PARCURI ATIFIACIALE

I. Grădina Cișmigiu este cea mai veche grădină publică din București. Este așezată în centrul
orașului, are o suprafață de circa 16 hectare și este mărginită de două artere importante:
bulevardul Regina Elisabeta și bulevardul Schitu Măgureanu. În partea sud-estică a grădinii este
Colegiul Național Gheorghe Lazăr. Grădina Cișmigiu este amenajată în genul parcurilor engleze
și are mai multe intrări: două prin bulevardul Regina Elisabeta, două prin bulevardul Schitu
Măgureanu, una prin str. Știrbei Vodă. Este clasată pe lista monumentelor istorice din București
cu B-II-a-A-19655.

Istoric

Izvorul Mihai Eminescu din Parcul Cișmigiu

Seara în Cișmigiu

În 1779, domnitorul Țării Românești, Alexandru Ipsilanti a poruncit construirea a două cișmele
în București. Prima cișmea s-a făcut pe locul unde este astăzi grădina dinspre strada Știrbei
Vodă. Balta apărută era un focar de infecție în mijlocul orașului. În vecinătatea acestei cișmele
și-a ridicat o reședință Dumitru Siulgi-basa, șeful lucrărilor peste cișmelele orașului, numit și
"marele cișmegiu" (din cișmea + sufixul giu). El avea ca principală însărcinare supravegherea
curgerii apelor. Treptat, în folclorul urban "lacul lui Dura Neguțătorul" dispare din toponimie și
apare acela al "Cișmegiului"[1]. Orașul nu s-a extins foarte mult către Vest din cauza inundațiilor
aproape anuale care umflau lacul Cișmegiu (nivelul său creștea până la Cercul Militar de astăzi).

În 1830, generalul Pavel Kiseleff a dispus secarea bălții și transformarea terenului într-o grădină
publică. Lucrul acesta se petrece abia în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, în 1847, când a
fost chemat grădinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Grădinilor Imperiale din
Viena, și însărcinat cu transformarea terenului insalubru într-o frumoasă grădină. Mayer a fost
ajutat de grădinarul Franz Harer.

După abdicarea lui Gh. Bibescu din 1848, noul domnitor, Barbu Știrbei, hotărăște să se sape un
heleșteu și un canal de legătură cu Dâmbovița. Cel mai important an pentru transformarea
grădinii a fost 1852. Pentru prima dată s-a făcut împrejmuirea cu uluci, s-au montat o sută de
"canapele" (lavițe) fără rezemătoare, din lemn de stejar și lungi de un stânjen.

Lucrările de înfrumusețare s-au încheiat în 1854, când s-a făcut și inaugurarea oficială a grădinii
Cișmegiu. În 1856, o parte a lacului a secat datorită pantofarilor dimprejur ce aruncaseră aici
resturile de materiale specifice meseriei lor.

La 1857 parcul era vizitat de iubitorii de nou și de aventuri galante, realitate descrisă de poetul
Nicolae T. Orășanu:

Aici fu o baltă mare, un loc umed, mocirlos

sălbatec din natură, necurat, nesănătos
însă arta poate multe și ea făcu un paradisu
cum la mulți din ipokimeni nici că le trecea prin visu.
.. Aici vine toată mâna, și s'amestecară împreună
eleganță, lux, mândrie, maniere și turnură,
vorbe dulci și complimente sbor din fiecare gură.
Câte un june c'o grizetă, prin tufișuri că se pierde....

În iarna anului 1883, lacul din grădină a înghețat și s-au organizat concursuri pe gheață. Primăria
orașului a cumpărat un teren din fosta grădină a familiei Crețulescu, mărind astfel suprafața
grădinii Cișmegiu cu 15.000 de metri pătrați. Au fost aduse lebede și pelicani. În partea dinspre
Schitu Măgureanu s-a amenajat în 1943 Rotonda scriitorilor, unde sunt expuse busturile marilor
scriitori români: Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale,
George Coșbuc, Ștefan Octavian Iosif, Ion Creangă, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zamfirescu,
Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae Bălcescu și Vasile Alecsandri.

