CONSILIERE PSIHOLOGICA

Cursul 1
C scolara, vocationala, de orientare profesionala, centre
exterioare scolii; salariatiilor (= vocationala, probleme personale).
C recuperatorie (handicap fizic- psihic- cu familia subiectului- C
sistemica).
C geriatrica- matrimoniala- relatia de cuplu, sexualitatea familiei.
C cu privire la problemele afective (atitudini si relatii
interpersonale, a adaptarii, intervine C terapeutica) problema adecvarii
discursului terapeutului la complexitatea problematicii conflictuale existente
la consiliat; imp. caracteristicile de dinamica a personalitatii, procedurile de
consiliere, dobandite in practica, trasaturi caracteristice in structura de
personalitate, se modeleaza tehnicile pe linia directivitate- nondirectivitate,
activism al consilierului de orientare pe simptom, personalitate, situatia
actuala, istoria biografica.
C terapeutica se situeaza (restructurarea zonei afectiv- motorie) =
psihoterapie.
Scop = rezolvarea problemelor afective si sociale prin utilizarea unor
metode ce asigura suportul necesar pentru ca persoana sa- si rezolve singur
problemele; C de criza/ in criza (in psihoigiena si psihoprofilaxiei)= in
centrele de prevenire a sinuciderii cu interviu telefonic = tehnici de
persuasiune.
Centre de consiliere de interventie in crizele familiale consilierea in
situatiile de doliu in razboaie;
Kaplan si distinctie facuta de Erikson, exista crize:
de dezvoltare- parte integranta in procesul de evolutie a personalitatii = pot
fi prevenite;
imprevizibile- reactii la situatii critice, grave (accidente, boli)
Kaplan = principiile psihiatriei preventive ale situatiei de urgenta,
elab. metodele C anticipative si criza care permit clientului sa depaseasca
fara consecinte psihopatologice situatia respectiva.
Anastasy era de parerea unei consiliere permanente.

Acceptiunile C:
tehnica educativa care consta in furnizarea de informatii necesare unui
client pentru a depasi o problema deficitara (in scoala, institutie). Psihologul
la solicitarea unei persoane care are de infruntat probleme, ajuta la depasirea
situatiei prin:- experienta consilierului, rezultatele psihodiagnozei, informatii
pe care le detine clientul (anamneza, diagnoza, abilitati profesionale)
forma de psihoterapie daca Pterapia are un sens larg de ordin
psihopedagogic C apeleaza la tehnici terapeutice cognitiv- comportamentalpsihoterapie. In orientare scolara si vocationala, probleme personale de ordin
adaptativ. Functiile consilierului se largesc- intelegerea persoanei in
totalitatea sa. Psihologul consilier = psiholog clinician (tehnici educativterapeutice). La granita dintre educatie si psihoterapie ca tip, nu sfaturi
directe ci proces de dirijare discreta a subiectului pentru ca acesta folosind
propriile resurse sa depaseasca dificultatile ca si blocajele, gasind solutia
problemelor de ordin afectiv si adaptativ;
psihoterapie = consiliere; Nondirectivitatea procesului, terapeutul nu
intervine si nu dirijeaza pe cel consiliat, nu intreaba, interpreteaza, doar
refolmureaza afirmatiile clientului pentru a le clarifica.
Atitudine deschisa si comprehensiva, fata de a fi aprobatoare sau nu.
Empatia trasaturilor ce simplifica relatiile cu clientul.
Psiholog = catalizator a evolutiilor psihice ale clientului, permisa
atitudinii sale, incredere in posibilitatile clientului de a- si rezolva
problemele afective si comportamentale, ajutorul terapeutului doar a
clarifica, a evidentia o serie de sentimente, trairi pe care clientul singur nu le
poate constientiza.
Pozitia C. P. in Pterapie
Asemanarile si deosebirile:
a.
a finaliatatii- scopurile/ rezultatele pe care vor sa le obtina: ambele
sustin o persoana in rezolvarea unei probleme; diferentele de dificultate
impun alegerea uneia dintre cele 2; inlaturarea simptomelor, de la cele
minore la cele majore- Pterapia isi propune sa obtina o serie de modificari
mai profunde in sfera afectiv- motivationala, modificarea profunda reduce
sansa aparitiei situatiilor de criza.
Sustinerea intelegerii si autointelegerii, cresterea informatiei despre
sine, increderii, modificerii perceptiei si a imaginii de sine.
Tendinte sanogenetice, utilizarii trasaturilor de personalitate pentru a
compensa pe cele slab dezvoltate, sau a echilibra tendintele negative.
C. rezolva problemele neincadrabile in nosografie.

Pterapia = probl. profunde urmarind intarirea fondului personalitatii,

la bolnavii anxiosi, intarirea constiintei prin dezvoltarea sentimentelor de
sine, intensificarea fortei si dezvoltarii afective (cu predilectie in bolile
somato cronice, in elaborarea si dezvoltarea de noi motive si directionarea
conduitei (G. Ionescu).
Diferenta- Pterapia clinica urmareste o schimbare a structurii de
personalitate, C a pune persoana in a- si utiliza cel mai eficient aptitudinile,
caracteristicile personale.
Terapia- C (sustinere)
Taylor = schimbare minima = o serie de modificari induse fara a cauta
cauzele profunde a tulburarilor.
Eliberarea energiei psihice utilizata dezavantajos in incercarile
pacientului de a depasi starile conflictuale pentru a folosi in alte scopuridepasirea situatiei.
Scopul: marirea controlului constient si sa- l micsoreze inconstient.
Extinderea controlului elementelor constiente.
b. adresabilitatii
C. si Psihoterapia se adreseaza amandoua zonelor constiintei si se
ocupa de situatia prezenta, de problemele actuale ale clientului dar unele
Pterapii (ex. Panaliza) merg mai in profunzime, ele adresandu- se si In.
persoanei. Asemanarea e doar intr- un punct de pornire- ambele pornesc de
la situtia prezenta = disconfortul semnalat de client dar in Pterapia
interventiei psi. se adreseaza unui nivel mai profund a structurii de
personalitate, consilierea ocupandu- se doar de problemele constiente,
conditionate doar de anumite situatii prezente, potentiale crescute de stres,
situatii in care clientul sustinut de psiholog invata sa le rezolve.
Deci C. se adreseaza unor structuri de suprafata ale personalitatii mai
usor constientizabile si implicit mai usor controlabile la nivelul constiintei,
iar Pterapia vizeaza structurile de profunzime ea ocupandu- se de persoane
cu tulburari de personalitate mai puternice si invalidante.
C se ocupa de problemele psihice neclasificate (care nu fac parte din
categoria bolilor psihice) care pot fi sechele sau corolare unei boli fizice.
Deci, C se aplica, se utilizeaza in cazul unor persoane sanatoase dar care
datorita unor dificultati de ordin psihic- adaptativ aparute in procesul de
formare si dezvoltare a personalitatii (ex. la adolescenti sau ca efecte ale
unor deficiente educative prezinta un risc mai crescut de imbolnavire
psihica.

Spunem deci ca se adreseaza persoanelor al caror nivel de anxietate

provoaca interferente si conflicte mai curand decat incapacitate de adaptare/
dezintegrare.
C. poate preveni dezintegrarile negative, deci o evolutie patologica si
stimula dezintegrarile pozitive specifice procesului de dezvoltare care permit
integrari si restructurari de nivel superior.
c. metodologic- asemanari si deosebiri:
In alegerea metodei si a tipului de C sau de Pterapie psihologul
trebuie sa tina seama de o serie de particularitati de structura si dinamica a
personalitatii, de specificul tulburarilor, de nivelul din structura personalitati
care le antreneaza si de gradul de structurare a acestor tulburari.
Prof. Ionescu sp. ca psihologul trebuie sa aibe in vedere tipul
afectiunii ca si momentul evolutiv, caracterul acut/ cronic al acesteia. Sub
aspect metodologic, C si unele forme de Pterapie utilizeaza metoda
interviului comprehensiv, nestructurat, calitativ asociat cu observatia si cu
empatie.
Empatie: Kelly..............-preponderena afectiva, o rezonanta intre 2
persoane
In cazul terapiilor accentul cade pe al doilea inteles al empatiei.
Ca distinctie sp.ca:
In C.- predomina tehnicile educative in special cele care urmarind
modificari ale comportamentului prin interventii la nivel cognitiv si intr-o
mai mica masura tehnici care urmaresc modificarile de comportament prin
facilitarea evolutiei afectivitatii. Ac. tip de tehnici de urmarire a modificarii
afectivitatii sunt specifice Pterapiei analitice sau celor nondirective.
O deosebire intre C si Pterapie privind gradul de directivitate si
activism, pozitiile extreme sunt ocupate de C directiva si C nondirectiva
(Carl Rogers a introdus ac. concepte).
Experienta a demonstrat ca directivismul exagerat si nondirectivismul
absolut conduc la rezultate slabe. Rogers adoptand principiul interv.
moderate admite folosirea in relatia terap. a met. intrebarilor intercalate care
tind sa favorizeze constientizarea. Tot el considera ca Pterapia directiva are
sarcina de a evolua in mod sistematic si daca e necesar de a modifica orice
trasatura importanta a personalitatii prin utilizarea eclectica a tuturor
tehnicilor pe care stiu sa le foloseasca bine (sau le avem la dispozitie) tinand
seama de indicatiile, contraindicatiile metodei si de modalitatile prin care
metoda utilizata se potriveste cu celelalte.

Dpdv al indicatiilor terapeutice, fiecare dintre metode are calitati si

lipsuri. Se considera ca indicatiile principale ale C sunt dificultatile de
adaptare si conflictele actuale. Met. este nepotrivita pt nevrozele grave/ de
gravitate medie. In privinta psihosomatizarilor lucrurile au evoluat = azi se
admite ca pentru psihosomatizari mai putin grave C este eficienta.
C. P. este eficienta in preventia tulburarilor psihice, in C si sustinerea
familiilor cu boli psihice, in reinsertia sociala a pacientilor care termina o
cura psihiatrica, in general in toate situatiile care solicita o adaptare relativ
rapida.
In privinta varstelor C este eficienta in perioada de evolutie a
personalitatii (adolescenta) dar tot ce inseamna dezadaptare datorita unor
probleme nerezolvate din adolescenta devin cazuri tratabile prin C.

Cursul 2
Repere semnificative in C.P.- caracteristici ale interventiei terapeutice
C.P. pp. exploaterea si evaluarea simptomelor ca si intr- o a doua
etapa, sustinerea pacientului/clientului in demersul recuperativ. La modul
general, simptomul/problema apare in momentul in care intre
comportamentul/trairea subiectiva dezvoltata (ceea ce este- perceptia
situatiei) si imaginea ideala construita a situatiei respective (ceea ce ar
trebui sa fie- imaginea constientizata) distanta este mare. Cu alte cuvinte,
trairile negative se origineaza in constientizarea unei diferente intre ceea ce
exista ca traire psihica, ca manifestare in social (comportamentale, deci) si
repere de evaluare la nivel social.
Imaginea ideala inseamna o stare de bine afectiv, comportamente
adoptate optime si senzatia de securitate in relatiile interpersonale (ex.
clientul = nu stie sa vorbeasca in public- perceptia asupra situatiei; ceea ce ar
trebui sa fie = imaginea ideala- pot sa vorbesc relaxat in public).
Distanta dintre trairile clientului si imaginea ideala reprezinta
problema cu care el se confrunta in momentul respectiv.
Problematica in C e aceasta distanta intre evolutia persoanei care
vine pentru C. (autoperceptia lui= nu pot vorbi in public) si ceea ca ar
trebui sa fie in aceasta situatie bine precizata (ar trebui eu sa vorbesc in
public).
Constentizarea sentimentelor, trebuintelor, a imaginilor a ceea ce ar
fi trebuit sa fie are loc concomitent cu experienta care le declanseaza in acest
timp o serie de sentimente, proiectii si mecanisme de aparare. Aceasta
constientizare are un efect imediat provocand angoase, culpabilizari,
agresivitate carese poate asocia si se asociaza cel mai frecvent cu somatizari.
In plan comportamental vom regasi reactii specifice indeciziei (care
poate insemna agitatie, imobilism etc.). Toate acestea semnifica
incapacitatea de integrare a experientei subiective, dificultatea de a
constientiza situatiei in totalitatea ei , dificultatea de a constientiza situatia in
totalitatea ei, dificultatea de a accepta si de a reactiona in consecinta (ex.
clientul = sunt indragostit de x dar n- am voie, sunt speriat, mi- as dori sa
stau cu ea dar nu e de aceeasi religie cu mine, relatia nu va merge, nu stiu ca
sa fac; ma simt bine cu aceasta femeie dar ea nu vrea copii si nu vrea sa stea
acasa, e mai in varsta decat mine...parintii mei s- au sacrificat pentru mine si
nu le pot face acest lucru- ex. arata incapacitatea de a integra
situatia/elementele situatiei prezenta(e) cu care se confrunta in momentul
respectiv.

Aceasta incapacitate genereaza situatia de a fi speriat, apare angoasa

= simptomele disfunctionale si incapacitatea de reactie = imobilism (nu stiu
ce sa fac), agresivitate (parintii nu sunt de acord dar ar trebui sa- mi spuna).
In cazul existentei capacitatii de integrare a tuturor elementelor
(abilitati de constientizare a elementelor) si angajarea responsabilitatilor, in
situatia respectiva discursul ar fi: iubesc aceasta femeie, vreau sa fiu cu ea,
este mai mare decat mine, nu are aceeasi religie si nivel cultural, ii place si
iubeste profesia la care in prealabil nu va renunta cu toate ca fct. sa- i asigur
un nivel de trai decent, nu vrea acum. Clz: vreau, sunt convins ca vreau sa
raman impreuna cu aceasta femeie pentru ca atunci cand suntem impreuna
ma simt foarte bine- din discurs rezulta simultaneitatea dezvoltarii unor
sentimente, a dorintelor, trebuintelor si intentia/decizia de a se asigura.
Operationalizand, apare o problema reala atunci cand apare distanta
intre situatia existenta (ce simte, traieste intr- o experienta subiectiva si ceea
ce ar trebui sa fie in aceeasi experienta.
Experienta subiectiva- este mai adecvata aceasta expresie pt ca
experienta nu introduce temporalitatea, iar subiectiv inseamna modul trairii
experientei (nu exista concordante obiective).
O situatie terapeutizabila prin C pp. datul unei experiente subiective
(o persoana care nu poate integra datumurile realitatii nu poate reactiona
adecvat si ca urmare dezvolta o serie de simptome disfunctionale.
Pe de alta parte, trebuie sa existe si constientizarea m.m/m.p. clara a
ceea ce ar trebui sa fie (sa faca, sa simta, sa gandeasca) pentru ca
posibilitatea de a constr., a sti este idealul = este un indicator al abilitatii de a
integra toate aceste date.(C = o terapie de suprafata oarecum- trebuie sa
existe o minima constientizare a neadecvarii la situatii).
Cauzele acestei separari intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie
sunt:
sistemul de valori si credinte
semnificatiile asociate si acordate diferitelor evenimente, gesturi
mentalitatile cu valuare de comanda
caracteristici ale modelului familial
Toate ideile care tin de o anumita mentalitate au valuare de comanda,
functioneaza ca elemente de comanda ce includ caracteristici autopunitive
(este egoist daca nu respecta dorintele parintilor, elemente fataliste,
autoblamari, autoculpabilizari- sunt etichete induse de modele parentale,
sociale).

O strategie utilizata in C pt. a aborda o astfel de problema

(nonintegrarea) pp. constientizarea elementelor de la nivelul constientului
sau subconstientului care nu permit integrarea elementelor sociale si care nu
permit dezvoltarea unor comportamente congruiente acesteia- ex. ma voi
casatori cu aceasta femeie de alta rasa= este o experienta integranta, va
reactiona adaptat.
In cazul in care distanta intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie nu se
reduce/ sau anuleaza asistam la consolidarea problematicii, simptomelor si
favorizeaza disfunctiile prin utilizarea mecanismelor de aparare. Pacientul
apeleaza involuntar, inconstient la acest tip de mecanisme care- i permit sa
nege/ sa deformeze propriile trairi si ii asigura un confort prin reducerea
efectelor negative ale simptomelor disfunctionale. Dar aceasta solutie
amplifica in fapt problemele si accentueaza trairile negative.
Astfel, el se plaseaza intr- un cerc vicios. Cu cat e mai putin capabil sa
reduca distanta dintre ceea ce este si ce ar trebui sa fie intr- o experienta
subiectiva cu atat tendinta de a se proteja (prin diferite mecanisme de
aparare) nu face decat sa amplifice disfunctiile, trairile negative; invers, cu
cat m. cresc cu atat se apeleaza mai mult la mecanismele de aparare. Astfel,
distanta devine mare si problematica devine mai stabila.
Mecanismele de aparare
1. Proiectia
= un proces care are la baza o dinamica specifica prin care niste
continuturi psihologice interne sunt deplasate in exterior. Panalitic, P.
desemneaza (La Blanche si Pontalis, 1994) operatia prin care subiectul
expulzeaza din sine si localizeaza in altul (persoana/ lucru) calitati,
sentimente, dorinte pe care nu le recunoaste sau le refuza la sine insusi.
Deplasarea/ localizarea intr- un anumit spatiu reprezinta elemente de
baza ale diferitelor definitii date P.
Persoana traieste in unele situatii experientele celuilalt ca fiind similare cu
ale sale, aparand astfel termenul de Introiectie (at. cand preia din afara).
Procedand astfel, el modifica inconstient realitatea exterioara.
Procesul de atribuire, mec. de proiectie este strans legat de o slaba
cunoastere de sine.

Asadar, atribuirea inconstienta a propriilor sentimente, idei,

trebuinte, fantasme este incompatibila cu experienta subiectiva adaptata (ex.
un profesor se simte angoasat, compulsiv, pentru ca are dificultati de
comunicare si de reactie; in comportament (indecis, nehotarat) resimte nu
doar angoasa dar are si o serie de somatizari. Pentru a reduce angoasa,
profesorul proiecteaza astfel: din cauza directorului care nu are o capacitate
buna de organizare, eu nu pot fi eficient in ceea ce fac).
2. Rationalizarea
= atribuirea inconstienta a unor justificari logice dar ireale unor situatii,
reactii, comportamente. Aceste explicatii reduc distanta intre ceea ce este
si ce ar trebui sa fie.
R este de 2 tipuri: a. negativa
b. pozitiva
a.negativa = asocierea unor explicatii negative cauzelor care au
determinat comportamentul pentru a justifica neadecvarea acestuia.
Comportamentul se justifica prin cauze, reprezentarea sinelui e pozitiva,
realitatea e reprezentata negativ (ex. un adolescent se simte refuzat, neiubit,
m. mult chiar utilizat de catre prietena sa- apar sentimente de lipsa de
proiectie, de anxietate si- l face sa dezvolte comportamente agresive. El
simte ca nu e corect tratat, se simte umilit dar si vinovat. Ce ar trebui sa fie
intr- o astrel de situatie e o imagine in care dpdv intelectual dar si ca
prezenta fizica, sociala trebuie sa se plaseze pe un nivel mai sus- pentru a
elimina disconfortul apeleaza la o R negativa = prietena mea nu e buna
pentru mine, e inculta, nu e frumoasa, nu e apta de compromis, nu e o
pierdere daca nu suntem impreuna; in momentul in care are aceasta
justificare practic el se apara de esec.
b. pozitiva = pp asocierea unei explicatii pozitive afectelor/
urmarilor unui comportament.
Comportamentul se justifica prin efecte, reprezentarea sinelui e pozitiva,
realitatea e rationalizata, reprezentata pozitiv (ex. un preot se simte
dezadaptat, relationeaza greoi cu comunitatea pentru care slujeste; simte ca
nu e valorizat cat ar trebui si e absurd sa continue in profesie; dezvolta trairi
depresive, somatizeaza (tremur), insomnii si cosmaruri si ca urmare ajunge
in situatia de a se simti vinovat de faptul ca se afla in situatia respectiva.
Ceea ce ar trebui sa fie in aceasta experienta subiectiva= incredere in
sine, devotament, renuntare la tot ce inseamna material.

