ŞCOALA POSTLICEALA SANITARĂ CHRISTIANA “PITEŞTI ”

SPECIALIZAREA : ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ANUL : III A.M.G.

PSIHIATRIE
SCHIZOFRENIE

PROF. TATARU ANA

ELEV,
DUMITRU FLORINA
LOREDANA III B
 Schizofrenia este o boală psihică severă, care se caracterizează prin simptome psihotice,
important declin funcțional și prin deficit cognitiv. Schizofrenia este o afecțiune debilitantă cu
evoluție cronică, cu impact sever asupra funcționării pacientului și familiei sale precum și cu
importante costuri pe termen lung. Cele mai comune simptome ale schizofreniei sunt
halucinațiile, ideile delirante, dezorganizarea gândirii și a comportamentului.

Bărbații și femeile prezintă un risc egal de dezvoltare a schizofreniei, cu toate că bărbații tind să
dezvolte schizofrenia cu 3-4 ani mai devreme decât femeile. Vârsta critică de instalare a
schizofreniei este 15-25 de ani pentru bărbați și 25-30 de ani pentru femei. Femeile prezintă o a
doua perioadă critică către vârsta de 40 ani. Evoluția bolii în majoritatea cazurilor are caracter
continuu, care generează deteriorarea personalității și invalidizare. Când ambii părinţi suferă de
schizofrenie, riscul ca descendenţii să o moştenească creşte la 34-44%. Nu se cunoaște cauza
fundamentală a schizofreniei, fiind implicați atât factori genetici, biologici, cât și de mediu.

Schizofrenia este o boală cronică, care începe lent și necesită tratament de lungă durată. Ea nu se
vindecă total. Se asociază cu numeroase comorbidități atât psihiatrice (depresie, tulburări
adictive, deteriorare cognitiăa), cât și somatice (hiperprolactinemia, disfuncții sexuale, boli
cardiovasculare, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială).

Tipuri

Schizofrenia paranoidă – este cel mai frecvent subtip de schizofrenie, iar funcționarea
persoanei este mai puțin afectată. Halucinațiile și ideile delirante sunt principalele simptome.

Schizofrenia nediferențiată – pacientul poate avea simptome psihotice numeroase.

Schizofrenia catatonică – pacientul are o activitate motorie crescută. Printre simptome se

numără: adoptarea unor poziții ale corpului inadecvate, bizare, menținerea unor poziții rigide,
repetarea anumitor cuvinte.

Schizofrenia dezorganizată – are un debut precoce, între 15-25 de ani. Vorbirea și

comportamentul sunt dezorganizate, funcționare socio-profesionala scăzută. Există tendință de
izolare.

Schizofrenia reziduală – este caracterizată prin simptomele negative (tocire afectivă, lipsa
inițiativei, sărăcirea limbajului, izolare).

Factori de risc

Sunt implicați mai mulți factori în apariția schizofreniei:

 Factori genetici: antecedentele familiale

  Factori neuroanatomici: s-au constatat anomalii structurale cerebrale la pacienții cu
schizofrenie, precum lărgirea ventriculilor cerebrali, atrofia cerebeloasă și îngroșarea
corpului calos.

 Factori de mediu: frecvenșa crescută a schizofreniei în mediul urban, abuzul de droguri,

evenimente stresante, boli infecțioase, statutul socio-economic scăzut, zonele
industrializate.

 Factori de neurodezvoltare: traumatisme obstetricale, suferințe fetale, infecții virale la

naștere, agresiuni cerebrale postnatale.

 Factori neurobiochimici: anomalii de neurochimie cerebrală

Factori de risc

Sunt implicați mai mulți factori în apariția schizofreniei:

 Factori genetici: antecedentele familiale

 Factori neuroanatomici: s-au constatat anomalii structurale cerebrale la pacienții cu

schizofrenie, precum lărgirea ventriculilor cerebrali, atrofia cerebeloasă și îngroșarea
corpului calos.

 Factori de mediu: frecvenșa crescută a schizofreniei în mediul urban, abuzul de droguri,

evenimente stresante, boli infecțioase, statutul socio-economic scăzut, zonele
industrializate.

 Factori de neurodezvoltare: traumatisme obstetricale, suferințe fetale, infecții virale la

naștere, agresiuni cerebrale postnatale.

 Factori neurobiochimici: anomalii de neurochimie cerebrală

Simptome pozitive:

 Halucinații

 Idei delirante

 Gândire dezorganizată

 Comportament dezorganizat

Simptome negative:

 Izolare socială

 Lipsa implicării emoționale

  Sărăcirea limbajului

 Lipsa motivației

 Dificultate de a începe/termina o activitate

Diagnostic

Pentru un diagnostic corect, la primul episod este indicată o examinare imagistică cerebrală: CT
sau RMN. Psihiatrul poate pune diagnosticul observând anumite simptome clinice. Anumite teste
vor fi aplicate pentru a exclude alte boli și afecțiuni care pot declanșa simptome asemănătoare
schizofreniei: analize de sânge, imagistice și evaluare psihologică.

Tratament

Depistarea timpurie a schizofreniei și inițierea rapidă a tratamentului influențează evoluția

favorabilă a bolii. Tratamentul schizofreniei este un proces care se întinde de cele mai multe ori
pe toată durata vieții. Obiectivele tratamentului: scăderea frecvenței și severitătți simptomelor,
menținerea remisunii, prevenirea apariției episoadelor psihotice acute, îmbunătățirea calității
vieții.

Managementul clinic al pacientului cu schizofrenie include tratament medicamentos și tratament

non-medicamentos. Tratamentul non-medicamentos se referă la măsurile de spitalizare (indicată
pe durata decompensărilor acute, pentru abordarea comorbidităților sau evaluare clinico-
terapeutică), abordarea psihoterapeutică (psihoterapie suportivă, cognitiv-comportamentală, de
familie sau de grup, reabilitarea abilităților cognitive și vocaționale, testarea realității prin terapii
scurte, îmbunătățirea abilităților sociale), măsuri de psihiatrie comunitară și de reintegrare
socială.

Pentru managementul optim al bolii este foarte important ca între medic, pacient și familia sa să
existe o alianță terapeutică pozitivă.

Tratamentul primar pentru schizofrenie este medicația. Din păcate, respectarea reprezintă o
problemă majoră. Persoanele cu schizofrenie se opresc deseori din a mai lua medicamentele,
pentru perioade lungi de timp, asumându-și riscuri personale uriașe, atât pentru ei, cât și pentru
cei din jurul lor. Pacientul trebuie să continue medicația chiar și atunci când simptomele au
dispărut. În caz contrar, acestea vor recidiva.