Schizofrenia infantilă şi juvenilă

Schizofrenia este o boală care are o simptomatologie foarte complexă cu implicarea tuturor
proceselor psihice, cu manifestări specifice fiecărui tip de temperament, educaţie, personalitate şi
mediu, pacientul neputând fi încadrat într-un şablon anume.
Schizofrenia este o boală psihică cronică extrem de gravă din gama tulburărilor de gândire care
afectează felul în care gândeşte dar şi felul în care simte şi se comportă o persoană. Bolnavul
schizofrenic are dificultăţi în deosebirea între real şi imaginar şi îşi imaginează tot felul de lucruri.
Apariţia acestei boli la copii este rară, se estimează o rată de 1 caz la 40000 de copiii cu vârstă sub 13
ani,dar incidenţa ei creşte după pubertate , iar procentul cel mai mare de debut al bolii se înregistrează
între 15 şi 30 de ani. Bărbaţii tind să prezinte semne şi simptome ale schizofreniei la vârste mai mici
decât femeile. 
Iniţial, schizofrenia cu debut în copilărie a fost considerată ca fiind similară cu celelalte psihoze
ale copilului. Multă vreme Autismul infantil, Sindromul Asperger au fost considerate psihoze infantile,
iar conceptul de Schizofrenie infantilă era asimilat lor, deşi erau citate în literatura de specialitate cazuri
distincte cu debut sub 13 ani. În 1980, începând cu DSM III, diagnosticul de schizofrenie la copii este
pus pe baza aceloraşi criterii ca la adult. Există destul de puţine studii în literatura de specialitate care
disting adecvat schizofrenia copilului de tulburările pervazive de dezvoltare. În ultimii ani a devenit
uzuală terminologia schizofrenie cu debut foarte precoce (SDFP), sub 13 ani şi schizofrenia precoce
(SDP) înainte de 18 ani.

Definirea schizofreniei
Schizofrenia diagnosticată la copil sau la adolescent are aceeaşi definiţie DSM ca la adult, mai
exact : „Schizofrenia este o tulburare care durează cel puţin 6 luni şi include cel puţin o lună de
simptome ale fazei active(adică ,două sau mai multe dintre următoarele: idei delirante, halucinaţii,
limbaj dezorganizat, comportament catatonic sau flagrant dezorganizat, simptome negative)”.
Această maladie este caracterizată  prin  prezenţa simptomelor pozitive şi negative:
Simptomele pozitive constau în: halucinaţii, delir sau comportament şi gândire bizară şi
dezorganizată.
Simptomele negative constau în sărăcirea vorbirii, a conţinutului gândirii, apatie, abulie şi
siderarea afectului. Prezenţei acestor simptome li se asociază o deteriorare importantă a funcţionării
sociale.
Pentru a putea vorbi de schizofrenie infantilă este necesar ca aceste tulburări să apară după o
perioadă de dezvoltare normală sau aparent normală , altfel este vorba despre o tulburare pervazivă de
dezvoltare, care are o evoluţie particulară spre schizofrenie.
Mulţi dintre copiii care dezvoltă înainte de pubertate simptome pozitive şi negative au avut un
istoric de alte tulburări de dezvoltare precum tulburări motorii şi de coordonare, hipotonie musculară,
dificultăţi în procesarea informaţiei, deficit de atenţie, labilitate emoţională, dificultăţi de relaţionare
socială .

Etiologia şi patologia schizofreniei

Majoritatea dovezilor ştiinţifice arată că schizofrenia îşi are rădăcina în neurodezvoltarea
copilului. Ea este rezultatul unor tulburări de dezvoltare a creierului apărute la vârste foarte mici.
Daunele neurologice par să fie mai mari la copiii suferinzi de schizofrenie decât la adulţi.Acest lucru
înseamnă că anumite zone ale creierului sunt afectate de schizofrenie, însă există şi factori care prin
interacţiunea lor favorizează apariţia bolii(factori biologici, psihologici şi culturali cu o sensibilitate
genetică predispozantă) .