Pentru a indeparta angoasa, anxietate si culpabilizarea utilizeaza R

daca sa fi in alta comunitate n- ar fi foarte bine, aici totul e f. sigur, nu sunt
violenti, agresivi si as putea sa fac si studii sociale- inseamna o abdicare de
la cerintele statutului de preot.

Refularea si formatiunea reactionala

Refularea = inlaturarea de la nivelul constient a trairilor negative sau
alungarea in inconstient a trairilor negative constiente. Acest mecanism
impiedica constientizarea trebuintelor, sentimentelor, gandurilor, fantasmelor
ce se asociaza experientelor subiective.
Formatiunea reactionala = e un mecanism de inlaturare a ideilor
periculoase prin atitudini si comportamente opuse celor resimtite,
existente in inconstient si utilizarea acestora ca bariere (ex. ceea ce este =
o femeie casatorita nu- si mai iubeste sotul, se plictiseste, nu au aceleasi
interese, isi doreste sa fie libera si incepe sa cocheteze cu ideea unei
despartiri- ca urmre, este agresiva, cu momente de depresie, apar somatizarimigrene, tulburari digestive- se simte inerta si e incapabila sa se angajeze
intr- o activitate, are senzatia ca viata nu are sens- ca urmare, ea refuleaza
(alunga) agresivitatea dezvoltata vis- a- vis de sot si manifesta o serie de
sentimente, fantasme, contrare la ceea ce e in realitate- comportamentul
devine hipercalina, in special in public si pretinde ca sentimentele sotului sa
fie evidente, mai mult, incepe sa dezvolte sentimente de gelozie, de
posesivitate, de dependenta, nu poate lua o hotarare fara a fi discutata cu si
acceptata de sot.
4. Negarea, conversia si regresia
Negarea = refuzul realitatii la un mod radical si primar.
Experienta, trairea subiectiva existenta e absolut incompatibila cu cea
adoptata, cu ceea ce ar trebui sa fie.
Conversia = consta in dezvoltarea inconstienta a unor simptome
psihosomatice atunci cand experienta sau comportamentul dezvoltat e
absolut incompatibil cu cel adoptat.
Regresia = consta in adoptarea inconstienta, involuntara a unor
comportamente si atitudini infantile, specifice unor stadii anterioare de
dezvoltare. Aceste comportamente sunt reactii primare, imprevizibile,
neanticipate si neanticipative de tipul reactie de plans, violentelor extreme.
Tot aici apare si Simpatismul = adoptarea inconstienta a unor
comportamente confuze, nonresponsabile. Aceste comportamente au ca
efect focalizarea (centrul) atentiei celor din jur si atragerea simpatiei,
protectiei acestora. Se poate statua o relatie de tipul victima- tiran- victima
poate sa manipuleze pe ceilalti prin culpabilizari; ex. un sot are o aventuraminimalizeaza (au aceasta aventura, ar putea sa influenteze relatia de cuplu,
negand pot aparea o serie de simptome somatice de tipul hipertensiune, etc.

Anxietatea ca si simptome psihosomatice intervine imprevizibil,

necontrolat.Ca urmare, in comportamentul sau apar in anumite situatii
momente de iritare, agresivitate la orice refuz de a- i indeplini dorintele;
reactia e f. puternica: agresiv- violent sau depresiv prin retragere. Reactiile
de tip infantil (fara sa justifice inseamna regresie) il fac sa se simta
vulnerabil si deci dependent. Are nevoie ca ceilalti sa fie atenti la ceea ce
doreste, sa fie acceptat asa cum este si avertizat, protejat. El devine, deci o
victima cerand celor din anturajul imediat sa i se satisfaca toate dorintale
fiind f. exigent; mai mult nevoia de superprotectie ilface sa controleze
timpul celorlalti.
5. Subliminarea
= deplasarea impulsurilor, tendintelor de la o situatie- persoana, catre o
alta situatie- persoana (ex. sa- ti versi nervii pe cai de acasa pentru ca te- a
enervat seful si nu ai putut sa- i dai replica pe moment).
6. Disocierea
= consta in distantarea, separarea cognitiva si afectiva intre ceea ce este si
ceea ce ar trebui sa fie.
Provoaca o ruptura totala/ tinde catre o ruptura de realitate (ex. refuzul
mortii unei persoane apropiate).

Cursul 3
Definirea problemei/ simptomului in Consiliere
Problema = cauza care genereaza distanta dintre ceea ce este/
disfunctionalitate, comportamentul prezent dezvoltat si ceea ce ar trebui sa
fie functionalitate = comportamentul adaptat, eficient.
Intr- un anumit sens, problema poate fi considerata cauza eficienta a unei
problematici, disconfortul psihic/ tulburari de suprafata. Nu poate exista o
reactie dezadaptata, o traire negativa fara existenta unei probleme la nivel
subiectiv.
Comportamentele neadaptate in sensul precizat la inceputul cursului,
prezente la o persoana constituie fenotipul unei dinamici interne iar
problema reprezinta genotipul aceleiasi dinamici in sensul in care ea este
cauza/ generatoarea problematicii.

E imp. sa retinem ca aceeasi (in sens de analoga, nu idendica)

simptomatologie/ problematica poate avea la baza probleme diferite- ex. un
esec scolar- cauze: conflicte intrafamiliale, diferente culturale. Efectele,
indiferent de cauze sunt similare: culpabilizari, depresii, panica, etc.
Dpdv al caracteristicilor interventiei in C. pt. a reduce/ a anula disconfortul
(pt. a face ca distanta dintre disfunctional si functional sa se reduca/ sa
dispara) considera clientul se afla in situatia de a orienta; a oferi solutiile
in cele mai multe cazuri duce la un esec (sunt solutiile noastre pe o situatie
similara. Acest demers (intervine in C) pp 3 faze distincte: A. de explorare,
B. evaluare, C. terapie/ actiune propriu zisa.
A. Faza de explorare- in mod obisnuit in cabinet clientul isi expune
problemele vag si imprecis (ex. tot ce fac in acest moment e un esec, nu mai
stiu sa reactionez, am momente de panica, anxietate; lucrez intr- un colectiv
dar nu ma pot afirma, ma blochez cand incera sa fac ceva bun, hotararile se
iau peste capul meu. sunt trist dar nu stiu ce sa fac; sunt constant speriat iar
in sesiune am accese de panica si nu ma pot concentra.
Exista o serie de caracteristici ale acestei expuneri: tendinta de a generaliza
(tot ce fac, niciodata), tendinta de a exagera (ma blochez, e ingrozitor ce se
intampla), tendinta de a se descrie ca un neajutorat (sunt incapabil, nu
stiu ce sa fac, dati- mi o solutie).
Ca urmare in faza a. terapeutul trebuie sa permita, sa asigure clientului
posibilitatea de a- si descrie si defini operationalizand problematica cu care
se confrunta prin utilizarea unei tehnici care pp. raportarea la 3 instante
oarecum temporale: antecedente, comportamentale si consecinte.
Explorarea unei problematici prin aceste 3 instante obliga la un demers
terapeutic in 5 etape:
Prezentarea problematicii generale
Identificarea problematicii tinta
Descrierea comportamentelor actuale asociate problematicii selectionate
(definite)
Descrierea antecedentelor comportamentelor actuale
Descrierea consecintelor comportamentelor actuale
Fiecare etapa are o serie de caracteristici:
1. Prezentarea problematicii terapeutul e obligat sa explice clientului
import. identificarii problematicii si faptul ca in acest demers nu e singur, ca
vor lucra impreuna.

E f. imp cum se explica ac. lucru pt. ca majoritatea pop. vine in ideea de a
confunda psihologul cu avocatul/ judecatorul atat stiutor sau un medium. Ca
urmare, in aceste situatii fraza in care li se explica ca vor lucra pe problema
lor: Astazi vom incerca sa stabilim.....Voi incerca sa stabilesc impreuna
cu tine care sunt motivele pt. care ai venit aici si care reprezinta cauza
nemultumirilor tale, disconfortului, depresiei. In ac. scop ii vom pune o
serie de intrebari care vor permite clientului sa opteze pt. o fateta a
problematicii cu care se confrunta, cea mai acuta.
Sa nu se foloseasca termeni ce induc un disconfort suplimentar. Vom folosi
termeni neutri de tipul nemultumirii, dificultati pentru ca scad anxietatile si
rezistentele la actul terapeutic.
2. Identificarea si stabilirea problematicii scopul 2. e de a permite
clientului sa- si identifice problematica si sa opteze pentru un segment al
acesteia (sa se focalizeze pe un segment care devine tinta terapiei). In acest
scop, se identifica problematica generala, se selecteaza un segment si se
precizeaza antecedentele determinante pentru segmentul definit.
2.I pp o serie de intrebari: Ce te face in prezent sa te simti tensionat? Ce
te preocupa, domina in prezent? Care sunt cauzele/ situatiile
generatoare de disconfort, de stres?
Acest tip de intrebari ofera posibilitatea clientului de a avea o imagine
generala, globala asupra situatiei problematice. Ca atitudine si ca tehnici
folosite de terapeut- tehnica ascultarii active care inseamna reformularea
raspunsurilor exact ca in tehnicile de interviu comprehensiv si clarificarile.
Si ce e foarte important e atitudinea empatica si deschisa prezenta constant
Vom obtine o imagine asupra problematicii.
2.II Pasul urmator: a incerca impreuna sa ordoneze problemele cu care se
confrunta si sa stabileasca de comun acord de ce anume se vor ocupa pe
parcursul terapiei. Celelalte probleme raman de rezolvat intr- o etapa
ulterioara. Trebuie sa avem mai intai o tinta.
Pentru a putea selectiona problemele exista o serie de fraze de tipul: Dintre
nemultumirile cu care te confrunti care pare a fi cea mai importanta,
urgenta si cu care ai vrea sa incepem? Optiunea i- o lasam lui = se
implica, are controlul, se responsabilizeaza, isi ordoneaza si iti indica cauza
principala de disconfort care- l deranjeaza cel mai tare (ex. disconfort
somatic, angoasa relatiei de cuplu, etc).

In continuare se reprecizeaza tema discutiei (problema) si faptul ca

rezolvarea acesteia ar putea sa insemne o partiala rezolvare a celorlalte
(pentru ca e aceasta structura, o persona si problema lui sunt ca totalitate , un
intreg, sunt unice- si atunci esecul marital si, somatizarile cel mai frecvente
au aceeasi cauze, este aceeasi structura).
2.III. Pasul urmator: precizarea antecedentelor corelate segmentului
problematic decupat (fortand limitele) = terapeutul incearca sa- si ajute
clientul sa descopere care sunt situatiile, actiunile care au generat
problema respectiva sau stau la baza ei. Se urmareste descrierea
situatiilor inductoare (terapeutul sp. Mi- ai spus ca esti anguasat- preluam
cuvintele clientului- / frecvent speriat de singuratate seara- senzatia de
disconfort mai apare si in alte momente ale zilei? Raspunsuri frecvente:
da, si cand sunt in vizita la parinti, la slujba/ la teatru. E important sa incerce
sa explice ce simte in inauntrul sau, ce sentimente apar.
Urmeaza determinarea frecventelor lor: aceste sentimente/ trairi apar
frecvent? sunt constante/ mai exista si momente de relaxare? Un rsp:
Sunt constante, apar ca din senin?; sunt sau/sau si aflam intensitatea
manifestarilor problemei respective, cat de puternic e.
3. Etapa de descriere a comportamentelor actuale asociate problematicii
selectionate (definite)
Demersul terapeutic- scop = sustinerea clientului pt. a- si preciza clar
comportamentele concrete care se asociaza cu trairile sale negative
(anxietate, spre ex.).
Comportamentul asociate problematicii generatoare de disfunctii- pot fi:
extrinseci si intrinseci (tipuri).
Comportamentele extrinseci sunt vizibile, evidente, perceptibile, de catre
ceilalti (ex. agitatie, balbaiala, acte ratate etc).
Comportamentele intrinseci reprezinta totalitatea trairilor, aspectelor
invizibile pt ceilalti si care pot avea sau nu o relatie cu comportamentele
extrinseci.
Pentru a investiga comportamentele extrinseci se pun intrebari de tipul: Ce
faci, cum faci atunci cand te sperii, simti ca esti anxios, te cuprinde
anxietatea- clientului ii spui frica- Rsp: Nu pot face nimic; nu ma pot
concentra sa ma uit la TV, nu pot face fata rutinei zilnice, etc. Terapeutul
intreaba in continuare: Si cei din jurul tau reactoneaza (adica ei cred) in
vreun fel la aceste blocaje pe care le descri?
Rasp ar fi: da, mi s- a dat mai putin de lucru la serviciu
Trairile intrinseci, pt investigarea comportamentului intrinsec se apeleaza la
intrebari de tipul: Cum te simti in aceaste situatii?

Rasp: Uneori sunt disperat si apatic; alteori sunt agresiv; e greu de explicat,
nu- mi gasesc cuvintele, totul e amestecat, imi e greu sa accept faptul ca am
fost parasit; Uneori ma simt vinovat, alteori am senzatia ca mi s- a facut o
nedreptate- ac. e o descriere neclara. Se incearca o descriere nuantata a
trairilor enumerate de client: Ce vrei sa spui cand afirmi despre tine ca
te simti vinovat?
Pentru a sustine monologul interior se poate interveni astfel: At cand spui
ca esti blocat ce- ti vine in minte, la ce te gandesti? Rasp posibil: Ma
gandesc ca nu e vinovat
Se incearca si evidentiaza reactiile fiziologice, somatizarile, asociate
starilor de panica, anxietate, de angoasa (tahicardie, extrasistole- unii
asociaza, altii nu si atunci se induce = simti dureri de cap, etc).
Etapa a 4 a- evaluare, descriere, antecedente
Scopul = explorarea evenimentelor care preced trairile negative- se
doreste a se fixa existenta factorilor declansatori extrinseci si
intrinseci; ? pentru a determina factorii extrinseci = imi poti spune daca
exista o situatie, o persoana care se asociaza cu declansarea senzatiei de
panica/ sentimentelor de anxietate.
? pentru factori declansatori intrinseci- scopul evaluarii factorilor
intrinseci e pentru a fixa originea sentimentelor negative, de a vedea daca au
fost alte situatii mai mult sau mai putin asemanatoare cu cea in care se afla
acum in care el a reactionat identic. ? = ai mai trait, avut in alta situatie
(in copilarie, adolescenta, la scoala) acele sentimente, trairi de blocaj,
panica, etc.
Pentru a aduce in constiinta existenta unor trairi anterioare trairii
anxioase/ panicii/ blocajului puternic ?: Cu cateva momente inainta de a
intra in panica la ce te- ai gandit, ce ai simtit?
5. Etapa descrierea consecintelor comportamentelor actuale, asociate
problematicii.
Terapeutul incearca sa identifice cu climatul urmarile intrinseci si
extrinseci a comportamentelor disfunctionale, actuale asociate
problematicii.
Pentru a determina urmarile extrinseci = comportamentele vizibile,
perceptibile de altii, fol ? = Ce faceti dupa ce simtiti sentimentele de
panica, anxietate, etc dimin, scad? Aceasta stare de bine e vizibila in
comportamentul tau/ poate fi perceput de ceilalti? Rasp posibile: Ma simt
ca dupa un efort indelungat; ma relaxez si performantele mele la serviciu
sunt din ce in ce mai scazute.

Pentru a determina constientizarea consecintelor intrinseci a problematicii

terapeutul poate pune o ? de tipul: dupa ce diminueaza starea de panica ce
simti, ce gandesti? (gandul e de multe ori un afect: se ? intotdeauna ce
gandesti). Raspunsuri: ma simt descurajat, ma gandesc ca panica va reveni;
sunt epuizat; ma simt singur, am nevoie de protectie.
Faza de exploarare permite clientului sa descopere diferite fatete ale
problematicii cu care se confrunta. Obisnuit in aceasta faza nu se ajunge la
identificarea problemei dominante generatoare de panica (a spune: sunt
speriat ca sotia m- a parasit e o problema, dar de ce aceasta panicaexplicatii.
B. Faza de evaluare
Evaluarea = stabilirea discursului dintre comportamentele adaptate
(functionale, ce trebuie sa fie) si cele dezadaptate (disfunctionale, ce ar
trebui sa fie). Se stabileste problema C/ demersul terapeutic in C poate
avea o evolutie dificila in functie de teoria, tipul de tehnica terapeutica la
care adera terapeutul. In acest context vom defini conceptale de functionaldisfunctional din mai multe perspective: rationalista, adecvarea la
realitate, existentiala, psihologia experientiala si psihanalitica.
b.1 Dpdv al perspectivei rationaliste, comportamenul functional se
defineste prin absenta ideilor irationale care ar putea determina modificari la
nivel cognitiv, afectiv, motivational, atitudinal, comportamental.
Comportamentul disfunctional pp o serie de rationamente psihologice ca:
nimeni nu ma iubeste; toti au ceva cu mine.
b.2 Dpdv al perspective realiste, comportamentele functionale se definesc
prin absenta actiunilor, gestalturilor/ atitudinilor divergente sau
neacceptabile dpdv al regulilor si cutumelor comunitatii sociale si care au
consecinte antisociale, amorale, imorale. Iar comportamentele disfunctionale
se definesc prin prezenta unor actiuni care pot fi descrise ca antisociale,
eventual cu o incarcatura psihopata- ex. nu vreau sa mai vad pe nimeni, voi
vedea ce o sa fac, daca trebuie sa fur o sa fur.
Ac comportament sunt generate de o intentionalitate contrara prescriptiilor
sociale si au consecinte de natura antisociala.
b.3 Dpdv a perspectivei existentiale- comportamentele functionale se
definesc prin absenta sentimentelor de vid, de absurditatea propriei
existente; cele disfunctionale inseamna prezenta acestor trairi: viata mea nu
are nici un sens; sunt un ratat.

b.4 Dpdv a perspectivei experientiale- comportamentele functionale se

definesc prin existenta
toate experientele se integreaza la nivelul
personalitatii ceea ce permite ca persoana sa aiba o imagine de sine
structurata si unitara; Cele disfunctionare pp existenta unor experiente
neintegrate: Eu nu pot accepta un alt esec, nu e vina mea- evidenta
neintegrarii experientei, tendinta de negare si de proiectie (nu e vina mea),
sentimente ambivalente (uneori sunt agresiv, alteori ma simt vinovat- ma
acuz pe mine).
b.5 Dpdv psihanalitic- comportamentul functional = absenta mecanismelor
de aparare; Cel disfunctional- se defineste prin prezenta lor- ex. eu nu pot sa
actionez asa cum visez, fantazez; ma simt vinovat dar nu pot altfel fiind ca
asa am fost educat; asa cum visez, asa cum doresc = o pulsiune; asa am fost
educat- mec. de aparare; prefer sa fac astfel chiar daca nu- mi convine =
refulare.
Problemele din perspectiva celor 5 abordari:
b.1 Faptul de a fi abandonat de sotie e un esec refuza sa acorde dreptul
partenerei de a pleca; are certitudinea ca nu isi va gasi alta partenera;
b.2 Dificultatile de a decide si angaja in activitati sociale, de a se concentra,
cauta singuratatea si se izoleaza;
b.3 Apar sentimente de absurd, vid, fara scop (lipsa lui);
b.4 Experienta despartirii dezvolta sentimente ambivalente (violenta,
agresivitate).
b.5 Dificultatea de a gasi o noua relatie, a se angaja intr- o noua relatie.
In ceea ce priveste atitudinea terapeutului care duce la decuparea unei
probleme care sa reprezinte tinta terap. Exista reguli:
sa utilizeze un limbaj accesibil clientului fara a distorsiona realitatea
(vocabular bogat, doza mare de imaginatie)
atitudinea terapeutului e de intelegere, comprehensiune
va evita sa dramatizeze (vai ce s- a intamplat), sa interpreteze situatiile
care se descompune
trebuie sa arate disponibilitatea de a lucra, de a sustine clientul intr- un
demers comun al problemelor discutate
In cadrul C terapeutul are dreptul de a nu aborda o serie de probleme- frecv
exista 2 sit. de a refuza clientul: absenta competentelor in cazuistica si- l
reorientam (cazuri ce tin de psihiatrie) si atunci cand se constata prezenta
contratransferului (se rezolva problemelor terapeutului; exista o serie de
relatii contaminate afectiv).
Tot aici se actioneaza propriu- zis. C. etapa de terapie propriu- zisa.

