SCHIZOFRENIA.

PSIHOZELE ÎN
LEGĂTURA CU MODIFICĂRILE
LEGATE DE VÎRSTĂ
PREZENTATOR: POLUȘINA OLGA
SCHIZOFRENIA
• Schizofrenia - afecţiune psihiatrică majoră, din
registrul psihozelor endogene, ce afectează întreaga
personalitate, caracterizîndu-se prin modificări
fundamentale şi specifice ale gîndirii, percepţiei,
manifestîndu-se prin dereglări de comportament și
disfuncționalitate socială.
GENERALITĂȚI
Aproximativ 1 % din populaţia generală dezvoltă maladia
pe parcursul vieţii. Bărbaţii şi femeile prezintă un risc egal
de dezvoltare a schizofreniei, cu toate că bărbaţii tind să
dezvolte schizofrenia cu 3-4 ani mai devreme decît
femeile. Cînd ambii părinţi suferă de schizofrenie, riscul ca
descendenţii să o moştenească creşte la 34-44%. Vîrsta
critică de debut a schizofreniei pentru bărbaţi - 15-25 de
ani şi 25-30 pentru femei, debutul anterior adolescenţei
fiind rar (s-au înregistrat cazuri cu debut la vîrsta de 5-6
ani). Unele dintre formele acestei maladii decurg agresiv,
condiţionînd instalarea defectului psihic specific.
Factorii de risc
• Factorul eredo-colateral - prezenţa tulburărilor psihotice sau
a schizofreniei la rudele de gradul I.
• Consumul de substanţe psihodisleptice,anemia severă,
discrazia sanguină în timpul sarcinii.
• Traumatismele obstetricale cu asfixie prelungită la naştere
şi episoade convulsive febrile.
• Intoxicaţiile de diferită geneză pe parcursul primului an de
viaţă.
ETIOLOGIE
Factorii precipitanţi
• Factorii socio-demografici
• Psihostresul social. Incapacitatea de comunicare emoţională în familie – mama schizofrenigenă
(hiperprotectoare).
• Expresivitatea emoţională foarte ridicată în familie.
• Consumul de substanţe psihodisleptice.
Factorii socio-demografici
• Mediul social defavorabil.
• Handicapul social şi discriminarea socială.
• Nivelul socio-cultural redus. Statutul marital (frecvenţă > de 4 ori la persoanele necăsătorite).
 • Schizofrenia paranoidă
• Schizofrenia hebefrenă
• Schizofrenia catatonă
• Schizofrenia nediferenţiată
Clasificarea • Depresia postschizofrenă
• Schizofrenia reziduală
• Schizofrenia simplă
• Schizofrenia nespecificată
Manifestările clinice
Schimbările premorbide caracteriologe
• Aplatizare afectivă
• Implicare afectivă scăzută
• Scădere a raporturilor interpersonale
• Retragere socială
• gîndire neobişnuită
• Diminuare a atenţiei
• Afectare a capacităţilor de înţelegere
• Perturbare a voinţei (hipo- şi abulia)
• Preocupare de retrăirile sale lăuntrice
• Evitare socială activă
Tabloul clinic manifest
• Halucinaţii auditive
• Suspiciune
• Diminuare a afectivităţii
• Idei delirante de persecuţie
• Idei delirante de influenţă
• Izolare socială
• Inhibiţie psihomotorie
• Eschivare de la conversaţie
• Scădere a interesului pentru distracţii
• Lentoare/agitaţie psihomotorie
• Neglijenţă Mişcări neobişnuite
• A. Simptomele caracteristice
• Suspecţie la schizofrenie - două sau mai multe dintre următoarele simptome persistente pe
parcursul unei luni de zile: ideaţie delirantă; halucinaţii; discurs dezorganizat (de exemplu:
deraiere sau incoerenţă); comportament catatonic sau major dezorganizat; simptome negative
(aplatizare afectivă, alogie sau avoliţie).
• Notă: Prezenţa a doar unui simptom „A” este suficientă pentru a suspecta schizofrenia dacă
delirul este bizar sau halucinaţiile sunt sub forma vocilor comentative sau care discutăîntre ele.
