Sindromul schizofrenic

Dragusanu Adriana Lenuta,

anul I ,KERF

Schizofrenia este o boala psihica severa ce determina copilul sa interpreteze

anormal realitatea, afectandu-i comportamentul, emotiile si gandirea. Boala poate
duce la halucinatii, delir si disparitia gandirii. Pentru aceasta boala nu exista un
leac, iar tratamentele medicamentoase administrate pentru inlaturarea simptomelor
pot ridica probleme, intrucat persoanele cu schizofrenie nu se considera bolnave.
Schizofrenia se manifesta in mod similar, atat in perioada copilariei, cat si la
maturitate, insa debutul precoce poate afecta dezvoltarea sociala, emotionala, cat si
educatia copilului. Aparuta in perioada copilariei, boala este mai dificil de
diagnosticat si tratat.
 Simptomele schizofreniei la copii Simptomele schizofreniei pot diferi de la o
persoana la alta, insa includ, printre altele:
 probleme de vorbire sau discurs anormal,
 deprinsul miscarilor de mers la o varsta tarzie,
 intarzierea deprinderii limbajului,
 halucinatii,
 gandire deliranta,
 lipsa de organizare in comportament,
 sentimente negative.
In plus, gravitatea si tipul simptomelor pot varia de-a lungul vietii sau de la o
persoana la alta. Inainte de a confirma diagnosticul, medicul se va asigura ca
simptomele nu se datoreaza altei afectiuni sau prezentei unor substante anormale in
organism. 
Simptomele schizofreniei la adolescenti La varsta adolescenta, cele mai frecvent
intalnite simptome includ:
 lipsa de motivatie,
 probleme de somn,
 izolarea de sfera sociala sau familie,
 consumul de substante nocive,
 performante scolare slabe,
  iritabilitate si depresie,
 comportament iesit din comun.
Schizofrenia nu este o boala statica, aceasta se poate manifesta diferit la varste
diferite si evolua de-a lungul timpului.
Simptomele ce apar odata cu evolutia bolii includ:
 Halucinatiile vizuale sau auditive sunt printre cele mai comune, insa pot
include toate simturile.
 Perceptiile deformate asupra realitatii variaza intre cele negative si
pozitive. Cele mai bune exemple, in acest sens, este impresia de popularitate
sau victimizarea.
 Gandirea dezorganizata este greu de detectat, insa poate fi dedusa ca
urmare a discursului lipsit de logica. In plus, persoanele schizofrenice pot
intampina dificultati in a purta un dialog, dand adesea raspunsuri care nu
au legatura cu intrebarile adresate.
 Comportamentul anormal poate include semne precum imprevizibilitatea
miscarilor. Comportamentul impiedica adesea persoanele in cauza sa duca
o actiune la final
Simptomele negative implica incapacitatea de a functiona normal, ceea ce
afecteaza o serie de activitati, precum: igiena personala, mentinerea contactului
vizual, lipsa asertivitatii in limbaj, lipsa implicarii in activitatile sociale
Pe masura ce boala progreseaza, copilul poate avea iluzii si halucinatii. La
adolescenta se poate manifesta psihoza, faza in care copilul se poate indeparta de
realitate si izola de sfera sociala. Adesea, in astfel de cazuri copilul necesita
spitalizare
 Cum se stabileste diagnosticul Testele de screening pot ajuta medicii sa elimine
de pe lista alte tulburari ale sanatatii mintale, precum si alti factori ce pot determina
simptomele mentionate, precum consumul de droguri sau alcool. De asemenea,
medicii vor efectua un examen fiziologic pentru a exclude prezenta altor afectiuni
si vor supune copilul unei examinari psihologice ce include analiza
comportamentului, evaluarea gandirii, a sferei emotionale si capacitatilor de
rationare, starea de spirit si prezenta anxietatii sau depresiei. Diagnosticarea este un
proces de durata. Avand in vedere ca depresia si tulburarea bipolara au simptome
similare, medicii specialisti vor observa copilul pe o perioada nedeterminata, ce
variaza de la un caz la altul, inainte de a stabili diagnosticul de schizofrenie.
 Schizofrenia are o prevalență de 1% în populația mondială(1), în timp ce
tulburările psihotice au o prevalență de-a lungul vieții în populația adultă de 2-
3%(2). O treime dintre adulții diagnosticați cu schizofrenie au debutul tulburării
înainte de vârsta de 20 de ani, iar aproximativ 1 din 500 de adolescenți în vârstă de
18 ani este diagnosticat cu o tulburare psihotică(2).
Debutul în copilărie, înainte de vârsta de 13 ani, este rar întâlnit, fiind o
formă mai severă a schizofreniei cu debut precoce, cu debut în adolescență sau în