Cum angajam intr- un astfel de demers- Exercitii: Un cuplu 47 ani, femeia;

42- 43 ani barbat; inainte de un posibil divort 15 ani de mariaj; 2 copii- un
student, un elev; el are o firma prospera; ea e casnica; anamneza referitore la
casatorie- rezulta ca: ea si- a dorit aceasta casatorie, a existat si un mic santaj
= un copil care a grabit putin casatoria; el declara ca nu se simtea copt in
momentul respectiv, e o casatorie contractuala; ea accepta o serie de relatii
extraconjugale ale lui dar nu afecteaza relatiile sexuale si afective dintre ei:
Conflictul generat de ultima relatie (o angajata a firmei) cu care sotia nu e de
acord; apeleaza la socrii, etc. facend- o publica pentru a rupe sotul spune:
m- ai facut de ras, ne despartim.
Cursul 4
Se discuta cu ambii parteneri odata.
Anamneze relatiei (in cuplu).
Descoperirea cauzei conflictului- de aici se trece la o anamneza
individuala, renuntam la a- i da solutii pt ca sunt ale noastre ca terapeut
(pentru ca astfel devenim un fel de Dumnezeu).
Apelam la reformulari (ca in interviul comprehensiv) = dam inapoi
mesajul, eventual precizandu-i.
C. etapa de terapie/ de actiune = in aceasta etapa se opteaza pentru o
stratebie optima pentru rezolvarea problemei expuse/ propusa de client (i).
Conceptualizarile diferite ale functionalului si disfunctionalului permit
multiple posibilitati de interviu intr- un caz particular. Putem utiliza o
restructurare cognitiva dintr- o perspectiva rationalista, o focalizare pe
probleme intr- o perspectiva experientiala, un modelaj comportamental
intr- o perspectiva realista, analiza viselor intr- o perspectiva psihanalitica,
etc.
Scopul = a reduce distanta dintre functional si disfunctional apeland
cand la o unica modalitate de terapie cand la o formula eterogena, in sensul
in care pe parcursul terapiei se utilizeaza tehnici psihanalitice, apoi o terapie
de orientare cognitiv- comportamentala, etc.
Optiunea pentru o terapie se face in functie de abilitatile noastre ale
terapeutului. Nu e nevoie sa lucrezi doar intr- un model terapeutic. In C, in
special, impletirea de abordari este etica eficienta si corecta.
Teoria nondirectiva

Cf ac teorii (Rogers), experienta subiectiva e realitatea intrinseca a

persoanei si reprezinta totalitatea experientelor traite constientizate sau
neconstientizate ale persoanei.
Experienta subiectiva e baza perceptiilor, interpretarilor, actiunilor,
cunostintelor sale si in afara acestora persoana nu se poate regasi.
Experientele subiective sunt in sine multiple si dificil de analizat. Atunci
cand clientul descrie o experienta subiectiva el incearca sa comunice
terapeutului totalitatea sentimentelor sale, a comportamentelor si a
experientelor traite (sau pe care le traieste in prezent) intr- o situatie
specifica si bine determinata.
Aceasta totalitate reprezinta o realitate intrinseca, cu alte cuvinte
constientizarea sentimentelor asociate unei experiente (propria
constientizare)- ex.: acum sunt trist ca urmare a unei despartiri; stau in casa,
nu ma duc nicaieri, nu vreau sa vad pe nimeni; m- am intalnit cu mai multe
femei dar sentimentul meu de singuratate nu face decat sa creasca cu fiecare
intalnire.
Acum sunt trist- e trairea prezenta; e depresiv- totalitatea sentimentelor
ca urmare a despartirii = situatie particulara; nu vreau sa va...=
comportamentul; totalitatea de experiente, trairi declansate = nu face
decat sa- mi declanseze o depresie si mai profunda.
Experienta se asociaza cu depresie si izolare si oricare experienta pe
aceasta linie (relatie de cuplu) adancind sentimentele sale depresive.
Clientul poate asocia o experienta mai veche care e contaminata sau
contamineaza afectiv trairile prezente. (depresia prezenta se extinde = nu am
fost niciodata fericita de cand ma stiu sau depresia e din trecut (reactie
contaminata de o experienta anterioara), imi e frica de oameni- situatia
prezenta, nu ma simt bine cand trebuie sa lucrezin colectiv, e o teroare cand
trebuie sa fac- comportamentul- vizite lungi si ma grabesc sa plec; m- am
simtit atrasa de un barbat si cand am realizat ca simt ceva, am fugit si m- am
speriat- consecinte.
Aceasta frica mi- a amintit de frica simtita fata de tatal meu (situatia din
trecut contaminanta) care venea seara in camera si ma mangaia; ma simt
vinovata, eram speriata (sentimente), nu puteam sa am nici o replica dar
simteam ca- l urasc (sentimente).
Relatiile ei sunt relatii care proiecteaza imaginea tatalui.

Pentru a putea evoca experienta subiectiva este necesara introspectia si

reflexivitatea. Experienta se caracterizeaza prin interioritate,
individualitate si potentiala constientizare. In ceea ca priveste
interioritatea experienta subiectiva e o traire care apartine persoanei, exista
in interiorul sau si nu poate fi externalizata si evaluata obiectiv decat printro procedura de constientizare. Aceasta experienta e absolut individuala, in
sensul in care apartine unei persoane si e efectul unei situatii, unui context
anume si nu este repetabil. (Contaminare = o influentare de catre o traire
anterioara si nu o repetare) si exista posibilitatea constientizarii trairilor
subiective (sunt bucuros, etc). Faptul ca experienta si trairea e individuala si
nerepetabila reprezinta baza/ justificarea actului de introspectie.
Deci, experienta subiectiva poate fi constientizata prin apel la
introspectie, foarte asemanator insight- lui (flash) pentru ca proc de retraire
a experientei e de fapt o noua experienta care nu e obligatoriu sa reprezinte o
continuitate prin raportare la experienta initiala.
Introspectia permite constientizarea experientelor subiective,
favorizand interiorizarea acesteia si permite persoanei sa vizualizeze
aceasta interioritate. Pentru a putea vizualiza e necesar un demers reflexiv.
Reflexivitatea consta in descrierea propriilor trairi, experientelor
subiective intr- un mod inteligibil pentru ei insisi. O astfel de descriere
presupune capacitatea de inregistrare rapida si de fidelitatea memoriei pentru
ca trairile apar sub forma de flashuri/ insigh- turi pe de o parte, iar pe de alta
parte pot fi cu usurinta destabilizate, alterate, deformate de efectele de reflex
ale constiintei.
In timp ce experienta subiectiva a unui eveniment poate fi reevocata ca o
informatie memorata obiectiv deoarece prin metamorfozare ea s- a
diferentiat de experienta subiectiva existenta. Spre ex. furia pe care am
resimtit- o saptamana trecuta vis- a- vis de x, exista implicit in conditiile in
care eu reusesc sa mi- o reamintesc: stiu ca m- am infuriat atunci, dar
totodata stiu ca nu mai sunt furioasa. Furia de saptamana trecuta exista in
constiinta mea si o pot compara cu faptul ca acum nu resimt furie fata de
aceasta persoana.
Experienta subiectiva in totalitatea ei e constientizata si interiorizata,
trairile din trecut si din prezent sunt evidente, diferentiate si reprezinta o
continuitate datorita capacitatii de a reflecta asupra lor si de a fi memorate (o
experienta subiectiva nu poate fi relatata fara o procedura de introspectie
care presupune constientizarea experientei, interiorizarea acesteia si
constientizarea imposibilitatii de repetare a aceleiasi experiente- sunt
angoasat ca urmare a plecarii sotiei mele, ma izolez si trairile mele nu fac
decat sa- mi creasca angoasa.

Odata parcursi pasii introspectiei, clientul poate reveni asupra experientelor

sale si sa o pozitioneze obiectiv. Pentru a putea evoca o experienta e necesar
sa fie interiorizata in totalitate, care interiorizare presupune capacitatea de a
depasi aspectele traumatizante si anxiogene implicate.
Rogers descrie retrairea experientelor astfel: aceeasi experienta se
metamorfozeaza, se modifica, se transforma; ea reprezinta o constientizare
care prin analogie cu memoria putem spune ca e de scurta durata ceea ce
evidentiaza importanta terapeutului care o poate percepe discursiv/ empatic.
Experienta in sine nu e analizabila, evaluabila; e imprevizibila, anormativa si
cu un ritm de evolutie absolut propriu. In acest sens, ea este profund
subiectiva, unica si dificil de comunicat mai ales din cauza instabilitatii
volatilitatii continutului sau dar situatia in care are loc o experienta e
reproductibila si prin urmare exista o cale de acces.
Pentru a putea evoca adecvat o experienta subiectiva e necesar ca
mecanismele de aparare sa fie nefunctionale (in absenta mecanismelor de
aparare- sa fie cat mai putin prezente)- in aceasta situatie nu exista un deza
intre experienta, constientizarea ei si memorarea actului de constientizare.
Acordul intre experienta, constientizare si memorarea actului de
constientizare reprezinta o unitate care presupune:
Sentimente de apartenenta
Responsabilitate
Capacitatea de a actiona in consecinta.
1. E corelativ cu capacitatea de a recunoaste si accepta experienta
constientizata, interiorizata si memorata ca apartinand sinelui- ex.
iubesc aceasta femeie/ barbat inseamna eu (e al meu ac. sentiment, eu sunt
acest sentiment si el nu poate fi in afara mea) iubesc aceasta femeie/ barbat
Implica absenta delimitarilor, granitelor dintre experienta constientizarii ei si
memorarii experientei.
Granitele sunt obisnuitele mecanisme de aparare care impiedica experienta
sa fie insusita, ea fiind astfel proiectata, refulata, rationalizata (aruncata in
afara).
2. Se asociaza cu atitudinea de responsabilitate- ex. eu sunt indragostit de
aceasta femeie, eu pot lupta pentru aceasta experienta. Opusul: absenta
responsabilitatii: iubesc aceasta femeie pentru ca e senzuala (apel la
stereotip); o iubesc pentru ca o scoate din minti pe mama (o deplasare
pulsionala).
Eu sunt singurul responsabil de aceasta relatie = in absenta mecanismelor de
aparare.
3. E un efect al 1 si 2; 1 si 2 genereaza actiuni corespunzatoare.

Daca eu iubesc aceasta femeie si sunt intrutotul responsabil pentru

sentimentele mele nu exista alta alegere decat sa ma port asa cum sunt, asa
cum sunt ceea ce inseamna sa- mi arat dragoste (vorbe, gesturi, tandrete etc).
Caracteristicile necesare pentru blocarea- deblocarea mecanismelor de
aparare:
Capacitatea de a constientiza si interioriza experientele indiferent cat de
traumatizanr ar fi acest demers.
Capacitatea de a evalua aceasta experienta in functie de un criteriu de
evaluare intrinsec.
Capacitatea de transformare, de evolutie corelativa, consolanta cu
modificari (constientizate si interiorizate)/ transformari care apar in
relatia de baza.
Ex. un baiat, 17 ani, vine la terapie insotit de tata, esec scolar; mama medic,
tata ofiter de cariera; mai are o sora descrisa de tata: mai mare, cumintica,
eminenta.
Istoria baiatului: schimba mai multe scoli (incepuse sa lipseasca = risc de
repetentie)- in scoala noua intra intr- o gasca si incepe sa lipseasca, intarzie,
sa nu invete- se schimba scoala- intra din nou intr- o gasca, incepe sa beaschimba scoala- evolutie pe aceasta linie si fura si bani; eu vreau sa plec in
legiunea straina, intrerup scoala un an, muncesc.
La o terapie cand trebuie sa vina singur, vine cu mama care spune: eram in
trecere (submisivitate).
Aplica CPI si MMPI- nu exista patologie.
Copil inteligent, se deschide si paraseste scoala.
Internat la psihiatrie, cand va iesi vom schimba scoala pentru ca mi- a
paradit firma, prestigiul= afirma tata.
Cursul 5
Anamneza
Ghid de anamneza aplicabila in mai multe situatii; psihologul urmareste prin
intrebarile ce le pune sa determine cauzele, originea simptomelor nevrotice
in detalii de ordin biologic; detaliile se obtin prin intrebari cu privire la
evolutia sa/ si prin asociatia libera, analiza viselor si a actelor ratate.
Date de identificare: nume, prenume, sex, profesie, loc de munca;
Motivele solicitarii asistentei psihologice (Pentru ce...?)
Se incearca a se stabili antecedentele psihopatologice personale si
heredocolaterale.

Se insista asupra stabilirii datei aproximative a aparitiei primelor

tulburari, a particularitatii situationale in care au aparut primele tulburari
psihice si pentru a fi mai corecti, primele senzatii de disconfort si pentru a
obtine mai clar o imagine asupra disconfortului = in ce situatie se afla?
conditiile in care a trait bolnavul psihic in perioada respectiva. Acest tip de
informatii se vor valida prin interviuri cu membrii familiei. Ex. discutii de
disfunctii sexuale- se va discuta cu partenerul.
Atitudinea psihologului are o importanta deosebita si ea trebuie sa se
modeleze in functie de varsta, sex, si starea psihica a pacientului.
Acest ghid de interviu se poate aplica de la adolescenta in sus; chiar si la
adolescentii cu tulburari psihocomportamentale se va discuta cu parintii
datorita relatiei de dependenta fata de acestia; mai mult, o serie de simptome
descrise de parinti nu reprezinta simptome strict obiective care sa reprezinte
o realitate psihologica ci sunt descrieri cu un grad mare de subiectivitate.
Copilul reprezinta problemele familiei pentru ca nu se incadreaza intr- o
serie de reguli ale familiei ce le considera normale. Pentru a obiectiva aceste
informatii vom ?: Care sunt activitatile, ocupatiile adolescentului in
vacanta si in timpul liber?; sunt sociabili/ nu; se pun ? si despre mica
copilarie si preadolescenta (perioada anterioara aparitiei problemelor).
Cand discutam cu un adult, atingem urmatoerele capitole ale unei anamneze
generale:
Ruta, evolutia profesionala- se intreaba de profesii exercitate anterior,
motivatia pentru aceste profesii/ locuri de munca si motivul pentru care au
parasit locurile de munca; relatiile cu membrii colectivului unde au lucrat;
daca au obtinut recompense/ penalizari; informatiile despre optiunile,
interesele profesionale inainte de debutul intr- o profesie;

Nivelul material, social si modul de viata actual- starea civila actuala si

situatia familiei de origine si daca au existat relatii anterioare momentului
anamnezei. E f imp de aflat de ce s- au rupt relatiile si ce il indeamna sa se
angajeze intr- o relatie noua. Intereseaza relatiile din cadrul familiei si inca
o serie de informatii care obiectiveaza aceste informatii: nivelul veniturilor
in raport cu cerintele proprii si ale familiei, locuinta, timp liber etc. care
toate pot fi surse de conflict; daca pacientul este barbat se pun intrebari
referitoare la stagiul militar (a fost perioada cea mai fericita din viata
mea- daca ni se spune astfel avem urmatoarele informatii: submisivitate,
protectie din partea programului din armata, etc.; a fost si bine si rau, am
facut mai multe pedepse- toleranta scazuta la stres, nu se supune regulilor.
Ex.: Evolutia profesionala- am schimbat 6 servicii, 28- 29 ani am vrut sa
plec de la mai prost la mai bun; mai bun are n justificari/ putem pp o
instabilitate, etc.; ~ - e vorba de relatiile structurate in familie, cerere si
oferta.
Comportament- comportamentele individualizate in imprejurimi ale
activitatii, vietii cotidiene- profesie, timp liber.
Proiecte, planuri, aspiratii, obiective (scopuri) urmarite, fixate in familie
si in viata profesionala si daca e o persoana care- si doreste o excursie in
jurul globului vs. o persoana care sta la TV si- si doreste pp gradul de
activism al persoanei respective.
Antecedentale heredocolaterale- varsta parintilor, actual, cand s- au nascut,
profesia si ocupatia, boli in familie (nu doar psihica ci si cronica), numarul
copiilor in familie si in acest context locul acestuia- frate mai mic/ mai mare;
relatiile cu parintii si relatiile dintre frati.
Antecedentele personale- locul in familie, dezvoltarea psihomotorie, modul
de achizitionare a limbajului, evolutia scolara, evolutia relatiilor
interpersonale din cadrul grupului: de aceeasi varsta, conflicte/ situatii
neconflictuale in care s- a cel mai bine, tot ceea ce inseamna viata sexuala de
la primele semne ale sexualitatii (cand s- a indragostit prima data- la
gradinita, in clasa I, samd); relatia de cuplu in adolescenta/ facultate si
stabilitatea acestora.
Anamneza tintita pe sexualitate

Intr- un cabinet pe probleme de cuplu si sexuale interviul initial are ca scop

determina evenimente care au semnificatie sexuala; o serie de intrebari
privitoare continutului sexual al viselor, dorintelor. E important a se preciza
daca au existat elemente deosebite de tipul: sarcini legitime, sarcini
nedorite, avorturi, eventuale violuri, incesturi (ultimile mai greu de obtinut
in primele intrebari). La interviu e bine sa se ceara pacientului sa faca o
descriere a tulburarilor existente (referitoare la sexualitate). Urmeaza o
serie de intrebari preliminare. In cazul in care tulburarile nu sunt cele ale
clientului care vine la consultatie o prima intrebare e: consecintele
disfunctiilor sexuale ale partenerului asupra vietii sexuale si asupra
partenerului. Daca subiectul e cel care are probleme- ?: consecintele
problemelor dumneavoastra sexuale asupra cuplului/ partenerului
dumneavoastra.
Se intreba in continuare: cum ati incercat sa rezolvati probleme. Daca
ambii parteneri au probleme/doar unul ? e: cand au aparut prima oara/
care e prima problema de care va aduceti aminte (e o ? neblocanta);
Daca au o imagine corecta asupra unei relatii sexuale normale?
La femei cu absenta imaginii corecte asupra relatiei sexuale care afirma ca
au frigiditati se ?: ce este orgasmul- se raspunde stereotip; se ? descrieti
senzatiile fizice incercate/ anterior, sentimente existente.
Daca problemele sunt ale barbatului, ? e mai directa: au existat vreodata
disfunctii ca ejaculare precoce, erectie incompleta; Daca da in ce
conditii?- privind o descriere a relatiei, a stabilitatii relatiei, receptivitatea
acestor disfunctii dpdv al aparitiei si o serie de intrebari referitoare la
contextul fizic (siguranta locului). Cat de veche e relatia sexuala? De cata
vreme a inceput relatia sexuala? Cum credeti ca trebuie sa fie relatia
intr- un cuplu? Care sunt relatiile care sunt importante pentru ca un
cuplu sa dureze?- variante de raspuns: sa ne intelegem bine, sa avem relatii
sexuale bune; ca si cuplu sa ne prezentam ca fiind impreuna, sa existe relatii
sociale. Aflam in ce masura sunt constienti si se responsabilizeaza de
importanta sexualitatii in cuplu.
Se ? despre metodele contraceptive si daca exista sau nu copii- scopul:
stabilirea unor imagini pe care o are pacientul, clientul asupra vietii de
cuplu.