Factori genetici: în cazul în care au existat cazuri de schizofrenie în familie , există o probabilitate
mai mare de îmbolnăvire decât la restul populaţiei. În cazul gemenilor univitelini, rata concordanţei
este de 50 %. Studiile genetice au pus în evidentă pe cromozomul 22 o genă , care pare să fie în
legătură cu apariţia unei schizofrenii catatone. Predispoziţia genetică este interpretată în prezent
ca poligenetică, în ciuda cercetărilor de genetică moleculară ,nu s-au putut evidenţia alte localizări
cromozomiale specifice.
Factori prenatali şi perinatali: O cauză a vulnerabilităţii ar putea fi reprezentată de o suferinţă
intrauterină a fătului sau a copilului nou născut, care ar provoca o disfuncţie minimală a creierului .Un
rol ar putea fi jucat de infecţiile virale ale mamei sau ale nou-născutului, o etiologie virală certă nu a
putut fi totuşi demonstrată.
Factori psiho-sociali: O serie de condiţii psiho-sociale au fost încriminate drept factori
declanşatori ai schizofreniei, opiniile sunt însă controversate. Factorii psiho-sociali influenţează mai
degrabă evoluţia bolii şi nu apariţia ei. În acelaşi sens este interpretat rolul conflictelor, al
suprasolicitărilor psihice sau al stărilor de tensiune emoţională .Teoria psihanalitică presupune că
regresia la o treaptă inferioară de dezvoltare ar constitui un mecanism dinamic important în apariţia
psihozelor schizofrenice. Aşa zisă "personalitate premorbidă" (personalitate schizoidă) nu pare a fi
asociată cu dezvoltarea mai târziu a unei schizofrenii.
Factori organici neuropatologici şi biochimici: Studii neuropatologice şi radiologice au putut
evidenţia - cel puţin la o parte din bolnavi - anumite modificări structurale: mărirea ventriculilor
cerebrali, micşorarea masei creierului, mai ales în regiunile frontale. Studiile cu ajutorul tehnicilor
moderne de medicină nucleară , asupra fluxului sangvin cerebral şi metabolismului  creierului au arătat
în cazul bolnavilor de schizofrenie o reducere remarcabilă a fluxului sangvin, a utilizării oxigenului şi a
schimburilor metabolice în regiunile frontale. Importante sunt cercetările biochimice. Astfel, în creierul
bolnavilor schizofrenici există o cantitate crescută de dopamină și un număr mai mare de receptori
dopaminergici decât la normali. Aşa se explică şi acţiunea favorabilă a medicamentelor  neuroleptice,
care blochează receptorii dopaminici de tip D2. S-a descoperit că un rol în producerea psihozelor
schizofrenice îl pot avea şi glutamatul şi serotonina din sistemul nervos central .

Epidemiologie
Datorită faptului că Schizofrenia infantilă nu este considerată o entitate aparte , separată de
Autismul infantil , există puţine date epidemiologice în literatură însă se cunosc următoarele :
În general ,debutul înainte de 12 ani este foarte rar,deşi au fost raportate cazuri cu vârsta mai
mică de debut: între 3 şi 5-7 ani. Numărul cazurilor creşte cu vârsta, ajungând la adolescenţi la o
incidenţă de 0.1% (cazuri noi)
SDFP apare predominant la băieţi, cu un raport între sexe de aproximativ 2:1 .Cu cât vârsta
creşte, cu atât acest raport tinde să devină egal cu 1. Studiile efectuate la adulţi sugerează că vârsta de
debut la bărbaţi este semnificativ mai mică decât la femei
SDFP are în general un debut insidios . La adolescenţi, există unele cazuri cu debut acut iar altele
cu debut insidios.

