București este capitala României.

Este cel mai populat oraș și cel mai important centru industrial și

comercial al țării. Populația de 1.883.425 de locuitori (2011[5]) face ca Bucureștiul să fie al zecelea
oraș ca populație din Uniunea Europeană. Conform unor estimări ale unor specialiști[cine?], Bucureștiul
adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar în următorii cinci ani[Când?], acest număr va depăși
patru milioane.[6] La acestea se adaugă faptul că localitățile din preajma orașului, care vor face parte
din viitoarea Zonă Metropolitană, însumează o populație de aproximativ 430.000 de locuitori.[7]
Prima mențiune a localității apare în 1459. În 1862 devine capitala Principatelor Unite. De atunci a
suferit schimbări continue, devenind centrul scenei artistice, culturale și mass-media românești.
Arhitectura elegantă și atmosfera sa urbană i-au adus în Belle Époque supranumele de „Micul
Paris”.[8] Deși clădirile și cartierele din centrul istoric au fost deteriorate sau distruse de război,
cutremure și chiar programul lui Nicolae Ceaușescu de sistematizare, multe au supraviețuit. În ultimii
ani[Când?], orașul a cunoscut un boom economic și cultural.[9]
Conform datelor preliminare din recensământul 2011, 1.677.985 de locuitori trăiesc în limitele
orașului,[10] mai puțini față de cifra înregistrată la recensământul din 2002.[11] Mediul urban se extinde
dincolo de limitele Bucureștiului, cu o populație de 1,93 milioane de locuitori.[12] Prin adăugarea
orașelor satelit din jurul zonei urbane, zona metropolitană a Bucureștiului propusă ar avea o
populație de 2,2 milioane de locuitori.[13] Conform Eurostat, Bucureștiul are o zonă mai mare urbană
de 2.151.880 rezidenți.[14] Potrivit datelor neoficiale, populația este de peste 3 milioane de locuitori.
[15]
. Din punct de vedere economic, București este orașul cel mai prosper din România,[16] și este unul
dintre principalele centre industriale și noduri de transport din Europa de Est. Orașul are facilități
pentru convenții, instituții de învățământ, zone culturale, centre comerciale, și zone de agrement.
Orașul este administrat de Primăria Municipiului București, are același nivel administrativ ca și
județele României și este împărțit în șase sectoare.

La jumătatea secolului al XVII-lea, călătorul oriental Evliya Çelebi nota în memoriile sale că numele

reședinței de scaun a Țării Românești se trage de la acel fiu al lui Gebel-ul Himme din tribul Beni-
Kureis, anume Ebu-Karis, de aici Bukris – București.[17] În 1781, istoricul elvețian Franz Josef
Sulzer considera că numele vine de la „bucurie, bucuros, a bucura”.[17] Trei decenii mai târziu, într-o
carte tipărită la Viena, se consemna că denumirea se trage de la pădurile de fag ce se numesc
„bukovie”.[17] Istoricul Adrian Majuru amintește că în limba albaneză „bukureshti” înseamnă „frumos
este”.[17] Prin etimologie populară domnitorii fanarioți au tradus toponimul prin Hilariopolis, ceea ce,
în limba greacă, înseamnă „orașul veseliei”.[18]
Cu toate acestea, majoritatea cercetătorilor au pornit, în procesul lor de documentare, de la tradiția
legendarului cioban Bucur, chiar dacă nu o consideră viabilă. Ea rămâne însă prima variantă
preluată și cea mai des întâlnită la începutul oricărei dezbateri pe această temă. De altfel, prima
consemnare a legendei lui Bucur se regăsește în monografia istoricului brașovean sas Johann
Filstich, intitulată Tentanem Historiae Vallachicae, ce face referiri la o „Metropolis in Turcica Valachia
(...) Bukurestum”.[19] Mai mult, acesta vorbește despre faptul că „numele acestui oraș, cum i se zice
în Țara Românească, se trage de la un schit, așezat pe un muncel, în calea Dunării, ridicat de un
cioban care hălăduia acolo și avea numele de Bucur, nume dat mai apoi întregului târg, care se
umplu de locuitori, adică București”.[19] Antroponimul de origine albaneză (bukur = „frumos”)[20] a fost
legat de unii istorici[21] de numele Radu (radosti = „bucurie”), cu referire directă la domnitorul Radu
cel Frumos. Derivarea cu sufixul „-ești” este foarte specializată, oiconimul București îi denumește
strict doar pe descendenții lui Bucur, care s-au impus în comunitatea sătească.[22]