Logic ar trebui sa urmeze intrebari privitoare la copilarie : unde v- ati

nascut, ati fost crescut de parintii dvs?, daca nu din ce motiv?, daca nu
cine v- a crescut si cat timp; urmeaza o intrebare: daca a existat o
incercare de fuga (ati incercat sa fugiti de acasa?), il punem sa
povesteasca ce s- a intamplat (contextul) incercand sa obtina daca situatia
respectiva s- a perpetuat. Fuga de acasa: a atrage atentia asupra lui (pentru ca
e ignorant si- i lipseste protectia).
Urmeaza o ? privitoare la impresia, imaginea pe care o avem asupra
pozitiei socioculturale a parintilor si a bunicilor insistand pe parinti- ?:
cum il vedeti pe tatal dvs? care e prima amintire? amintirea cea mai vie
legata de tatal dvs (acelasi lucru si pentru mama); observatia esentiala
despre familia dvs? O astfel de propunere, discutie ofera informatii despre
modelul familial, modelul parental al familiei de origine (care se poate
reproduce in noua familie).
Cat de credinciosi erau parintii tai? Daca a fost crescut in aceste valori
religioase?- e important pt. a obtine tabuurile sexuale (sa fie fecioara cand
se casatoreste).
Urmeaza o ? privind la elemente (valorile), ce au influentat cel mai mult
anii copilariei si adolescentei si anume: apartenenta etnica, moravuri si
norme sociale ale zonei in care a crescut, valori, norme ale familiei de
origine.
Se cere sa se descrie atmosfera din casa parintilor, relatiile dintre ei,
varsta; e important a sti daca familia de origine nu e impreuna/ s- au
despartit si de ce si cum a decurs ruptura dintre parinti. Parintii
reprezinta modelul, ruptura conflictuala inseamna un eveniment
traumatizant. Disparitia unuia dintre parinti si cine a crescut copilul; daca
mama se ocupa de copil = mai multe cazuri de nevroze la adolescenta si
crize de identitate sexuala; modelul educational- fetele au nevoie de
protectie; toleranta si permisivitatea parintilor vis- a- vis de copil; un tata
ajunge la structurarea unei identitati mult mai echilibrate; barbatii au mai
multe informatii cu privire la sexualitate. Daca au existat copii din casatori
anterioare si daca parintii au mai fost casatoriti? (protectia/ absenta ei
din partea parintilor).
Ce cred ei despre relatiile dintre parinti in momentul de fata- imaginea
parintilor in momentul de fata e important pentru ca exista un echilibru in
modelul parental.
Relatiile dintre frati/ surori- stabilirea atitudinii parintilor fata de copii
si fata de client si relatia lui cu ceilalti. Daca au simtit protectia parintilor
in copilarie prin raportarea la frati- parintii va aratau aceasta dragoste?
(imaginea lui despre pozitia in familie).

Urmeaza ? legate de debutul sexualitatii- ~ apare in jocuri: mama si copilul

(la 4-5 ani apare); care a fost atitudinea adultilor din apropierea dvs,
cand erau animale care intretineau relatii sexuale/ cand se difuzau filme
cu subiect erotic (e perceput ca interdictie; asta nu e voie!)
Toate aceste ? privesc descrierea tabloului valorilor, a modalitatilor in care sau structurat valorile adultului referitor la sexualitate.
In adolescenta- ?
De cine erati mai apropiat in perioada adolescentei, de mama/ de tata?
Ati putut discuta probleme legate de cuplu, de prima dragoste cu
parintii?
Pe cine faceati partasi si de ce?
pt barbati; femei- ? cu privire la anatomie si fiziologie in evolutie
? cu privire la apropierea de tip sexual (dragostea din copilarie, din liceu)
Se cer informatii privind nasterea- frigiditatile (99%) se datoreaza fricii de a
avea un copil, este o somatizare.
Facem bilantul actual al casatoriei si ?: daca e prima casatorie? Daca nu,
care a fost trecutul conjugal? Daca in relatiile anterioare au existat
aceleasi probleme? care au fost relatiile dintre dvs si partenerii (le)
anterioare? Exista copii dintr- o casatorie anterioara care locuiesc cu
dvs, in acest moment sau care nu locuiesc cu dvs. De cata vreme sunteti
casatorit? Cat a durat de la prina intalnire si pana la casatorie? Daca au
existat relatii sexuale inainte de casatorie? Daca exista o diferenta de
sexualitate inainte de momentul casatoriei si dupa- incercam sa stabilim
care sunt disfunctiile referitoare la viata anterioara.
Cursul 6
C. nondirectiva (continuare)
Caracteristicile persoanei defensive
Defensivul e caracterizat prin refuzul constant de a- si constientiza si si
interioriza propria experienta subiectiva. Implicit refuza orice asumare
de responsabilitate in raport cu aceasta experienta. El tinde sa
exorcizeze, sa indeparteze Eul personal, il proiecteaza si il percepe ca
exterioritate, ca neapartenenta.

Rogers sp ca defensivul este intr- un sens strain de el insusi, de propria lui

experienta.In aceste conditii experienta subiectiva fiind deformata/ negata e
compensata din elemente contrare/ disfunctionale prin raportare la valorile
interiorizate la nivelul Eului ideal. Spre ex. ma simt vinovat ca iubesc o
femeie, sentimentul de vina se datoreaza faptului ca experienta proprie,
subiectiva este in contradictie cu valorile sociale/ ale modelului parental
impus (femeia respectiva nu indeplineste conditiile impuse de aceste valori).
Valorile respective, interiorizate care nu permit acceptarea experientei
(acceptarea sentimentului de dragoste) ar pute fi de tipul: daca iubesti
aceasta femeie, barbat, noi parintii tai vom fi umiliti iar tu vei fi singur (a),
caci noi nu- l (o) vom accepta.
In cazul defensivului existential introiectiile, interiorizarile integrate la
nivelul Eului ideal pot fi multiple si diferite. Introiectiile sunt valorile
extrinseci impuse social, au un caracter preconceput, predeterminat,
sunt posibile preganduri care se asociaza/ se integreaza la nivelul unui
Eu ideal neconstientizat si neinteriorizat. Ca urmare, ele nu se pot
cunfunda cu Eul personal care reprezinta in cazul defensivului o
exteriorizeaza. Ex de comenzi sociale sunt:
o femeie sta acasa sa- si creste copiii;
un barbat responsabil nu se poate despartii de sotia sa indiferent de situatie
o relatie de cuplu neoficializata nu este permisa
a te casatori/ a concubina cu o femeie peste nivelul tau intelectual este sigur
un esec
a respecta traditiile, valorile familiale e un lucru sigur, securizant, de facut,
etc
un copil este suport la batranete
ca sa castigi bani trebuie sa furi.
In cazul defensivului existential introectiile sunt interiorizate la nivelul
Eului ideal si tind sa se disocieze de orice experienta care le contrazice.
Interiorizarile/ interdictiile sunt mesaje/ comenzi insusite de- a
lungul vietii si care fac parte din Eul ideal:- ex. asta nu se face; ar fi
trebuit actionat altfel.
Ele reprezinta intotdeauna un imperativ/ o conditie asimilata la nivelul
Eului ideal- avem imperative familiale (daca vrei sa- mi faci placere urmezi
dreptul ca tatal tau); conjugale (chiar daca nu ma iubesti trebuie sa ai grija de
mine); parentale (cand voi fi batran va trebui sa ai grija de mine).

Cand astfel de imperative ca si introiectiile sunt interiorizate, persoana

respectiva se afla in situatia in care experienta proprie se situeaza uneori la
polul opus raportarii acesteia/ in contradictie partiala, situatie in care el va
apela la o serie de mecanisme de aparare generate de faptul ca Eul ideal e in
pericol si se asociaza cu sentimente de panica, angoasa
Pentru a reduce trairile negative solutia unica este deformarea totala sau
partiala a propriei experiente prin aceleasi mecanisma de aparare. Dar
mecanismele de aparare nu necesita sa acopere total (sa blocheze, sa
capaceasca) constiinta si deci sentimentele de culpabilitate se accentueaza,
accesele de panica sunt mai frecvente si mai dese, Eul e traumatizat. toate
aceste simptome apartin fie tabloului depresiv, fie unei disocieri in planul
personalitatii.
In acest circuit in care mecanismele de aparare nu sunt eficiente intru totul,
nu reuseste sa asigure o stare de liniste, defensivul traieste sentimentul
epuizarii, epuizare ce se asociaza intr- o prima etapa cu angoasa pentru ca
sa se continue comportamentele de tip ambivalent/ caracterizat prin
imobilism. Aceste comportamente exprima incapacitatea de a se proteja de
propria experienta contrara valorilor Eului ideal, incapacitatea de a- si asuma
propriul Eu/ experienta subiectiva.
Ca urmare, asistam si la o reprezentare rigida a realitatii, comportamente de
tip dependent, incapacitatea de a actiona si de a corela, articula
hotararile cu actiunile corespunzatoare.
Interventia terapeutica se bazeaza pe reexperimentarea subiectiva care
consta in sustinerea defensivului, clientului in procesul de reexperimentare
a propriei experiente subiective, experienta ce include elemente
contradictorii generate de introectii si interdictii.
Retrairea experientei (reexperimentarea propriei experiente trebuie sa
ii permita constientizarea, asumarea si responsabilizarea experientei
fara ca acest demers sa se genereze sentimente de panica, deci demersul
trebuie sa fie resimtit ca siguranta, ca protectie.
Pot aparea mecanisme de aparare suprapuse caz in care e greu sa se ajunga
la comportamente adaptate. Finalul reexperimentarii subiective e
restabilirea independentei si in consecinta lichidarea Eului ideal si
inlocuire sa cu un Eu propriu.
Pentru a- i permite clientului sa retraiasca propria experienta terapeutul face
apel la 3 atitudini, strategii:
acceptarea neconditionata
incredere
empatie

I. Pp ca terapeutul sa accepte fara rezerve si retineri clientul; prin aceasta

atitudine, terapeutul isi suspenda propriile prejudecati, interdictii, introectii,
contratransferuri. El e obligat sa accepte defensivul asa cum este fara sa- l
judece, sa- l evalueze, sa- l moralizeze/ aprobe. Pentru ca terapeutul e
eliberatorul unui autoacuzat si nu judecatorul acestuia exista o serie de
deformari ale acceptarii neconditionate a clientului de terapeut care au o
serie de cauze:
deformari datorate unor interpretari rationale terapeutul gandeste: nu va
putea sa- si constientizeze problemele, capacitatile introspective- de
autoanaliza sunt reduse.
deformari datorate unor interpretari de tip cultural- nu va putea niciodata
sa scape de aceasta interdictie: nu pot sa divortez pentru ca sunt catolic.
deformari de tip sociologic- clientul nu va putea niciodata sa renunte la o
introectie de tipul clasa noastra sociala e facuta pentru a domina; rezistentele
sunt prea puternice.
deformari datorate reciprocitatii introiectiei- ea crede, e convinsa ca o
femeie trebuie sa stea acasa pentru a ingriji copiii; eu cred la fel
deformari datorate contaminarii existentiale- terapeutul gandeste: ea crede
ca avortul este o crima; eu cred, de asemenea acest lucru si o aprob, prin
urmare nu voi lucra aceasta problema
deformari datorate contratransferului- el ma face sa ma gandesc la tatal
meu, nu se poate face nimic.
Toate aceste deformari sunt gandite, nu apar in discurs.
II. Terapeutul trebuie sa manifeste incredere in capacitatea clientului de a
depasi situatia respectiva, de a se vindeca. El trebuie sa accepte a priori
existenta resurselor la client care- i permit acestuia sa constientizeze, sa
interiorizeze si sa exprime sentimente adecvate in raport cu propria
experienta subiectiva deformata. astfel privita II e o urmare logica a I.
III. Este abilitatea de a percepe- simti cu exactitate posibila realitate
intrinseca a clientului, modul particular care se misca intre introiectii si
interdictii ca si
in care blocheza constientizarea realitatii subiective
consolidand trairile deformate, defensive.
Tot empatic se pot percepe posibilele cai de descarcare a mecanismelor de
aparare.
Pasii reexperimentarii subiective (stadii):
Refuz si comunicare superficiala;
Evocarea propriei experiente trecute la modul altora si disocierea de
experiente prezente;

Constientizarea partiala si restrictiva a experientei subiective

deformate;
Concordanta sau congruenta intre constientizarea, interiorizare si
experimentarea sentimentelor ontologice referitoare la experienta
subiectiva.
Primul stadiu al terapiei caracterizat prin refuz si comunicare superficiala.
Clientul ezita si evita categoric sa evoce realitatea intrinseca (propria
experienta) ce e caturata de elemente contradictorii generate de introiectii si
interdictii. Eul ideal e traumatizant, e profund ranit, sentimente de
culpabilitate au.. blocanta si nu permit verbalizarae, exteriorizarea prin
cuvinte a trairilor. In majoritatea cazurilor discutia e superficiala si complet
exterioara trairilor care l- au indemnat sa inceapa o terapie.
Terapeutul e perceput ca o realitate amenintatoare si ca urmare clientul se
opune constientizarii experientelor subiective deformate.
Clientul poate evoca relaxat experientele subiective altora, dar si o serie
de experiente proprii traite intr- un trecut indepartat. Cele mai multe
experiente proprii n- au nici tangenta cu experienta prezenta, cu situatia ce la indemnat sa inceapa terapia. Schemele de constientizare isi opacitatile si e
evident refuz constientizarii realitatii prezente si deformate. In a doua etapa
clientu povesteste despre partener, partenera, amintiri f. vechi.
Daca evocarile experientelor proprii din trecut indepartat nu sunt
indepartat. S- a creat deschiderea pentru constientizarea experientelor
subiective care e la inceput imperfecta si asociata cu trairile de penibil. E
prima oara cand clientul se confrunta cu elemente experientiale
contradictorii celor prezente la nivelul Eului ideal. Aceata deschidere
genereaza sentimente de vina, culpabilitate si sentimentul ca e amenintat.
Eul personal incepe sa- si faca loc intre diverse experiente subiective
deformate.
Etapa finala- in care se realizeaza concordanta, depinde esential de masura
in care clientul se simte acceptat si inteles de terapeut. Daca e un client ce
are toate abilitatile- daca sunt indepartate trairile introspective sunt trairi mai
puternice experientele deformate sunt constientizate. Acceptarea experientei
subiective deformate ca fiind proprie permite dezvoltarea Eului personal si
asigra o imagine corecta asupra capacitatii sale.
Protocol

Un barbat alb iubeste o femeie de culoare; 35 ani, divortat, locuieste cu

parintii, lucreaza intr- o intreprindere de cateva luni somatizeaza (migrene,
tahicardii, tulburari digestive); dezvolta agresivitate fata de familie/ colegii
de serviciu- e iritabil, agresiv (apar necontrolat).
Stadiul 1
C: E ciudat nu stiu de ce ai venit, ~ sa va intalnesc; totul e bine;
T: Ai veni sa ma intalnesti.
C: Se pare ca cunosti o serie de tehnici, ajutandu- i pe oameni sa- si rezolve
problemele.
T: Ce vrei sa spui prin probleme.
Stadiul 2- clientul evoca distant o experienta pe care o atribuie altor
persoane.
T: Ai spus ca in medie se spune ca homosexualii sunt indepartati, izolati; ai
putea sa imi explici aceste lucruri
C: Da, de frica parintilor; ca nu sunt acceptati asa cum sunt- sunt agresivi
T: Daca am inteles bine, sentimente de culpabilitate si agresivitate exista si
la tine
C: Da, cam asa; imi amintesc ca eram copil si am trait acest seniment de
disconfort
C: sp. din cauza parintilor/ fuge in trecut
Terapeutul e empatic, manifesta incredere si pune o ?: Imi puteti explica?
Daca am inteles bine, sufereai?
Stadiul 3
T: Acum ceva in viata ta te face sa te simti bolnav
C: De cateva luni ma simt tensionat, nu stiu ce se intampla cu mine.
T: Poti sa imi explici mai multe?
C: Da, sunt momente in care ma simt vinovat si devin agresiv fara sa sti de
ce; simt ca nu am control asupra mea, imi face bine sa va spun.
T: Simti ca pierzi controlul asupra ta? Cum se produce concret in ultimile
luni?
C: Din cauza parintilor mei; ei nu pot sa ma accepte asa cum sunt la varsta
mea.
.
.
Constientizarea clientului- pe replica, este discontinua (faramitata si
ezitanta).

Terapeutul, ca tehnica, foloseste reformularea (ca la interviul

comprehensiv) pe afect care induce prezentul; foloseste si o clasificare (poti
sa explici mai clar?); foloseste 2 intrebari focalizante (poti sa fii mai clar?
cum se produce concret? apropo de frustrari).
Stadiul 4
T: Se pare ce nu e decat o relatie de prietenie intre tine si aceasta femeie. Am
inteles bine?
C: Sa spunem; ne place sa facem aceste lucruri, cand suntem impreuna ne
simtim bine; nu facem rau nimanui, e problema noastra.
T: Deci, te simti bine cu ea.
C: Nu simt cand trece timpul, pot sa stau ore intregi impreuna cu ea,
discutam de toate, nu simtim bine impreuna, ne relaxam.
T: Daca inteleg bine, nu faceti dacat sa va simtiti bine, sa discutati diverse.
C: E, nu e chiar exact. Ma atrage. Cand o parasesc nu doresc decat sa o
reintalnesc. E ciudat ma simt ca un copil cand sunt cu ea si cand ajung acasa
simt teama.
T: Asadar, cand ajungi acasa iti spui: este o mulatra, nu are nici un sens; nu
inteleg f. bine.
C: Eu simt ca o iubesc ca un nebun, cum nu am mai iubit niciocata pana
acum si asta imi face rau; dar nu pot sa nu ma gandesc la ea; dar e mulatra,
ce ar spune mama si tata.
T: Te inspaimanta, mama si tatal tau vor spune si te vor face sa ezitiin
aceasta relatie.
C: E surprinzator la varsta mea dar imi e inca teama de parintii mei, ma simt
vinovat pt ca intotdeauna vreu sa le fac pe plac; in fond ei au viata lor si eu
nu le dirijez viata; o iubesc pe aceast femeie si e problema noastra.
T: Cum te simti cand spui: iubesc aceasa femeie.
C: E ca si cum as avea dreptul s- o iubesc; ce se petrece intre noi ne priveste
si nu trebuie sa ma simt vinovat fata de parintii mei.
T: Tu nu vrei sa te simti vinovat fata de parintii tai? Ce inseamna asta?
C: Ei au dreptul sa nu accepte sentimentele mele; poate se vor schimba, eu ii
voi ajuta, eu ma simt angajat fata de ea si ma simt bine.
T: Te simti angajat?
C: In fine, ne- am gandit sa ramanem impreuna.
T. obliga la introspectie ce duce la constientizarea totala a experientei
subiective deformate; constientizarea duce la interiorizare,
responsabilitate, eliberarea de sentimente de dependenta fata de parinti
(de introiectie fara a dispare sentimentul de respect fata de ei.

T. a folosit:
am inteles bine, ce este- o clasificare
daca inteleg bine, nu faci decat te simti angajat- o reformulare de
continut
2 reformulari privitoare la sentimente: te inspaimanta, te face sa eziti?
ce vrei sa spui? sunt intrebari directe
reformulare- de continut
- a sentimentelor
clasificari
intrebari directe

Cursul 7
Reformularea sentimentelor (RS), clarificarea si empatia = tehnicile
I. RS determna, permite, asigura retrairea cu o mai mare precizie, mai
fidela a continutului unui mesaj exprimat verbal/ nonverbal de catre
client. R are 5 scopuri (cu relatie de consiliere) si anume:
Sa clarifice sentimentele si emotiile asociate unei experiente. Ca urmare,
fraza pe care o poate formula terapeutul e de tipul: eu nu stiu daca am
inteles bine, iti este frica sa nu fie parasit de perechea ta inainte de sfarsitul
saptamanii; e adevarat/ e corect ce am spus eu?
Sa asigure clientul ca terapeutul a inteles corect, bine sentimentele sale
(expuse): Replica terapeutului- de tipul: eu inteleg te simti speriat pt ca
sotia ta ar putea sa te paraseasca inainte de sfarsitul saptamanii.
Incurajam clientul in identificarea, constientizarea si exprimarea
propriilor sentimente, mai ales a celor cu conotatie negativa. terapeutul
sp: te simti iritat, nervos, agresiv pentru ca partenera ta doreste, vrea sa
te paraseasca inainte de sfarsitul saptamanii; poti sa- mi spui mai mult,
sa- mi descrii ce simti cand spui ca esti iritat, agitat, agresiv.
A invata clientul sa se raporteze la propriile sentimente, mai ales cand
acestea sunt negative (depresie, furie, agresivitate); replica terapeutului:
se pare ca dezvolti comportamente agresive sau simti agresiune fata de
sotia ta pentru ca ea vrea sa plece. ce crezi ca o sa urmeze? cum o sa te
comporti in viitor in aceasta relatie?