Caracteristici clinice
 Schizofrenia cu debut în copilărie este supusă unor influenţe importante, datorate unui proces de
neurodezvoltare astfel: tipul de debut este insidios, cu durată de cel puţin 1 an; funcţionarea premorbidă
este marcată de anomalii precum:
- retracţie socială (confundată de multe ori cu Autismul), izolare - copiii preferă să stea singuri şi să se
joace singuri, par deranjaţi de amestecul celorlalţi, "par că se joacă în lumea lor";
- multiple întârzieri în dezvoltare - în ariile motorii, de coordonare, senzoriale, cognitive, de relaţionare
socială. Aceşti copii par neîndemânatici, nu fac nici un sport, sunt inabili deşi par inteligenţi, au
dificultăţi de învăţare a scrisului şi cititului. Preocupările lor sunt uneori bizare, de tip "paranormal".
Sunt ridiculizaţi de ceilalţi copii, care nu le înţeleg comportamentul şi preocupările;
Simptomatologia are câteva particularităţi precum:
- delirul este mai puţin complex, cu teme care reflectă preocuparea copiilor (personaje fantastice din
benzile desenate sau povestiri);
- halucinaţiile la copii pot reprezenta: teme imaginative, interpretarea fantastică a experienţelor
intrapsihice, fenomene confabulatorii şi onirice, prezente uneori frecvent în peisajul dezvoltării
imaginaţiei la copii, fenomene disociative, simptome factice .
Au fost raportate tulburări formale de gândire semnificative la copii precum: pierderea
asociaţiilor şi gândirea ilogică; este dificil de făcut diagnostic diferenţial cu adevăratele tulburări
formale de gândire prezente la adultul care a achiziţionat deja toate mecanismele fundamentale ale
gândirii (generalizarea, abstractizarea, comparaţia, concentrarea etc). Trebuie să ţinem seamă de
mecanismele imaginaţiei şi a jocului de fantasme pe care mulţi copii îl prezintă.
Disfuncţiile cognitive şi de limbaj sunt prezente pe parcursul dezvoltării iar copilul poate avea
particularităţile lui de procesare a informaţiei.
Se consideră că 10-20% dintre copiii cu schizofrenie au un coeficient de inteligenţă scăzut.O
problemă de diagnostic este şi aceea de a diferenţia fenomenele psihotice de gândurile şi percepţiile
non-psihotice ale copilului, "idiosincrazice", datorate unor cauze severe. Fenomenele de tip pareidolii ,
dismegalopsii, poropsii pot apare frecvent la copii înainte de adormire sau dimineaţă la trezire - ele pot
fi mult amplificate de un proces imaginativ mai bogat şi mai stimulent.
Un "copil bizar" nu este neapărat un viitor schizofrenic; este necesară o evaluare corectă a
statusului său mintal şi a condiţiilor de viaţă; apariţia clară a halucinaţiilor poate duce la suspiciune de
Schizofrenie (115; 160) chiar dacă nu are persistenţa necesară şi simptomatologie asociată.
Criteriul timp face de multe ori imposibilă formularea diagnosticului. La adolescenţi "episodul
psihotic halucinator delirant" cu sau fără simptomatologie afectivă de tip maniacal sau depresiv se
poate remite în 3-6 săptămâni. De aceea, se formulează un diagnostic provizoriu (de suspiciune) care
va fi confirmat sau nu în evoluţie. De obicei, în formele care evoluează spre Schizofrenie, remisiunea
nu este de tip A, ci pacientul continuă să prezinte încă diferite grade de simptome negative sau pozitive
«  încapsulate «
Formularea diagnosticului pozitiv se face concomitent cu un riguros diagnostic diferenţial, care,
în patologia infantilă are alte conotaţii decât la adultul cu Schizofrenie.
Sunt necesare :
- evaluarea simptomelor pozitive şi/sau negative;
- observarea directă a comportamentului copilului şi adolescentului;
- eventual, aplicarea de interviuri şi chestionare de diagnostic;
- date de istoric, despre comportamentul premorbid, dezvoltarea psihomotorie şi antecedentele
personale;
- istoricul familial de tulburări psihotice;
- examen clinic obiectiv;
-.date de laborator - paraclinice;
 Diagnosticul de schizofrenie este un diagnostic sever de aceea trebuie formulat cu mare grijă
preferând diagnostice de aşteptare precum : Episod psihotic halucinator -delirant  sau diagnostice
criptice poate incorecte din p.d.v. al manualelor de diagnostic  dar protective pentru familie (psihoza
endogenă , sindrom Bleuler . sindrom discordant ) ; nu se formulează acest diagnostic decât dacă avem
toate criteriile menţionate în ICD sau DSM  şi mai ales criteriu timp .