Pe o altă alee se găsește monumentul de marmură pentru cinstirea soldaților francezi din primul
război mondial[2]. Alte monumente ale grădinii: bustul Maica Smara[3], Gheorghe Panu[4], Izvorul
Sissi Stefanidi[5].
În Grădina Cișmigiului există un loc special, La Cetate, unde se află ruinele unei mănăstiri
construite de logofătul Văcărescu în 1756, din incinta căreia pornea un tunel secret care lega
Palatul Crețulescu de malul plin de ascunzișuri al Dâmboviței.[6]

II. Parcul Carol I, numit Parcul Libertății în anii 1948-1991, numit Parcul Filaret la începutul
secolului al XX-lea, este un parc amplasat în sectorul 4 al Bucureștilor, pe Dealul Filaretului.

Istorie
Inițiativa de amenajare a «Parcului Carol I» i se datorează exclusiv lui Ion N. Lahovari, ministrul
domeniilor în Guvernul George Gr. Cantacuzino (2), pentru a sluji ca loc principal de organizare
a „Expoziției Generale Române, cu prilejul celor 40 de ani de domnie glorioasă a M.S.R Carol
I”.[1]

Fântâna Cantacuzino

Parcul a fost amenajat între anii 1900-1906 după planurile arhitectului peisagist elvețian francez
Eduard Redont și a fost inaugurat în 1906 pentru a sărbători 40 de ani de domnie a regelui Carol
I. Cu această ocazie a fost organizată o expoziție jubiliară, în care a fost prezentat și parcul
Libertății. Comisarul general al organizării parcului a fost omul de știință Constantin I. Istrati
(1850 - 1918), profesor universitar și academician.[2]

Prima săpătură la terasamente a fost făcută la 15 iunie 1905. Lucrările de amenajare au impus
mutarea din loc a circa 575.000 metri cubi de pământ, pentru săparea lacului, pentru arene,
pentru modelarea terenului după plan[1].

Suprafața inițială a parcului a fost de 36 ha[3], suprafața totală atingând în final 41 hectare[1]; pe 2
ha din suprafața totală a fost amenajat un mic lac de agrement. Parcul este amenajat în stil mixt,
cu o latură peisagistică dominantă, vegetația fiind amplasată în jurul Aleii Centrale - construită
într-un stil geometric. Sub grija grădinarilor horticultori Samuel și Louis Leyvraz [1] au fost
plantați 4.206 de arbori mari, 5.983 arbori coniferi, 48.215 arbuști precum și numeroase plante și
flori.[4]

Vechea moschee din parc.

Parcul conținea și o mică grădină zoologică, ale cărei elemente au fost ulterior transferate la
grădina zoologică Băneasa, precum și câteva pavilioane expoziționale și clădiri anexate acestora.
Conform planurilor întocmite de Ștefan Burcuș, Victor G. Ștefănescu, Ion D. Berindey a fost
construit un castel de apă, denumit Cetatea lui Vlad Țepeș. În fața Palatului Artelor, devenit
ulterior Muzeul Militar până în 1938, an în care palatul a luat foc și a fost demolat după
cutremurul din 1940, a fost construită o cascadă mare după planurile arhitecților Petculescu și
Schindl. Cascada era străjuită de 3 sculpturi efectuate de Filip Marin, Dimitrie Paciurea și
Frederic Storck. Cele 3 sculpturi sunt Frumoasa adormită și 2 sculpturi care reprezintă 2 tineri
nud, cunoscute sub denumirea de Giganții. După construirea Mausoleului, giganții au fost mutați
pe marginea aleii Centrale a parcului, aproape de intrarea dinspre Piața 11 iunie, iar frumoasa
adormită a fost mutată în Parcul Herăstrău.

În interiorul parcului au fost construite Arenele Romane, un complex destinat spectacolelor în

aer liber, și o moschee în apropierea lacului de agrement. Moscheea a funcționat ca locaș de cult
al comunității musulmane până în anul 1959 când a fost demolată și reconstruită în 1960 pe
strada Constantin Mănescu, la Piața Eroii Revoluției unde se află în prezent.

