Mecanisme neurologice[modificare 

| modificare sursă]

Imaginile de rezonanță magnetică funcțională (fMRI) și alte tehnologii de a obține imagini ale creierului permit
studierea diferențelor de activitate cerebrală la persoanele diagnosticate. Imaginea prezintă două nivele ale
creierului, cu arii (colorate în roșu) care sunt mai active în persoanele de control (sănătoase, imaginea din
stânga) decât la suferinzii de schizofrenie (imaginea din dreapta). Imaginea provine dintr-un studiu cu fMRI a
memoriei de lucru.[67]

Schizofrenia este corelată cu diferențe subtile ale structurilor cerebrale, prezente în 40-50% din
cazuri și de chimie cerebrală, în timpul stărilor psihotice acute.[8] Studii care folosesc teste
neuropsihologice și tehnologii de obținere a imaginilor creierului, cum ar fi fMRI și PET pentru a
examina diferențele de activitate cerebrală au arătat că diferențele care apar în mod obișnuit sunt în
lobii frontali, hippocampus și lobii temporali.[68] Reduceri ale volumului creierului, mai mici decât cele
observate în cazul bolii lui Alzheimer au fost raportate în zonele cortexului frontal și lobilor temporali.
Este însă nesigur dacă aceste schimbări de volum sunt treptate sau preexistente apariției bolii.
[69]
 Aceste diferențe au fost asociate cu deficiențe neurocognitive care sunt corelate schizofreniei.
[70]
 Deoarece circuitele neurale sunt afectate, s-a sugerat alternativa că schizofrenia trebuie gândită
drept o asociere de tulburări de dezvoltare neurologică.[71]
S-a acordat o atenție deosebită funcției dopaminei în circuitul mezolimbic din creier. Această
cercetare atentă a rezultat din descoperirea accidentală că medicamentele bazate pe fenotiazină,
substanță care blochează funcțional dopamina, pot reduce simptomele de psihoză. Această
constatare este de asemenea susținută de faptul că amfetaminele, care conduc la eliberarea de
dopamină, pot exacerba simptomele de psihoză din schizofrenie.[72] Influenta ipoteză dopaminică
susținea că activarea excesivă a receptorilor D2 ai dopaminei era cauza (simptomelor pozitive) din
schizofrenie. Deși postulat de aproape 20 de ani pe baza efectului de blocaj al receptorilor D2, care
este comun tuturor antipsihoticelor, abia la mijlocul anilor '90 studiile de imagini PET și SPET au
furnizat dovezile necesare. În prezent, ipoteza dopaminei este considerată simplistă, în parte
deoarece noile antipsihotice (antipsihoticele atipice) pot fi la fel de eficace ca și medicamentele mai
vechi (antipsihoticele tipice), dar afectează de asemenea funcționarea serotoninei, iar efectul lor de
blocare al dopaminei este ceva mai scăzut.[73]
Interesul cercetătorilor a fost atras de neurotransmițătorul glutamat și de funcționarea redusă a
receptorilor NDMA pentru glutamat în cadrul schizofreniei, în mare parte datorită nivelelor anormal
de joase de receptori de glutamat găsiți la autopsia creierelor celor care suferiseră de schizofrenie,
[74]
 ca și de descoperirea unor medicamente care blochează glutamatul, cum sunt feniciclidina sau
ketamina, care pot mima simptomele si problemele cognitive asociate bolii.[75] Funcția redusă a
glutamatului este legată de rezultate slabe la testele care solicită lobul frontal și funcția hipocampală,
iar glutamatul poate afecta funcția dopaminei, ambele fiind corelate cu schizofrenia, ceea ce
sugerează un puternic rol de mediere (posibil cauzal) al circuitelor de glutamat ale celor bolnavi.
[76]
 Cu toate acestea, simptomele pozitive nu răspund la medicație glutamalergică.[77]

Diagnostic[modificare | modificare sursă]
John Nash, un matematician american câștigător, printre alții, al premiului Nobel pentru economie pe
anul 1994, a suferit de schizofrenie. Viața sa a fost subiectul filmului O minte sclipitoare, câștigător al premiului
Oscar în anul 2001.