perioada de adult tânăr. Statusul premorbid al copilului este afectat mai mult,
existând o prevalență crescută a tulburărilor developmentale. Acest lucru a făcut
ca, până în anii 1970, tulburarea pervazivă de dezvoltare să fie inclusă în termenul
de „psihoză a copilăriei“, împreună cu schizofrenia. Acest lucru s-a schimbat în
anii următori, când s-a stabilit diferența dintre tulburările de spectru autist și
schizofrenie.
Cu toate acestea, încă este dificil de stabilit diagnosticul de tulburare
psihotică în cazul pacienților diagnosticați cu tulburare pervazivă de dezvoltare.
Asociația Internațională de Psihiatria Copilului și Adolescentului și Profesiuni
Asociate (IACAPAP) recomandă ca diagnosticul de tulburare psihotică să fie pus
doar în prezența halucinațiilor sau ideilor delirante, considerând că nu este
suficient un comportament dezorganizat(2).
În același timp, halucinațiile auditive nu sunt ceva neobișnuit pentru copiii
care se prezintă în serviciile de psihiatrie pediatrică. S-a dovedit că halucinațiile
sunt mai frecvente la cei diagnosticați cu anxietate, depresie, tulburare disociativă,
inatenție sau hiperactivitate, tulburare de stres posttraumatic sau care au o familie
disfuncțională(2).
Pentru detectarea și prevenirea precoce, s-a încercat stabilirea unor factori de risc
care i-ar putea identifica pe copiii și pe adolescenții care au riscul cel mai mare de
a dezvolta o tulburare psihotică sau schizofrenie. Acești factori sunt cunoscuți ca
„status mintal la risc“ sau stări cu „risc foarte crescut“ și sunt reprezentați de
prezența simptomelor psihotice intermitente de durată scurtă, simptomelor pozitive
atenuate, căutarea ajutorului sau o combinație de indicatori familiali de risc și
deteriorare recentă în funcționare. În ciuda acestui fapt, prezicerea apariției
schizofreniei pe baza acestor factori este modestă(3).
Deși înainte de anii 1990 încă era dezbătută existența schizofreniei la copii
și adolescenți, în prezent se utilizează aceleași criterii de diagnostic ca în cazul
adulților, cu mențiunea că schizofrenia cu debut precoce are un debut insidios, o
dezorganizare mai mare în gândire și mai multe simptome negative, iar
halucinațiile care predomină la copii sunt cele auditive.
În ceea ce privește tratamentul, există din nou dezbateri privind perioada
potrivită de a începe medicația sau terapia. S-a încercat prevenirea sau întârzierea
tranziției spre psihoză la copiii și adolescenții cu factori de risc crescut, însă nu s-a
dovedit că medicația antipsihotică ar fi mai eficientă decât terapia cognitiv-
comportamentală sau placebo în prevenirea tranziției spre o tulburare psihotică. S-a
dovedit însă că terapia cognitiv-comportamentală reduce rata de tranziție spre
psihoză la 12 luni, dar nu îmbunătățește funcționarea psihosocială.
Acizii grași Ω-3 au fost studiați ca tratament adjuvant și s-a dovedit că pot
întârzia debutul psihozei la pacienții cu risc crescut, într-un trial clinic randomizat,
care nu a fost reprodus încă.
Tratamentul se inițiază cu doze mici și se crește încet, pentru a evita apariția
efectelor adverse. Dacă nu apare un răspuns la tratament după două săptămâni,
într-o doză corespunzătoare, se ia în discuție modificarea schemei terapeutice, prin
schimbarea antipsihoticului sau augmentarea cu o altă clasă de medicamente.
Deși antipsihoticele nu diferă foarte mult în ceea ce privește eficacitatea,
diferența apare în cazul efectelor adverse. Ele pot duce la creșteri ponderale
marcate (8 kilograme în tratamentul cu olanzapină timp de 12 săptămâni) sau la
apariția semnelor extrapiramidale (haloperidol sau doze mari de risperidonă, >4
mg). De asemenea, pot duce la hiperprolactinemie și galactoree (risperidonă,
amisulprid și haloperidol).
Prolactina crește cel mai puțin în tratamentul cu aripiprazol (care poate
duce la scăderea valorilor prolactinei) și quetiapină. Aripiprazolul poate duce la
akatisie, dar, împreună cu risperidona, sedează mai puțin decât haloperidolul,
olanzapina, clozapina sau quetiapina.
Clozapina s-a dovedit a fi superioară haloperidolului și olanzapinei, însă
utilizarea sa este recomandată doar pentru schizofrenia rezistentă la tratament, fiind
o terapie de linia a treia. Recomandările utilizării clozapinei sunt reprezentate de:
eșecul unui răspuns la tratamentul cu cel puțin două antipsihotice din clase diferite,