Tine de relatia client- terapeut- R. permite precizarea sentimentelor

negative pe care clientul le dezvolta fata de terapeut pentru ca demersul
terapeutic sa poata continua. Terapeutul sp: Te simt agresiv in relatie cu
mine pentru ca am lucrat impreuna intr- o relatie generatoare de
agresivitate. Am inteles bine?
Pentru a utiliza corect RS, terapeutul trebuie sa identifice corect cuvintele
afective care denomineaza sentimentele in mesajul verbal, apoi reactiile
mimice si pantomomice care reprezinta afect in ciuda faptului ca
discursul poate fi neutru (nici pozitiva, nici negativa).
E important ca terapeutul sa discearna corect intre afectele negative (furie,
frica, nesiguranta, agresivitate) si pozitive (bucurie) atat la nivel verbal cat si
mimica- pantomimic.
E important pentru terapeut sa atraga cuvintele ce exprima cel mai bine,
precis posibilele sentimente pozitive/ negative.
Se utilizeaza formulari de tipul: Tu te simti, pari a fi, esti la inceputul
fiecarei fraze, a fiecarei reformulari si la sfarsitul intrebarii: am inteles
bine, este asa?
Ex.:
C: Am 15 ani, sunt f nervoasa, agitata, pp ca sunt insarcinata.
T: Esti speriata (o emotie negativa, cu o specificare) pentru ca presupui ca
esti insarcinata la varsta ta (e situatia ce determina sentimentul de
anxietate, furie).
Cele mai frecvente erori ce se produc in utilizarea tehnici (RS) sunt:
confuzia intre idee- cognitiv- (continut, gand) si sentiment- afectiv
C: Sunt furios (sentiment generat de situatie- gandul ca va fi parasit-) pentru
ca celalalt vrea sa ma paraseasca.
T: Inteleg ca el vrea sa va paraseasca- accent pe ideea de abandon in loc de
sentiment (furie).
utilizarea unui limbaj necorespunzator in formularea trairii,
sentimentului expus de client
C: Imi e frica de caini.
T: Esti panicat (a accentuat- e un sentinent de o intensitate mai mare decat
frica) atunci cand esti fata in fata cu un caine.
a folosi un limbaj redundant in R
C: Imi e frica de caini.

T: Iti e frica at. cainii, in special seara, mai ales cand sunt mari, si cand sunt
din rasa Rottwailer nu sunt tinuti in lesa si mai sunt si negri- o eroare de
exprimare si o proiectie; terapeutul trebuie sa fie precis si sa nu brodeze pe
marginea cauzelor ce au generat sentimentul respectiv.
cand R se refera la un alt sentiment decat cel expus
C: Sunt trist pentru ca am picat la examen
T: Esti frustrat, furios pentru ca ai picat la examen
(sunt diferite tristete si agresivitate)
utilizarea R intr- un moment nepotrivit
Prin urmare, R nu se utilizeaza la inceputul terapiei pentru ca relatia
client- terapeut nu e bine statuata, stabilita si pot apare sentimente, reactii de
aparare. De asemenea, nu se incurajeaza nu se sustine clientul in
explorarea sentimentelor sale daca nu e pregatit psihic.
In general, in situatia in care mecanismele de aparare sunt inca puternice
nu reformulam/ daca se afla intr- o perioada de supraevaluat a
propriilor conflicte nu reformulam-> in ambele cazuri e de dorit sa se
reorienteze conversatia catre subiecte resimtite ca mai putin agresive
pentru ca astfel se reduc rezistentele.
E de dorit ca sa nu se utilizeze R f des. Se utilizeaza atat R cat si empatii->
toate tehnicile se utilizeaza combinat. O tehnica se foloseste in momentul
in care scopul propus pe parcursul terapiei justifica aceasta tehnica-> ex.:
scop: formarea/ sustinerea unor comportamente atunci R privitor la
sentimentele sunt neadecvate. Dar daca scopul e formularea sentimentelor
fata de cineva atunci R e de dorit a se utiliza.
Cele mai frecvente sentimente prezente intr- o terapie: bucurie, tristete, frica,
furie, agresivitate. Fiecare din aceste trairi pot fi denumite prin foarte multe
sinonime ceea ce permite o reflectare pertinenta a sentimentelor clientului.
II. Clarificare
C. intrebare
C. cu interpretare
1. Se utilizeaza atunci cand terapeutul doreste ca clientul sa explice
implicitul unei afirmatii ceea ce inseamna fie sustinerea acestuia intr- o
explorare mai detaliata, fie o autoverificare a terapeutului (daca a
inteles mesjul clientului).

Terapeutul are libertatea si obligatia de a alege directia spre care se indreapta

discutia (implicitul prezent in discursul clientul pe care doreste sa- l
transforme in explcit si sa- l clarifice astfel)-> formula utilizata in astfel de
situatie este: ati vrut sa spuneti/ se pare ca ...si urmeaza o formulare cat mai
exact cu putinta a implicitului asa cum e perceput de terapeut.
Ex.
C: Rezultatele mele scolare sunt slabe, nu stiu ce se intampla cu mine, ma
simt trist si nu ma mai intereseaza nimic din ce e in jurul meu.
T: Vrei sa spui ca rezultatele scolare te intristeaza atat de mult incat nu te
mai intereseaza nimic din jurul tau?/ Se pare ca fiind trist nu te mai
intereseaza nimic din jurul tau?/ Se pare ca nestiind care sunt cauzele tristetii
ti- o explici prin rezultatele scolare.
-> T a cerut explicitarea a 3 implicituri posibile:
impactul rezultatelor scolare asupra gradului de interes- dezinteres fata
de lume
impactul tristetii asupra gradului de interes- dezinteres fata de lume
impactul necunoasterii motivului tristetii care are ca efect rezultatele
scolare slabe.
Ex.: C: Nu vreau sa mai invat la statistica; urasc statistica, matematica, in
fond nu are nevoie de matematica, nu e important pentru mine.
2. C. cu interpretare pp asociere si sugestie:- se utilizeaza cele 2 tipuri.
Clarificarea asociativa- terpeutul sugereaza o cale posibila pt. a determina
asociatii intre sentimentele si gandurile, idei (afectiv- cognitiv)
Terapeutul la sfarsitul unei C pune o ? pentru a verifica daca asociatia pe
care el a propus- o e corecta (T: Eu nu stiu, presupun)
Are 4 forme:
C prin similitudine- se asociaza diferite sentimente
Ex.:
T: Ce simti in prezent pentru partenera ta, agresivitate se aseamana cu ceea
ce simteai saptamana trecuta cand vorbeai despre mama ta/ alta persoana?
Oare ce crezi despre acest lucru?
T. asociaza 2 sentimente de acelasi tip pentru a lamuri pertinenta
similitudinii.
Ex.

T: Ce gandesti tu despre aceste femei avand in vedere ca sunt posesive si

manipulatoare (asa cum ai zis). Seamana atitudinea lor/ simti acelasi lucru
fata de ele cu ceea ce simteai sau gandea tatal tau despre femei. Oare asa
este? (? de verificare)
T: daca sentimentele clientului sunt copieri ale sentimentelor tatalui.
C in care se folosesc aspecte contradictorii ale gandurilor/ sentimentelor
T: Ceea ce simti acum fata de tatal tau (mila) este/ pare contrar fat de ceea ce
simti tu fata de mama ta (dragoste). Este corect (e f agresiv), adevarat ceea
ce spun eu?
T a asociat 2 sentimente opuse (mila-> si dragoste)
Ex:
T: Ce imi spui referitor la avortul sotiei tale, faptul ca decizia lui e
explicabila, justificabila e in totala contradictie cu ce imi spuneai deunazi: ca
avortul e inacceptabil indiferent de circumstante. Imi poti explica acest
lucru?
T a facut o asociere a 2 sentimente contradictorii acceptare- nonacceptare a
avortului si o ? de clarificare.
C prin asociere temporo- spatiala
T: De fiecare data in ultimul timp imi spui ca esti anxios cand ramai singur
acasa (spatial) la sfarsitul saptamanii (temporal).
T: Doresti sa devii pilot, aceast dorinta a aparut asta vara cand ai plecat cu
avionul in Australia (spatial)
C prin asociere spatio- temporal cu trimitere la evenimentele trecute din
copilarie
T: Cand te intalnesti cu x esti la fel de frustrat ca in copilarie cand mama ta
te punea sa dormi dupa- amiaza. Este adevarat?
Terapeutul asociaza un sentiment trait intalnit in prezent cu unul trait in
trecut.
Clarificarea sugestiva are 3 forme:
C. cu interpretare sugestiva
C. analitic- sugestiva
C. de evaluare
A. este un demers de orientare. Terapeutul formuleaza explicit implicitul
formulat de client si ii sugereaza acestuia o directie de explorare.
Ex: C: Imi e greu sa discut despre despartirea de sotia mea.

T: Este greu dar simti nevoia sa povestesti. Oare este, ar fi o modalitate ca sa

te linistesti daca vei povesti. Poate te vei simti mai bine.
T exprima explicit si sugestiv 2 sensuri implicit: modalitatea de a te linisti si
poate te vei simti mai bine (explicit = imi e greu).
Implicitul = nevoia de a povesti despre despartire si nevoia de a te simti mai
bine.
B. are ca scop determinarea unei analize de mai mare profunzime, o
analiza tintita, dirijata spre o prblema.
T: Imi spui ca ai mai multe probleme acasa cat si la scoala, ca esti
dezorganizat, ca nu te poti concentra. Ai lasat sa se inteleaga ca exista o serie
de probleme in relatiile cu fetele/ baietii, ca exista probleme de ordin sexual.
Mie mi se pare ca ti- ai dori sa discutam despre comportamentul tau sexual
dar vad ca eziti.
T exprima sugestiv un implicit care apare vag exprimat catre sfarsitul frazei
care pare a fi ascuns intre esecuri scolare, dezorganizare, tulburari de atentie.
C. inseamna ca terapeutul evalueaza sub o forma sugestiva ceea ce
clientul exprima explicit si poate sa asocieze (-> depinde de o intelegere
intelectual a clientului; astfel foloseste descriptii, sinonime) un termen de
specialitate.
Ex:
C: Eu resimt o serie de rezistente in relatia noastra, sunt chiar agresiv/ simt
ca sunt agresiv fata de tine. Aceleasi sentimente le aveam fata de mama mea.
T: Asadar resimti o serie de rezistente, te simti agresiv. Oare nu e un transfer
si eu simbolizez autoritatea materna.
T- evaluarea se face pe o constructie explicita.
Empatia
E. permite terapeutului sa patrunda in universul intrinsec al clientului, sal inteleaga si sa comunice cu el.
E. in relatia de consiliere, terapie poate fi o atitudine fundamentala, o
modalitate de a fi in general nu doar in cabinet.
Prezenta E. permite sesizarea nuantelor si a compexitatii universului
interior al clientului. Poate fi un mod profesionist de a comunica pe
parcursul relatiei terapeutice.
E poate fi o abilitate care se poate invata intr- o oarecare masura, se poate
dezvolta prin exercitii sustinute (Kelly- E. are o componenta rationala).
E. pp dpdv tehnic 2 fatete integrate: afectiva si functionala.

E. afectiva pp a intra in rezonanta, a resimti precum celalalt. E. functionala

pp abilitatea de a comunica clientului propriile sentimente si totodata de a
explica aceste trairi si comportamente pe care le dezvolta.
Ex:
C: Am fost la mai multi specialisti (comportament) si nu m- am lamurit
(experienta). Nu stiu ( confuzie, incertitudine) de ce continui
(comportamant) aceste vizite, explorari dar ma simt foarte rau (experienta
unui sentiment). Trebuie sa- mi gasesc (comportament) un loc de munca.
Imi inchipui (o incertitudine asociata cu un sentiment- imi inchipui,
presupun = simt ceva), cred ca trebuie sa fac ceva.
T: Regula = sa nu- l lasi niciodata descoperit pe client
T: Nu e sigur (comunica ca intelege nesiguranta- sentimentul de
incertitudine) ca va pot ajuta sa va gasiti o slujba, pe care eventual sa o si
pastrati (transmite pozitiv o experienta anicipata) dar simtiti chiar daca nu
sunteti sigur (sentimentul de nesiguranta). Trebuie sa actionati intr- un fel,
trebuie (comprtamentul dorit- o dorinta) sa faceti ceva.
Se descriu 5 nivele (sunt simultane cu dezvoltarea) ale E. in relatia de
terapie:
Terapeutul nu comunica, nu exteriorizeaza (nonverbal) si nu empatizeaza
trairile pe care le percepe empatic. El e orientat spre a asigura clientului
starea de liniste.
Terapeutul nu comunica ce simte, nu exteriorizeaza, nu discuta despre
sentimentele, trairile percepute empatic dar terapeutul scapa de grija
securizarii clientului si poarta discutii la nivel cognitiv- e mai usor de
acceptat discutia pur rationala. T: Se pare ca nu te intelegi cu sotul tau,
pentru ca el a avut o aventura/ Iti e frica pentru ca.....-> afectiv.
Apar relatiile empatice primare in discursul terapeutului cand el face
cunoscut clientului ca a inteles trairile acestuia neuitand sa precizeze ca a
inteles si explicatiile si comportamentele pe care acesta le- a transmis (E.
functionala).
Reactii empatice de nivel superior; terapeutul interpreteaza corect si explicit
sentimentele exprimate de client si sugereaza o oarecare directie de actiune.
Implica reactii empatice de profunzime- terapeutul interpreteaza
comportamentele, sentimentele, explicatiile primite si indica o cale pentru ca
clientul sa inteleaga mai bine problemele cu care se confrunta si poate oferi
si indicatii de comportament, modalitati de a se comporta. Ex: C: Am
incercat sa ma inteleg cu tatal meu dar am fost descurajat, nu am reusit, e
intotdeauna foarte aspru cu mine.

Terapeutul:
Nivelul 1. de E-> raspunde: Sunt sigur ca aceasta relatie va merge bine
candva/ alta intrebare: De ce nu merg lucrurile bine intre voi, de ce nu va
intelegeti?;
Nivelul 2. de E-> raspunde: [Te inteleg (rational)] Parca nu te intelegi cu
tatal tau, nu a mers nici o relatie si iti e greu asa (o experienta);
Nivelul 3. de E-> raspunde: Esti descurajat (acrosul afectiv) pentru ca tu ai
incercat si pentru ca ai vrut sa te intelegi cu tatal tau, poate ai fi vrut sa faca
el primii pasi;
Nivelul 4. de E-> raspunde: Nu te- ai gandit sa faci tu primii pasi- o
sugestie;
Nivelul 5. de E-> raspunde: Esti descurajat pentru ca nu te poti intalni cu
tatal tau? Ai vrea sa o faca el? Ce ar fi sa o faci tu primul?-> e mai accentuat.

Cursul 8
Terapii nondirective
Sunt 5 nivele de empatie in relatiile de consiliere.
Empatia functioneaza doar la nivelele 4 si 5, finale.
Un nivel superior de empatie pp interpretarea sentimentelor implicite pe
care terapeutul le sesiseaza (le resimte, percepe) la client si explica
comportamentele explicite descrise de client.
Contrar tehnicii de interpretare care implica rationamente ipotatice
asupra/ a trairilor (Este asa oare?), interpretarea asociata cu empatie de
nivel superior reflecta realismul implicitului prezent la nivelul universului
interior al clientului. In acest moment empatia trebuie sa raspunda la o serie
de 5 probleme care se degaja din relatia terapeutica.
Scopurile empatiei la nivel superior:

Empatia trebuie sa raspunda unei ? existente implicit in discursul

clientului si sa exprime-> descrie explicit aceste raspunsuri
C: Obisnuit, sotul e linistit in relatia cu mine dar sunt momente cand se
infurie si ma bate, doar atunci cand ii pun prea multe intrebari. In acele
momente pierde controlul, devine amenintator si ma bate.
T: Cand te ascult constat ca- ti faci reprosuri pentru comportamentul violent
al sotului tau. Spui ca atunci cand pui intrebari ceea ce se intampla intre voi
resimti ca un lucru pe care- l meriti. Ma intreb cat de mult te respecti, iubesti
avand in vedere ca reactiile lui par a fi justificate.
T. interpreteaza adecvat implicitul partial exista in discursul clientului: Sotul
tau actioneaza corect cand te loveste, pui prea multe intrebari, cum te simti
impacata cu tine.
Empatia trebuie sa permita identificarea si explorarea temei explicit
formulate de client.
Temele = un set de comportamente (o tema comportamentala) in aceasta
directie/ un set de sentimente intercorelate (constituie o tema emotionala).
Ex.
C: Ma simt frustrat, ceilalti decid pentru mine, hotarasc ce am de facut, imi
selecteaza prietenii si uneori sunt dezamagit. Chiar mi se intampla sa traiesc
experiente pe care nu eu le- am hotarat.
T: Te simti frustrat pentru ca ceilalti decid pentru tine; iti place acest lucru
pentru ca e simplu; tu nu ai nici un fal de responsabilitate si daca ceva nu
merge iti poti permite sa critici liber.
In aceasta situatie T. interpreteaza dependenta ca o tema implicita al
nivelului universului interior al C. si ea poate fi rezumata ca rationament
nonverbal: Iti place sa fi dependent de altii , te simti protejat si iti poti
permite sa fi agresiv (-> depend. pe tema emotionala).
O dependenta pe tema comportamentala- ex.:
C: Tot ce fac e un esec, am senzatia ca eu insumi sunt un esec, profesia,
casatoria sunt niste erori.
T: Tu te simti ca o intruchipare a esecului, de ai ratat multe in viata. Mi se
pare ca ai invatat aceasta fraza si ti- o spui mereu: eu nu vad nimic, cand
incerc sa fac ceva gresesc, ca urmare e de dorit sa nu fac nimic.
T interpreteaza respectul de sine negativ/ autoprezent sa nege (imaginea de
sine negativa) ca o tema impicita a universului interior. Emotional se
rezuma: Faptul ca gandesti despre tine ca nu valorezi nimic iti permite sa nu
faci nimic, sa nu actionezi si sa te complaci in aceasta situatie.

Alt ex: ce inseamna acest lucru: - modelul e acelasi = nu actioneaza, dar

implicit spune: nu ma intereseaza acest lucru deloc.
Suntem in final de terapie. Empatia sa reuneasca experientele,
sentimentele si comportamentele explic. in discursul clientului intr- o
relatie cauza- efect.
Ex.
C: Este rau, sunt agresiv fata de partenera mea, ni ma pot apropia de ea, este
frigida, beau din ce in ce mai mult iar copiilor mei le este frica, se sperie de
cate ori ma vad beat/ certandu- ma cu mama lor.
T: pt. reunirea sentimentelor-> te simti si esti agresiv fata de sotia ta, bei; eu
cred ca tu bei pentru ca sti ca acest lucru o deranjeaza si vrei sa o pedepsesti.
Astfel ai controlul asupra ei.
Asociatia implicita (ration. T- lui)-> este: bei pentru ca te refuza sotia, este
frigida, si pentru ca astfel iti poti controla si copiii.
Empatia ajuta clientul sa ajunga la o concluzie proprie in functie de
sentimente, comportamente (tot reunind) de aceast data e concluzia nu
cauzalitatea.
C: Nu mai pot sa suport stilul autoritar al sefului meu; nu stie sa se poarte, e
grosolan el crede ca ma ajuta daca ma critica de fata cu toti colegii pentru
fiecare greseala pe care o fac. Mi- ar place sa lucrez in continuare acolo dar
este penibil, nu stiu ce sa fac.
T: Daca nu gresesc alegerea ta e dificila: fie iti pastrezi serviciul si te expui
la critici, fie ca discuti direct cu seful tau aceste probleme, fie ca pleci de
acolo ceea ce nu- ti convine.
T. interpreteaza concluziile existente implicit la nivel afectiv si
comportamental.
Empatia sustine clientul in interpretarea si intelegerea propriilor
comportamente, sentimente (autointelegere) dar acestea explicate vag/
intr- o maniera neclara si confuza.
Ex:
C: In ultima vreme ma preocupa problemele homosexualitatii. As dori sa stiu
care sunt cauzele, urmarile. Imi este usor, ma simt bine in relatiile cu
homosexualii, sunt sensibili, delicati, au multe informatii, sunt cultivati, eu
nu- i privesc, percep la fel cum o fac parintii mei, este descurajant.
T: Esti preocupat de homosexualitate, am impresia ca te simti atras fizic si
psihic de barbati dar te simti vinovat la ceea ca parintii tai vor spune despre
ei.