Parcul în anii dictaturii comuniste

În perioada așa-zisei „democrații populare” condusă de nomenclatura regimului comunist, între
anii 1960-1963, Parcul Carol, care imediat după 1947 fusese redenumit «Parcul Libertății», a
suferit schimbări importante. Majoritatea monumentelor au fost demolate iar unele au fost
mutate cum a fost cazul moscheii «Hunchiar-Regele Carol I», aflată astăzi în Piața Pieptănari.
Esplanada a fost lărgită, devenind monumentală. La capătul ei, pe locul Muzeului Militar (fostul
Palat al Artelor), a fost construit sub coordonarea arhitectului Ovidiu Maitek (n.1925) Mausoleul
din Parcul Carol, care s-a numit pe vremea aceea „Monumentul eroilor luptei pentru libertatea
poporului și a patriei, pentru socialism”.[1]

Parcul Carol I după 1990

În anul 2004, Guvernul Adrian Năstase a decis „transmiterea terenului în suprafață de 52.700 de
metri pătrați, situat în Parcul Carol, în administrarea Patriarhiei Române (...)” pentru a se
construi acolo Catedrala Mântuirii Neamului Românesc[5], pe locul ocupat de Mausoleu, care
urma să fie demolat și mutat în Parcul Tineretului.[6] Traian Băsescu, în calitate de primar al
Capitalei, s-a opus, s-a judecat și a câștigat procesele cu autoritățile (Primăria sectorului 4 și
Consiliul general) care au emis autorizații pentru construirea Catedralei [7], astfel că ideea a fost
abandonată și s-a ales alt amplasament pentru catedrală.

Fostul castel de apă, denumit Castelul lui Țepeș Vodă, deoarece se intenționa să fie o
reconstituire a Cetății Poenari, a devenit sediul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.[8]

Monument istoric
Parcul Carol este înscris pe Lista monumentelor istorice din 2015 (Ordinul nr. 2314 din 8 iulie
2004 privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată, și a Listei monumentelor
istorice dispărute) la poziția cod LMI B-II-a-A-19016 (monument istoric grupa A).[9]

Obiective turistice

Parcul Carol din București - aleea principală văzută de pe platoul din fața Mausoleului

 Mausoleul din Parcul Carol (1962), opera arhitecților Horia Maicu și Vasile Cucu;
 Fântâna George Grigorie Cantacuzino, realizată în stil neoclasic în anul 1870;
 Statuile Giganții
 Monumentul Eroului Necunoscut, adus de la Mărășești în 1991;
 Muzeul National Tehnic Prof. ing. Dimitrie Leonida, inaugurat în anul 1909;
 Fântâna Zodiac
 Fântâna 1906
  Institutul Astronomic al Academiei Române
 Arenele romane, cu o capacitate de 5000 de locuri.
 Statuia doctorului Constantin I. Istrati
 Castelul Vlad Țepeș

III. Parcul Drumul Taberei (fost "Moghioroș") este un parc aflat în Sectorul 6 al Bucureștiului,
în cartierul Drumul Taberei. La înființare, parcul avea o suprafață de 30 ha.

În parc s-a amenajat și un teatru de vară pentru copii.

În centrul parcului a fost amenajat un lac pentru agrement. Lacul artificial a fost realizat dintr-o
cuvă de beton impermeabil, fiind alcătuit din două tronsoane separate de un podeț de beton. În
primul tronson este amenajat un debarcader cu dane pentru bărci cu rame și hidrobiciclete.
Caracteristicile tehnice ale lacului sunt următoarele:

 Suprafața: 1.18 ha
 Adâncimea medie: 1.0 m
 Adâncimea maximă: 1.30 m
 Volumul normal al apei: 0.020 mil. mc
 Volum apei la cota maximă: 0.026 mil. mc

În mijlocul lacului este instalată o fântână arteziană, care permite jocuri de ape.

În 1976 în incinta parcului a fost construit un ștrand format din 3 bazine, cu o capacitate totală de
2500 de persoane (cunoscut și sub numele de "Trei Ligheane". Pământul excavat pentru
realizarea lacului a fost utilizat pentru a se construi un deal artificial în jurul ștrandului.

