a dăruit-o orfelinatului, care i-a purtat numele, iar în anul 1903 casa
a devenit proprietatea nobilul Vladimir Herţa, consilier titular, jurist și om politic român, precum
și primul primar al orașului Chișinău după Marea Unire din 1918. Se presupune că arhitectul
clădirii este Henrik Lonsky. Arhitectura casei este soluţionată în stil eclectic, în formele
barocului vienez. Casa Herța face parte din cele trăi clădiri ale Muzeului Național de Artă al
Moldovei, alături de Casa Moisei Kligman și clădirea fostului gimnaziu pentru fete fondat de
principesa Natalia Dadiani.

12. Președenția (este o clădire cu destinație administrativă situată pe Bulevardul Ștefan cel
Mare din municipiul Chișinău, capitala Republicii Moldova. În prezent, aici se află sediul
Aparatului Prezidențial al Republicii Moldova. Clădirea care găzduiește în prezent Președinția
Republicii Moldova fost construită între anii 1984–1987, avându-i ca autori pe arhitecții Iuri
Tumanian (n. 1938), A. Zalțman și V. Iavorski. Proiectată de la început ca edificiu cu profil
administrativ cu scopul de a găzdui Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, această clădire a fost
pregătită la începutul anilor '90 ai secolului al XX-lea, fără modificări esențiale, pentru
amplasarea aparatului Președinției Republicii Moldova. În timpul protestelor de la 7 aprilie 2009,
clădirea Președinției Republicii Moldova a fost devastată de protestatari. Lucrările de reparație
au început în 2009 și urmau să fie încheiate în 2012, dar acestea au fost stopate în 2010 din lipsă
de fonduri