T. interpreteaza trairile implicite, avand ca scop depasirea starii de confuzie.

Implicitul discursului, ca de ob. neverbalizat este: Ceea ce spune este neclar
atunci cand discuti de homosexualitate. Te simti atras de barbati dar iti e
frica sa o recunosti fata de tine pentru ca aceasta recunoastere implica un
sentiment de vina prin raportarea la parintii tai. Ca urmare, hai sa discutam
acest lucru.
Referitor la Empatie- 2 greseli frecvente:
utilizarea raspunsurilor neadecvate situatiilor prezentate
falsificarea empatiei
pot fi:
raspunsuri/ replica tangentiala cu ceea ca spune clientul
raspunsuri- ? incarcata de agresivitate
raspunsuri tip, standard, cliseu
raspunsuri cu interpretare riscanta
raspunsuri ce contin o directionare neadecvata cu indicatii de
comportament
Ex:
C: Am probleme privitoare la propria sexualitate, sunt tulburat, se pare ca
identificarea mea nu e de gen, bine precizata, nu- mi invit colegele de scoala
in oras pentr ca nu- mi place, nu ma mai intereseaza, poate sunt homosexual.
T: rasp. tangential-> si daca am discuta despre altceva, cum ar fi
problemele tale scolare
o ? agresiva-> esti multumit ca esti homosexual?; apropo de cat timp
dureaza chestia asta?
rasp. cliseu-> atunci cand erai adolescent ai trecut ca noi toti prin probleme
de definire a identitatii; n- ai depasit varsta adolescentei, o sa- ti treac, nu e
grav, vei reveni la normal.
o ? riscanta-> ce resimti in acest moment nu e cumva un simptom asociat
dependentei materne; hai sa lamurim aceasta problema si orientarea sexuala
se va rezolva.
o directionare inadecvata cu indicatii de comportament-> ai probleme de
sexualitate, ar trebui sa te uiti mai mult la TV, sa te informezi, sa sti ce
inseamna heterosexualitatea si homosexualitatea, iti va fi de ajutor si nu vei
mai fi confuz.
Nici o reactie nu e empatica, mai mult fiecare ignora trairile clientului si se
refera la situatii nesemnificative.

se cunosc 3 situatii mai des intalnite:

raspunsul neadecvat, nepotrivit
C: Ma simt atras de o femeie si asta ma bulverseaza
T: Ai probleme cu orientarea sexuala, ar fi cazul (sa te gandesti) sa iei o
hotarare
refuzul, evitarea de a percepe empatic trairile clientului
C: Am probleme cu invatarea, cu scoala, sunt intr- o clasa cu colegi foarte
buni, hiperactivi, dar sunt si instabili
T: Ai probleme, nu reusesti sa comunici cu colegii tai.
repetarea mecanica a a mesajului primit de la client
C: Ma simt deprimat, si mama este batrana, baiatul meu se drogheaza, sotul
meu are o aventura.
T: Deci te simti deprimata pentru ca mama este batrana, baiatul tau se
drogheaza, sotul tau are o aventura.
Trebuie sa ne concentram pe masajul clientului, cu alte cuvinte pe
continutul emotional si cognitiv si pe elementele de comunicare nonverbala:
gesturi, intonatii ale vocii, privirea, pozitia;
Apelul la tacere in consiliere pentru ca se primesc mai multe
informatii posibil si se poate gandi asupra informatiilor primite de la client,
se poate reuni continutul afectiv cu cel cognitiv si cu tot ce inseamna
nonverbalitate;
Utilizarea raspunsului echivalent (nu identic) ca modalitate de a
reactiona la mesajul primit pe oricare canale;
Raspunsul dat trebuie sa fie scurt, concis si fara ambiguitati si sa
reflecte adecvat trairile resimtite empatic;
Evitati discursurile, dialogurile, explicatiile inutile pentru a nu induce
clientului, explicatiile si tririle noastre fata de acesta problema.
Utilizarea unui limbaj cat mai asemanator cu cel al clientului; in cazul
in care nu e posibil, fie explicam un termrn pe care presupunem ca nu
intelege, fie cerem explicatii clientului pentru a observa daca a inteles
varianta noastra (securizeaza).

Terapia de tip sociologic/ realism social

Conform acestei terapii individul este esentialmente social. Fiecare
individ dispune de o serie de trasaturi/ caracteristici potentiale care
determina comportamente. Adeptii acestei teorii considera ca trasaturile
potentiale determinante pentru dezvoltarea unor comportamente pot fi
in parte raportate la criteriile de validare sociala. In acest caz,
comportamentele asigura un statut de prestigiu si de putere.
Trebuinta/ nevoia de putere explicata astfel indiv/ persoana e
imperfecta si fragila, fragilitatea e inerenta cel putin intr- ul moment initial
conditiei umane si ea e cea care sta la baza structurarii complexelor de
inferioritate.
Odata structurate/ existenta compexelor de inferioritate
determina aparitia unor mecanisme de compensare, compensare ce
permite depasirea complexului de inferioritate si a fragilitatii initiale. Ea
are ca scop autodepasirea si tinde sa asigure un statut de superioritate prin
raportare la ceilalti/ la altii. Interpretata astfel, tendinta de a compensa e o
sursa pozitiva de energie in sensul in care impulsioneaza trecerea de la un
stadiu inferior la unul superior->astfel spus, transforma un complex de
inferioritate intr- un statut, sentimente de superioritate si asigura dezvoltarea
trebuintei de putere si prestigiu.
Aceasta evolutie ascendenta are loc intr- un anume context social,
ceea ce inseamna ca trebuinta de putere nu are o justificare personala, de
impunere a sa ca persoana ci o justificare sociala (persoana faca parte dintro comunitate, grup).
Persoana fiind o entitate sociala, o fiinta comunitara va incerca sa se
depaseasca pe ea ca un element al unei comunitati bine precizate.
Manifestarea comportamentala a unei trebuinte de putere se
structureaza intr- un stil de viata (-> constitue o modalitate specifica,
originala si personala de manifestare- exteriorizare- a influentelor care i- au
modelat comportamentul. Astfel, stilul de viata e similar unui Eu constient si
creativ. El asigura depasirea complexelor de inferioritate, e partial un
mecanism de compensare si e orientat catre valorile sociale si comunitare.
Stilul de viata fiind un concept unitar si unificator, o entitate coerenta, el nu
poate fi studiat decat ca o unitate, ceea ce inseamna ca inconstientul si
constientul sunt entitati indivizibile si necontradictorii.
Bandura si altii accepta inconstientul intr- un fel ca o entitate separata
-> Inc e o varianta de nonconstient/ de absenta constientizarii unor
experiente.

Neconstientizarea unor experiente nu se datoreaza unor

mecanisme de refulare ci unor deficiente de memorie si de intelegere. In
acest context, persoana adaptata social prin actualizarea trebuintei de putere
dezvolta comportamente validate, legitimate corecte social si implicit e
recunoscuta de comunitate ca o entitate cu valente pozitive (o persoana de
succes, un model de succes).
Persoana dezadaptata social nu reuseste sa dezvolte comportamente
legitimate social si e caracterizat de dezechilibru afectiv si social. Aceste
dezechilibre sunt: depresia, delicventa, marginalizarea. De ex. imaginea
de sine a celor dezadaptati social e una caracteristica (identitatii de esec)
perdantului.
Conform acestei teorii e cea care opteaza/ poate opta pentru un
comportament adaptat/ dezadaptat. Astfel daca el dezvolta comportamente
agresive, violente, interiorizate el este antisocial dar e optiunea lui. Fiind cel
care hotaraste propriul comportament, el poate sa- l modifice/ sa- l
elimine. Acest rationament e si pentru persoana adaptata social-> ea opteaza
pentru comportamente recunoscute social de comunitate ca fiind pozitive->
daca trece dintr- o comunitate in alta isi adapteaza conform valorilor din
acele comunitati.

Cursul 9
Terapia de tip sociologic

Utilizeaza 2 strategii in consiliere:

1. Intentionalitatea analitica
2. Restructurarea realitatii sociale
1. Are ca scop principal reeducarea (restructurarea) stilului de
viata caracteristic persoanei dezadaptate social (modificarea schemelor
comportamentale = scop in realitate).
Acest tip de interventie = reeducarea sociala e idiosincretica, demersul
incepe de la particular la general.
Consilierea are ca scop/ isi fixeaza ca scop constientizarea de catre
persoana a propriilor comportamente dezadaptate formulate/
fundamantate pe reprezentarile false si pe convingerile aleatorii si pe
inlocuirea lor cu comportamente adaptate/ mai putin adaptate social.
Pentru a obtine aceasta modificare de scheme comportamentale consilierul
analizeaza experientele din copilarie ale clientului, pozitia in familie si
analiza viselor. Se analizeaza rationamentele gresite si reprezentarile false
care sunt sursa unui stil de viata nonasumat/ nonresponsabilizat. Acesta e
demersul pentru a descoperii cauzele care au generat comportamentul
dezadaptat.
La baza unui stil de viata dezadaptat se regasesc cel mai frecvent 3
categorii de experiente:
a. Rejectarea de catre parinti, adulti
b. Pozitia ocupata in familie
c. Proiectiile, reprezentarile in viitor
a. Experienta rejectarii poate genera reactii dezadaptate pentru ca e
cunoscut faptul ca un copil pentru a fi acceptat, iubit, rasfatat, pentru a avea
sentimentul ca e protejat invata comportamentul care- i determina pe adulti
sa- i ofere aceasta protectie, comportament care se caracterizeaza/ care iau
aspectul intr- o faza initiala a unor mici tiranii, comportamente violente,
coportamente caracterizate prin negare, amenintare, manipulare, etc.
De multe ori capata forma unor somatizari prin care obtine protectia si ii
ajuta sa depaseasca sentimentele de depresie, disperare/ inferioritate.
Identificarea experientelor din copilarie pe care le- a trait ca fiind
negative si le- a interpretat ca refuzuri ii permit persoanei dezadaptate sa
cearna, sa inteleaga ce anume din realitatea sociala a stat la baza structurarii
unui anumit comportament.
b. Dinamica relatiilor parinti si copii ca si a relatiilor de fratie au
un rol important in structurarea unui stil de viata nonasumat.

Se pare ca primul nascut dezvolta comportamente mai degraba

caracterizate prin conservatorism, sunt mai socializati, al 2- lea nascut e mai
rebel, mai putin socializat, mai dezadaptat comparativ cu primul. Astfel de
afirmatii nu au fost validate niciodata stiintific, sunt rezultatul unui demers
observational.
Tot in demersul terapeutic se foloseste si analiza viselor ca o formula
de autointelegere a propriului Eu. In analiza viselor terapeutul ofera
posibilitatea persoanei dezadaptate sa descopere intentionalitatea, cauzele,
motivele reale ale comportamentului actual. Interpretarea viselor poate fi
considerat ca o strategie secundara in cadrul acestei terapii. Prin utilizarea
acestei strategii se incearca identificarea reprezentarilor si perceptiilor false
care au structurat/ au avut influenta asupra stilului de viata.
Acestei terapii este caracteristic faptul ca aprecierea, catalogarea
reprezentarilor, rationamentelor ca fiind false/ reale, pozitive/ negative
se face de catre terapeut (el isi asuma responsabilitatea pentru aceasta
interpretare). Dupa ce identifica perceptiile, reprezentarile le interpreteaza
ca pozitive/ negative, terapeutul purcede de fapt intr- un demers de
reeducare, reformulare.
Terapeutul este oglinda fidela si necontaminata; interpretarile sale il
sustin pe client in constientizarea faptului ca reactiile actuale se bazeaza pe
premise false. Constientizarea premiselor la nivel individual presupune
un mecanism, asemenea insight- lui, o descoperire la nivelul
interioritatii de mare profunzime. Constientizarea insight- lui ii permite
clientului sa- si inteleaga comportamentele la nivel general- global (e o
imagine de ansamblu) fara retinere si distorsiuni; terapeutul va sustine si va
intari aceste constientizari utilizand o serie de strategii asemenea jocului de
rol.
2. In privinta restructurarii realitatii sociale e asemanatoare cu
intuitia analitica dar se bazeaza pe o filozofie aparte-> cf. ei persoana se
naste cu 2 tulburari fundamentale corelate: trebuinta/ nevoia de a fi iubit
dar si de a da iubire, trebuinta/ nevoia de a fi respectat dar si de a oferi
respect. Fiind corelate nerealizarea uneia implica obligatoriu si nerealizarea
celeilalte. Impreuna ele formeaza baza trebuintei de identitate. Cu alte
cuvinte, identitatea inseamna 2 laturi: nevoia de dragoste si de a da dragoste
si autorespect. Nesatisfacerea acestor trebuinte-> dezadaptare; Trebuinta
de identitate are la baza si motivatia de individualitate, dorinta de a fi diferit
de ceilalti, de a fi iubit si respectat pentru ceea ce este.

Atunci cand aceste trebuinte sunt satisfacute, persoana se simte

valorizata si dezvolta o identitate adaptata, un stil de viata cu valente
pozitive. La polul opus se situeaza persoana dezadaptata-> trebuintele nu
sunt satisfacute si se structureaza o identitate de esec sau cu valente
negative.
Diferenta intre cele 2 identitati se poate stabili apeland la criterii de
tipul: a. modalitati de percepere a realitatii, b. gradul de
responsabilitate/ de asumare a comportamentului si conceptia asupra
valorilor de bine si de rau.
a. Realitatea se defineste/ reprezinta contextul social adica
societatea/ comunitatea cu legile, normele, valorile, obiceiurile sale.
Persoana adaptata social invata si dezvolta comportamente care pot
duce la satisfacerea celor 2 trebuinte primare si innascute cf. principiului
dau ca sa primesc, ceea ca inseamna un anumit grad de conformism.
Persoana dezadaptata social se caracterizeaza prin comportamente
nonconformiste, definite de normele comunitatii. Aceste persoane
violenteaza, incalca frecvent regulile societatii ceea ce il va pozitiona
marginal, pozitionare ce se poate asocia si cu sentimentele de izolare.
Marginalizat si cu sentimentul izolarii nu- si satisface cele 2 trebuinte
primare si dezvolta sentimente de esec. Pentru a atenua trairile frustrante,
traumatizante, el actioneaza impulsiv accentuand problemele de adaptare.
La nivel subiectiv, efectele acestor comportamente sunt de tipul
angoaselor, depresiilor, inchiderii un sine, sentimente de persecutie, de
izolare, toate putandu- se asocia cu somatizari si cu reactii de aparare.
Practic se intra intr- un cerc vicios: te simti rejectat-> agresiv (incalc.
regulilor societatii).
b. Gradul de responsabilitate a comportamentelor se refera la
nivelul in care satisfacerea trebuintelor proprii nu are repercursiuni
negative asupra altora. Adaptarea sociala pp echilibrul intre cerinte si
obligatii, ceea ce inseamna in plan comportamental reactiile conforme
cu asteptarile celorlalti.
Persoana dezadaptata social nu e apta sa respecte regula cine doreste
sa primeasca trebuie mai intai sa invete sa dea; Reactiile sale sunt
asemanatoare cu ale unui copil, imature caracterizate prin egocentrism,
lipsa de respect pentru trebuintele, asteptarile celorlalti. Este, obisn,
tiranic si utilizeaza toate metodele pentru a- si satisface propriile trebuinte->
metode: manipulare, agresivitate, intriga, calomnie, violenta pana la
comportamente deviante cu incarcatura criminala.

Obstinatia cu care refuza valorile sociale-> devine izolat si instabil

afectiv. Instabilitatea e baza reactiilor fata de ceilalti si cu ura lor fata de
sine.
Tehnica restructurarii sociale se refera la restructurarea
reprezentarii celorlalti a propriei reprezentari in acest context.
Modificand imaginiea proprie si a celorl se obtin bazele restructurarii
comportamentale astfel incat ei vor reactiona in respectul celorlalti si
implicit a regulilor comunitatii.
Modificarea reprezentarilor e procesuala si pp constientizarea,
anularea comportamentului actual si invatarea unui nou
comportament realist si adaptat care e matur, asumat, responsabil->
adeptii acestei teorii spun ca singura modalitate de modificare a
comportamentelor este exersarea noilor comportamente intr- o relatie
terapeutica.
Terapeutul e f. important si el trebuie sa dispuna de trasaturi- abilitati:
capacitate empatica, atitudine pozitiva, deschisa, toleranta, caracteristici
importante pentru ca in terapiile de tip sociologic, terapeutul este implicat
activ, el indicand si sustinand comportamentele adaptate. Angajarea
terapeutului nu inseamna rezonare la trairile clientului, dar el initiaza o serie
de discutii pe teme pe care el le considera importante pentru
modificarea comportamentelor. Clientul expune experientele sale, descrie
activitatile cotidiene, exploreaza, analizeaza sfera intereselor, identifica
idealurile, isi descrie trairile anxioase, opiniile si valorile personale.
Terapeutul fie va sustine anumite reprezentari, comportamente,
fie descrie, sustine idei contrare.
Expunerea propriilor rationamente de catre terapeut consolideaza
relatia terapeutica si favorizeaza un climat deschis si de respect reciproc.
Asta reprezinta un exercitiu de modificarea a comportamentului clientului.
Terapeutul trebuie sa demonstreze prin atitudinea sa ca ceea ce e
neacceptat social e comportamentul pe care persoana il dezvolta si nu
persoana in sine.
Clientul trebuie sa inteleaga ca ceea ce trebuie sa schimbe e reactia
si nu intentionalitatea-> pentru a obtine aceasta schimbare terapeutul
va avea o atitudine neta de refuz a comportamentelor ce conduc la
marginalizarea clientului-> aceasta pp confruntarea acestor
comportamente cu realitatea si degajarea/ specificarea contradictiilor, a
violentei si a agresivitatii lor.
Prin aceasta confruntare terapeutul permite clientului sa stabileasca
limitele schemelor sale comportamentale. Constientizarea limitelor ii vor
permite clientului sa inteleaga propria inadaptare si- i asigura o deschidere

catre schimbare. Terapeutul poate cere clientului sa judece in termeni de bine

sau rau propriul comportament, e de dorit sa faca acest lucru pentru ca doar a
constientiza propriile reactii fara a le asocia eticheta valorizatoare nu e
suficient.
Autoevaluarea propriilor comportamente antreneaza decizia de a
reactiona in conformitate cu cerintele sociale, astfel spus reactii care sa
respecte principiul dau ca sa primesc.
In aceasta etapa, clientul e apt sa- si modifice comportamentele dar nu
dispune de modalitati concrete de reactie (poate dar nu stie cum).
Terapeutul = valoare de mentor indica modalitatile, strategiile cei vor permite clientului sa adopte si sa integreze comportamentele
acceptate sociale.
Terapia e destul de rigida-> acum se adopta un plan de actiune ce
trebuie respectat. Terapeutul nu va accepta scuzele dar nici nu va apela la
comportamentele punitive ca mijloc de presiune. Apelul la pedeapsa va avea
urmari negative, intiparirea sentimentului de esec si de abandon. Atitudinea
terapeutului trebuie sa fie deschisa si se rediscuta planul de actiune.
Terapia de acest tip urmeaza 5 etape:
1. Crearea relatiei terapeutice;
2. Analiza comportamentului actual care presupune explorarea
situatiei generatoare de trairi negative si a comportamentelor
identificarii situatiei generatoare de trairi negative;
3. Evaluarea comportamentelor dezadaptate;
4. Stabilirea unui plan de actiune;
5. Implicarea, angajarea in aceste actiuni
Cursul 10
1. Crearea relatiei terapeutice;
Presupune stabilirea unei relatii de comunicare; terapeutul sa aiba o
atitudine deschisa respectand dezideratele modelului nondirectiv (expuse de
Rogers)-> acceptare diferita, empatie, atitudine pozitiva; el utilizeaza tehnici
de ascultare activa si clarificare pentru a permite clientului sa se angajeze in
aceasta relatie si sa- si descrie propriul comportament, trebuinte, o
autoanaliza intr- un climat de permisivitate.
2. Descrierea comportamentelor- pp 2 etape operationale:
a. Se exploreaza situatia/ situatiile generatoare de trairi negative/
sentimente negative (angoasa, izolare, depresie, confuzie etc.).