Galerie de imagini dinainte de reamenajarea parcului

Sculptură în Parcul Drumul Taberei, dispărută după „reamenajarea” din 2013

Sculptură în Parcul Drumul Taberei, dispărută după „reamenajarea” din 2013

 

Lacul din Parcul Drumul Taberei, cu fântâna arteziană în funcţiune

Bănci

Loc de joacă

Toalete ecologice

Reamenajarea parcului
Primul proiect de reamenajarea parcului Drumul Taberei a fost unul simplu, de înlocuire a
băncilor, gazonului și coșurilor de gunoi. Pentru că nu a primit finanțare UE, fostul primar al
Sectorului 6, Cristian Poteraș, a propus un nou proiect care a fost acceptat. Acesta cuprinde și o
hală cu plante tropicale, împărțită în șapte pavilioane încălzite, care se întinde pe o suprafață de
1350 de metri pătrați.[1] Suprafața serelor reprezintă 4% din suprafața totală a parcului.[2]

Proiectul, intitulat „Modernizarea arhitecturală și peisagistică a Parcului Drumul Taberei" are o

valoare de 75.188.177,45 lei (aproximativ 17 milioane €) din care contribuția proprie a Primăriei
Sectorului 6 este de 1.215.809,90 lei (aproximativ 280.000 €, 1,64% din suma totală), restul fiind
finanțat din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.[2]
Lucrările la Parcul Drumul Taberei au început în mai 2013[1], acesta fiind redeschis pentru public
pe 30 mai 2015 iar serele au avut nevoie de încă câteva luni până la deschiderea oficială. [2]
Lucrările la sera cu șapte pavilioane, cu climat specific pentru fiecare, organizate astfel: climat
tropical, climat mediteranean, deșert cactuși, plante suculente și o zonă ecuatorială, au fost
finalizate în octombrie 2019.[3]

Curtea de Conturi a constatat că prin proiectul de reamenajare care a presupus înlocuirea unei
vegetații abundente dezvoltată anterior într-o perioadă lungă de timp (boscheți), care a necesitat
investiții pentru reamenajare și cheltuieli anuale pentru întreținerea la standarde adecvate, cu un
parc tematic cu vegetație redusă, fapt discutabil din punct de vedere al protejării și îmbunătățirii
condițiilor de mediu și care va genera creșterea cheltuielilor bugetare pentru întreținerea acestuia
în perioada următoare în scopul unei calități a vieții mai bune. Practic, după reamenajare, parcul
a rămas cu mai puține spații [4] care acum sunt mai bine exploatate.

Inițial, aleile din parc au fost prevăzute cu pietriș mărgăritar stabilizat cu rășină, dar materialul
nu rezistă, a început chiar să se desprindă curând după inaugurarea parcului, necesitând reparații
anuale. Acum a fost înlocuit cu asfalt permanent. Pentru a evita aceste cheltuieli, primăria a decis
să înlocuiască acel material cu asfalt obișnuit sau dale de piatră. Schimbarea proiectului tehnic
inițial presupune însă returnarea banilor primiți pentru realizarea acestor alei, în total
aproximativ opt milioane de lei, veniți din fonduri europene.[5] Ca orice proiect pentru realizarea
parcului a fost nevoie de bani pentru proiectare, executare și întreținerea lui.

III. Parcul Ioanid (temporar Parcul Ion Voicu) este un parc din București, sectorul 2, cu o
suprafață de 10.000 mp, amenajat pe locul fostului afluent al Dâmboviței, Bucureștioara. Parcul
este declarat monument istoric, cu codul B-II-a-A-18300.
Statuia pictorului Ştefan Luchian. Sculptor Ion Vlad. A fost amplasată pe actuala poziție în anul
1972.

Librarul și editorul George Ioanid, care avea una din primele librarii din București, pe Calea
Victoriei, a cumpărat terenul în 1856 de la marele agă Pană Băbeanul pentru 2100 de galbeni.
Înainte zona fusese una din multele "grădini" din București, cunoscută sub numele de Grădina
Breslea, menționată ca atare și în "Ciocoii vechi și noi".[1]

În 1870, terenul mlăștinos, aflat în proprietatea librarului Gheorghe Ioanid, a fost desecat,
proprietarul acestuia a hotărât să-l amenajeze ca parc, plantând în acest sens mai mulți copaci pe
terenul mlăștinos.

Aspectul actual al parcului a luat naștere între anii 1909-1910, când Primăria orașului București a
început în zonă o serie de lucrări de urbanism cunoscute sub numele de "lotizarea Ioanid". Astfel,
a apărut un cartier de vile dispuse în jurul actualului parc, fiecare casă având o vedere directă la
parc.[2]

Parcul a fost proiectat după tiparul scuarurilor englezești și al parcurilor franțuzești, în special
Parcul Monceau din Paris.