Schizofrenia este diagnosticată fie pe baza criteriilor din Manualul diagnostic și statistic al tulburărilor
psihice al Asociației Psihiatrice Americane, versiunea DSM-IV-TR, fie din Clasificarea statistică
internațională a bolilor și a problemelor de sănătate înrudite a Organizației Mondiale a Sănătății,
numit ICD-10.[8] Aceste criterii utilizează experiențele raportate de bolnavi și anomaliile de
comportament raportate, urmate de evaluarea clinică efectuată de către un profesionist în domeniul
sănătății mintale. Simptomele legale de schizofrenie apar de-a lungul unui continuum al populației și
trebuie să atingă o anumită severitate pentru a fi pus acest diagnostic.[9] În anul 2009 nu exista
niciun test obiectiv pentru diagnosticul de schizofrenie.[8]

Criterii[modificare | modificare sursă]
Criteriile ICD-10 sunt în general folosite în țările europene, în timp ce criteriile DSM-IV-TR sunt
folosite în Statele Unite ale Americii și în restul lumii, fiind cele mai folosite în cercetările științifice.
Criteriile ICD-10 pun mai multă bază pe simptomele schneideriene de prim rang. În practică,
potrivirea dintre cele două este foarte mare.[78]
Conform celei de-a patra ediții revizuite ale Manualului diagnostic și statistic al tulburărilor psihice
(DSM-IV-TR), pacientul trebuie să aibă cel puțin trei din următoarele criterii de diagnostic:[79]

1. Simptome caracteristice: două sau mai multe dintre următoarele, fiecare prezent majoritatea
timpului într-o perioadă de o lună (sau mai puțin, dacă simptomele au intrat în remisie
datorită tratamentului).
o Delir
o Halucinații
o Vorbire dezorganizată, care este o manifestare a tulburării de gândire formală
o Comportament sever dezorganizat (de exemplu, îmbrăcăminte nepotrivită, țipete
frecvente) sau comportament catatonic
o Simptome negative: Afect plat (lipsa sau refuzul unui răspuns emoțional), alogie (lipsă
sau degradare a vorbirii) sau avoliție (lipsă sau degradare a motivației)
Dacă delirul este considerat bizar sau halucinațiile constau în a auzi o voce care
comentează acțiunile pacientului, sau a auzi două sau mai multe voci care conversează între
ele, prezența numai a acelui simptom este suficientă în ce privește cele de mai sus. Criteriul
vorbirii dezorganizate este întrunit doar dacă este suficient de sever pentru a afecta serios
comunicarea.

2. Disfuncție socială sau ocupațională: Pentru o parte semnificativă a timpului de la debutul

tulburării, una sau mai multe domenii de funcționare cum ar fi munca, relațiile interpersonale
sau grija față de sine sunt în mod hotărât sub nivelul avut înainte de debutul tulburării.
 3. Durată semnificativă: semnele continue de dezorganizare persistă pentru cel puțin șase luni.
Această perioadă de șase luni trebuie să includă cel puțin o lună de simptome (sau mai
puțin, dacă simptomele au cedat la tratament).
Dacă semnele tulburării sunt prezente mai mult de o lună dar mai puțin de șase luni, diagnosticul
aplicat este cel de tulburare schizofreniformă.[79] Dacă simptomele de psihoză durează mai puțin de
o lună, tulburarea poate fi diagnosticată ca scurtă tulburare psihotică, iar alte tulburări pot fi
clasificate drept tulburare psihotică altfel neprecizată. Nu se poate pune diagnosticul de schizofrenie
dacă tulburarea afectivă este prezentă în mod substanțial (deși în acest caz se poate pune
diagnosticul de tulburare schizoafectivă), sau dacă există simptome de tulburare pervazivă de
dezvoltare, cu excepția cazului în care există delir sever sau halucinații severe, și nici dacă
simptomele sunt rezultatul fiziologic direct al unei tulburări medicale generale sau al unei substanțe,
cum ar fi abuzul de droguri sau de medicamente.