Terapeutul in incercarea de a explora va utiliza ? de tipul: Raportat la

ce-> te simti trist, furios, etc/ Imi spui ca te simti deprimat atunci
cand...,/ Ai putea sa- mi descrii contextul in care aceasta traire apare,
are loc? Raspunsurile clientului pot fi de tipul: La scoala cand toata lumea
ocoleste...; La sfarsit de saptamana cand stau singur acasa.
Terapeutul in acest moment nu discuta, abordeaza afectul, trairea
negativa, atitudinea ci isi construieste ? tintite pe situatie, eventual pe
comportamentele celorlalti ca elemente generatoare de disconfort.
b. In continuare se identifica comportamentele de raspuns ale clientului
in/ la aceste situatii.
? pot fi: Spui ca te simti alungat de prieteni, ca nu aveti activitati
comune, ai putea sa- mi spui cum te porti tu cu ei? Si o serie de alte ? care
sunt focalizate doar pe comportamentele clientului.
Terapeutul evita abordarea sentimentelor clientului. In mod obisnuit in
functie de modul in care s- a structurat relatia la inceput, la sfarsitul etapei
clientul reuseste sa descrie comportamentele generatoare de disconfort (ex:
Uneori sar la bataie, sunt agresiv si mai si injur; indiv. ce ar spune ii critic, ii
tratez ca pe inferiorii mei->Astfel de comportamente nu- i vor permite
persoanei sa- si satisfaca trebuintele de socializare (Ma simt izolat-> sar la
bataie).
3. Evaluarea comportamentelor dezadaptate
O etapa de evaluare a comportamentelor dezadaptate-> scopul e de a
sustine clientul in autoevaluarea propriilor comportamente si constientizarea
caracteristicilor lor.
Terapeutul poate ?: Imi spui ca- ti critici colegii ce urmari are
aceasta atitudine/ comportamente in rapoartele tale cu ceilalti/ Cum
reactioneaza colegii tai la aceste critci si implicit la tine?/ Daca tu te
izolezi de colegii tai cum se pot apropia ei de tine si cum te poti apropia
tu de ei? Scopul acestor ? este constientizarea de catre client a faptului ca
parte din comportamentele sale sunt dezadaptate (chiar daca aceasta
apreciere a noastra e ca majoritatea lor sunt dezadaptate trebuie lucrat pe
portiuni pentru a capata motivatie) si ca urmare ele nu ii permit sa
experimenteze o identitate de succes in relatiile interpersonale.
Clientul isi va constientiza efectele negative ale comportamentului
obisnuit prin mecanisme de tip insight. Ex: Ce ar trebui sa fac pentru a fi
acceptat de ceilalti?
4. Stabilirea unui plan de actiune;

Daca terapeutul constata faptul ca s- au constientizat comportamentele

dezadaptate si dezadaptative propune clientului(nu ofera solutii ci
precizeaza pasii) unplan care sa dezvolte comportamente adaptate care sa le
inlocuiasca pe cel rele.
Planul e de fapt o terapie de suport. Terapeutul are dreptul sa puna ?
directe, sa sugereze conduite adecvate doar in sensul precizarii, clarificarii
unor idei exprimate de client.
Atunci cand clientul identifica reactiile adaptate ele sunt sustinute de
terapeut prin ? referitoare la consecinte.
Planul de actiune e compus dintr- un ansamblu de
comportamente noi adaptate si care sunt exprimate clar, simplu si
operational. Trebuie evitata in aceasta etapa propunerea de catre terapeut a
unor comportamente/ suite de comportamente care risca sa scada motivatia
si sa demobilizeze clientul demotivandu-l.
5. Implicarea clientului
Atunci cand planul de actiune e operational terapeutul cere implicit
clientului sa- l respecte. Aceasta cerinta explicita poate suna: Asadar, va
trebui este de dorit sa faci asta si asta (ce clientul si- a precizat (a si
comport).
Nerespectarea conditiilor contractuale nu va fi penalizata, terapeutul il
va sustine in continuare pe client atunci cand greseste, discutand asupra
cauzelor care nu i- au permis/ sa dezvolte. Comportamentele adecvate,
adaptate ? vor fi de tipul: Ce te- a impiedicat sa....? Ce anume a fost bun
in felul tau de a fi...? Poti sa schimbi....?
Ex: Fata, 17 ani, prinsa furand in magazin de mai multe ori; tendinte
spre delicventa; un comportament dezadaptat; este condamnata, se stabilesc
sedinte de terapie; ca urmare, pentru crearea relatiei s- a cerut sa- si spuna
biografia, iar terapeutul a manifestat o atitudine empatica, utilizeaza
clarificarea; el pune o ? referitoare la scopurile, telurile pe care le are.
Aceasta ? poate fi: La ce visezi, ce- ti doresti cel mai mult in acest
moment?/ Ce te- ar face fericita, multumita? Raspunsul ei: Mi- ar place
ca ceilalti sa ma bage in seama, sa ma considere prietena lor, ma simt
parasita, ceilalti nu ma respecta.
In etapele urmatoare, ? se concentreaza pe situatiile
comportamentelor clientului; Ce faci ca ceilalti sa- si dea seama ca tu
existi? Rasp: Ceilalti descopera ca exist atunci cand fur, sunt iubita, toti
incearca sa- mi dea sfaturi, constat caceilalti stiu ca sunt acolo.
Clarificarea aduce beneficii clientului-> ? e: Furand obtii ceea ce
doresti? Rasp: In fapt imi doresc sa ma protejeze, sa ma iubeasca.

Se trece la stabilirea planului de actiune (-> considrer. ca clienta sia descoperit comportamentele dezadaptate). Prima ?: Ce ai putea face ca
parintii tai sa te iubeasca? Ce ar trebui sa faci ca sa fii iubita? Rasp: Ma
voi intoarce mai devreme acasa si voi invata; ni voi mai reactiona agresiv la
impunerile lor samd.
In etapa de angajament e foarte important sa se reprecizeze
comportamentele ce aduc beneficii clientului; in cazul in unor
comportamente deviante se poate si scrie planul respectiv.
In acest caz-> clienta spune: Sa nu mai fur, sa ma intorc mai devreme
acasa, sa invat? De cand vei incepe sa te porti in acest fel?
Strategiile utilizate in scopul restructurarii realitatii in cadrul
restructurarii de tip sociologic sunt: interviul si modelarea.
I. Interviul-> 4 tipuri de ?: a. deschise, b. inchise sau focalizate, c.
tintite, d. ckeck list.
Terapeutul utilizeaza ? inchise atunci cand doreste sa obtina o
informatie despre o anumita situatie iar ? e formulata astfel incat sa nu
permita decat respunsuri de tip da/ nu
a. ? deschise trebuie sa debuteze cu cliseul cand, unde, cum, de ce?
Ex: Imi spui ca esti trist, ca nu mananci, iti vine sa plangi...Cand ai
simtit prima oara?
? deschisa il ajuta pe terapeut sa diagnosticheze si sa evalueze pe
termen scurt problemele cu care se confrunta clientul. Ex: Imi spui ca esti
deprimat... Iti aduci aminte ce a declansat aceasta traire? Ai putea sa
imi descrii ceea ce simti? Cand esti trist cum reactionezi? Ai mai
discutat cu altcineva aceasta problema? Obtinem rasp la aceast ?-> Se
inchide suita de ? cu: Cum te simti acum?
? deschisa permite terapeutului sa obtina o informatie bine precizata,
cum s- a petrecut o anumita actiune, un anumit eveniment. Imi spui ca
felul in care se poarta profesorul cu tine e frustrant? Poti sa- mi descrii
ultima situatie mai recenta?
? deschisa permite terapeutului sa obtina informatii referitoare al
sentimente dezvoltate de client. Cum te- ai simtit dupa ce ai aflat ca tatal
tau nu e cel real, biologic?
? deschisa permite terapeutului sa afle cauzele care au generat
anumite trairi, comportamente, actiuni. Un ex: De ce te- ai simtit speriat
dupa ce ai discutat cu colega ta?
De ce dupa ce ti- ai parasit copilul ti- a fost greu sa discuti cu sotia ta?
? deschise permit clientului sa faca descrieri concrete, sa
exemplifice o serie de sentimente, trairi-> O ? in acest scop poate suna:

Imi spui ca iti este greu sa discuti cu seful tau; mi- ai putea exemplifica,
descrie ce se intampla?
? deschise orienteaza discutia la inceputul sedintelor/ deschide
sedintele-> Eh, si despre ce ai vrea sa discutam azi?/ Data trecuta mi- ai
povestit despre....putem relua? Data trecuta mi- ai promis ca o sa discuti
cu...Cum a decurs discutia?
b. Intrebari inchise- scopurile utilizate in aceste ? sunt: cautarea
unor informatii specifice, tactice, concrete- la nivelul sentimentelor (->
esti trist?), comportamentelor (-> ai discutat cu?), experientei (-> in
timpul discutiei cu...ti- ai putut spune punctul de vedere?), intentiilor (->
poti accepta ca nu poti ca..?), actiunilor (-> poti sa schiezi, sa sofezi),
potentialitatilor (-> ai putea sa conduci un grup/ sa nu te balbai cand
vorbesti cu o persoana importanta).
Cand dorim sa schimbam tema discutiei- Ai discutat despre relatiile
tale cu subordonatii putem discuta si despre relatiile din familie?
? inchisa se utilizeaza cand vrem sa ordonam discursul unui client
care sare de la un subiect la altul-> ? se face cu enumerarea tuturor
subiectelor despre care ne- a vorbit (Astazi ai vorbit despre emotiile de la
examene, despre dificultatile de a- ti face prieteni, despre efectele
timpului asupra....Sunt usor dezorientat, vrei sa discutam despre
frustrarea generata de faptul ca te- a parasit logodnica).
c. Intrebarile tintite sunt utilizate cand terapeutul doreste sa obtina
de la client o descriere amanuntita a unei experiente/ comportamente
Formularea ? e te tip semi- deschis, semi- inchis-> Ati putea sa....,
Oare...., terapeutul asteapta un raspuns concret, deschis, detailat. Ex de ?:
Spui ca esti depresiv de un timp incoace? Oare sunt si alti membrii din
familia ta care sufera de depresie? Ai putea sa- mi spui ce simti? (Spui
ca esti depresiv)/ Ce anume ar fi putut declansa aceasta depresie?
d. ? ckeck list ce permit terapeutului sa prezinte o serie de itemi care
pot fi adjective/ descrieri si- l provoaca pe client sa opteze pentru una din
variante.
Se folosesc acest tip de ? atunci cand clientul e total incapabil (cu
capul in nori) si nu poate raspunde la ? deschise si inchise din diverse motive
(dificultati de verbalizare, unui bloacaj emotiv puternic, o stare depresiva
acuta, dificultati/ nivel intelectual de tip borderlini care nu permite asocieri,
ignorarea completa a unor variante explicative-> ? suna: Imi spune ca esti

trist cauza acestei tristeti ar putea fi care...(Esti trist pentru ca nu

valorizezi nimic, Ai probleme sexuale, ai dificultati financiare, nu iti
place cum arati).
La sfarsit trebuie lasata varianta de a- si expune motivatia-> nu e
nici unul din aceste motive.
Terapeutul il invata pe client sa aleaga una din variante/ mai
multe.
Alt ex: (descriere de simptome) Imi spui ca esti trist? Care din
urmatoarele probleme le recunosti ca fiind ale tale? Adormi greu, nu- ti
mai place sa te intalnesti cu prietenii tai, ai probleme de concentrare,
esti iritabil, ai ganduri sumbre, plangi, te panichezi fara motiv, esti mai
degraba intolerant-> La sfarsit varianta de rasp: altele.
Clientul e provocat sa verbalizeze comportamentele sau/ si cauzele
starii depresive.
Exista o serie de erori produse in formularea unor ?:
Sugerarea raspunsului-> exista 3 tipuri de ? sugestive (a. ?
sugestiva cu mesaj implicit, b. ? sugestiva de tip asociativ, c. sugestiva de
tip etica parentala).
a. ? sugestiva cu mesaj implicit- o ? in care terapeutul ofera
raspunsuri prin intrebarea adresata si- l indeamna pe client sa
raspunda in varianta pe care el o propune.
Ex: T: Eu cred ca nu exista nici un motiv sa nu se respecte dietele
intrutotul. O persoana nu slabeste fie ca e lenesa/ fie ca e iresponsabila
(sugestia). Tu ce crezi?
Cel mai des agata raspunsul implicit (pentru ca nu doreste sa piarda
respectul, protectia terapeutului).
Dar exista riscul ca pacientul sa refuleze sentimentele negative fata de
terapeut-> refuari de tip: nu ma simt bine, sunt frustrat pentru ca terapeutul
generalizeaza, eu am facut tot ce se putea face si nu mi- a fost de nici un
folos nu sunt nici lenes, nici iresponsabil.
Agrearea solutiei terapeutice se asociaza cu debutul unui transfer
negativ.
b. ? de tip asociativ- in enuntul ?, terapeutul asociaza un
comportament, experienta, descris de client altei persoane la care s- a
facut referire in discurs.
T: Imi spui ca te doare stomacul, tatal tau a murit de cancer.
Durerile descrise sunt asemanatoare cu cele descrise la aceasta ?;
clientul = sunt induse sentimente de panica.

c. ? de tip etica parentala- presupune in enuntul ei un scurt si un clar

raspuns cu valuare etica.
T: Tigara e daunatoare pentru sanatate, nu ar trbui sa fumezi.
C: Raspunde pentru a nu pierde respectul terapeutului.
II. Modelarea
Presupune invatare-> terapeutul il invata pe client cum sa se poarte
in anumite situatii.
Invatarea presupune apelul la un model intermediar intre terapeut si
client (terapeutul nu se da exemplu pe el) si face apel la capacitatea de a
imagina a clientului.
Aceasta modelare presupune o conditionare verbala, exercitii,
exercitii, exercitiu imaginativ (ce ar trebui sa faca daca l- ar imita pe...)->
exerseaza comportamentul.
Isi imagineaza alte situatii (in care transfera comportamente) decat
cele stabilite initial (se extinde asupra altora).
Cursul 11
Consilierea conform teoriei gestaltiste
Conform teoriei gestaltiste comportamentele sunt caracterizate de 2
determinante: 1. actiunea (imediata, prezenta) care corespunde figurii si 2.
procesul de raportare a actiunii la experienta anterioara numita si fond.
1. Actiunea presupune (sau care contine) reflectarea la nivelul
constiintei a imediatului reprezentat prin obiective, anticipari,
sentimentelor, etc.
Acest ansamblu declanseaza/ activeaza un gestalt. Un gestalt e definit
ca o structura integratoare la nivelul careia sunt prezente reactii fizice,
ganduri, pulsiuni, convingeri, motivatii, etc.
Gestaltul permite integrarea experientiala a prezentului, a actiunii.
Constiinta nu poate opera fara acest reper/ cadru de referinta. Constiinta
opereaza cu si prin prisma gestaltului.
2. Raportarea actiunii la o experienta anterioara = se refera la
procesul de activare al gestaltului, proces ce asigura integrarea
experientelor prezente la nivelul structurii.
Cele doua determinante se pot discuta in termeni de 1. figura si 2.
fond.
1. Figura e totalitatea constientizarilor asociate prezentului si
poate fi expresia unui sentiment (sunt fericita ca...), unei dorinte (as

vrea sa...), a unei intentii (sunt hotarat sa...), a unei impuneri (ar trebui
sa...), a unei fantasme (am crezut ca..., mi- am imaginat ca...), a unei
actiuni (acum eu fac...).
2. Fondul reprezinta ansamblul introiectiilor care intr- o maniera
constienta/ inconstienta determina/ conditioneaza/ deformeaza/
modalitatile de raportare ale persoanei la figura.
Intr- un sens fondul se aseamana cu Eul Ideal (Rogers- teoria
nondirectiva), pentru ca la un anumit nivel al Eului Ideal se gasesc valori
extrinseci si mesaje imperative care ordoneaza Eul personal. La nivelul
fondului, la fel vom gasi valori, mesaje care ordoneaza tendintele generate
de figura.
Fondul include interdictii si libertati ce se exemplifica astfel: nu e
permis sa...= interdictie formala si generalizanta/ daca faci asa....ai dreptul
sa...= interdictie conditionala si circumstantiala.
Permisie formala si imperativa = trebuie sa faci asa...daca nu...;
Permisie conditionanta si circumstantiala = daca nu faci x...atunci
poti sa...;
Integrarea experentiala a celor 2 instante, fond si figura, asigura
structurarea unui tot organizat, simetric si indivizibil, care se numeste
gestalt.
Gestaltul bine structurat semnifica o figura organizata si structurata
aflata in concordanta cu fondul, astfel spus noncontradictorie, prin
raportare la valorile extrinseci.
Se disting 2 tipuri de integrare (integrarea figurii prin raportare la
fond): 1. segmentata si 2. holistica.
1. Poate fi in functie de intentionalitate (sunt fericit cu aceasta
femeie, vreau sa raman cu ea), de dorinta (imi doresc sa raman cu el, sunt
fericit cu acest barbat), de actiune (sunt fericit si voi ramane cu), ca
proiectie (sunt fericit pentru ca mi- am inchipuit- o asa).
2. Presupune contopirea trairilor afective asociate figurii cu
experientele specifice fondului.
Indiferent de tipul de integrare, ea presupune o serie de raportari ale
elementelor figurii la structura/ valorile preexistente la nivelul fondului.
Aceste suite de raportari (e o procesualitate ce asigura reglarea si care are
mai multe etape:
a. O prima etapa a integrarii experientiale e contactul cu figura.
Trairile afective asociate acestui contact sunt generate de experienta
personala/ de ceea ce reprezinta figura prin raportare la gestaltul existent.
Astfel se pot declansa fie trairi negative, de resentimente care se manifesta
sub forma culpabilitatilor, agresivitatii/ a somatizarilor.