cel puțin unul atipic, utilizate 4-6 săptămâni la doze corespunzătoare sau efecte
adverse semnificative care au apărut la utilizarea unui antipsihotic tipic. De
asemenea, este recomandată pentru reducerea riscului comportamentului suicidar
recurent la pacienții cu schizofrenie sau tulburare schizoafectivă. Tratamentul cu
clozapină trebuie monitorizat îndeaproape prin analize de laborator săptămânale în
primele 18 săptămâni, cu precauție când neutrofilele scad sub 2/109/litru și cu
oprirea tratamentului dacă neutrofilele scad sub 1,5/109/litru.
Pentru prevenirea efectelor adverse extrapiramidale, ca parkinsonismul sau
akatisia, se recomandă doze mici de medicație anticolinergică, doze care trebuie
reevaluate în momentul în care se modifică dozele antipsihoticului. În același timp,
unii pacienți pot necesita b-blocante (akatisie), timostabilizatoare, antidepresive
sau benzodiazepine (insomnie, akatisie). De asemenea, benzodiazepinele sunt
tratamentul de elecție pentru catatonie.
În cazul complianței reduse la tratament, se poate lua în considerare
medicația injectabilă, reprezentată de antipsihotice injectabile cu acțiune
îndelungată .
Pentru a preveni apariția sindromului metabolic, a obezității și a diabetului
zaharat, este necesară monitorizarea înainte de inițierea tratamentului și pe parcurs
a greutății, indexului de masă corporală, a circumferinței abdominale, glicemiei,
trigliceridelor, colesterolului, HDL-colesterolului, LDL-colesterolului, tensiunii
arteriale, prolactinei și hormonilor tiroidieni.
În România, medicamentele recomandate de protocoalele elaborate de
Ministerul Sănătății pentru tratamentul schizofreniei sunt paliperidona și
aripiprazolul, pentru adolescenții de peste 15 ani, și clozapina pentru adolescenții
de peste 16 ani.
În ceea ce privește psihoterapia, există puține studii realizate pe populația
pediatrică diagnosticată cu schizofrenie.
Ghidul NICE recomandă ca intervențiile în familie să includă copilul sau
adolescentul, dacă este posibil, să dureze între 3 luni și un an, să aibă programate
cel puțin 10 ședințe, să ia în considerare preferința familiei pentru intervenție
mono- sau multifamilială, să ia în considerare relația dintre aparținători și
copilul/adolescentul diagnosticat cu schizofrenie.
Nu s-a putut demonstra că intervenția în familie are beneficii în prevenirea
recăderilor, dar aparținătorii trebuie să fie informați atât în ceea ce privește
tulburarea și modul în care afectează gândirea, cât și cum să mențină un nivel
echilibrat al expresivității emoțiilor, pentru a nu precipita apariția recăderilor, cum
să beneficieze de abilitățile de rezolvare de probleme și cum să gestioneze situațiile
de criză, iar pacienții trebuie să beneficieze de psihoeducație. Aceasta va duce la
îmbunătățirea calității vieții, înțelegerea tulburării, a opțiunilor de tratament și va
 Ghidul NICE recomandă luarea în considerare a art-terapiei (dans, terapie
prin artă sau muzică, dramaterapie) pentru îmbunătățirea simptomelor negative, în
timpul fazei acute sau mai târziu, dar în condiții de spitalizare. Terapia prin artă se
realizează în grup și combină tehnici psihoterapeutice cu activități menite să
promoveze creativitatea. Aceasta le permite copiilor și adolescenților să
experimenteze diferit și să dezvolte noi moduri de a relaționa cu cei din jur, să se
exprime și să își organizeze experiența într-un mod estetic și să accepte și să
înțeleagă emoțiile care au apărut în timpul procesului creativ.
Nu se recomandă consilierea sau psihoterapia suportivă, terapia pentru
aderență sau antrenarea abilităților sociale de rutină pentru copiii și adolescenții
diagnosticați cu schizofrenie sau tulburare psihotică.
Diagnosticarea precoce este extrem de importantă, fiind cunoscut faptul că
durata mare de la apariția simptomelor până la inițierea tratamentului este un
predictor negativ pentru dizabilitatea pe termen lung și pentru dificultatea tratării a
simptomelor, acest lucru afectând remiterea simptomelor, răspunsul la tratament,
calitatea vieții și funcționarea psihosocială. 

Bibliografie:
1. Schizofrenia Protocol clinic naţional,2012
2. Mariana Maris, Delia Marina Podea, Sindromul metabolic in schizofrenie - AR MEDICA 2012
2. WHO (Ed.) (1992) The ICD-10 classification of mental and behavioural disorders. Clinical descriptions
and diagnostic guidelines. Geneva: World Health Organization