Afectare marcată de la debutul afecţiunii,pentru o perioadă semnificativă de timp,a capacităţii de
muncă, relaţiilor interpersonale.
• Lipsă a grijii faţă de propria persoană.
• B. Disfuncţia socială/ocupaţională
• Notă: Dacă maladia a debutat în copilărie sau adolescenţă, referinţa se face la incapacitatea
atingerii unui nivel social, educaţional/ocupaţional corespunzător expectaţiilor
 TRATAMENT
• Monitorizarea respectării indicaţiilor de bază în aplicarea terapiei antipsihotice profilactice.
• Monitorizarea dinamicii procesului terapeutic conform planului individual de reabilitare, stabilit de medicul specialist.
• Monitorizarea terapiei cu neuroleptice, cu ajutorul cărora s-a atins jugularea accesului.
• Monitorizarea stării somatice și managementul comorbidităilor.
Colaborarea şi conlucrarea cu APL și lucrătorul social în vedereaorganizării măsurilor în cadrul procesului deresocializare-reabilitare.
REABILITAREA SOCIO-PROFESIONALĂ
Consilierea bolnavilor şi apropiaţilor acestora referitor la managementul maladiei, inclusiv măsurile de reabilitare socio-profesională. Colaborarea şi conlucrarea cu
APL şi lucrătorul social în vederea recomandării/organizării măsurilor de incluziune a pacientului în comunitate:
• acţiuni psihosociale însoţite de stimulare a activităţii sociale a bolnavilor i implicare a pacienţilor în activităţi de grup (susţinere emoţională, grupuri de susţinere,
grupuri de autoajutor, cluburi sociale, ergoterapie, etc.);
• acţiuni psihosociale ce vizează lucrul cu mediul social apropiat, inclusiv familia;
• instruire profesională, reprofilare a bolnavilor, angajare a lor în cîmpul de muncă;
• activare a reţelei naturale de susţinere socială prin crearea mediului socioterapeutic artificial – cămine pentru persoanele singuratice, social vulnerabile.
Notă: La bolnavii cu schizofrenie reabilitarea socioprofesională se va efectua în paralel cu terapia biologică începînd cu etapele precoce şi va continua pe parcursul
evoluției maladiei.
 PSIHOZE ÎN LEGĂTURA CU
MODIFICĂRILE LEGATE DE
VÎRSTĂ(PSIHOZE PRESENILE,
SENILE) PSIHOZA
MANIACO-DEPRESIVĂ
PSIHOZA
• Psihoză (din greacă ψυχή "psyche", minte/suflet, și -ωσις "-osis", stare
anormală) este un termen medical folosit pentru a descrie starea mentală în
care gândirea și percepția sunt grav afectate.
PSIHOZA SENILĂ
• Odată cu creșterea vârstei psihoză senilă
apare mai des, riscul apariției psihozei
senile crește cu 10%.
Boala se dezvolta treptat, încet, dar în unele
cazuri, poate să se instaleze destul de brusc.
De obicei, aceasta este însoțită cu
experiență severă emoțională, șoc, traume
sau orice stare somatică.
ETIOLOGIE
• Principalele cauze ale psihozei senile sunt:
-predispoziție ereditară, prezența în familie a rudelor cu demență senilă sau
episoade psihotice similare;
-boli cronice ale organelor interne, ale sistemului genito-urinar;
-procese infecțioase acute care afectează celulele creierului (meningită,
encefalită);
-modificări degenerative asociate cu vârsta;
-probleme de vedere și auz.
Impactul factorilor negativi externi și interni crește probabilitatea unei boli. Acestea includ:

-schimbarea statutului social, pensionare, înrăutățirea situației financiare;

-singurătate;
-alimentație necorespunzătoare, monotonă, deficiență de vitamine și microelemente în dietă;
-hipodinamie;
-abuz de alcool, fumat;
-insomnie cronică;
-utilizarea nesistematică și excesivă a medicamentelor (hipnotice, tranchilizante, antihipertensive);
-ascuțirea caracteristicilor personale ale unei persoane în vârstă.
