Schizofrenia

Efectuat:Voroneanu Ecaterina
Evaluat:Ilicciev Maxim
Cuprins:

1.Definiția schizofreniei
2.Tipuri de schizofrenie
3.Cauzele și siptome ale schifroniei
4.Complicațiile schizofreniei
5.Diagnosticul schizofreniei
6.Tratamentul schizofreniei
1. Definiția schizofreniei

Schizofrenia este o tulburare psihică

majoră,care cuprinde o serie de afecțiuni
din clasa psihozelor.Deși manifestările
acestei boli pot include varietății ale
dispoziției,episoade maniacale sau
depresive,schizofrenia nu este o tulburare
afectivă.
2. Tipurile de schizofrenie
*Schizofrenia paranoidă
*Schizofrenia dezorganizată
*Schizofrenia catatonică
*Schizofrenia reziduală
*Schizofrenia nediferențială
Schizofrenia paranoidă

Schizofrenia paranoidă este forma întâlnită cel mai frecvent în rândul

pacienților.Ea se distinge prin prezența constantă a halucina ților
auditive și a delirului,acestea având de cele mai multe ori subiecte
comune. Pacientul se simte deseori persecutat în cauzuri izolate poate
deveni ostil sau violent.
Schizofrenia dezorganizată

Schizofrenia dezorganizată (schizofrenia hebefrenică) se manifestă

prin gânduri, discursuri și, uneori, halucinații cu caracter incoerent,
dezorganizat. Debutul schizofreniei hebefrenice este unul brusc și
are loc în perioada pubertății sau a adolescenței.
Schizofrenia catatonică

Schizofrenia catatonică este o formă rară de schizofrenie, în care pacientul

prezintă probleme motorii, precum imobilitate (ori dimpotriva, mobilitate excesivă),
imitarea mișcărilor sau a frazelor altor persoane ori rezistența fizică si verbală.
Schizofrenia reziduală

Schizofrenia reziduală are ca simptome izolarea, sărăcirea

limbajului, precum și aplatizarea afectivă.
Schizofrenia nediferențiată

Schizofrenia nediferențiată prezintă caracteristici specifice mai

multor tipuri de schizofrenie, însa nu poate fi încadrată concret.
2. Cauzele schizofreniei

*Cauze genetice
*Cauze neurochimice
*Factori de mediu
 Cauze genetice
Cauze genetice - conform studiilor, se poate spune că, în unele cazuri, schizofrenia este ereditară. Daca
unul dintre parinti suferă de schizofrenie, șansele ca boala sa se transmită la generația următoare sunt de
aproximativ 10%, putînd să crească până la 20-40%, dacă există expunere la factori agravanți sau au avut
loc episoade psihotice în istoricul pacientului. De asemenea, dacă unul dintre gemenii monozigoti este
diagnosticat cu schizofrenie, riscul se ridica pană la 50% pentru celalalt frate. In cazul gemenilor dizigoti,
probabilitatea este mai scazuta, de aproximativ 10-20%.
Cauze neurochimice

Cauze neurochimice - dezechilibrele unor neurotransmitatori,

precum dopamina, glutamatul sau serotonina, se numara si ele
printre factorii responsabili pentru declansarea schizofreniei.
Factori de mediu
Factori de mediu - este demonstrat că
traiul in mediul urban, evenimentele
stresante sau statutul social pot influența
evoluția schizofreniei, însă acestea nu
sunt considerate ca fiind cauze
declanșatoare, ci mai degrabă factori
agravanți.
Simptome pozitive:
Impartirea manifestarilor schizofreniei se face in doua directii: simptome pozitive si simptome negative. Simptomele pozitive sunt provocate de o hiperactivitate a dopaminei si, la pacientul schizofrenic, includ:
1. Halucinatii - cele de natura auditiva sunt cele mai frecvente, insa pot exista, in cazuri mai rare, si halucinatii vizuale, tactile, olfactive sau gustative. Halucinatiile auditive apar, de obicei, sub forma unor voci agresive,
amenintatoare, cu caracter jignitor sau obscen. In unele cazuri, vocile auzite indeamna bolnavul sa raneasca pe altcineva sau pe sine;
2.Delir - pacientul emite si insista asupra unor idei delirante, fara legatura cu realitatea, chiar si dupa ce i se demonstreaza contrariul. Cel mai adesea, ideile sunt strans legate de subiectele halucinatiilor;
3.Paranoia - bolnavul devine suspicios, se simte urmarit, crede ca apropiatii vorbesc despre el pe ascuns sau ii citesc gandurile;
4.Gandire dezorganizata si comportament haotic - dificultati in a intelege ceea ce spun cei din jur, exprimarea prin fraze lipsite de logica, precum si miscari bizare, incontrolabile .
Simptome negative:

1.Tendinta de izolare;
2.Alogie - limbajul este unul sarac, bolnavul nu preia initiativa in discutii, ci mai degraba raspunde laconic, in propozitii simple si lipsite de continut;
3.Avolitie - un nivel foarte scazut al motivatiei, pacientul nu mai doreste sa intreprinda activitati dintre cele mai simple;
4.Aplatizarea emotiilor - reducerea drastica sau chiar absenta unor reactii emotionale;
5.Sentimente de inutilitate;
6.Dificultati in desfasurarea si finalizarea activitatilor zilnice.
Complicațiile schizofreniei:
Atunci cand schizofrenia este netratata sau tratata necorespunzator, ea poate genera complicatii dintre cele mai grave. Fiind o afectiune cu variatii simptomatice foarte mari de la caz la caz, atat raspunsul la tratament,
cat si complicatiile care pot aparea pot fi extrem de diverse
Cele mai grave complicatii ale schizofreniei sunt, fara indoiala, tendinta de suicid si crima. In astfel de cazuri, pacientul schizofrenic sustine ca aceste actiuni radicale sunt dictate de vocile pe care le aude sau le
considera porunci ale Divinitatii.
1.Automutilarea face parte din aceeasi categorie a complicatiilor provocate de halucinatiile bolnavului. Astfel, pacientul schizofrenic poate ajunge sa se raneasca singur, fie ca forma de autopedepsire pentru ceva ce
considera ca a gresit, fie ca metoda de purificare a corpului.
2.Abuzul de substante sau alcool este o complicatie foarte probabila in randul pacientilor cu schizofrenie, acestia fiind lipsiti de discernamant si putand usor sa cada in capcana dependentei. In acest fel, bolnavul intra
intr-un cerc vicios, deoarece consumul de alcool sau de droguri agraveaza simptomele schizofreniei si ingreuneaza considerabil recuperarea.
Diagnostigul schizofreniei:
Stabilirea diagnosticului presupune, in prima faza, excluderea altor afectiuni ce pot avea simptome comune cu schizofrenia: epilepsie de lob temporal, tulburare bipolara, tulburari de personalitate sau chiar dezechilibre psihice, provocate de traumatisme cerebrale.
Diagnosticul de schizofrenie este stabilit de catre medicul specialist psihiatru, in urma unei discutii cu pacientul si apartinatorii pentru a decela simptomele caracteristice si evolutia acestora, a unui examen fizic general, a unui set de analize de laborator, precum si a unor teste de
personalitate. Exista anumite criterii ce necesita a fi intrunite, pentru ca pacientul sa fie diagnosticat cu schizofrenie:

1.bolnavul manifesta cel putin doua simptome caracteristice schizofreniei (delir, halucinatii, incoerenta, alogie), pe o perioada de minim o luna;
2.simptomele asociate persista mai mult de 6 luni;
3.manifestarile afecteaza constant desfasurarea normala a activitatilor zilnice.
Tratamentul schizofreniei:
Asa cum se intampla in majoritatea afectiunilor psihice, tratamentul schizofreniei implica terapie medicamentoasa si
consiliere psihologica, existand si situatii in care poate fi necesara spitalizarea, pentru a fi tinute sub control episoadele
acute. Schema de tratament este stabilita de catre medicul psihiatru, in functie de spectrul de simptome, dar si de
intensitatea lor.
Rata de succes a tratamentului aplicat depinde in mare masura de momentul in care este initiat si de faza bolii in care se
afla pacientul. De asemenea, un rol deosebit de important il joaca aderenta si complianta pacientului la tratamentul
recomandat, schizofrenia fiind o boala care necesita tratament indelungat, uneori, pentru tot restul vietii.