Tratament
Tratamentul medicamentos trebuie să fie completat de tratamentul social şi de consilierea
familiei. Substimularea pacientului în spital sau în familie are efecte negative accentuând reducerea
iniţiativei, activităţii, sărăcirea limbajului, izolarea socială, tocirea afectivă. Nici stimularea excesivă nu
are efecte pozitive, aceasta grăbind reapariţia halucinaţiilor şi a ideilor delirante. Din acest motiv
terapiile ocupaţionale au efecte pozitive, dar psihoterapia de grup (care reprezintă o suprastimulare)
poate înrăutăţi situaţia. Familia va fi sfătuită să evite pe cât posibil exprimarea exagerată a emoţiilor lor
(comentariile critice, ostilitatea, exagerata implicare emoţională) cât şi situaţiile stresante pentru
pacient (DSM – IV, Gelder, Gath, Mayou, p. 213 – 255; ICD-10, p.105 – 115).
Tratamentul Schizofreniei la copii şi adolescenţi necesită un program multimodal care include:
-         terapii specifice psihofarmacologice care vizează simptomatologia caracteristică, pozitivă şi
negativă;
-         Olanzapin
-         Risperidon
-         Clozapin
-         Butirofenone
-         Fenotiazine
-         În doze adecvate pe kg.corp şi pe zi  în asociere sau nu aceste medicamente sau dovedit eficace
în cele mai multe forme de Schizofrenie  iar administrarea precoce a neurolepticelor atipice  a redus
apariţia deficitul cognitiv însă în puţine cazuri însă simptomele dispar complet. Singurele medicamente
antipsihotice aprobate la copii sunt risperidona şi aripiprazol, şi acestea se pot administra numai de la
13 ani în sus.
. Tratamentul psihologic în aceste cazuri este dificil deoarece pacientul este suspicios, nu are
încredere în psiholog sau medic Psihoterapeutul trebuie să arate un interes plin de înţelegere pentru
convingerile pacientului, dar fără a le condamna sau aproba. El trebuie să arate compasiune, dar să nu
facă promisiuni care nu pot fi îndeplinite. Unul din obiectivele psihoterapiei poate fi cel de reducere a
tensiunilor prin oferirea posibilităţii pacientului de a-şi exprima sentimentele. Dacă pacientul face
ameninţări la adresa persecutorilor, persoanei care îl (o) înşeală etc. sau ameninţări cu suicidul, acestea
trebuie luate în serios şi în cazurile cele mai periculoase se recurge la internarea obligatorie (DSM-IV,
p. 324; ICD-10, p. 117 – 118; Gelder, Gath, Mayou, p. 260 – 271). Tratamentul psihologic este cu atât
mai dificil pentru copii de aceea trebuie avut în vedere un tratament general care vizează atât copilul
cât şi familia acestuia, cu nevoile sociale, psihologice, educaţionale. Este vizat şi tratamentul
tulburărilor comorbide precum abuzul de substanţe, efectelor psihologice şi sociale inevitabile acestei
tulburări.

Evoluţie şi prognostic
Consensul clinic afirmă că Schizofrenia cu debut în copilărie are un prognostic defavorabil.
Schizofrenia cu debut în adolescenţă poate avea aceeaşi proporţie de remisie ca şi la adult, deşi
majoritatea pacienţilor au diferite grade de deficit.
Cazurile cu evoluţie severă sunt în principal acelea în care funcţionarea premorbidă a fost
deficitară şi când există şi întârziere mintală asociată .O observaţie empirică a ultimilor ani arată că
introducerea noilor antipsihotice  a modificat mult aspectul de debut îmbunătăţind rapid
simptomatologia

Bibliografie

1. Ciorbea,I.D.-Curs Psihopatologie şi Psihologie medicală, Universitatea „Ovidius” ,Facultatea

de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei ,Constanţa
2. Romilă,A.-Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale,Editura Asociaţiei
Psihiatrilor Liberi din România,2003,Bucureşti
3. Tudose,F-Fundamente în Psihologia medicală,Ed. Fundaţiei România de mâine ,,2007,
Bucureşti

Web:
www.wikipedia.com
www.sfatmedical.ro
www.copilul.ro