Clasficare
• Există următoarele tipuri de psihoză senilă:
-Depresie senilă de severitate variabilă: de la o scădere ușoară a dispoziției la o
stare depresivă severă cu tendințe suicidare. Patologia se dezvoltă adesea la femei
și este însoțită de o ușoară scădere a funcțiilor cognitive.
-Halucinoza. Se manifestă prin diverse tipuri de halucinații (auditive, vizuale,
tactile) pe fondul conștiinței păstrate. Ele apar de obicei la persoanele peste 70 de
ani. Halucinoza tactilă se caracterizează prin senzații neplăcute, încrederea
pacientului că există paraziți, insecte sau nisip pe piele.
-Psihoze halucinatorii-paranoide, în care se observă afirmații delirante în
combinație cu halucinații vizuale ale percepției.
Paranoia cronică. Semnele distinctive sunt delirul, teama pentru viața și proprietatea
cuiva. Se caracterizează printr-un curs lung, abilitățile de autoservire și contactele
sociale sunt în mare parte păstrate.
-Parafrenie senilă care apare la bătrânețe extremă. Percepția de sine este tulburată,
pacientul se asociază cu o altă persoană sau cu un personaj fictiv, vorbește despre
evenimentele incredibile care i s-au întâmplat, despre prietenia cu vedete etc.
COMPLICAȚII
• Consecințele psihozei senile includ:
-cașexie severă;
-escare;
-leziuni, accidente;
-pneumonie;
-deteriorarea sănătății generale.
DIAGNOSTICUL PSIHOZEI SENILE
Diagnosticul psihozei senile se bazează pe tabloul clinic, datele anamnezei, un studiu al pacientului și al mediului său. Semnele care pot
indica prezența patologiei sunt:
• stabilitate și manifestări limitate (practic nu se modifică în timp);
• severitatea pronunțată a tulburărilor psihotice;
• tulburările delirante și halucinatorii pentru o lungă perioadă de timp și dispariția lor treptată;
• scăderi a funcţiilor intelectual-mnestice.
• teste de sânge, urină, lichid cefalorahidian;
• examinarea cu ultrasunete a vaselor cerebrale;
• imagistica prin rezonanță magnetică și computerizată;
• electroencefalografie;
• testare neuropsihologică pentru evaluarea memoriei pe termen scurt și a coordonării vizual-spațiale.
 TRATAMENT
Dacă comportamentul pacientului prezintă un pericol pentru el sau
pentru societate, este necesară internarea și observarea într-un spital de
specialitate.
Terapia medicamentoasă este prescrisă individual și include:
-luarea de medicamente care vizează eliminarea simptomelor acute și
corectarea comportamentului (neuroleptice, antidepressive, sedative);
-tratamentul bolilor somatice;
-nootropice, agenți vasculari, vitamine.
• Alegerea medicamentului, doza și durata terapiei depind de tabloul clinic, vârsta și natura comorbidității.
După oprirea atacului, pacientul se află sub supravegherea medicilor și a personalului clinicii până când
starea se îmbunătățește, se elimină tulburările somatice și se restabilesc funcțiile fiziologice.
Tratamentele includ, de asemenea:
-rutina zilnică, normalizarea somnului nocturn;
-activitate motorie și fizică, exerciții de fizioterapie;
- ocupatie mentală moderată, hobby-uri utile;
-nutriție bună, consum redus de sare;
-reabilitare socială;
-suport psihologic pentru rude, predarea elementelor de bază ale comportamentului cu un pacient cu
demență.
• NB!!! îngrijirea adecvată, dragostea și ajutorul rudelor sunt componente importante ale tratamentului
demenței senile
PSIHOZA PRESENILĂ
• Psihozele presenile sunt tulburări pronunțate ale activității mentale care apar
la vârsta de 45-60 de ani, însoțite de tulburări severe în percepția lumii reale
și schimbări comportamentale. Ele se desfășoară sub formă de depresie
involuțională sau paranoid involuțională. Se manifestă prin tulburări
afective, formarea unor idei supraevaluate, obsesive, delirante și paranoice.