Elementul principal al parcului este foișorul, situat de o parte a lacului, care domină mai ales prin
înălțime. Există și o mică cascadă, grupuri de stânci care bordează lacul și un podeț. Lacul este
de mici dimensiuni și are formă organică.[3]

În noiembrie 2003, preșdintele Ion Iliescu și premierul Adrian Nastase au dezvelit bustul
celebrului violonist Ion Voicu, tatăl omului politic Mădălin Voicu. Bustul, realizat de maestrul
Ion Irimescu[2] a fost amplasat în Parcul Ioanid, situat în fața casei în care a trăit violonistul. [4] Cu
această ocazie, numele parcului a fost schimbat în Parcul Ion Voicu.

IV. Grădina Icoanei este un parc din București, inaugurat în 1873.

În secolul al XVIII-lea, pe locul actualului parc se afla o baltă, care se numea "a Bulindroiului",
iar de la jumătatea secolului al XVIII-lea, era cunoscută ca "Balta de la Icoana". [1]

Din această baltă, izvora un pârâu denumit "Bucureștioara" sau "Bucureștianca". Între 1832 și
1846 s-a lucrat la astuparea pârâului, iar în 1870 a fost asanată și balta.[1]

În 1872, Primăria a încheiat un contract cu Anton Westelly pentru amenajarea unei grădini pe
"Maidanul Icoanei", parc inaugurat în 1873.[1][2]

Grădina Icoanei este înscrisă în lista monumentelor istorice din sectorul 2, la adresa Piața
Cantacuzino Gh. f.n. sector 2 (delimitată de str. pictor Arthur Verona - str. D.A. Xenopol - str.
dr. Dimitrie Gerota), cu cod LMI B-II-a-B-18301.

La intrarea în parc se găsește Monumentul lui G. C. Cantacuzino, om politic liberal, fost ministru
de finanțe și director al ziarului Voința Națională, realizat de sculptorul Ernest Henri Dubois
(1863 – 1931) în 1904[3], înscris în lista monumentelor istorice din sectorul 2 cu codul B-III-m-
B-19968.

V. Parcul Tineretului
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Parcul Tineretului (dezambiguizare).

Harta Parcului Tineretului

Parcul Tineretului este situat în București, sectorul 4, la mică distanță înspre sud de Piața
Unirii, centrul orașului, având o suprafață de circa 200 ha[1] fiind, în prezent, parcul cu cea mai
mare întindere din București. Din Piața Unirii, accesul direct este asigurat de Bulevardul
Dimitrie Cantemir.

Arhitectul Valentin Donose, proiectantul parcului, a avut în vedere realizarea unei zone vaste de
verdeață pentru odihna și recrearea populației din ansamblurile de locuințe construite în partea
sudică a orașului[2].

Parcul este amplasat în zona denumită în trecut „Valea Plângerii”. Valea Plângerii a fost
concesionată în 1940 prin contract Uzinelor Comunale București, pentru a fi groapă de gunoi 25
de ani, urmând ca după aceea să fie transformată în parc. Amenajarea parcului a început în 1965
și lucrările au durat până în 1974. Amenajarea de bază a durat numai 8 luni realizându-se cu
aportul tineretului, prin muncă patriotică[3]. Diferențele mari de nivel (până la 16 m) au necesitat
o modelare a terenului pentru a se putea pune în valoare oglinda lacului Tineretului, întins pe 13
hectare. În anii `80, parcul a fost extins către est, odată cu construcția Palatului Pionierilor și
Șoimilor Patriei, azi Palatul Național al Copiilor.
Parcul Tineretului, București

Parcul Tineretului, ca unitate de spațiu predominant plantat, se distinge în cadrul sistemului

verde al orașului ca singurul pol verde al sudului Capitalei, pentru deservirea unei populații
foarte numeroase, de circa 8000 locuitori în ariile adiacente.[4] Parcul dispune de mari suprafețe
de joacă pentru copii, spații de odihnă și un debarcader cu dane pentru bărci cu rame.

În timpul migrațiilor de primăvară și toamnă, zona joacă un rol deosebit de important pentru o
serie de specii de pasări rar