Aceste manifestari se asociaza cu mecanisme de aparare ce pot fi de

tipul refularii, negarii, rationalizarii, proiectiei.
b. Consta in explorarea elementelor care apartin fondului
(gestaltului preexistent cu scopul identificarii noilor experiente elemente
dezintegrate prezente in figura.
Caracterul dezintegrativ al experientelor noi se origineaza in
conflictele/ neconcordantele existente la nivelul inconstientului. Pentru a
elimina aceste conflicte persoana se confrunta cu o problema de tipul: Care
sunt introiectiile prezente la nivelul gesteltului care ma impiedica sa nu
declansez sau sa elimin agresivitatea, culpabilitate, tensiunea sau
rezistentele, atitudini defensive, etc.
Ex: o expresie a dezintegrarii la nivelul figurii (a experientelor).
Ma simt vinovat ca iubesc aceasta femeie; ma simt tensionat,
speriat, confuz...
Posibile experiente generatoare de dezintegrare la nivelul figurii,
implicit a intregului gestalt pot fi: pentru ca familia nu ar acceptat- o; pentru
ca societatea nu accepta ca un barbat sa se casatoreasca cu o femeie mai
mare ca el cu 10 ani; pentru ca face parte dintr- o familie cu un alt nivel
cultural fata de a mea; pentru ca acceptarea lor ar insemna acceptarea
valorile acestei familii; pentru ca oficializarea relatiei te va rupe de prieteni,
te va impiedica sa te realizezi profesional, pentru ca iti va fi rusine.
Apare o dezintegrare la nivelul personalitatii in momentul in care
persoana confrunta experienta prezenta, figura cu o serie de introiectii care
contrazic sentimentele, dorintele, aspiratiile, etc. si care stau la baza
(contradictiile) nu doar a relatiilor dezadaptative actuale ci si a unei intregi
serii de comportamente dezintegrate cu reflexe negative la nivel afectiv.
c. A treia etapa a procesului; persoana se angajeaza intr- un dialog al
carui scop stabilirea pozitiei celor doua instante (o ierarhie).
? radicala si imperativa ce se pune acum este: Ce este mai important
pentru mine, sa traiesc in functie de valorile introiectate sau in functie
de aceasta experienta? Daca experienta actuala (sau figura) se impune
atunci valorile introiectate se vor subordona si asistam la un proces de
integrare holistina care defineste un gestalt neconflictual care s- ar exprima
Eu simt (la nivelul figurii si al fondului) acestor sentimente, dorinta simt
un tot integrat si neconflictual-> acest discurs semnifica integrarea si
interiorizarea tuturor comportamentelor figurii prin confruntarea cu elemente
prezente la nivelul fondului.
Exista insa cel putin inca alte 2 variante: un fond imperativ si
amenintator, nu face asa pentru ca...vei fi manipulat de familia ei,
pentru ca familia ta nu va accepta niciodata; a doua varianta e aceea in

care figura e imperativa, competitiva si dominatoare-> discursul ar

suna: manipularea afectiva ale acestor femei, nu ma vor impiedica
interdictiile sociale/ religioase, sunt singurul responsabil de ceea ce face;
in aceste cazuri nu exista integrare, asistam la dezintgrare.
Cand conflictul dintre cele 2 instante s- a rezolvat intr- una din
formele posibile se asista la o serie de modificari comportamentale care pot
fi adaptate si adaptative in cazul in care integrarea figura- fond s- a realizat
holistic/ dezadaptate atunci cand una din cele 2 (figuri sau fondul) o domina
pe cealalta. Comportamentele dezadaptate si dezadaptative se intalnesc/
caracterizeaza persoana dezintegrata experiential, persoana fiind incapabila
sa impuna la nivalul gestaltului noua experienta si e dominant de introiectiile
prezente la nivelul inconstientului destructurat.
In consecinta, el va fi obligat sa dezvolte o serie de rezistente, sa se
apere ceea ce inseamna dezintegrarea Eului personal care e invadat de Eul
ideal, trairile de tipul culpabilitatii, angoasei, etc. se vor consolida,
comportamentele vor fi pe masura, dezadaptate, dezintegrate.
Atunci cand se opteaza pentru introiectii in defavoarea confruntarii
figurii cu fondul, persoana dezintegrata, experiential alege calea unei
protectii nondiscriminative ascunzandu- se in spatele unor valori asimilate
care- i permit o evolutie fara responsabilitatii.
Ex.: Eu fac numai ceea ce ceilalti spun ca e bine sa fac.
Valorile asimilate se refera la prescriptii, norme, ritualuri, asteptari
asociate rolurilor: ideologii, prejudecati si credinte care vin pe
constientizarea elementelor figurii implicit si interiorizarea acesteia si
actiunii, comportamentele sunt de tipul ritualurilor, credintelor, etc. In fapt,
persoana dezintegrata, experiential e un asimilator de valori care- i dau iluzia
dreptului de a actiona si ii asigura senzatia dreptului de legitimitate cautata
prin diferite subterfugii.
Este posibil ca un ansamblu de expresii prezente la nivelul figurii sa
se identifice complet (prin conformism eventual sau prin ritualizarea sau
prin determinism inconstient) cu sistemul de valori permise/ interzise
introiectate la nivelul Eului ideal si care se ascunde in fondul gestaltului.
O astfel de identificare anuleaza, elimina posibilitatea interiorizarii
elementelor noi figurii, aceasta identificare permite fondului sa asimileze
figura nediscriminativ in totalitate (Ex.: Bush: fondul = toata lumea araba e
rea, sunt teroristi, figura = Saddam).
Din acest proces de asimilare Eul personal se pierde in Eul ideal si nusi va asuma actiunile, nu se responsabilizeaza si ca urmare actioneaza in
consecinta.

Aparent subordinarea figurii de catre fond in cadrul unui gestalt

inseamna armonie precara; deci, o serie de elemente ale figurii raman
independente. Aceste elemente sunt/pot genera dezechilibre si pot provoca o
criza experientiala cu urmari profunde si de lunga durata. Morfologic atunci
cand fondul inghite, inglobeaza figura putem discuta despre un gestalt
perfect dar in acest timp este cel mai imperfect gestalt. Spre ex: putem
spune: sunt fericit pentru ca ceea ce- mi doresc e conform cu ceea ce am
dreptul sa realizez, pentru ca ceea ce am dreptul sa realizez e
corespondent cu ceea ce imi e permis sa realizez, pentru ca ceea ce fac e
conform cu ceea ce nu- mi e interzis. Ex.: fac ce- mi este permis.
Asistam astfel la o depersonalizare completa, Eul personal e o umbra
a Eului ideal si pare a fi in perfecta armonie cu el insusi. Lucrurile nu stau
asa si ca urmare apar o serie de somatizari, alte mecanisme ce asigura o
oarecare adaptare.

Strategia de interventie in consilierea de tip gestaltist

Scopul acestei interventii terapeutice e de a schimba raportul figurafond si sa impuna figura.
Fazele interventiei terapeutice:
1. Persoana dezintegrata experential intampina mari dificultati in a
constientiza trairile asociate unei actiuni, trairi de tipul dorinta, intuitie,
fantasma. Ca urmare terapeutul va utiliza in aceasta etapa tehnica aici si
acum. Gestaltistii lucreaza pe exterioritatea ce se impune interioritatii.
Tehnica aici si acum consta in fortarea constiintei clientului sa
mentina si sa consolideze, contactul cu figura ca element al unui gestalt
in formare. (Aceasta tehnica nu lasa fondul sa asimileze figura; mentine
prezentul). In cest scop, clientul e invitat sa foloseasca la inceputul frazelor
expresii de tipul: aici si acum, in acest moment; eu resimt, eu simt, eu
intentionez, eu doresc, eu vreau, eu visez aici si acum. Aceste expresii/
forme induc o aruncare in prezent si totodata il provoaca pe client sa expuna,
sa verbalizeze propriile trairi asociate unei figuri.
In contrapartida trebuie sa discutam despre expresiile contaminate (la
nivel de limbaj) care dezorganizeaza trairile prezente, sunt generate de fond,
se opun integrarii noilor experiente si care trebuie indepartate din limbajul
clientului. Asadar terapeutul insista pe reformulare cand apar astfel de
expresii contaminate-> ex. noi;-> verbele din trecut care exprima
autoanaliza (Eu ma ? ce am facut ca sa ma simt astfel) sau interpretarile

indirecte (sunt gelos), proiectiile de tip tu (tu vrei sa...eu ma mai gandesc),
autoanaliza standard (eu cred ca am multe de facut...ca urmare ma
angajez) sau imperativele personalizate (ar trebui sa fac) sau premisele
nediferentiate (toate blondele sunt frumoase).
Prin eliminarea acestor expresii si inlocuirea lor cu cele care evoca
prezentul, de tipul aici si acum se restabileste contactul cu propriile
trairi declansate de figura, de actiune, de noutate.
Ex. de protocol
T: Simt ca esti incurcat, parca te ascunzi si joci un rol; esti un personaj
dintr- o piesa de teatru.
C: S- ar putea sa fie adevarat dar noi toti avem ceva de ascuns, toti
suntem un fel de personaje care ascun ceva. (depersonalizare si
generalizare-> il impiedica sa spuna ca are ceva de ascuns isi mascheza
trairile).
T: Generalizezi atunci cand spui toti suntem niste personaje care ne
mascam trairile. Ceea ce inteleg eu ar trebui exprimat astfel: eu ma simt
acum si aici ca un personaj care se ascunde, care- ti pune o masca, am sa te
rog sa folosesti la inceputul frazelor cuvantul Eu; de asemenea sa inserezi in
fraza cuvintele acum si aici acolo unde crezi ca se potrivesc; Reformuleza
ceea ce mi- ai spus inainte, folosind cuvintele: eu, acum, aici; daca nu poti
pentru ca nu e adevarat ceea ce spun eu atunci spunem: eu nu sunt un
personaj care mascheaza acum, aici ceea ce este in realitate. (T:
interpreteaza discursul clientului, ii ofera tehnica si libertatea de
actiune.)
C: eu ma intreb ceea ce mi s- a intamplat, de cateva luni tot ma
invinovatesc.
2. Presupune formarea la client a abilitatilor necesare identificarii
intr- o situatie noua a cauzelor generatoare de anxietate, nehotarare,
teama, culpabilitate. Aceste abilitati presupun explorarea fondului
gestaltului anteformat la care se raporteaza figura.
In acest scop se utilizeaza tehnica focalizarii care e procesuala si are
mai multe etape:
a. se incepe prin verbalizarea, expunerea senzatiilor fizice,
generate de imaginarea unei situatii, actiuni, a unei figuri deci;
centrarea atentiei asupra propriei corporalitati permite clientului sa
asocieze reactia fizica cu un afect, o traire afectiva.
Instructajul ar fi de felul:
T: Concentreaza- te,.... pe un loc...bine precizat al corpului tau;
destinde- te, relaxeaza- te; concentreaza- te doar asupra acestui punct pe care

l- ai ale, uita tot ce se intampla in jurul tau; incearca sa- mi descrii o imagine
a ceea ce simti, resimti tu in momentul in care iti spun: Eu o iubesc pe x, ma
simt vinovat sunt nehotarat, etc.
Raspunsurile pot fi diferite evident, in acest ex. raspunsul e.
C: Eu vad o imagine, ma simt inchis ca intr- o camera senzatia ca ma
sufoc.
T: Concentreaza- te, pastreaza aceleasi punct fizic; deci spui ca este
inchis intr- o camera, incearca s- o descrii.
C: Da, e o incapere/ camera plina, sunt multe lucruri, multe probleme,
am senzatia ca ma pierd, as vrea sa ies din aceasta incapere dar nu pot.
T. intervine sustinandu- l.
T: Relaxeaza- te si incearca sa- ti pastrezi concentrarea. Asadar esti
intr- o camera aglomerata, in dezordini simti ca te sufoci; retrage- te intr- un
colt al camerei, relaxeaza- te incearca sa vezi, sa simti problemele, sa la
atingi fizic, sa vezi care sunt dificile si cat sunt de dificile.
C: Sigur exista multe probleme, as putea sa le enumar, sa le precizez.
T: Nu e cazul sa mi le enumeri; selecteaza din aceste probleme cele
care iti interzic relatia in care esti angrenat in acest moment; pune- le intr- un
colt al camerei.
Imageria continua, dupa ce mental se obtine acest lucru.
T ?: Te simti mai bine?
C: Ma simt mult mai bine avand toate ascunse intr- un colt al camerei;
am mai mult loc, pot sa respir.
In acest ex: C. incearca sa exploreze fondul gestaltului si sa descrie
printr- o imagine ceea ce resinte la nivel fizic. Aceste exercitii reprezinta o
cale de acces la identificarea problemelor care genereaza anxietate,
sentimente de vinovatie, nehotarare, etc.
b. Focalizarea presupune in continuare si descrierea trairilor
fizice cauzata de problema (-> sunt sinonime), de figura, de experienta
noua.
T. va provoca si va insista pe descrierea cu mare precizie a
senzatiilor fizice simultane, asociate focalizarii pe o problema specifica.
Practic, astfel incearca sa determine elementele care
contrainfluenteaza trairile prezente.
c. A treia etapa (tot in focalizare) = interpretare a senzatiilor fizice
exprimate, verbalizate care se asociaza cu trairile prezente. Interpretarea
cuvintelor si a expresiilor in functie de senzatiile fizice e sustinuta de o ? de
tipul: Atunci cand repeti cuvantul nehotarat ce simti? Concentreaza- te

asupra ta, respira adanc; relaxeaza- te si repeta: eu ma simt acum nehotarat/

furios etc.
A treia etapa = interpreteaza senzatiile
d. Etapa a 4- a
T: cere C. sa identifice cauza care influenteaza, contamineaza
trairile prezente si determina semnul (-> sensul) negativ al acestora.
Aceata identificare ii permite C sa asocieze cauza cu senzatiile
corporale.
T spune: te simti agresat, sfasiat atunci cand te concentrezi pe aceste
probleme legate de relatia ta cu aceasta femeie. Relaxeaza- te si
concentreaza- te, descrie aceste probleme.
Raspunsul ar putea fi: C.: Problema e aceea cunoscuta si anume imi
doresc sa fiu acceptat de parintii mei, ca urmare incerc sa ma conformez, sa
respect valorile lor, ca urmare ma simt sfasiat, am o senzatie de sfasiere, de
ruptura atunci cand fac ceva care nu le convine.
In acest exemplu C: asociaza senzatia fizica (sunt sfasiat), cu o cauza
nu foarte bine precizata (fac ceva ce nu le convine); e o exprimare generala
aproape generalizata si disociata fara legatura cu elementul prezent, cu
figura = relatia cu femeia mai in varsta; e normala si frecventa aceasta
exprimare neprecizata pentru ca e o noutate, o descoperire.
In continuare, terapeutul incearca sa focalizeze pe 2 elemente si
anume: pe trairea negativa si cauza care contamineaza trairea negativa.
Astfel spus are loc o refocalizare pe problema extrasa de la nivelul
fondului si pe trairea fizica negativa asociata figurii. In mod obisnuit
rezulta o descriere concreta, problema fiind: Vreau sa fiu pe placul parintilor,
problema care contamineaza prin angoasa, culpabilitate, nehotarare,
agresivitate figura (relatia cu femeia).
3. Atunci cand am reusit sa asociez cauza cu efectul se trece la faza a
treia a terapiei care pp confruntarea sistematica cu problema
identificata la nivelul fondului (in acest caz dorinta de a fi pe placul
parintilor, de a le face placere, de...) pentru a reduce efectele ei contaminate
asupra figurii (imi doresc sa raman cu aceasta femeie). Problema identificata
influenteaza Eul personal.
Se utilizeaza tehnica dialogului intern de polarizare ce pp
confruntarea dintre Eul contaminat si facotrii contaminanti. Eul
contaminat/ corupt/ infectat se regaseste la nivelul figurii fie prin trairi
intrapunitive, fie extrapunitive. Polul intrapunitiv se asociaza cu un Eu

culpabilizat, anguasat, autoacuzator. Polul extrapunitiv se asociaza cu un Eu

agresiv, impulsiv, acuzator, furios,etc.
Pentru a reduce impactul confruntarii dintre Eul contaminat/ corupt si
factorii de contaminare se apeleaza la tehnica scaunelor. Ea pp: 2 scaune
asezate fata in fata: unul reprezinta Eul, celalalt ceilalti factori. C. se
muta de pe un scaun pe celalalt in functie de rolul pe care si- l asuma/ pe
care il joaca, construind astfel un dialog exterior al interioritatii.
Spre ex:
T:Te simti sfasiat de cererile parintilor tai, pentru ca doresti sa
corespunda imaginii lor dar in acelasi timp doresti sa iubesti aceasta femeie;
ai 2 scaune in fata ta; pe scaunul gol din fata ta imagineaza- ti ca stau parintii
tai; spune- le ceea ce simti, cat te supara, cum gandesc despre persoana care
o iubesti. Replica ar putea fi:
C: As vrea sa raman cu aceasta femeie.
Prin verbalizare se exteriorizeaza agresivitatea si- si
constientizeaza importanta sentimentelor si intensitatea cu care fondul
influenteaza figura.
Se afla intr- un impas: fie accepta argumentarile parintilor
(elementele fondului) fara reactie si- si pastraza nevroza, fie domina acesti
factori si incepe sa se echilibreze.
Impunerea figurii prin raportarea la factorii contaminanti existenti la
nivelul fondului nu inseamna modificarile celor din urma ci acceptarea lor ca
atare si detasarea de ei.
Apare toleranta = semn de maturitate
Gestaltul integrat, si neconflictual pp toleranta.
Demersul terapeutic este indelungat si se mai utilizeaza si tehnica
confruntarii care e prin natura sa un demers agresiv, un atac la adresa
clientului: scopul acestui demers agresiv este de a- i dezvalui acestuia, de ai demonstra contradictiile, distorsiunile, dialogurile interioare,
dialogurile defetiste, subterfugii, scuzela care acestora face apelul
pentru a valoriza si a pastra valorile fondului active.
Contradictiile dintre sentimente si incapacitatea expunerii acestuia->
Un ex.:
- Contradictii dintre sentimente si comunicare nonverbala
T: Chiar daca tu spui ca te simti relaxat in prezenta mea; eu stiu ca nu
e asa; esti tensionat, nervos, nu te poti concentra, este dificil sa- mi spui ceea
ce simti, eviti sa ma privesti, am dreptate?
- Contradictii intre sentimente si comportamente
T: Imi spui ca esti foarte indragostit de partenera ta si in acest timp ai
un milion de aventuri (-> comportamente)? Eu nu inteleg ce se intampla.

- Contradictii intre sentimente si experienta; experienta si

comportament; comportament si aspiratii; experienta si aspiratii;
valori, experienta, sentimente si comportamente.
Distorsiunile sunt perceptii/ reprezentari false pe care clientul le
are sunt generate de aspecte traumatizante ale realitatii. Scopul
confruntarii e in acest caz modificarea perceptiei/ a reprezentarii. Ex.
T: Tu imi spui ca in clasa colegii te izoleaza dar imi spui in aceeasi
masura ca nu faci nimic/ mai exact ca faci totul pentru a evita. Oare e posibil
ac tu actionezi astfel, tu te izolezi fata de ei?
Perceptia deformata = colegii ma izoleaza
Perceptia/ reprezentarea modificata, reconstruita = poate ca tu te
izolezi de ei.
Dialogurile interioare defetiste sunt modalitati de gandire negative
care imobilizeaza clientul si- l impiedica sa rezolve adecvat problemele
cu care se confrunta. Sunt dialoguri poluante, caracterizate prin tendinta
de generalizare si de contextualizate nediscriminativa. Aceste ganduri sau
rationamente sunt de felul: As vrea sa ma iubeasca toata lumea; as dori sa nu
gresesc niciodata, sa stiu tot; as dori sa se intample intotdeauna lucrurile
cum vreau eu.
Subterfugiile sunt jocuri in fond pe care clientul le utilizeaza
constient/ inconstient cu scopul de a controla o situatie/ de a manipula
pe cineva. Ex.: pers care cere intotdeauna sfatul celor din familie cand
trebuie sa faca o investitie (e un santaj sentimental);
Scuze = reactii utilizate de o persoana pentru a- si salva onoarea e
o justificare a propriului comportament de tipul imi spui ca de 3
saptamani nu te- ai mai intalnit cu x pentru a discuta conflictul care l- ati
avut; totodata spui ca esti f aglomerat, ca n- ai avut timp sa te duci la el.
Utilizarea tehnicii confruntarii trebuie facuta cu grija si respectate
reguli:
- a- i oferi clientului posibilitatea de a reactiona (a exprima acordul sau
dezacordul cu ce spune terapeutul;
- fraza, constructia ei intr- o astfel de confruntare trebuie sa fie
descriptiva si in nici un caz evaluatuare, moralizatoare, amenintatoare.
Ultima tehnica folosita in consilierea de tip gestaltist se numeste
numaidecat = consta in descrierea de catre terapeut a modificarilor, a
evolutiei, a progresului pe care clientul le face pe parcursul sedintelor.
T: Eu sunt fericit sa vad ca azi.....sau Ceea ce- mi spui ma intristeaza.
In aceasta tehnica cuvintele de inceput ale frazei sunt: Eu cred, eu
sunt impresionat de..., tot la timpul prezent.