Iluziile, halucinațiile sunt posibile. Caracterizat printr-un curs prelungit.
ETIOLOGIE
• -Factori interni. Există o legătură între boală și trăsăturile de personalitate
premorbide, în special, cu anxietate crescută, suspiciune, labilitate
emoțională, pedanterie, rigiditate mentală, conservatorism pronunțat în
atitudini și comportament.
-Factori externi. Manifestările psihozei presenile apar adesea pe fondul unor
schimbări semnificative în viața personală și socială: după pensionare,
decesul unui partener, deteriorarea situației financiare, schimbarea stilului
de viață (de exemplu, când se mută într-un alt oraș cu copii), pierderea
cercului social obișnuit.
CLASIFICARE
• Melancolie involuționară. Apare mai ales la indivizi anxioși, suspicioși, însoțite de
simptome tipice ale unei tulburări depresive cu o componentă de anxietate pronunțată. La
apogeul stării de boală apar idei delirante. Patologia poate varia semnificativ în severitate,
împreună cu formele benigne, include boala Kraepelin - depresie presenilă malignă cu
epuizare progresivă, care se termină cu decesul pacientului în absența tratamentului în
timp util.
• Paranoic involuțional. Este diagnosticat la personalități rigide, conservatoare,
predispuse la suspiciuni excesive. Se caracterizează prin comunitatea, cotidianitatea
complotului delirului cu păstrarea atitudinilor etice și sociale, motiv pentru care adesea
nu este recunoscut de alții în stadiile inițiale. Ulterior, poate proceda în mai multe
moduri, inclusiv cele însoțite de iluzii, halucinații, iluzii de grandoare și alte tulburări.
DIAGNOSTICUL
• Datorită asemănării tabloului clinic al psihozelor de diferite geneze la
reprezentanții acestei grupe de vârstă, se acordă multă atenție diagnosticului
diferențial. Psihozele presenile se diferențiază de manifestările psihotice în
tulburarea bipolară și schizofrenie. În unele cazuri, este necesar să se
diferențieze de psihozele din ateroscleroză, alte leziuni organice ale
creierului și psihoze endogene din bolile altor organe și sisteme. În acest din
urmă caz, sunt necesare studii instrumentale (CT, RMN, EchoEG), lista
tehnicilor este determinată de natura presupusei patologii.
TABLOUL CLINIC
Începutul psihozei presenile se caracterizează printr-o perioadă lungă (de la câteva săptămâni la
un an) de letargie cu plângeri de disconfort individual în organism, oboseală constantă.
Simptomele caracteristice comune includ:

-iritabilitate crescută;
-răspuns inadecvat la factorii externi;
-așteptarea neliniștită de nenorocire.
În funcție de simptomele clinice din psihiatrie, se utilizează o clasificare, conform căreia se
disting următoarele forme ale bolii:

-melancolie involutivă;
-paranoia
TRATAMENT
Tratament cu antidepresive. Este folosit pentru simptome ușoare.
Terapie combinată. Se utilizează în prezența anxietății severe, a agitației, a depresiei
majore, a iluziilor și a halucinațiilor, utilizarea neurolepticelor în combinație cu
antidepresive. Există două scheme. În primul, ambele medicamente sunt prescrise
simultan. În a doua, în stadiul inițial, se folosesc doar antipsihotice, iar după
eliminarea tulburărilor psihice severe, tratamentul se completează cu antidepresive.
Terapie electroconvulsiva. Este indicat pentru depresie severa si tulburari
afectiv-delirante rezistente la medicamente. Când delirul este ineficient.
În timpul sederii, se monitorizează starea generală, se previn complicațiile și, dacă
este necesar, se folosesc diverse metode de tratare a bolilor somatice. În cazul
melancoliei involuționale, poate fi necesară o monitorizare constantă din cauza
riscului de sinucidere
DEMENȚA
• Demența este un sindrom datorat unei boli cerebrale, de obicei de natură
cronică sau progresivă, în care există o deteriorare a multiplelor funcții
corticale superioare, incluzând memoria, gândirea, orientarea, înțelegerea,
calculul, capacitatea de a învăța, limbajul și judecata.
 TABLOUL CLINIC
-probleme cu memoria pe termen lung și pe termen scurt (este dificil să-și amintească diferite evenimente, este dificil să asimileze
informații noi, uită adesea numele rudelor și ale persoanelor apropiate);
-dificulte de a face planuri;
-dezorientare în spațiu și timp (o persoană se poate pierde cu ușurință în propria zonă, uita unde merge autobuzul);
-distragere excesivă (pacienții cu demență își uită bunurile, uită să închidă gazul, apa și lumina când ies din casă);

-probleme cu gândirea (este nevoie de mult timp pentru a rezolva sarcinile simple de zi cu zi);
-oboseala (mai mult, oboseala nu provine din exercitii fizice, ci din indeplinirea sarcinilor casnice, munca psihica);
-nedorința de a lucra (pacientul poate părăsi locul de muncă fără motive speciale);
-probleme de somn;
-pierderea dorinței de a învăța ceva nou;
-durere de cap;
-slăbiciune (pacientul nu are grijă de el însuși, încetează să facă curațenie în casă);
-probleme de vorbire, este dificil să scrii cuvinte;
-schimbări bruște și frecvente ale dispoziției sau, apatie constantă;
-halucinații auditive și vizuale (apar rar).
ETIOLOGIE/FACTORII DE RISC
Cauzele demenței sunt boli și afecțiuni care provoacă degenerarea și moartea
celulelor creierului:

-Boala Alzheimer;
-boala lui Pick;
-leziuni aterosclerotice severe ale vaselor gâtului și creierului;
-accidente vasculare cerebrale hemoragice și ischemice, precum și atacuri
-ischemice tranzitorii;
-tromboză arterială;
-hipertensiune arterială în formă severă;
-diabet zaharat (glicemia ridicată provoacă angiopatie - deteriorarea vaselor
mici, urmată de lipsa de oxigen);
TRATAMENT
Tratamentul depinde de tipul și gradul său. Sarcina principală a medicului este:
normalizarea comportamentului pacientului;
îmbunătățirea sistemului nervos central;
imbunatatirea calitatii vietii.
Cu o formă ușoară a bolii, medicamentele de alegere sunt:
sedative pentru anxietate excesivă;
antidepresive pentru îmbunătățirea stării emoționale și corecția memoriei;
mijloace pentru îmbunătățirea activității creierului care îmbunătățesc conducerea impulsurilor
nervoase (donezepil și preparate pe bază de acesta, neuromidină).
PSIHOZA MANIACO-DEPRESIVĂ
• Este o tulburare psihica caracterizata prin alternanta a crizelor de
excitatie (manie) si a episoadelor depresive (melancolie).
Psihoza maniacodepresiva se manifesta, in general, dupa varstele de
30-40 ani. Ea ar putea fi determinata de ereditate, constitutia psihica
(subiect picnomorf, adica de conformatie robusta), profilul
psihologic sau de o dereglare a centrilor cerebrali ai starii de spirit.
Rasturnarile de situatie, de natura fizica sau psihica, de o importanta
mare (soc emotional, soc chirurgical, sarcina, menopauza etc.), chiar
schimbarea anotimpurilor pot fi, de asemenea, factori declansanti.
TABLOUL CLINIC
• Simptome si semne - Subiectul trece periodic prin crize de manie sau de
melancolie, intrerupte de faze normale. Accesul se traduce atat pe plan
psihic, cat si pe plan fizic: stare de spirit trista sau euforica, idei delirante,
tulburari de comportament alimentar si ale greutatii corporale, insomnie si,
mai ales, tendinta la sinucidere in faza melancolica.
TRATAMENT
• Tratament - Crizele grave necesita spitalizare, administrarea de
neuroleptice, uneori antidepresive. Intre doua crize, tratamentul de consta
intr-o psihoterapie asociata cu o luare regulata a unui stabilizator al starii de
spirit.